Prima sută de gânduri aproape teologice


Pr. Sorin Benescu







Prima sută de gânduri aproape teologice





















Avvei Ghelasie, iubitorul de isihie şi călugărie, primul care a crezut în preoţia mea, Înaltului Teodosie, prin care Dumnezeu mi-a dăruit-o.









Mulţumesc soţiei mele Dana, care m-a ajutat şi susţinut la realizarea acestei cărţi.















Despre prostie

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric să le „tâmpim.”) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel Care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14,33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii.” Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia, măcar de la un anume punct încolo, e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. „Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu s-au ascuns.”)1

Graniţa şi trecerea

Există un hotar între Divin şi natura creată şi acolo e focul hotarului, golul-prăpastia ultimă prin care trebuie să trecem - smerenia ultimă - fără de care nu se poate agonisi conştiinţa adevărată a veşniciei. În momentul trecerii, se spune că au loc „uimitoare” şi „înfricoşătoare” prefaceri! Este aşa de grea acea clipă, încât chiar Domnul Hristos în Grădina Ghetsimani a avut o stare de teamă. Este descoperirea în totalitate a hotarului dintre Divin şi creat, când tu, ca natură creată, te vezi separat total în suprainfinitul Divin, ca un suspendat deasupra unei prăpăstii absolute: aceasta este zisa iluminare, în sens creştin, când capeţi conştiinţa pe veşnicie a ceea ce eşti tu ca natură creată faţă de Divinitatea care te-a creat! Atunci sufletul se cântăreşte, dezbrăcat de însuşi chipul divin, doar cu propriul chip de creaţie şi atunci doar iubirea este propria greutate! Fericit cel care va înclina pe tărâmul veşniciei!2

Aşa încât poporul Tău să săvârşească necrezuta lui trecere prin mare, iar Egiptenii să dea peste o moarte năprasnică.” (Solomon 19.5)

Aprofundare

Cu cât conştientizezi mai mult adevărurile de credinţă şi trăirea duhovnicească, cu atât lucrurile devin mai înfricoşătoare... căci sunt personale şi te privesc în mod direct şi personal.

Că mare este Domnul şi vrednic de laudă şi mai înfricoşat decât toţi dumnezeii.” (1Cron. 16.25)

Suveranitatea

În stat se vorbeşte de suveranitatea poporului - în Biserică ar trebui să se vorbească de suveranitatea lui Dumnezeu.

Poruncă iese de la mine ca în tot cuprinsul regatului meu să se teamă şi să tremure lumea înaintea Dumnezeului lui Daniel, că El este Dumnezeul cel viu, Care rămâne în veci şi împărăţia lui nu se va nimici, iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. El poate să scape şi să libereze, face semne şi minuni în cer şi pe pământ; El a scăpat pe Daniel din ghearele leilor.” (Daniel 6.27,28)

Necesitatea divinului

Firea omenească, fiind fire creată, rămâne închisă în sine şi ajunge la contrar în lipsa harului, dacă nu se depăşeşte în supra omenesc - haric; noi avem pecetea chipului lui Dumnezeu şi pecetea lumii create, avem memoriile lumii create şi supra memoriile divine în toată fiinţa noastră existând totodată un hotar transcendental care desparte creatul de necreat în fiinţa noastră şi la această graniţă are loc întâlnirea-vederea şi când aceasta se produce atunci apare acest hotar, de aceea putem spune „creaţia este ceea ce va fi”, căci numai „Dumnezeu este Cel Ce este”!3

Cel ce pune la hotarele tale pace şi cu fruntea grâului te-a săturat,...”(Ps. 147.3)

Despre atenţie

În timpul Liturghiei, să fii prezent în exterior, dar să ai şi un ochi atent în interior!

Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu şi inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu.” (Ps. 108.21)

Despre statornicie

Vederea mistică este însoţită de o tărie suprafirească, de o neclintire, de o permanenţă şi astfel omul duhovnicesc se apropie de un chip al permanenţei, căci chipul lui Dumnezeu din om este iubirea; în faţa acestei tării de taină demonii sunt neputincioşi.4

Căci călători suntem noi înaintea Ta şi pribegi, ca toţi părinţii noştri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ şi nimic nu este statornic.” (1Cron. 29.15)

Unirea

Nu există unire între masculin şi feminin, între femeie şi bărbat, ci doar întâlnirea lor în naştere - copilul este acelaşi trup, comun, al părinţilor! 5

De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Efes. 5.31)

Despre cărţi

Fiul este cartea divină, iar maternitatea este cartea de creaţie, noi ne naştem cu memorialul ambelor cărţi. Nu există o natură maternă liberă şi independentă de naştere de fii - complexul feminin al dependenţei de naştere, de unde dorinţele moderne ca femeia să devină liberă de naştere, doar plăcerea, un feminism în sine.6

Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor.” (Apoc. 20.12)

Despre femeie

Chipul feminităţii în veşnicie este ca mamă cu un copil în braţe.7

Iar Elisei a zis: La anul pe vremea asta vei ţine în braţe un fiu...” (4Regi 4.16)

Despre noi

Noi avem în adâncul fiinţei proprii arhememorialul divin de filiaţie şi totodată memorialul de naştere din părinţi, ca memorial matern.8

Şi sufletul meu în El viază, şi seminţia mea va sluji Lui.” (Ps. 21.35)

Despre rugăciune

În faţa icoanei vorbim cu adevărat cu Maica Domnului, dar în mod mistic!

Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.” (Efes. 6.18)

Linişte

Pacea şi liniştea sunt o consecinţă a dreptăţii, care la rândul ei rezultă din aplicarea corectă a legilor şi e preferabil să fie aşa, faţă de liniştea dată de teroare sau autoritarism şi teroarea legii e de preferat terorii mafiote.

Pentru aceasta, legea nu are nici o tărie şi dreptatea nu se arată niciodată; cel nelegiuit biruie pe cel drept, iar judecata iese strâmbă....Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei,...”(Avacum 1.4, Evr. 1.9)

Boboteaza

De Bobotează, la Sf.Liturghie şi la sfinţirea apei celei mari, toate apele-energiile sufletului se limpezesc, mintea se curăţeşte şi sufletul se sprijină ca o casă nouă în Sf.Duh, pe Hristos, ca pe o piatră pusă în capul unghiului.

Asupra mea s-a întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus spre mine.... Şi s-au veselit ei, că s-au liniştit valurile şi Domnul i-a povăţuit pe ei la limanul dorit de ei.” (Ps. 87.7, 106.30)


Deplinul Hristic

Euharistia umple sufletul, umple inima.

Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei.” (Ps. 23.7)

Corupţia

Sf.Ioan Botezătorul nu-i plăcea corupţia: „Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au spus: Învăţătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: Nu faceţi nimic mai mult peste ce vă este rânduit. Şi îl întrebau şi ostaşii, zicând: Dar noi ce să facem? Şi le-a zis: Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră.” (Luca 3.12-14)

Mersul cu icoana

Propovăduirea preotului prin parohie, fie cu icoana, fie cu aghiazmă ori cu Paştele, este însoţită de bucurii duhovniceşti dar şi de ispite, ereticii fiind foarte răi şi urâcioşi şi porniţi împotriva preotului, (dracii ereziaci sunt parşivi) dar încet, încet, chipul preoţesc dat la hirotonie se întipăreşte din ce în ce mai adânc în fiinţa preotului şi acesta creşte în curaj şi devine mai bărbat (în sens ceresc).

Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie.” (1Cor. 1.23)

Superlativ

A sta de vorbă cu Dumnezeu este maxim de onoare şi fericire, mai mult nu se poate, din toate punctele de vedere. Şi aceasta înseamnă rugăciune, aici, în lumea aceasta, în special Liturghie! Cu fiecare liturghie, sufletul se înnoieşte, se reface, renaşte în Hristos şi aceasta are efect şi asupra trupului.

De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi.” (2Cor. 4.16)

Autocunoaştere - autosimţire

Ne regăsim în Iisus Hristos Euharistic, ne trezim ca dintr-un somn adânc şi ne vedem pe noi înşine, ne ajută să ne simţim bine în propriul trup! De parcă s-ar deschide nişte porţi de comunicare cu noi înşine!

Iar când s-a deşteptat din somnul său, Iacov a zis: Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu n-am ştiut!” (Fac. 28.16)

Bărbat versus femeie

Bărbatul proiectează naşterea în afară, unde caută împlinirea, femeia tinde la o naştere în sine a întrupării masculinului, absoarbe în sine masculinul pentru a-l renaşte, bărbatul scoate din sine masculinul în care să-şi rememoreze renaşterea; psiho-fizicul bărbatului este în extindere în afară pe formă deschisă, este chip al formei din afară, trebuie să fie la vedere; femeia se face pe sine oglindă în care se oglindeşte mirele care încape în ea doar prefăcut copil, cuprinde necuprinsul şi-l face copil, de aceea femeia mamă este divină (cuprinde necuprinsul-chipul divinului). Bărbatul asumă originea în proiecţie de sine - femeia prin cuprinderea în sine, este în esenţă mamă, bărbatul sparge interiorul - femeia construieşte interiorul, bărbatul deschide altarul - femeia zideşte Biserica-Locaşul, specificul bărbatului este în veşnică extindere şi creştere - specificul femeii este în veşnică cuprindere-plămădire-întrupare.

Filiaţia este spre înălţare în Divinitate - maternitatea este în coborârea Divinităţii.9

Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Luca 1.34)

Iniţierea

A te iniţia în sens creştin înseamnă a asuma o moştenire în veşnicie, consacrarea mistică este o primire în dar de moştenire, iar iconizarea este întipărirea memorialului divin peste zugrăvelile-memoriile făpturilor - substanţa fiinţialităţii noastre fiind memorialul părinţilor pe care este pecetea memorialului divin, astfel că învierea noastră la viaţa veşnică este ascunsă în memoria lui Dumnezeu!10

Ridică-te, Ierusalime, ţine-te la înălţime şi priveşte spre răsărit, vezi pe fiii tăi adunaţi de la apus la răsărit, prin cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se că Şi-a adus aminte de ei.” (Baruh 5.5)

Despre integritate

Legislaţie care reglementează starea de incompatibilitate există şi în Biserică şi pe cale de consecinţă trebuie să existe şi în societate...

Că Eu ştiu că mari sunt fărădelegile voastre şi grele păcatele voastre, ca unii care asupriţi pe cel drept şi luaţi mită şi stoarceţi pe cei săraci la porţile cetăţii.” (Amos 5.12)

Despre Hristos

Trupul înviat al lui Hristos este trupul lumii şi al veşniciei, este împlinirea a toate, în El se opresc toate şi începe nesfârşitul!11

Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.” (Apoc. 22.13)


Geneza

Cele şase zile ale Facerii Lumii nu trebuie înţelese ca timp, ci ca o descriere a formelor de creaţie, timpul apare de abia după Facerea întregii lumi. Zilele de care vorbeşte Scriptură sunt de fapt acte divine din care apoi se vor forma timpul şi spaţiul: timpul este un produs al actului, nu actul se produce în timp; la fel se întâmplă şi cu spaţiul!12

În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile;” (Evr. 1.2)

Despre conştiinţă

Esenţa conştiinţei nu este spirit, ci „filiaţie”: comunicare cu originea, cuvânt, arhememorial de naştere permanentă, limbaj.13

Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul(-originea) zidirii lui Dumnezeu:...” (Apoc. 3.14)

Despre evoluţie

Înfăptuirea-creaţia prin Cuvânt nu mai are nevoie de deveniri succesive şi evolutive, că are deja în sine tot memorialul.14

Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,...” (Evr. 4.12)

File din Sf.Tradiţie

Eu sunt Trupul-Lumina de-înaintea Facerii Lumii şi din Acesta revărs toate ale Lumii, totul este din Trupul Meu şi va fi în Trupul Meu şi nu se poate ieşi în afara Lui şi răul va fi doar o rană tot în Trupul Meu. Toate în Mine sunt, toate din Mine sunt, toate prin Mine sunt, iată Începutul şi Sfârşitul, ce trec în veşnicie.15

Iar el a zis: Pentru că nu cred in idolii făcuţi de mâini, ci în Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul şi pământul şi are stăpânire peste tot trupul.” (Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmării lui Bel 1.6)

Interiorul minţii

Ne trezim de multe ori în mijlocul unui monolog interior şi de multe ori acesta este demonic!

Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui.” (Ps. 108.17)

La început

La început a fost Cuvântul... înseamnă că spaţiul a apărut după, el a fost creat...

Să tremure înaintea Lui tot pământul, că El a întemeiat lumea(-spaţiul) şi nu se va clătina.” (1Cron. 16.30)

Apostolatul

După ce petrece un timp în preoţie, pot fi şi ani, preotul dobândeşte conştiinţa că este un apostol al lui Hristos, un ucenic al Lui, face parte din grupul celor 12/70, este un prieten al lui Hristos, un trimis al Lui; aceasta implică şi o responsabilitate... el este mereu cu Hristos, el este mereu un vestitor al Învierii, este o onoare deosebită să te afli în această postură. Postura de prieten/apostol al lui Hristos este definitorie pentru statutul său în mijlocul enoriaşilor, în cadrul creaţiei chiar.

Şi a trimis vestitori înaintea Lui. Şi ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni, ca să facă pregătiri pentru El.” (Luca 9.52)

Memorialul

Încet, încet, după o perioadă de timp petrecută în parohie şi slujind Sf.Taine, ascultându-i pe oameni, preotul intră în conştiinţa credincioşilor, în memorialul de suflet-psihic al fiecăruia; procesul e şi invers.

Că gândul omului Te va lăuda şi amintirea gândului Te va prăznui.” (Ps. 75.10)

Aura sfinţilor

La sfinţi se vede atât lumina primordială creată cât şi supralumina harică divină!16

Mulţumind cu bucurie Tatălui Celui Ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină.” (Col. 1.12)

Dimineaţa supracosmică sau Începutul permanent al lumii

În adâncul cosmosului este un răsărit de o lumină în sine, în faţa căreia totul cade în plecăciune - şi aceasta este deodată cu un nume de taină ce se rosteşte de un glas ce zguduie tot cosmosul: este glasul Fiului, rugăciunea Lui către Tatăl în lumina Sf.Duh - supraritualul divin. În acest moment de taină se revarsă în cosmos un ceva divin atât de puternic, încât toate parcă intră într-un supraplan şi supracondiţie: este binecuvântarea Tatălui care se dăruieşte lumii. Urmează un glas tot divin, care de data aceasta intră în cosmos şi se pecetluieşte în tot ce este creaţie, acesta se leagă de însuşi adâncul lumii şi dintr-o dată în toate curge ceva divin care se întrepătrunde cu lumea, dar fără ca să schimbe mişcarea lumii: loghii divini - începutul zilei cosmice.17

Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.” (Apoc. 22.16)

La început

Creaţia a luat chip mai întâi în fiinţialitatea divină a Fiului!18

Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.” (Apoc. 1.13)

Despre iertare

Iertarea lui Hristos spală orice întinăciune!19

Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine.” (Fapte 26.18)

Despre înviere

Învierea este o jerfire de Taină a morţii! - făcută de Iisus Hristos - originea creaţie şi Cel ce uneşte totul în Sine.20

Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.” (Apoc. 20.6)

Despre Sf.Duh

Cine vrea să aibă acces la Chipul Sf.Duh trebuie să aibă în vedere că mai întâi se face hristizarea şi apoi intră în acţiune Sf.Duh, până nu se face hristizarea nu există acces la Sf.Duh, Cel Care are chipurile dincolo de creaţie! Prin Sf.Duh se face participarea creaţiei la supradimensiunile divinului, de unde necesitatea conlucrării hristicului cu Sf.Duh. Sf.Duh reevidenţiază divinul coborât în creaţie şi-L face diferit de creaţie! Hristos face divinul trup de împărtăşire, Sf.Duh face trupul chip-dumnezeire.21

Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” (Apoc. 2.7)

Patimi

Dacă ai rezistat şi ai postit şi ai trecut de jumătatea postului, poţi să constaţi că patimile încep să cedeze şi se usucă în mod accelerat.

Nu te lăsa în voia patimilor tale, ca să nu fii târât de ele ca de un taur furios.” (Eclez. 6.2)

Credincioşii

În condiţii normale, toţi suntem credincioşi; dacă însă modificăm parametrii, adică dacă ne situăm în vreme de ispită, atunci nu se mai ştie sigur pentru nimeni – Tu, Doamne, ştii asta foarte bine, cât de vai de capul nostru suntem, iartă-ne!

O, Doamne, ascultă! O, Doamne, iartă! O, Doamne, ia aminte şi lucrează! Nu întârzia pentru numele Tău, Dumnezeul meu; că numele Tău îl poartă cetatea şi poporul Tău!” (Daniel 9.19)

Hristos

Cine nu-L caută pe Hristos în liturghia Sa, în Biserică, nu-L va găsi cu adevărat niciodată! Hristos Cel adevărat este Cel liturgic!22

În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunân- du-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.” (Fapte 20.7)


Despre timp

Timpul este distanţa dintre divin şi creaţie.

Şi El este Cel Care schimbă timpurile şi ceasurile, Cel Care dă jos de pe tron pe regi şi Cel Care îi pune; El dă înţelepciune celor înţelepţi şi ştiinţă celor pricepuţi.” (Daniel 2.21)

Despre iubire sau La început a fost Liturghia

Iubirea este naşterea originilor. A iubi înseamnă a te naşte în cel iubit; de aceea, iubirea este nemurirea. Iubirea este ieşirea din noi, din propria persoană. Adevărata iubire este cea liturgică, de naştere în celălalt şi a celuilalt în tine. La îngeri se pare că nu e aşa: iubirea care nu se consumă, ci se poartă, se dăruieşte şi se primeşte... Păcatul a răstignit Iubirea, dar din întunericul morţii Ea a născut învierea! Şi nu S-a arătat în chip de cer, ci în chip de pământ...23

Iar îngerului Bisericii din Smirna, scrie-i: Acestea zice Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel Care a murit şi a înviat:...” (Apoc. 2.8)


Păcatul

Păcatul distruge doar comunicarea dintre fiinţialităţi, el nu poate strica fiinţialitate, păcatul se interpune între Divin şi Creaţie şi astfel se transformă în „zid” opac...24

Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său,...” (Apoc. 1.5)

Privelişte

La un moment dat, lucrurile se văd altfel, iar strădaniile unora de a câştiga şi de a se afirma sau toate luptele lumeşti pentru diferite forme ale puterii nu mai trezesc în suflet nici invidie, nici dorinţe asemănătoare şi par cam neînsemnate şi fără rost, ca o rotire în cerc, fără progres... fără perspectivă...

Şi a zis către ucenicii Săi: De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru viaţa voastră ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca.” (Luca 12.22)


Creaţia

Tatăl dăruieşte Fiinţa, Fiul dă Chipul, Sf.Duh dă Viaţa.25

Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.” (Ioan 6.63)

Noutatea Creştinismului

Marea Revelaţie a Creştinismului este arătarea -revelaţia Finţei Divine.26

Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.” (1Cor. 2.10)

Har – Hristos

Lumina Taborică harică nu este o lumină în sine fără chipul Hristic, ci doar prin chipul lui Hristos. Harul ne arată chipul lui Hristos şi chipul Hristic ne dăruieşte harul. Doar vederea luminii harice nu este vederea lui Dumnezeu, ci vederea lui Hristos îmbrăcat în har.27

De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.” (1Cor. 4.5)

Cuvintele

Harul este energia loghilor creatori – cuvintele divine.28

Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.”  (1Cor. 15.10)

Zeii

Zeii şi Zeiţele anticilor sunt încercările demonilor de a fi creatorii celor pământeşti. (Se pare că au vrut să coboare ei Chipul Divin în făpturile pământului)29

Încă ceva: dumnezeii lor de lemn, îmbrăcaţi în aur şi argint, seamănă cu o tufă de mărăcini într-o grădină, pe care se aşază tot felul de păsări; sau cu un mort aruncat într-un loc întunecos.” (Ier. 1.70)

Posibilitatea Creaţiei

Creaţia este posibilă şi intră în existenţă doar în asumarea chipului creat în fiinţialitatea Fiului Divin Creator. Creaţia este în afara Fiinţei Divinului, şi este diferită de aceasta, dar este conlocuitoare în Fiinţialitatea Divinului Fiului Dumnezeiesc, ce asumă în Fiinţialitatea Sa şi o fiinţialitate de creaţie. Loghii iubitori divini sunt originea creaţiei.30

Mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale,...” (Efes. 1.5)

Hainele Bisericii

Slava” Bisericii sunt credincioşii ei, mai ales cei practicanţi, şi uneori ăia mai amărâţi...

Deci cei ce sunt din credinţă se binecuvintează împreună cu credinciosul Avraam.” (Gal. 3.9)

Căderile zilnice

După Sf.Maslu, mintea nu mai cade!

Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Isaia 38.17)

Mierea

Credincioşii practicanţi dau dulceaţă preoţiei-slujirii.

De se poartă după poruncile Mele şi legile Mele cu credincioşie le păzeşte, acela este drept şi fără îndoială viu va fi, zice Domnul Dumnezeu.” (Iez. 18.9)

Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare

Uneori, mintea se tulbură ca apa de la scăldătoarea Vitezda.

În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi...” (In. 5.3)

Dificultăţile propovăduirii

Uneori ne învrednicim de dispreţ, pentru crucea lui Hristos.

Că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulaţi şi de defăimarea celor mândri.” (Ps. 122.4)

Accent

Punem evidenţă pe un Hristos şi exterior şi interior, harul fiind o mărturie a Hristicului.31

Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în cer, glasuri puternice care ziceau: Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi va împărăţi în vecii vecilor.” (Apoc. 11.15)

Libertatea de a opta

Alegem chipul lui Hristos şi nu pe Dumnezeul Cel fără Chip! (un Har care nu Îl arată pe Hristos – Fiul lui Dumnezeu nu este harul nostru) 32

Harul Domnului Iisus Hristos cu voi.” (1Cor. 16.23)

Maximul Revelaţiei


Hristos-Dumnezeu este ultima Revelaţie! (Dumnezeirea pentru noi este doar prin absolutul chip Hristic, de aici necesitatea icoanei)33

Drept aceea orice descoperire este pentru voi ca graiurile dintr-o carte pecetluită. Dacă le dai cuiva care ştie carte şi-i zici: « Citeşte! » el iţi răspunde: Nu pot, căci ea este pecetluită!”(Isaia 29.11)

Har – Harisme

Biserică Ortodoxă are deplinătatea harismatică.34

Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh.” (1Cor. 12.4)

Calea către Împărăţie

Fără credinţă suntem nimic, doar un săculeţ plin cu carbon - Dumnezeu e Cel Care ne dă valoare fiecăruia dintre noi. Credinţa ne obţine buletinul de rai.

Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.” (Evr. 11.1)

Graniţa

Crucea este hotar - şi aici Îl găsim pe Hristos.

Este nădejde pentru viitorul tău, zice Domnul, că fiii tăi se vor întoarce în hotarele lor.” (Ier. 31.17)

Maxim de intensitate

Chipul Lui Dumnezeu este „Supraconştiinţa de Divin a conştiinţei noastre” din însăşi fiinţa creată, „Supramemoria fondului nostru fiinţial.” Nu există ceva mai mare şi mai intens în fiinţa noastră ca supramemoria chipului Divin!35

Şi să ştie că Tu eşti Domn, Dumnezeu singur, şi slăvit peste toată lumea.” (Cânt. celor trei tineri 1.21)

Dilemă

Cea mai grea dilema-problemă a Ecumenismului şi a unirii tuturor Religiilor este tocmai icoana-chipul Lui Hristos.36

Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.” (1Cor. 1.10)


Necesitatea adevărului istoric

Teologia se transformă în propagandă ideologică dacă nu spunem adevărul.

Să nu furaţi, să nu spuneţi minciună şi să nu înşele nimeni pe aproapele său.”(Lev. 19.11)

Excitaţia sufletului

Entuziasmul excesiv tulbură sufletul.

Ascultă, Israele, voi astăzi intraţi în luptă cu duşmanii voştri; să nu slăbească inima voastră, nu vă temeţi, nu vă tulburaţi, nici nu vă înspăimântaţi de ei.” (Deut. 20.3)

Iubirea nu este simţire, ci oprire pe loc

Să te opreşti şi să stai în Dumnezeu şi Dumnezeu să Se oprească în tine! Multe se pot vorbi, multe se pot spune, doar Iubirea se tace că este oprirea întâlnirii: a te întâlni înseamnă să te opreşti şi să stai faţă de celălalt.37

Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, Care stai pe heruvimi, numai Tu singur eşti Dumnezeu al tuturor regatelor de pe pământ. Tu ai făcut cerul şi pământul.”(Isaia 37.16)

Definiţie

Persoana este conţinutul esenţei fiinţiale, nu invers.38

Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.” (Ioan 14.11)

Altă definiţie

Treimea de Persoane este Fiinţa Revelaţiei Creştine, diferită de cea filozofică.39

Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt.” (1Ioan 5.7)

Definiţie

Mistica este trăirea directă a relaţiei, dialogului dintre Divin şi creaţie, la nivel personal, ca întâlnire între persoane.40

Şi le voi întări veşnică legătură ca să le fiu Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor şi nu voi mai mişca pe poporul Meu Israel din ţara pe care le-am dat-o.” (Baruh 2.35)

Confuzia

Nu confundaţi Biserica cu slujitorii ei!

Domnul nu face nimic fără să fi descoperit taina Sa proorocilor, slujitorii Lui!” (Amos 3.7)

Statul de oprire în chip de rugăciune

Practica isihastă este mistica opririi absolute: stai la hotarul de taină, stai nemişcat, ca într-o icoană, stai oprit în însăşi oprirea, oprirea în deplinul lumii şi al Lui Dumnezeu, stai în rugăciune iconică!41

De la marginea cerului ieşirea lui, şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui.” (Ps. 18.7)

Copilul

Vă aduceţi aminte că Hristos a luat în braţe nişte copii? Tradiţia ne spune că unii au ajuns sfinţi: Sf.Ignatie!

Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea. Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” (Marcu 10.15,16)

Metrul

Unitatea de măsură a lungimii este metrul, unitatea de măsură a dragostei de Dumnezeu este dragostea de aproapele; în felul acesta măsurăm cât de „lungă” e dragostea noastră faţă de Dumnezeu.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.” (1Cor. 13.4)

Războiul duhurilor

Duhul necredinţei vine la pachet cu dispreţul faţă de cele sfinte şi face inima de piatră, dar necazul îl alungă. Partea bună a acestui duh rău e că îi alungă pe ceilalţi!

Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” (Efes. 6.12)

Darurile

Orice om are daruri de la Dumnezeu şi în consecinţă e valoros în sine, deci nu trebuie să căutăm cu disperare aprecierea sau atenţia aproapelui şi cu atât mai mult, nu ar trebui să ne afecteze dispreţul celui de lângă noi. Echilibrul interior - pacea interioară e de preferat şi chiar dacă suntem „daţi peste cap”, acest lucru e omenesc, aşteptăm să treacă „furtuna”, chiar dacă doare sau suntem scoşi din zona de confort interior, şi cu răbdare vom vedea că lucrurile se rezolvă, Dumnezeu are grijă de fiecare dintre noi, în ciuda faptului că noi nu vedem la un moment dat ieşire - rezolvare.

