Pr. Sorin Benescu

A doua sută de pietre semiprețioase

Avvei Ghelasie, isihastul de la Frăsinei,

protos. Maxim, duhovnicul meu.

Mulţumesc soţiei mele Dana, care m-a ajutat

şi susţinut la realizarea acestei cărţi.

.

PREFAȚĂ

Volumul intitulat sugestiv:,,A doua sută de pietre semipreţioase” ce îl are ca autor pe Părintele Sorin Benescu, ascunde între paginile sale o adevarată comoară duhovnicească, izvorâtă atât din experienţa spirituală personală a autorului, cât şi din meditaţiile şi reflecţiile pe care acesta le-a acumulat din părtăşia continuă cu învăţăturile şi cuvintele Sfinţilor Părinţi şi ale Sfinţilor Bătrâni care alcătuiesc Predania Bisericii, de la Mântuitorul Hristos până astăzi.

Această apariţie editorială vine în continuarea şi completarea primului volum, cu titlul: „Prima sută de gânduri aproape teologice”, semnat de acelaşi autor. Ambele lucrări, cu toate că sentinţele cuprinse în ele nu au mai fost numerotate şi grupate în mulţimi de câte o sută, se înscriu în genul teologic şi literar al centuriilor, iniţiat pentru prima dată în istoria literaturii creştine de Evagrie Ponticul, acesta, la rândul lui, inspirându-se formal din literatura filosofică sentenţioasă şi sapienţială a antichităţii. Acest stil s-a impus cu timpul în literatura patristică, regăsindu-se în scrierile unora dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii ca Maxim Mărturisitorul şi Simeon Noul Teolog in Evul Mediu şi Sf Ier Nicolae Velimirovici Episcopul Jicei, în perioada modernă.

Abordarea subiectelor din cuprins este directă, clară şi concisă, autorul expunând paterical noimele vieţii spirituale şi concluziile la care a ajuns, ca urmare a pătrunderii cu ajutorul microscopului duhovnicesc – mintea luminată de har, a vieţii omeneşti cu tainele şi înţelesurile sale.

Lectura este foarte plăcută. Aceasta bucură sufletul şi îl destinde deoarece, apoftegmele Părintelui Sorin Benescu sunt presărate, din loc în loc, cu umor fin de cea mai bună calitate, prin intermediul căruia, acesta satirizează şi persiflează tarele umanităţii.

Ȋn loc de încheiere, ţin să-l felicit pe autor, pentru curajul pe care l-a avut aventurându-se într-un asemenea demers publicistic şi nădăjduiesc ca aportul sfinţiei sale, la îmbogăţirea patrimoniului de învăţături al Bisericii, să nu se oprească aici ci să transforme ofranda de pietre gânditoare semipreţioase pe care smerit le-a cultivat în paginile cărţii sfinţiei sale, în diamante veritabile ale înţelepciunii Duhului.

Cu aleasă preţuire şi părintească binecuvântare, al tău Părinte, Protos. Dr. Maxim Vlad.

Conştiința în Sine, Duhul și Cuvântul

este Tatăl Treime

Neînceputul și Nenăscutul este primul Început,

Conștiința în sine deschisă de sine ca Duh și Cuvânt,

Unica Mișcare ce rămâne-n Nemișcare, este Cel Absolut.

Este Odihna în sine ce are în sine Lumea toată,

Neînceputul și Nenăscutul, Mișcarea și Nemișcarea totodată,

În Vorbirea veșnică din Conștiința Absolută.

Este totodată Duh în Ieșire 

Și totodată Cuvânt în Naștere-Revenire,

Neînceputul și Nenăscutul Ființa-Conștiința în Sine.¹

„Şi iar mi-a zis: Făcutu-s-a! Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii.” (Apoc. 21.6)

V.T./N.T. - instituție/persoană²

Sunt unii care socotesc perioada vechi testamentară ca pe o perioadă instituțională, spre deosebire de perioada nou testamentară care e socotită o perioadă a persoanei; se pune problema raportului dintre instituție și persoană; instituția este observabilă, controlabilă, despre persoană nu putem să spunem cu certitudine acest lucru, dar, se constată că cele două concepte sunt „invers proporţionale”: cu cât crește gradul de instituționalizare cu atât scade mobilizarea persoanei, (apare dedublarea, depersonalizarea, etc.) și invers. În Biserica Ortodoxă, de exemplu, constatăm că în pustiu, acolo unde viețuiau călugării, instituția dispare, iar fuga în pustiu a monahilor are loc în perioada cea mai instituționalizată a Bisericii, sec. IV. De altfel, Dumnezeu contrabalansează și instituția din Vechiul Testament prin „prooroci”, care nu sunt o instituție, iar în zilele noastre, echilibrul este adus de către părinții duhovnicești, care pun limite instituției. Instituțiile aparțin lumii acesteia (instituția vorbește cu toți prin hârtii) și au valoarea lor incontestabilă, lucrând în folosul persoanei, starea de normalitate fiind subordonarea instituției la persoană zic unii, alții propun un echilibru. Persoana aparține cu certitudine veacului ce va să vină, eshatonului. Se pune însă problema dacă nu cumva există pericolul personalizării instituțiilor, crearea de instituții după „chipul și asemănarea” persoanei, dar și apariția corupției atunci când instituția se dizolvă, mai mult sau mai puțin, după cum apariția depersonalizării nu este de dorit, mai ales atunci când rolul instituțiilor crește în defavoarea persoanei. Socotim că trebuie să facem o distincție între abordarea acestui raport în interiorul Bisericii și cel interior Statului, nu putem să judecăm cu aceeași măsură în ambele cazuri, căci Statul, organizația sau compania, mai general, nu are perspective eshatologice, ci se mulțumește cu proclamarea, achiziția unei bunăstări limitate strict la viața de aici, de acum, din veacul acesta.

„Şi după ce s-au împlinit patruzeci de ani, îngerul Domnului i s-a arătat în pustiul Muntelui Sinai, în flacăra focului unui rug.” (Fapte 6.30)

Principiul valorii versus principiul politic

Dacă promovăm șmecheria și aranjamentul în detrimentul valorii, atunci vom avea, inevitabil, în funcții, personalități de carton, incompetente și predispuse la corupție.

„Şi s-a iscat între ei şi neînţelegere: cine dintre ei se pare că e mai mare?” (Luca 22.24)

Paradox

Ne e frică să ne întâlnim unii cu alții, ne e frică să ne deschidem unul altuia, ca nu cumva să fim răniți, dar ne frică și de singurătate, nu putem trăi fără comuniune, care nu se realizează fără o oarecare descoperire-dezvăluire a sufletului. Și atunci ne deschidem timid, câte puțin, tatonăm, de multe ori stăm cu mâna pe pistoale gata să ripostăm în caz că... din cauza fricii!

„Şi eu întru slăbiciune şi cu frică şi cu cutremur mare am fost la voi.” (1Cor. 2.3)

Greşit-am înaintea Ta...^{(Jud. 10.10)}

Există așa-numitele superstiții creștine, practici și forme rituale bazate pe credințe greșite și superstiții: întrebuințarea batistelor, în loc de inele de logodnă, legarea mâinilor mirilor la cununie cu o batistă, cununia unui om viu cu o femeie moartă, spălarea sau dezlegarea cununiilor, împărtășirea unui credincios în amintirea unui credincios care a murit neîmpărtășit, deschiderea Evangheliei de către bolnav la Sf.Maslu pentru a i se ghici soarta, rebotezarea epilepticilor, înmormântarea seacă (cu sicriul gol), păstrarea în altar a unor obiecte care nu cadrează cu sfințenia locului, etc.

„Mai-marii Ţoanului au ajuns nebuni, mai-marii Nofului şi-au pierdut mintea şi căpeteniile seminţiilor duc Egiptul pe căi greşite.” (Isaia 19.13)

...le-a dat lor putere

asupra duhurilor... ^{(Marcu 6.7)}

Unii draci nu ies decât cu rugăciune și cu post, dar sunt unii care nu ies decât prin comuniune iubitoare cu frații.

„Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i; în dar aţi luat, în dar să daţi.” (Mat. 10.8)

...oricine va chema numele Domnului

se va izbăvi...^{(Ioil 3.5)}

Când Duhul vine și cercetează sufletul, de obicei noaptea, acesta se trezește și începe rugăciunea cu multă râvnă, fără voia lui, mintea începe să se roage parcă fără voia ei în bătăile inimii, o putere se simte în tot trupul, ca o încordare, trezvie, sufletul nu mai poate să doarmă, inima bate cu putere în ritmul rugăciunii, totodată cu mintea sprijinită de o forță nevăzută, gândurile se topesc, rugăciunea curge prin tot sistemul sanguin...

„Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea.” (Ioil 3.1)

Că mare este Domnul

şi vrednic de laudă...^{(1Cron. 16.25)}

La orice slujbă se simte o taină, ceva nedefinit, însoțită de o bucurie...

„Înaintea Lui este strălucire şi măreţie, putere şi bucurie în locaşul Lui cel sfânt.” (1Cron. 16.27)

Staționarea în proiect

ca prostie duhovnicească

Trebuie să fim pregătiți pentru un început nou în fiecare clipă, chiar dacă doare sau ne pare rău de cele rămase în urmă, încremenirea în proiect, numită de unii formă de prostie, nu e de dorită în planul duhovnicesc, ni se cere să lăsăm mereu în urmă cele vechi ca să ne înnoim cu har...

„Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai de preţ este un duh răbdător decât un duh semeţ.” (Eclez. 7.8)

...nădejdea întregii lumi a scăpat

într-o barcă... ^{(Cartea înţelepciunii lui Solomon 14.6)}

În războiul nevăzut ești pus de multe ori în situații de tip Pi: stai în aceeași barcă a trupului cu tigrul și marea vieții nu e totdeauna calmă!³

„Dacă leul mugeşte, cine nu se va înfricoşa? Şi dacă Domnul grăieşte, cine nu va prooroci?” (Amos 3.8)

Dumnezei sunteţi

şi toţi fii ai Celui Preaînalt ^{(Ps. 81.6)}

Dumnezeu Tatăl nu e bunic! Când a împlinit vârsta de 18 ani, Iisus, Fiul lui Dumnezeu nu și-a întemeiat o familie după rânduiala omenească, pentru că avea mireasa Lui: Biserica, apoi nu era un simplu om ca să aibă nevoie de ajutor după trup, nici nu-I era de neapărată trebuință să facă copii, pentru că este veșnic, singurul Fiu al lui Dumnezeu. Unii cercetători au interpretat tendențios tăcerea Evangheliilor referitor la starea civilă a Mântuitorului, în sensul că ar fi fost căsătorit la un anumit moment al vieții Sale pământești, mai ales că literatura rabinică considera căsătoria și relațiile trupești ca binecuvântări ale lui Dumnezeu, celibatul fiind considerat de neconceput pentru un rabin sau un învățător de Lege.⁴ Se pare că ideea că Maria Magdalena ar fi fost o femeie desfrânată a apărut în Biserica Apuseană și îi aparține Papei Grigorie cel Mare, sec. V. În baza izvoarelor, ea era o femeie de 86 de ani, numită Magdalena după localitatea de unde provenea, fără copii, îngrijindu-se de tineri cu viață dezordonată, era o ucenică a Mântuitorului, împreună cu alte femei care Îl urmau, ca de exmplu Ioana, femeia lui Huza, un administrator al regelui Irod Antipa, Suzana, Maria, mama lui Iacob cel Mic și al lui Iosi, Salomeea, etc. Un lucru este însă cert, nu avem izvoare directe sau indirecte care să ateste că Mântuitorul ar fi fost căsătorit sau ar fi avut vreun copil. De asemenea se cuvine să menționăm că, în contextul mai amplu al iudaismului palestinian din vremea Mântuitorului, celibatul nu era total necunoscut, spre exemplu avem esenienii de la Qumran, terapeuții din Egipt, Sf.Ioan Botezătorul, ascetul Bannus, maestrul lui Iosif Flaviu etc., iar în lumea greco-romană, Epictet, filozof stoic, Apoloniu din Tiana etc. În contextul iudaic al sec.I, așadar, era posibil celibatul, viața de abstinență, impusă de vocația profetică, chiar dacă rabinii ca regulă generală nu admiteau celibatul și considerau scopul căsătoriei ca fiind procrearea, ba mai mult, în sec. I d.Hr., Rabbi Eliezer ben Hircan ajunsese să compare abținerea de la procreere cu omuciderea. Tăcerea totală a Evangheliilor în legătură cu vreo presupusă soție sau fii, în contextul în care sunt prezentate diferite rudenii ale Sale, indică în mod clar că Mântuitorul ca Om nu a fost niciodată căsătorit și nu a avut copii, misiunea Lui a fost să edifice Biserica, familia Dei, în care toți oamenii sunt fiii lui Dumnezeu și frați între ei.

„Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Mat. 5.45)

Ia aminte la tine însuţi...^{(1Tim. 4.16)}

Unii draci vin și îți spun că nu ai făcut ceea ce tocmai ai făcut, sau îți spun că ai făcut ceea ce tocmai nu ai făcut... și sunt foarte convingători.

„Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor,...” (1Tim. 4.1)

Nu va trece cu vederea

rugăciunea sărmanului...^{(Ecclesiasticul 35.15)}

Trezvia minții, adică faptul de a fi prezent și atent cu toată ființa, la rugăciune, este obositoare, cel puțin la început. La sfârșit e însoțită de o dulce bucurie... duhovnicească... amintirea gândului rău este ștearsă...

„Căci, iată, oştirea Asirienilor este numeroasă şi ei se mândresc cu cai şi călăreţi şi se trufesc cu braţul vânjos al pedestraşilor, şi îşi pun nădejdea lor în scut, în lance, în arc şi în praştie şi nu ştiu că Tu eşti Domnul, Care pune capăt războaielor.” (Cartea Iuditei 9.7)

Până la moarte

luptă-te

pentru adevăr,...^{(Ecclesiasticul 4.30)}

Bârfa este o femeie ușuratică: astăzi e cu tine, mâine e cu altul. Acest lucru, într-o formă diferită, îl întâlnim și la avva Nil: „dacă vrei să te rogi cu adevărat, să nu întristezi vreun suflet, căci altfel alergi în zadar!”⁵

„Spune poporului ţării: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu despre locuitorii Ierusalimului şi despre ţara lui Israel: Cu întristare îşi vor mânca pâinea lor şi apa lor şi-o vor bea cu groază, pentru că ţara lor va fi lipsită de orice belşug pentru nedreptăţile tuturor celor ce o locuiesc.” (Iez. 12.19)

Adânc pe adânc cheamă

în glasul căderilor apelor Tale^{(Ps. 41.9)}

Plăcerea spirituală este mult mai intensă și mai dulce în comparație cu cea materială sau trupească.

„Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină.” (1Tim. 4.8)

Şi au vărsat sânge nevinovat

în jurul celor sfinte

şi au pângărit altarul^{(1Macab. 1.39)}

Mișcarea duhovnicească se amplifică pe parcursul slujbei și cine vrea dulceață în timpul slujirii trebuie să se abțină de la mâncare; experiența postului cu mâncare nefiartă, crudă, se deosebește de cea a postului obișnuit, la fel și slujirea la altar a celui care nu mănâncă fiert se trăiește diferit față de cea obișnuită.

„Şi tu, Solomon, fiul meu, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi Ȋi slujeşte din toată inima şi din tot sufletul, căci Domnul cercetează toate inimile şi cunoaşte toată mişcarea gândurilor. De Îl vei căuta pe El, Îl vei găsi, iar de Îl vei părăsi şi El te va părăsi.” (1Cron. 28.9)

Doamne, cine este asemenea Ţie

între dumnezei?^{(Exod 15.11)}

Nu vă propuneți să fiți perfecți, propuneți-vă să fiți perfectibili! Perfecțiunea nu este un merit, ci este un dar al lui Dumnezeu!⁶ Avva Nistero ne învață: „Nu-ți da legi ție însuți, nu judeca pe nimeni.”⁷ Adică, nu îți da ție însuți obiective, target-uri, țeluri sau standarde foarte înalte pe care nu le poți atinge sau îndeplini, pentru ca nu cumva să cazi în depresie.

„Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.” (2Cor. 7.1)

Iubirea de avuții - Sublata causa, tollitur effectus⁸

Se zice că omul vine pe lume cu pumnii strânși, dorind să spună prin aceasta: „toată lumea va fi a mea, voi strânge bogății, voi acumula bani în conturi, voi îngrămădi averi”. El pleacă însă din această lume cu palmele deschise, parcă spunând: „n-am luat cu mine nimic, totul a rămas aici, numai eu am coborât în mormânt”.

Doi creștini care se certau pentru o bucată de pământ, fiecare zicând că îi aparține, apelează la preot. Acesta neputând să îi împace, le spune că o să întrebe pământul. Merg cu toții a doua zi la fața locului cu toții, împreună cu alți credincioși, curioși să audă miracolul vorbirii pământului! Preotul se apleacă cu urechea la pământ și ridicându-se spune:

- Ați auzit? Pământul a zis! Eu l-am auzit! A spus că nu aparține nici unuia, nici altuia, ci, dimpotrivă, amândoi îi veți aparține lui, într-o bună zi!⁹

„Nu nădăjdui, suflete al meu, în bogăția cea trecătoare sau în adunarea cea nedreaptă, că toate acestea nu știi cui le vei lăsa, ci strigă: Miluiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, păcătosul.”¹⁰

Mai mare este

întâmpinarea Dumnezeului din Ceruri

decât primirea de oaspeți

Însetat de o picătură de apă, zdrobit de oboseală, lihnit de foame, un călător s-a pomenit deodată sub un copac bogat în crengi stufoase, de pe care atârnau, pline de miez, roade grele. La umbra copacului, omul nostru și-a odihnit trupul sleit de oboseală, din pârâiașul care țâșnea lângă rădăcinile sale și-a astâmpărat setea, iar din fructele cele gustoase de pe ramuri și-a potolit foamea.

La plecare:

-Copacule, cum să te binecuvîntez? Ce aș putea să mai adaug?

Iată binecuvântarea mea:

Fie ca urmașii tăi, cei ce din tine își vor trage seva, să poarte aceleași daruri, să sature pe cei înfometați, să aline dureri, să odihnească pe cei zdrobiți de trudă, să potolească setea celor care au nevoie de un strop de apă.¹¹

„Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ.” (Fac. 18.2)

Triumful vieții - miracolul Învierii

Miracolul Învierii, sfidare pe care multimilenara existență a omenirii o aruncă legilor biologice ale istoriei, victoria noastră permanentă împotriva îngerului morții: „Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului.” (Ps. 117.17)

Libertatea noastră.

Faraonii s-au cutremurat văzând că e cu putință ca robii păcatului să își ia în propriile lor mâini mântuirea lor, sorta lor. Spinări încovoiate de biciul asupritorilor demoni s-au îndreptat, omul a căpătat conștiința demnității sale: fii ai Celui Prea Înalt.

