Pr. Sorin Benescu





A treia sută

de

capete filosofice











Aici se inserează textul casetei CIP. Aici se inserează textul casetei CIP. Aici se inserează textul casetei CIP.




























DEDICAŢIE


Fiicei mele Maria: 

Binecuvânteaz-o, Doamne, ajut-o să reuşească la examene; dăruieşte-i, de asemenea, sănătate!

















www.sorin-benescu.ro



Cuprins

Cuprins 5

Primul din a treia sută 17

Contra discriminării – Samarineanul milostiv 19

Definiţia credinței 19

7 porunci terapeutice 22

Alte porunci terapeutice 22

Explicarea Sf. Euharistii 23

Cele 7 frici ale omului contemporan și nu numai 24

Dezinformarea 26

Marea 26

Tipuri de societăţi 34

Preluarea în proiect 37

Fântâna sau Pișoarul lui Duchamp 43

5 NU contra depresiei 45

Trei feluri de intuneric 60

Legile noahide 62

Ziua pomilor 65

Aseret Hadibrot, Cele Zece Spuse sau Cele Zece Porunci 66

Înnoirea Bisericii 68

Cretinii creştini educaţi sau fanaticii educaţi 69

Activistul canonist habotnic 70

8 motive să ții Duminica 71

Principiile - ele sunt veșnice, numai formele trebuie să evolueze 72

Meditaţia sau rugăciunea 73

5 modalități de a deveni un prieten mai bun 74

Măreția spirituală 74

Ce face o civilizație? 76

Paștele 78

Lumina 80

Cuvântul deşert 82

Fricile noastre cele de toate zilele 83

Cărările mântuirii 85

Rezistență spirituală 86

Lumina lui Hristos 87

7 propoziţii care să ne ajute să ne menținem perseverența spirituală… 88

Darul schimbării de conștiință 90

Libertatea iudeo-creștină 92

Inima-conștiința 93

Conștința și importanța ei 94

Înțelepciune pentru experiențe neplăcute 95

În afară 96

Regula de aur - iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți 99

Pentru un sistem de gândire pozitiv trebuie să ne recalibrăm creierul 100

Iubindu-i pe alții așa cum ne iubim pe noi înșine 101

Mizeria din conştiinţă 102

Fiecare persoană este o lume în sine 103

O rugăciune pentru persoanele care luptă împotriva unei dependențe 104

Starea mentală corectă pentru rugăciune 105

Conectați-vă la lumină! Hristos a înviat! 107

Manifestați dorința într-un mod pozitiv 108

Sublimați dorințele 109

Foamea – anul al 7-lea 111

Reinventarea speranței 113

Nu este nevoie de mișcare 116

Binecuvântări 117

La început de rugăciune: 117

La aflarea unor veşti bune: 117

La aflarea unor veşti rele: 117

La vederea curcubeului: 117

La spălarea pe mâini: 117

La citirea Sf. Scripturi: 118

La vederea unui oficial: 118

Realitatea lumii și Realitatea conștiinței 118

Aşteptarea 164

Evitarea simulării încălcării legii 164

În unitate stă puterea 165

Unitatea 167

Singura noastră competiție este cu felul în care am fost ieri 168

Valorificarea stresului 168

Inchiziția ortodoxă 169

Fapte de bunătate iubitoare comune creştinismului şi iudaismului 170

Ascultarea duce la unitate 170

A creşte 171

Rugăciune la culcare 172

Inchiziţia ortodoxă 173

Modalități de a vedea binele în orice 173

Vedem ceea ce credem 174

Ridicarea deasupra iluziei 175

Partea negativă 176

Schimbarea prin curiozitate 176

Bucuria profundă 178

Antitrust 178

Milostenia-principii 179

Metamorfosis 180

Timpul aproapelui 181

Emoțiile 181

Negativitatea 182

Toiagul cu muguri, flori şi fructe 183

Shabatul nostru 185

Privind înapoi 185

Totul ca binecuvântare 187

Ești exact acolo unde ești menit să fii 187

Lucrarea noastră spirituală 188

Sentimentele noastre 189

Cuvintele 189

Pacea 190

Libertate 190

Bibliografie 192

Bibliografie electronică 193



MULŢUMIRI

Mulțumesc soției mele, Dana,

pentru ajutorul acordat la tehnoredactare și corectare, pentru susținerea fără de care cartea

nu ar fi putut să vadă lumina tiparului.






























Motto: „ Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos. (Col. 2.8).



Primul din a treia sută

Gândirea politică pleacă de la popor și se întoarce la popor; gândirea religioasă, teologică, pleacă de la Dumnezeu și se întoarce la Dumnezeu; în primul caz, poporul este suveran, el este măsura tuturor lucrurilor (sau ar trebui să fie), a tuturor politicilor; în cazul cel de al doilea, Dumnezeu este Cel suveran, poporul este chemat la schimbare, la înnoire, la convertire, chiar dacă voinţa lui nu coincide cu cea a lui Dumnezeu; din clenciul acesta iese numai creștinismul, care face schimbarea prin jertfă și nu prin cucerire silnică, el se propune, nu se impune.

Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie? (Mat. 26.52-54)

Considerăm că frica reprezintă, mai ales în zilele noastre, un obstacol major în progresul ortodoxiei. Împreună cu mușamalizarea. Obrăznicia este de condamnat, căci strică buna rânduială, dar frica propovăduită în exces îndepărtează omul de Biserică. Fiecare dintre noi trebuie să aibă curajul să se asume pe sine însuși așa cum este și să accepte măcar, dacă nu poate să iubească, pe cel de lângă el și să îl îndrepte întru Hristos, fără să se scârbească de păcatele lui. Superioritatea afișată de unii este străină de creștinismul autentic, chiar dacă sunt pe trepte ierarhice. Sinceritatea și vindecarea memoriilor ne va duce cu siguranță înainte câțiva pași. Frica de păcat poate deveni patologică! Dar păcatul trebuie mărturisit și condamnat! Păcatul, nu păcătosul! Păcatul trebuie văzut ca ceva trecător, ca un adaos nefiresc, ca o slăbiciune care se poate îndrepta; el nu atinge ființa omului în mod ireversibil sau implacabil, este ca o rană care se vindecă cu leacul potrivit și se vindecă sigur.

Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. (Mat. 1.21)


Distingem două tipuri de societăți, două tipuri de mentalități:

  1. cea în care Biserica este integrată și deschisă societății

  2. cea în care Biserica este de pe altă planetă, unde clericii sunt considerați ca nişte oameni exilați împreună cu credincioșii ei, ca și cum ar fi ieșit din societate și ar fi intrat într-un fel de penitenciar.

Toate până la Biserică” exprimă al doilea mod de gândire.

Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. (Mat. 5.16)

Botezul dezvăluie Taina paternității spirituale pe care preotul o experimentează cu fiecare Taină săvârșită; sentimentul de dragoste paternă se instalează în inimă, copiii botezați devin copiii preotului, în mod mistic.

Iar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora că aceştia este împărăţia cerurilor. (Mat. 19.14)

Viziunea Bisericii este integrativă1.

Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară. (In. 6.37)

Sunt unii care concep Biserica ca pe un stat polițienesc, un fel de stat comunist sau totalitar translatat în Biserică, în care creația, opera de artă, discuția despre Împărat este cenzurată, interzisă, iar atunci când iese la lumină este înăbușită cu violență, autorul este linșat; ca o consecință, întrucât Biserica trăiește totuși într-un stat, preoții ajung să fie proștii statului, când ei ar trebui să fie cei mai calificați să deslușească teologia, și apar (sic) prin Pronia divină comentatorii laicii, continuatorii didascălilor, foarte pregătiți, care suplinesc nevoia de propovăduire și explicare a doctrinei – ceea ce este de altfel foarte bine; preoții sunt alungați într-o atitudine defensivă prin excelență, măcinați de frică.

Dar de veţi şi pătimi pentru dreptate, fericiţi veţi fi. Iar de frica lor să nu vă temeţi, nici să vă tulburaţi. (1Petru 3.14)

Contra discriminării – Samarineanul milostiv

Dumnezeu se identifică cu minoritarul, cu cel diferit, cu cel oropsit și marginalizat.

Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om oarecare cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.” (Luca 10.30)

În mod surprinzător, cei care lucrează asiduu pentru parusie sunt oamenii de știință, căci ei epuizează posibilitățile creației!

Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apoc. 22.20)

Principiul subsidiarității este cel mai deranjant pentru cei cu funcții de conducere. Mai ales pentru cei de la centru.

Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei. (1Petru 5.2-3)

Definiţia credinței

Credința este prezumția de nemincinos acordată lui Hristos. Credința înseamnă să Ȋl creditezi pe Hristos cu adevăr. Credința înseamnă să ai încredere în Hristos, în ceea ce a spus El. Credința înseamnă să Îi acorzi credit lui Dumnezeu.

Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Mat. 14.31)

Masoneria poate avea un rol pozitiv în Biserică2.

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. (In: 1.1-3)

Există unii care se raportează la Revoluția franceză ca la ceva negativ și cu siguranță au motive; dar uită să privească “în propria ogradă” și să recunoască dacă nu cumva Dumnezeu a lăsat să se întâmple acest lucru pentru că unii se revendică creștini, dar uită să fie oameni, pentru că s-a spus că atunci s-a înlocuit modelul divino-uman-Hristos cu umanismul, care a pus în centrul atenției omul!

Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea. (Col. 1.18-19)

Dacă reușim să dăruim pârga bunurilor lui Dumnezeu, acest lucru ne eliberează de o robie față de material și, în consecință, devenim mai liberi – e spre binele nostru.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. (Mat.23.23)

Nu încerca să opreşti gândurile, lasă-le să curgă; vor pleca singure, oricât de urâte ar fi. Dacă încerci să le oprești, atunci le dai atenție și vor staționa mai mult.

Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute. (2Cor. 2.11)

Indiferent care sunt problemele, după sfințirea Cinstitelor Daruri, ele apar ca mici și neînsemnate, reapar rezolvabile; bonus : pace și multă liniște.

Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. (In. 14.27)

Înmulțirea talanților înseamnă să creezi plus valoare.

Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. (Mat. 25.28)

Alteritatea o găsim în filosofia greacă și creștină; plecăm de la o certitudine: principiul există în exteriorul nostru. Important este ca noi, prin proceduri metodice, raționale sau dogmatice să îl cunoaștem; metafizica obiectului, a exteriorității.

Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape; (Efes. 2.17)

După Sf. Împărtășanie, o dragoste mare învăluie sufletul și te uiți lin și cu drag la Hristos. Nici nu mai vrei să pleci din Biserică.

Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. (In. 6.33)

Sărbătoarea Învierii copleșește sufletul și gândurile rele, fixațiile interioare, blocajele interne ale sufletului, cu putere lină, dulce.

Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Iisus Hristos. (2Cor. 1.2)

Milostenia curăță gândurile, eliberează, atrage HARUL ca un magnet.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. (Mat. 5.7)

Sfărâmarea Sf. Trup în Joia Mare pricinuiește multă pace și liniște, chiar dacă nu iese perfect.

Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină. (Mat. 8.26)

7 porunci terapeutice

  1. Fii optimist

  2. Acceptă evenimentele negative

  3. Acceptă-te pe tine însuți

  4. Evită relațiile toxice

  5. Fii recunoscător și sărbătorește

  6. Fii cu picioarele pe pământ

  7. Fii cât de cât planificat în creativitate – să ai un plan B.

Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? (Luca 17.17)

Răul are și el o oarecare atracție... se oferă ca posibilitate... ca o curiozitate...

Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine. Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. (1Tes. 5,21-22)

Sentimentul vinovăției se vindecă la spovedanie.

Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, că să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. (1In. 1.9)

Alte porunci terapeutice

  1. Nu îți plânge de milă

  2. Nu mai încerca să fii pe placul altora

  3. Nu fi invidios pe succesul altora

  4. Nu aştepta să primeşti ceva de-a gata

  5. Nu aştepta rezultate imediate

  6. Concentrează-te pe prezent și pe viitor, nu pe trecut

  7. Evită să repeţi greșelile

  8. Asumă riscuri calculate

  9. Nu pierde timpul cu lucruri pe care nu le poți controla

  10. Nu renunța când eșuezi

După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! (Mat. 9.28)

Euharistia este o ÎNTRUPARE, este TRUP înviat.