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,...” (Gal. 5.22)

Teama

Ne e frică să iubim, ne e frică să ne deschidem sufletul, ne e frică că vom fi răniţi şi atunci ne ascundem...

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.” (1Ioan 4.18)

Despre risc

Riscul are în sine nădejdea.

Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră, cu nădejdea că va avea parte de roade.” (1Cor. 9.10)

Ochelarii Harului

Vederea de Duh o poate avea doar chipul întreg de om, ne implică total! 42

Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit,...” (Col. 3.10)

Isihasm - Practică - Stai la hotarul postului şi închinării

Mistica isihastă este mistica împlinirii chipului omului! Omul este unitatea dintre lume şi Divin (niciodată parte, ci între). Mistica biblic creştină ortodoxă este unica mistică liturgică.43

Postiţi post sfânt, strângeţi obşte de prăznuire, adunaţi pe bătrâni, pe toţi locuitorii ţării în templul Dumnezeului vostru şi strigaţi către Domnul rugându-L...” (Ioil 1.14)

Închinarea faţă de chivotul numelui de taină

Prin repetare, descoperim propriul chip, în oglindirea numelui lui Iisus Hristos. E necesar să te opreşti la hotarul închinării! (Până ajungi să stai nemişcat ca într-o icoană - de obicei, când ne aşezăm la rugăciune ne apucă bâţâitul, cel mai cunoscut exemplu este bâţâitul evreilor la zidul plângerii.) Rugăciunea trebuie însoţită de post, ca să meargă mai uşor - postul este închinarea de dăruire a lumii pe altarul cel sfânt. Facem rugăciune la masă ca să aducem mai întâi la altarul închinării, ca să nu ne aflăm ca Adam care a mâncat lumea în loc să o aducă la altarul închinării! Şi pentru că păcatul lui Adam a adus omorârea, e bine ca în zilele de post să nu mănânci nimic omorât! Şi să transfiguram postul cu dăruirea care ne păstrează sănătoşi şi ne scoate din egoism şi ne introduce în sacralitate, mai ales dacă aducem şi la altar prinoase.44

Spune fiilor lui Israel să-Mi aducă prinoase: de la tot omul, pe care-l lasă inima să dea, să primeşti prinoase pentru Mine.” (Ies. 25.2)

Primul pas

Începutul în isihasm se face cu închinarea! Urmează apoi numirea urmată de taina vorbirii mistice.45

De aceea, fiindcă primim o împărăţie neclintită, să fim mulţumitori, şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută, cu evlavie şi cu sfială.” (Evrei 12.28)

Puterea întâlnirii cu Iisus

În timpul slujirii, trebuie să lăsăm forma-ritualul să adune interiorul, harul să adune fiinţa noastră împrăştiată, puterea Sf.Duh să alunge vrăjmaşii/gândurile care ne risipesc. Încet, încet, acest lucru se petrece de la sine în timpul slujbei.

Să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru,...” (Efes. 3.16)

Surprizele harului

În preoţie, Hristos te surprinde cu dragostea Sa!

Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini.” (Fapte 12.7)

Practica isihastă

Practica isihastă e a sta între lume şi Dumnezeu, la hotarul de taină, căci omul nu poate intra în Divin, că se mistuie, şi nici Divinul nu intră în om, căci îl mistuie, astfel Dumnezeu îl păstrează în viaţă şi păstrează caracterul de făptură al omului, iar omul trebuie să se recunoască pe sine ca făptură; iar a sta înseamnă a sta în închinare! Căci Adam în Rai nu s-a închinat, doar a vorbit cu Dumnezeu... închinarea este darul nostru pentru Dumnezeu, Care nu cere acest lucru, dar îl primeşte ca pe dar.46

Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.” (1Cor. 7.7)

Formalismul rugăciunii individuale

La început e ca o zidire de altar din pietre şi pământ, dar prin stăruinţă se preface în loc sfânt!

Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.” (Matei 5.23,24)

Definiţia misticii

Mistică înseamnă Mister-Taină.47

Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept.” (1Cor. 2.1)

Despre isihasm

Isihasmul este liturghie, este nuntă liturgică, el este total sacerdotal!48

Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit,...” (Apoc. 19.7)

Despre oglindire

Harul divin oglindeşte atât chipul divin cât şi chipurile de creaţie, prin har ne vedem aşa cum suntem.49

Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor....Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.” (Fapte 6.8,15)

Despre hormoni

Nu hormonii normali sunt de vină, toţi avem hormoni, ci hiperfuncţia explozivă a memoriilor păcatului, memorii care sunt în toţi atomii trupului!50

Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.” (1Cor. 6.18)

Sfat

Fiecare dintre noi, toţi trebuie să fim chip de cruce vie, de răstignire! 51

Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Gal. 6.14)

Despre fiinţa noastră

Orice om are în sine pecete de act divin!52

Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.” (Ps. 138.15)

Despre iubire

Dacă Dumnezeu nu este iubire, putem să ne sinucidem cu toţii...

Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.”(1Ioan 4.16)

Despre har

Harul este energie de act divin.53

Spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit;” (Efes. 1.6)

Despre post

Practicăm asceza-postului, ca taină a chipului de om! Dumnezeu nu suflă sufletul, ci suflă chipul de taină de om! Omul are pecetea chipului divin care s-a imprimat pe fiinţa omului prin suflarea divină! 54

Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Fac. 2.7)

Dulce

Preoţia are o dulceaţă negrăită...!

Şi vor cunoaşte cei rămaşi că nimic nu este mai bun decât frica Domnului şi nimic nu este mai dulce decât a ţine poruncile Domnului.” (Eclez. 23.35)

Bani

În preoţie se naşte, încet, încet o detaşare de cele materiale/financiare şi o încredere în Providenţa Divină.

Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi,...” (2Cor. 1.9)


Despre post

Nu mâncarea în sine este păcatul, ci alunecarea în înrobirea ei! Poţi mânca orice, dar nu mâncarea plăcerii! Să mănânci cu hotar!55

Au doar nu vă temeţi de Mine, zice Domnul, şi nu tremuraţi înaintea Mea? Eu am pus nisipul hotar împrejurul mării şi hotar veşnic, peste care nu se va trece. Deşi valurile ei se înfurie, nu pot să-l biruiască şi, deşi ele se aruncă, nu pot să-l treacă.” (Ier. 5.22)

Despre rugăciune

Atunci când ne aşezăm la rugăciune, e bine să avem în vedere că forma sileşte şi interiorul să se unească, pe când interiorul tinde să se despartă de forma externă! În practica Biblică consemnăm că întâi este legea-hotarul sfânt şi apoi mintea şi simţirea proprie, biblic se scoate în evidenţă că forma generează conţinutul, chipul produce structurile!

Fără rugăciune cu fixaţia în interior!

Fără rugăciune cu complexul psiho-fizic!56

Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea,...”(Efes. 3.18)


Focul euharistic

După ce ne împărtăşim, toate gândurile slăbesc şi se topesc „văzând cu ochii”, ca ceara de la para focului!

Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu,...” (Ps. 67.2)

Sport

Iubitorii de castitate au nevoie de sport intens, până „curg apele pe tine”, ca să spele hormonii şi să înlăture tensiunea sexuală inerentă.

În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei.” (Ioan 5.3)

Luminarea interiorului

Scoaterea la lumină a gândurilor ascunse din proprie iniţiativă induce o stare de bine după spovedanie... căci nu mai există şantaj!

Ci ne-am lepădat de cele ascunse ale ruşinii, neumblând în vicleşug, nici stricând cuvântul lui Dumnezeu, ci făcându-ne cunoscuţi prin arătarea adevărului faţă de orice conştiinţă omenească înaintea lui Dumnezeu.” (2Cor. 4.2)

Ispita închinării

Cuvintele divine sunt baza creaţiei - se cuvine deci o atitudine iconică faţă de creaţie - ispita demonului e închinarea la făpturi create...

Vasele olarului le lămureşte cuptorul; iar ispita omului cugetul lui.” (Eclez. 27.5)

Discutăm discuţii

În timpul rugăciunii vine un demon şi fură mintea la discuţii, ne ţine de vorbă, şi este foarte insistent... un fel de dedublare...

Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.” (1Cor. 14.15)

Teama

Noi, cei care venim din comunism, avem în noi frica mărturisirii credinţei ortodoxe... ne uităm peste umăr ca infractorii să ne asigurăm dacă nu cumva ne aude cineva de la partid sau securitate atunci când ne afirmăm crezul nostru, al Bisericii! Ne e frică de blam, de dispreţ sau de posibilitatea prigoanei de atunci... Ne trebuie timp ca să învăţăm să fim liberi! Şi nu sunt convins că avem (timp)!

Păziţi-vă! Nu vă asemănaţi cu cei de alt neam şi teama să nu vă cuprindă înaintea acestor dumnezei,...” (Ier. 1.4)

Ascunzătorile sufletului

Anumiţi soi de draci nu ies decât cu post şi rugăciune, alţii nu ies decât prin spovedanie: unii draci se ascund în refulări!

Mărturisim, Doamne, necredinţa noastră şi fărădelegile părinţilor noştri, că am păcătuit înaintea Ta. Nu ne lepăda pe noi pentru numele Tău! Nu necinsti tronul slavei Tale! Adu-ţi aminte şi nu strica legământul Tău cu noi!” (Ier. 14.20)

Bucuria

Atât de frumoasă e Liturghia Ta, Doamne!

Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura.” (Ps. 15.11)

Îmbuibarea

Îndestularea generează autosuficienţă, hulă, răzvrătire, dar poate duce şi la bucurie, atitudine de mulţumire lui Dumnezeu pentru daruri...

Iar eu am zis întru îndestularea mea: Nu mă voi clătina în veac!” (Ps. 29.6)

Actul

Întâi este actul-mişcarea Fiinţei, cuvintele act ale persoanei Fiului şi apoi harul-energiile necreate! De aici, harul e o „purcedere-ieşire” din mişcările Fiinţei!57

Cei ce slujesc idolilor deşerţi dispreţuiesc harul Tău;” (Iona 2.9)

Conştiinţă creştină

Fiecare creştin trebuie să îşi agonisească conştiinţă liturgică! Căci viaţa creştină este chip de liturghie hristică în actualizare-prelungire permanentă! De ce? Pentru că Hristos ca persoană şi lucrare se descoperă doar în chipul liturghiei sale şi chipul întâlnirii personale cu Dumnezeu este chipul liturgic Hristic!58

Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.” (Luca 24.35)

Ştiaţi că...

Adam şi Eva au păcătuit tocmai în ziua a 7-a, batjocorind ziua odihnei, ziua preasfântă? (conform unei tradiţii). Au mâncat din pomul morţii în ziua când trebuiau să mănânce din pomul vieţii... au mers la „antiliturghia morţii” inventată de diavol, în loc să meargă la Liturghia Vieţii... la Liturghia zilnica a pomului vietii.59

Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.” (Ies. 20.8)

Ştiaţi că...

...în cadrul Sf.Liturghii, Fiul lui Dumnezeu şi totodată Fiu de creaţie, zice Tatăl nostru, împreună cu toată Biserica?60

Şi acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul şi Tu olarul, toţi lucrul mâinilor Tale suntem!” (Isaia 64.7)

Importanţa femeii în preoţie

Preoţia depinde foarte mult de soţie, foarte mult; cele două Taine se sprijină reciproc, ba uneori îţi dă impresia că Sf.Taină a Hirotoniei se sprijină pe Sf.Taină a Căsătoriei!

Şi cu femeia lui îşi dă sufletul şi nu-şi mai aduce aminte nici de tatăl său, nici de mama sa, nici de ţară. ...  Şi mai mult iubeşte omul pe femeia sa, decât pe tatăl său şi pe mama sa.” (3Ezdra 4.21,25)

Nostalgicii

Dacă comunismul s-ar întoarce mâine, şi astăzi s-ar găsi oameni care să facă toate ororile/crimele de atunci, poate şi mai şi...

Iar Tu, cel veşnic, cel ce ai toată tăria şi toată puterea, caută acum şi ne miluieşte pe noi, cei ce cu silnicia nedreaptă a celor fără de lege, ca nişte tâlhari, suntem omorâţi.” (3 Macab. 6.12)

Sus să avem inimile! Să mulţumim Domnului!

Sus să avem inimile, pe crucea-altarul iubirii,

Să mulţumim prin crucea biruinţei!61

Doamne Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, părinţii noştri, păzeşte acestea în veci, această aplecare a gândurilor inimii poporului Tău şi îndreaptă inimile lor către Tine.” (1Cron. 29.18)

Ieşirea cu Sf.Daruri

La ieşirea cu Sf.Daruri se actualizează Răstignirea; după cum Crucea Golgotei a fost în mijlocul lumii, tot aşa preotul aduce Sf.Daruri în mijlocul Bisericii - crucificarea trupului Bisericii - se actualizează actul iertării şi mântuirii. Urmează oferirea/punerea înainte pe Sf.Masă, înaintea lui Dumnezeu Tatăl Care iartă toate păcatele credincioşilor Bisericii.62

Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate;...” (Evrei 5.1)

De ce tămâiem

Preotul tămâiază toată Biserica în mireasma Sf.Duh.”63

Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.” (Apoc. 8.4)


Răstignirea de la Liturghie

La Sf.Liturghie, pătimirea Răstignirii este în trupul Bisericii-Credincioşilor!64

Că precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră.” (2Cor. 1.5)

Ştiaţi că...

...şi îngerii ascultă în genunchi cuvântul Sf. Evanghelii, iar tămâierea Bisericii este în mireasma Sf.Duh?65

Şi am văzut apoi alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, având să binevestească Evanghelia veşnică celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi seminţia şi limba şi poporul,...” (Apoc. 14.6)

Ştiaţi că...

...la ieşirea cu Sf.Evanghelie ies şi îngerii cu zece cununi pentru credincioşi ca să îi încununeze pe cei care sunt vrednici şi împlinitori măcar a unei porunci din „Fericiri”, şi tot atunci harul sub formă de limbi de foc se evidenţiază deasupra credincioşilor?66

Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El.” (Iacov 1.12)

Ritualul este chipul Sf. Duh

E necesar să rememorăm – să ne aducem aminte zilnic de rugăciune, de corectitudine, de sinceritate, de sfinţenie, de păcat şi să avem conştiinţa ritualului Sf. Duh!67

Acesta este legământul pe care l-am încheiat cu voi, când v-am scos din ţara Egiptului, şi Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru! Nu vă temeţi!” (Agheu 2.5)

Principiul reprezentării

În sistemele democratice, funcţionează principiul reprezentării, de aceea mergem la vot, ca să alegem reprezentanţii noştrii în structurile puterii; în Biserică funcţionează de asemenea acest principiu: credincioşii aduc la altar prescură care îi „reprezintă”, în prescură au pus fiinţialitatea lor, credinciosul se „întrupează” în prescura-dar şi astfel îmbracă haina de nuntă - haina ritualului fără de care nu putem să stăm la cina cea de taină a Fiului lui Dumnezeu! În acest fel, Fiul Dumnezeiesc Se întrupează din trupul Bisericii în actul euharistic al prefacerii sfintelor daruri-prescuri şi „înfrăţirea” cu Hristos capătă substanţă, realitate şi devenim „fii ai Bisericii-Maicii Domnului”, iar Biserica devine Trupul lui Hristos - doar prin Liturghie se actualizează permanent coborârea lui Hristos în trupul Bisericii!68

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.” (Ioan 6.54,55)

Maica Domnului este doar dacă are în braţele sale pe Fiul Dumnezeiesc

Toată Biserica este în jurul Maicii Domnului!69

Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui.” (Fapte 1.14)

Liberté-Fraternité-Egalité

Hristos, Fiul este Cel Care dă substanţă şi realitate non-iluzivă fraternităţii şi unităţii fiinţei umane; Sf.Duh este Cel Care asigură libertatea persoanelor purtătoare de fiinţă; Tatăl ne dăruieşte-defineşte egalitatea în diversitate a fiecăruia dintre noi. (Tatăl este izvorul egalităţii celor trei persoane Treimice)

Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” (2Cor. 3.17)

Lucrul mâinilor

Ocupaţia de bază a ierarhului este hirotonia de preoţi. Cine nu hirotoneşte riscă să se transforme în administrator! El trebuie să nască preoţi-fii duhovniceşti, după chipul şi asemănarea lui Hristos, nu să îngroape harul în motivaţii, ba din contra, să-L înmulţească şi să pună Lumini în sfeşnice vii, să fie văzute de toată lumea, căci nu se pune harul sub obroc!

Decât numai păzeşte-te şi îţi fereşte cu îngrijire sufletul tău, ca să nu uiţi acele lucruri pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; să le spui fiilor şi fiilor feciorilor tăi.” (Deut. 4.9)

Moldovenesc

Mistica moldovenească este mai abisală, mai fiinţială faţă de cea munteană; cine are furtuni mentale e bine să se ducă în anumite mânăstiri din Moldova la slujbe şi se va odihni!

Ascultă, Doamne, rugăciunea noastră şi cererea noastră şi ne scoate pentru Tine şi ne dă har înaintea feţei celor ce ne-au înstrăinat.” (Baruh 2.14)

Definiţia Ritualului

Ritualul este Taina comunicabilităţii dintre chipul creat şi chipul Dumnezeiesc, ritualul este conştiinţa comunicării între conştiinţe personale.70

După rânduiala Ta rămâne ziua, că toate sunt slujitoare ţie.” (Ps. 118.91)

Motivaţie

Sunt unii care se întreabă de ce vine lumea la Biserică, căci slujbă e aceeaşi, învăţătura e aceeaşi... la prima vedere totul se repetă... Pentru că în timpul Sf.Liturghii este un real foc dumnezeiesc, cerul se desface şi se uneşte cu pământul: „precum în cer aşa şi pe pământ...” şi puterea Sf.Duh este aceea care lucrează direct asupra tuturor credincioşilor! Mai mult, persoana Sf.Duh este prezentă direct la liturghia hristică!

Sf.Duh este Cel Care deschide Dumnezeirea creaţiei, Cel Care o comunică şi o împărtăşeşte!

Prin ritual se rememorează stările de conştiinţă!

În Biserică găsim „apa cea vie”, aici curge acest izvor dumnezeiesc! 71

Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua.” (Apoc. 2.11)

Ziua

Unii se întreabă cât de lungi au fost zilele creaţiei, cât au durat: fiecare zi a fost cât un cuvânt şi un ritual, cât o liturghie a iubirii!72

Căutaţi pe Cel Care a făcut Orionul şi Pleiadele, pe Cel Care preface dimineaţa în întuneric adânc şi întunecă ziua ca noaptea, pe Cel Care cheamă apa mării şi o varsă peste faţa pământului. Domnul este numele Lui!” (Amos 5.8)




Fundamentul Creaţiei

Teologia afirmă că la bază întregii creaţii stau cuvintele-logii; da, dar incomplet: de fapt, fundamentul oricărui existent constă în treimea: cuvânt-ritual-binecuvântare, pentru că acele cuvinte sunt rostite în ritualul Sf.Duh şi au binecuvântarea/aprobarea Tatălui: Fiul zice, Sf.Duh face, Tatăl consfinţeşte! Ne creează un Cuvânt, ne viază un ritual/gest ritualic şi ne naşte o binecuvântare de dar! De aceea noi avem o supraconştiinţă a Logosului, dar avem şi supramemoria ritualului Sf.Duh, şi purtăm în noi o binecuvântare a Tatălui!73

Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă înmulţească de o mie de ori mai mult decât sunteţi acum şi să vă binecuvânteze, cum v-a făgăduit El!” (Deut. 1.11)

Gust

Trupul lui Hristos şi mai ales Sângele Lui are un gust aparte, foarte bun, deosebit de vinul folosit.

Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.” (Ps. 33.8)





Fior

Tremură sufletul meu în mine când mă apropii de Tine, Doamne!

Munţii Te-au văzut şi s-au cutremurat; puhoaie de apă au trecut. Adâncul şi-a slobozit glasul său şi mâinile sale în sus le ridică.” (Avacum 3.10)

Considerare

Nu trebuie să desconsiderăm nicio credinţă a nimănui.

Ştiu faptele tale şi dragostea şi credinţa şi slujirea şi răbdarea ta şi ştiu că faptele tale cele de pe urmă sunt mai multe decât cele dintâi.” (Apoc. 2.19)

Relaţie

Relaţia preotului cu credinciosul trebuie să aibă o distanţă, e necesară o oarecare detaşare din partea preotului.

Şi a zis: îmi voi ascunde faţa Mea de la ei şi voi vedea cum va fi sfârşitul lor; căci neam ticălos sunt ei şi copii în care nu este credincioşie.” (Deut. 32.20)





Dragostea

Cu timpul, relaţia trupească dintre soţi se transformă, devine întâlnire din ce în ce mai mult, cu patimă mai puţină.

Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ ar fi respins acela.” (Cânt. Cânt. 8.7)

Idol

Sunt unii care idolatrizează-fetişizează Sf.vase, Evanghelia, etc.

Mai mult preţuieşte omul drept, care n-are idoli; el nu va avea să se teamă de ruşine.” (Ier. 1.72)

Diviziunea socială a muncii

Părinţii fac copiii, Dumnezeu se îngrijeşte de hrană, îmbrăcăminte, etc. Dumnezeu îşi face treaba, părinţii... nu prea...

Părinţii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina copiilor şi nici copiii să nu fie pedepsiţi cu moartea pentru vina părinţilor; ci fiecare să fie pedepsit cu moartea pentru păcatul său.” (Deut. 24.16)




Bunăstarea

Statul se ocupă de prosperitate materială, Biserica se ocupă de prosperitate spirituală.

Că bunăstarea nu dăinuieşte de-a pururi şi nici bogăţia din neam în neam.” (Pilde 27.24)

Parohie

Numirea pe post într-o parohie nu e lipsită de putere, ba din contră. E însoţită de crucea respectivă.

Izbucnire de lumină ca la răsărit de soare, raze vii din mâna Lui pornesc!... Acolo stă tainic ascunsă puterea Lui!” (Avacum 3.4)

Chipul nevinovăţiei

Doar un Prunc este total nevinovat!

Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.” (Isaia 9.5)

Cinste

Biserica Ortodoxă are cinstea împărătească a preoţiei şi preoţia are cinstea Fecioarei-Mame, Maica Domnului, Împărătesei de creaţie. 74

Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.” (Isaia 7.14)

Cabala - În căutarea limbajului originar

Sunt unii care încearcă o interpretare literelor consoane a scrierilor sfinte, pe care o întâlnim şi în scrierea chineză, nu numai în iudaism. De exemplu: Iod, figurat printr-o virgulă, sau chiar printr-un punct, este considerat a reprezenta originea tuturor lucrurilor. De fapt, din punct de vedere grafic, toate literele alfabetului ebraic nu sunt decât combinaţii ce rezultă din diferite asamblări ale literei iod. Spre exemplu, prima literă a alfabetului ebraic, alef, este formată din patru iod opuşi doi câte doi (א). Acelaşi lucru se petrece cu toate celelalte litere. De asemenea, iod, formând el singur toate literele şi ca urmare toate cuvintele şi toate frazele limbii ebraice, este imaginea şi reprezentarea Unităţii-Început, etc. Se încearcă astfel apropierea de originile limbajului. Noi, creştinii, ştim de limbajul originar Chip Logos, limbajul originar de rai, limbajul de suflet care s-a pierdut la Turnul Babel şi care a fost readus la Cincizecime - fenomenul glosolaliei, atunci când toţi înţelegeau ce se vorbea, deşi erau naţii diferite care ascultau. Credem şi mărturisim că Iisus Hristos are cheia care deschide uşa către acest limbaj de rai, noi rămânând după cădere doar cu limbajul energetic de creaţie. El este Cuvântul lui Dumnezeu, Limbajul-Semnificaţia Fiinţială Logosul-Fiul, cu El începe Creaţia. 75

Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.” (Apoc. 22.13)

Arhanghelii

Mihail: „Acela care este ca Dumnezeu” sau „Cine este cel care e ca Dumnezeu?”

Şi îngerul păzitor al Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, dar iată că Mihail, cel dintâi dintre îngerii păzitori, a venit în ajutorul meu şi eu l-am lăsat acolo la îngerul păzitor al regelui Perşilor „ (Daniel 10,13)

Gavriil: „Omul (puternic al) lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu este puternic”(„Puterea lui Dumnezeu”).  Este numit şi Djibril sau Jibril. “Atunci am auzit un glas de om deasupra fluviului Ulai, glas care striga şi spunea: Gavriile, tâlcuieşte celui de acolo vedenia!” (Daniel 8,16).

Rafail: „Dumnezeu vindecă” („Vindecare de la Dumnezeu”). Numit şi Israfel.

Şi Rafael a fost trimis să-i vindece pe amândoi: să ridice albeaţa lui Tobit, ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu şi să dea pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie lui Tobie, fiul lui Tobit, legând pe Asmodeu, duhul cel rău; căci Tobie era menit s-o moştenească. Şi în acelaşi timp Tobit, după întoarcere, a intrat în casa sa, iar Sara, fiica lui Raguel, s-a coborât din foişorul său.” (Tobit 3,17)

Uriil: „Lumina sau Focul lui Dumnezeu.” Numit şi Sariil.

Selafiil: „Porunca, Vestitorul sau Rugăciunea lui Dumnezeu”, întrucât porunca şi rugăciunea sunt cele două moduri de comunicare: una descendentă, cealaltă ascendentă. Mai este numit şi Salatiil.

Iehudiil: „Mărirea, Lauda sau Slăvirea lui Dumnezeu.” Mai este numit şi Gudiil sau Iegudiil.

Varahiil: „Binecuvântare sau Binecuvântări de la Dumnezeu.” Numit şi Barahiel sau Varahiel.

Raguil: „Prieten al lui Dumnezeu” Numit şi Raziil, care înseamnă „Secretele/tainele lui Dumnezeu. Nu este acelaşi cu Rafail.

Ieremiil: „Îndurarea, Înălţarea sau Milostivirea lui Dumnezeu.” Numit şi Ieramiil, Ieremiel, Ramiel sau Remiel.

Anail: „Harul sau Bucuria lui Dumnezeu.” Numit şi Aniel, Hanael sau Haniel.

Iofiil: „Frumuseţea lui Dumnezeu.” Numit şi Orifiel.

Zedechiel: „Dreptatea, Îndreptarea sau Judecata lui Dumnezeu.” Numit şi Saxhiel, Tsadkiel, Zadakiel, Zadkiel, Zedekul.

Îngerul căzut

Lucifer/Satan: „Purtătorul de Lumină” sau „Steaua dimineţii”,  „Duşmanul.” Alte nume date acestui arhanghel căzut (sau celor care l-au urmat) sunt: Azael, Azazel, Azrael, Izrael, Izreel sau Uzziel; Camael, Camiel, Camniel, Cancel, Chamuel, Kemuel, Samael, Shemuel, Simiel, or Zamael; Samiaza; Satanael.76

Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri!”(Isaia 14,12)

Cea mai mare cinste

Cea mai mare cinste posibilă a creaţiei este „născătoare de preoţie Dumnezeiască”! Cel mai înalt grad de îndumnezeire al creaţiei este chipul de Biserică-mamă-născătoare de preoţie Dumnezeu!