Libertatea Învierii a pătruns în mințile și sufletele oamenilor. Întreaga Creațiune nu își merita existența și nu avea nici o chezășie decât atunci când Hristos a izbutit să frângă cătușele împilării, să doboare țarcurile robiei. Triumful vieții îl afirmă și firicelul de iarbă, îl cântă rândunelele, îl clamăm noi, care afirmăm transformarea-învierea naturii întregi, optimismul omului care doboară toate vicisitudinile și care crede în Creator, în Creațiune, în eshatonul însorit și înflorit al umanității întregi.¹²

„Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.“ (Luca 20.36)

...rugaţi-vă

pentru cei ce vă fac necazuri^{(Luca 6.28)}

Unui creștin nu-i este îngăduit să se declare învins în fața unui impas. Trebuie să existe o ieșire, iar a te baza numai pe minuni nu este o metodă creștinească. Nu e îngăduit să te bizui numai pe minuni.¹³

„Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (In. 16.33)

Povestea unui miel într-o lume de fiare

Mielul e slab, blând și plăpând, n-are colți, n-are gheare, și viața lui are un singur temei: blândețea. Deodată, un cotoi sfâșie mielul. Ei și? Ce mare nenorocire s-a întâmplat dacă un cotoi și-a arătat ghearele? În definitiv, ce pericol reprezintă, pentru întreaga lume, ghearele unui cotoi? Bietul miel, e adevărat, a simțit adânc în carnea lui însângerată mușcătura necruțătoare și sălbatică. N-a simțit-o însă nimeni dintre ceilalți eroi. Ei mai trăiesc liniștiți și durerea bietului miel nu le tulbură conștiința. Ar trebui să înțeleagă, dacă ar avea minte însă, că odată dezlănțuită pofta de mușcături, se deschide o reacție în lanț a sălbaticiei. Au crezut că-și cumpără liniștea, prin tăcere, zvârlind bietul miel în ghearele cotoiului. S-au înșelat. Se umflă mereu rotogolul. Se dezlănțuie sfâșieri, mușcături, lovituri, inundații, incendii, se varsă sânge. Toate elementele sunt scoase din echilibrul lor, căci armonia le-a fost tulburată de o mușcătură de cotoi. Trebuie să ia aminte că nu se poate rămâne cu brațele încrucișate atunci când se înfig colții în trupul mielului nevinovat. Se poate întâmpla, chiar dacă n-ai pe urmă mustrări de conștiință, ca o mare primejdie să amenințe, din cauza aceasta, întreaga lume.¹⁴

„Zicând cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea.” (Apoc. 5.12)

Cu caii Tăi Tu cutreieri marea,

puhoiul întinselor ape^{(Avacum 3.15)}

Sufletul omului îl putem asemăna cu apa; unele ape săltătoare au o mișcare mai repede, altele mai zăbavnică, mai liniștită. La fel și viața duhovnicească a sufletului: mintea unora înaintează la noi și noi înțelesuri, bucurii, în oceanul dumnezeiesc, în comuniune cu Persoana Lui, au deci o mișcare plină de atenție vie, tulburată cu greu de chipurile din afară, de ispitele plăcerii, alții au o mișcare a minții care lâncezește și care se tulbură ușor și se oprește uneori cu totul. Aceștia din urmă au nevoie de o curăție din nou, de o nouă punere în mișcare.¹⁵

„Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.” (Apoc. 7.17)

De ce există moartea?

Odată cu păcatul lui Adam și Eva, trupul a început să se strice. Dacă moartea nu ar fi fost îngăduită, stricăciunea ar fi fost veșnică și viața s-ar fi transformat în chin de la o vârstă mai înaintată - acest lucru se constată și la bătrânii care au o viață lungă: un trup stricat, care îmbătrânește, se desface și curge... încât sunt unii care se roagă să fie dezlegați de acest trup... (de exemplu leproșii); pedeapsa a devenit astfel o binefacere.¹⁶

„Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Cel ce biruieşte nu va fi vătămat de moartea cea de-a doua.” (Apoc. 2.11)

Principiul asimetric al simetriei

Hristos enunță de multe ori principiul simetriei, dar îl aplică asimetric, căci atât răsplata cât și pedeapsa Lui sunt incomparabil mai mari: „ ...Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.” (Luca 6.38)

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10.32,33)

...iar dragoste nu am...^{(1Cor. 13.1)}

La cei care frecventează Biserica se observă o delicatețe bucuroasă în gesturi și atitudini,... cel puțin în Biserică.

„Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.” (1Cor. 13.5)

Binecuvântat eşti

pe bolta cerului...^{(Cântarea celor trei tineri 1.33)}

Cerul spiritual este diferit de cerul văzut.

„Iar el a zis: Pentru că nu cred in idolii făcuţi de mâini, ci în Dumnezeul cel viu, Care a făcut cerul şi pământul şi are stăpânire peste tot trupul.” (Istoria omorârii balaurului şi a sfărâmarii lui Bel 1.6)

...n-au putut să intre,

din pricina necredinţei lor...^{(Evr. 3.19)}

Odihna în ritual se obține prin oprirea în gest de închinare.

„Şi cui S-a jurat că nu vor intra întru odihna Sa, decât numai celor ce au fost neascultători?” (Evr. 3.18)

...să purtăm şi chipul celui ceresc...^{(1Cor. 15.49)}

Menirea omului este să nască chipul lui Dumnezeu în proprie făptură.¹⁷

„Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit,...” (Col. 3.10)

...şi, întorcându-mă,

am văzut şapte sfeşnice de aur...^(Apoc.1.12)

Eva-Omul este arătarea chipului nașterii, Adam-Omul este arătarea chipului de Fiu. Lumea s-a făcut prin Fiul-Cuvântul!¹⁸

„Şi în mijlocul sfeşnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veşmânt lung până la picioare şi încins pe sub sân cu un brâu de aur.” (Apoc. 1.13)

...rămâneţi întru iubirea Mea...^(In.15.9)

Iubirea se ascunde, și nimeni nu o știe, iubirea este închinarea de taină, iubirea este dumnezeiască icoană. Toate se pot spune, doar iubirea se tace.¹⁹

„Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere,...” (Filip. 1.9)

Despre Sf.Calinic

• învăpăiat de Dumnezeiescul dor

• urmaș al virtuților Starețului Gheorghe

• fiu duhovnicesc al marelui duhovnic Pimen

• mireasma chipului monahicesc

• următor în fapte al Sf.Nicolae

• mireasma rugăciunii neîncetate

• duhovnicie descoperitoare de Taine²⁰

„Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier;” (2Cor. 2.15)

Binecuvintează, pământule,

pe Domnul...^{(Cântarea celor trei tineri 1.51)}

Întruparea lui Hristos plămădește din nou Pământul uscat cu apa de sus și oprește căderea lui Adam cea amară.²¹

“Precum şi este scris: Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă;” (1Cor. 15.45)

Ce este sfântul?

• sfântul este vestitorul tainei icoanei Dumnezeiești îmbrăcat în lumina ei

• sfântul este fiul ce crește pe părinți

• sfântul este urmașul prin care neamul strălucește

• sfântul este cel care străbate pustiul necredinței

• sfântul este cel care trece Marea Roșie a lumii

• sfântul este urmașul care lărgește rudenia

• sfântul este cel care face icoana Lui altar.²²

„Vă îmbrăţişează pe voi toţi sfinţii,...” (Filip. 4.22)

Sf. Neofit cel Mare – Pustnicul Moș

Există în zona Râmețului o tradiție a icoanei nezugrăvită de mână adusă de Magul Dac. Sfântul cel mai reprezentativ aici este Pustnicul Moș, Sf.Neofit cel Mare, purtătorul de icoană, care, după cum spun bătrânii, de Rusalii, în mod nevăzut, coboară și binecuvintează poporul cel binecredincios, căutător de cele înalte. Și astăzi se mai fac lănțișoare cu iconițe pe care credincioșii le poartă la gât, asemenea cu sfinții purtători de icoane din vechime.²³

„Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi şi ne binecuvintează, luminează fața Ta spre noi şi ne miluieşte!“ (Ps. 66.1)

... intră în cămara ta şi, închizând uşa,

roagă-te...^{(Matei 6.6)}

Este necesară o retragere în singurătatea propriei case sau camere pentru a progresa duvovniceşte; fără această retragere temporară, este greu să ne închipuim că cineva poate să smulgă din sine rădăcinile patimilor sau a păcatelor prin rugăciune și post și mai este și pericolul comparației nepotrivite cu ceilalți care ne poate conduce la concluzii pripite și false. De asemenea, sunt greu de păzit ferestrele simțurilor dacă nu se are în vedere acest lucru.²⁴

„De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.” (2Cor. 6.17)

Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu...^{(Ps. 142.3)}

Panica poate fi interioară sau exterioară, credem că întâi e în interior; și una și alta înnebunesc mintea.

„Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.” (Ps. 142.4)

Cât de des ne împărtășim?

Există un interval de timp pentru luarea Sf.Împărtășanii, cu limită inferioară la o zi și limită superioară la patruzeci de zile; dacă limita superioară se depășește de multe ori și se trece cu vederea acest lucru, dar indicat ar fi să nu se depășească, limita inferioară cu siguranță nu trebuie depășită, în caz contrar credinciosul fiind suspect de necredință.

„Iar eu întru rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp bine-plăcut.” (Ps. 68.15)

Nu puteţi să beţi paharul Domnului

şi paharul demonilor...^{(1Cor. 10.21)}

Diavolul transcende în închipuirea proprie ca egoism transcendental pentru că refuză transcenderea în plinul celuilalt.²⁵

„Nici nu daţi loc diavolului.” (Efes. 4.27)

Definiție

• Închipuirea este originea anti-limbajului conștiinței.

• Închipuirea este microbul înlocuirii conștiinței cu o conștiință fantomatică care nu există.²⁶

„Averea celui bogat este o cetate tare pentru el, iar în închipuirea lui ca un zid înalt.” (Pilde 18.11)

Cine ţi-a spus că eşti gol?^{(Fac. 3.11)}

Isihasmul nu admite golul sub nici o formă, fiind golul diavolesc al căderii; în gol apar frica și fantomele, golul este tăcere, întuneric, în gol pândește moartea, închipuirea, șoapta iluziei.²⁷

„Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.” (Apoc. 3.18)

Crearea din nimic - din ce nu a fost

Dumnezeu fiind plinul absolut, în sens creștin nimicul nu este golul, nimicul înseamnă că Dumnezeu nu se transformă pe Sine în creație, ci creează o realitate, prin puterea Sa, care nu a fost niciodată nici în Sine nici în altă parte. Creația și Dumnezeu nu se opacizează ca în filozofia greacă, nici nu se exclud ca în metafizica indiană. Dumnezeu și creația se unesc, se evidențiază în dialog egal, dar nu amestecat. Dumnezeu a creat tot ce este posibil și imposibil să se creeze, astfel, creația nu mai are ce să creeze. Dumnezeu dincolo de Sine este creație și creația dincolo de sine este Dumnezeu.²⁸

„Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui.” (Eclez. 3.14)

Sfaturi pentru păcătoși

• cel ce a căzut nu trebuie să se deznădăjduiască, adică să nu cadă în depresie

• cel ce s-a oprit sau a încetat păcatul nu trebuie să se încreadă cu îndrăznire

• cel ce a greșit cu măsură să nu socotească că primește iertarea numai datorită faptelor bune ale sale, ci să arate pocăință

• cel ce a păcătuit mult să se încreadă cu îndrăznire în pocăință²⁹

„Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici.” (Iacov 4.8)

Taina mâncării este chipul pâinii

Umanizarea, pe care trebuie să o facă omul, este taina prefacerii; a preface înseamnă a păstra atât structura cât și forma și a-i da o deschidere și o primire a ceva peste acestea, căpătând aspecte transfigurative. În organismul uman alimentele trebuie să se asocieze: grăsimi la grăsimi, glucide la glucide, proteine la proteine etc. și să se îmbrace reciproc unele în altele, acționând pozitiv unele prin altele, altfel apar alergiile, din cauza negativității reciproce și a lipsei de asociere. Cerealele au capacitate maximă de asociere și unire, cerealele vii tot cu alimentele vii se unesc, altfel devin contrare, cerealelele modificate prin coacere și fierbere își pierd asocierea.³⁰

„Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt.” (Fac. 14.18)

Sfaturi pentru un preot

Să nu te încrezi în făgăduințele și cuvintele oamenilor, dacă acestea nu sunt întărite de fapte! De ce? Pentru că cei care nu se lasă clintiți de valurile vieții, nu sunt înăbușiți de spinii lumii, sunt puțini, sunt rari, majoritatea sunt ispitiți de plăceri, înrobiți averii și sunt tentați să mintă. Doar Dumnezeu S-a arătat întotdeauna nemincinos și neschimbabil și în consecință doar făgăduințele făcute de El trebuie luate ca sigure. Oamenii nu au stabilitate, nimic din toate celelalte n-are o atât de mare instabilitate și ușurință în schimbare cum are gândul omului și cine își pune nădejdea în el are parte doar de visuri deșarte și de vânturi.³¹

„Dacă vrei să-ţi faci un prieten, fă-l punându-l la încercare şi nu te grăbi să te încrezi în el.” (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah - Ecclesiasticul 6.7)

Cu dor am dorit

să mănânc cu voi acest Paşti...^{(Luca 22.15)}

Singur Dumnezeu e prin fire obiect al dorinței, al dorului!³²

„Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine;” (Filip. 1.23)

Preotul plăcut oamenilor

Ispita de dreapta a preotului: să vină să se arate client al meu și să mi se adreseze, să aibă nevoie de iubirea mea, de rugăciunea mea, ca să poată spune celorlalți, vine și cutare să ceară rugăciune de la mine, să asculte învățătura mea, cuvintele mele - părerea de sine, grija de a plăcea oamenilor.³³

„Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda.” (1Cor. 10.13)

...nu este El oare

mai presus de ceruri?^{(Iov 22.12)}

Dumnezeirea este în același timp în afară și înăuntru a toate, noi suntem casa lui David. Dumnezeu este pururea în mișcare și întreg nemișcat, întreg în afara creației și întreg în toată creația, fiind întreg în afară a toate, umple întreg toate, este mai presus de tot timpul, de toți vecii, mai presus de toată lumina, Cauza celor ce sunt ca un Creator a toate, separat de toate, fiind întreg simplu, este și divers.³⁴

„Un astfel de Arhiereu se cuvenea să avem: sfânt, fără de răutate, fără de pată, osebit de cei păcătoşi, şi fiind mai presus decât cerurile.” (Evr. 7.26)

Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu,...^{(In. 1.49)}

Iisus este Rabinul nostru!

„Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)” (In. 20.16)

Frica și fuga

Fugim în noaptea simțurilor, ne adăpostim sub gânduri, ne ascundem în ele ca într-un mormânt, punem peste noi piatra trupului și ne închipuim că ne adăpostim și ne ascundem de Cel ce este de față pretutindeni, preferăm să rămânem în mormânt sau să intrăm pe furiș... patimile mâniei și irascibilității așează un fum și o ceață peste capul nostru, produc o orbire pentru ochii minții, lumina lui Dumnezeu strălucește peste tot și luminează toate iar eu stau în mijlocul universului și sunt învăluit de întuneric!³⁵

„Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul.” (Isaia 55.8)

Isihasm

Pe Acela pe Care L-am văzut de departe, pe Care Pavel văzându-L a orbit și Ștefan L-a văzut când i s-au deschis cerurile, L-am găsit întreg ca pe un foc arzând în mijlocul inimii mele!³⁶

„Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!” (Luca 12.49)

Taina cerealelor

Mistic, cerealele sunt considerate un adaos supranatură-suprabiologic, din pomul vieții, date lui Adam pentru însămânțare în pământ ca să se mențină viața pe pământ!³⁷

„Şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor.” (Apoc. 22.2)

Nimeni deci să nu vă judece

pentru mâncare...^{(Col. 2.16)}

Interacțiuni cu alimentele:

• comunicarea nervoasă

• ingerarea-memorarea

• asimilarea-conștiința.

Trei „moduri de mâncare”:

• duhovnicească-divină: religia

• sufletească-psihică: spiritualitatea

• materială-biologică: alimentația³⁸

“Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte.” (1Cor. 8.8)

Mâncarea este rememorarea vieții

• Nu siliți să mănânce toți la fel!

• Cine nu se hidratează dimineața va suferi de rinichi, inimă și intestine.

• Cine nu mănâncă pâine va fi slab religios.

• Cine nu mănâncă fructe dimineața va face avitaminoze, afecțiuni ale mucoaselor și umorilor, retenții toxice.

• Cine nu mănâncă legume și verdețuri va fi anemic și bolnav cu oasele.

• Cine nu mănâncă cereale va fi fără forță nervoasă și psihică.³⁹

„Drept aceea dacă un om mănâncă şi bea şi trăieşte bine de pe urma muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.” (Eclez. 3.13)

Maica Domnului ocrotitoarea isihiei

În isihasm, mentalul intră pasiv în duhul sufletului, își oprește mișcarea proprie de minte, dar se lasă mișcat de mișcarea duhului care este o altfel de mișcare; mentalul nu se desființează, ci se înduhovnicește. Astfel mintea în inimă intră în glasul duhului, înlocuiește gândurile minții cu mișcările de duh-suflet, este taina reîntoarcerii minții în originea - arhetipul său, cuvântul ființial de duh-suflet. Concentrarea isihastă este odihna gândului în taina cuvântului. Mintea când coboară vine în conflict cu subconștientul, iar dacă rămâne în cap ea este devorată de gânduri, astfel că sfatul unora este ca începutul să se facă între cap și inimă, într-un loc intermediar, în locul înghițitoarei, în gât, aici inima să își trezească conștiința iubirii sufletești, iar mintea trebuind să se descalțe de gânduri. Aici unele minți nebune nu au ulei în candelă, pocăință și iubire, și stau în consecință în afara ușii Cuvântului.⁴⁰

„Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,...” (Efes. 4.23)

Iar eu, mulţumită Duhului lui Dumnezeu

sunt plin de putere,...^{(Miheia 3.8)}

Duhul este experiat ca putere.⁴¹

„Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.” (Fapte 1.8)

Preoţii Bisericii

Epicleza este rostită de preot în numele întregii Biserici.⁴²

„Zicând: Spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda.” (Evrei 2.12)

Taina lui Dumnezeu

Eshatonul va fi revelația deplină a Duhului!⁴³

„Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii,...” (1Cor. 2.4)

...ne atingem de Dumnezeu Cel neapropiat...⁴⁴

Cultul este deschidere a eshatologiei.⁴⁵ Demnitatea preoției e cutremurătoare chiar și pentru îngeri!⁴⁶

„Şi ne-a făcut pe noi împărăţie, preoţi ai lui Dumnezeu şi Tatăl Său, Lui fie slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin!” (Apoc. 1.6)

Iată, văd cerurile deschise

şi pe Fiul Omului...^{(Fapte 7.56)}

Biserica este sistem deschis și liber, pentru că îi vrea pe toți oamenii în comuniunea desăvârșită cu Hristos, în libertate, nu în constrângere, ea vrea ca planul mântuirii, economia Fiului, să își dea roadele finale, în Duhul Sfânt, Cel care conduce creația. Biserica are o viziune imensă, dinamică, luminoasă, fără de sfârșit, ea este animată de energiile necreate ale Duhului, ea cere și primește Duhul, Cel Care însuflețește Trupul cel tainic, întărește unirea tuturor, adună toate persoanele în Hristos.⁴⁷

Această viziune eshatologică, plină de putere, care dă năvală, nu diminuează cu nimic valoarea ecumenismului, dar face o diferență fundamentală între viziunea aceasta universală a Legii celei noi și limitările Legii celei vechi: “Atunci toate popoarele vor umbla fiecare în numele dumnezeului său, iar noi vom merge în numele Domnului Dumnezeului nostru de acum şi până în veac!” (Miheia 4.5)⁴⁸ Ecumenismul ține de lumea aceasta, de buna conviețuire între religii. Eshatonul, cu siguranță nu e ecumenic! El aparține Duhului Sfânt, care nu se primește în afară sau fără Hristos!

„Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu.” (Apoc. 3.8)

De ce ne rugăm în picioare?