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. (Mat. 26.26)

Sf. Liturghie începe de la răstignire.

Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scump Sângele Tău. Pe Cruce fiind răstignit şi cu suliţa împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie3.

Preotul este numit, el nu este ales, și, în consecință, autoritatea care l-a numit poate să îl schimbe, deci nu comunitatea, deși aceasta poate provoca acest lucru. Biserica este Primăria Împărăției Cerurilor.

Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu. (Apoc. 2.7)

Explicarea Sf. Euharistii

În Euharistie, Pâinea și Vinul nu se transformă în substanță necreată, ci rămân materie, substanță creată, dar se unesc cu Dumnezeirea, în mod

  1. neschimbat,

  2. neamestecat,

  3. neîmpărțit,

  4. nedespărțit,

și, în felul acesta, se transformă în Trup și Sânge, are loc o ÎNTRUPARE, o coborâre și o urcare, o întâlnire, o oprire. Sf. Euharistie deschide sufletul și îl vindecă.

Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. (Mat. 6.11)

Cele 7 frici ale omului contemporan și nu numai

  1. Frica de deficienţele intelectuale (teama că nu ne ridicăm, din punct de vedere intelectual, la înălţimea aşteptărilor celorlalţi);

  2. Frica de deficienţele fizice;

  3. Frica de eşec;

  4. Frica de sărăcie;

  5. Frica de judecata societăţii;

  6. Frica de respingere;

  7. Frica de autoritate;

Nu admiteți frica! Fiecare frică ascunde în spate o comoară!

Frica de Domnul este curată, rămâne în veacul veacului. Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate îndreptăţite. (Ps. 18.10)

Omul trebuie să fie în centrul atenţiei noastre, dar nu ca un capăt de drum, ci ca o trecere către Dumnezeu-omul.

El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului. (Mat. 13.37)

Criteriile de integritate ale demnitarilor au originea în impedimentele la preoție din creștinism.

...să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa... (1Tim. 3.2-4)

Un om cu convingeri de dreapta nu are probleme în a accepta pe cineva cu convingeri de stânga; invers, însă, nu e valabil (decât, eventual, foarte rar…)

Iar Iisus a zis: Daţi Cezarului cele ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi se mirau de El. (Marcu 12.17)

Bogații sunt datori să îi ajute pe săracii din comunitatea unde trăiesc.

Să nu dea bogatul mai mult, nici săracul mai puţin de jumătate de siclu dar Domnului, pentru răscumpărarea sufletului. (Exod 30.15)

În timpul Sf. Liturghii, preotul este solidar cu credincioșii în iubire. Trupul lui Hristos se unește cu trupul nostru și devenim mădulare… un singur Trup!

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. (In. 6.56)

Harul este puternic și rezolvă problemele mai bine, şterge ținerea de minte a răului și vindecă miraculos sufletul, dăruindu-i dragoste.

Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia. (Fapte 15.11)

Euharistia este Cuvânt întrupat în mod neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit.

...cunoscut în două firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit, deosebirea firilor nefiind desființată nicidecum din cauza unirii, ci salvându-se, mai degrabă, proprietatea fiecărei firi și concurgând într-o persoană și într-un ipostas, nu împărțit și divizat în două persoane...4

Dezinformarea

Model de dezinformare: “cu domnul diavolilor scoate pe diavoli” (Mat. 9.27-35)

Dezinformarea presupune :

  1. difuzarea de informații voit false, cu scopul de a deruta.

  2. distorsionarea unor informații reale, pentru a le face inutilizabile.

  3. furnizarea de informații generale eronate unor terți, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori.

Scopul: de a manipula audiența la nivel rațional, fie prin discreditatarea unor informații ce se contrazic, fie prin sprijinirea unor concluzii false.

Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul. (Ps. 5.6)

Marea

Ȋn Sf. Scriptură, marea poate fi citită ca o categorie aristotelică: Categoriile sunt zece la număr: esenţa, cantitatea, calitatea, relaţia, locul, timpul, poziţia, posesia, acţiunea, pasiunea (Topica I, 9, 103b)5. Care dintre ele este marea?

Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. (Mat. 14.25)

Petru este asemenea lui Toma! Toma a vrut să pună mâna în coasta Domnului, iar Petru a vrut să umble pe apă; ambii au vrut să aibă certitudini.

Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. (Mat. 14.28)

Mentalitatea de handicapat este cultivată, creând yes-men-i, executanți, roboți; cenzura pentru orice adevăr incomod - asemenea patului lui Procust. Dar viața în mănăstire este diferită de cea în societate!

Lui Dumnezeu Îi este foarte plăcut ceea ce se face cu binecuvântare, de aceea şi noi trebuie să trăim aşa încât fiecare trebuşoară a noastră să fie binecuvântată (Sfântul Antonie)6.

Unii ajung la un punct de trecere, la un punct de graniță și nu știu cum să treacă dincolo, la un nivel superior, nu au pașaport și atunci trebuie să întrebe. Și cei care rămân și cei care trec se pot mântui, dar nu toți vor fi la fel, căci stea de stea se deosebește…

Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? (Mat. 19.16)

Închipuirile și părerea de sine atacă imaginativ, mai ales în timpul rugăciunii, și țin mintea în iluzie. Imaginația este dușmanul rugăciunii.

Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii... (1Tim. 2.1)

Preotul, oricâte probleme ar avea, trebuie să se ducă să slujească, căci Sf. Liturghie îi face bine și îi poate schimba sufletul. Părerea mea…

...după părerea mea. Şi socot că şi eu am Duhul lui Dumnezeu. (1Cor. 7.40)

Este necesară o oarecare detașare în timpul slujirii. O implicare emoțională excesivă face rău.

Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: "Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile"? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. (Marcu 11.17)

Parohiile sunt mulse cum se stoarce o lămâie, căci nu se renunță la nicio pretenție financiară, ba din contra.