De aceea nu se hirotonesc întru preot femeile-mamele, căci ar fi ucidere de Preoţie, căci au deja chip de împărăteasa-mamă-născătoare de preoţie!77

Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1.43)

Hirotonia întru preot, de ce?

Unii se întreabă de ce în Biserică se face hirotonia întru preot/diacon? Căci la unii se alege prin vot!

Preoţia se dă prin hirotonie ca o coborâre directă a chipului de Dumnezeu care este dincolo de orice chip de creaţie, căci preoţia este chip pur Dumnezeiesc, pe care creaţia nu îl poate avea niciodată!78

În care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu.” (2Cor.4.4)

Astronauţi

Unii au impresia că preoţii sunt rupţi din soare şi trăiesc pe lună; de fapt, sunt şi ei nişte oameni şi trăiesc pe pământ, au necesităţi, neputinţe, etc. La fel şi episcopii.

Iată ce să se dea preoţilor de la popor: cei ce aduc ca jertfă boi sau oi să dea preotului spata, fălcile şi stomacul.” (Deut.18.3)

Căsnicia

Căsnicia e un echilibru instabil - trebuie echilibrată mereu.

Greutăţile pentru cumpăna ta să fie adevărate şi drepte şi efa ta să fie adevărată şi dreaptă, ca să se înmulţească zilele tale pe pământul pe care ţi-l dă Domnul Dumnezeul tău de moştenire;...” (Deut. 25.15)

Cuiul

Pepelea şi-a păstrat un cui, Dumnezeu are moartea.

Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.” (Apoc. 2.10)

Modelul misionar

Modelul misionar pe care îl aflăm din Sf.Scriptură şi pe care bănuim că îl urmau toţi apostolii, atunci când se putea, constă în propovăduirea întâi în sinagogă, la evrei, şi apoi trecerea la neamurile păgâne, mai ales atunci când cuvântul nu era primit de către israeliţii din diaspora. La Tomis oare cum au procedat Andrei şi Filip?

Şi în Iconiu au intrat ei, ca de obicei, în sinagoga iudeilor şi astfel au vorbit, încât o mare mulţime de iudei şi de elini au crezut.” (Fapte 14.1)

Diaconiţele

Un subiect relativ delicat astăzi în Biserică. Socotim că cea mai înaltă treaptă de slujire pe care putea ajunge o femeie era diaconia, căci altfel ar fi ieşit din definiţia ei de ajutor al bărbatului şi ar fi alunecat în mândrie: „Şi a zis Domnul Dumnezeu: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el.” (Fac. 2.18)

La începuturi, aşa cum aflăm din Sf.Scriptură, Mântuitorul Şi-a ales Apostolii şi acesta pare a fi primul ACT de organizare a Bisericii Sale: „Şi umblând pe lângă Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci ei erau pescari. Şi le-a zis Iisus: Veniţi după Mine şi vă voi face să fiţi pescari de oameni.” (Marcu 1.16,17), pe care îi trimite ulterior în prima lor călătorie misionară: „Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină. ... Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor...” (Luca 10.1-16)

Iisus umbla propovăduind înconjurat de mulţimi, El nu era singur când mergea prin Israel, „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează...” (Luca 8.45), cei mai apropiaţi ai Lui fiind apostolii; printre cei care Îl urmau erau şi femei, consemnate apoi ca femeile mironosiţe.

Şi după aceea Iisus umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu, şi cei doisprezece erau cu El; şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni,...” (Luca 8.1,2). După Înviere şi Înălţarea la cer, rămân apostolii cu Biserica primară, iar lucrarea misionară se desfăşura, începând de la Cincizecime cu discursul Sf.Ap.Petru, după o rânduială aproximativă care consta în propovăduirea cuvântului de către apostoli, botezul catehumenilor de către apostoli, aceştia fiind aduşi în Biserică şi prin lucrarea misionară a femeilor mironosiţe, mai ales în cazurile când existau cazuri unde bărbaţii nu puteau să pătrundă; slujirea la mese de către diaconi, ajutaţi de femei. Apoi s-au hirotonit episcopi care au luat locul apostolilor, care au hirotonit la rândul lor ajutoare: preoţii. (De aceea, în prezenţa episcopului preotul este un diacon). Urmaşii apostolilor se consideră a fi episcopii şi ajutoarele lor preoţii, urmaşele femeilor mironosiţe ar fi diaconiţele. Despre diaconiţe găsim mărturii încă din textul biblic, mai precis începând cu Epistolele Sf. Pavel către Romani: „Şi vă încredinţez pe Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea,...” (Rom.16.1). O rânduială a hirotoniei diaconiţelor s-a păstrat în Codex Barberini graecus, cel mai vechi codice liturgic care ni s-a păstrat şi a fost reprodusă în Evhologhion-uri până în sec. al XIV-lea, când instituţia căzuse deja în desuetudine, rolul acestora în biserică fiind preluat de monahii. Trecerea unei femei în treapta diaconiei se făcea prin hirotonirea de către un episcop, ca şi în cazul bărbaţilor; puteau fi primite în această tagmă începând cu vârste destul de înaintate (60, 50 sau 40 de ani - sursele diferă în această privinţă). Puteau fi fecioare, femei căsătorite sau văduve (au existat rânduieli diferite în această privinţă în funcţie de perioadă şi de loc). Veşmântul lor liturgic specific era orarul, ca şi pentru diaconi, şi acestea se împărtăşeau în altar, imediat după diaconi. (ex. Sf. Olimpiada diaconiţa)  Putem spune că este anacronic să afirmăm că diaconiţele nu aveau acelaşi rol liturgic ca şi diaconii în Biserica timpurie. Aceasta ar însemna să le atribuim diaconilor un rol pe care l-au căpătat ceva mai târziu în istoria Bisericii. Diferenţierea acestor roluri a fost totuşi relativ rapidă. În Biserica primară, diaconiţele aveau probabil un rol relativ similar cu cel al diaconului, ba chiar unul pe alocuri mai complex, dată fiind că preotului, ca bărbat, nu îi era îngăduit să le atingă pe catehumene sau pe femeile pentru care se săvârşea Taina Mirungerii sau a Sfântului Maslu. Astfel, diaconiţele erau cele care aplicau Sfântul Mir sau uleiul sfinţit pe trupul femeilor. Preotul rostea rugăciunile şi supraveghea întreaga procedură, însă cel mai probabil nu se atingea de trupul femeilor respective. Diaconii nu ar fi avut nevoie să joace acest rol, întrucât preotul însuşi putea săvârşi mirungerea sau ungerea cu uleiul sfinţit pentru bărbaţi. În secolul al IV-lea, Constituţiile apostolice (III.9.1-4) prevăd însă explicit că nu se cuvine ca femeile să boteze, nici să fie hirotonite ca preotese. Tot aici se arată (VIII.28) că rolul liturgic al femeilor se limita la cel de uşier: diaconiţa „nu face nimic din cele ce le fac preoţii şi diaconii, decât păzeşte uşile şi slujeşte preoţilor la botezul femeilor, pentru buna-cuviinţă” - nu putea binecuvânta, nu purta sau oferea Sfintele Daruri altora şi era pe o treaptă inferioară diaconului. Pe lângă rolul liturgic, diaconiţele aveau cel mai probabil şi un rol misionar şi social. Deşi ele nu învăţau în Biserică, ele puteau avea acces mai direct şi mai uşor în casele păgânilor unde s-ar fi găsit vreo catehumenă sau vreo femeie creştină. Potrivit normelor sociale de atunci, nu se cuvenea ca un bărbat să vorbească singur cu o femeie care nu îi era rudă, în absenţa unor rude sau servitoare ale acesteia. Diaconiţa, fiind o femeie de o vârstă respectabilă, nu ridica nici un fel de suspiciuni. De asemeni, după cum arată Didascalia Apostolilor (III.12), făcând o paralelă între acestea şi sfintele femei care slujeau Mântuitorului, diaconiţele mai puteau sluji sau fi de ajutor în alte feluri femeilor bolnave sau convalescente pe care le îngrijeau.79

Diaconiţele, la început, asemenea cu proorociţa Ana (Luca 2, 36), unele erau femei văduve, care se devotau să slujească bisericii în lucrările externe ale altarului alături de clerul inferior; în legătură cu instruirea femeilor pe care le catehizau, le ajutau la botez, îngrijeau de fetele orfane şi femeile bolnave ş. a. (Const. Îi, 26; Ui, 1-19;.VI, 18; VIII, 28). Pentru aceasta, ele primeau o hirotesie specială.”În timpurile vechi, se apropiau de Dumnezeu acele fecioare care făceau făgăduinţa că-şi vor păstra fecioria pentru totdeauna. Episcopul le sfinţea conform cu Canonul 6 din Cartagina şi se îngrijea de ele conform Canonului 38 al aceluiaşi sinod. Dintre acestea, la vremea hotărâtă, adică împlinind 40 de ani, se sfinţeau diaconiţe. Episcopii dădeau îmbrăcăminte specială acestor fecioare când ajungeau la 25 de ani, conform Canonului 126 al aceluiaşi sinod” (Zonora, coment. I ec. 19; Sînt. Aten. ÎI, 159-160). Din pricina unor slăbiciuni morale, mai ales mândria, din secolul V-X, diaconiţele au dispărut, aşa că nici slujba hirotesiei lor nu mai este în arhieraticon (Laod. 11, W; IV ec. 15; VI ec. 14, 40, 70).80

Pelerinaj

Cei care călătoresc Mistic-Liturgic în interior nu mai simt nevoia acută de pelerinaj exterior...

Căci călători suntem noi înaintea Ta şi pribegi, ca toţi părinţii noştri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ şi nimic nu este statornic.” (1Cron. 29.15)

Pomeneşte-mă, Doamne, şi pe mine în prescura mea

Orice creştin poate fi „Ioachim şi Ana”, căci prin prescura-dar fiecare credincios naşte pe Maica Domnului care Îl naşte pe Hristos; ne identificăm în Maica Domnului, în prescura fiecăruia întrupăm fiinţialitatea noastră şi ne reprezintă în totalitate şi astfel liturghia este calea unirii, şi în Tainele liturghiei descoperim originile chipurilor misticii noastre.81

Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine.” (1Cor. 10.17)

Sfinţii şi faptele lor

Mulţi sunt cei care doresc ajutor de la sfinţi, unii îi zeifica mental, puţini sunt însă cei care doresc imitarea vieţii/faptelor lor.

Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor.” (Apoc. 5.8)

Trezire

Rugăciunea trezeşte sufletul din amorţeală-somnolenţă.

Atunci au răspuns ei regelui şi au zis: Daniel, cel dintre robii iudei, nu a luat în seamă porunca ta, rege, nici nu s-a îngrijit de oprirea ta, ci de trei ori pe zi îşi face rugăciunea.” (Daniel 6.14)

Jertfele amestecate ale Vechiului Legământ

V-aţi întrebat de ce la vechii evrei se aduceau atât jertfe sângeroase, cât şi pâinile puse înainte? Pentru că Adam a mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului, iar Abel-Binele şi Cain-Răul-”Vărsare de sânge” au avut urmaşi care s-au amestecat şi astfel se menţin ambele chipuri. Dar „Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt.” ...(Fac. 14.18)

Pâinea este Trupul Bisericii, în ea se unesc toate, în pâine este fiinţialitatea tuturor credincioşilor!82

Unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.” (Evrei 6.20)

Proscomidia, încercare explicitare...

Proscomidia este iubire absolută care se aduce în dar, se oferă şi se lasă împărtăşită! Coborârea Fiului în fiinţa Bisericii! Maica Domnului Îl coboară mereu pe Fiul Dumnezeiesc, Biserica are capacitatea de a coborî Mielul prin ofrandă-dar! Proscomidia este Bună Vestire! Precum Fecioara atât de mult şi-a deschis fiinţialitatea sa de creaţie, tot aşa Biserica îşi deschide-dăruieşte fiinţialitatea sa ca să actualizeze-prelungească naşterea Lui Hristos în creaţie şi urcarea creaţiei până în Dumnezeire: Pâinea cu fiinţa în Cuvânt: Cuvântul trup S-a făcut!83

Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.” (Luca 1.31,32)


Ce este viul? Definiţie...

Viul este iubire în dăruire, dragoste pură!84

Eu ridic la cer mâna Mea şi Mă jur pe dreapta Mea şi zic: Viu sunt Eu în veac!” (Deut. 32.40)

Inteligenţă

Inteligenţa e de mai multe feluri:

-inteligenţă clasică,

-inteligenţă emoţională,

-inteligenţă duhovnicească etc.

Cea duhovnicească nu exclude pe nici una din celelalte, ci le potenţează, le dă valoare în plus. Invers nu e valabil.

Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.” (1Cor. 2.13)


Frica

Frica de păcat poate să se transforme în ispită interioară! Un fel de şantaj demonic!

Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa.” (Evrei 2.15)

Chimie

Ne aşezăm la coadă ca să ne întâlnim cu sfinţii. Avem o „chimie” între noi şi ei... ne e drag de ei!

Prin Care am avut şi apropiere, prin credinţă, la harul acesta, în care stăm, şi ne lăudăm întru nădejdea slavei lui Dumnezeu.” (Rom. 5.2)

Emoţia

Emoţiile prea puternice tulbură sufletul, îl dă peste cap... căci nu suntem nepătimitori...

Să binecuvânteze sufletul meu pe Dumnezeu, Împăratul cel mare, căci Ierusalimul se va zidi din nou, cu safir, cu smarald şi cu pietre scumpe!” (Tobit 13.15)

Apostolul

La citirea Apostolului, uneori pare că vorbeşte însuşi Apostolul... personal pentru mine... înfricoşător... îmi dă sfaturi, mă mustră...

Pavel, chemat apostol al lui Hristos, prin voia lui Dumnezeu,...” (1Cor. 1.1)

Urc

Preoţia este urcuş duhovnicesc neîncetat împreună cu credincioşii; ne împingem unii pe alţii înainte...

Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile.” (Luca 5.3)

Proştii

Sunt unii care cred că Biserica Ortodoxă este Biserica proştilor şi propovăduiesc acest lucru de la înălţimea amvonului TV; eu unul sper să mă ajute Dumnezeu să fiu prost până la sfârşit şi, cu riscul de a fi acuzat de mândrie, sper să fiu prostul proştilor şi nădăjduiesc să mă împărtăşesc de prostia de care s-a învrednicit Sf.Maxim. Să ne rugăm, fraţilor, să guste şi d-na Deşteaptă din bucuria noastră cea prostească care ne covârşeşte mintea şi sufletul, atunci când participăm ca proştii şi stăm la cozi interminabile şi obositoare şi pline de HAR, la evenimentele organizate de Biserică... De altfel chestiunea e mai veche: a fost unul de-l chema Grigorie Palama, a ajuns sfânt, nu ştiu cum, căci nu era prea deştept, care s-a pus în fruntea proştilor ălora de la Athos care se roagă ca proştii zi şi noapte... needucaţi, ce să faci... vă aduceţi aminte, când s-a trezit unul mai deştept şi cu multă smerenie, cu multă carte... să îi ocărască pe athoniţi!

Înţelepciune! Să luăm aminte!”

Şi eu m-am silit şi inima mea a cercetat şi a urmărit ştiinţa şi înţelepciunea şi buna chibzuială şi mi-am dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate.” (Eclez. 7.25)

Despărţirea

Dumnezeu niciodată nu Se desparte de creaţia Sa, deci nu murim, suntem nemuritori!85

Întoarceţi-vă către Acela de Care adâncul vă desparte, copii ai lui Israel!” (Isaia 31.6)

Hainele Împărăteşti

Pentru a intra la „Cina cea de Taină” sau la „Ospăţul Împăratului”, sufletul trebuie să poată rezista „la focul mistuitor al perfecţiunii Tatălui”, şi pentru asta îi trebuie „Haina chipului Fiului Dumnezeiesc”, Singurul Care este Asemănarea perfecţiunii Tatălui Dumnezeu. Trebuie să se îmbrace în veşmântul liturgic-veşmântul jertfei iubirii Hristice.86

Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici.” (Apoc. 3.4)

Spălătorii de haine


Răutăţile oamenilor, greutăţile vieţii sunt şi nişte oportunităţi spirituale căci, după ce bat, întind şi netezesc, hainele se albesc mai vârtos ca zăpada...

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.” (Ps. 50.8)

Atenţie

În timpul rugăciunii, atenţia poate fi îndreptată fie spre interior, fie spre exterior; preferabil e spre exterior, către o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul în braţe, căci e mai uşor şi lupta/atacurile sunt mai suportabile... Dar cine vrea să se cureţe prin luptă şi să biciuiască pe vrăjmaşi, se uită în interior.

Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire,...” (Col. 4.2)

Împărtăşire-Cuminecare-Comunicare

Taina comunicării chipurilor este capacitatea firilor de a se împărtăşi, de a se comunica, fără să se despartă de chip.87

Descoperi-vei tu care este firea lui Dumnezeu? Urca-vei tu până la desăvârşirea Celui Atotputernic? Ea este mai înaltă decât cerurile. Şi ce vei face tu? Ea este mai adâncă decât împărăţia morţii. Cum vei pătrunde-o tu?...” (Iov 11.7,8)

Cum recunoaştem că este om?

Chipul de om este deofiinţa tuturor oamenilor, de aceea recunoaştem oamenii.88

Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,...” (Filip. 2.7)


Despre chip

Chipul este însuşi Persoana Dumnezeu Tatăl, ipostasurile sunt Sf.Duh şi Fiul, egalităţile chipului Tatălui.89

Că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh.” (Efes. 2.18)

Trupul Fiului

Trupul Cuvântului este Lumina.90

Cel ce Te îmbraci cu Lumina ca şi cu o haină...”, „Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apoc. 22.5)

Ce este chipul?

Chipul este potenţialitatea deplină în sine! Are totul în sine spre deschidere nesfârşită de sine. Chipul este însuşi Dumnezeu Tatăl, ca originea originilor din care se naşte totul şi se deschide totul. Chipul-Tatăl este supraforma formelor din care purcede Forma-faţa chipului şi se naşte Asemănarea Chipului-prelungirea conţinutului supraformei.

Arătarea chipului lui Dumnezeu este Fiul.91

Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El.” (1Cor. 8.6)

Home, sweet home

Dumnezeu Fiul este casa noastră. La El şi cu El ne simţim acasă. În casa Tatălui nostru.

Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri.” (2Cor. 5.1)

Eul – Persoana

Persoana umană se evidenţiază, pune în valoare, este certificată ca existenţă doar de o altă persoană; orice legătură a persoanei, fie din regnul animal, fie din regnul vegetal, este nesatisfăcătoare şi se transformă într-o relaţie de tip subiect - obiect, numai relaţia cu o persoană asemenea face posibilă relaţia subiect - subiect inepuizabilă, dar chiar şi aşa există o lipsă în relaţie, doar întâlnirea cu persoana divino-umană Iisus Hristos mulţumeşte sufletul înfometat de dragoste, datorită unirii celor două firi în mod neamestecat, neschimbat, nedespărţit, neîmpărţit, astfel că în legătură cu El ne împărtăşim de firea dumnezeiască, El fiind Mijlocitorul, aducându-ne liniştea în suflet, şi de asemenea, prin împărtăşirea de Harul divin ne îmbogăţim şi cu linişte energetică, aducându-ne aminte de origini.

Nu eşti Tu, oare, din străvechile vremuri, Domnul Dumnezeul meu, Sfântul meu? Tu, Care nu poţi muri! Tu, Doamne, ai rânduit acest popor spre dreptate şi pe stâncă Tu l-ai întărit, ca să săvârşească drepte rânduieli.” (Avacum 1.12)


Flexibilitate

În familie, în relaţiile de cuplu, trebuie să existe o flexibilitate chiar şi în chestiunile religioase, pentru că nu toţi membrii familiei au aceaşi viteză duhovnicească la înaintare.

Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare,...” (Col. 3.12)

Moştenirea părinţilor

Există în minte gânduri şi atitudini ale părinţilor, nu ale noastre, independente de voinţa proprie, care ies în conştient şi le vedem/auzim în interiorul nostru.

Făcutu-s-a moştenirea Mea pentru Mine ca un leu din pădure, ridicându-şi glasul împotriva Mea, şi de aceea am urât-o.” (Ier. 12.8)

Existenţa Creaţiei

Creaţia dispare fără Fiul, nu poate exista fără El.92

Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere.” (Luca 10.22)

Esenţa Liturghiei

Dialogul-comunicarea este însăşi Liturghia; fiinţa Liturghiei este dialogul iubirii Dumnezeieşti, dialogul Fiinţei în Sine este iubirea.93

Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu.” (Ioan 8.42,43)

Arătarea la Faţă

Fiul este arătarea la faţă a Chipului Tatălui, creaţia este arătarea la faţă a Chipului Fiului.94

Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.” (Fapte 6.15)

Pomul cel Nou dătător de Viaţă

Sf.Euharistie, Trupul Hristic este noul pom al vieţii: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă! Veniţi şi mâncaţi! Mielul S-a junghiat, Cina e gata!95

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6.54)

Sf.Aer

V-aţi întrebat vreodată de ce ridică preotul Sf.Aer/Acoperământul (bucata aceea pătrată de pânză care este prinsă la gâtul preotului şi stă pe spatele lui când iese cu Sf.Daruri) şi îl flutură ridicându-l şi coborându-l în timpul Crezului?

Pentru că actualizează pe însuşi Sf.Duh cu Harul de foc Divin ce a stat deasupra Trupului coborât de pe cruce!96

Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe.” (Isaia 11.2)

Harismele

Sf.Liturghie săvârşită la ziua unui sfânt este însoţită de harismele sfântului respectiv. (Părutu-s-a nouă...)

Pentru aceea zice: Suindu-Se la înălţime, a robit robime şi a dat daruri oamenilor.” (Efes. 4.8)

Sămânţa

M-ai creat-născut printr-un Cuvânt al Tău.

Şi chip de acest Cuvânt direct al Tău este sufletul meu creat,... - Creaţia este arătarea la faţă a Fiului lui Dumnezeu, dar nu toate sufletele sunt la fel! 97

Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum ...Şi alta a căzut pe piatră...Şi alta a căzut între spini...Şi alta a căzut pe pământul cel bun... Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Luca 8.15)

Şi aceasta sămânţă are proprietăţi miraculoase, rodeşte acolo unde te aştepţi mai puţin...

Trezvia

La un moment dat, în timpul Sf.Liturghii, mintea se trezeşte ca dintr-un somn adânc, de parcă ar fi trecut Iordanul venind din Egiptul patimilor, şi speriată începe să audă şi să fie atentă...

Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El.” (Luca 9.32)

Icoana

Icoana este Liturghia întrupării chipului lui Hristos în chip de creaţie.

Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.”(2Cor. 6.16)

Icoana

Icoana este Chipul de Dumnezeu la arătare-vedere: cine vede chipul icoana a lui Hristos vede chipul lui Dumnezeu Însuşi.98

Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura.” (Col. 1.15)

Lucrarea lui Hristos

Iisus Hristos scoate din rădăcini pomul căderii, îl face cruce şi îl transformă în pomul învierii-Liturghia Hristică.99

Şi vor cunoaşte toţi pomii câmpului că Eu, Domnul, pomul înalt îl fac mic şi pe cel mic îl fac înalt; pomul verde îl usuc şi pomul uscat îl înverzesc. Eu, Domnul, am spus acestea.” (Iez. 17.24)


Altă definiţie

Isihasmul este Dor-iubire-Duh permanent în sine de Dumnezeu.100

Şi Duhul şi mireasa zic: Vino. Şi cel ce aude să zică: Vino. Şi cel însetat să vină, cel ce doreşte să ia în dar apa vieţii.” (Apoc. 22.17)

Definiţii

Mistică înseamnă unire.

Religia înseamnă legătură cu Dumnezeu.

Isihasmul este mistica unirii cu Dumnezeul Cel dincolo de fiinţa creată.101

Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac.” (Ps. 132.3)


Când exist?

Unii zic: „Cuget, deci exist!.” Noi zicem: „Cuvântăm, deci existăm” sau „Liturghisim, deci existăm.”

Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte.”(Apoc. 12.11)

Crucea

În Rai, diavolul se suise pe Lemn şi făcuse anti-altarul necredincioşilor - al morţii şi al durerii, primii necredincioşi fiind diavolii, unde nega Sacrul Dumnezeiesc în Sine; vine Hristos şi se suie El Însuşi pe Lemn, pe pomul negării, cu chipul iubirii şi astfel Crucea este renaşterea pomului vieţii, uneşte cei doi pomi - dublă Taină.102

Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce.” (Col. 2.15)

Deodată

Liturghie-altar-Biserică-preoţie sunt deodată, lipsa uneia generând stricarea celorlalte: de exemplu, lipsa Liturghiei transformă Biserica în muzeu sau loc pentru concerte de muzică clasică, lipsa Altarului transformă Biserica în „casă de întâlnire”, lipsa Preotului transformă Biserica în Protestanţi.

Căci buzele preotului vor păzi ştiinţa şi din gura lui se va cere învăţătura, căci el este solul Domnului Savaot.” (Maleahi 2.7)


Din pat şi din somn m-ai ridicat, Doamne,


Mintea mea o luminează, inima şi buzele mele le deschide, ca să Te laud pe Tine, Sfântă Treime: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule: amintirile tinereţii răscolesc memoriile duhului de suflet în somn.

Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.” (Ps. 50.4)

Foamea

Când nu mai ai decât „cinci pâini şi doi peşti”, roagă-te şi Domnul va înmulţi până la săturare, căci trupul nostru este templu al Duhului Sfânt.

De va veni vreo nenorocire peste noi, ori sabia care ne pedepseşte, sau vreo boală molipsitoare, sau foamete, şi noi vom sta înaintea templului acesta şi înaintea feţei Tale - căci numele Tău este în templul acesta - şi vom striga în strâmtorarea noastră, către Tine, Tu să ne asculţi şi să ne izbăveşti.” (2Cron. 20.9)

Mama

Chipul luminii primordiale de creaţie este considerat chipul de mamă.103

Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră.” (Gal. 4.25)

Definiţie

Prin harul este accesibil în creaţie chipul Dumnezeiesc inaccesibil.104

Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit,...” (Col. 3.10)

Timpul

Timpul începe cu prima liturghie de creaţie, timpul începe cu prima zi: lumina: timpul este actualizarea unei Liturghii Logos, deci măsura unei Liturghii este o zi. Timpul este actualizarea actului Liturgic şi Soarele este măsura chipului Liturgic. De aceea nu se face mai mult de o Liturghie pe zi.105

Şi El este Cel care schimbă timpurile şi ceasurile, Cel care dă jos de pe tron pe regi şi Cel care îi pune; El dă înţelepciune celor înţelepţi şi ştiinţă celor pricepuţi.” (Daniel 2.21)

Sportul sufletului

Rugăciunea-duhovnicia este sportul sufletului; acesta trebuie antrenat zilnic, pentru a menţine tonusul muscular... „cel puţin 30 de minute în fiecare zi”… „pentru o viaţă sănătoasă”!

Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi.” (1Cor. 9.24)

Cetatea din ceruri

Ierusalimul cel ceresc este cetatea credincioşilor, a celor asemenea cu Avraam în credinţă, pentru că „urmaşii lui Avraam” se interpretează şi ca fiind cei de o credinţă cu cea a lui Avraam, cel care a vrut să jertfească pe unicul său fiu pentru Dumnezeu, aşa de mare era credinţa lui.

Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.” (Apoc. 21.2)

Interzis pentru femei

Există unele locuri/mânăstiri unde femeilor le este interzis şi unii trag concluzia că acestea sunt oarecum desconsiderate, dar nu este aşa, pentru că de fapt interdicţia nu e totală, Maica Domnului are acces în toată Biserica şi pentru ea nu există astfel de restricţii, de exemplu; deducem că de fapt nu este o desconsiderare, ba chiar din contra. Asemenea şi pentru celelalte sfinte.

Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.” (Apoc. 12.1)

Coasta şi Chipul

Coastă înseamnă deplinătatea fiinţială-chipul.

Chipul de Dumnezeu este Cuvântul direct al Domnului (logii).

Egalitatea dintre Mamă şi Tată se realizează prin Fiii Tatălui-Fii de creaţie, care revelează Taina dublului chip: de Mamă şi de Tată.106

Căci bărbatul nu trebuie să-şi acopere capul, fiind chip şi slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.” (1Cor.11.7)

Viaţa în Sine

Viaţa divină Treimică este de la Tatăl la Fiul prin Sf.Duh şi invers, de la Fiul la Tatăl tot prin Sf.Duh.107

Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17.3)

Israel

Israel este ţara evreilor în temei de drept divin.

Şi i-a zis Domnul: „Iată pământul pentru care M-am jurat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: Seminţiei tale îl voi da. Te-am învrednicit să-l vezi cu ochii tăi; dar în el nu vei intra!” (Deut. 34.4)


Nevoia de Ritual

Avem nevoie de ritual; observăm că există o tendinţa de desfiinţare a ritualului sau de aversiune faţă de ritual la alţii; unii se închid într-un fel de automonolog, nemaireuşind să intre în comuniune sacră. Dar Ritualul este acela care pune în act, ritualul ortodox este Arhipreoţia Sfântului Duh... şi pătrunde până la despărţitura dintre duh şi spirit... face accesibile Limbile de Foc Harice care ies din Altar...108

Şi a aşezat el, după rânduiala lui David, tatăl său, preoţii să-şi facă slujba lor, cu rândul; şi tot cu rândul a rânduit să fie de strajă leviţii, să cânte cântările de laudă şi să slujească pe preoţi, după rânduiala de fiecare zi; pe uşieri, după cetele lor, i-a rânduit la fiecare uşă, pentru că aşa poruncise David, omul lui Dumnezeu.” (2Cron. 8.14)

Discriminare

Sunt unii care fac apel la nondiscriminare pentru a impune propria teorie/idee, dar nondiscriminarea nu înseamnă anularea dreptului la opinie sau la liberă exprimare a acelora cu care sunt în dezacord. Dacă nu sunt de acord cu ceva sau cu cineva, nu înseamnă că fac discriminare, căci altfel eu însumi aş fi discriminat.

Cei care găseau vină oricui, pentru un cuvânt în faţa lumii întind cursă judecătorului şi pentru nimic răpesc dreptul celui cinstit.” (Isaia 28.21)

Normal

Unii cred că practicând duhovnicia ar trebui să ieşi dintr-o normalitate cotidiană, dar nu e aşa.

Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea.” (Luca 12.23)

Templul lui Solomon

Sfânta Sfintelor - Altarul Templului lui Solomon - era gol de Liturghie/Euharistie, avea doar Jerfele care erau umbre de Liturghie, Sfânta Sfintelor era aşteptare de Liturghie, aşteptare de Liturghie, aşa că atunci era doar prefigurare de preoţie, căci Arhiereul Hristos încă nu venise şi preoţie fără arhierie nu există.109

Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.” (Ioan 1.17)

Harul

Harul treimic se mişcă prin Sf.Duh, trece prin Tatăl, se concretizează în Fiul, prin care iese apoi în afară. Harul trece prin chipul descoperitor al Fiului, chipul Fiului descoperă deasemenea chipul lui Dumnezeu în Sine.110

Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă şi pacea să se înmulţească!” (1Petru 1.2)

Definiţie

Liturghia suferinţei imperfecţiunii imposibile este Jertfa.111

Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea păcatului, prin jertfa Sa.” (Evrei 9.26)

Ispita

Păcatul-ispita slăbeşte firea şi tulbură sufletul.

Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El.” (Iacov 1.12)

Fratele nostru

Iisus Hristos se naşte din Tatăl fără de mamă şi din mamă se naşte fără de tată şi din mamă este fratele în sine. Frate înseamnă înrudire, dar nu amestecare.112

Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea.” (Marcu 3.35)

Definiţie

Înger înseamnă „Bărbat ceresc.” În consecinţă, diavolul cade în autofeminizare.113

Când Cel Preaînalt a împărţit moştenire popoarelor, când a împărţit pe fiii lui Adam, atunci a statornicit hotarele neamurilor după numărul îngerilor lui Dumnezeu;...” (Deut. 32.8)

Pasiune

Călugărul e un om pasionat de duhovnicie-teologie în grad înalt. Toţi credincioşii avem această pasiune pentru Dumnezeu. Este hobby-ul nostru.

De aceea şi noi, din ziua în care am auzit aceasta, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească,...” (Col. 1.9)

Pielea noastră


Noi cu toţii suntem îmbrăcaţi în piele, dar hainele acestea de piele le-am primit după cădere, la început n-a fost aşa...

Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.” (Fac. 3.21)

Bucuria sensului

Hristos este Cel care dă valoare, sens la orice. Fără El totul devine anost, dezamăgitor, trist şi fără speranţă.

Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.” (Apoc. 1.13)

Idee versus Chip - disputa „istorică”

Chipul este Religie, ideea este filozofie; despărţirea dintre ele vine odată cu căderea lui Adam, ca şi ruperea dintre Fiinţă şi Energii. De altfel, diavolul este primul care separă în propriul chip ideea de creaţie de Chipul lui Dumnezeu şi inventează autocraţia ideii şi în consecinţă se face întunecat-idee ascunsă şi nu mai are Chip-Lumină. La plinirea vremii vine Fiul lui Dumnezeu şi redescoperă Chipul de om, Chipul Liturgic.

P.S. Chipul poate produce idei, ideea nu poate produce Chipul.114

Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte,...” (Evrei 1.3)

Zidurile Harului

Rugăciunea-slujirea e ca o cetate.

Şi s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită. Dar s-a pogorât foc din cer şi i-a mistuit.” (Apoc. 20.9)

Botez

Ce este botezul? Naştere prin excelenţă...renaştere în Dumnezeu, renaşterea lui Dumnezeu în propria fiinţă, nuntă Dumnezeiască a Fiului ca repetare în propria fiinţă. Fiul se naşte-renaşte în noul născut şi noul născut se naşte ca fiu de creaţie al lui Dumnezeu.115

Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.” (Gal. 3.27)

Liturghie

Arhetipul Liturghiei în sine este actul creaţiei.116

Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” (Ioan 5.17)

Suferinţa

Fiul se prezintă cu suferinţa creaţiei înaintea Tatălui şi în faţa suferinţei se pleacă Însuşi Dumnezeu Tatăl... iar suferinţa este strigătul iubirii negate...Supraafirmaţia Iubirii negate, resacralizarea negaţiei, iar negaţia (contrarul, răul) este un fel de iluzie pentru că nu se poate crea ceva contrar Perfecţiunii Absolute; şi pentru că creaţia este darul Fiului către Tatăl, Fiul purifică de orice contrar sau imperfecţiune creaţia, ca darul să fie perfect.

Dacă ceva se face contrar Dumnezeirii, aceasta este iluzia care nu a existat şi nu poate fi o existenţă în sine. Negarea/ răul nu se poate naşte ca realitate... pentru că creaţia se naşte doar prin Fiul lui Dumnezeu şi participă la divinitate doar prin Fiul - Singurul Mijlocitor - Egalul Fiinţial al Dumnezeirii în Sine şi în acelaşi timp Egalul Fiinţial al creaţiei, fără micşorarea Dumnezeirii în creaţie şi fără transformarea creaţiei în Dumnezeire. 117

Eu Ioan, fratele vostru şi împreună cu voi părtaş la suferinţa şi la împărăţia şi la răbdarea în Iisus, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Iisus.” (Apoc. 1.9)

Urmaşii

Împărăţia cerurilor este a „urmaşilor urmaşilor noştri”…

Va tăia Domnul împrejur inima ta şi inima urmaşilor tăi, ca să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.” (Deut. 30.6)

Surpriza

Când te aştepţi mai puţin, Dumnezeu te ajută! Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt darurile Tale!

Şi veţi mânca din destul şi vă veţi sătura şi veţi preaslăvi numele Domnului Dumnezeului vostru, Care a făcut cu voi lucruri minunate. Şi poporul Meu nu se va ruşina în veci de veci!” (Ioil 2.26)

Coasta

Când Dumnezeu a luat coasta lui Adam, înţelegem că a luat chipul de creaţie. În altă ordine de idei, creaţia se naşte din coasta Fiului Lui Dumnezeu, adică din Cuvintele necreate Logos...118

Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.” (Fac. 2.22)

Înfrânarea

Înfrânarea de la mâncare sau postul cu hrană nefiartă ajută rugăciunea şi slujirea; în Biserică, cu cât mănânci mai puţin, cu atât te simţi mai bine şi mai liber, căci sufletul începe să hrănească trupul.

Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa, la cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia; ” (2Petru 1.5,6)

Posibilă Definiţie

Liturghia este dialogul dintre iubirea pur Dumnezeiască şi iubirea pură de Creaţie.119

Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă.” (Efes. 5.2)

Originea Liturghiei

Arhiliturghia în sine este iubirea Dumnezeiască dincolo de toate definirile.120

Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efes. 3.19)


Apofatic-Catafatic

Există un apofatism haric-energetic şi un apofatism fiinţial, după cum există un catafatic haric-energetic şi un catafatic fiinţial, pentru că „apofatismul mistic este altul decât apofatismul filozofic” şi deosebim „Chipurile în Sine ale Trifiinţialităţii Treimii Dumnezeieşti de chipurile calitative harice-energetice, tot necreate” şi deasemenea, „Chipurile de Viaţă Dumnezeiască sunt dincolo de toate asemănările chipurilor de creaţie, întrucât Substanţa Fiinţială Dumnezeiască este dincolo de substanţa fiinţială de creaţie”, avem „două Chipuri Arhetipale, de Dumnezeire şi de creaţie care faţă în faţă dialoghează.”121

Că El este Cel Care a întocmit munţii şi a făurit vîntul şi descoperă omului gândurile sale; El a făcut zorile şi întunericul şi calcă peste înălţimile pământului. Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui!” (Amos 4.13)

Esenţa

Iubirea trinitară este esenţa Dumnezeirii în Sine. 122

Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.” (1Ioan 4.16)

Foc

Când te aruncă în foc înseamnă furie, răzvrătire, mânie până la ucidere; când eşti în foc, atunci te ispiteşte mai abitir, semănând gânduri.

Binecuvântaţi, Anania, Azaria, şi Misael, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci; că ne-a scos pe noi din locuinţa morţilor, şi din mâna morţii ne-a smuls pe noi, şi ne-a izbăvit pe noi din mijlocul cuptorului care arde cu văpaie de foc, şi din mijlocul văpăii ne-a izbăvit pe noi.” (Cântarea celor trei tineri 1.65)

Smerenia

Sunt unii care confundă smerenia cu pupincurismul.

Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!” (Miheia 6.8)

Primul Altar

Primul altar a fost pomul vieţii, unde slujea Liturghia primul preot: Adam - săvârşea ritualul de Rai - chemarea lui Dumnezeu, întâlnirea creaţiei cu Dumnezeu, direct.123

Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii...” (Fac. 2.9)

De remarcat ca ispita nu este departe de altar nici astazi: „ ...şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.”  (Fac. 2.9)

Comoara

Icoana tradiţională ortodoxă cu Maica Domnului are în braţe Pruncul Iisus Hristos ca pe o comoară de mare preţ;124 şi noi trebuie să fim iconici în acest sens, adică să ţinem pe Hristos în suflet ca pe o comoară. Este o tradiţie care ne spune că tâlharul din dreapta de pe cruce, care I-a luat apărarea şi care a fost primul om mântuit care a intrat în rai, este şi cel care a atacat sfânta familie în drum spre Egipt într-o bandă de tâlhari şi care a văzut în braţele Maicii Domnului ceva luminos şi a crezut că are o comoară din aur şi a vrut să o smulgă, dar când a văzut Pruncul a renunţat la jaf şi i-a oprit pe ceilalţi tâlhari tovarăşi cu el şi a lăsat să treacă mai departe sfânta familie. Se pare că a văzut Lumina Harică Hristică.

Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.”(Mat. 2.14)

Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23.40-43)

Nivelul Fiinţial

Cuvântul nu este fonetic la nivel Fiinţial în Sine, ci Conştiinţă directă care comunică altei Conştiinţe directe. Cuvântul Fiinţial nu este sunet sau gest şi nici semne de gândire, ci este „Substanţă Fiinţială direct care-şi comunică, conştientă, propriul Chip de Fiinţă directă tot prin Substanţă Fiinţială proprie.”125

Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.... Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?” (Fapte 2.3,4,8)

Filozofie - Teologie Mistică

Filozofii nu pot concepe mişcare în Fiinţă, nu acceptă Mişcare-Fiinţă în Sine, dar dacă Fiinţa în Sine este Trifiinţială, atunci este posibil. Mişcarea-Fiinţă în Sine este Limbaj în Sine, Fiinţa fiind şi Cea care vorbeşte şi însăşi Vorbirea. Vorbitorul şi Vorbirea sunt în Fiinţă totuna, nu sunt despărţiţi, Limbajul în Sine este obiect şi subiect deodată în Sine Însuşi, nu în separare. Vorbirea este tot Fiinţă, mişcarea în Fiinţa Însăşi este tot Fiinţă, actul Fiinţei ca Fiinţă este tot ca Fiinţă.126

Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” (Ioan 15.26)
„Şi pe când se rugau astfel, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi, şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.” (Fapte 4.31)

Căsătoriţi

Sunt unii căsătoriţi care se refuză unul altuia din diferite motive, unele aşa zis duhovniceşti, dar nu trebuie întrecută măsura, ba mai mult, trebuie făcut pogorământ pentru cel mai iubăreţ.

Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.” (1Cor. 7.5)

Rugătorii

Cine iubeşte fecioria, trebuie să se roage la Sf.Ilie şi la Sf.Ioan Botezătorul sau la Sf.Ap.Ioan şi trebuie să aibă grijă la alimentaţie; cine vrea să fie blând să ia aminte la Moise şi la David; cine vrea rugăciune să se roage lui Hristos şi să zică Canon de Rugăciune către Îngerul păzitor şi cel către Puterile Cereşti şi către toţi Sfinţii; cine se gândeşte la post să se uite la Moise şi la Domnul; cine vrea priveghere să îşi aleagă un sfânt care a excelat în priveghere; cine vrea smerită cugetare să zică rugăciune către Mântuitorul.127

Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni.” (Iacov 5.17)


Postul

Postul cu hrană nefiartă uşurează sufletul şi trupul foarte mult şi ajută la slăbire, la reglare de circuite energetice, ajută mintea şi fereşte de multe atacuri ale vrăjmaşilor nevăzuţi, curăţă memoriile.

Aşa zice Domnul Savaot: Postul din luna a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea vor fi pentru casa lui Iuda spre veselie şi bucurie şi zile bune de sărbătoare! Dar iubiţi adevărul şi pacea!” (Zaharia 8.19)

Ierarhia virtuţilor

Dacă avem de ales între două virtuţi, e bine să o alegem pe cea mai mare; de exemplu între învăţătură/rugăciune şi iubire de fraţi alegem iubirea, care e mai mare şi mai de folos.128

Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;” (1Cor. 13.8)

Diferenţă

Toate misticile necreştine divinizează fiinţa de creaţie, poate şi din faptul că nu pot trece dincolo; isihasmul desacralizează fiinţa de creaţie, dar afirmă posibilitatea unei reale îndumnezeiri a acesteia. Isihasmul desacralizează gândirea şi pune înaintea ei Limbajul Fiinţial în Sine.129

Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată -...” (Ioan 10.35)

Isihasm

Isihasm = rugăciune transcendentală = Limbaj Fiinţial = odihnă în Limbaj mistic = reunirea Limbajului cu Persoana = Limbaj mistic = Limbaj pur Logos-Hristic = Limbaj între prezenţe persoane directe = Mistică între concreturi integrale.130

Tu le-ai arătat odihna Ta cea sfântă şi le-ai scris prin Moise, sluga Ta, porunci, rânduieli şi lege.” ( 2Ezdra 9.14)







Substrat/Esenţă

Limbajul este Substratul Persoanei şi substratul Limbajului este Persoana, Limbajul este substratul Viului şi Viul este substratul Limbajului.131

Şi am văzut un alt înger care se ridica de la Răsăritul Soarelui şi avea pecetea Viului Dumnezeu. Îngerul a strigat cu glas puternic către cei patru îngeri, cărora li s-a dat să vatăme pământul şi marea,...” (Apoc. 7.2)


Mişcarea Fiinţială

Sfântul Duh este prin excelenţă mişcarea Fiinţei în Sine Însăşi”, El este originea mişcării în sine, El mişcă direct harul-energiile necreate, cu care nu se confundă şi nu se amestecă.132

Şi Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul cunoştinţei şi al bunei-credinţe.” (Isaia 11.2)






Culionul sau fesul preoţesc

Culionul este simbolul smereniei, semn al harului care acoperă cugetarea pentru a fi prunci cu răutatea.133

Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care săvârşiţi faptele legii Domnului; căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia; poate veţi fi feriţi de ziua mâniei Domnului.” (Sofonie 2.3)

Minte-Afect-Voinţă

Mintea = Întrepătrundere conştiinţă de suflet şi mental de corp

Afect = Întrepătrundere duh de suflet şi vitalitate de corp

Voinţa = Întrepătrundere de spirit-limbaj de suflet şi substanţă organică.134

Să-ţi dea ţie Domnul minte şi înţelepciune şi să te pună peste Israel! Să păzeşti legile Domnului Dumnezeului tău!” (1Cron. 22.12)




Logii

Cuvintele Logos dau obiectivitate şi realitate în sine chipurilor de creaţie, altfel creaţia ar fi o iluzie.... Fără Logos nu poate fi mistică de creaţie, mistica de creaţie nu poate fi decât Logos-centrică.135

Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?” (Marcu 12.10)

Revelaţie versus Filozofie

Creştinismul ortodox vine cu descoperirea a ceea ce este Fiinţa în Sine, despre care filozofii zic că nu se poate spune ceva şi că nici nu ştiu nimic.136

Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan,...” (Apoc. 1.1)


Categorii de Revelaţie

În creştinism nu pornim de la categorii de gândire, ci de la categorii de Revelaţie:

1 - Fiinţa în Sine Chip

2 - Trifiinţialitatea în Sine

3 - Treimea de Persoane Chip

4 - Dumnezeu Tatăl

5 - Dumnezeu Sf.Duh

6 - Dumnezeu Fiul

7 - Fiinţa Dumnezeiască

8 - Energiile necreate har137

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci.” (Cântarea celor trei tineri, 1.2)


Repede

Câteodată ispitele vin atât de repede, că numai Dumnezeu te mai poate ajuta. De aceea e bine de făcut rugăciune preventivă.

Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi!” (Rom. 16.20)

Odihna Minţii în Cântare

Mentalul nostru se odihneşte în cântarea religioasă. Putem face oprirea în gest, dar putem face şi oprirea în cântare.

Şi ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului, zicând: Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor!” (Apoc. 15.3)

Categoriile Cunoaşterii Mistice

Chipul în Sine înseamnă Trifiinţialitate de Sine, Fiinţa în Sine înseamnă Chip în Sine. Fiinţa în Sine este Chip Trifiinţial.138

Dacă filozofic avem cunoaştere noetică/dianoetica, cunoaşterea în sens creştin înseamnă dialog fiinţial şi energetic, împărtăşire fără amestecare, perihoreză.

Har, milă, pace fie cu voi, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste.” (2Ioan 1.3)


Apofatism

Supra-viaţa pur Dumnezeiască este apofatică faţă de viaţa de creaţie.139

Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede cele cereşti? Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer.” (Ioan 3.12,13)

Fiinţa

O Fiinţă completă este deodată şi Formă şi Esenţă, Forma este Conţinutul şi Esenţa, Conţinutul este Fiul Formei. (mistic vorbind)140

Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.”  (Ioan 14.11)


Dumnezeu Tatăl

Tatăl este Persoana ontică în Sine, Tatăl este Fiinţa în Sine. Fiinţa este Tatăl şi datorită Tatălui absolut există Fiinţa absolută, Tatăl este Fiinţialitatea în Sine, având în Sine pe Sf.Duh şi pe Fiul.141

Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său, Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!” (Apoc. 1.6)

Legile lui Moise

Sunt unii care sintetizează scrierile lui Moise în:

1 - Legea morală

2 - Legea ceremonială:

- 2.1 - Legea jertfelor pentru păcate,

- 2.2 - Legea preoţiei Vechiului Testament,

- 2.3 - Legea circumciziunii sau tăierii împrejur,

- 2.4 - Legea blestemelor,

- 2.5 - Legea sărbătorilor anuale.

Aceştia ar trebui să ştie că legea ceremonială avea caracter trecător şi din ea făcea parte şi ţinerea zilei de odihnă, sabatul/sâmbăta, noua zi de odihnă fiind duminica, Ziua Învierii lui Hristos, pentru că noi creştinii plecăm de la Înviere, „Stâlpul” credinţei noastre.

Iar dacă preoţia s-a schimbat urmează numaidecât şi schimbarea Legii....Astfel, porunca dată întâi se desfiinţează, pentru neputinţa şi nefolosul ei; Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.” (Evrei 7.12,18,19)

Slujirea preoţească

Slujirea, pentru preot, este o bucurie.

De aceea, având această slujire, după cum am fost miluiţi, nu ne pierdem nădejdea,...” (1Cor. 4.1)

Fiinţările Fiinţei

Fiinţările Fiinţei Necreate: Treimea şi harul necreat, apofatice faţă de fiinţările de creaţie.

Există fiinţări ale fiinţei de creaţie - nu se confundă şi nu se amestecă cu cele de mai sus.

Fiinţa de creaţie se deosebeşte de Fiinţa Necreată prin Substanţa Fiinţială, dar se înrudeşte prin chipul de fiinţă în sine.142

Iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui, din neam în neam.” (Ps. 32.11)

Apofatism filozofic - Apofatism teologic

Există un apofatism filozofic: ultima abstracţie a Ideaţiei - ultima abstracţie a raţiunilor/conceptelor, abstractizarea şi reducerea Fiinţei la simpla Esenţă ca Supra-Esenţa, Dumnezeu este abstract până la Simpla ideaţie-principiu, un fel de extazul gândirii, Abstractul Absolut, Fiinţa este total apofatică, despre Ea nu se poate spune nimic decât negându-i-se totul.

Există un apofatism teologic: negarea tuturor calităţilor şi atributelor pentru a deosebi Fiinţa (Deplinul şi Obiectivul Absolut) de energiile Sale, adică de Catafatic-Calitativ, Dumnezeu este Ipostatic Personal, Chip deplin şi Viu dincolo de toate chipurile, prezent totodată ca Fiinţă dincolo de toate conceptele şi ca har-energii, dincolo de atribute şi calităţi în sine, cu Duh-Mişcare dincolo de toate mişcările de afară, cu Limbaj-Vorbire dincolo de toate vorbirile.143

Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul.” (Isaia 55.8)

Moştenirea Subconştientului

Preluăm subconştientul părinţilor cu întregul neam până la Adam ca moştenire, atât cel de suflet cât şi cel de energii corp. Subconştientul este în jurul sufletului, nu în interior şi nu atinge esenţa sufletului, este ca o murdărie, întunecare moştenită. De aceea, la rugăciune poţi să afli ce au păcătuit înaintaşii, părinţii, bunicii, străbunicii, etc. şi poţi să explici anumite porniri, tendinţe din „jurul” sufletului, eventuale probleme medicale pe organe, probleme psihice etc.144

Că pomenirea mea este mai dulce decât mierea şi moştenirea mea decât fagurele mierii.” (Eclez. 24.22)


Necesitatea Gestului Sacru

Avem nevoie de gesturi sacre, de gesturi ale rugăciunii-smereniei; lipsa Sacrului în viaţa noastră şi invazia profanului ne creează probleme, în primul rând în sufletul nostru, şi apoi în corp-energii cu repercursiuni în psihologia noastră individuală, negativizări până la adevărate posedări demonice; avem nevoie de ritual propriu, pe lângă ritualul cultic public al Bisericii - Sf.Liturghie.

...ridicarea mâinilor, lovirea pieptului, privirea curată la cer, zgomotul suspinelor, plecare necontenită a genunchilor... Răstigneşte-ţi mâinile în chip nemişcat, ca şi prin înfăţişare să ruşinezi pe Amalic şi să-l biruieşti. Strigă către Cel Ce te poate mântui... vei izgoni în chip nevăzut pe cei nevăzuţi, prin ajutor nevăzut.”145

După ce m-am întors, m-am căit, şi când am luat cunoştinţă, m-am bătut în piept; am fost ruşinat şi tulburat am fost, pentru că am purtat ocara tinereţii mele.” (Ier. 31.19)


Barba

Sunt unii care judecă preotul după barbă; dar nu barba îl face pe filozof... unii ascund în barbă multe neputinţe şi frustrări, invidii, răutăţi, complexe etc.

Văzătorii se vor face de ruşine şi ghicitorii vor fi de ocară şi toţi îşi vor acoperi barba, căci nu vor avea nici un răspuns de la Domnul.” (Miheia. 3.7)

Sf.Treime

Treimea Dumnezeiască este Unul în Trei Deodată şi Trei Deodată în Unul Absolut”146

Lui Tit, adevăratul fiu după credinţa cea de obşte: Har, milă şi pace, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.” (Tit. 1.4)


Odihna

Odihna fiinţei noastre este în Hristos şi nu în propria fiinţă.

Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale.” (Evrei. 4.10)

Traseul Minţii

Creier -> Gât -> Inimă (unde nu se admit gânduri sau închipuiri mentale, simţiri ale propriei inimi) -> Duhul sufletului.

Şi a venit şi mi-a grăit zicând: „Daniele, chiar acum am sosit ca să-ţi deschid mintea.” (Daniel 9.22)

Cine face primul gest?