Pentru că suntem în mers către Împărăția cerească, către Cincizecimea desăvârșită și finală, pentru că nu avem aici oraș sau sat în care să ne stabilim, pentru că nu suntem fixiști, pentru că mergem mereu mai departe, pentru că tindem mereu, pentru că suntem totdeauna în epectaza.⁴⁹

„Aripile acestor heruvimi întinse erau de douăzeci de coţi; heruvimii stăteau în picioare, cu feţele spre Sfânta.” (2Cron. 3.13)

Contra obișnuinței

Hrănirea obișnuinței e ca hrănirea focului. Teme-te de obișnuință mai mult decât de inamici! Dacă ai învins-o odată, a doua oară va fi mai slăbită, dacă ai cedat o dată, a doua oară o vei întâlni mai întărită și astfel libertatea se va îngusta și vei deveni mai rigid, mai învârtoșat, mai automat, ieșind astfel din comunicarea cu Sf.Duh.⁵⁰

„Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos;” (2Cor. 3.14)

Ce cugetaţi în inimile voastre?^{(Luca 5.22)}

Calea către controlul gândurilor trece prin buna rânduială a trupului, adică prin post...⁵¹ Postul e puterea ce dă odihnă sufletului, și, în consecință, aduce pacea gândurilor, face posibilă intrarea în inimă a darurilor Sf.Duh, cu îmbelșugare.⁵²

„Căci deşi cu trupul sunt departe, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă şi văzând buna voastră rânduială şi tăria credinţei voastre în Hristos.” (Col. 2.5)

Mai bine este

să mergi în casă de plâns...^{(Eclez. 7.2)}

Există uneori un gând care vine și ne vorbește de iubire atunci când vine vorba de întâlniri; ascunde în spate o relaxare a frâului grijii de sine. De aceea e bine să avem dreaptă măsură, căci nu orice întâlniri ne sunt de folos; și dacă ne ducem, să avem grijă că războiul de afară e mai feroce decât războiul din lăuntru! Să avem curajul să spunem și nu și da! Compătimirea excesivă a aproapelui totuși nu e de dorit!⁵³

„Nu fi drept peste măsură şi nu te arăta prea înţelept! Pentru ce vrei să te nimiceşti?” (Eclez. 7.16)

Învățați, învățați și iar învățați...

Catafaticul nu e o cunoaștere deplină și apofaticul nu e o cunoaștere totală. Catafaticul aruncă o lumină asupra apofaticului, dar și o taină, un mister, și e valabil și invers; le cunoaștem pe amândouă nedeplin, ne deschid taina cunoscându-le.⁵⁴

„Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere,...” (Efes. 1.17)

La început era Cuvântul...^{(In. 1.1)}

Este imposibil să ne închipuim că a fost cândva când n-a fost nimic; existența din eternitate, fără de început, este cu siguranță o taină, un mister inexplicabil, dar explică totul.⁵⁵

„Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul.” (Apoc. 21.6)

Rugăciune către Sf.Duh

Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit și Te dorește ticălosul meu suflet, vino, Tu, Care nu Te întorci de la nimeni! Vino, Dreapta cea atotțiitoare și Viața cea fericită și veșnică, întru tot Sfinte, Ziditorule Duh și de viață Făcătorule, Cel ce ești întru aceeași cinste cu Tatăl și cu Fiul!⁵⁶

„Cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului?” (2Cor. 3.8)

Despre vederea Lui

Căci El se arată celor ce văd lumină în lumină şi cei ce văd Îl văd iarăşi pe El în lumină. Căci cei ce văd, văd în lumina Duhului şi cei ce văd în Acesta Îl văd pe Fiul. Iar cel învrednicit să vadă pe Fiul vede pe Tatăl...Lumină sunt, neîndoielnic, Ei, şi cei Trei sunt o lumină unică care luminează mai mult decât soarele sufletul meu şi luminează mintea mea, mai înainte întunecată.⁵⁷

„Şi noapte nu va mai fi; şi nu au trebuinţă de lumina lămpii sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apoc. 22.5)

Despre Trupul Împărtășaniei

Începutul și sfârșitul se împlinesc în Trupul Dumnezeiesc al lui Iisus! În lipsa Lui, lumea ar zăcea în întunericul de jos și nu s-ar vedea cu Făcătorul ei. Toate se unesc în Trupul Lui. Două iubiri se unesc deodată în Trupul lui Iisus Hristos; El, Fiul lui Dumnezeu, l-a ales pe om să fie chipul întrupării Lui. Trupul Lui este izvorul nemuririi și împlinirea veșniciei!⁵⁸

„Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate.” (Col. 1.18)

...carne cu sângele ei,...

să nu mâncaţi^{(Fac. 9.4)}

În istoria omului s-a produs o turnură decisivă când omul s-a schimbat din culegător-vegetarian în vânător carnivor. În acel moment, conviețuirea pașnică între făpturi și între specii nu a mai fost posibilă; caracterul omului, al agresivității primare, a început să fie distructiv, inițial fiind pozitiv, adaptativ, atâta timp cât alimentația a fost vegetariană.⁵⁹

„Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.” (Ps. 90.3)

...a fost cunoscut de ei

la frângerea pâinii^{(Luca 24.35)}

În cazuri excepționale, Sf.Liturghie se poate săvârși și fără Sf.Antimis!

„Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Fapte 2.42)

Rugaţi-vă şi pentru mine,...^{(Efes. 6.19)}

Rugăciunea este teologia dusă până la capăt, teologia cea mai completă.⁶⁰

„Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.” (Efes. 6.18)

Despre Biserică

• Biserica este locul unde Duhul Sfânt își exercită puterea, în special prin Taine și ierurgii.

• Biserica este locul de întâlnire dintre puterea lui Dumnezeu și rugăciunea noastră.

• Biserica este câmpul Duhului.

• Biserica este mediul energiilor necreate, introduse în lume de Sf.Duh.

• Biserica este locul unde Duhul este experiat ca putere.⁶¹

„Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.” (Fapte 2.4)

...fiecăruia se dă arătarea Duhului

spre folos^{(1Cor. 12.7)}

Sfințenia este starea de transparență a Duhului.⁶²

„Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1Cor. 6.19)

Despre Duhul Sfânt

• Duhul Sfânt este bucuria dinainte de veci a Tatălui și a Fiului (dar existența Sa vine numai de la Tatăl).

• Duhul Sfânt purcede din Tatăl și strălucește din Fiul.

• Duhul purcede de la Tatăl spre Fiul și strălucește din Fiul spre Tatăl.

• Duhul este bucuria Tatălui pentru Fiul și bucuria Fiului pentru Tatăl.

• Duhul aduce Tatălui bucuria Fiului.

• Fiul strălucește în lumina Duhului.

• Duhul primește de la Tatăl aceeași energie necreată ca și Fiul, dar în felul propriu al Lui.

• Duhul posedă toată ființa divină în felul Său propriu.

• Duhul confirmă pe Tatăl și pe Fiul.

• În Duhul Treimea își găsește desăvârșirea.

• Duhul ne face să strălucim ca niște fii.

• Duhul ne dăruiește sensibilitatea filială - Taina filiației.

• Duhul aduce lumina lui Dumnezeu în noi.

• Duhul introduce în creație energia divină.

• Duhul face imposibilă o relație impersonală între oameni.⁶³

„Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.” (1Cor. 2.10)

Cel ce are urechi să audă...^{(Apoc. 3.6)}

Sunt unii care cred și tratează preotul ca pe un vânzător de lumânări cu plan de vânzări de îndeplinit, cred că este instalat pentru a colecta bani. Sunt într-o eroare! Preotul este în parohie pentru a mărturisi pe Hristos, pentru a propovădui Treimea cea de o ființă și nedespărțită!

„Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” (Apoc. 3.5)

... iar puterea păcatului este legea...^{(1Cor. 15.56)}

Orice putere în plus vine cu o responsabilitate în plus, cu o ispită în plus. Mulți uită de cea din urmă...

„Şi am zis: Mai bună este înţelepciunea decât puterea; dar înţelepciunea celui sărac este urgisită, şi cuvintele lui nu sunt luate în seamă.” (Eclez. 9.16)

...umblaţi ca fii ai luminii!^{(Efes. 5.8)}

Prin inimă să dăruiești, prin diafragmă să absorbi, prin ochi să vezi totul doar în Lumină!⁶⁴

“Am auzit că în tine este Duhul lui Dumnezeu şi că în tine se află lumină, pricepere şi înţelepciune fără seamăn.” (Daniel 5.14)

...înţelepciunea de taină

a lui Dumnezeu...^{(1Cor. 2.7)}

Persoana are taina de a se suprapersonaliza cu îmbrăcămintea memoriilor de persoană directă.⁶⁵

„Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni;” (1Cor. 2.15)

Căci pentru mine viaţă este Hristos

şi moartea un câştig^{(Filipeni 1.21)}

Moartea ne trezește forțat la conștiința de persoană!⁶⁶

„Căci Eu nu voiesc moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu; întoarceţi-vă deci şi trăiţi!” (Iez. 18.32)

Bogăţia voastră a putrezit

şi hainele voastre le-au mâncat moliile^{(Iacov 5.2)}

Iadul este trezirea în inversul veșniciei...⁶⁷

„Calea păcătoşilor este netezită cu pietre, la sfârşitul ei este groapa iadului.” (Eclez. 21.11)

...plata păcatului este moartea...^{(Rom. 6.23)}

„Pachetul” păcatului:

• ruperea-fărâmițarea-destructurarea,

• memorii de depersonalizare,

• inversul originii,

• nimicul-golul,

• negativul permanent,

• moartea ca inversul veșniciei.⁶⁸

„Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii, în fiecare zi, până ce putem să zicem: astăzi! ca nimeni dintre voi să nu se învârtoşeze cu înşelăciunea păcatului;” (Evrei 3.13)

Eu te voi elibera din ţară depărtată...^{(Ier. 46.27)}

Mântuirea, ca eliberare, nu este o ștergere de memorie, ci o supra memorie!⁶⁹

„Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi,...” (1Cor. 15.1)

Sfinţii toţi vă îmbrăţişează^{(2Cor. 13.12)}

Sfinții sunt uniți cu lumea pentru veșnicie, o personalizează pemanent, lumea se personalizează prin sfinții săi.⁷⁰

„Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu,...” (Efes. 2.19)

...toţi sunteţi fii ai luminii...^{(1Tes. 5.5)}

După moarte, vom vedea suprastrălucirea Luminii Vieții, pe care acum nu o vedem!⁷¹

„Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei.” (In. 12.36)

Iar oamenii vor muri de frică

şi de aşteptarea...^{(Luca 21.26)}

Mulți vor să șteargă propriile memorii căci le e frică de ele... Sufletul se desparte de trupul naturii, dar memoriile nu se pot șterge niciodată!⁷²

„Nu-ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri, ci adu-ţi aminte de mâna Ta şi de numele Tău în vremea aceasta.” (Baruh 3.5)

Să nu nedreptăţeşti pe aproapele...^{(Lev. 19.13)}

Cel care devine sensibil față de Dumnezeu devine inevitabil sensibil și față de semenii săi căci vede pe Dumnezeu în aproapele său!⁷³

„Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Gal. 5.14)

Duhul este cel ce dă viaţă...^{(In. 6.63)}

Fără Duhul, suntem departe de Dumnezeu, străini de El. A fi noi în Tatăl nu e al nostru, ci al Duhului!⁷⁴

„Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele.” (Iez. 36.27)

În Duhul să umblaţi...^{(Gal. 5.16)}

Hristos poartă pe Duhul Sfânt în toată plenitudinea Sa în însăși umanitatea Sa! El L-a primit pe Duhul în întregime!⁷⁵

„Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!” (Gal. 4.6)

Definiție

La sfinți, starea de transparență a Duhului devine interioritate a sufletului, iar transparența sufletului devine interioritate a lui Dumnezeu!⁷⁶

„Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1Cor. 3.16)

Cine are urechi să audă

ceea ce Duhul zice...^{(Apoc. 2.7)}

Sf.Duh întărește relația omului cu Dumnezeu și a omului cu semenul său! Hristos a ridicat sensibilitatea umană față de Tatăl la treapta cea mai înaltă!⁷⁷

„Acesta este legământul pe care l-am încheiat cu voi, când v-am scos din ţara Egiptului, şi Duhul Meu rămâne în mijlocul vostru! Nu vă temeţi!” (Agheu 2.5)

Că iată întru fărădelegi m-am zămislit...^{(Ps. 50.6)}

Persoana umană își începe existența odată cu întruparea „logosului divin” în sufletul creat de Dumnezeu, simultan cu întruparea în corpul zămislit din părinți; tot așa Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos își începe existența temporală odată cu Întruparea Logosului Divin în sufletul creat de El, simultan cu Întruparea în trupul zămislit din Sf.Fecioară Maria. Spre deosebire de omul obișnuit, unde persoana umană nu are existență înainte de zămislire, în cazul Fiului, Persoana Lui, a Fiului, are existența din veci, deci și înainte de Întrupare, ca Persoană divină, alături de Persoana Tatălui și de Persoana Sf.Duh, este aceeași Persoană și înainte și după Întrupare!

„Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul și trimis fiind la noi de la Tatăl...”⁷⁸

Care făcuse din pământ

toate fiarele câmpului...^{(Fac. 2.19)}

Când omul se atașează de un animal, după un timp, se face un transfer de chip de la unul la celălalt!

„Îndată s-a împlinit cuvântul asupra lui Nabucodonosor, căci a fost alungat dintre oameni şi a mâncat iarbă ca animalele şi trupul lui era udat de rouă până când părul i-a crescut ca penele vulturilor şi unghiile ca ghiarele păsărilor.” (Daniel 4.30)

File de acatist

Bucură-te Sf.Cruce, odihna noastră,

Bucură-te Sf.Cruce, eliberarea noastră,

Bucură-te Sf.Cruce, doctorul nostru sufletesc,

Bucură-te Sf.Cruce, bucuria sufletului!

„Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” (Gal. 6.14)

Căci nu este nimic ascuns,

care să nu se dea pe faţă...^{(Luca 8.17)}

Sunt unii experți în științele comunicării, camuflați, în special față de atenția publicului, care încearcă atragerea Bisericii în jocul politic, prin împingerea unor preoți, mai ales cei care au o anumită priză-autoritate la credincioși, către un naționalism-patriotism cam prost înțeles și oarecum naiv, sugerând nemulțumiri de ordin moral, nemulțumiri față de cedarea de suveranitate, în favoarea Uniunii Europene, inspirând prin tăcere, o posibilă salvare, mai ales din considerente religioase, într-o uniune euro-asiatică de factură rusă.

„Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală.” (Evr. 4.13)

Taina creștină a Întrupării continue

Căderea nu poate anihila pe Dumnezeu în creație, căci Dumnezeu coboară continuu în conștiința de creație; chiar dacă Dumnezeu este omorât de conștiința de creație, El înviază de fiecare dată, conștiința creată nu poate să se ascundă de conștiința de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să fie omorât!⁷⁹

„Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.” (Ps. 138.7,8)

Despre conștiință

Conștiința Dumnezeiască are limbajul său pur Dumnezeiesc, conștiința creată are, la fel, limbajul său pur de creație, dar limba Conștiinței Dumnezeiești e înțeleasă de limba conștiinței de creație, deoarece limbajul de conștiință de creație este creat de Limbajul Dumnezeiesc, astfel că există o comunicare reciprocă între cele două limbaje.⁸⁰

„Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt,...” (Rom. 9.1)

Fiţi milostivi,

precum şi Tatăl vostru este milostiv^{(Luca 6.36)}

Precum este un om care junghie pe un fiu în fața tatălui lui, așa sunt faptele însoțite de nemilostivire.⁸¹

„Şi Domnul nu va zăbovi, nici va îndelunga răbdarea peste ei, până nu va zdrobi mijlocul celor nemilostivi.” (Eclez. 35.20)

Să mă cântărească

în cumpăna dreptăţii...^{(Iov 31.6)}

Precum este o leoaică aflată într-o casă cu o oaie, așa este neprihănirea și convorbirea cu sexul opus.⁸²

„Neprihănirea poartă pe cei drepţi, iar strâmbătatea prăpădeşte pe cei vicleni.” (Pilde 11.3)

Despre fanatism

Fanatismul sau zelul neliniștit, așa cum apare el denumit în Tradiția bisericească, se recunoaște, în credincioșii care bolesc de această boală, după judecata cu ușurință a altora după abaterile din afară de la viețuirea cea dreaptă. El nu se naște din înțelepciune, ci din multă ignoranță și din îngustimea cugetării, fiind considerat o boală a sufletului care în interior duce la lipsa păcii interioare. Sf. Isaac Șirul ne învață că cel ce boleşte așa nu ajunge niciodată la pacea minții și în consecință e lipsit și de bucurie, pacea fiind sănătatea desăvârșită a minții. Cei fanatici sau fundamentaliști uită că bolnavii au nevoie de îngrijire și nu de certare. De altfel, începutul înțelepciunii de la Dumnezeu este blândețea și bunătatea și cel ce se manifestă așa are un suflet mare care poartă neputințele oamenilor, iar Sf.Ap.Pavel socotește pacea și răbdarea între roadele Sf.Duh. Omul care are gură slobodă împotriva oamenilor, pentru lucruri fie rele fie bune, nu se face vrednic de darul lui Dumnezeu.⁸³

„Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă.” (Rom. 10.2)

A ridicat trupul Său deasupra legilor

Împărăția cerurilor este împărăția desăvârșitei libertăți, a libertății în iubire, unde toți vor fi împărați, cu trupurile deasupra legilor necesității, ale naturii, așa cum le cunoaștem astăzi.⁸⁴

„Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.” (Luca 24.36)

Tatăl și Fiul

Fiul este gândirea întreagă a lui Dumnezeu Tatăl despre Sine. Nașterea Fiului din Tatăl este nepasivă iar Fiul are o existență desăvârșită, legătura dintre Ei fiind în afara timpului.⁸⁵

„Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci.” (1In. 5.20)

Definiții

• Fiul este produsul cugetării la Sine al Tatălui.

• Duhul Sfânt este produsul simțirii Tatălui, al inimii Sale.

• Fiul este dedublarea cugetată a Tatălui, Fiul este chipul ontologic al Tatălui.

• Duhul este proiectarea iubirii Tatălui spre Fiul.⁸⁶

„Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut... Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El...” (In. 1.18,5.20)

Contra dioprosopismului

Nu a fost un timp când Trupul și Sufletul Mântuitorului Iisus Hristos ar fi avut o persoană diferită de Persoana Cuvântului. Logosul este suportul-esența-persoana sufletului Său, al ființei Sale omenești încă de la început.

„Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine?...” (In. 14.9,10)

Contra fobiei și angoasei – Sf. Isaac Sirul

Cine vrea să aibă curaj trebuie să taie din mintea sa nădejdea în viața aceasta, să își pună în cuget suportarea necazului. În felul acesta, vor fugi simțirile de spaimă, înfricoșările, dispar dușmanii care ne opresc din cale.⁸⁷

„De aceea nu ne pierdem curajul şi, chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinăuntru însă se înnoieşte din zi în zi.” (2Cor. 4.16)

Despre iertare

Nu e de ajuns să iertăm pe semenul nostru, să îi acordăm iertarea, mai trebuie să cerem iertarea de la ceilalți, asta în caz că ne dorim iertarea de la Dumnezeu!⁸⁸

„Nu grăi de rău pe slugă la stăpânul său, ca nu cumva să te blesteme şi să te silească să-ţi ceri iertare.” (Pilde 30.10)

Începutul păcatului este trufia,...

Începutul trufiei omului

este a părăsi pe Dumnezeu...^{(Eclez. 10.13,12)}

Păcatul a adăugat lumea naturii moarte, a distrugerii bioenergiei și lumea sufletelor moarte, pe lângă cele trei forme de evidențiere a vieții:

• spirituală - lumea îngerilor,

• corporală - lumea naturii fizico-chimice,

• omenească - lumea unirii spiritului și corpului.⁸⁹

„De la femeie este începutul păcatului şi prin ea toţi murim.” (Eclez. 25.27)

...împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare...^{(Rom. 14.17)}

Cine vrea să se mântuiască trebuie să urmeze deodată:

1. reîndivinizarea - sacroterapia

2. psihoterapia - repersonalizarea

3. postul sau dietoterapia.