Dacă noi am semănat la voi cele duhovniceşti, este, oare, mare lucru dacă noi vom secera cele pământeşti ale voastre? (1Cor. 9.11)

Este o greșeală să ne limităm doar la Sf. Părinți – ei au vorbit pentru cei din vremea lor, cu limbajul de atunci, în contextul de atunci. Mai ales că aceștia au studiat filosofia și toate materiile care se studiau în timpul lor. Repulsia pentru materiile laice a apărut odată cu exacerbarea monahismului…

Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii... (Efes. 4.14)

În caz de clenci mental-duhovnicesc, soluția e răbdarea. Amânați!

Dacă nu se naşte în suflet răbdarea din credinţă, nu poate avea cineva nicidecum vreo virtute, «întru răbdarea voastră veţi dobîndi sufletele voastre»7

Noi, ortodocşii, suntem mereu într-un fel de defensivă, ni se pare că ni se fură credincioșii. Avem mentalitatea de ghetou, suntem cam încrezuți și cam disprețuitori. Paradoxal, căci mistica noastră luptă cu acestea… Dar nici ceilalți nu sunt departe…

Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală. (Rom. 14.13)

Scolastica8 e pentru mass-media, teologia Părinților e apanajul celor inițiați. Foarte puțini reușesc să nu transforme teologia Părinților în ideologie… (un fel de teologie fast-food)… Teologia ortodoxă este complicată, filosofică, dar, în mod paradoxal, în Biserică vin în general oameni simpli.

« Îmi erau aşa de dragi cuvintele Sfinţilor Părinţi, încât se lipeau ca ceara de memoria mea9. »

Rugăciunea vă va face liberi. Rugăciunea este ca un tratament. Cel mai bine se administreaza la 1.45 noaptea, pentru efect maxim. În fiecare zi!

Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. (Efes. 6.18)

Există un drac care îți spune că nu ai valoare, nicio valoare, că nu ești bun de nimic, că toți te disprețuiesc, toți sunt net superiori ție și nu ai nicio şansă, nu meriți nimic, ca apoi să te arunce în disperare până la sinucidere.

El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. (Marcu 9.29)

Preotul, ca și ierarhul, Îl reprezintă pe Hristos. Ei nu sunt Hristos. Ei sunt ca niște simboluri. Nimic din ce dăruiesc ei nu e al lor, ci al lui Hristos.

Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate; (Evrei 5.1)

Zaheu întruchipează principiul egalității de șanse.

Şi văzând, toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. (Luca 19.7)

Principiul subsidiarității se aplică împreună cu principiul proporționalității – strictul necesar.

Iar mai departe alege-ţi din tot poporul oameni drepţi şi cu frica lui Dumnezeu; oameni drepţi, care urăsc lăcomia, şi-i pune căpetenii peste mii, căpetenii peste sute, căpetenii peste cincizeci, căpetenii peste zeci. Aceştia să judece poporul în toată vremea: pricinile grele să le aducă la tine, iar pe cele mici să le judece ei toate. Uşurează-ţi povara şi ei să o poarte împreună cu tine! (Exod 18.21-21)

Totul este hiperorganizat, încât Dumnezeu poate să lipsească. Uneori chiar deranjează. Voia Lui nu prea coincide cu a noastră, nici cu a liderilor, de multe ori! Fie ei și religioși!

Manase era de doisprezece ani când s-a făcut rege şi a domnit cincizeci şi cinci de ani în Ierusalim. Acesta a făcut lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului, umblând după urâciunile popoarelor izgonite de Domnul din faţa fiilor lui Israel. (Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) 33.1-2)

Când preotul dă binecuvântarea, aceasta îl răscolește până în adâncul sufletului.

Zicând cu glas mare: Vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea. (Apoc. 5.12)

Se pare că Epictet a prevăzut speculația în jurul limbajului, hipertrofia formalismului logic, ampla analitică a discursului, caracteristică evoluției spiritului european. Se observă o deplasare a preocupărilor noastre de la conţinut la formă, de la sensul lucrului la expresia lui și aceasta este una din fatalităţile epocii contemporane. Mania alexandrină a veşnicei disecări a enunţurilor, cu ocultarea crescândă a sensurilor, este prezentă și în Biserică. S-a uitat că sensul este ortodox, nu afirmația10.

Iar El le-a zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi vechi. (Mat. 13.52)

Arhieria va disparea, dar preoţia nu… în lumea ce va să vie…?

Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; (Evr. 9.11)

Blestemul ereticilor din Duminica Ortodoxiei este o greşeală… prostia ca încremenire în proiect… o atitudine noneuropeană și inactuală11.

Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! (In. 7.49)

De Buna Vestire, s-a făcut începutul fraternității noastre.

Şi îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Şi am fost trimis să grăiesc către tine şi să-ţi binevestesc acestea. (Luca 1.19)

Unii călugări se simt stăpâni de sclavi hirotoniți. La fel, unii dintre cei inițiați.

...şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. (Mat. 15.27)

Fiecare are o istorie proprie despre începutul întru credință. Eu am început citind din Biblie. Am citit-o de mai multe ori. Apoi m-am dus la Biserică.

Prin urmare, credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos. (Rom. 10.17)

La țară, preotul are parte de multe mizerii și mojicii. El este băgat în corzi mereu, chiar în altar. Aviz amatorilor.

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. (Mat. 5.11)

Catedrala Mântuirii Neamului exprimă credința și voința unui grup restrâns de români, nu a tuturor românilor. Încă de la 1918 ! Chiar dacă vor să se construiască, românii nu vor să plătească, nu toți. Totuși, e bine să se construiască.

Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. (Mat. 16.18)

După Sf. Împărtășanie, te rogi cu suspine negrăite, o dragoste mare învăluie sufletul și te uiți cu drag la Hristos ca la o Lumină lină.

Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. (Luca 2.32)

La capătul drumului indiferenţei şi al conformismului-slugărniciei, apar mănăstirile disciplinare, adică bătaia mănăstirească.

Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş. (Mat. 18.17)

Iubirea robește; doar iubirea de Dumnezeu nu robește; sau iubirea Lui nu robește. El este Cel mai delicat cu putință și respectă sigur libertatea noastră. De aceea, această iubire divină trebuie să primeze. De multe ori, îl considerăm pe copilul nostru sclavul nostru. Dar nu e așa, el este o persoană liberă. Iubirea pentru copiii noștrii nu trebuie să fie obsesivă sau posesivă.

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa... cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. (Gal. 5.22, Mat. 10.37)

După Plotin, răul nu se află nici în fiinţe, nici în realitatea care este dincolo de fiinţe“, deci „el există în ceea ce nu este, el are într-un fel forma ne-fiinţei“.

Avem:

  1. fiinţa – binele – măsura – limita – forma - ceea ce este împlinit în sine;

  2. nefiinţa – răul - lipsa de măsură – nelimitatul – informul - neîmplinitul (ceea ce este carent).

Măsura, limita, forma şi împlinirea aparţin deci fiinţei, iar în plan etic, binelui; opusele lor aparţin nefiinţei, iar în plan etic, răului. Acest mod de a gândi a fost formulat în amurgul gîndirii eline. Rezultă că limita - hotarul ne ajută să ne sălășluim întru bine. Limita este în mod inexorabil legată de libertate. Iar aceasta este legată de responsabilitate sau răspundere. De ce chipul vieţii mele arată aşa şi nu altfel? Se impun trei instanţe care întreabă şi faţă de care sunt răspunzător:

  1. societatea;

  2. eu, ca primitor al libertăţii şi ca modelator al eului meu;

  3. Dumnezeu, ca donator al libertăţii şi ca sursă a ei12.

Am văzut credincioși intelectuali care înţeleg și cunosc teologie foarte bine la nivel înalt și care sunt opriți sau trași în jos de preoți care se folosesc de autoritatea conferită lor în sensul acesta. Deșertăciunea deșertăciunilor… o situație anormală. Care se întâlnește și la protestanți sau catolici, aceștia fiind uneori mult mai fanatici.

Să-i tragi poporului hotar împrejurul muntelui şi să-i spui: Păziţi-vă de a vă sui în munte şi de a vă atinge de ceva din el, că tot cel ce se va atinge de munte va muri. (Exod 19.12)

Ispita guvernării Bisericii prin teroare este continuă. Aceasta este însă o inside story.

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. (1In. 4.18)

Duhovnicie înseamnă studiul mişcărilor sufletului. Dar sunt studii şi studii, abordări diferite. Filocalia este un exemplu, dar acolo veţi găsi totul dintr-o perspectivă călugărească, pustnicească. Nu întotdeauna potrivită pentru cineva care trăieşte în societate.

Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii... (Evr. 4.12)

Mentalitatea publică este diferită de mentalitatea privată. În Talmud, rabinii au făcut deosebire între spaţiul public şi cel privat: persoana săracă se află în afară, în domeniul public, iar proprietarul se află în interior, în domeniul privat13. De aceea, demnitarilor li se cere mai mult! Inclusiv clerului...

Se cuvine, dar, că demnitarul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii... (1Tim. 3.2)

Oamenii au modelat creştinismul după chipul și asemănarea lor… după voinţa şi interesul lor, mai ales interesul politic.

Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor... (1Tim. 4.1)

Spaţiul religios al societăţii poate fi privit ca o piaţă unde jucătorii prestează servicii religioase. Ca în orice piaţă, nu e bine ca cineva să deţină monopolul și poate nici cartel n-ar fi bine să existe…

căci trebuie să fie şi partide între voi, că să iasă la lumină cei găsiţi buni. (1Cor. 11.19)

Tipuri de societăţi

Mediul socio-cultural în care trăim poate fi de două tipuri:14

  1. cu context scăzut şi

  2. cu context ridicat.

Se apreciază că aproximativ o treime din populaţia globului trăieşte în culturi cu context-scăzut, numite şi individualiste, pentru că individul este mai important decât grupul, şi două treimi în culturi cu context-ridicat, numite şi colectiviste, pentru că grupul, comunitatea sunt mai importante decât individul. Culturile occidentale sunt considerate culturi cu context-scăzut. Aceasta înseamnă că :

  1. stilul de comunicare verbală este cel mai adesea direct şi

  2. preocuparea pentru indiciile nonverbale pentru a te înţelege cu celalalt este scăzută.

Esenţa societăţii cu context-scăzut constă în:

În culturile cu context-ridicat, există :

Culturile cu context-ridicat sunt de obicei cele asiatice19. Acestea mai sunt numite colectiviste sau interdependente. Caracteristici :

Diferenţa crucială dintre cele doua culturi este că în culturile cu context-ridicat se doreşte în primul rând repararea sau construirea de relaţii, pe când în culturile cu context-scăzut se doreşte problemsolving-ul şi depăşirea momentului sau a impasului.

Teoretic, Biserica promovează o cultură cu context-scăzut, dar în realitate promovează o cultură cu context-ridicat, deci vrea repararea sau construirea de relaţii; este atentă la imagine, nu rezolvă problemele. Nu-ul nu este explicit. Vă provoc ! Ce tip de societate vă doriţi ? Sunteţi pregătiţi? Fiţi sinceri! Ce fel de Biserică construim? Poate mixtă…

Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (In. 14.6)

E mai bine pentru toată lumea dacă vom renunţa la gândirea antinomică și belicoasă, la pretenţiile de deţinători unici ai adevărului. Biserica nu trebuie să fie corespondentul Isis / Daesh în plan spiritual.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. (Mat. 5.9)

Dumnezeu e libertatea absolută. El nu poate fi arestat și închis în principii organizatorice.

Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. (2Cor. 3.17)

Libertatea e o stare de spirit. În primul rând, o dispoziţie interioară. Fără aceasta, nici în exterior nu avem libertate, ci forme ale sclaviei; în Biserică, mentalitatea sclavagistă nu a dispărut. Dar la noi mi se pare că e mai multă!

Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei. (Gal. 5.1)

Dacă Lucifer n-ar fi căzut, nici omul n-ar fi căzut ? Ar mai fi fost porunca – hotarul ?

Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Fac. 2.17)

Preluarea în proiect

Domnul Liiceanu21 explică un concept de libertate care se aplică foarte bine creştinismului şi mai ales creştinismului apostolic. Proiectul apostolic. Apostolii au fost liberi şi puternici. Ei au făcut dovada libertăţii lor prin raportarea la altul. Prin sacrificiu i-au preluat pe ucenici în propriul proiect, pentru că libertatea este în esenţă neegoistă. Esenţa libertăţii este împărtăşirea, zice dl. Liiceanu. Au ctitorit Biserica. Puterea religioasă este în esenţa ei o specie a relaţiei; ea este dependenţă, relaţie de consimţire reciprocă la devenirea şi adeverirea în spaţiul libertăţii. Dar dependenţa creştină în spaţiul libertăţii este iubirea. Puterea religioasă este relaţia de iubire între cel liber şi cel ce va fi eliberat. Clerul şi credincioşii sunt dependenţi unii de alţii, nu numai în sensul că ei nu pot, fără ceilalţi, să fie ceea ce sunt, ei sunt dependenţi – şi se iubesc – în numele libertăţii şi al eliberării lor. Puterea lui Hristos trebuie să fi fost deci recunoscută ca stadiu al libertăţii. Recunoaşterea puterii Învierii, în virtutea căreia ea se poate apoi exersa, este prestigiul. Prestigiul este indicele libertăţii dovedite prin raportarea la altul. Prestigiul, în virtutea căruia puterea poate funcţiona, se bazează pe autoritatea dobândită ca împlinire a libertăţii. Cel care a ajuns în punctul cel mai înalt al libertăţii, cel care a ajuns cel mai departe înaintea sa şi dincolo de sine, este Iisus Hristos. El are puterea de a-i conduce pe ceilalţi până la punctul în care, la rîndul lor, ei vor deveni liberi. Puterea este raportul de comandă-supunere care se instituie în sfera educării libertăţii. Ea reprezintă un scenariu iniţiatic. Misterul supunerii, în jurul căruia gravitează puterea, nu se poate naşte decât în virtutea recunoaşterii că altcineva te poate conduce şi spori pe drumul dobândirii libertăţii. Supunerea este prima formă a libertăţii, pentru că ea se naşte din însăşi recunoaşterea premiselor ei. Libertatea care îşi ignoră posibilitatea propriului început – ca supunere – se anulează din capul locului ca libertate. Taina convertirii. De aceea, întotdeauna trebuie să ne raportăm la apostoli şi în ultimă instanţă la Hristos. Ceea ce nu prea mai facem. Nu mai vedem pădurea din cauza canoanelor!

Tuturor toate m-am făcut, pentru ca-n orice chip să-i mântuiesc pe unii. (1Cor. 9.22)

Votul şi alegerile sunt un apel la realitate, o revenire în fire, la real; dacă nu cumva s-a ajuns în imaginar… utopie.

Şi au poruncit, prin hotărâre obştească întărită prin vot, ca întregul neam al Iudeilor să prăznuiască acea zi în fiecare an. (2Mac. 10.8)

Creştinism, nu sclavagism. Creştinismul este fraternitate. Ierarhul nu e Stăpânul, el este Fratele, Fratele mai mare. Creştinismul este o comunitate de valori, comunitate de credinţă, el este libertate. Pe fratele și Arhiereul nostru, Doamne, îl păzeşte… Termenul Stăpân vine de la apelativul adresat Împăratului, care intra simultan cu patriarhul în Biserică! El nu făcea referire la arhiereu, ci la decidentul politic, adică Împăratul Imperiului Bizantin! Ierarhul Îl închipuie pe Hristos, dar nu e Hristos, El e doar un simbol, dar are putere administrativă.

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. (1In. 2.15)

Catolicii nu hirotonesc candidaţi căsătoriţi, ci numai călugări, pentru că aceştia au renunţat la voinţa proprie, au renunţat la tot, ei sunt sclavii ierarhului. Unii fac acelaşi lucru, dar mascat; iobăgesc preoţii sau îi robesc prin semnare de contracte cu clauze abuzive, înainte de hirotonie.

Înainte de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, pentru că dragostea acoperă o mulţime de păcate! (1Petru 4.8)

Alţii au pretenţia că prin gura lor vorbeşte Dumnezeu Însuşi; mai ales la spovedanie. Dar de foarte multe ori nu este aşa. Vorbesc ei, la nivelul lor de înţelegere și de cultură. Şi mai sunt și infatuaţi. Iar foarte mulţi cred că ce li se spune e de la Dumnezeu; dar nu întotdeauna e aşa. În scaunul spovedaniei, preotul îşi testează limitele pe pielea penitentului. Acesta plăteşte neputinţele duhovnicului și, culmea, multora le place. Nu ar trebui să fie aşa și nici nu e întotdeauna aşa. Dumnezeu are și duhovnici buni. Dar cam rari și cam puţini.

Păstrează modelul cuvintelor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, împreună cu credinţa şi dragostea care sunt în Hristos Iisus! (2Tim. 1.13)

Unii preoţi cer bani mulţi pentru servicii religioase, argumentând că sunt mulţi slujitori; nu au dreptate, este o formă de simonie. Şi nu au voie să refuze serviciul cerut! Căci harul nu se dă pe bani. Nici taxele nu au justificare foarte clară, mai ales cele mari.

Însă tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri! Urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea! (1Tim. 6.11)

Unii cred că pot să oprească pe Dumnezeu printr-o hârtie, cred că fac inoperant harul printr-o decizie administrativă. Dar pe Dumnezeu nu poate să-L oprească nimeni. Nici Satan nu a reuşit să oprească Întruparea. Acest lucru e valabil, cu atât mai mult cu cât hotărârea e nedreaptă.

Şi harul Domnului nostru a fost turnat din abundenţă peste mine, împreună cu credinţa şi dragostea care sunt în Hristos Iisus. (1Tim. 1.14)

Umberto Eco spunea că e important cum se folosesc semnele. În Biserică, abuzul cu semne e uşor de făcut.

În timp ce mulţimile creşteau la număr, El a început să spună: „Această generaţie este o generaţie rea. Ea caută un semn, dar nu i se va da alt semn decât semnul lui Iona. (Luca 11.29)

Biserica Ortodoxă nu e foarte primitoare… dar mimează bine ospitalitatea… dar e drept că e greu acest lucru.