Dumnezeu face prima mişcare a misticii...147 Căci comuniune se face prin coborârea celui mai mare la cel mai mic şi nu invers... de unde responsabilitatea celui mai mare... De altfel, avem şi o formulă populară: cel mai deştept cedează primul...

Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin curăţia ei.” (Cartea înţelepciunii lui Solomon. 7.24)

Esenţa Creaţiei

Creaţia are în sine Limbajul Fiinţei Dumnezeieşti, nu însăşi Fiinţa...”148

Iată vin fiii tăi, pe care i-ai trimis, vin de la răsărit până la apus, adunaţi prin cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se de slava lui Dumnezeu.”(Cartea lui Baruh. 4.37)

Moştenirea sângelui

Preoţia creştină este moştenirea de sânge creştin, nu mai este sânge pur creştin unde nu mai este preoţie. Monahismul este moştenirea de sânge pur mistic creştin, unde nu mai este monahism, nu mai este pur sânge de mistică.149

Şi acum înaintea ochilor a tot Israelul, a adunării Domnului şi în auzul Dumnezeului nostru vă grăiesc: Păziţi şi ţineţi toate poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ca să stăpâniţi tot pământul cel bun şi să-l lăsaţi după voi moştenire copiilor voştri pe veci.” (1Cron. 28.8)


Tatăl Dumnezeu

Tatăl produce Dumnezeirea, nu Dumnezeirea produce Tatăl. Deci, Fiinţa nu este originea Persoanei, Persoana este Originea Fiinţei.150

Ca să se mângâie inimile lor, şi ca ei, strâns uniţi în iubire, să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos,...”(Col. 2.2)

Necesitatea Tradiţiei-Filocaliei-Sf.Părinţi

Creştinismul fără Sf.Părinţi este ca o casă goală din care s-a scos tot şi au murit toţi locatarii... sau ca un oraş după bombardament cu gaz sarin...

El m-a dus în casa de ospăţ şi sus drept steag era iubirea.” (Cântarea Cântărilor. 2.4)

Aviz protestanţilor

Un Sacru Dumnezeiesc fără gesturi sacre-ritual nu este un Sacru Viu şi Mişcător, înlocuirea Liturghiei doar cu o vorbire despre cele sacre este un ritual fără preoţie, fără potenţa transcendentală a Sacrului: un Sacru fără Liturghie-Euharistie nu este un Sacru ce se împărtăşeşte, rămâne un Sacru gol de comunicare obiectivă.151

Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?” (1Cor. 10.16)

Logică trinitară - Logică binară

Logica binară este logica matematică, cu două valori: adevărat şi fals, cu propoziţiile clasice matematice determinate de operatorii logici: negaţia (non), conjuncţia (şi), disjuncţia (sau), implicaţia (=>), echivalenţa (<=>), şi are la bază operatorul non-negaţia, dar această logică are limite în a exprima, apărând odată cu căderea lui Adam, primul care a inventat negaţia fiind (mistic vorbind) diavolul, negarea neputând fi în sine, ci doar pe suportul unei afirmaţii ...

Logica Trinitară este specifică creştinismului ortodox, dezvăluind realitatea de dinainte de cădere, nu admite negaţia, este doar prin afirmaţii: Supra-Afirmaţia, Afirmaţia, Limbajul, revelează o realitate mistică care trece dincolo de posibilităţile de exprimare a raţiunii clasice.152 („ ... face deosebirea intre judecată analitică şi cea sintetică. In cazul judecăţii analitice, adevărul derivă din analiza însăşi a conceptului, fără a mai fi nevoie de un experiment, respectiv de o percepţie sensorială. Ȋn situaţia în care o analiză raţională nu este suficientă pentru a extrage adevărul şi este nevoie de o observaţie senzorială sau experiment, atunci avem de a face cu o judecată sintetică.” etc.)

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut....” (Ioan 1.1-3)

Deranjul

De multe ori, Dumnezeu ne deranjează... ne provoacă o oarecare stare de discomfort... ba chiar avem o teamă raportat la Dumnezeu din cauză că dă buzna peste noi, Întâlnirea directă este însoţită de frică profundă, nu prea ne place un Dumnezeu care vine la noi, El, Personal, am vrea să ne ducem noi la El, când vrem, când avem chef, şi să ne ducem aşa cum vrem noi...ar fi preferabil pentru unii să urce ei la Dumnezeu, cum urcă alpiniştii, după o oarecare pregătire, cu echipament etc. Dar în creştinism, prima dată primim, apoi cunoaştem, apoi vine dialogul. Dumnezeu bate la uşa fiinţei proprii cu „aşteptare transcendentală”, cu „iubire absolută” şi această iubire este „cel mai teribil deplin din care nu ai unde ieşi” ...153 Cei care deschid uşa fiinţei proprii sunt „multiplicatorii”, invitaţi să intre în spaţiul sărbătoresc al răsplăţii-dialogului faţă către faţă-transcendental, să treacă aşadar din afară înăuntru. Dimpotrivă, leneşul care nu deschide, e azvârlit în întunericul cel mai din afară.154

Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?” (Ps. 138.7)

Odihna mentalului

Cine vrea să se odihnească mental trebuie să umble la alimentaţie. Spune-mi ce mănânci, ca să îţi spun ce gândeşti...

Apoi a zis Moise: „Mâncaţi aceasta astăzi, că astăzi este odihna în cinstea Domnului şi nu veţi găsi de aceasta astăzi pe câmp.” (Ies. 16.25)

Drumul gândului

La început, trebuie să te gândeşti la moarte şi la Judecată, pentru smerenie; apoi însă trebuie să treci cu gândul la Dumnezeu, neoprindu-te la cruce, ci privind spre bucuria învierii.

Priveşte către răsărit, Ierusalime, şi vezi bucuria care-ţi vine de la Dumnezeu.” (Baruh 4.36)


Dedublarea

O formă de smerenie-simplitate (cele două virtuţi merg împreună): să nu te dedublezi prin conştiinţa valorii tale.155

Aşa zice Domnul Dumnezeu: Diadema se va scoate, cununa va fi ridicată, lucrurile se vor schimba; cele smerite se vor înălţa şi cele înalte se vor smeri;...”(Iez. 21.26)

Doamne

Doamne, eu ca un om am greşit, iar Tu, ca un Dumnezeu îndurător, miluieşte-mă... văzând neputinţa sufletului meu. (Ceaslov. p.14)

...că ştiam că Tu eşti Dumnezeu îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult-milosârd şi Îţi pare rău de fărădelegi.”(Iona 4.2)

Taina Căsătoriei

Resacralizarea erosului ca familie-copii este Căsătoria: Biserică de eros în urcare spre agape şi iubire dumnezeiască.156

Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!” (1Cor. 7.10)

Idolul şi icoana

Icoana şi idolul se neagă reciproc, nu se întâlnesc niciodată... unde este icoană, idolul dispare şi unde este idol, acolo dispare icoana. Idolul este o divinizare a imperfecţiunii.157

Şi urâciunea idolească să n-o duci în casa ta, ca să nu cazi sub blestem, ca ea. Fereşte-te de aceasta şi să-ţi fie scârbă de ea, că este blestemată.”(Deut. 7.26)

Minodora, Mitrodora si Nimfodora

Sf. Muceniţe s-au retras în pustie; credem că s-au hrănit pustniceşte, cu hrană nefiartă, vie, căci e greu să ne imaginăm bucătărie în pustie...

Cedrii ne sunt acoperiş sălăşluirii şi adăpost ne sunt chiparoşii.”(Cânt.Cânt. 1.16)

Ruşinea

Ruşinea ne ajută să scăpăm de ruşine, dar nu oricum, cu ajutorul duhovnicului - cel care certifică faptul că ruşinea e veritabilă şi nu prefăcută, fereşte de vis şi irealitate, dând obiectivitate. Unii se tratează cu cuvinte la psihanalist sau la psiholog, noi ne tratăm cu Logos şi cu Har, fără să excludem valoarea psihanalizei sau a psihologiei. Biruinţa asupra ruşinii aduce biruinţa asupra mândriei, adică smerenie, şi apoi o odihnă de patimi se instalează. Eşecul duce la o adâncire ruşinii care devine mai durabilă şi se instalează undeva în subconştient, care apare după cădere.158

Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”(Apoc. 3.18)

Primul Altar

Inima Maicii Domnului este prima inimă altar unde s-a slujit Liturghia... de Cuvântul-Marele Arhiereu-Fiul...159

Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2.35)

Lumina

Sunt anumite momente când sufletul se umple de o iubire nesfârşită pentru toţi şi pentru toate...

Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.”(Efes. 3.19)

Eliberarea de gânduri

Schimbă cuvintele şi schimbi gândurile, în orice luptă de gând, intră cu puterea cuvântului sfânt.160

Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.” (2Cor. 2.11)

Înţelepciunea şi Prostia

Smerenia naşte înţelepciune, iar îngâmfarea naşte prostie.

Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.”(Luca 1.48)


Duminică seara

Duminică seara, un sentiment de fericire învăluie delicat sufletul, după rugăciunea de seară.

Cel care ia aminte la cuvânt află fericirea, iar cel ce se încrede în Domnul este fericit.” (Pilde 16.20)

Presiunea

Există o presiune mentală a semenilor asupra minţii noastre.

Doamne, Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, părinţii noştri, păzeşte acestea în veci, această aplecare a gândurilor inimii poporului Tău şi îndreaptă inimile lor către Tine.”(1Cron. 29.18)

Cosmogonie algoritmică versus Cosmogonie paralelă

Interpretarea clasică a Genezei-Facerea Lumii urmează un algoritm în şapte paşi - şapte zile în care Dumnezeu creează întâi o materie universală, care apoi este modelată în fiinţe şi forme de creaţie. Aceasta este cosmogonia algoritmică creaţionistă, mai uşor de acceptat de mintea umană care judecă mai facil în paşi algoritmici. Noutatea adusă de cosmogonia paralelă constă în actul creator divin deodată atât al substanţei spirituale, cât şi al învelişului energetic corporal al tuturor fiinţelor, creaţia respectând acelaşi chip tradus în creaţie al lui Dumnezeu, Fiinţă şi Energii Har, o creaţie care trebuie să fie demnă de un Dumnezeu Atotputernic Absolut, o creaţie în evoluţie şi devenire putând fi considerată nedemnă de un Dumnezeu creştin. Cosmogonia paralelă nu este lipsită de etape-paşi-zile de creaţie:

1 - Cerul - Chipul arhetipal de fiinţe spirituale

2 - Pământul - Chip arhetipal de fiinţe în corpuri energetice materiale - ambele în Conştiinţa lui Dumnezeu

3 - Apele primordiale - Gândirea lui Dumnezeu peste care pluteşte Sf.Duh.

4 - Prima creaţie faptică: Lumina creată (primul act de trecere de la gândire la creaţie efectivă)

5 - Ziua - coborârea lui Dumnezeu în creaţie

6 - Noaptea - Creşterea creaţiei etc.161

La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină.” (Fac.1.1-3)

P.S. Căderea aduce Big Bang-ul exploziilor energetice...

Rudele - înrudirile

Ne înrudim cu Dumnezeu, ne înrudim cu limbajul naturii, cu limbajul de îngeri, ne înrudim cu toată creaţia universală... ne naştem cu o anumită conştiinţă de Dumnezeu, cu o anumită conştiinţă cosmică, cu o anumită conştiinţă omenească... astfel că nimeni nu se poate mântui în izolare, ci doar în context general de creaţie.162

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.”(1Cor. 13.1)

Naşterea de prunci

Noi, urmaşii lui Adam, ne naştem întâi din dăruirea părinţilor de creaţie. În mod normal, trebuie să fie la început o iubire sufletească a părinţilor, care apoi se prelungeşte în limbajul energetic de aşa zisă iubire erotică trupească, dar după cădere, se uită limbajul direct de suflete, se începe de la limbajul energetic-erotic.”Acest limbaj energetic al părinţilor comunică direct cu Limbajul Haric Divin, prin care Dumnezeu dăruieşte un cuvânt-scânteie de Logos Limbaj Dumnezeiesc, care se face arhetip al noului suflet ce este creat de acest Cuvânt Dumnezeiesc. Aşa, acest suflet nou născut creaţie coboară din Limbajul Dumnezeiesc, intră în limbajul cosmic de creaţie, se întrepătrunde cu acesta după corespondenţele şi analogiile respective şi se face arhetip pe care se configurează noul limbaj energetic corporal născut din corpurile părinţilor. Dumnezeu creează astfel sufletele copiilor în contextul de limbaj al părinţilor, pe măsura acestora, cu o menire specială de mântuire a părinţilor.”163 Prin urmare, putem aprecia cât de urât şi josnic este pentru părinţii care ucid pruncii nou născuţi sau care fac avorturi, câtă negare şi ură se poate transmite din partea acestora ca răspuns la iubirea Divină şi credem că diavolul nu e străin de aceste ucideri.

Spre Tine m-am aruncat de la naştere, din pântecele maicii mele, Dumnezeul meu eşti Tu.”(Ps. 21.10)

Duhul Sfânt şi duhul sufletului

Duhul sufletului nostru este chip asemănător de Sf.Duh, Care Se mişcă în creaţie prin duhul sufletelor create. Nimic nu se mişcă decât prin Sf.Duh şi Sf.Duh mişcă duhurile sufletelor de creaţie şi Energiile Harice. Harul mişcă toate energiile create şi Harul este sub mişcarea directă a Sf.Duh, de aici, isihasmul care încearcă coborârea minţii din afară în duhul inimii, unde să se facă readucerea Sf.Duh în suflet care deschide totodată Limbajul Hristic şi reînvie limbajul sufletesc de creaţie.164

De aceea, după binecuvântarea dată de preot, începutul oricărei rugăciuni începe cu „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le plineşti, vino şi Te sălăşluieşte întru noi...” adică în duhul sufletului meu.

Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii,...”(1Cor. 2.4)

Ispita Oglinzii

Suntem deseori ispitiţi să judecăm în oglindă, să gândim simetric, privind la aproapele şi judecându-l după propria experienţă de viaţă, după criteriile personale, care nu au legătură de obicei cu realitatea obiectivă a celuilalt, îl punem pe fratele în locul nostru, în condiţiile noastre, îl rupem de contextul lui personal şi aşa ne vedem de fapt pe noi înşine, oglindindu-ne în ochii lui, dar uităm să ne asumăm şi întregul context care îl înconjoară pe semen, fără să ne asumăm nimic din acest context, care s-ar traduce printr-un fel de laşitate ipocrită.”Dar creaţia lui Dumnezeu este o creaţie vie şi conştientă de sine şi această conştiinţă de creaţie se manifestă în moduri proprii de participare de conştiinţă. Aşa, sufletul de creaţie are în mod natural o manifestare proprie de creaţie... Dacă firea ar răspunde doar după firea sa, nu ar fi de fapt răspuns personal, ci un răspuns mecanic imprimat ce se derulează automat. Firea vie conştientă nu răspunde automat-mecanic, ci totodată cu răspuns creativ de creaţie nouă, de transpunere nouă, nu doar ca simplă actualizare imitativă-repetitivă.”165

De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.”(1Cor. 4.5)

Emoţia

Aşteptarea întâlnirii cu semenii declanşează în inimă emoţii, monologuri sau dialoguri interioare imaginare, sentimente de bucurie sau de întristare, eventual teamă, în funcţie de gândurile proprii şi ale celorlalţi, de atitudinea binevoitoare sau răuvoitoare a sufletelor, este o energie primită în inimă din partea celorlalţi, care nu este totdeauna benefică (uneori generează dureri) şi care se poate transforma/evita prin mobiloterapie combinată cu mişcări ale sufletului propriu de deschidere iubitoare şi reţinere de la mâncare, căci mişcările sufletului propriu generează energii bune atunci când iubeşte şi se lasă în grija lui Dumnezeu (Pronia divină), mai ales prin rugăciune isihastă, „Doamne Iisuse, milueşte-mă”, căci „viaţa noastră este propriul nostru răspuns-participare”, faţă de Dumnezeu sau semenii noştrii sau faţă de natură.

Aşadar îndreptaţi-vă inima şi sufletul vostru, ca să caute pe Domnul Dumnezeul vostru! Sculaţi-vă şi zidiţi locaş sfânt Domnului Dumnezeu, ca să mutaţi chivotul legământului Domnului şi vasele sfinte ale lui Dumnezeu în locaşul zidit numelui Domnului.”(1Cron. 22.19)

Oxigenul sufletului

Sufletul respiră în permanenţă Cuvântul: oxigenul fiinţial.166

Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.” (Apoc. 19.13)

Către Dumnezeu

Urcarea creaţiei spre Dumnezeu se face în creştinism prin Maica Domnului, din braţele căreia ne preia apoi Hristos, ca Învăţătorul-Arhiereul propriu-zis spre Dumnezeu. Maica Domnului, Pururea Fecioara Maria ne face potire sfinţite şi Hristos ne face Euharistie-Împărtăşanie, în care este totodată şi Dumnezeu şi creaţia, neamestecat, dar întrepătruns.167

Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui.”(Fapte 1.14)


Despre Libertate

Noi nu putem fi decât esenţa noastră, dar putem fi în contrariu sau în participare cu esenţa noastră, în acord cu esenţa noastră.168

Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” (2Cor. 3.17)

Dumnezeu Tatăl

Dumnezeu Tatăl este Deofiinţa Treimii Dumnezeieşti.169

Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi.”(Efes. 4.6)

Familia

Căderea este întreruperea dialogului transcendental, este răutate de învrăjbirea familiei, război împotriva familiei, de unde fărâmiţarea familiei, ura, distrugerea până la moarte a ei.170

Apoi cumpără pe argintul acesta tot ce doreşte sufletul tău: boi, oi, vin, sicheră şi orice îţi pofteşte sufletul tău, şi mănâncă acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău şi te veseleşte, tu şi familia ta.”(Deut. 14.26)

Egalitatea dintre Femeie şi Bărbat

Eva este egala lui Adam, dar nu trebuie să se uite că Eva este chip al creaţiei şi Adam este chip al Lui Dumnezeu.171

Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat.”(1Cor. 11.8)


Scânteia Logos

Orice Cuvânt-Scânteie este întreg Chipul de Dumnezeu, căci Fiinţa Dumnezeiască se poate transpune în moduri multiple de transpunere, tot ca întreg, dar nu se împarte - nu se rupe.172

Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,...”(Evrei 4.12)

Mişcările sufletului

Postul avansat şi rugăciunea face posibilă conştientizarea mişcărilor sufletului, vederea patimilor. Postul răscoleşte patimile din adânc.

Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.”(Isaia 58.6)

Preexistenţa Arhetipurilor

Noi preexistăm în memoriile Conştiinţei Dumnezeieşti şi aceste Scântei-Nume sunt Arhetipurile creaţiei de suflete.”173 Sufletul nostru este propriu-zis Împletirea de scânteie de Dumnezeu cu suflet-fiinţă reală de creaţie. Noi suntem preexistenţi în această Scânteie-Arhetip, dar suntem ca suflet propriu-zis când Dumnezeu ne creează ca suflete reale pe baza acestor Arhetipuri.

Şi tu, Solomon, fiul meu, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi Îi slujeşte din toată inima şi din tot sufletul, căci Domnul cercetează toate inimile şi cunoaşte toată mişcarea gândurilor. De Îl vei căuta pe El, Îl vei găsi, iar de Îl vei părăsi şi El te va părăsi.” (1Cron. 28.9)

Sf.Treime

Sf.Duh este gestul Sacrului Dumnezeiesc -- Fiul este răspunsul faţă de Sacrul-Tatăl -- Tatăl este Sacrul Dumnezeiesc

Sf.Duh este Vorbire în Mişcare -- Fiul este Vorbire în Repaus -- Tatăl este Vorbire în Odihnă.174

Că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh.”(Efes. 2.18)


Icoană- Simbol- Idol

1 -- Icoana obiectivează informaţia, face o prezenţă dialogală -- Simbolul te opreşte în informaţie

2 -- Icoana nu este simplu semn de Dumnezeu, este prezenţă reală de Dumnezeu, unde este Chipul Lui este şi El prezent real

3 -- Icoana nu este doar arătarea drumului spre Dumnezeu, este găsirea lui Dumnezeu şi posibilitatea de a vorbi imediat şi fără ocolişuri cu Dumnezeu

4 -- Simbolul este doar informaţie --- Icoana este informaţie şi prezenţă dialogală

5 -- Idolul este doar prezenţa de dumnezeul respectiv --- Icoana este prezenţă dialogală

6 -- Idolul este legat de suportul material -- în Icoană nu se identifică până la confuzie suportul cu cel prezent

7 -- Mistica Chipului: unde este Chipul este şi prezenţa Chipului

8 -- Chipul material este asemănarea chipului de suflet, traducerea în formă materială

9 -- Chipul căzut se poate face icoană pentru că are Chipul nemincinos Hristic175

Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.” (2Cor. 6.16)

Câinii vagabonzi

Câinii vagabonzi neadoptaţi trebuie să ajungă mănuşi şi cârnaţi.

Izbăveşte de sabie sufletul meu şi din gheara câinelui viaţa mea.” (Ps. 21.22)

Întâlnirea cu Dumnezeu prin Har versus prin Logosul

Toată ascetica şi mistica ortodoxă şi mai ales teologia ortodoxă vorbesc de îndumnezeire prin har, adică de întâlnirea-unirea omului cu Dumnezeu prin intermediul harului, energiile necreate divine; aceste energii necreate sunt în teologia de manual ca izvorând din fiinţa divină şi care se revarsă prin Duhul Sfânt asupra oamenilor.176

Neofit vine şi spune că de la Sf.Grigorie Palama, revelaţia energiilor necreate nu împarte pe Dumnezeu în două ca Fiinţă şi Energii, ci Îl descoperă pe Dumnezeu ca Fiinţă Absolută vie ce emană ca strălucirea mişcărilor Sale Fiinţiale şi o Energie Necreată, ce este Harul Necreat, una este Fiinţa şi alta este Energia, ce sunt totodată, dar niciodată amestecate, Harul-Energiile sunt astfel Prelungirea Mişcărilor de Spirit-Fiinţă, Energia Harică iese şi se absoarbe necontenit în mişcările Spritului, care este unica realitate absolută, căci Dumnezeu nu este Spirit şi Energie, ci doar Spirit. Apoi afirmă îndrăzneţ, ca o adâncire, că există şi o Întâlnire Fiinţială cu Dumnezeu, dar în asistenţa nedespărţită a Harului, şi întâlnirea este dialog-fiinţial; Neofit consideră intermediarul pe Însuşi Logosul Limbajul pur Dumnezeiesc, care este Fiinţă, nu simplă energie Divină. Logosul nu ca simplu Har se întrupează în creaţie, ci ca Fiinţă totală, Logosul Fiinţă de Dumnezeu se uneşte cu fiinţa de creaţie prin Întruparea Hristică. Fiinţele se întâlnesc, nu ca să se anihileze reciproc, ci tocmai ca să se permanentizeze reciproc prin transfer-dialog de celălalt în celălalt.177

Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (In. 4.24)

Despre Iad, neputinţa de a nu iubi

Iadul este neputinţa de a muri şi totodată neputinţa de a iubi. Neputinţa morţii iubirii este suferinţa Iadului. Iubirea de Dumnezeu pe care o simte, este cea mai mare oftică a Diavolului, că simte, şi o urăşte, dar nu poate să o distrugă... el urăşte la maxim că nu poate să-şi rupă iubirea din fiinţa sa, pe care o simte la maxim.178

Şi m-am uitat şi iată un cal galben-vânăt şi numele celui ce şedea pe el era: Moartea; şi iadul se ţinea după el; şi li s-a dat lor putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabie şi cu foamete, şi cu moarte şi cu fiarele de pe pământ.” (Apoc. 6.8)

Maica Domnului în manuscrisul lui Neofit

Maica Domnului este Arhetipul luminii primordiale, Lumina ce traduce Lumina creatoare Dumnezeiască în creaţie, de unde Maica Domnului este Maica întregii creaţii,...”179

Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.”(Isaia 7.14)

Vocile

Dacă atunci când te rogi încep şi gândurile sau vocile interioare să te tulbure, înseamnă că rugăciunea ta contează.

Când se sfârşea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, şi la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt!” (Iona 2.8)

Limbajul

Există o problemă de limbaj, căci vrem să exprimăm în limbajul nostru omenesc lucruri mai presus de condiţia omenească obişnuită; şi de la Turnul Babel încoace noi am pierdut limbajul sufletului şi am rămas doar cu cel al trupului, care exprimă bine doar logica aristotelică şi mai puţin logica trinitară, ne exprimăm bine raţionamentele în logică binară adevăr-fals, 0-1, mai ales cele de tip înlănţuit, inductive (inducţie completă sau incompletă), sau prin reducere la absurd (raţionament folosit foarte des şi cu succes de Pr. Stăniloaie), dar limbajul duhului de suflet este dificil să îl exprimăm în cuvinte omeneşti, gândire sintetică exprimată prin limbajul unei gândiri analitice.

Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul;...” (Apoc. 5.9)

Dumnezeu Tatăl

Neînceputul şi Nenăscutul, Mişcarea şi Nemişcarea totodată

Este Odihna în sine ce are în sine Lumea toată,

În Vorbirea Veşnică din Conştiinţa Absolută.”180

Atunci a slăvit David pe Domnul înaintea a toată adunarea şi a zis: „Binecuvântat eşti Tu, Doamne Dumnezeul lui Israel, Tatăl nostru, din veac şi până în veac.”(1Cron. 29.10)


Dumnezeu Tatăl

Neînceputul şi Nenăscutul este primul Început,

Unica Mişcare ce rămâne-n Nemişcare, este Cel Absolut.

Conştiinţa în sine deschisă de sine ca Duh şi Cuvânt.” 181

Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.” (Apoc. 14.1)

Tatăl

Această Conştiinţă Odihnă a Mişcării şi a Nemişcării,

Este Dumnezeu Tatăl Nenăscutul Fiinţă Începătoare,

Ce se deschide ca Mişcare în Duh şi în Cuvânt ca Nemişcare” 182

Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.”(In. 14.8)

Botezul

Ce este botezul din punct de vedere mistic? Botezul creştin reface chipul de om, care este o împletire între chipul de creaţie şi Chipul lui Dumnezeu, dar nu ca două chipuri, ci un singur chip, ce are în ele cele două chipuri; Cuvântul Dumnezeiesc se face Model-Chip-Arhetip al substanţei create de Cuvântul Dumnezeiesc, se întrupează în fiinţa sufletului, totodată ca o Supra-Conştiinţă în conştiinţă fiinţială creată. Fără refacerea acestui chip, sufletul rămâne orb şi închis în temniţa propriei substanţe de creaţie, în cuşca sufletului, pentru că Chipul lui Dumnezeu întipărit-întrupat în chipul de om este calea de comunicare a sufletului cu Dumnezeu. Aşa se explică de ce pacticile-misticile necreştine care ajung la suflet îl confundă cu Dumnezeu, fiind creat asemenea, şi astfel cad în panteism, cum s-a întâmplat cu Budha care a ajuns la transcendentul sufletului său dincolo de agregatul mentalului său (Transcendentul Nirvanic) care este de fapt o oprire în sufletul şi fiinţa de creaţie creată de Dumnezeu ca fiinţă reală de creaţie pe Modelul Fiinţei Sale Necreate. Refacerea chipului de om ca împletire între Chipul lui Dumnezeu (Logii) şi chipul de creaţie este primul pas spre mântuire, căci mântuirea înseamnă refacerea dialogului pierdut de Adam cu Dumnezeu când s-a văzut gol de Chipul Divin şi s-a ascuns.183

Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, ...” (Mat. 28.19)

Veşnica pomenire

Cântăm veşnica pomenire pentru morţi pentru că în Conştiinţa Lui Dumnezeu creaţia are o prezenţă de neşters; noi, creaţia, suntem în veşnică pomenire în Dumnezeu şi Dumnezeu este în veşnică pomenire în conştiinţa de creaţie. Pentru că sufletul este „Supra-Conştiinţă-Pecetea-Întruparea Cuvântului Logos de Dumnezeu-Arhetipul Chipul Lui Dumnezeu din sufletul creat şi este totodată conştiinţă-fiinţă proprie de creaţie.”184

Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.”(Ps. 101.13)

Slujind

În timpul slujirii Sf.Liturghii, e bine ca preotul să aibă atenţia concentrată pe gestul ritualic.