Stricăciunea începe la om prin mâncare, de la trup și apoi spre suflet.⁹⁰

„Cu somn sănătos se odihneşte pântecele celui cumpătat; se scoală dimineaţa şi sufletul lui e limpede.” (Eclez. 31.22)

Salvarea omului stă

în rememorarea chipului de om

Păcatul ne îngroapă pe noi oamenii în structurile naturii care se negativizează în om, aceasta fiind posibil prin ruperea de Supraformă. Fără pecetea Divină, noi oamenii pierdem chipul uman. Trupul este natură moartă fără lumina Duhului, sufletul e orb fără această lumină! Duhul este și în lăuntru și în afară, deodată!⁹¹

„Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară.” (Mat. 23.26)

Şi toată făptura va vedea

mântuirea lui Dumnezeu^{(Luca 3.6)}

Creștinismul are viziunea formelor indestructibile și a structurilor de formă, ce nu se amestecă și nu se confundă.⁹²

„Şi toată făptura care este în cer şi pe pământ şi sub pământ şi în mare şi toate câte sunt în acestea le-am auzit, zicând: Celui ce şade pe tron şi Mielului fie binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea, în vecii vecilor!” (Apoc. 5.13)

Natura se strică prin om, nu prin diavoli

Natura este impersonală. Ea doar prin om se personalizează! Iar omul are personalizare doar prin chipul divin! (fără el, omul devine o structură a naturii)⁹³

„Căci făptura a fost supusă deşertăciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o...” (Rom. 8.20)

Definiție

Natura este acțiune divină în substanțialitate de creație.

Transpunerea în natură a supraacțiunii Divine sunt:

• mișcarea,

• legile,

• principiile,

• configurările,

• formele (vitale sau energetice sau materiale)

Natura are propria ei manifestare și Dumnezeu privește la aceasta!⁹⁴

„El a făcut pământul cu puterea Sa, a întemeiat lumea cu înţelepciunea Sa şi cu mintea Sa a întins cerurile.” (Ier. 51.15)

Şi Tu, Doamne,

vei râde de ei,...^{(Ps. 58.9)}

La un moment dat, mintea simte-vede atacurile dracilor și râde de ele! Acest lucru e totuși înfricoșător...

„Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmaşul, până când va huli potrivnicul numele Tău, până în sfârşit?” (Ps. 73.11)

Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea,...^{(2Tes. 2.2)}

Cine vrea să țină locului mintea, adică să se concentreze, trebuie să știe că mintea e prin fire nestatornică și se oprește doar în unire cu Dumnezeu în Care găsește totul și în Care se odihnește, căci nimic nu e dincolo de El, nici mai presus de El!⁹⁵

„Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului.” (Rom. 7.25)

Să se teamă de Domnul tot pământul^{(Ps. 32.8)}

Sf.Ioan Scărarul spune că nu toți ajung nepătimitori! Și cu toate acestea e posibil ca toți să se mântuiască! De aceea să nu disprețuim pe nici unul din acești frați mai mici ai Lui, indiferent cât de nepătimitori ar fi ei!⁹⁶

„O inimă fără patimă este viaţa trupului, pe când pornirea pătimaşă este ca un cariu în oase.” (Pilde 14.30)

Cel ce face milostenie, Domnul,

şi judecată tuturor

celor ce li se face strâmbătate^{(Ps. 102.6)}

Atunci când nu facem milostenie din cauză că ne văd oamenii și ne plac ei pentru aceasta, înseamnă că am fost atacați de un drac al iubirii de arginți, care își bate joc de smerenie; dacă suntem îndemnați de o oarecare iubire de plăcere sau de slavă deșartă (un fel de mândrie) atunci când facem sau intenționăm să facem milostenie, să știm că am fost atacați de un drac al slavei deșarte sau un drac al iubirii de plăcere care ne împinge (eventual ne împing amândoi) la milostenie; asta ca să fie întinată virtutea noastră. Demonii utilizează virtuțile pentru a ne înșela! După ce scăpăm de atacurile acestea, putem face milostenie oriunde! (Atenție! Nu faceți milostenie la ușa casei voastre, ca nu cumva să vă treziți cu casa asediată de hoți!)⁹⁷

„Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.” (Mat. 6.2)

Şi zicând acestea,

a suflat asupra lor şi le-a zis:

Luaţi Duh Sfânt...^{(In. 20.22)}

La creație, Dumnezeu a luat din memoria și substanța Naturii și a suflat chipul omului, după chipul și asemănarea Sa: omul, unire a Naturii cu chipul Divin! - transpunere creativă.⁹⁸

„Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Fac. 2.7)

Prima crimă – apariția consumului

Prima vărsare de sânge a făcut-o Cain, invidios pe Abel: Cain a făcut și el un altar Domnului, pe care a adus spice culese de el, dar care nu au fost mistuite de „strălumină”, așa cum se întâmpla la jertfele lui Abel. După uciderea lui Abel, Cain a preluat oile lui Abel, dar nu le-a mai adus jertfă Domnului, ci le-a tăiat și le-a mâncat, el și urmașii lui, și în felul acesta omul - din cerealier și vegetarian-fructivor - a devenit carnivor; a aparut consumul, din teolog-preot, omul a devenit consumator; urmașii lui Cain au devenit păstori, depărtându-se de lucrul pământului, iar când animalele au început să se împuțineze și să se opună, să se ascundă, a apărut vânătoarea. Astfel, omul se îndepărta și mai mult de chipul său originar și din supra-creație se transformă în omul naturii, și-a pierdut tot mai mult chipul uman și a început să se confunde cu natura: omul semianimal-semivegetal.⁹⁹

„Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Fac. 4.7)

Prima jertfă, primul altar

Inspirația „de sus” a primului altar a avut-o Abel, care a construit o movilă unde aducea flori și rugăciuni. Aici s-a urcat într-o zi un miel care se mistui la coborârea unei „strălumini” ce întrecea lumina Soarelui - prima jertfă! Tot aici, Abel a adus ca jertfă prima pâine făcută de Eva, mistuită de asemenea ca și mieii aduși anterior.

„Iar la vremea jertfei de seară, s-a apropiat Ilie proorocul şi a strigat la cer şi a zis: Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău. Auzi-mă, Doamne, auzi-mă, ca să cunoască poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu şi că Tu le întorci inima la Tine! Și s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ.” (3Regi 18.36-38)

...iar în mijlocul raiului

era pomul vieţii...^{(Fac. 2.9)}

Chipul pâinii este memoria pomului vieții, prefacerea pământului în focul divin; mieii sunt chipul naturii.¹⁰⁰

„Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.” (Isaia 58.7)

Originea pâinii

Există o tradiție care ne spune că sămânța primelor cereale provine dintr-o frunză a pomului vieții, dăruită de Dumnezeu primilor oameni și plantată de aceștia în pământ. Din acele prime cereale au făcut primul chip al pâinii, la căldura Soarelui dospită - urma pomului vieții din rai, fără de care Adam și Eva se pare că nu puteau să mănânce verdețurile câmpului, și, de aceea, a rămas în memoria oamenilor necesitatea pâinii la orice masă.¹⁰¹

„Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.” (In. 6.35)

Spiritul este modelul corpului

Spiritul are deja formă, corpul este o reflectare de formă spirituală.¹⁰²

„Şi când a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o.” (Apoc. 6.9)

Cauze

• Golul de memorii energo-materiale ale corpului generează bolile organice-fiziologice.

• Golul de memorii de suflet generează bolile firii personale.

• Golul de divin generează bolile feței arhetipale ale ființei noastre.¹⁰³

„Aci se zbăteau îngroziţi de arătări pocite, aci mureau de golul din inimile lor, căci o groază neaşteptată şi fără de veste pusese stăpânire peste ei.” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 17.14)

Viu va fi sufletul meu

şi Te va lăuda...^{(Ps. 118.175)}

Deosebim net corpul material de sufletul său, ca psihic în sine, și de bioenergile sale intermediare. Bioenergiile nu au în sine substanță, sunt doar purtătoare de reflectare ale asemănărilor-analogiilor de comunicare între substanța corpului și cea a sufletului.¹⁰⁴

„Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.” (Ps. 62.8)

Definiție posibilă a iadului

Iadul este o sete spre o existență aparentă, dar în realitate tot mai inconsistentă, la al cărei hotar nu se poate ajunge niciodată căci făptura nu poate niciodată să nege tot ce este Dumnezeu, căci El este infinit.¹⁰⁵

„Tu care ziceai în cugetul tău: „Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte.” (Isaia 14.13)

Criteriul de verificare

a existenței răbdării în suflet

Dacă te socotești ca fiind în odihnă atunci când ești în necaz!¹⁰⁶

“Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare,...” (Col. 3.12)

Criteriul de verificare

a existenței trândăviei în suflet

Dacă vezi că nu ai răbdare nici atunci când te odihnești.¹⁰⁷

„Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit.” (Iez. 16.49)

Criteriul de verificare

a existenței iubirii de arginți în suflet

Ești bolnav de această patimă dacă vezi că nu te mai saturi, nu încetezi să strângi! Dacă te bucuri să iei mereu și te întristezi atunci când dai!¹⁰⁸

„Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?” (In. 12.5)

Criteriul de verificare

a existenței desfrânării în suflet

Dacă simți în sufletul tău înfierbântare și după animale necuvântătoare sau atracție nefirească - homosexuală, pe lângă atracția față de genul opus, atunci să știi că ești stăpânit de desfrânare, căci sufletul neprihănit simte pentru toți ca pentru cele neînsuflețite: regnul mineral-regnul vegetal.¹⁰⁹

„Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită.” (2Cor. 11.2)

Suferă împreună cu mine,

ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus^{(2Tim. 2.3)}

E posibil ca aparențele să ne înșele; unii dau impresia de nevoințe, și formal chiar le fac, dar agonisesc mai degrabă viclenia, răutatea, asprimea, înșelătoria, năravul cel rău și mânia! De ce? Pentru că, după cum se observă și în situația politico-militară internațională, toată lumea se ferește să tragă în civili, dar când e vorba de militari, atacul este justificat în accepțiunea tuturor; tot așa e și în războiul duhovnicesc: când începi să te îmbraci în haină ostășească, cu pecete-trese pe umăr (înțelege botezul sau pocăința), ai scut ca jandarmii (înțelege fuga de lume), baionetă - credința față de duhovnic, baston - spadă - tăgăduirea propriei voințe, armă - rugăciunea, ținută militară - îmbrăcămintea virtuților, atunci atacurile se înmulțesc, vrajmajul scrâșnește din dinți și se sârguiește să federalizeze cetatea noastră! De aceea, să fim atenți, cu înțelepciune să luăm aminte, la starea noastră! Și interioară și exterioară!¹¹⁰

„Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste.” (2Tim. 2.4)

Poruncile și sfaturile - datoriile și darurile

Toți suntem datori să plătim la fisc impozitele, căci cine poate zice: “Nu dau dările la fisc.”? Vedem însă în mass-media că sunt oameni care își plătesc impozitele (sau nu), dar în plus aduc daruri politicienilor. Iar aceștia se învrednicesc de mare cinste, de mari daruri și de posturi înalte, contracte bănoase, etc. Acest lucru se poate cugeta și în viața duhovnicească: dările la fisc sunt păzirea poruncilor cu care toți suntem datori; sunt unii însă care îndeplinesc și sfaturile, nu numai poruncile, aducând daruri lui Hristos: fecioria, neagonisirea (de exemplu). Și cred că am putea să mai cugetăm și alte daruri...¹¹¹

„ ...Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.” (Matei 19.21)

Auzi rugăciunea mea, Doamne...^{(Ps. 38.16)}

Rugăciunea schimbă firea. Acest lucru e înfricoșător. Încercați și veți vedea!

„Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.” (Ps. 141.2)

Dar când va veni ceea ce e desăvârşit,

atunci ceea ce este în parte

se va desfiinţa^{(1Cor. 13.10)}

Credința nu e un țel, este un drum. Atâta vreme cât mergem pe căile credinței nu suntem singuri, suntem cu Hristos; în Duhul Sfânt, binecuvântați de Tatăl.

„Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (1Cor. 13.13)

...fiindcă El ne-a iubit cel dintâi^{(1In. 4.19)}

Omul este cel mai iubit dintre pământeni; de către Dumnezeu.

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu.” (In. 15.12)

Descoperirea focului

a fost un regres spiritual!

În Rai erau fructe și verdețuri și era pomul vieții; fructele și verdeţurile aveau un foc natural, constituin-du-se în hrană din natură, pomul vieții avea un foc divin, constituindu-se în hrană divină. Apariția focului artificial, focul-fierberea, a fost ca o încercare de compensare a focului vieții pierdut prin căderea din Rai.¹¹²

„Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia.” (Exod. 3.2)

Oare s-a împărţit Hristos?^{(1Cor. 1.13)}

Și după întrupare, Tatăl era întreg fiinţial și desăvârșit în Fiul. La fel și Duhul Sfânt! Și totuși, nici Tatăl, nici Duhul Sfânt nu S-au întrupat! Dar Tatăl a binevoit și Duhul Sfânt a lucrat împreună cu Fiul!¹¹³

„Că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh.” (Efes. 2.18)

Simboluri biblice

1. temelia - credința în Iisus Hristos

2. aurul - cunoștința tainică despre Dumnezeu

3. argintul - viața plină de virtuți

4. pietrele prețioase - cugetări evlavioase

5. lemnele - împătimirea de cele materiale, ale simțurilor

6. iarba - nesocotința

7. trestia - stricăciunea¹¹⁴

„Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie. Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.” (1Cor. 3.11-13)

Şi iată vei lua în pântece

şi vei naşte fiu

şi vei chema numele lui Iisus^{(Luca 1.31)}

Îngerii au știut că Domnul se va întrupa pentru mântuirea oamenilor, dar n-au știut modalitatea necuprinsă a întrupării-zămislirii: întreg în Tatăl, întreg în toate, umplând toate, întreg în pântecele Fecioarei.¹¹⁵

„Şi să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos, pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri,...” (Efes. 3.9,10)

Acoperă-mă de adunarea

celor ce viclenesc...^{(Ps. 63.2)}

Dracii exacerbează imaginația și încearcă transformarea neverosimilului în verosimil, ipoteticul în realitate mentală.

„Până când, Dumnezeule, Te va ocărî vrăjmaşul, până când va huli potrivnicul numele Tău, până în sfârşit?” (Ps. 73.11)

Anatomie creștină

Deosebim sufletul de corpul material și de bioenergiile sale intermediare.

Baza este Trinitară Arhetipală:

1. pecete de chip divin

2. chip-formă de suflet creat

3. chip-corp individual

Sufletul are o structură de trei fețe:

1. entitate

2. duh

3. eu personal

Corpul are trei fețe:

1. minte-sistem nervos

2. simțire-sistem circulator

3. volitiv-sistem organic.

Legătura dintre asemănări-analogii de fețe sunt cele trei bioenergii:

1. informaționale

2. mobile

3. acumulative.¹¹⁶

„Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.” (Ps. 140.8)

Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi,

ca să se şteargă păcatele voastre,...^{(Fapte 3.19)}

Dăm trupul-juninca la junghiat în valea înfrânării și a ascezei, pentru că ne e frică și de păcatele fără de știință, nu numai de cele cu știință.¹¹⁷

„Şi bătrânii cetăţii aceleia, care va fi mai aproape de cel ucis, să ia o junincă ce n-a fost pusă la muncă şi n-a purtat jug, şi bătrânii cetăţii aceleia să ducă această junincă la apă curgătoare, într-un loc care n-a fost arat, nici semănat, şi să junghie juninca acolo în apa cea curgătoare.“ (Deut. 21.3,4)

Lăsaţi-I Lui toată grija voastră,...^{(1Petru 5.7)}

Se cuvine să nu ne încărcăm prea mult cu grija trupului, prietenul nostru, care trebuie să urmeze sufletului și nu invers, în caz contrar riscăm să vedem în el „cele ale vrăjmașului și ale celor ce ne urăsc pe noi”.¹¹⁸

„Pune rar piciorul în casa prietenului tău, ca nu cumva să se sature de tine şi să te urască.” (Pilde 25.17)

Zece zile între Înălțare și Cincizecime, de ce?

Pentru că fiecărei cete îngerești Domnul i-a dăruit o zi; știm de la Dionisie Areopagitul că sunt nouă cete. A zecea zi S-a arătat Tatălui și apoi S-a coborât Duhul.¹¹⁹

„Spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ - toate întru El,...” (Efes. 1.10)

Ci îmbrăcaţi-vă

în Domnul Iisus Hristos...^{(Rom. 13.14)}

Lipsa lui Hristos din orice cugetare, text, creație, o menține la un nivel superficial, ori cât de valoroasă ar fi! Hristos e Cel care dă profunzime și substanță creației, altfel ne menținem în cerc pur creat, eventual sentimental, dar fără perspectivă.

„Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos,...” (Gal. 6.14)

Să nu mâncaţi din el,

nici să vă atingeţi de el...^{(Fac. 3.3)}

Originea memoriilor bolii-păcatului este în mâncare. Organele sunt memorial de energii.¹²⁰

„De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.” (1Cor. 10.31)

Bărbatul este originea femeii în actul creației

Arhechipul de Tată-Naștere se transpune în creație ca Femeie-Mamă, arhechipul de Auto-Reproducere se transpune în creație ca chip de bărbat-masculin.¹²¹

„Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Fac. 1.27)

Bucuria vieţii

Bucură-te și de activ și de odihnă, fără amestecare, viața este și activ și odihnă.¹²²

„Şi a zis Domnul către el: Eu Însumi voi merge înaintea Ta şi Te voi duce la odihnă!” (Exod 33.14)

Postul

A posti se traduce în primul rând prin a mânca nefiert, prin a elimina fierturile, preparatele.¹²³

„Şi aşa am postit noi şi am rugat pentru aceasta pe Dumnezeul nostru, şi El ne-a auzit.” (1Ezdra 8.23)

Vise și vedenii

Nu dați atenție visurilor și vedeniilor, că sunt false și închipuiri, respingeți-le, ca să nu se facă un cerc vicios, paranormal nociv, aveți credință în grija Domnului, nu vă luați după împrejurări exterioare!¹²⁴

„Căci din mulţimea grijilor se nasc visele şi deşertăciunile din prea multe cuvinte. De aceea, teme-te de Dumnezeu!” (Eclez. 5.6)

Dimineața

Dimineața se cântă, nu se plânge! Dimineața fiți veseli, aceasta e o binecuvântare, nu vă certați! Dimineața rugați-vă, altfel veți apela inevitabil la „droguri ușoare”: cafeaua și tutunul! Dimineața rugați-vă cu rugăciunile scurte vitalizante pentru a primi puteri, practică simplă, fără filozofii, dimineața treceți peste toate piedicile și opreliștile și opozițiile și negațiile! Dimineața gândiți pozitiv, la bine, aceasta ne sfințește! Culcați-vă seara devreme și sculați-vă dimineața devreme! Dimineața hidratați-vă cu un pahar de aghiazmă! Puteți să puneți puțină lămâie! Sau sucuri, de fructe sau de legume! Corpul nostru uscat trebuie udat pentru a avea viață! Inspirați aer curat de afară! Uitați toate necazurile de ieri, e o nouă zi!

„Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina şi odrasla lui David, steaua care străluceşte dimineaţa.” (Apoc. 22.16)

Asaltul demonilor asupra sufletului - aranjarea dracilor în formație de luptă¹²⁵

„Nu mă voi teme de mii de popoare, care împrejur mă împresoară.” (Ps. 3.6)

Cele trei voiri ale lui Dumnezeu¹²⁶

„Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău; cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta,...” (Ps. 105.4)

Părăseşte mânia şi lasă iuţimea^{(Ps. 36.8)}

Credinciosul care nu se curățește de mânie și de poftă nu intră în rai, în Împărăția lui Dumnezeu, acest lucru este scris acoperit de Sf. Ap. Pavel când ne vorbește de trup-poftă și de sânge-mânie:¹²⁷

„Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.” (1Cor. 15.50)

Fecioara va lua în pântece

şi va naşte fiu...^{(Isaia 7.14)}

Mântuitorul Și-a luat trupul din sângele feciorelnic al Maicii Domnului, Sf. Fecioară Maria, și din Sf.Duh Și-a luat sufletul, zice tradiția noastră. De aceea zicem în crez “...S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.” Noi aducem câteva clarificări: Mântuitorul a avut suflet creat, cu ființialitate de creație, reală, căci altfel nu ar fi fost om deplin și omul trebuia mântuit în integralitatea lui dihotomică, trup și suflet, astfel că El își creează propriul suflet în care Se întrupează El Însuși în persoană, în așa fel că Persoana omului Iisus Hristos este Persoana Cuvântului, a Fiului, a doua Persoană din Sf. Treime, o singură persoană și nu două, și această creație și întrupare are loc în prezența nemijlocită a Sf.Duh, căci El, Duhul, este de viață făcător, și nimic viu nu se crează fără Acesta!¹²⁸

„Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri...” (Luca 1.35)

Ştiu, Dumnezeul meu, că ispiteşti inimile

şi iubeşti curăţenia inimii!^{(1Cron. 29.17)}

Mulți zicem că suntem credincioși, dar până nu suntem ispitiți nu știm nivelul la care am ajuns, căci ispita descoperă câtă dragoste am agonisit.

„Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite,...” (Iacov 1.2)

Şi oricine se luptă

se înfrânează de la toate^{(1Cor. 9.25)}

Patima satisfăcută nu e omorâtă, e doar amânată; doar abținerea de la păcatul cu fapta a patimii duce la victorie, de unde valoarea postului și a înfrânării, care fără ajutorul lui Dumnezeu, a harului divin, nu sunt posibile.

„Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos.” (Iuda 1.4)

Nu te grăbi

să te întărâţi întru duhul tău^{(Eclez. 7.9)}

Nedreptatea generează nemulțumire și aceasta poate crește în intensitate și poate răbufni în diferite planuri, aparent fără legătură cu cauza de la care a pornit, se exteriorizează cel mai des ca mânie, care întunecă mintea, alungă răbdarea, face mintea să judece doar în alb și negru și radicalizează gândirea, încleștează și paralizează mintea, duce la fixații mentale. Când dracii văd sufletul în starea asta, atunci sar și urlă la el mai abitir; ca și cum ar întinde un elastic deja tensionat, până pleznește.

„Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie. Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.” (Iacov 1.19,20)

Fost-a om trimis de la Dumnezeu,

numele lui era Ioan^{(Ioan 1.6)}

Când suntem la vreme de necaz și de nevoie, să alergăm la Sf. Ioan Botezătorul, cu rugăciune, din toate nevoile să ne slobozească, căci prin el se gonește necazul, fiind mângâietor al firilor celor necăjite și gonește pe tiranul și tot vicleșugul, ca să putem să cântăm cu inimă curată și bucuroasă cântarea cea sfântă: Aliluia!¹²⁹

„Când vei fi la necaz şi când te vor ajunge toate acestea în curgerea vremii, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi vei asculta glasul Lui.” (Deut. 4.30)

Domnul meu eşti Tu,

că bunătăţile mele nu-ţi trebuie^{(Ps. 15.2)}

Atenția excesivă în exterior, spre cele materiale, duce inevitabil la nemulțumiri, căci sufletul nu se poate mulțumi cu lucrurile finite și mărginite, oricât de multe ar fi ele și oricât de multă plăcere și confort ar aduce acestea; doar Dumnezeu Cel necuprins și neajuns, infinit și absolut poate satisface setea sufletului, foamea lui de împlinire.

„Pune-ţi semne pe lȃngă drum, pune-ţi stâlpi, fii atentă la drum, la calea pe care te-ai dus; întoarce-te, fecioara lui Israel, întoarce-te în aceste cetăţi ale tale.” (Ier. 31.21)

Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea^{(Iacov 1.3)}

Politicul este pentru Biserică doar un vehicul pentru susținerea și promovarea credinței și a doctrinei.

„Şi te vei ridica împotriva poporului Meu, împotriva lui Israel, ca un nor care acoperă pământul; aceasta va fi în zilele cele de pe urmă când te voi aduce împotriva ţării Mele, ca popoarele să Mă cunoască pe Mine, când Eu voi fi arătat sfinţenia Mea înaintea ochilor lor, asupra ta, o, Gog!” (Iez. 38.16)

Totalitarismul secularizării - rezistența contemporanilor la Revelație

Unii, și sunt destul de mulți, își fac din profesie un dumnezeu, alții fac asta din distracție, din „entertainment”, petrecerea timpului liber - omorârea plictisului; toți ignoră eternitatea și se îmbată cu substitute ale religiosului autentic; să avem grijă ce ne definește în mod fundamental traiul nostru de fiecare zi, ca să nu devenim carnea de tun a istoriei, prin indiferență.

„Dar sunt nişte iudei, pe care i-ai pus cârmuitori peste ţinutul Babilonului: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. Aceşti bărbaţi, nici că au luat în seamă porunca ta, o, rege; dumnezeului tău nu-i slujesc şi chipului de aur pe care tu l-ai înălţat nu-i aduc închinare!” (Daniel 3.12)

Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale,

ca să nu şovăie paşii mei^{(Ps. 16.5)}

Dracii au grijă să te aducă „cu picioarele pe pământ”, ori de câte ori te înaripezi de dumnezeiescul dor...

„Îi voi zdrobi pe ei şi nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele.” (Ps. 17.42)

Anatomie creștină

Noi suntem ființe dihotomice, suflet și corp pe un schelet de chip divin; suprastructura divină se prelungește în structura de suflet, care la rândul ei se prelungește în structurile energetice, concretizate în triplă deschidere: organe, funcții, masă fizico-chimică. Astfel, fiecare organ sau funcție este o vorbire a sufletului în materialiate! Sufletul este o entitate în sine, unitatea eului personal:

• supraeu-conștiință, prelungit în mentalul energetic

• duh-memorie, prelungit în mobil energetic

• eu activ, prelungit în acumulativ energetic,

ființialitate de triplă deschidere. Eul personal izvorăște conștiința, purcede duhul, naște eul activ.¹³⁰

„Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii,...” (Evrei 4.12)

Aduceţi-vă aminte

de vremurile străvechi,...^{(Isaia 46.9)}

Pe măsură ce trece vremea și se înaintează în preoție, se trezesc memorii, amintiri din copilărie sau tinerețe, care revin în conștient, trezind diferite simțuri...

„Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.” (Isaia 1.2)

Binecuvântat eşti

Cel ce vezi adâncurile^{(Cântarea celor trei tineri 1.31)}

Se cuvine să ne sârguim să pescuim de fiecare dată mai la adânc decât ultima oară și nu să ne mulțumim cu peștii deja de pe jăratec...

„Nu ştii tu, sau n-ai aflat tu că Domnul este Dumnezeu veşnic, Care a făcut marginile pământului, Care nu oboseşte şi nici nu Îşi sleieşte puterea? Că înţelepciunea Lui este nemărginit de adâncă?” (Isaia 40.28)

Sună oare trâmbiţa în cetate

fără ca poporul să nu se înspăimânte?^{(Amos 3.6)}

Virtuțile sunt ca niște cetăți cu ziduri de apărare împotriva duhurilor răutății și a energiilor malefice; dar se întâmplă să fim alungați dintr-o virtute de către îngâmfare sau de către slavă deșartă și atunci trebuie să alegem altă virtute în care să ne sălășluim. Asemenea e și cu misiunea preotului, sufletele sunt cetăți, la care poposim pentru a propovădui, dar uneori suntem alungați, și atunci se cade să mergem în altă cetate pentru învățătură... nu vom termina până la parusie...¹³¹

„Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului.” (Mat. 10.23)

Bucură-te, omul cu chipul împlinit

Fiecăruia Dumnezeu îi dă după cum vede El răspunsul propriu de făptură, fiecare are un chip propriu prin care Dumnezeu întipărește un dar al Său, împreună cu moștenirea părintească a lumii, într-o unire de taină!¹³²

„Fii grabnic la ascultat şi zăbavnic la dat răspunsul.” (Eclez. 5.13)

...toate biruindu-le,

să rămâneţi în picioare^{(Efes. 6.13)}

Cine vrea sfințenie, se cuvine să se sârguiască să-și agonisească chipul iubirii de Dumnezeu și să îl crească în chipul credinței, biruind firea și făcând-o pe ea slujitoare celor sfinte, căci credința are o tărie peste toate și astfel, după multe lupte duhovnicești cu rănile păcatului din fire, cu bântuielile duhurilor rele, năvălitoare și asupritoare, după multe încercări, poate să ajungă la limanul cel de taină al veșniciei, cântând: Aliluia!¹³³

„Celui ce se teme de Domnul bine îi va fi; întru cele mai de pe urmă şi în ziua sfârşitului său va afla har. Temerea de Domnul este dar de la Dumnezeu şi îndreaptă pe om pe căile iubirii.” (Eclez. 1.12)

...şi iată fiica sa i-a ieşit în întâmpinare

cu timpane şi jocuri;

aceasta era singurul lui copil,

căci el nu mai avea nici băieţi, nici fete^{(Jud. 11.34)}

Ieftae se traduce „deschizătură a lui Dumnezeu”; Ieftae închipuie pe Domnul, fata lui închipuie trupul Mântuitorului: precum Ieftae s-a născut din desfrânată, la fel și Domnul S-a născut după trup din firea noastră cea desfrânată, dar în chip nepăcătos; precum Ieftae a fost alungat dintre ai lui, tot așa și Domnul a fost alungat dintre ai lui, adică dintre iudei; precum Ieftae a biruit pe dușmani, tot așa Domnul a biruit în războiul cel pentru noi; precum Ieftae a adus jertfă pe primul care l-a întâmpinat, tot așa Domnul a adus jertfă trupul Său propriu lui Dumnezeu și Tatăl.¹³⁴

„Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.” (Ioan 6.51)

Nu vede, oare, Dumnezeu căile mele

şi nu numără El toţi paşii mei?^{(Iov 31.4)}

Prohodim, adică zicem ectenia pentru morți, la intersecțiile din drumul către mormânt, pentru că acestea simbolizează vămile văzduhului prin care trece sufletul după moarte, după cum zice tradiția, răscruce de drumuri fiind și vama, unde drumurile pot să se schimbe ca direcție, de aceea ne rugăm, pentru ca sufletul să nu fie întors către iad de demoni prin eventualele păcate scoase la iveală de aceștia, să aleagă calea cea bună, către rai, către sânurile lui Avraam, acolo unde nu este durere, nici întristare nici suspin, ci viață fără de sfârșit...

„Eu, Domnul, pătrund inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după căile lui şi după roada faptelor lui.” (Ier. 17.10)

...Acum am început să înţeleg;

aceasta este schimbarea dreptei

Celui Preaînalt^{(Ps. 76.10)}

Slujirea preotului forțează firea la schimbare!

„O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui!” (Rom. 11.33)

El descoperă cele mai adânci

şi cele mai ascunse lucruri...^{(Daniel 2.22)}

Sunt unii păpușari camuflați care îmbracă un posibil regim totalitar - dictatorial - opresiv în haine creștine, și, trebuie să recunoaștem, sunt niște profesioniști în materie de „softpower”!

„De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.” (1Cor. 4.5)

Cele trei apocatastaze ale Bisericii

• a fiecăruia în parte, pe temeiul virtuții - cei care au împlinit rațiunea virtuții

• a firii întregi la înviere - în nestricăciune, în nemurire

• a puterilor sufletești - lepădarea memoriilor păcatului din puterile sufletului.¹³⁵

„Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor!” (Ps. 83.1)

După aceea a cunoscut Adam pe Eva,

femeia sa...^{(Fac. 4.1)}

La început, Dumnezeu hotărâse o naștere diferită de cea de astăzi - legătura nunții, din stricăciune; nunta a fost adusă de călcarea poruncii date lui Adam și Eva, de aceea toți se nasc din Adam zămislind în fărădelegi și cad sub osânda lui Adam; Eva s-a aprins spre plăcere și a născut în păcat; Eva fiind mama dintâi a tuturor, și noi cădem sub osânda maicii, deci ne naștem în păcate.¹³⁶

„Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.” (Ps. 50.6)

Anatomie creștină

Structura biologică este reflectarea unei structuri psihice sufletești care, la rândul ei, este pe suportul suprastructurii - supraformei - chipul divin creator.¹³⁷

„Iată că va pieri acela al cărui suflet nu este pe calea cea dreaptă, iar dreptul din credinţă va fi viu!” (Avacum 2.4)

Definiții

• Medicina științifică este cea academică.

• Medicina corpului este dietoterapia.

• Medicina religioasă este sacroterapia.

• Medicina sufletului este psihoterapia.¹³⁸

„Şi Iisus, răspunzând, a zis către ei: N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi.” (Luca 5.31)

Sănătatea este adevăratul chip

dăruit nouă de Dumnezeu

Se pare că în ziua de astăzi ne îmbolnăvim din trei cauze:

• supraalimentația,

• sedentarismul,

• surmenajul,

toate trei fiind în legătură cu păcatele:

• despărțirea de chipul lui Dumnezeu,

• atașarea de cele pătimașe,

• inexistența reîntoarcerii la ordinea Divină;

constatăm astfel oameni în gol de Divin, cu foame anxioasă, pierzându-se actul sacru al hranei și înlocuindu-se cu profanul consum; dar a te hrăni e mai mult decât a mânca, este o relație memorială a originii proprii, este un act sacru al rememorării originii sacre.¹³⁹

„Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!” (Isaia 38.17)

Să nu te temi de frica fără veste...^{(Pilde 3.25)}

Nu credem că e de dorit conservarea mediocrității și promovarea ei, de frica unei ipotetice erezii sau schisme, sau din orgoliu personal – egocentrism, invidie, etc.

„Căci de vă robeşte cineva, de vă mănâncă cineva, de vă ia ce e al vostru, de vă priveşte cineva cu mândrie, de vă loveşte cineva peste obraz, - răbdaţi.” (2Cor. 11.20)

Durerile iadului m-au înconjurat...^{(Ps. 17.6)}

Și în fundul iadului dacă ești și Îl chemi pe Iisus, El vine și te scoate de acolo!

„Lanţurile iadului mă încătuşaseră şi eram prins în lanţurile morţii.” (2Regi 22.6)

Va tăia Domnul împrejur inima ta

şi inima urmaşilor tăi,

ca să iubeşti...^{(Deut. 30.6)}

În timpul slujirii, preotul are de a face cu memoriile, atitudinile, rănile păcatelor strămoșilor, „moștenite” - care se manifestă în interior, în ființa sa!

„Când îi va izgoni Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta, să nu zici în inima ta: Pentru dreptatea mea m-a adus Domnul să stăpânesc pe acest pământ bun...” (Deut. 9.4)

Slava Lui acoperă cerurile

şi tot pământul este plin de slava Lui!^{(Avacum 3.3)}

Dumnezeu nu este mărginit de granițele seminarului!

„Nu eşti Tu, oare, din străvechile vremuri, Domnul Dumnezeul meu, Sfântul meu? Tu, Care nu poţi muri! Tu, Doamne, ai rânduit acest popor spre dreptate şi pe stâncă Tu l-ai întărit, ca să săvârşească drepte rânduieli.” (Avacum 1.12)

De curăţit însă

să vă cureţe preotul care este uns...^{(Lev. 16.32)}

Pe măsură ce înaintează în preoție, preotul conștientizează încet, încet, privilegiul pe care îl are ca dar de la Hristos de a fi mijlocitor pentru credincioșii săi...

„Aduceţi din ale voastre, daruri Domnului; fiecare să aducă Domnului daruri cât îl lasă inima: aur, argint şi aramă;...” (Exod 35.5)

Definiții¹⁴⁰

Îndumnezeirea este desăvârșirea și deplina pătrundere a omului de Dumnezeu.

„Căci ne bucurăm când noi suntem slabi, iar voi sunteţi tari. Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră.” (2Cor. 13.9)

Îndumnezeirea în sens larg înseamnă ridicarea omului până la nivelul cel mai înalt al puterilor sale naturale.

„Căci nu voim, fraţilor, ca voi să nu ştiţi de necazul nostru, care ni s-a făcut în Asia, că peste măsură, peste puteri, am fost îngreuiaţi, încât nu mai nădăjduiam să mai scăpăm cu viaţă.” (2Cor. 1.8)

Îndumnezeirea în sens restrâns cuprinde progresul pe care îl face omul dincolo de limita puterilor sale naturale, dincolo de marginile naturii sale, în spațiul dumnezeiesc mai presus de fire și de înțelegere.

„Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.” (1Cor. 2.14)

Toată teologia este mistică

și toată mistica e teologică

Mistica noastră ortodoxă trebuie să se raporteze la celelalte mistici, în special față de misticile panteiste orientale, nu în sens de polemică, ci de clarificare, pentru a evita amestecul, care nu e de dorit, astfel că în ortodoxie în centrul atenției este relația-unirea omului cu un Dumnezeu personal, iar mântuirea nu se realizează exclusiv prin puterile proprii, mântuirea nu are conotații negative în sensul de distrugerea omului - neantizarea lui - golire - anulare ființială într-o esență impersonală, ci, dimpotrivă, omul trebuie să ajungă la o comuniune cu Dumnezeu Cel Unul în Treime, deci la o îmbogățire plenară ontologică. Mistica noastră este una echilibrată, eclesială, sacramentală, centrată pe Sf.Taine, în special pe Sf.Liturghie.¹⁴¹

„Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anatema! Maran atha! (Domnul vine).” (1Cor. 16.22)

Virtuțile sufletului și cele ale trupului

Să le cultivăm, și să ne amintim că ele se trag unele pe altele, deci să începem cu una din ele, insistând – fiecare are o virtute cheie care deschide ușa către celelalte virtuți, cu aceea trebuie să începem.¹⁴²

„Toate cetăţile acestea erau întărite cu ziduri înalte, cu porţi şi cu încuietori, afară de cetăţile neîntărite care erau foarte multe.” (Deut. 3.5)

Taina cultului sfinților

Orice sfânt are destin de a fi părintele sfințitor al multor nesfinți, să resfințească pe cei păcătoși! Fiecare are un sfânt care îl înfiază, el este primul care crede că fiul va lăsa păcatul, credința mântuirii. Îl recunoaștem după rănile proprii ale păcatelor ce sunt totodată și rănile lui...¹⁴³

„Căci voi sunteţi poporul sfânt al Domnului Dumnezeului vostru şi pe voi v-a ales Domnul ca să-I fiţi poporul Lui de moştenire dintre toate popoarele câte sunt pe pământ.” (Deut. 14.2) – „Îmi veţi fi împărăţie preoţească şi neam sfânt! Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel.” (Ieş. 19.6)

Lăsaţi copiii să vină la Mine

şi nu-i opriţi...^{(Luca 18.16)}

Chipul de familie este treimea de sine a lumii create, universul familiei este universul intim al vieții lumii create; sacrul creației este chipul familiei, sanctuarul părinților și copiilor.¹⁴⁴

„Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.“ (Efes 5.28)

Binecuvântaţi pe Domnul,

Dumnezeul dumnezeilor...^{(Cântarea celor trei tineri 1.67)}

Dumnezeu este Ființa vie absolută, Ființa este Viul absolut pentru că este Treime de Sine, Ființa este chipul Treimii de Sine.¹⁴⁵

„Şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului.” (Apoc. 1.18)

Dar Dumnezeu,

bogat fiind în milă...^{(Efes. 2.4)}

Când preotul merge în parohie, printre enoriași, și se uită la ei, înțelege că Dumnezeu îi iubește pe oameni, pe toți, nu numai pe unii.

„Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi cu un mare număr de dobitoace?” (Iona 4.11)

Binecuvintează, Israel, pe Domnul,

lăudaţi şi-L preaînălţaţi

pe El în veci^{(Cântarea celor trei tineri 1.60)}

Există în Talmud propoziții inacceptabile, dar acestea nu trebuie să ne împingă în antisemitism, nici să ne tulbure, pentru că extremism - fundamentalism există aproape peste tot!¹⁴⁶

„Că în ziua în care voi pedepsi fărădelegile lui Israel, voi răsturna altarele cele din Betel şi coarnele jertfelnicului vor fi sfărâmate şi vor cădea pe pământ.”(Amos 3.14)

Nu cei bătrâni sunt înţelepţi

şi nici moşnegii nu sunt

cei ce înţeleg totdeauna dreptatea^{(Iov. 32.9)}

Uneori, abia după ce devii părinte ajungi să îți înțelegi proprii părinți, uneori, abia după ce au murit le simți lipsa cu adevărat și abia atunci îi iubești mai mult!

„Fă să înţeleg calea îndreptărilor Tale şi voi cugeta la minunile Tale.” (Ps. 118.27)

Cele 7 căderi ale firii omenești

„Nu te bucura când cade vrăjmaşul tău şi, când se poticneşte, să nu se veselească inima ta,... “ (Pilde 24.17)

1. Căderea lui Adam și a Evei – „De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.” (Fac. 3.6)

2. Uciderea lui Abel de către Cain - apariția asasinatului – „După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: Să ieşim la câmp! Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.” (Fac. 4.8)

3. Căderea în exclusivitatea trupului din timpul lui Noe – „După aceea a zis Domnul Dumnezeu lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea.” (Fac. 7.1)

4. Turnul Babel – „Şi au zis iarăşi: Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!” (Fac. 11.4)

5. Căderea generației lui Avraam, singurul rămas credincios – „După aceea a zis Domnul către Avram: Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu.” (Fac. 12.1)

6. Necredința generației lui Moise – „Dar Moise a grăit înaintea Domnului şi a zis: Iată, fiii lui Israel nu mă ascultă. Cum, dar, mă va asculta Faraon? Şi apoi eu sunt şi gângav.” (Exod 6.12)

7. Răutatea generației Proorocilor – „Proorocii sunt oameni uşuratici, vicleni; preoţii pângăresc cele sfinte şi calcă legea.” (Sofonie 3.4)

Iisus Hristos, Singurul cu adevărat drept, cade și se ridică în noi, ca Unul ce a primit toate cele ale noastre.¹⁴⁷

„Căci dacă cel drept cade de şapte ori şi tot se scoală, cei fără de lege se poticnesc în nenorocire.“ (Pilde 24.16)

Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ^{(Ps. 45.10)}

Cele șase opriri după Sf.Maxim:¹⁴⁸

1. Oprirea de la păcatul cu fapta – „Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui.” (Apoc. 22.12)

2. Oprirea de la hrana care inflamează poftele - postul – „Totuşi hrana lui în măruntaiele lui se strică şi se face în intestinele lui venin de năpârcă.” (Iov. 20.14)

3. Oprirea de la întâlnirile cu semeni fără limite în viața lor - „ ...Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.” (2Cor. 6.17)

4. Oprirea de la obiceiuri sau îndeletniciri care ne atrag către o viață departe de Dumnezeu – „Acum însă, fiind în Hristos Iisus, voi care altădată eraţi departe, v-aţi apropiat prin sângele lui Hristos,...” (Efes. 2.13)

5. Oprirea de la acumulările de avuție oneroase, de la bogăția care trage mintea în jos sau spre împrăștiere – „Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.” (1Cor. 13.3)

6. Renunțarea la voia proprie – „Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului.” (Efes. 5.17)

„Sunt oameni care sunt opriţi de la păcat din pricina sărăciei; aceştia, în somnul lor, nu sunt prigoniţi de remuşcări. “ (Eclez. 20.22)

...Căci iată,

Eu te voi elibera din ţară depărtată...^{(Ier. 46.27)}

Lipsa principiului subsidiarității duce inevitabil la totalitarism și încătușează libertatea, deci teroare mai mult sau mai puțin mascată, masca putând fi chiar și religioasă...

„Din cauza fraţilor mincinoşi, care veniseră, furişându-se, să iscodească libertatea noastră, pe care o avem în Hristos Iisus, ca să ne robească,...” (Gal. 2.4)

Har vouă şi pace de la Dumnezeu...^{(1Cor. 1.3)}

Fiecare dintre noi trebuie să facă pace cu trecutul său, în caz contrar acesta ne va urmări și va ieși la iveală sub diferite forme, unele patologice, și ne va împiedica să progresăm, atât psihic, cât și religios-duhovnicește. Orice om are un trecut, dar important este ce facem cu el, cum ne raportăm la el... Maica Domnului, izbăvește-mă de multele rele și aduceri aminte și năravuri și de toate faptele cele rele mă slobozește!

„Şi slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi, zice Domnul Savaot, şi în locul acesta voi sălăşlui pacea, zice Domnul Savaot.“ (Agheu 2.9)

Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!

Starea sufletului e bine de ținut între mândrie și disperare, dar în interval deschis, adică fără să atingă limitele...

„Tu pe Sanherib, cel ce cu nenumărate puteri s-a semeţit, regele cel crud al Asirienilor, cel ce cu sabia supunea tot pământul şi se ridica asupra sfintei Tale cetăţi, cu mândrie şi cu îndrăzneală blasfemii grăind, Doamne, l-ai înfrânt, luminat arătând neamurilor tăria ta cea multă;.” (3Macab. 6.5)

...cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător

şi mai ascuţit decât orice sabie...^{(Evr. 4.12)}

Loialitățile oamenilor sunt de multe ori de ordin politic și au la bază nevoi materiale, iar preotul le experimentează în consiliul parohial și nu numai; mărturisirea credinței este testul suprem al loialității față de Hristos și Biserica Sa și atunci realizăm că nu putem să mulțumim pe toată lumea, ci avem de luat decizii care ne definesc credința și pe noi înșine ca persoană. Avem ca model mucenicii... pe Sf.Ștefan...

„Drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. “ (Evr. 4.14)

În mijlocul neamului meu

Corpul nostru e o taină a unirii părinților care îl zămislește și care ne înrudește cu lumea; în el se pecetluiește chipul părinților împreună cu moștenirea unui neam întreg, în carnea lui se adună ca memorie toată lumea și în vinele lui curge înrudirea a toate... corpul nostru este pecetea chipului de creație,... zămislirea este prescură ce urcă sus la altarul ceresc unde fiecare sfânt alege și înfiază, luând asupră-și rănile păcatelor... Maica Domnului este prima care mângâie prescura, alege un înger care o duce în altar... Hristos zice cuvântul de taină, Sf.Duh pecetluiește o suflare și pune în mișcare inima, Tatăl binecuvîntează și unește întreita pecete, astfel noul suflet se zămislește... și din prescură se scoate agneţul, cer și pământ în unire, sânge de Dumnezeu și sânge creat, sufletul s-a întrupat... sufletul pecete al chipului de sus, corpul pecete al chipului de jos, suntem moștenitori ai tainei vieții, cu destinul memoriilor familiei noastre ca o zestre, destin mesianic de răstignire a păcatelor părinților, de reînviere a purității paterne și materne, mântuitori ai propriilor familii, fără de care viața își pierde frumusețea și menirea sacră.¹⁴⁹

“Pentru că şi Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, dintr-Unul sunt toţi; de aceea nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi, ... Spune-voi fraţilor mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda.” (Evr. 2.11,12)

Pierit-au pentru că n-au avut înţelepciune; pierit-au prin nebunia lor^{(Baruh 3.28)}

Postul calmează nebunia minții.

„ ...din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu Iov.” (Iov 42.8)

Ca ploaia să curgă învăţătura mea

şi graiurile mele

să se coboare ca roua,...^{(Deut. 32.2)}

Ordinea în ființa proprie și în societate e ținută prin rațiune, care ia în considerare armonia dintre toate. Efectul patimilor iraționale este dezordinea, descompunerea individuală și socială. Doar ascultând de învățătura dată de Subiectul veșnic al rațiunilor făpturilor și urmând modelul acestui Subiect întrupat se mențin în armonie relațiile dintre persoane, dintre rațiunile lucrurilor, dintre persoane și lucruri.¹⁵⁰

„Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci!” (Isaia 24.5)

Şi va da Domnul putere,

şi va lumina ochii noştri^{(Baruh 1.12)}

În fiecare duminică, primim lumina duhovnicească pururea strălucitoare, primim viață mai presus de lume și dumnezeiască și totuși constatăm în noi răutatea necumințeniei minții care vagabondează spre gunoaie mincinoase, pământești și urât mirositoare, împinsă de la spate de vrăjmașul ce viclenește și uneltește împotriva vieții noastre. Sfinte înger păzitor și voi, drepților, rugați-vă pentru mine, nesimțitul! Amar mie, păcătosului, sunt ticălos mai mult decât toți oamenii, pocăință nu este întru mine, dă-mi, Doamne, lacrimi ca să plâng faptele și gândurile mele cu amar...¹⁵¹

„Atunci m-am încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului.” (Eclez. 2.13)

Căsătoriile mixte

Problema căsătoriilor mixte nu este o noutate pentru Biserică. Ea s-a pus încă de la începuturile vieții creștine și este mereu actuală, deoarece privește unul din aspectele cele mai importante ale vieții și anume familia care se întemeiază pe dragoste. Căsătoriile mixte (matrimonia mixtă) au fost o realitate cu care Biserica s-a confruntat chiar din epoca apostolică, căci unii dintre membrii ei, recrutați dintre iudei și păgâni, încheiau căsătorii legale din punct de vedere al legislației civile cu necreștini. În același timp, exista și situația în care unul dintre soții păgâni se convertea la creștinism, ceea ce aducea după sine întrebarea firească dacă ei trebuie să mai rămână în legătura conjugală deja creată sau existentă.

Care a fost atitudinea Bisericii față de aceste două situații? La această întrebare răspunde foarte precis Sfântul Apostol Pavel care, scriind corintenilor, arată că, privitor la căsătoriile dintre creștini și păgâni, acestea sunt interzise de-a dreptul. În această privință, el spune categoric: „Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2Corinteni 6, 14). Referitor la cel de-al doilea aspect, Sfântul Apostol Pavel arată că, în cazul căsătoriilor mixte, care se creează prin convertirea unuia dintre soții necreștini la religia creștină, acestea sunt admise.

În această situație, el recomandă ca partea convertită, deci credincioasă (soț sau soție) să locuiască cu cea neconvertită, în speranța că și aceasta se va converti sau se va sfinți prin împreună-viețuirea lor. Iată ce spunea el în această privință: „Dacă un frate are o femeie necredincioasă și ea voiește să viețuiască cu el, să nu o lase. Și femeia, dacă are bărbat necredincios și el voiește să locuiască cu ea, să nu-și lase bărbatul. Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios” (1Corinteni 7, 12-14).

Așadar, pentru motive misionare majore, acest fel de căsătorii au fost admise la începutul creștinismului. Când însă, în viața Bisericii și-au făcut apariția învățăturile greșite, ereziile și schismele și orice fel de abatere sau rătăcire de la rânduiala și viețuirea creștină adevărată, Biserica a devenit mai prudentă, din respect față de credință, și a interzis comuniunea în cadrul familiei cu cei care nu viețuiau după buna rânduială. Așa se face că atât legea bisericească nescrisă, cunoscută sub denumirea de obicei sau cutumă, ca și legea scrisă, adică sfintele canoane, au interzis căsătoriile creștinilor ortodocși cu necreștinii și cu ereticii de tot felul, ca și cu schismaticii. Mai mult, ea a obligat atât pe necreștini, cât și pe eretici și schismatici ca, înainte de a încheia căsătoria cu creștinii ortodocși, să treacă la dreapta-credință, primii prin Botez și Mirungere, ceilalți numai prin Mirungere, în urma mărturisirii dreptei credințe, când au avut Botezul săvârșit valid, adică în numele Sfintei Treimi.

Astfel, Biserica a impus și obligativitatea botezarii și educării copiilor rezultați din asemenea căsătorii în dreapta credință. În această privință canoanele sunt categorice.¹⁵²

Pe baza hotărârilor fixate de canoane, Bisericile Ortodoxe și deci și Biserica Ortodoxă Română nu au admis și nu admit oficial și legal, nici în prezent căsătoriile mixte, decât în condițiile fixate în normele disciplinare menționate și obligatorii în toată Ortodoxia. Ele au fost aplicate cu acrivie sau rigurozitate mai ales în cazurile în care, prin căsătoriile mixte, s-a urmărit și realizat și o acțiune de prozelitism.¹⁵³

Singura observație, care se poate face în legătură cu dispozițiile canonice și poziția Bisericii Ortodoxe față de căsătoriile mixte este aceea că, din punct de vedere doctrinar sau haric, preotul ar putea săvârși cununia unui creștin cu o creștină care aparține oricărei confesiuni creștine în cadrul căreia se săvârșește valid Taina Sfântului Botez, care creează starea harică necesară primirii celorlalte Sfinte Taine. De asemenea, între creștini neortodocşi cu creștine ortodoxe. Ba, mai mult, preotul ortodox poate administra Taina Cununiei chiar creștinilor de orice confesiune care sunt botezați valid, chiar neortodocşi, dacă i s-ar cere. Cum însă legislația canonică și cea proprie Bisericii noastre cer ca preotul să nu săvârșească Taina Nunții celor de altă confesiune sau dintre ortodocși și neortodocsi, decât cu condiția ca aceștia din urmă să îndeplinească formalitățile și ritualul trecerii la Ortodoxie, această legislație trebuie respectată. Altfel, preotul este pasibil de pedeapsă. Dacă, însă, în această privință există o dezlegare sau dispensă dată de chiriarhul locului, aceasta primează.¹⁵⁴

După rânduiala canonică și practica Bisericii Ortodoxe, ca și conform celor stabilite de a II-a Conferință presinodală panortodoxă, problema căsătoriilor mixte se poate rezolva fie pe calea acriviei canonice, fie pe cea a iconomiei. Este de la sine înțeles că Biserica Ortodoxă va aplica acrivia numai în cazul în care există primejdia unui prozelitism confesional care se poate exercita și prin căsătoriile mixte. Ea este însă deschisă iconomiei, căci nu poate închide nimănui ușa mântuirii, suplinind prin aplicarea ei „lipsa de har a celor care au primit Sfintele Taine în mod valabil”. În acest caz, Biserica Ortodoxă poate valida atât Botezul, cât și cununia eterodocșilor care solicită ajutorul ei.

Poziția Bisericii Romano-Catolice față de căsătoriile mixte a fost reglementată abia la Sinodul de la Trident, în anul 1563, când s-a luat o hotărâre formală și general valabilă care interzicea încheierea căsătoriei catolicilor cu necatolicii în alt chip decât după rânduielile Bisericii Romane, care impunea obligatoriu oficierea căsătoriei de către preotul catolic, precum și botezarea și educarea copiilor în credința catolică.¹⁵⁵

În urma prezentării acestei situații a căsătoriilor mixte, conform legislațiilor bisericești, proprii fiecărei confesiuni, ne dăm seama că, pe de o parte avem de-a face cu un cadru legal juridic, care încearcă să reglementeze cât se poate de strâns această problemă, mergând până a face aproape imposibile căsătoriile mixte, iar pe de altă parte, ne izbim de realitatea concretă a existenței căsătoriilor mixte. Datorită liberei circulații, condițiilor noi de viață, emancipării sub toate aspectele, la acest început de secol și de mileniu, căsătoriile mixte devin tot mai frecvente. Ele se efectuează sau se încheie atât între creștini de diferite confesiuni, cât și între creștini și necreștini: mahomedani, evrei, budiști, hinduiști, brahmani și alții. Aceste căsătorii sunt ușurate în încheierea lor și de legislațiile multor state care nu consideră impediment la căsătorie deosebirea de religie sau confesiune și prin urmare nu le interzice. În condițiile în care trăim la acest început de mileniu, ele nu mai pot fi evitate „nefiind oprite de legislația civilă, iar pe de altă parte, luând în considerare îngăduința Sfântului Apostol Pavel ca un soț care s-a încreștinat să rămână în căsătorie cu soțul cu care se căsătorise înainte de a se încreștina, dacă acesta consimte cu această situație”.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că, bazându-se pe dragoste reciprocă și respect, ele trebuie îngăduite și respectate. Odată încheiate, ele aduc după sine implicații și urmări ecumenice și pastorale. Sub raport ecumenic, căsătoriile acestea pot servi ca liant între membrii diferitelor-confesiuni, evidențiind posibilitatea conviețuirii creștinilor de credințe diferite, în pace, respect și armonie. Ele pot servi ca model pentru ceea ce ar însemna lucrarea ecumenică de respect, apreciere și dragoste între diferitele confesiuni creștine sau între creștini și necreștini. Aplicând mai mult principiul iconomiei, putem să îndulcim dispozițiile legale privitoare la căsătoriile mixte, lăsând loc dragostei creștine care ne cere să iubim pe oamenii de toate stările sau toate credințele. Când ele nu urmăresc un scop prozelitist, pot fi îngăduite, așa cum și în lucrarea ecumenistă nu se admite prozelitismul. Privită în această perspectivă, problema căsătoriei mixte apare ca una din cele mai delicate situații care se pun și cer să fie rezolvate în relațiile interconfesionale sau interbisericeşti și care pot fi soluționate după caz, prin acrivie sau iconomie. Având în vedere că prin lucrarea desfășurată astăzi în spirit ecumenic în întreaga lume creștină, de cunoaștere, apropiere și unire între creștini, s-au creat condiții noi care îmbunătățesc relațiile interconfesionale și interbisericeşti, se impune ca în acest spirit ecumenist, care este o lucrare a Duhului Sfânt, să lăsăm loc mai mult iconomiei. Respectând credința fiecăruia, căsătoriile mixte ne pot servi ca model.

Sub aspect pastoral, ele creează o grijă deosebită pentru păstorii de suflete, care trebuie să-i cerceteze pe cei care aparțin de Bisericile lor, veghind la păstrarea rânduielilor bisericești, a practicilor de cult și tradițiilor proprii fiecărei confesiuni. În acest sens, trebuie cultivată grija pentru respectul față de credința celuilalt, toleranță, care este o condiție necesară conviețuirii, și dragostea ca bază a întemeierii oricărei familii. Libertatea fiecăruia din soți de a merge la locașul de cult al confesiunii sau credinței lui, de a-și respecta sărbătorile și de a-și îndeplini datoriile față de suflet sunt obiective de urmărit în viața partenerilor căsătoriilor mixte. Fiecare păstor de suflete se va feri să creeze sau să cultive sentimente de dispreț, ură sau respingere în sufletele soților din căsătoriile mixte, atât față de religia celuilalt, cât și față de persoana sa. De aceea, și sub aspectul pastoral aceste familii creează probleme delicate, care însă pot fi rezolvate numai în spiritul toleranței și iubirii creștine.

Atâta timp cât prin aceste căsătorii și familii nu se urmăresc alte scopuri decât materializarea dragostei dintre doi parteneri, ele pot fi admise și ocrotite sau păstorite cu grijă deosebită, lăsând loc fiecăruia de a-și manifesta dragostea, libertatea și credința.¹⁵⁶

„Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?“ (1Cor. 7.16)

De ce ierarhii sunt necăsătoriți?

Pentru că Melchisedec nu a avut soție, iar preoția Evangheliei e după rânduiala lui Melchisedec!¹⁵⁷

„Dacă deci desăvârşirea ar fi fost prin preoţia Leviţilor (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoţiei lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, şi să nu se zică după rânduiala lui Aaron?“ (Evrei 7.11)

Căutaţi-mi un om care cântă bine

şi mi-l aduceţi...^{(1Regi 16.17)}

Se cuvine ca preoții să pască puterile raționale ale sufletului ca pe niște oi și să ucidă iuțimea și pofta ca pe niște lei și respectiv urși, asemenea cu David regele lui Israel – „Şi urşi şi lei a ucis robul tău;...” (1Regi 17.36) – și să se folosească de învățătură pentru a zugrăvi o contemplație înaltă care să îmblânzească patimile răutății din ascultătorii săi.¹⁵⁸

„Să poruncească dar domnul nostru slugilor sale care sunt înaintea ta şi să caute un om iscusit la cântarea din harpă, şi când va veni asupra ta duhul cel rău trimis de la Dumnezeu, atunci acela, cântând cu mâna sa, te va linişti.” (1Regi 16.16)

Iar dacă ochiul tău cel drept

te sminteşte pe tine,

scoate-l şi aruncă-l de la tine,...^{(Mat. 5.29)}

Dacă prietenul tău te smintește sau dacă rudenia ta te smintește sau dacă subalternul tău te smintește, scoate-i pe ei și îi alungă de la tine; dacă contemplația ta te mândrește sau dacă fapta ta bună te îngâmfă sau dacă profesionalismul tău la serviciu te face să te fuduleşti, desparte-te de acestea, căci este mai bine să fii fără aceste părute virtuți, decât să mergi prin îngâmfare spre pierzania totală!¹⁵⁹

„Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă. “ (Mat. 5.30)

Că din tot necazul m-ai izbăvit

şi spre vrăjmaşii mei

a privit ochiul meu^{(Ps. 53.7)}

Mintea este soția sufletului – „ ...şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Fac. 2.24), iar sufletul se aseamănă cu Iov, căci pătimește asemenea cu acesta, după cum Iov a fost încercat, chiar ispitit de consoarta sa! „ ...iar duşmanii omului sunt cei din casa lui.” (Miheia 7.6). Atunci e timpul să ne rugăm îngerului păzitor, să usuce potopul cu tină și întunericul de gânduri rușinoase ce izvorăsc, despărțind de la Dumnezeu mintea, să întoarcă în gânduri bune și în cugete roditoare de focul umilinței, mintea robită de desmierdările trupești, mintea cea pururea întunecată cu patimile vieții.

„Atunci nevasta lui a zis către el: Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!“ (Iov 2.9)

Şi iată nişte bărbaţi aduceau pe pat

un om care era slăbănog^{(Luca 5.18)}

Frica tulbură sufletul și aduce în minte gânduri nebunești, actualizează instinctul de conservare, paralizează sufletul în mișcarea lui spre virtute.

„Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule.” (Mat. 15.19)

Fața tatălui este în ochi

În fața mamei, fiul este un veșnic copil, în fața tatălui, fiul este un veșnic bărbat. Tatăl este memoria originii transcedentale, mama este templul vieții fiecăruia dintre noi, chipul sacrului pământesc.¹⁶⁰

„Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica. “ (1Cor. 4.17)

Chipul de copil este Taina mamei

Chipul mamei naște chipul copilului și chipul copilului naște chipul mamei. Chipul de copil este raiul în care cerul se odihnește pe pământ, este chipul veșniciei în odihnă de divin.¹⁶¹

„Şi a zis regele: Tăiaţi copilul cel viu în două şi daţi o jumătate din el uneia şi o jumătate din el celeilalte! ... căci i se rupea inima de milă pentru fiul ei: Rogu-mă, domnul meu, daţi-i ei acest prunc viu şi nu-l omorâţi!...” (3Regi 3.25,26)

Inima mamei este în mâna sa

Maica Domnului este modelul chipului de mamă.¹⁶²

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta.” (Deut. 6.5)

Din tribul lui Neftali

li s-au dat Chedeşul în Galileea...^{(1Cron. 6.76)}

Sunt unii fericiți, care încuie simțurile ca pe niște uși, petrecând în Galileea - regiunea descoperirilor mistice, ca într-un foișor, având frică de duhurile răutății precum apostolii aveau frică de iudeii purtători de răutate. Aceștia se întâlnesc cu Dumnezeu Cuvântul fără lucrarea simțurilor la Cina cea de Taină - locul gnozei suprafirești, primesc starea de nepătimire („pace vouă”) și putere asupra duhurilor celor rele, dar și descoperirea simbolurilor Tainelor Dumnezeiești.¹⁶³

„Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! “ (In. 20.19)

Declaraţia Schuman, 9 mai 1950

Uniunea Europeană este șansa noastră de a ne manifestă autentic ca popor creștin ortodox într-un suprastat federal, și, la nivel individual, de a mărturisi ortodoxia. Cărbunii fierbinți ai credinței și oțelul mărturisirii sunt o șansă nesperată, la care părinții noștrii nici nu visau!

„Şi a zis Domnul către omul cel îmbrăcat în haina de in: Intră între roţile cele de sub heruvimi şi umple-ţi pumnii de cărbuni aprinşi, pe care-i vei lua dintre heruvimi, şi-i aruncă asupra cetăţii! Şi el a intrat acolo înaintea ochilor mei;” (Iez. 10.2)

Intoleranța, autoritarismul, conservatorismul semenilor adunați laolaltă

Dacă ești corect și sincer, dracii vor face nedreptate prin semeni, vor provoca „contagiunea mentală”, așa numita „vânătoare de vrăjitoare” și vei experimenta „sporirea diavolească”, asemenea cu Iov, pe care îl vei înțelege foarte bine... și pe el, pe Iov, și pe cel care a zis: „Acestea din urmă (mulțimile) nu au forță decât pentru a distruge, iar dominația lor reprezintă întotdeauna dezordine”. Și nu e nevoie de mulți indivizi pentru a se forma mulțimea... Indivizii nu mai sunt ei înșiși, se estompează personalitatea conștientă, predomină cea inconștientă, sentimentele sunt direcționate de sugestie și constrângere, de sentimente, de idei, în același sens, au tendința de a transforma în acțiune imediată ideile sugerate, etc. Imaginația individului capătă dimensiuni megalomanice, fantezia își intră în drepturi, neverosimilul încetează să mai existe... și dacă grupul e format din indivizi de gen feminin, lucrurile sunt și mai rele... Doamne, izbăvește-mă de toate lucrurile lumești cele rele și de sporirea diavolească izbăvește-mă și mă du întru Împărăția Ta cea veșnică!¹⁶⁴

„Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită,...” (1Petru 5.8)

Ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere,

ca să dobândim înfierea^{(Gal. 4.5)}

Taina înfierii se înfăptuiește la fiecare naștere, la nașterea fiecărui om! Dacă Fiul nu S-ar întrupa în chipul de creație, dacă Fiul nu s-ar face și un chip de făptură, creația nu ar fi posibilă! Tradiția spune că părinții pământești dăruiesc chipul de creație, un sfânt deschide chipul vieții (sfânt a cărui asemănare va fi) și pe sufletul omului este pecetea părinților și pecetea chipului lui Dumnezeu, inima este asemănarea Cuvântului, suflarea Duhului este însăși viața, binecuvântarea Tatălui este crearea însăși, căci „a Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta”. (Ps. 3.8)¹⁶⁵

„Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească;” (Efes. 1.3)

Şi nu-şi aduc aminte, când beau,

să iubească pe prieteni şi pe fraţi,

ci după puţin timp scot săbiile^{(Ezdra 3.22)}

Taina prieteniei, taina frăției, stă ascunsă în întâlnirea cu chipul Fiului lui Dumnezeu, căci El Și-a vărsat sângele pentru prietenii Săi, pentru frații Săi.¹⁶⁶

„Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. “ (Iacov 4.4)

Să nu furaţi,

să nu spuneţi minciună

şi să nu înşele nimeni

pe aproapele său.^{(Lev. 19.11)}

Fundamentul psihic al copilului și al viitorului adult este iubirea de părinți! Cei care experimentează în casa părintească un climat ostil și o atmosferă încordată, vor fura mai târziu autosatisfacţia de la celălalt, fără să țină cont de el, morala lui va fi păcălirea restricției, va vedea peste tot restricții pe care va încerca mereu să le înșele, considerând aceasta o biruință a vieții sale.¹⁶⁷

„Ce nedreptate au găsit în Mine părinţii voştri, de s-au depărtat de Mine şi s-au dus după deşertăciune şi au devenit ei înşişi deşertăciune?” (Ier. 2.5)

Ţie se roagă toată mulţimea pruncilor

şi părinţii acestora cu lacrimi^{(3Macab. 6.14)}

În icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, cosmosul întreg se roagă, rugăciunea își face drum fără opreliște deodată cu Fiul Însuși!¹⁶⁸

„De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite.” (Rom. 8.26)

...când am venit la voi

şi v-am vestit taina lui Dumnezeu,...^{(1Cor. 2.1)}

Taina lumii se ascunde în chipul de copil al Însuși Fiului lui Dumnezeu din brațele Maicii Domnului! De la El, de la Pruncul Dumnezeiesc de la sânul Maicii Sale învățăm toți taina rugăciunii Tatăl nostru, căci rugăciunea are chip de Fiu, în Duhul Sfânt, rugăciunea este răspunsul Fiului către Tatăl, în fața Căruia nimeni nu poate sta decât în gest de recunoștință, în gest de închinare, în gest de mulțumire, căci Tatăl ne-a dat viața, El ne-a dăruit Viața prin binecuvântarea Sa.¹⁶⁹

„Rugaţi-vă şi pentru mine, ca să mi se dea mie cuvânt, când voi deschide gura mea, să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei,...” (Efes. 6.19)

Cu primejdia vieţii noastre

ne agonisim pâinea^{(Ier. 5.9)}

Primejdia alungă multe gânduri, alungă multe ispite.

„Şi cel care iubeşte primejdia va cădea într-însa.“ (Eclez. 3.25)

Desprinderea

Când sufletul iese din trup, atunci se face ca un vuiet de vânt puternic și se adună parcă din tot corpul.

„Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. “ (Fapte 2.2)

Mirarea care ne mișcă

Dumnezeu are obiceiul să ne uimească cu bunătatea Sa, cu dragostea Sa!

„Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? “ (Fapte 2.7)

Sufletul cel strâmtorat şi duhul cel necăjit strigă către Tine^{(Baruh 3.1)}

În orice patimă, sufletul Îl caută cu disperare pe Dumnezeu, dar nu-L găsește și nu se satură!

„Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. “ (Gal. 5.24)

Să ţinem mărturisirea nădejdii

cu neclintire^{(Evr. 10.23)}

În fața ispitei avem cel puțin două opțiuni: izolare în tăcere, un fel de ghetou mai mult sau mai puțin interior, eventual format într-un cerc restrâns, fie opțiunea dialogului cu clarificările de poziție aferente, conștientizarea diferențelor și mărturisirea credinței proprii într-un spirit irenic.

„Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pe ei cu ei înşişi, nu au pricepere. “ (2Cor. 10.12)

Credincios este Dumnezeu,

prin Care aţi fost chemaţi

la împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru^{(1Cor. 1.9)}

Giulgiul sufletului este corpul și se cuvine a fi înfășurat și strâns în curățenie, și curățenia trupului e postul, apoi să luăm pe Acela, adică pe Iisus, prin împărtășire și să Îl așezăm în mormântul sufletului de piatră, adică care nu uită pe Dumnezeu, și e săpat în piatră, adică de la Hristos, piatra din capul unghiului. Acest lucru nu depinde de nivelul de bunăstare la care am ajuns, să nu ne fie frică că vom cădea din bogăție dacă vom mărturisi pe Hristos, să nu ne temem, căci avem îngerul cel purtător de lumină grăind cu mare glas, și care ne izbăvește de temere, zicând „Hristos a înviat! Și ne-a dăruit nouă viață veșnică...”¹⁷⁰

„Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. “ (Marcu 15.46)

Cerul spiritual și Pământul corporal

Divinul creează lumea singur, fără intermediari. Loghii creatori sunt formă definitivă și completă, nu mai este nevoie de evoluție! Creația este formată din asemănări create ale Loghilor, care sunt supraformele divine. Actul unirii chipului Divin cu chipul lumii, ca cer și pământ, este originea lumii.¹⁷¹

„Căci aşa zice Domnul Savaot: Peste puţină vreme, Eu voi cutremura cerul şi pământul, marea şi uscatul;“ (Agheu 2.6)

Binecuvântat este numele cel sfânt

al slavei Tale...^{(Cântarea celor trei tineri 1.29)}

Chipul de Fiu este ființa lumii! Creația este posibilă și reală, nu iluzivă, doar din actul întrupării! Chipul prehristic sunt cuvintele creatoare, loghii prin care se creează lumea. Chipul Fiului este certificatul de naștere al lumii!¹⁷²

„El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate. “ (Col. 1.17)

Toate căile omului sunt curate în ochii lui,

dar numai Domnul este

Cel ce cercetează duhul^{(Pilde 16.2)}

Arhetipul Cosmosului este chipul de familie - asemănarea Treimii în creație este familia. Distingem trei tipuri de familie:

• familia de naștere

• familia de personalizare proprie - monahală, duhovnicească sau obișnuită laică - Taina Căsătoriei

• familia de uniune cosmică

Fiecare trăim viața în modalitate proprie afirmând astfel chipul de personalitate și asemănarea noastră cu chipul lui Dumnezeu este această personalizare, răspunsul nostru, specificul creșterii proprii, personalizarea este activul propriei vieți. Avem astfel:

• copilăria - zestrea vieții

• ritualul vieții - desfășurarea vieții

• încununarea - odihna veșniciei.

„Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească,...” (Rom. 12.1)

Dumnezeule, auzi rugăciunea mea,

ia aminte cuvintele gurii mele!^{(Ps. 53.2)}

Rugăciunea lui Iisus, rugăciunea isihastă, spusă mereu, captează atenția, captează auzul, adună toată persoana risipită.

„Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară. “ (Ps. 140.2)

Graba strică treaba

Graba și emoția strică buna așezare a sufletului și îl aruncă în tulburare și răzvrătire sau chat interior.

„Necredinţa şi tăgada Domnului, căderea de la credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene.” (Isaia 59.13)

...să-l aduci jertfă Domnului

întru miros cu bună mireasmă^{(Exod 29.41)}

În timpul Crezului, când se face actualizarea Sf.Duh peste Sf.Daruri, o mireasmă bineplăcută învăluie Altarul...

„Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă.“ (Efes. 5.2)

Unge capul tău şi faţa ta o spală^{(Mat. 6.17)}

Fața este viața noastră pe care trebuie să o curățim de tot păcatul și patima, capul este mintea noastră care trebuie unsă cu strălucirea cunoștințelor duhovnicești dumnezeiești din Sf. Scripturi și din citirile cărților sfinte.¹⁷³

„Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre,...” (Efes. 5.19)

Cain și Abel

Abel închipuie pocăința, jertfa, iar Cain închipuie cugetul trupesc, grija cea lumească.¹⁷⁴

„O, de v-aţi întoarce şi v-aţi pocăi, ar rămâne de pe urma voastră o binecuvântare, un prinos şi o jertfă cu turnare pentru Domnul Dumnezeul vostru!“ (Ioil 2.14)

Chipul iconic de Sfânt Părinte

Există un chip de taină al Sf. Părinți: șoaptă a chemării lui Hristos, văpaia râvnirii Duhului Sfânt, îndrăzneală a nădejdii neclintite, focul Duhului aprins, rugăciune neîncetată în mijlocul lumii, vederea de Duh pătrunzătoare!¹⁷⁵

„Aprins e sufletul meu de dorirea judecăţilor Tale, în toată vremea.“ (Ps. 118.20)

Iubirea adevărată și iubirea falsă

Iubirea față de Dumnezeu merge mână în mână cu iubirea față de oameni; cel ce pretinde că iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească și pe tot omul ca pe sine însuși, căci cel ce vede în inima sa o fărâmă de ură față de un om oarecare, pentru vreo greșeală, e cu totul străin de iubirea de Dumnezeu, căci iubirea de Dumnezeu nu suferă câtuși de puțin nici o urmă de ură față de om, Dumnezeu fiind iubitor de oameni. La fel e și cu sufletul pătimaș, plin de gânduri de poftă!¹⁷⁶

„Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.“ (Rom. 13.8)

Smerenia

Smerenia înseamnă să te simți bine în pielea ta, adică să nu te prefaci, să nu minți, să fii sincer, să îți asumi cele făcute de tine, fie bune, fie rele, să mărturisești credința, pe Hristos, să nu dorești să fii ceva ce nu poți fi, nici să te subestimezi, nici să te supraestimezi, dar să te perfecționezi și să te sfințești continuu, în fiecare zi, să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta şi celelalte porunci.

„Slujind Domnului cu toată smerenia şi cu multe lacrimi şi încercări care mi s-au întâmplat prin uneltirile iudeilor.“ (Fapte 20.19)

Taina căsătoriei și ierurgia monahismului

Nu toți pot sări peste Rai!¹⁷⁷

„Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. ... Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor...” (1Cor. 7.8,28)

Memoriile creației¹⁷⁸

„Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.“ (Luca 22.19)

Istoria

Memoria de fond a existenței în împletire cu memoriile de răspuns propriu este istoria.¹⁷⁹

„ ...ca să fie de acum şi să rămână în viitor pentru voi şi pentru Perşii binevoitori amintirea izbăvirii voastre, iar pentru duşmanii voştri să fie amintirea pieirii lor.” (Cartea Esterei 8.12)

Chemați să reabilităm slăbiciunea lui Adam

Chipul lui Dumnezeu din noi este pomul vieții, dar avem în noi și păcatul adamic, chipul pomului șarpelui - toți cei care voiesc să se curățească de păcatul strămoșesc, să renască la o viață nouă și să devină membri ai Bisericii lui Hristos trebuie să se boteze.¹⁸⁰

„Zis-a Adam: Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat.” (Fac. 3.12)

Definiții

• Cosmogonia este nașterea cosmosului.

• Cosmologia este manifestarea naturii create ca răspuns propriu.

• Cosmogonia creștină este creația Logosului Dumnezeiesc având la bază Cuvintele-Loghii creatori arhechipali, ființa creată fiind făcută deodată spirit și materie-corp fără antagonism.

• Icoana cosmogoniei este chipul Hristic, Divinul coborât în creație.

• Icoana cosmologiei este chipul Maicii Domnului, urcarea creației în Divinitate.¹⁸¹

„La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” (Fac. 1.1) ... „Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!...” (Luca 1.38)

Raiul versus Împărăția lui Dumnezeu¹⁸²

„Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!” (Fac. 3.3)

Chemați să naștem chipul Fiului

După ce Adam a născut pe Fiul prin coasta dăruită Evei, Eva trebuia să-L nască din trupul coastei adamice. Mai mult, fiecare dintre noi trebuie să renaştem chipul Hristic prin chipul nostru, în proprie personalitate, căci și El ne-a născut primul, din chipul Său.¹⁸³

„Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.” (Fac. 2.22)

Libidoul, capul de șarpe, ca fals de inversiune

Freud a greșit când a afirmat că bărbatul și femeia sunt bisexuali, poate și din cauză că a studiat natura umană căzută și a renunțat la revelație; fiecare este unisex, dar datorită păcatului apare o mutație de personalitate, un fals feminin la bărbat și un fals masculin la femeie, de aceea bărbatul libidinos se autofeminizează, libidoul fiind caracteristic femeii. Refulările apar datorită libertății libidoului, care duce de asemenea la o autoproliferare cu viteză foarte mare.¹⁸⁴

„Aşa să grăiţi şi aşa să lucraţi, ca unii care veţi fi judecaţi prin legea libertăţii. Căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii.“ (Iacov 2.12,13)

Biserica este Mireasa,

născătoare de Fiu Hristic

Preoția vechiului Testament era o preoție cu altarul închis, într-un Templu, în așteptarea Fiului Mesia; abia după nașterea Sa, naștere din pururea Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, preoția va deveni cu liturghisirea deschiderii Altarului!¹⁸⁵

„Altarele Tale, Doamne al puterilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu.“ (Ps. 83.4)

Mireasa trebuie să fie fecioară

Mirii rămân neîntâlniți și se opresc la o autogustare de sine în propriul trup dacă nu au copii, ei devin un trup abia după nașterea fiului-copilului, părinții fiind însoțitorii fiului. Chipul de soție se arată abia după naștere, chipul de soț și soție este doar în starea de părinte, până atunci cei doi sunt opriți în starea de miri!¹⁸⁶

„Să nu-şi ia de soţie femeie desfrânată sau necinstită; nici femeie lepădată de bărbatul ei, căci sunt sfinţi ai Domnului Dumnezeului lor.“ (Lev. 21.7)

Treptele vieții omului¹⁸⁷

1. Chipul de fiu - chipul de om, suflet și corp

2. Chipul de rai

3. Chipul de unire cu Trupul Cosmic Hristic

„Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc. “ (Apoc. 20.15)

Treptele vieții omului¹⁸⁸

1. Chipul de naștere

2. Chipul de mire - chipul de căsătorie

3. Chipul de Împărăția lui Dumnezeu

„Să te temi de Domnul Dumnezeul tău şi toate hotărârile Lui şi poruncile Lui, pe care ţi le spun eu astăzi, să le păzeşti tu şi fiii tăi şi fiii fiilor tăi, în toate zilele vieţii tale, ca să se înmulţească zilele tale.“ (Deut. 6.2)

Îndrăzneşte, poporul meu,

pomenirea lui Israel^{(Baruh 4.5)}

Toți creștinii care au posibilitatea ar trebui să meargă în pelerinaj în Israel măcar o dată în viață, să se închine în Biserica Sf. Mormânt și să se bucure de celelalte locuri sfinte din Țara Sfântă! Măcar o dată în viață!