Aşa să faceţi slujba în locaşul sfânt şi la jertfelnic, şi nu va mai veni mânia asupra fiilor lui Israel;” (Num. 18.5)

Seara

Seara, la vecernie, sufletul e vizitat de întristare şi de părere de rău, doi demoni urâţi; unul mâhneşte sufletul, celălalt arată minţii gândurile care s-au lipit de ea în timpul zilei.

De tremurul inimii tale, de care vei fi cuprins, şi de cele ce vei vedea cu ochii tăi, dimineaţa vei zice: O, de ar veni seara! Iar seara vei zice: O, de ar veni ziua!” (Deut. 28,67)

Românii

Suntem urmaşii dacilor care s-au creştinat.

-Magule, ultimul urmaş al lui Zamolxe, te-ai făcut primul mucenic dac creştin! Sângele tău sfinţit a ridicat acest pământ la cer, care s-a făcut haină lui Zamolxe, ce de acum nu va mai fi Zeu şi Înţelept ci preotul Lui Hristos.”185

Spaţiul şi materia

Spaţiul este creat, este în interiorul Fiinţei Absolute, spaţiile sunt modurile de mişcare ale Conştiintei Fiinţei... energiile-materia este emanaţie a mişcărilor substanţei în sine care este Fiinţa-Sufletul.186

Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul.” (Apoc. 1.8)

Întrupare

Cuvântul se întrupează în fiecare dimineaţă („Şi a fost seară şi a fost dimineaţă...”(Fac. 1.5); invers însă... sunt puţini care se întrupează/îndumnezeiesc...

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi...” (Ioan 1.14)

Atenţia

Rugăciunea obişnuită are mai multe trepte:

Atenţia, este ori pe

-1) Cuvintele rugăciunii, ori pe

-2) imaginaţia prezenţei lui Dumnezeu, ori pe

-3) înţelesurile minţii, ori pe

-4) Credinţa fără nici o imaginaţie a Duhului.

Să nu fii orientat pe raţional, nici pe contemplativ, nici pe sentiment, ci pe iubirea Lui Dumnezeu, cea dincolo de toate înţelesurile şi sentimentele.187

În practica lui Neofit se vorbeşte de „Oprirea iconică”, „Oprirea pe loc”, „Să stai ca în icoană, nemişcat”, „Oprire nemişcată pe propria centrare integrală”, „Oprirea pe un gest”, „să te retragi în gest.” Mai mult, se pare că retragerea în pustie e inutilă dacă nu se face retragerea în gest. Este o oprire a agitaţiei atât cea exterioară cât şi cea interioară. A sta nemişcat este spălarea cu Duhul. Să te aduni într-o „Centrare totală de sine”, fără localizarea atenţiei, să „stai în a sta”, excluzând orice interiorizare şi mentalizare pentru a evita total automonologul demonic.

Starea în gest este chipul Sfântului Duh şi gestul iconic de închinare este chipul Fiului.”188

Pune-ţi semne pe lângă drum, pune-ţi stâlpi, fii atentă la drum, la calea pe care te-ai dus; întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în aceste cetăţi ale tale.” (Ier. 31.21)

Liniştea şi atacurile

Preotul este atacat din toate părţile, şi din interior şi din exterior, şi de aproape şi de departe, şi în casă şi afară, prin orice canal de comunicaţie; dar Cuvântul ajută preotul.

Ia aminte spre mine şi mă ascultă; mâhnitu-m-am întru neliniştea mea şi m-am tulburat de glasul vrăjmaşului şi de necazul păcătosului.”(Ps. 54.2)

Rugăciune versus gest

Există două practici mistice mai cunoscute, din marile specificuri mistice, sinaitic, athonit, slav şi carpatin:

- mistica filocalică: pronunţarea Numelui lui Iisus cu coborârea minţii în inimă - ca interiorizare

- mistica carpatină: practica gestului iconic - ca exteriorizare

Se pare că modalitatea a doua este mai puţin riscantă fiind un ritual exterior, o mistică a icoanei, specific pustnicului Neofit.

Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.”(1Cor. 14.15)

Taina rugăciunii

Există o taină a rugăciunii isihaste care se dezvăluie după multă asceză, este în acelaşi timp un dar de la Dumnezeu, dincolo de orice sentimentalisme şi dincolo de orice mentalisme.

Creştinismul scoate din chivot numele lui Dumnezeu, dar taina numelui Divin nu se dezvăluie decât celor ce vor reuşi să-L audă. Numele lui Iisus Hristos are o anume rostire de taină, ce este tocmai această numire cosmică, ce este auzită de cei Sfinţi. Numele divin se întrepătrunde cu numirile cosmice şi aşa se configurează totul.189

Adusu-mi-am aminte

Postul trezeşte la viaţă memoriile, astfel că îţi aduci aminte de trăiri, sentimente, oameni, întâmplări.

Să nu te temi de ele, ci adu-ţi aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău cu Faraon şi cu tot Egiptul,...” (Deut. 7.18)

Raiul cu pomii săi

V-aţi întrebat vreodată cum se hrăneau primii oameni din pomii raiului? În aşa fel încât să nu strice? Pomii din Rai aveau fructele în dublă formă, una interioară şi una exterioară foarte vie. Când se lua spre mâncare, se lua doar partea vie, nu tot fructul, care miraculos se detaşa de cea interioară, fără a distruge sau rupe fructul respectiv, ca o „dăruire fără consumare...”190

 ”A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,…(Fac. 2.16)

Amintirea – Memoria

Dacă Dumnezeu este atotputernic, şi raţiunea noastră nu poate postula un altfel de Dumnezeu, atunci El nu e uituc, deci Îşi aduce aminte; dar El este şi creator şi atunci Îşi aduce aminte de fiecare dintre noi căci ne-a creat; în aceasta stă nemurirea noastră, în aducerea aminte a Lui...

Noi suntem fiinţe create, născute printr-un supramemorial divin creator (nu din fiinţa divină, ci din actul memorial al chipului Fiinţei Divine tradus-transpus şi într-un chip fiinţial de creaţie, într-o împletire cu un memorial de moştenire de la părinţii de creaţie (nu din fiinţa-sufletul părinţilor, ci din memorialul lor, de unde moştenirea atât a calităţilor cât şi a păcatelor lor) şi un automemorial de personalitate-individualitate proprie...”191

Postul

Postul deschide ferestre de comunicare noi, nebănuite.”Mâncarea înseamnă în mod fundamental comuniune. Comuniune ziditoare.”192

La vestea aceasta s-a înfricoşat Iosafat şi şi-a îndreptat faţa sa, ca să caute pe Domnul făcând cunoscut tuturor din tot Iuda ca să postească.” (2Cron. 20.3)

Capitalul

Dacă studentul e capitalul de libertate al unei societăţi, ştim asta de la d-l G. Liiceanu,193 atunci călugărul e capitalul de libertate al Bisericii. Dar sunt studenţi şi studenţi... Şi Carlos a fost student...

Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi.” (1Cor 8.9)

Smerenia înălţătoare de suflet

Nimeni nu se poate smeri pe sine dacă nu s-a înălţat în prealabil cu mintea la Dumnezeu şi nimeni nu se poate ridica la Dumnezeu dacă nu s-a smerit pe sine înainte - ştim de la Calist Patriarhul. Ba mai mult, avva se smereşte pentru ca ucenicul să se înalţe.

Sau am făcut păcat că v-am propovăduit în dar Evanghelia lui Dumnezeu, smerindu-mă pe mine însumi, pentru ca voi să vă înălţaţi?” (2Cor. 11.7)

Izolare

Dialogul ajută la clarificarea propriei definiri - în lipsa lui am putea fi într-o iluzie; până şi la Dumnezeu există dialog intrafiinţial între Persoane Divine. Sunt unii nostalgici după perioada comunistă, crezând că izolarea societăţii de atunci a fost benefică pentru Biserică, pentru că ar fi conservat ortodoxia nealterată; sunt într-o eroare, după opinia noastră, a existat totuşi o alterare, căci influenţa regimului s-a manifestat şi în Biserică:

Ordinul lui Pantiuşa a fost fără echivoc: nici un prelat nu poate profesa dacă nu acceptă să colaboreze cu Securitatea; cei care refuză sau se dovedesc nesinceri, trebuie demişi şi trimişi în lagăre de muncă. Ca urmare, mii de preoţi ortodoxi şi slujitori ai altor culte, care nu au acceptat să colaboreze cu Securitatea, au fost trimişi în lagăre de muncă. La Canalul Dunăre-Marea Neagră, de exemplu, era o brigadă de peste 200 de preoţi ortodoxi, dintre care unii erau încă îmbrăcaţi în odăjdiile pe care le purtau când fuseseră arestaţi din biserică.”194

Şi în Biserică trebuie să fie un progres, cel puţin la noi, căci nu am reuşit să dăm lumii decât un singur teolog cu adevărat recunoscut, pe Stăniloaie, care a mai fost şi prigonit, făcând închisoare; şi unii nu sunt străini de asta.

Sunt oare desăvârşit? Eu singur nu mă cunosc pe mine şi viaţa mea o dispreţuiesc.” (Iov 9.21)

Universul şi liturghia

La ortodocşi, liturghia este cosmică, în sensul că participă tot cosmosul; de aceea se face doar o liturghie pe zi.

Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini...”(Fapte 17.24)

Cuminecarea

Comunicarea noastră cu Hristos cea mai intimă, oricât ar părea de neverosimil, este în planul inconştient şi nu în cel conştient, căci noi ne hrănim cu Hristos prin împărtăşirea cu Sf.Euharistie.

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (Ioan 6.56)

Bioenergii

Bioenergiile sunt doar un intermediar de reflectare şi legătură, nu de însăşi bază substanţială. Bioenergiile sunt doar nişte purtătoare de reflectare ale analogiilor-asemănărilor de comunicare între substanţa sufletului şi cea a corpului, nu au în sine substanţă, ele sunt „instrument de legătură dintre suflet şi materie corp.”195

Ştiinţa crede că bioenergiile se pot manevra direct, tot prin energiile respective. Atenţie la acest fapt. Doar sufletul, cel dincolo de energii, poate controla cu adevărat energiile.”196

Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.” (Eclez. 3.11)

Cuvintele lui Dumnezeu

Filozofia antică consideră că Structura Divină se face structura de suflet şi corp, evident greşit; creştinismul vine şi lămureşte lucrurile: Loghii Arhetipali-Structura Divină creează asemănări create ca suflet şi energii corporale.197

Şi a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră,...” (Fac. 1.26)

Oboseala

După Sf.Liturghie, apare oboseala, poate din cauză că rememorarea originii divine se face cu consum de energie, sau curăţare de energii negative. Ritualul sacru aminteşte sufletului că a fost creat de Dumnezeu.

Căci nu vreau să cert totdeauna şi să stărui în mânie, căci înaintea Mea ar cădea în nesimţire duhul şi sufletele pe care le-am creat.” (Isaia 57.16)

Psihoterapie creştină

1 - Nu fi fixist - adică să faci doar ce crezi tu - ascultă şi de alţii.

2 - Nu fi izolat şi însingurat, ci în dialog cu toţi şi cu toate.

3 - Fii vesel, chiar dacă nu te simţi bine.

4 - Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste toate defectele lor.

5 - Nu admite frica, timorarea, grija zilei de mâine.

6 - Nu abandona activitatea.

7 - Odihna a toate - odihna sacră - supra lege a vieţii când nu mai contează nici o evaluare - Darul lui Dumnezeu198

...iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.”(Fac. 2.2)

Definiţii creştine

1. Def. Memorialul: Ansamblu de date structurale fiinţiale; un fel de schelet fiinţial.

2. Def. Fiinţa omenească: Suprastructură de chip divin peste care se aşează o structură de natură creată.

Distingem astfel:

  1. Supramemorial divin însoţit de supraconştient

  2. Memorial de suflet-psihic

  3. Memorial energetic

Capacităţile Memorialului de suflet-psihic:

Capacităţile Memorialului energetic:

Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut...”(Gen. 1.27)

Rugăciunea lui Adam

Pe treptele superioare ale rugăciunii, credinciosul înţelege nivelul la care ajunsese Adam, când „a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice;” (Fac. 2.20) căci începe să vadă cu ochii minţii raţiunile/numele lucrurilor şi descoperă că acestea sunt daruri ale divinităţii către subiectele create pentru a le aduce jerfa curată lui Hristos.

Aceasta e liturghia neîncetată a minţii: luare la cunoştinţă a raţiunilor celor create şi recunoaşterea obârşiei lor în Dumnezeu, şi mulţumirea pentru ele. Ȋn aceasta constă rugăciunea.”200

Practică versus teorie

Dogmatica bisericii se învaţă până la urmă; punerea în practică şi mai ales curăţirea sufletului, însă, e o chestiune de durată, care se întinde pe parcursul întregii vieţi a oricărui credincios.

Altceva este a se înţelege şi privi pe sine însuşi, şi altceva a fi supraveghetor (episcop) şi stăpânitor al patimilor, care e cu mult mai mult decât primul lucru.”201

Arta războiului

Întreaga artă a războiului este bazată pe înşelătorie.”202 - se pare că toţi dracii au citit tratatul şi aplică din plin principiile atunci când atacă cetatea sufletului...

Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul...(Apoc. 12.7) ...Şi i s-a dat să facă război cu sfinţii...” (Apoc. 13.7)

Puterea

Factorii decizionali exercită puterea moral sau imoral; cei care sunt lipsiţi de etică/morală se imaginează un fel de semizei care guvernează peste un fel de semimaimuţe; ceilalţi sunt încercaţi de smerenie. Ţine şi de caracterul omului.

Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujeşte.” (Luca 22.27)


Speranţa

The seeds of totalitarian regimes are nurtured by misery and want. They spread and grow in the evil soil of poverty and strife. They reach their full growth when the hope of a people for a better life has died...”203

În traducere bisericească ar fi:

Seminţele posedării demonice sunt hrănite de sărăcia sau lipsa virtuţilor. Acestea se înmulţesc şi cresc în pământul sufletului lipsit de bunătate, plin de patimi conflictuale. Ajung la maturitate când nădejdea în Hristos, ca Mântuitor şi ca Dăruitor al unei vieţi mai bune în Împărăţia cerurilor, a murit.

« Tu, Doamne, eşti nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc se vor ruşina, că Tu ai zis: „Cei ce se depărtează de Mine vor fi scrişi pe pulbere, pentru că au părăsit pe Domnul, izvorul apei celei vii.” » (Ieremia 17.13)

Serviciile secrete

În societăţile umane dezvoltate, începând cu cele feudale şi terminând cu cele capitaliste, există şi activează serviciile de „inteligence”, secrete, cu menirea de a proteja şi apăra cetăţenii şi legea împotriva diferitelor forme de agresiune internă şi externă204; în împărăţia cerurilor, serviciile de informaţii sunt reprezentate de cetele îngereşti - cu şefi de servicii heruvimi şi serafimi - care protejează pe credincioşi şi apără legea iubirii, constituţia împărăţiei: dogma Sf.Treimi.

Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri mulţi, de jur împrejurul tronului şi al fiinţelor şi al bătrânilor, şi era numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii,...” (Apoc. 5.11)

Cea mai frumoasă taină

Liturghia este cea mai frumoasă taină.

Iar Aaron şi fiii lor ardeau pe jertfelnic arderi de tot şi tămâie pe altarul tămâierii, săvârşind toate slujbele sfinte în Sfânta Sfintelor şi pentru ispăşirea lui Israel, în toate, cum poruncise robul lui Dumnezeu Moise.” (1Cron. 6.49)

Bărbat sau femeie

Sufletul de bărbat e diferit fiinţial de sufletul de femeie prin modul cum se aşază chipul lui Dumnezeu în el şi aceasta se dă la concepţie, şi e semn de smerenie acceptarea condiţiei, după cum ni se pare semn de mândrie încercarea de a schimba genul, căci sufletul nu se schimbă din acest punct de vedere, sufletele de bărbaţi vor rămâne pentru veşnicie de bărbaţi şi cele de femeie pe veşnicie de femeie; cei care încearcă schimbarea nu fac decât să schimonosească chipul lui Dumnezeu în ei, adică lucrarea dracilor. De aceea, căsătoria nu poate exista decât între două persoane de gen diferit.

...fiindcă aşa cum femeia este din bărbat, tot astfel şi bărbatul este prin femeie; şi toate sunt de la Dumnezeu.”(1Cor 11.12)

Furia

Sunt momente când furia pune stăpânire pe suflet; atunci, mintea îşi aduce aminte de toate nedreptăţile şi toate relele pătimite, vede toate greşelile semenilor din trecut; atunci e vremea de a lăsa furtuna să treacă fără decizii importante, căci de multe ori dracii oferă şi ei „soluţii”; poate este o oportunitate, căci orice problemă se poate înfăţişa şi ca o nouă fereastră sau uşă către un nou drum sau o nouă cărare - şi aceasta poate fi chiar de la Dumnezeu.

El mă sfâşie în furia Lui şi se poartă cu mine duşmănos, scrâşneşte din dinţi împotriva mea; duşmanul meu arunca asupră-mi săgeţile ochilor săi;” (Iov 16.9)

Vorbăria

În vreme de atac, când sufletul e asediat, se naşte vorbăria interioară sau exterioară, după cum dialogul sau explicaţiile se dau de către cuvântul interior sau de cel exterior şi se pare că e la bază o frică sau o fobie, după cum pericolul e real sau închipuit. Acest „chat” interior ne semnalizează, credem noi, că sufletul mai are până la nepătimire. De asemenea, rugăciunea de obicei se opreşte, mintea fiind ocupată să dea explicaţii... căci tăcerea întru cunoştinţă este maica rugăciunii205

Tăcut-am multă vreme, stat-am liniştit şi mi-am stăpânit tăcerea...”(Isaia 42.14)

Ascultarea credinciosului de către preotul tăcut

Sunt unii care la spovedanie cioplesc credincioşii cu canoanele, deşi nu e nevoie întotdeauna, uitând că aceasta e taina întâlnirii persoanei cu Hristos cel milostiv, capabil să ierte orice păcat şi în felul acesta frica împiedică curăţarea sufletului şi implicit vindecarea psihicului, căci taina nu e algoritmică.

Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am temut de punerile Tale la cale, Dumnezeule! Fă să trăiască, în cursul anilor, lucrarea Ta şi, în trecerea vremii, fă-o să fie cunoscută! Dar, întru mânia Ta, adu-ţi aminte că eşti şi milostiv!”(Avacum 3.2)

Împreună slujirea

Slujirea în sobor are avantajul că fereşte mintea de anumite ispite, dar deschide uşa pentru altele.

Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate.”(Efes. 4.31)

Vremuri tulburi-agitate

Când sufletul e tulburat foarte, când se pare că nu sunt soluţii, când durerea sufletească este foarte mare încât nu ştii unde să te mai duci, atunci e vremea rugăciunii, căci Dumnezeu dă linişte şi pace şi potoleşte tulburarea sufletului - se recomandă Paraclisul Maicii Domnului - un mic efort la început ca să înceapă rugăciunea şi apoi harul liniştii va coborâ şi va învălui încet, încet mintea agitată.

Şi le-a dat Domnul linişte şi odihnă din toate părţile, cum jurase părinţilor lor, şi nimeni dintre toţi vrăjmaşii lor n-a putut sta împotriva lor, ci pe toţi vrăjmaşii lor i-a dat Domnul în mâinile lor.” (Iosua Navi 21.44)

Rugăciunea

La început, rugăciunea se face cu greutate, efort şi împrăştiere; după o vreme însă, ea este însoţită de o dulceaţă imposibil de descris, care o face mai uşoară, şi bonus mai are şi un sentiment de bucurie.

Porumbiţa mea, ce-n crăpături de stâncă, la loc prăpăstios te-ascunzi, arată-ţi faţa ta! Lasă-mă să-ţi aud glasul! Că glasul tău e dulce şi faţa ta plăcută.” (Cânt. Cânt. 2.14)

Sufletul minţii

Toţi dracii urmăresc moartea sufletului; unii dau minţii ispite-gânduri care să scoată din biserică sufletul: erezie, schismă, moarte sinucigaşă etc., sub diferite forme şi cu argumente diferite; „ ...şi porţile iadului nu o vor birui.” (Mat. 16.18); alţii împing pe fraţi să ispitească în sensul ăsta; alţii înşeală minţile unora, spunându-le că numai ei fac parte din biserică, ori îi consideră pe ceilalţi fraţi de mâna a doua.

Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă.” (Marcu 10.43,44)

Deşteptul

Sunt unii care consideră preotul prostul de serviciu, iar alţii alimentează acest curent; şi unii şi alţii sunt într-o eroare/răutate, chiar dacă nu toţi preoţii sunt la fel şi nici inteligenţa nu e de un singur tip.

Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este vânare de vânt...”(Eclez. 1.17)

Trei ceasuri

După ispitele primului ceas - tinereţea cu păcatele tinereţilor - urmează ceasul al doilea; şi nici acesta nu e lipsit de atacuri, doar că sunt diferite - „Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, ...” (1Cor. 4.11). Scărarul spune că după cum Cineva a petrecut trei nopţi în pământ şi apoi a înviat, tot aşa cel ce a biruit trei ceasuri nu mai moare. Să încercăm să echilibrăm măsura cuvântului cu măsura lucrării... în sens pozitiv. Unele duhuri înalţă, altele smeresc, unele înăspresc, altele mângâie, unele întunecă, altele luminează, unele întristează, altele veselesc etc.

În vremea serii, atunci e ceasul spaimei, iar mai înainte de a se face ziuă, ei nu mai sunt. Iată partea, partea jefuitorilor noştri şi soarta celor ce ne-au prădat pe noi.” (Isaia 17.14)

Liturghia

Sf.Euharistie alungă sentimentul singurătăţii; ea este comuniune şi bucurie luminoasă, putere care uneşte bisericile, comunităţile, oamenii.

...că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac.” (Ps. 132.3)

Cetatea lui Dumnezeu

Când oamenii construiesc o cetate, cei care vor să locuiască înăuntru fac ziduri de apărare împotriva celor de afară; când Dumnezeu zideşte cetatea virtuţilor - Ierusalimul cel ceresc - cei din afară construiesc zidurile eventual împotriva celor dinlăuntru, pentru că păcatul este zid.

Ci v-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească” (Evr. 12.22)

Nemulţumirea minţii

Mintea umană nu îşi află odihnă în lucruri, ci în persoane şi nici cu ele deplin, ci desăvârşit în Persoana Cuvântului, pentru că persoana e inepuizabilă.

Ci eu voi tresălta de veselie în Domnul, bucura-mă-voi de Dumnezeu, Mântuitorul meu!” (Avacum 3.18)

Somnul

Dracii nu dorm; dacă îi scoţi la lumină pe unii, vin alţii ca să muncească mintea.

Asupra mea s-a întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus spre mine.” (Ps. 87.7)

Curvia

Dracul curviei nu ţine cont de nimeni şi de nimic.

Să nu fii desfrânat!” (Ies. 20.14)

Gândurile rugăciunii

Imediat ce începem să ne rugăm, apar gândurile - „...căci Domnul cercetează toate inimile şi cunoaşte toată mişcarea gândurilor.”(1Cron. 28.9) - dar rugăciunea curată e atunci când lipsesc gândurile.

Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.” (2Cor. 2.11)

Job

Spre deosebire de alte joburi, preotul îşi doreşte să lucreze (slujească).

In ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” (Ps. 41.1)

Atenţia

Unii se folosesc de neatenţie ca să se piardă în peisaj - un fel de camuflaj; când nu au parte de neatenţie, atunci o provoacă.

Pune-ţi semne pe lângă drum, pune-ţi stâlpi, fii atentă la drum, la calea pe care te-ai dus; întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în aceste cetăţi ale tale.” (Ier. 31.21)

Mândria ascunsă

Dacă mintea acceptă condiţia de păcătoşenie, eventual virtuală, chiar şi după ce s-a spovedit, mustrările de conştiinţă şi sentimentul ruşinii chinuie mai puţin persoana. Standardele foarte înalte ale conştiinţei pot duce la probleme psihice, de aceea e bine să ne mai iertăm pe noi înşine din când în când şi mai ales după ce ne-am spovedit. În caz contrar, dracii vor scoate dinlăuntrul nostru (unii îi zic sinele nostru) şi vor pune înaintea forului superior (conştiinţa - cu valorile morale) tot ce vor putea găsi şi mai ales cele de care se teme mintea şi putem fi acuzaţi de mândrie în mod indirect.

Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor.”(Apoc. 20.12)

Ispita blestemului / bucuria binecuvântării

Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea.”(1Petru 3.9)
„Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc,
binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi.”(Rom. 12.14)

Sinele

Sinele” este totdeauna inconştient. ... (nivelul primar al organizării psihicului). „Sinele” este un rezervor primitiv şi neorganizat de impulsuri, izvorul emoţional al impulsurilor şi al dorinţelor impulsive, locul reprezentărilor şi comportărilor arhaice şi al refulărilor.

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, ...” (Luca 9.23)

Hula

Există un duh care şopteşte minţii exact pe dos; întoarce pe dos totul, şopteşte exact invers, neagă totul schimbând sau inversând sensurile cuvintelor rugăciunii.

Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptân- du-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele.” (Rom. 7.23)

Îndoială

Există un duh care inspiră îndoială minţii şi în ultima instanţă necredinţă.

Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.”(Marcu 9.24)

Cuvântul

În timpul slujbei cuvântul interior e bine să urmeze cuvântului exterior; sau cuvântul interior să fie rugător: Iisuse, miluieşte-mă!

Şi acum urmăm Ţie cu toată inima, şi ne temem de Tine, şi căutăm faţa Ta.”( Cântarea celor trei tineri 1.17)

Sprijinul minţii

În timpul slujbei, ortodoxe observăm o putere care sprijină mintea şi topeşte gândurile rele, aşa cum cineva sprijină un bătrân să nu cadă.