„Nimeni, o Israele, nu este ca Dumnezeu, Care să meargă pe ceruri întru ajutorul tău şi pe nori întru slava Sa.“ (Deut. 33.26)

Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție,

Maica Domnului

Cine vrea să se inițieze în tainele păcii și ale liniștei să înceapă să zică Acatistul Sf.Acoperământ al Maicii Domnului și va gusta din bucuria și hrana duhovnicească, va primi ajutorul Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, Împărătesei celei mai înainte de veci, căci va intra mistic în „Biserica din Vlaherne” și va fi acoperit de tot răul, căci înaintea Ei nu pot să stea vrăjmașii, nici cei văzuți nici cei nevăzuți și se va îndulci de veselia cea tainică, Ea fiind dătătoare de tot darul pământesc și ceresc, fără zavistie!

„Şi le-a dat Domnul linişte şi odihnă din toate părţile, cum jurase părinţilor lor, şi nimeni dintre toţi vrăjmaşii lor n-a putut sta împotriva lor, ci pe toţi vrăjmaşii lor i-a dat Domnul în mâinile lor.“ (Cartea lui Iosua Navi 21.44)

Şi mi-am întors privirea să văd

înţelepciunea, nebunia şi prostia...^{(Eclez. 2.12)}

Privirea dezvăluie de multe ori patima dinlăuntrul sufletului!

„Cu buzele sale se preface cel ce urăşte, iar înlăuntrul lui nutreşte înşelăciune;” (Pilde 26.24)

Intrând în corabie,

Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa^{(Mat. 9.1)}

Toate patimile și răutățile făcute ies la suprafață în timpul rugăciunii! Și ne gonesc afară din cetatea rugăciunii.

„Juratu-S-a Domnul pe Sine însuşi, zice Domnul Dumnezeu Savaot: Îmi este scârbă de semeţia lui Iacov şi palatele lui le urăsc, pentru aceasta voi preda cetatea dimpreună cu tot ceea ce este în ea.” (Amos 6.8)

Traseul păcatului

Amintirea ... gândul simplu ... fixația lui mentală ... patima ... încovoierea minții ... fapta cea rea!¹⁸⁹

„Nu le-a păsat de înţelepciune şi de aceea n-au ştiut ce este binele şi au lăsat celor care sunt în viaţă amintirea nebuniei lor, aşa încât ticăloşiile lor să nu fie înghiţite de uitare,...” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 10.8)

...şi împlinesc, în trupul meu,

lipsurile necazurilor lui Hristos,

pentru trupul Lui...^{(Col. 1.24)}

Fiecare dintre noi are crucea după măsura sa, în lucrare de Taină, și numai noi, fiecare în parte, știm mucenicia tăcută a noastră, suferințele, primejdiile, răutățile de la tot pasul, dar pe care se cade să le trecem prin bucuria iubirii lui Hristos, prin tăria credinței, pentru a răbda și a scăpa neatinși pe drumul personal al Golgotei, cântând cu dragoste cântarea: Aliluia!¹⁹⁰

„Şi Domnul a zis către Satan: Îl dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viaţa lui.” (Iov 2.6)

Iar când Hristos, Care este viaţa voastră,

Se va arăta...^{(Col. 3.4)}

Viața este o totalitate care își desface componentele, ea nu este o structurare de părți!¹⁹¹

„Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.“ (In. 11.25)

Auzit-am de aceasta

şi lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău,

tremurat-au buzele mele...^{(Avacum 3.16)}

Există în spațiul cosmic un Glas care străbate Universul și îl face viu.¹⁹²

„Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apoc. 3.20)

Adam rememorează în Eva

propriul său chip de copil

Rememorarea chipurilor de origine este iubirea. Iubirea este întoarcerea la naștere, iubirea este întoarcerea la origine!¹⁹³

„În aceasta am cunoscut iubirea: că El Şi-a pus sufletul Său pentru noi, şi noi datori suntem să ne punem sufletele pentru fraţi.“ (1In. 3.16)

Eva, chipul de pământ în esență

Căderea femeii este singurătatea ei.¹⁹⁴

„Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el.” (Fac. 2.18)

...pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde

de cel de un neam cu tine^{(Isaia 58.7)}

Auto-rememorarea patologică are la origine căderea în gol de identitate datorată neînsoţirii chipului creat cu chipul divin.¹⁹⁵

„Şi i-a zis Dumnezeu: Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?” (Fac. 3.11)

Daţi mai întâi milostenie

cele ce sunt înlăuntrul vostru...^{(Luca 11.4)}

Când faci bine, când faci milostenie, te simți bine, ești fericit, ești bucuros, plin de energie. Și rugăciunea curge mai ușor și mai lin! Iar postul amplifică și mai mult! Milostivirea ajută foarte mult la bolile de inimă...

„Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult.” (Tobit 12.9)

Memoriile originii

Începutul zilei cosmice ... Numele Hristic este prin Glasul Sf.Duh, Supranumele Tatălui este numit de Fiul și Numele Fiului este numit de Sf.Duh. La numirea Fiului, toate se umplu de un suflu Divin, dătător de viață, la numirea Tatălui, toate cad în genunchi! Și mai este și glasul creației, numele Maicii Domnului.¹⁹⁶

„Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească.” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 7.25)

De la răsăritul soarelui până la apus,

lăudat este numele Domnului^{(Ps. 112.3)}

Răsăritul Luminii celei de Taină, care nu se vede, Totala Lumină Cosmică, este la Glasul Fiului de la începutul zilei cosmice; chiar și în iad apare o Lumină, atunci demonii cad pe jos în spasme, fără voie! Ritualul Cosmic de Taină când Tatăl Dumnezeu binecuvântează! De aceea facem rugăciunile de dimineață.¹⁹⁷

„Căci, de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri, zice Domnul Savaot.” (Maleahi 1.11)

...glasul pe care l-am auzit

ca glasul celor ce cântă

cu alăutele lor...^{(Apoc. 14.2)}

Există în spațiul cosmic un Glas care străbate Universul și îl face viu, este Glasul din Absolut al Cuvântului, al Fiului Creator al Lumii. Ziua cosmică începe cu acest Glas care cântă Tatălui Dumnezeu, Fiul cântă lauda Sa ființială care este în același timp și rugăciune pentru creație: Tatăl nostru!¹⁹⁸

„Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;” (Apoc. 1.15)

Şi acum, fiul meu, să fie Domnul cu tine,

ca să ai spor^{(1Cron. 22.11)}

Fructul ființialității mirilor se naște din trupul lor și este renașterea reciprocă. Împlinirea iubirii feminine se face prin întoarcerea în chipul de mamă. Deplinul iubirii în sine este copilul, fiul, de aceea cine omoară chipul nașterii omoară esența iubirii.¹⁹⁹

„Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.” (1Tim. 2.15)

Domnul Savaot ridica-va asupra lor

un bici...^{(Isaia 10.26)}

Sunt unii care încearcă un fel de comerț cu Dumnezeu, fie mental, fie faptic, dar mascat sub forma unor daruri: Doamne eu îți dau un pomelnic, Tu îmi dai... sau eu îți dau niște mătănii sau post sau zeciuială, tu îmi dai roade bogate... ploaie etc., rar sunt unii care fac daruri fără pretenții ulterioare și se lasă în voia Domnului: Doamne, facă-se voia Ta!

„Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele.” (In. 2.15)

Darurile vindecărilor,

întru acelaşi Duh^{(1Cor. 12.9)}

Creștinii care participă la Sf.Liturghie de Izvorul Tămăduirilor se vindecă de bolile sufletești, parțial sau total.

„Şi s-a rugat Avraam lui Dumnezeu şi Dumnezeu a vindecat pe Abimelec, pe femeia lui şi pe roabele lui, şi acestea au început a naşte.” (Fac. 20.17)

Lepădările luteranului sau calvinului la intrarea în Sf. Biserică Ortodoxă

Luteranul sau calvinul care vrea să se boteze ortodox trebuie să confirme renunțarea la vechea credință și blestemul ei, astfel trebuie să renunțe la: satana, la toate lucrurile lui, la toţi îngerii lui, la toate slujbele lui, la toată trufia lui, şi îl scuipă pre el; să renunțe la eresurile Calvinilor sau Luteranilor, mai marii eresurilor, şi la cei de împreună cu aceia şi la adunarea, obiceiurile şi la toţi învăţătorii lor.²⁰⁰

„Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. “ (Mat. 9.16)

Lepădările catolicului la intrarea în Sf. Biserică Ortodoxă

Catolicul care vrea să se boteze ortodox trebuie să confirme renunțarea la vechea credință și blestemul ei, astfel trebuie să renunțe la: rătăcirea şi greşeala adunării papistăşeşti, eresurile şi dezbinarea.²⁰¹

„Şi starea ta cea veche va fi nimica toată, atât de mult vei fi deasupra în starea ta cea nouă.“ (Iov 8.7)

Lepădările mozaicului la intrarea în Sf. Biserică Ortodoxă

Mozaicul care vrea să se boteze ortodox trebuie să confirme renunțarea la vechea credință și blestemul ei, astfel trebuie să renunțe la: credinţa mozaică, hulă, tăierea împrejur, sâmbăta, azime, toate sărbătorile mozaice, spălări, mâncări, obiceiuri mozaice, Talmud - învăţătura cea potrivnică Bisericii, şcoala mozaică, posturile, rugăciunile, obiceiurile, meşteşugurile mozaice, mesia cel mincinos.²⁰²

„Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. “ (Rom. 13.12)

Conștiința - fântânile de apă, pe care le răpesc slugile lui Abimelec

Conștiința este legea firii omenești. Ea a fost închipuită în Vechiul Testament: „Toate fântânile, pe care le săpaseră robii tatălui său, în zilele lui Avraam, tatăl său, Filistenii le-au stricat şi le-au umplut cu pământ” (Fac. 26.15). În conștiință, dumnezeiescul se întâlnește cu omenescul! Și nu e nimenea care să nu o aibă pe ea, nu se pierde niciodată, ne aduce aminte că avem datorii; se mai numește și potrivnicul pentru că se împotrivește voii noastre celei rele de cele mai multe ori și ne mustră, sau dreptul, fiind izvorul dreptului: „Efraim este asupritor, calcă dreptul fiecăruia, fiindcă îi place să alerge după idoli.” (Osea 5.11); se mai numește pârâșul: „Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat grăiesc ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban.” (Mat. 5.25,26), calea, fiind, după Sf.Vasile, lumea aceasta, eonul acesta! Nu putem deveni cetățeni ai raiului atâta timp cât avem conștiința încărcată cu răul făcut semenului sau față de Dumnezeu!²⁰³

„Apoi a săpat Isaac din nou fântânile de apă, pe care le săpaseră robii lui Avraam, tatăl său, şi pe care le astupaseră Filistenii după moartea lui Avraam, tatăl său, şi le-a numit cu aceleaşi nume, cu care le numise Avraam, tatăl său.” (Fac. 26.18)

Suspinul neamului meu pământesc

Fiecare dintre noi suntem în paternitatea unui sfânt, suntem darul unui sfânt, suntem purtători de o cruce, chip de mântuire a unui neam!²⁰⁴

„Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacob.“ (Ps. 23.6)

Chipul de femeie

nu poate fi niciodată Chip de Preot

O femeie ar fi transformată automat în bărbat și nu ar mai fi femeie dacă s-ar face Preot!²⁰⁵

„Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău. “ (Deut. 22.5)

Creația este Liturghia cosmică a Fiului

Creația nu se poate crea pe sine însăși, ci se naște doar prin Creator, nu se poate „naște” pe sine, iar Creatorul este Dumnezeul Treime, Unul în Ființă, dar întreit în Persoane. Astfel, Tatăl Dumnezeu este Potența Absolută, Dumnezeirea are originea în Tatăl dar creația are originea în Fiul. Nimic nu se poate naște decât prin Chipul Tatălui, Care este Originea Absolută.²⁰⁶

„Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. “ (In. 3.3)

Cel ce biruieşte

va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe...^{(Apoc. 3.5)}

Actualizarea este cuvântul de ordine în Săptămâna Mare!

„Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.” (Apoc. 3.10)

Hristos - Împăratul isihiei

După ce te împărtășești cu Sf.Taine, starea de fericire care pune stăpânire pe propria ființă ai vrea să se prelungească,... în veci vecilor...

„O, Paștile cele mari și preasfințite, Hristoase! O, Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea! Dă-ne nouă să ne împărtășim cu Tine, mai adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale.”²⁰⁷

Înțelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă,

pe care Dumnezeu a rânduit-o

mai înainte de veci^{(1Cor. 2.7)}

Cine vrea să intre în Taina Isihastă trebuie să se roage - să citească Acatistul Maicii Domnului și se va iniția, va gusta din taină.

„Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toate să se roage Domnului şi cu râvnă să-I slujească Lui. “ (Sofonie 3.9)

Binecuvântaţi, îngeri,

pe Domnul^{(Cântarea celor trei tineri 1.36)}

Sfinții deschid lumea îngerească, o fac oarecum accesibilă și nouă păcătoșilor!

„Neamurile neamurilor Te vor lăuda în strigăte de bucurie. Blestemaţi fie toţi cei ce Te urăsc pe Tine, iar cei ce Te iubesc să fie binecuvântaţi în veac!“ (Tobit 13.12)

Cugetaţi cele de sus,

nu cele de pe pământ^{(Col. 3.2)}

Sf.Euharistie curățește gândurile cele rele și păcătoase! Spală cugetele și îndreaptă deprinderile cele rele, de aceea bine este a ne alipi de Domnul, punând în El speranța mântuirii noastre!

„Că El este Cel care a întocmit munţii şi a făurit vîntul şi descoperă omului gândurile sale; El a făcut zorile şi întunericul şi calcă peste înălţimile pământului. Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui!” (Amos 4.13)

RăsCrucea de drumuri a minții

Când suntem în cumpănă și nu știm încotro s-o apucăm, avem de luat o hotărâre și nu știm ce decizie să luăm, atunci primul lucru care e bine de făcut este să amânăm și să facem rugăciune la Maica Domnului, care este ca un stâlp de foc care ne arată calea, chiar dacă suntem în bezna păcatului.

„Şi cuvintelor tale fă jug şi cumpănă şi gurii tale fă-i uşă şi încuietoare.“ (Eclez. 28.28)

Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea,

pe care Dumnezeu o are către noi...^{(1In. 4.16)}

Dumnezeu e binevoitor și nu e ostil cu noi oamenii! Nu există păcat care învinge iubirea lui Dumnezeu pentru noi oamenii și acest lucru e bine de știut! Dumnezeu are drag de oameni!

„Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.“ (2Cor. 13.11)

Cu iudeii am fost ca un iudeu,

ca să dobândesc pe iudei...^{(1Cor. 9.20)}

Cuvântul iudeu sau evreu nu întotdeauna face referire la un popor, de multe ori desemnează o atitudine, o stare de spirit, o mentalitate, o credință sau o necredință.

„Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos.” (Col. 3.11)

Iubirea neînțeleasă a lui Dumnezeu Tatăl

Este posibilă o împărtășire a firii dumnezeiești nouă oamenilor, căci Dumnezeu ne-a creat pe noi „ca un fel de hristoși de al doilea”. Această unire-împărtășire socotim a fi în mod neschimbat, neamestecat, neîmpărțit, nedespărțit (asemenea unirii firilor din Hristos, Modelul Absolut) și în asistența nemijlocită a harului divin și întrece toată mintea și scapă întregii înțelegeri, făcându-ne pe noi fii ai lui Dumnezeu și dumnezei prin lucrare și har: „ ...dumnezei sunteți și toți fii ai Celui Preaînalt” (Ps. 81.6), căci „cel născut are numaidecât firea celui ce l-a născut” și „ ...se face pe Sine ca o căruță nouă a noastră, mai presus de înțelegere...”.²⁰⁸

„Întocmai ca vulturul care îndeamnă la zbor puii săi şi se roteşte pe deasupra lor, întinzându-şi aripile, a luat pe Israel şi l-a dus pe penele sale.” (Deut. 32.11)

Liberté-neutralité-communion

În mistică-duhovnicie, neutru nu există, libertate există doar în comuniune-dialog cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în rest e robire de la cel rău, care momește mintea într-o așa zisă neutralitate, pentru a scoate sufletul din rugăciune, din deschiderea lui către Dumnezeu, și, în mod indirect, dar inevitabil, îl orientează spre dialog demonic. Neutralitatea poate exista în societate, în corpul de legi al unui stat sau a unei comunități, dar nu în duhovnicie, nu în Biserică. De aceea în Biserică la rugăciune, la slujbă, ne dăruim, ne deschidem total, sau după putere, „din tot sufletul și din tot cugetul nostru zicem”, lui Hristos, chiar dacă la început există un pic de teamă...

„Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei.“ (Gal. 5.1)

Crucea pusă nouă în spate

de către tancurile...

Disprețul față de cele sfinte, răspândit în sistemul de învățământ de mașina de propagandă comunistă, a rămas ca memorie sau ca atitudine fie interioară, fie exterioară, la mulți din foștii elevi care au fost educați în perioada fostului regim și se constituie ca o cruce...

„Cei ce slujesc idolilor deşerţi dispreţuiesc harul Tău;“ (Iona 2.9)

Aceasta să faceţi

spre pomenirea Mea...^{(Luca 22.19)}

Emoția generată de actualizarea evenimentelor de acum 2000 ani, trăită prin sfintele slujbe în Săptămâna Mare, este puternică, dar postul ajută foarte mult, mai ales dacă se mănâncă puțin în perioada asta.

„Şi mi-am îndreptat faţa către Domnul Dumnezeu, stăruind în rugăciune şi în rugi fierbinţi, cu post, sac şi cenuşă.“ (Daniel 9.3)

Nu mă voi lepăda de Tine

chiar de ar fi să mor...^{(Mat. 26.35)}

Sunt unii care sunt foarte siguri de credința lor. Dar nu trece mult și „cântă cocoșul de trei ori”... și atunci îl înțelegem foarte bine pe Petru apostolul și iubirea lui Hristos, înnoirea firilor, slăbiciunea firii...

„Şi iarăşi s-a lepădat Petru şi îndată a cântat cocoşul.“ (In. 18.27)

Milueste-mă Dumnezeule,

după mare mila Ta...^{(Ps. 50.1)}

După spovedanie, o fericire negrăită inundă sufletul cu putere mare, cum se revarsă marea în valuri peste țărmuri; nu mai vrei să se mai termine, apare o teamă să nu se sfârșească... mărturisirea la un ierarh e mai puternică, simți puterea în inimă, în sufletul tău, există o Taină a Paternității, Taina avvei și a ucenicului, care are originea în ultimă instanță în Tatăl, prin Fiul în Sf.Duh..

„Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea.“ (1In. 1.9)