Voi răsturna tronurile regatelor şi voi nimici puterea regilor neamurilor şi voi trânti la pământ carele şi pe războinicii din ele, iar caii şi călăreţii se vor prăbuşi unul pe altul în ascuţişul sabiei.” (Agheu 2.22)

Eroii

Eroii s-au luptat cu duşmanii văzuţi şi s-au jertfit pentru libertăţi, drepturi individuale/colective din lumea asta; sfinţii s-au luptat cu duşmanii nevăzuţi pentru libertatea faţă de păcat, eliberarea din robia diavolului şi şi-au jertfit viaţa lor; aşa că sfinţii sunt eroii Bisericii, eroii împărăţiei cerurilor. Dar reciproca? Eroii sunt sfinţii lumii acesteia...

Căci voi purtaţi numele cetăţii celei sfinte şi vă bizuiţi pe Dumnezeul lui Israel, al Cărui nume este Domnul Savaot.”(Isaia 48.2)

Fabrica

În Biserică, fabricăm suflete mântuite; avem ca materie primă suflete nebotezate; le pilim cu rugăciunea, le strunjim cu răbdarea etc., până când obţinem un suflet strălucitor. Nu e uşor să lucrezi cu propriul suflet.

Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiţi de Tine.”(Cântarea celor trei tineri 1.15)

Căsnicia

Prin Taina Cununiei, se pierde dreptul de proprietate asupra propriului trup.

Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.”(1Cor. 7.4)

Despre Unirea ipostatică

Unirea ipostatică este cea mai profundă unire; nu există unire mai profundă decât cea ipostatică. De aceea, tot ceea ce ni se dăruieşte din spaţiul necreat nu poate să ne parvină decât prin umanitatea lui Hristos, căci El este Cel care a unit creatul cu necreatul în persoana Sa: Fiul, a doua Persoană din Sf.Treime; dar este valabil şi invers: nimic din spaţiul creat nu poate trece la Dumnezeu evitând pe Hristos, pentru că pur şi simplu nu are pe unde; de aceea, mântuire în afara lui Iisus Hristos nu are cum să existe, căci mântuirea asta înseamnă: trecerea persoanei create din spaţiul creat în Dumnezeu.

Acesta este şi motivul pentru care lucrarea lui Hristos este superioară celei care ar fi fost posibilă prin Adam; ceea ni se propunea prin Adam era o unire prin har, prin participare, a întregului univers prin comuniunea lui Adam cu energiile necreate; dar legătură era sub semnul posibilităţii, al incertitudinii datorită voinţei lui Adam care trebuia întărită în bine; şi chiar şi aşa creaţia nu ar fi fost ancorată în divinitate la maxim de apropiere. Acum, creaţia este legată de Dumnezeu pentru totdeauna printr-o unire care nu se mai poate rupe, indestructibilă, pentru că nu se poate concepe schismă în divinitate, în Sf.Treime: „Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.”(In. 10.30), iar Cuvântul s-a întrupat pentru toţi vecii, adică nu va renunţă niciodată la Întrupare.

Dar aceasta nu elimină libertatea persoanelor.

În lumina celor spuse mai sus, înţelegem de ce Părinţii au respins dioprosopismul, de exemplu: fie creaţia-materială sau spirituală- ar fi rămas izolată de Dumnezeu şi atunci opera de mântuire se punea sub semnul întrebării, imposibil, căci Iisus Hristos a înviat, deci este Dumnezeu şi deci nu poate fi acuzat de neseriozitate, fie s-ar fi introdus a patra persoană în Sf.Treime, ceea ce ar fi evident absurd. În mod similar, monofizismul ar fi dus la aceleaşi concluzii, creaţia nu mai era în legătură cu Dumnezeu, ceea ce nu se asumă nu se mântuieşte. Ba mai mult, în cazul monofizismului se pierdea lumea îngerească care nu căzuse.

Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.” (In. 10.9)

Cântarea religioasă

Cântarea religioasă ortodoxă are efect duhovnicesc asupra cântăreţului, întăreşte sufletul, dacă se are grijă la păcatul mândriei; se pare că are efect benefic şi asupra sănătăţii trupului.

Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.”(Ps. 103.34)

Crucea personală

Un procentaj foarte mare din crucea fiecărui om e „dăruită” de părinţi la zămislire; de multe ori, părinţii adaugă greutăţi mari pe umerii copiilor după naşterea lor, în timpul vieţii, prin păcatele pe care le săvârşesc, mai ales prin săvârşirea de avorturi ulterioare. Reciproca oare este valabilă?

Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8.34)


Şansa energiilor necreate

Harul este şansa noastră de a ieşi din panteism.

Duhul nu are alt rol decat acela sa ne faca proprii aceste energii ale lui Hristos...”206

Hristos în Liturghia Sa

Iisus Hristos este inepuizabil în Sf.Liturghie - este eliberator pentru minte şi suflet. - „Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” (2 Cor. 3.17)

Liturghia este locul obişnuit unde ne întâlnim cu El. - „ ...cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.” (Luca 24.35)

Credincioşi

Toţi oamenii sunt credincioşi? Credinţa e un dar...

Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l va atrage Tatăl...”(In. 6.44)

Despre inimă

Sf.Euharistie înmoaie inima.

Dar să ştii în inima ta că Domnul Dumnezeul tău te învaţă, cum învaţă omul pe fiul său.”(Deut. 8.5)

Despre cruce

Sf. Cruce este ca o oglindă; privim la ea şi ne vedem aşa cum suntem: plini de păcate.

Bucură-te, cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!”207

Despre internet

Libertatea din Biserică e diferită de libertatea din societate; internetul ţine de societate, nu de Biserică, mai mult, ţine de o societate liberă şi deschisă, de aceea, e important să existe libertate pe net; sunt unii deranjaţi de libertate şi ar vrea să pună chingi grele ca să strunească după bunul plac sau după criterii mai mult sau mai puţin discutabile internetul; aceştia sunt adepţii unei societăţi închise; după 40 de ani de comunism/autoritarism, unii nu s-au vindecat nici acum, n-au înţeles ce s-a întâmplat în anii ‘80, când s-a probat superioritatea sistemelor deschise faţă de cele închise şi totalitare, n-au înţeles nimic din căderea zidului Berlinului.

Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.” (In. 18.36)

Despre eon

În Biserică gustăm puţin din eternitate.

...acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin...”(1Cor. 13.12)

Despre cărţi

Fiecare trăieşte pe Dumnezeu în mod personal; sunt unii care zic că pe Dumnezeu îl cunoşti în genunchi în Biserică şi nu din cărţi; este o fărâmă de adevăr aici, dar nimeni nu poate experimenta toată trăirea înaintaşilor, adică toată tradiţia, iar tradiţia s-a consemnat în scris, mai ales în Filocalie, de aceea considerăm că e necesar să consultăm şi experienţa avvei din Filocalie; măcar din când în când; cine exclude tradiţia/cărţile şi în special Filocalia de la confruntarea propriei experienţe religioase s-ar putea să fie într-o eroare sau absolutizare a propriei experienţe a divinului; dar nu neapărat.

Cel fără de minte, când e osândit sau certat, se simte înţepat sau e ispitit să răspundă împotrivă sau face îndată metanie celui ce îl ceartă, dar nu din smerenie, ci pentru că voieşte să oprească mustrările.”208


Biserică versus societate

Biserica este diferită de societatea în care activează; societatea capitalistă este guvernată de legea profitului, Biserica este guvernată de jerfă; de aceea nu se pot aplica aceleaşi lucruri/legi din societate în Biserică şi nici invers; poate că cel mai recent exemplu este impozitul forfetar.

Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie.”(In. 2.16)

Despre Trupul şi Sângele lui Hristos

Sf. Euharistie este bucurie. O bucurie foarte mare. Nici nu ştim să ne explicăm bucuria, atât de mare este.

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (In. 6.54)

Despre continuitate

În slujba Învierii, preotul se simte solidar cu întreaga eparhie şi mai ales cu episcopul său şi prin el cu Sf.Sinod şi în ultimă instanţă cu Hristos; este o putere care trece dincolo de creat, care leagă între ele parohiile şi în ultimă instanţă se transmite tuturor credincioşilor şi care asigură succesul, chiar dacă mintea mai cade; este taina comuniunii cu Hristos Care o ridică; taina refacerii legăturii omului cu Dumnezeu şi asigurarea necăderii; este o trezvie dulce dureroasă în care mintea e atentă şi trează...Se simte că puterea nu e din lume, ci e ceva străin de lume, o energie care acoperă cu acoperământul aripilor Lui. Puterea lui Hristos Care a biruit şi ne face biruitori şi pe noi, ne agăţăm de El, ne ancorăm de El prin episcop - experienţa puterii lui Hristos Cel înviat.

Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.”(In. 15.1)

Despre Trupul şi Sângele lui Hristos

Sf. Euharistie este linişte şi pace de la Dumnezeu.

Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu.”(In. 14.27)

Despre săptămâna mare

În Postul Mare, sentimentul vinovăţiei şi al ruşinii este covârşitor la credinciosul care se spovedeşte; dacă este cu măsură, credem că se curăţeşte sufletul, căci este posibil să se întreacă măsura şi atunci dracul sinuciderii aduce peste credincios o tristeţe foarte mare şi o deznădejde care macină mintea şi încearcă să pună stăpînire pe ea cu capcane mentale, spunându-i minţii tot felul de exagerări şi mai ales şoptindu-i că nu mai există soluţii. La orice problemă există soluţie.

...mărimea greşelilor mele şi mulţimea păcatelor mele nu covârşesc răbdarea cea multă a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea înaltă;...”209

Despre balaur

Nu putem să îndreptăm firea noastră, nici să scoatem balaurii din suflet - „ ...Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi...”(Mat. 8.20) - fără participarea la sfintele slujbe, căci la slujbe se dă harul lui Hristos, indispensabil însănătoşirii. Toate celelalte activităţi pe care le încercăm în viaţă fie acoperă problemele, fie le amână; numai în comuniune cu Hristos ne vedem aşa cum suntem: slăbănogiţi şi neputincioşi şi realizăm necesitatea unei doctorii duhovniceşti care nu poate veni din altă parte decât de la Dumnezeu Cel în Treime lăudat.

Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el...”(Iacov 5.14)

Despre nesimţire

Sunt unii preoţi care se despart de soţiile lor şi de copiii lor şi îi lasă de izbelişte, apoi vor să înveţe pe credincioşi, ba unii au impresia că pot să dea lecţii chiar şi preoţilor, să le predea cursuri, căci se cred foarte deştepţi. În plus, umblă prin parohiile altora şi se dau profesori în faţa credincioşilor. La aceştia, nesimţirea a atins cote alarmante. Se folosesc de veşmânt, crezând că acesta le acoperă faptele.

Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu”(1Tim. 3.5)

Despre atingerea Duhului

Când harul se atinge de suflet, acesta din urmă simte o eliberare ca dintr-o cuşcă, o bucurie, o mirare, de parcă s-ar trezi dintr-un somn; nicăieri şi niciodată sufletul nu e mai treaz ca în lumina harului, când se întâlneşte cu Duhul Sfânt.

Atunci Duhul lui Dumnezeu a cuprins pe Zaharia, fiul lui Iehoiada preotul,...” (2Cron. 24.20)

Despre timp

Sufletul nostru e veşnic, dar dimensiunea care îl caracterizează cel mai bine se pare că e timpul - mai concret perioada petrecută în eonul acesta.

Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi.”(Gal. 6.9)

Despre orânduiri

Fiecare dintre noi purtăm în conştiinţa noastră şi ducem în eternitate urmele regimurilor sub care am trăit, avem în noi inevitabil impregnări din ideologiile orânduirilor care au fost în societatea unde am trăit şi am activat; ducem cu noi şi experienţa de viaţă, rezultatul întâlnirilor cu semenii noştrii, care ne-a marcat mai mult sau mai puţin. Este parte din crucea noastră şi ţine de noi să o asumăm şi să ne curăţim sufletul de ce e necurat. Asta pe lângă educaţia şi bagajul genetic şi moştenirea luată de la strămoşi, în special de la părinţi, căci sunt cei mai aproape cronologic de noi.

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam...”(Mat. 1.1)

Despre fire

Liturghia ne dezvăluie cât de slăbănogită este firea noastră, cât de firavi suntem înlăuntrul nostru, cât de uşor ne rupem în bucăţi sufletul sau cât de uşor se sparge carapacea pe care o afişăm şi cât de mult avem nevoie de har, de milă din partea lui Dumnezeu.

Doamne, de n-am avea pe sfinţii Tăi rugători...

Mirare

Nimic nu se compară cu Tine, Doamne!

Că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul stăpânilor, Dumnezeu mare şi puternic şi minunat, Care nu caută la faţă, nici nu ia mită;” (Deut. 10.17)

Nevoia de rugăciune

Oare avem nevoie de rugăciune? Noi credem că da. Trebuie să mai vorbim din când în când cu Dumnezeu. Măcar un pic.

Cereţi şi vi se va da... celui ce bate i se va deschide...”(Mat. 7.7)

Despre ispită

Toate ispitele le putem clasifica în trei mari categorii:

1. ispita economică: „ ...zi ca pietrele acestea să se facă pâini”(Mat. 4.3)

2. ispita politică: „şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor”(Mat. 4.8)

3. ispita religioasă: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”(Mat. 4.7)

Pe toate Hristos le-a respins. Triunghiul puterii - cele trei forme de manifestare a puterii. Hristos, Domnul Puterilor, Izvorul a toată puterea, nu putea să accepte minciuna - umilinţa pe care I-o întindea Diavolul.

Doamne al Puterilor, fii cu noi, căci pe altul afară de Tine ajutor întru necazuri...”210

Despre distanţă


În Biserică, Dumnezeu e înfricoşător de aproape: „Iată, stau la uşă şi bat;” (Apoc. 3.20)

Despre pântece

Fiecare dintre noi are în pântece o uzină chimică. Hristos se coboară acolo ca să ne sfinţească. Ca director general. Ne aducem aminte de ce a consemnat Ioan:
„Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”(In. 6.53)

Familial

Dumnezeu face parte din familie. Uneori e capul familiei. Vă aduceţi aminte de ce zicea Pavel:

...sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu.”(Efes. 2.19)

Despre har

Harul este pentru suflet ceea ce aerul este pentru plămâni. Sufletul are nevoie de slujbe, de experienţă religioasă ortodoxă pentru a se întări; aceasta se va reflecta şi în trup. Energia necreată care se dăruieşte prin slujbe, înviorează sufletul şi îi dă bucurie:

Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile/slujbele Lui.” (Ps. 127.1)

Despre cuvânt

Cuvântul trăit are putere mai mare; poate de aceea cuvântul unui călugăr trăitor are putere; diferenţă de putere credem că vine din gradul de împropriere a harului lui Hristos. Deci nu contează starea călugăr sau căsătorit.

Ascultaţi cuvântul acesta pe care Domnul îl grăieşte către voi, fii ai lui Israel, şi către tot neamul pe care l-a scos din pământul Egiptului,...” (Amos 3.1)

Despre dulceaţă

Nimic nu e mai dulce decât dragostea semenilor întru Hristos Iisus. E valabilă şi reciproca: nimic nu e mai amar ca ura semenilor mânaţi de draci...

Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Gal. 5.14)

Despre frumuseţe

Oamenii sunt frumoşi pentru că sunt creaţi de Dumnezeu şi poartă în ei chipul Lui. Sunt frumoşi prin participare la Arhechipul Frumuseţii. Şi acest lucru nu ar fi posibil fără chipul dat nouă la creaţie - ne asemănăm cu Dumnezeu. Acest lucru poate fi extrem de tulburător. Asemănarea cu divinul dă frumuseţea, şi nu asemănarea cu partea animală, deşi există şi aici o frumuseţe a creaţiei.

Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau frumoase/bune foarte. ” (Gen. 1.31)

Despre slujire

Când slujeşte, preotul trăieşte un buchet de sentimente şi gânduri - unele îngereşti, unele demonice. Dar harul e predominant:

Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a înmulţit.”(Ps. 4.7)

Despre relaţia credincios-Dumnezeu

Relaţia omului cu Dumnezeu este una tulburătoare, pătimaşă; ea nu poate fi una neutră, fără implicare, mai ales în Biserica Ortodoxă. Te implici inevitabil emoţional, mental, cu toată fiinţa în final atunci când e vorba de divinitate şi nici Dumnezeu nu e neutru cu noi, ne vrea cu gelozie, cu o iubire posesivă: „Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos” (Exod 20.5). Ne raportăm la Dumnezeu cum se raportează un îndrăgostit la soţia/iubita lui: nu vrea să o împartă cu nimeni; e o relaţie personală simetrică am putea spune: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.” (Matei 12.30). Am putea spune că e ca o căsnicie.

Despre doctorie

Biserica are un singur răspuns la problemele credinciosului: rugăciunea (sub diferite forme) - obiectul muncii pentru Biserică; rugăciunea este panaceul pentru orice boală, mai ales sufletească. Şi deşi formal rugăciunile sunt cvasiidentice, căci se folosesc aceleaşi cuvinte, nu există rugăciuni la fel, căci fiecare suflet este unicat şi irepetabil şi fiecare rugăciune are nivelul ei şi este însoţită de o atitudine interioară specifică, poartă în ea pecetea sufletului de la care pleacă. Dacă sufletul se îmbracă în trup, atunci mintea se îmbracă în idei sau gânduri (ştim asta de la Sf.Maxim). Vă aduceţi aminte: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului” sau: „Mulţumesc Ţie, Doamne, că nu sunt ca acest vameş...”- am putea spune: ca acest coleg/colegă care habar nu are, eu sunt deştept, am funcţie, am diplomă etc.

Despre mândrie

Mintea omului are o predilecţie spre îngâmfare; poate şi din cauză că este o zonă de oarecum confort mental, căci smerenia minţii creează un oarecare disconfort, cel puţin la început. Dumnezeu mărturiseşte asta încă de la potop:

...pentru că cugetul inimii omului se pleacă la rău din tinereţile lui”(Gen. 8.21)

Despre recrutare

Biserica recrutează încontinuu. Şi va face acest lucru până la sfârşit. Oricine vrea să se înroleze în slujba Adevărului e liber să o facă. Vă aduceţi aminte:

Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez...”(In. 5.17)

Despre Liturghie

Sf.Liturghie este aceeaşi în fiecare Duminică şi totuşi nici o liturghie nu e aceeaşi cu alta; de Dumnezeu nu te saturi niciodată; de fiecare dată, la fiecare liturghie gustăm pe acelaşi Hristos şi totuşi Acesta e mereu nou, nu plictiseşte. Minunat e Dumnezeu întru Liturghia Sa!

Despre natură

Tot ce există a fost creat de Dumnezeu; nu există ceva care să fie undeva, fie în Univers, fie în lumea spirituală sau oriunde ar putea mintea umană să descopere, care să nu fie creat; nimic nu subzistă prin sine însuşi sau vine la existenţă, apare în lume de la sine şi prin sine; pentru că orice există se sprijină pe un cuvânt (logoi) al Tatălui către Fiul în Sf.Duh. Omul descoperă ceea ce Dumnezeu a creat deja înainte.

Să tremure înaintea Lui tot pământul, că El a întemeiat lumea şi nu se va clătina.” (1Cron. 16.30)

Despre Sf.Duh

Omul este cea mai înaltă formă de organizare a materiei, pentru că este organizată de suflet, iar sufletul are chipul lui Dumnezeu în el; nu putem să găsim o altă formă de manifestare a materiei superioară omului; de aceea, socotim că Sf.Duh se revarsă în lumea creată prin umanitatea transfigurată a lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul; de aceea era nevoie ca Hristos să se înalţe la cer şi mai ales să şadă de-a dreapta Tatălui, pentru a face posibilă venirea Mângâietorului în chip de limbi de foc aşezându-se peste nişte oameni, pregătiţi în prealabil: apostolii. Când a creat pe om, Dumnezeu a ştiut ce se va întâmpla şi i-a dat omului Chipul Său pentru a putea să aibă loc Întruparea din Sf.Fecioară, să poată reveni Duhul în lume:

... şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.”(Gen. 1.2)

Astfel înţelegem de ce botezul lui Ioan era lipsit de Sf.Duh: pentru că umanitatea lui Iisus încă nu era de-a dreapta Tatălui...


Despre erezie

În spatele oricărei erezii şade un demon; demonii „ereziaci” sunt printre cei mai vicleni; uneori ajung să posede efectiv pe nefericitul înşelat.

Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.” (Iacov 3.15)

Despre rugăciune

Noi avem tendinţa să ne imaginăm atunci când ne rugăm; de fapt, trebuie să eliminăm orice formă de imaginaţie în timpul rugăciunii, fie imaginaţie spaţială, fie culoare, fie formă. Ar trebui să auzim rugăciunea în noi, în inima noastră.

Că pe mulţi i-a înşelat părerea lor şi socoteala rea a făcut să alunece cugetele lor.” (Eclez. 3.23)

Despre Sf. Îngeri

Am întâlnit o bătrână care a văzut pe Sf. Arhanghel Mihail; îi era alături să o păzească într-o cumpănă a vieţii. Iubeşte atât de mult pe Maica Domnului, că e sigură că o să vină la ea la despărţirea sufletului; şi speră să vină şi Sf. Arhanghel Mihail atunci, ca să o petreacă la Mântuitorul Iisus Hristos. În faţa unei asemenea credinţe iubitoare care mărturiseşte pe Hristos, te încearcă un sentiment de ruşine, împreună cu teamă şi respect... Doamne al Puterilor, fii cu noi...

Despre strămoşi

La preotul rugător, mintea vede în sine ispitele strămoşilor până la al şaptelea neam; dar Hristos ajută la vindecarea sufletului, căci e Doctorul sufletelor noastre; este necesară rugăciunea lui Iisus pentru această vedere şi pentru ca să plece demonii. Unii spun că pleacă şi de la strămoşi odată cu plecarea de la rugător.

Îmi voi aminti de ei pentru legământul încheiat cu strămoşii lor, pe care i-am scos din pământul Egiptului, înaintea ochilor popoarelor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul.” (Lev. 26.45)

Despre Liturghie

Preoţii experimentează în fiecare dumunică sau sărbătoare puterea lui Dumnezeu în Sf.Liturghie, când se transformă pâinea şi vinul; această putere se manifestă, credem noi, mai ales prin acea pace sufletească dăruită de Hristos; este necesară o smerenie a minţii pentru Euharistie, căci Taina depăşeşte capacitatea umană de înţelegere, deci se acceptă şi se trăieşte prin credinţă.

« ”Şi slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi”, zice Domnul Savaot, „şi în locul acesta voi sălăşlui pacea”, zice Domnul Savaot. » (Agheu 2.9)


Despre rugăciune

Rugăciunea lui Iisus, spusă mereu şi mereu, eliberează încet, încet mintea şi o face oarecum imaterială, ea fiind dintr-o „substanţă fină” de care se lipesc repede şi uşor gândurile; încet, încet, ea începe să vadă atacurile vrăjmaşilor şi mai ales vede păcatele proprii şi se înspăimântează de mizeria de care dă în suflet, se miră şi de libertatea de care e capabilă, începe să simtă mişcările sufletului, vede când cade fie la dreapta, fie la stânga, deşi e drum lung până la statornicie şi necădere... şi va fi casa Mea casă de rugăciune...

Acrivie versus iconomie - ispita acriviei

Gândirea canonică ortodoxă are la bază principii: principiul acriviei, principiul iconomiei, principiul subsidiarităţii care presupune principiul iubirii, căci cel care e mai aproape iubeşte mai concret decât cel de departe etc. Ni se pare că principiul dragostei este piatra din capul unghiului. Sunt unii ispitiţi de Litera Legii şi uită de spiritul ei, aplicând cu acrivie; oare duce la mântuire? Se nasc nişte întrebări referitoare la egoism mascat sau neputinţa asumării neputinţei semenului, combinată cu frica aceea de tip supravieţuire duhovnicească, frica de a greşi. Principiul iconomiei ne duce cu gândul la comuniune, spiritul legii, etc. De altfel, Codul are şi Cod de Procedură... Se pare că nu ne putem mântui de unul singur, ci numai în comuniune, nici călcând peste cadavre duhovniceşti, ci iubind şi asumând realitatea celui de lângă noi, afară de păcat, desigur. Nu putem construi algoritmi sau tonomate care să condamne sau să absolve de vină/păcat.

Şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine şi pentru Isaac, robul Tău, şi pentru Israel, sfântul Tău, ...”(Cântarea celor trei tineri 1.11)

Despre naştere

Se spune că femeia se mântuie prin naştere de prunci, preotul prin naştere de credincioşi/ucenici, ierarhul prin naştere de preoţi.

« Vai de cel ce zice către părinte: „Pentru ce dai naştere?” şi femeii: „Pentru ce ai copii?” »(Isaia 45.10)

Despre libertate

Presupunem că atunci când Dumnezeu S-a gândit la libertate a creat „The Freedom Project” şi l-a implementat pe pământ; aşa s-a născut Biserica. A început războiul pentru menţinerea păcii: lupta cu patimile sau cu păcatul. S-au trimis trupe de menţinerea păcii: armate de preoţi sub conducerea ierarhilor, trimişi să aducă pace sufletelor în Sf.Taină a Spovedaniei.

Pace tuturor!

Despre Sf.Duh

Ştiu pe cineva care a fost răpit şi care cu greu ar putea exprima în cuvinte omeneşti ce a văzut sau a simţit.

Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.” (2Cor. 12.2)

Despre Întrupare

Întruparea aduce pe Dumnezeu în planul obiectiv al omului, care este dat mai ales de simţul pipăitului/ simţul tactil. Negarea Întrupării aruncă pe Dumnezeu în planul subiectiv şi duce la îndoială, căci se poate pune la îndoială orice experienţă religioasă, poate fi pusă sub semnul subiectivului. Dacă Dumnezeu nu S-a întrupat atunci poate că nici nu există! Căci nu am avea dovezi! Astfel că mărturia învierii dată de apostoli se transformă în dovadă care ne obligă a lua în consideraţie pe Dumnezeu.

Dar Avraam a socotit că Dumnezeu este puternic să-l învieze şi din morţi; drept aceea l-a dobândit înapoi ca un fel de pildă (a învierii) Lui.”(Evr. 11.19)

Despre vinul euharistic

Sunt unii care se împiedică în culoarea vinului atunci când e vorba de Sf.Euharistie. Este evident că nu contează culoarea, Sf.Liturghie putând a se face şi cu vin alb şi cu vin roşu. Dar probabil că trebuie depăşit un prag de credinţă, în sensul de trecere la un nivel superior de înţelegere a jertfei, pentru a accepta vinul alb. Poate e o ispită pentru unii ca văzând să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă... Nu insistăm asupra dovezilor din dogmatică care atestă faptul neimportanţei culorii vinului. De altfel, nu ştim care culoare e mai aproape de realitatea învierii!

Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea.”(1Cor. 11.25)

Despre Biserică

Biserica Ortodoxă este într-un anumit sens semitică, pentru că Capul ei este semit, Hristos Iisus este evreu şi în consecinţă avem câteva caracteristici care derivă de aici.

Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.”(Col. 1.18)

Despre copiii familiei

Orice copil care vine în familie este o binecuvântare şi o invitaţie adresată familiei de către Dumnezeu la progres spiritual. Cu fiecare nou membru, sufletul părintelui se schimbă, se întăreşte, se maturizează; este ca un balsam pe o rană sufletească. Sufletul părintelui nu mai este la fel ca înainte odată cu apariţia fiului sau fiicei. Acest lucru este mai pregnant când sunt mai mulţi copii.

Este cea mai uşoară formă de progres spiritual. Accesibilă tuturor.

Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.”(1Cor. 7.14)

Inflaţie

Dacă se dă drumul la inflaţie, costul crizei va fi plătit de toată lumea şi zic unii că e mai „moral”; ni se pare însă că se va face un transfer de bunăstare, căci chiar dacă vor sărăci toţi, totuşi unii vor prospera, şi anume exact cei care va vrea guvernul, căci acesta va acorda „ajutoare”, adică va îmbogăţi pe cei pe care îi are de clienţi/votanţi şi astfel cheia va fi la cei care ne conduc şi care vor direcţiona bunăstarea aşa cum vor voi ei.

De aceea să fiţi cu frica Domnului în voi, să lucraţi cu pază, căci la Domnul nu-i nici nedreptate, nici părtinire şi nici daruri.” (2Cron. 19.7)


Acatist pentru Păr. Ghelasie

Bucură-te, sfinte părinte Ghelasie, propovăduitor al isihasmului românesc!

Bucură-te, iconarul Iubirii Dumnezeieşti,

Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu,

Bucură-te, poetul întunericului luminos al harului!

Bucură-te, floarea isihasmului atonit românesc,

Bucură-te, de Dumnezeu liniştite,

Bucură-te, iubitorule de rugăciune,

Bucură-te, misticule al mânăstirii Frăsinei,

Bucură-te, nevoitorule,

Bucură-te, postitorule rugător,

Bucură-te, iubitorule al numelui lui Iisus,

Bucură-te, că acum te rogi pentru noi,

Bucură-te, sfinte părinte Ghelasie, propovăduitor al isihasmului românesc!

Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare; Tu mă tămăduieşti şi-mi dai iarăşi viaţă!” (Isaia 38.16)

Principiul laicităţii

Una din problemele noastre cu principiul laicităţii este că se poate transforma foarte repede în prigoană împotriva Bisericii, sau mai concret împotriva preoţilor sau a credincioşilor.

Sunt unii care sunt deranjaţi de prezenţa materiei religie în şcolile de stat; ei aduc ca argument nişte petiţii ale unor părinţi care nu doresc ca copiii lor să facă religie; acest argument ni se pare puţin cam ipocrit, căci s-ar putea contraargumenta că s-ar putea găsi destui părinţi/copiii cărora nu le place altă materie, ca de exemplu matematica sau chimia sau altă disciplină, dar asta nu duce în nici un caz la scoaterea matematicii/chimiei/etc. din trunchiul comun. Alt argument adus este că se procedează la îndoctrinare religioasă; dar acest lucru este prezent la aproape toate disciplinele; de exemplu în matematică se pleacă de la o sumă de axiome nedemonstrate şi acceptate prin credinţă pe care se contruieşte întreaga structură logică a demonstraţiilor ulterioare; şi nimeni nu se plânge de îndoctrinare axiomatică...

Celor care sunt deranjaţi de religie în şcoală ar trebui să li se amintească că noi creştinii avem dreptul să existăm; şi chiar dacă nu l-am avea, tot am exista, căci „Dumnezeu este Cel ce este”; dar considerăm că ne-am câştigat dreptul la existenţă cu sângele martirilor; şi nu ştiu dacă există o disciplină, alta decât credinţa creştină, pentru care să fi murit cineva.

Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre.” (Evr. 12.3)

Despre Dumnezeu

Divinitatea trebuie să fie perfectă din punctul de vedere al gândirii umane; altfel am putea postula o altă divinitate, căreia să îi lipsească imperfecţiunile primei şi care ar fi superioară; dar e clar că există un singur Dumnezeu şi nu putem concepe ceva superior lui Dumnezeu. Dar noi oamenii nu putem gândi ceva mai înalt decât Treimea: un Dumnezeu monopersonal sau îndoit în persoane este unanim recunoscut ca fiind imperfect, primul ne duce cu gândul la singurătate, al doilea la un fel de egoism. Şi mai avem şi Revelaţia.

Căci ducând pe mulţi fii la mărire, I se cădea Aceluia, pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate, ca să desăvârşească prin pătimire pe Începătorul mântuirii lor.”(Evr. 2.10)

Progres în preoţie

În preoţie, progresul este inevitabil, căci împărtăşirea cu Sf.Taine nu este fără de urmări în plan duhovnicesc. Acest lucru poate să nu se vadă la o privire superficială, dar o privire mai atentă poate observa acest lucru.

Puterea politică se legitimează prin vot şi îşi are deci sursa legitimităţii în voinţa populară care deleagă puterea guvernanţilor şi este împărţită conform Constituţiei; puterea bisericească se legitimează prin continuitatea harului şi îşi are deci sursa legitimităţii în evenimentul petrecut la Cincizecime, deci în voinţa divină.

Se spune că ar trebui să te rogi în special în momentele grele ale vieţii; şi cică ar fi greu; dar încercaţi să vă rugaţi şi în momentele de bucurie/împlinire şi veţi vedea că uneori e mai greu atunci să te rogi; s-ar putea să apară păcatele de cealaltă parte: mândria, îngâmfarea, hula, autosuficienţa, etc. Atunci se vede clar că mai e drum lung până la nepătimire...

Nu putem să ignorăm descoperirile făcute de ştiinţele comunicării, căci s-ar putea să ne descopere multe patimi ascunse şi apoi Sf.Vasile cel Mare a ştiut ştiinţa din vremea lui...

Noi, în ortodoxie, trebuie să progresăm, adică să ne schimbăm/pocăim, altfel facem din credinţa noastră o mască sub care ascundem aceleaşi patimi. Nu putem să ne folosim de credinţă pentru a o transforma în lozincă goală de orice implicare personală.

În curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică;” (2Cor. 6.6)

Acatist pentru pr. Dumitru Stăniloaie

Cam cum ar arăta un acatist pentru păr. Stăniloaie? M-am gândit că am putea să compunem unul:

Bucură-te, traducătorul Filocaliei,

Bucură-te, tâlcuitorul sfinţilor Părinţi,

Bucură-te, scriitorul de cărţi teologice,

Bucură-te, propovăduitorule al duhovniciei,

Bucură-te, profesorul de teologie duhovnicească,

Bucură-te, prietenul sfinţilor,

Bucură-te, misticule,

Bucură-te, sfinte părinte Dumitru, mare teolog al neamului românesc!

Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.”(Apoc. 8.4)

Dreapta şi stânga

Se poate vorbi de orientări de dreapta, respectiv stânga în Biserică?

Unul din testele care desparte mentalitatea de dreapta faţă de cea de stânga este cui se acordă prioritate: instituţiei sau oamenilor din cadrul instituţiei? Dacă cineva pune în primul plan instituţia şi nu se gândeşte la oameni, atunci se pare că ar fi de dreapta; invers, dacă se acordă atenţie oamenilor, aceasta ar indica o mentalitate de stânga.

Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.”(Eclez. 3.10)

Doctorie mistică

Mod de preparare:

Se amestecă făină de grâu cu tărâţe de grâu la paritate, se adaugă opţional tărâţe de orz/ovăz/secară 1-2 căni, (se poate adăuga şi un praf de mălai) se adaugă apă în care s-au adăugat câteva picături de aghiazmă şi se formează o cocă, se frământă, se întinde cu făcăleţul ca o foaie de plăcintă pe un fund de lemn, se porţionează cu ajutorul cuţitului la mărimea biscuiţilor şi se pune la soare la uscat. După 12 ore, se întorc biscuiţii şi eventual se pun pe un grătar la soare pentru a se putea usca simultan pe ambele părţi. Atenţie: nu se pun în cuptor, nu se prăjesc, nu se tratează termic!

Se servesc dimineaţa, pe stomacul gol, câte un biscuit împreună cu un pahar de aghiazmă sau cu un pahar de apă în care s-au adăugat câteva picături de aghiazmă.

Care face dreptate orfanului şi văduvei şi iubeşte pe pribeag şi-i dă pâine şi hrană.” (Deut. 10.18)

Orânduiri

În timpul comunismului, Biserica era în adormire, în amorţire, acum Biserica se trezeşte, devine un organism viu, care se manifestă.

Proorocit-am deci cum mi se poruncise. şi când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa.” (Iez. 37.7)

Momentul separării/distingerii absolute

La sfârşit, contează doar câtă iubire s-a agonisit, prin asceză, aceasta se alege precum untul se alege la suprafaţa laptelui, vedem atunci că de fapt nu avem nimic,  când suntem dezbrăcaţi şi avem pe noi doar cămaşa iubirii... şi noi trebuie să avem în vedere mereu rodul acesta de la trecerea hotarului - haina iubirii - haina de nuntă fără de care suntem daţi afară. Şi iubirea trebuie să fie neclintită...211

Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii,…” (Efes. 2.14)

Duşmanul de clasă

Sunt unii care au nevoie neapărat de un duşman, nu pot să aibă confort interior fără acesta şi în consecinţă au un mesaj negativ, aceştia văd, dacă putem spune aşa, doar partea goală a paharului, uitând de partea plină. Este important ca aceştia să nu se formeze într-o „masă critică”, căci atunci se pun pe stricat...

De vei întâlni boul duşmanului tău sau asinul lui rătăcit, să-l întorci şi să i-l duci!” (Ieş. 23.4)

Familia extinsă

Biserica este suprafamilia noastră de renaştere în veşnicie, unde se întâmplă reîncarnarea Hristică şi a maternităţii lumii: prescura-corporalitatea Maicii Domnului din care se scoate la Proscomidie Trupul Euharistic Hristic, când ridicăm corpul lumii în Trupul cosmic şi supracosmic liturgic Hristic! Noi nu ne putem renaşte în veşnicie decât în această suprafamilie-Biserică, aici facem reîntruparea şi încorporarea veşnică în Trupul şi Corpul înviat Hristic!212

Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu;...” (Col. 3.1)

Mântuirea

Salvarea oferită de Biserică este de ordin mistic, personal, Biserica nu face revoluţii, ea se organizează cronologic după organizarea statului, urmează statul, „copie” organizarea statului, ea nu salvează social sau politic o naţiune, poate cel mult să contribuie într-o măsură oarecare la acestea şi în consecinţă este nedrept să se ceară de la Biserică atingerea unor obiective politice sau sociale sau geopolitice majore, căci ea este conservatoare şi nu se confundă cu statul. Biserica, organizaţie privată de interes public, este naţională pentru că se sprijină în organizarea ei şi pe principiul etnic dar poate funcţiona foarte bine şi fără principiul etnic, fiind în esenţă universală.

Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul.” (Apoc. 7.10)

Mediatorul prin excelenţă


Fiul este marele Mediator, Mediatorul în Sine, dar mai există un mijlocitor, mai concret o mediatoare, care negociază pentru noi: Maica Domnului, asfel că drumul nostru către divinitate parcurge în mod obligatoriu un traseu care trece pe la Maica lui Hristos, apoi pe la Fiul. Noi cunoaştem astfel pe Tatăl doar prin Fiul şi de asemenea avem bonus-consecinţă o autocunoaştere care are loc tot prin Fiul, în Sf.Duh: întâi se face hristificarea şi apoi înduhovnicirea, Tatăl este trifiinţialitatea în Sine însuşi, are deja în Sine pe Sf.Duh şi pe Fiul, de unde Treimea chipului Tatălui, Dumnezeu Tatăl este totul în Sine!213

Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.” (1Cor. 15.28)

Birocraţie


Sunt unii draci conţopişti care ascund răutatea sub hârtii!

Este un soi de isteţime în treburi care este nedreaptă, şi este câte unul care întoarce judecata ca să scoată hotărârea plăcută lui.” (Eclez. 19.22)

Fiinţa în Sine ca Treime de Persoane


Deoarece Fiinţa Divină e Treime, există supramişcare fiinţială, astfel că orice chip haric este pe suportul unui suprachip fiinţial, adică pe suportul unei mişcări ale chipurilor fiinţiale treimice.214

Şi m-am uitat şi iată Mielul stătea pe muntele Sion şi cu El o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau numele Lui şi numele Tatălui Lui, scris pe frunţile lor.” (Apoc. 14.1)

Treimea - Trifiinţialitatea Tatălui


Tatăl conţine pe Sf.Duh şi pe Fiul dar şi invers: în aceeaşi măsură, Sf.Duh conţine pe Tatăl şi, de asemenea, Fiul conţine pe Tatăl.215

Vestiţi acolo slava Lui, preaânălţaţi-L înaintea tuturor celor vii, căci El este Domnul şi Dumnezeul şi Tatăl nostru în toţi vecii.” (Tobit 13.4)

Vulnerabilităţile psihicului


Dracii lovesc întotdeauna la „coarda sensibilă”, ei atacă sufletul „acolo unde îţi pasă”, nu oricum şi nu oriunde dar deşi vor să facă rău, ei întăresc sufletul, dacă acesta învinge ispita, şi îl durizează! Dacă pot, se folosesc de semeni, dacă nu, se folosesc de minte, de imaginaţie.

Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi,...” (Marcu 16.17)

1861-1865


Sclavia versus statul de drept-egalitatea oamenilor în faţa legii a fost una din cauzele războiului de secesiune din America dar, astăzi, la noi, diferenţa dintre aceste două tipuri de mentalităţi se menţine în conflictul politic: sclavia modernă (sub diferite forme) versus „the rule of law”-echilibrul puterilor în stat... unii sunt consideraţi sclavi pe plantaţii, şi, deşi toţi suntem albi, (99.99 la sută) alţii se consideră mai albi decât alţii,... ferma noastră... Vă aduceţi aminte ce a zis Thomas Jefferson în 1776: „Noi menţinem aceste adevăruri a fi postulate (auto-evidente), acela că toţi oameni sunt creaţi egali, acela că sunt dotaţi de către Creator cu anumite drepturi inalienabile [şi] acela că printre aceste drepturi se află şi viaţa, libertatea şi căutarea fericii.”216

În America problema secesionistă s-a tranşat în sec.19, în Europa încă se mai discută... şi încă mai sunt forţe politice locale care trag boii în direcţia asta... (de multe ori camuflat) dar poate ar trebui să învăţăm din experienţa americană...

Adu-Ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov, cărora Te-ai jurat pe Tine Însuţi; nu Te uita la cerbicia poporului acestuia, nici la necredinţa lui, nici la păcatele lui,...” (Deut. 9.27)

Despre prostie

Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi şi cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. (Numai despre păcatele noastre spune la Pateric să le „tâmpim.”) Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel Care ne dă sfatul de-a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinşi de satana? Şi-apoi, tot la I Cor. (14,33) stă scris că „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii.” Iar rânduiala se opune mai presus de orice neîndemânării zăpăcite, slăbiciunii nehotărâte, neînţelegerii obtuze. Domnul iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la bărboşi. Bărboşii se cade să fie înţelepţi. Să ştim, şi ei şi noi, că mai mult rău iese adeseori de pe urma prostiei decât a răutăţii. Nu, slujitorilor diavolului, adică şmecherilor, prea le-ar veni la îndemână să fim proşti. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi. (Pentru cine este înzestrat cu darul înţelegerii, prostia, măcar de la un anume punct încolo, e păcat: păcat de slăbiciune şi de lene, de nefolosire a talentului. „Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu s-au ascuns.”)217






BIBLIOGRAFIE



  1. Ierom. Ghelasie Gheorghe, Taina filiaţiei, Ed.Platytera, Buc.,2011.

  2. Ierom. Ghelasie Gheorghe, Trăirea mistică a Liturghiei, Ed.Platytera, Buc.,2009.

  3. Ierom. Ghelasie Gheorghe, Mystagogia icoanei, Ed.Platytera, Buc.,2010.

  4. Ierom. Ghelasie Gheorghe, Dialog în Absolut, Ed.Platytera, Buc.,2007.

  5. Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie, Filocalia, vol. 9, Ed. Humanitas, Buc., 2011.

  6. Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus, Ed.Humanitas,  2012.

  7. Ierom. Ghelasie Gheorghe, Memoriile unui isihast, Ed.Platytera, Buc.,2007.

  8. Pr. prof. dr. Isidor Todoran, Arhid.prof.dr. Ioan Zagrean, Teologia Dogmatică, Ed. IBM a BOR,Buc.,1991.

  9. Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi,Ed.Platytera, Buc., 2013.

  10. Ierom. Ghelasie Gheorghe, Reţetele medicinii isihaste, Colecţia Isihasm, 1998.

  11. Dan Pavel, Cine, ce şi de ce?, Ed.Polirom, Iaşi,1998.

  12. Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a securităţii, Ed.Omega, Buc.1999.

  13. Sun Tzu, Arta războiului.

  14. Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie , Teologia dogmatică, Ed. Institului Biblic şi de Misiune al BOR, Buc.1997.

  15. Ceaslov .




























DESPRE AUTOR



Profile

Preot ortodox şi IT specialist, tatăl a nouă copii

Core Qualifications

Paroh N.Balcescu2, IT specialist

Education

Licenţiat în Informatică Universitatea Bucureşti Facultatea de Matematică Secţia Informatică

Licenţiat în Teologie-Ortodoxă - Universitatea Bucureşti Facultatea Teologie Ortodoxă

Master Drept Canonic Universitatea Ovidius Constanţa








1N.Steihardt , http://www.nistea.com/jurnal5.html, accesat 11.03.2014.

2Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Taina filiaţiei, Ed.Platytera, Buc.,2011, p.100.

3Ibidem, p.98.

4Ibidem, p.97.

5Ibidem, p.92.

6Ibidem, p.92.

7Ibidem, p.91.

8Ibidem, p.91.

9Ibidem, p.87.

10Ibidem, p.81.

11Ibidem, p.79.

12Ibidem, p.77.

13Ibidem, p.74.

14Ibidem, p.75.

15Ibidem, p.73.

16Ibidem, p.57.

17Ibidem, p.57.

18Ibidem, p.53.

19Ibidem, p.53.

20Ibidem, p.50.

21Ibidem, p.51.

22Ibidem, p.48.

23Ibidem, p.42.

24Ibidem, p.36.

25Ibidem, p.37.

26Ibidem, p.31.

27Ibidem, p.30.

28Ibidem, p.30.

29Ibidem, p.22.

30Ibidem, p.17.

31Ibidem, p.15.

32Ibidem, p.13.

33Ibidem, p.12.

34Ibidem, p.11.

35Ibidem, p.7.

36Ibidem, p.11.

37Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Trăirea mistică a Liturghiei, Ed.Platytera, Buc.,2009, p.334.

38Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Mystagogia icoanei, Ed.Platytera, Buc.,2010, p.15.

39Ibidem, p.17.

40Ibidem, p.16.

41Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Trăirea mistică a Liturghiei, Ed.Platytera, Buc.,2009, p.330.

42Ibidem, p.328.

43Ibidem, p.330.

44Ibidem, p.323.

45Ibidem, p.321.

46Ibidem, p.320.

47Ibidem, p.318.

48Ibidem, p.316.

49Ibidem, p.315.

50Ibidem, p.309.

51Ibidem, p.310.

52Ibidem, p.315.

53Ibidem, p.314.

54Ibidem, p.289,314.

55Ibidem, p.307.

56Ibidem, p.299.

57Ibidem, p.232.

58Ibidem, p.229.

59Ibidem, p.226.

60Ibidem, p.224.

61Ibidem, p.213.

62Ibidem, p.209.

63Ibidem, p.206.

64Ibidem, p.206.

65Ibidem, p.205.

66Ibidem, p.204.

67Ibidem, p.199.

68Ibidem, p.200.

69Ibidem, p.197.

70Ibidem, p.190.

71Ibidem, p.194.

72Ibidem, p.196.

73Ibidem, p.191.

74Ibidem, p.176.

75Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Dialog în Absolut, Ed.Platytera, Buc.,2007, p.158, http://ro.wikipedia.org/wiki/YHWH, accesat 11.03.2014.

76Vezi http://ro.orthodoxwiki.org/Arhangheli, accesat 11.03.2014.

77Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Trăirea mistică a Liturghiei, Ed.Platytera, Buc.,2009, p.175.

78Ibidem, p.175.

79Vezi http://ro.orthodoxwiki.org/Diaconita, accesat 11.03.2014.

80Vezi http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/pravila-bisericeasca/diaconitele-81930.html, accesat 11.03.2014.

81Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Trăirea mistică a Liturghiei, Ed.Platytera, Buc.,2009, p.170.

82Ibidem, p.167.

83Ibidem, p.159-164.

84Ibidem, p.158.

85Ibidem, p.144.

86Ibidem, p.144.

87Ibidem, p.137.

88Ibidem, p.136.

89Ibidem, p.136.

90Ibidem, p.132.

91Ibidem, p.135.

92Ibidem, p.123.

93Ibidem, p.122.

94Ibidem, p.121.

95Ibidem, p.215.

96Ibidem, p.212.

97Ibidem, p.83,119.

98Ibidem, p.116.

99Ibidem, p.114.

100Ibidem, p.113.

101Ibidem, p.110.

102Ibidem, p.100,101.

103Ibidem, p.96.

104Ibidem, p.98.

105Ibidem, p.96.

106Ibidem, p.94.

107Ibidem, p.93.

108Ibidem, p.90.

109Ibidem, p.85.

110Ibidem, p.81.

111Ibidem, p.80.

112Ibidem, p.74.

113Ibidem, p.72.

114Ibidem, p.70.

115Ibidem, p.57.

116Ibidem, p.58.

117Ibidem, p.62,63.

118Ibidem, p.54,55.

119Ibidem, p.52.

120Ibidem, p.50.

121Ibidem, p.45,46.

122Ibidem, p.43.

123Ibidem, p.25.

124Ibidem, p.27.

125Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Dialog în Absolut, Ed.Platytera, Buc.,2007, p.226.

126Ibidem, p.220.

127Vezi Pr. prof. Dr. D.Stăniloaie,  Filocalia, vol. 9,  Ed.Humanitas, Buc.2011, p.297.

128Ibidem, p.297.

129Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Dialog în Absolut, Ed.Platytera, Buc.,2007, p.217.

130Ibidem, p.211.

131Ibidem, p.205.

132Ibidem, p.209.

133Vezi Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie,  Filocalia, vol. 9,  Ed.Humanitas, Buc., 2011, p.432.

134Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Dialog în Absolut, Ed.Platytera, Buc., 2007, p.160.

135Ibidem, p.172.

136Ibidem, p.181.

137Ibidem, p.183.

138Ibidem, p.158.

139Ibidem, p.156.

140Ibidem, p.153.

141Ibidem, p.153.

142Ibidem, p.148.

143Ibidem, p.137.

144Ibidem, p.132.

145Vezi Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie,  Filocalia, vol. 9,  Ed.Humanitas, Buc.2011, p.220-221.

146Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Dialog în Absolut, Ed.Platytera, Buc.,2007, p.106.

147Ibidem, p.96.

148Ibidem, p.80.

149Ibidem, p.78.

150Ibidem, p.77.

151Ibidem, p.84.

152Ibidem, p.72, vezi şi I.Kant, Critica raţiunii pure.

153Ibidem, p.76.

154Vezi Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus, Ed.Humanitas,  2012, p.181.

155Vezi Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie,  Filocalia, vol. 9,  Ed.Humanitas, Buc.2011, p.262.

156Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Dialog în Absolut, Ed.Platytera, Buc.,2007, p.63.

157Ibidem, p.52.

158Vezi Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie, Filocalia, vol. 9, Ed.Humanitas, Buc.2011, p.107.

159Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Dialog în Absolut, Ed. Platytera, Buc.,2007, p.46.

160Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Memoriile unui isihast, Ed.Platytera, Buc., 2007, p.315.

161Ibidem, p.299.

162Ibidem, p.292-295.

163Ibidem, p.293.

164Ibidem, p.288-289.

165Ibidem, p.283,291.

166Ibidem, p.281.

167Ibidem, p.279.

168Ibidem, p.283.

169Ibidem, p.274.

170Ibidem, p.276.

171Ibidem, p.275.

172Ibidem, p.272.

173Ibidem, p.267.

174Ibidem, p.260.

175Ibidem, p.257-259.

176Vezi Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Teologia Dogmatică, Ed. IBM a BOR,, Buc.,1991, p.263.

177Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Memoriile unui isihast, Ed.Platytera, Buc.,2007, p.248,p.254.

178Ibidem, p.216.

179Ibidem, p.194.

180Ibidem, p.194.

181Ibidem, p.194.

182Ibidem, p.194.

183Ibidem, p.72,p.125, Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi,Ed.Platytera, Buc., 2013,  p.336.

184Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Memoriile unui isihast, Ed.Platytera, Buc.,2007, p.70.

185Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi, Ed.Platytera, 2013, p.34.

186Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Memoriile unui isihast, Ed.Platytera, Buc.,2007, p.15.

187Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi, Ed.Platytera, 2013, p.355.

188Ibidem, p.353.

189Ibidem, p.314.

190Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Reţetele medicinii isihaste, Colecţia Isihasm, 1998, p.38.

191Ibidem, p.20.

192Dan Pavel, Cine, ce si de ce?, Ed.Polirom, Iasi,1998, p.74.

193Ibidem, p.81.

194Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a securităţii, Ed.Omega, Buc.1999, p.178.

195Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Reţetele medicinii isihaste, Colecţia Isihasm, 1998, p.23.

196Ibidem, p.17.

197Ibidem, p.23.

198Ibidem, p.61.

199Ibidem, p.9.

200Vezi Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie, Filocalia, vol. 9, Ed.Humanitas, Buc.2011,p.365.

201Ibidem, p.365.

202Sun Tzu, Arta războiului, Cap.Evaluari, cuv.17.

203President Harry s. Truman's address before a joint session of Congress, march 12, 1947.

204Ion Mihai Pacepa, Cartea neagră a securităţii, p.25, Ed. Omega, Buc.,1999.

205Vezi Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie, Filocalia, vol. 9, Ed.Humanitas, Buc.2011,p.186.

206 Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie, Teologia dogmatica, Ed. Institului Biblic si de Misiune al BOR, Buc.1997, vol.2, pag.202.

207Ceaslovul cel mare, Ed. Biserica Ortodoxă, Alexandria 2003, p.232.

208Vezi Pr. Prof. Dr. D.Stăniloaie, Filocalia, vol. 9, Ed.Humanitas, Buc.2011, p.123.

209Ceaslov - Rugăciunea a 7-a a Sf. Simeon Noul Teolog, p.643.

210Vezi Cântările Canonului Sf.Andrei Criteanu.

211Vezi Ierom. Ghelasie Gheorghe, Taina filiaţiei, Ed.Platytera, Buc.,2011, p.105.

212Ibidem, p.110.

213Ibidem, p.129

214Ibidem, p.126

215Ibidem, p.122

216 Original: "We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness."

217Vezi N.Steihardt, http://www.nistea.com/jurnal5.html, accesat 11.03.2014.

0