Înaintea Ta noi suntem doar nişte străini şi peregrini, la fel că şi strămoşii noştri. Zilele noastre pe pământ sunt ca o umbră, fără nădejde. (1Cron. 29.15)

Crucea a revelat umanitatea lui Hristos. Tot aşa, crucea revelează umanitatea din fiecare din noi. Sau divinul de dincolo de noi?

Atunci Iisus le-a zis ucenicilor Săi: – Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze! (Mat. 16.24)

Zic unii că numai cei din Biserică se mântuiesc. Dar nu-i adevărat. Dumnezeu poate să mântuiască și din afara Bisericii. Sunt tainele Lui.

Eu însă voi striga către Dumnezeu, iar Domnul mă va mântui. (Ps. 55.16)

Cunoaşterea lui Dumnezeu se face:

Acestea sunt egale ca importanţă. Lipsa uneia duce la dezechilibre : tipicari, misticism bolnăvicios, fanatism etc.

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui... (Evr. 6.10)

Teroarea de catifea din instituţii este transformarea vechii terori securistice prin ocuparea de funcţii de conducere de către simpatizanţii de partid.

Stăruiţi în dragostea frăţească! (Evr. 13.1)

Biserica este o organizaţie fără sistem juridic în sensul propriu al cuvântului, în sensul în care descrie d-l Tismăneanu un sistem juridic22. Legislaţia bisericească este contrară sau neconformă cu tratatele internaţionale pe care Biserica le-a ratificat. Opoziţia cozilor de topor face să nu se poată îndrepta lucrurile. Căci sunt foarte prezenți în BOR. De altfel, am putea să numim BOR-ul Serviciul Român de Rugăciune. Pericol real pentru securitatea statului a devenit pericol real pentru securitatea bisericii! - și invers. Dar există și aspecte pozitive. Comunismul este o ortodoxie fără Hristos. Accentul pus pe ascultare, pe necesitatea binecuvântării pentru orice, duce la tembelizare, omoară crearea de valori. Este o exagerare politică, izvorâtă din necesitatea ordinii, care decurge dintr-o politică de personal proastă, din promovarea proştilor cuminţi. În economie, se traduce prin moartea capitalismului, care este bazat pe libera iniţiativă, adică pe etica protestantă. Exacerbarea ascultării sau atitudinea bossy nu e esenţială ortodoxiei, ba chiar e de evitat. În practică, nu se întâmplă din cauza mentalităţii feudale de stăpâni de sclavi a unora, din prostie, ignoranţă, etc. Duce la forme fără fond. Nu degeaba vorbea Titu Maiorescu. La gnostici, răutatea era direct proporţională cu distanţa de Pleroma puterii, la noi e aproape invers. E totuşi ceva în comun : în ambele cazuri, înţelepciunea are de suferit.

De aceea, daţi-vă toată silinţa să adăugaţi la credinţa voastră virtutea, la virtute – cunoaşterea, la cunoaştere – înfrânarea, la înfrânare – răbdarea, la răbdare – evlavia, la evlavie – dragostea frăţească, iar la dragostea frăţească – dragostea de oameni. (2Petru 1.5-7)

Biserica are o economie supercentralizată, la comandă. Este diferită de economia din societate şi asemănătoare cu economia comunistă.

Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, aşa cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. (In. 15.10)

Scriitorul polonez Czeslaw Milosz, laureat al premiului Nobel, îl citează pe patriarhul Justinian în cartea sa Gândirea captivă: “Stalin, conducătorul Partidului Comunist, duce la îndeplinire legea istoriei, cu alte cuvinte acţionează aşa cum doreşte Dumnezeu, motiv pentru care trebuie să ne supunem lui. Omenirea poate fi reînnoită după modelul rusesc; de aceea nici un creştin nu se poate opune ideii – crude, ce-i drept – care va crea un om nou pe întreaga planetă. Asemenea argumente sunt adesea folosite de clerici care sunt unelte ale Partidului. “Cristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Prin urmare Cristos este sovietic!” a spus Justinian Marina, patriarhul României.”

Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? (Mt. 22.17)

Tot ceea ce vrei, tot ceea ce îţi doreşti este dincolo de frică. Omul nu se poate zidi pe sine însuşi fără suferinţă, căci el este piatra și tot el este sculptorul/zidarul.

Iisus le-a răspuns: – Dărâmaţi acest Templu, şi în trei zile îl voi ridica! (In. 2.19)


Fântâna sau Pișoarul lui Duchamp

În 2004, Pisoarul lui Duchamp23 a fost declarat cea mai influentă operă de artă a secolului al XX-lea. Cum poate un simplu pișoar, aşa cum întâlnim în orice toaletă de bărbaţi, să capete atâta importanţă? Nu e cu nimic modificat, pictat, spart, desenat sau orice altceva. E un... pisoar. Totuşi, acest banal pișoar joacă un rol esenţial în artă și a schimbat felul în care ne raportăm la un obiect artistic24. Dar aici vorbim despre morţi-lucruri fără suflare, create de om; omul este dumnezeu pentru pișoar căci l-a creat; dacă ne mutăm în categoria viului, acolo unde Tatăl este Dumnezeu (Dumnezeu este al celor vii, nu al celor morţi) cuvintele sunt deja ontologic în fiinţa lucrurilor: Adam a citit ceea ce Dumnezeu a scris atunci când a pus nume la toate ce crease Dumnezeu!

Astfel, Domnul Dumnezeu a modelat din ţărână toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la Adam, ca să vadă ce nume le va da. Şi numele pe care Adam i l-a dat fiecărei vieţuitoare, acela a rămas. (Fac. 2.19)

Nu e nimeni obligat să creadă. Victimizarea este un mod viclean de a face război. Vezi afirmaţii de tipul : să apărăm ortodoxia, credinţa adevărată etc.

Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. (Mat. 3.9)

Firul negru al religiei : frica, apoi teroarea religioasă. Metoda de dezinformare: căpuşarea informaţiei, a adevărului. Depinde de credincioşi şi de educaţia lor, mai ales a liderilor.

Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. (In. 5.42)

Sf. Maxim a murit pentru două voinţe în Hristos. Azi, șeful are o singură voinţă. Şi e divină.

Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru... (Rom. 1.4)

Biserica e uneori un fel de ISIS. Unii preoţi sunt radicalizaţi la extrem. Ar putea chiar să ucidă. E din cauza educaţiei. Dar nu toţi. Unii sunt sfinţi.

În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. (In. 14.2)

Unii sunt lăudaţi pentru că şi-au făcut datoria. Alţii fac mai mult decât datoria și sunt prigoniţi. Unii sunt preoţi ai șefului, alţii sunt preoţi ai lui Hristos. Deşertăciunea deşertăciunilor.

Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti! (1Cor. 9.16)

Inside story poate fi deseori stupefiantă, mult diferită. În Biserică se vorbeşte mult despre har, dar nicăieri umanul, subiectivul, nu e mai prezent ca în Biserică și nu prea se mai vede nici măcar urma harului. În societate, cetăţenii se străduiesc să fie cât mai educaţi, cel puţin unii dintre ei. În Biserică, e invers uneori. E mai bine dacă eşti mai prost. Dacă ai neşansa să nu fii destul de prost, mai marele îţi spală creierul și îţi spune că nu ştii nimic… etc. Mereu și mereu, de tot mai mulţi, până ajungi să crezi ce ţi se spune. Și te prosteşti, încet, încet, dar sigur. Securitatea comunistă și prostia sau ignoranţa au transformat preoţia în sclavie. În Biserică, unii învăluie sclavia în miresme duhovniceşti. Urât.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. (Mat. 23.13)

Conştiinţa neapartenenţei la grup l-a dărâmat pe Iuda.

Şi el, aruncând arginţii în templu, a plecat şi, ducându-se, s-a spânzurat. (Mat. 27.5)

În Biserică, la liturghie sau la alte slujbe, toate neputinţele ies la iveală, în special cele sufleteşti.

Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice: "Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre le-a purtat". (Mat. 8.17)

Înainte de Înviere, exista o tensiune a aşteptării spre bucurie, bucuria eliberării și a iertării, resimţită de toate sufletele, inclusiv de cele păcătoase.

Căci legea duhului vieţii în Hristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii... (Rom. 8.2)

Organizarea sufocă manifestările Duhului. Poate pentru că de cele mai multe ori e însoţită de corupţie.

Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. (Filipeni 2.3)

Pâinea și vinul nu se transformă în necreat, căci ar fi monofizism. Euharistia înseamnă Trup şi Sânge al lui Hristos.

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. (In. 6.54)

Hristos a construit oferta de mântuire, mântuirea obiectivă, la Cincizecime s-a lansat pe piaţă produsul și a început publicitatea-propovăduirea, negocierea cu clienţii.

Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete. (Fapte 2.41)

Uneori, răutatea sau prostia sunt acoperite prin apelul la virtutea ascultării sau a smereniei. Aceasta e corupţie spirituală.

După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. (1Petru 4.10)

5 NU contra depresiei

  1. Nu te compara cu cei din jur.

  2. Nu te gândi la eşecurile trecute.

  3. Nu-ţi fie frică de judecata celorlalţi.

  4. Nu căuta scuze mereu.

  5. Nu te amesteca în dramele altora, evită situaţiile conflictuale.

Conştiinţa noastră e făcută după chipul Conştiinţei Divine și tinde să fie asemenea, aşa că nimeni nu poate evita judecata divină, pentru că legea e chiar în fiinţa noastră și e profundă.

Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt... (Rom. 9.1)

Dumnezeu este subiect prin excelenţă, El nu poate fi tratat ca obiect.

Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Milostiveşte-Te spre mine şi ascultă rugăciunea mea. (Ps. 4.1)

Călugărul este, teoretic, asociat cu smerenia. În realitate, este exact pe dos, în cele mai multe cazuri.

Izbăveşte-mă din gura leului şi din coarnele taurilor smerenia mea. (Ps. 21.23)

Canoanele spun că trebuie să fie numit maxim un episcop pe un teritoriu dat. Acest lucru se constituie de fapt într-o împărţire mafiotă a teritoriului și o încălcare a principiului concurenţei, ceea ce duce la corupţie și la abuz de poziţie dominantă. Dacă vrem să îmbunătăţim real viaţa Bisericii, atunci trebuie să acceptăm cel puţin doi episcopi pe aceeaşi arie jurisdicţională. La noi, corupţia e canonică. La fel și monopolul și abuzul de poziţie dominantă.

Pentru că mulţi sunt răzvrătiţi, grăitori în deşert şi înşelători, mai ales cei din tăierea împrejur... (Tit 1.10)

Biserica modifică stările de conştiinţă. Unii fac apoi abuz. Şantaj emoţional.

Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos. (Efes. 4.13)

Nu există termeni ortodocşi și termeni eterodocşi, ci sensuri ortodoxe sau eterodoxe.

Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? (Luca 10.26)

Amintirile dureroase revin în conștient periodic. Unele sunt insuportabile și le refulăm cu mânie. Problemele apar când ne sălăşluim în interiorul memoriilor care ne deranjează. Dacă reuşim să ne aşezăm în exteriorul lor, dar în interiorul nostru, vom fi ca un rege care domneşte peste supuşii lui și putem să ne uităm la ele cu deplin curaj, cu indiferenţă și astfel ne stăpânim pe noi înşine și ne acceptăm trecutul și pe noi înșine. Postul ajută, dar vindecarea vine din suflet. Unele memorii sau probleme prezente, emoții, sentimente, activități pot estompa activarea memoriilor negative, dar e o amânare, o rezolvare temporară. Hristos ne vindecă dăruind putere sufletului. Cel mai simplu este să ne spovedim. Cel mai greu este să găsim un duhovnic bun, adică onest şi învăţat.

Ca să vă aduceţi aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, dată prin apostolii voştri. (2Petru 3.2)

Postul trupesc are sens atâta timp cât nu vă face rău. Dacă face rău, trebuie încetat. Postul sufletesc e binevenit oricând.

Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. (Mat. 6.16)

Fanatismul, intoleranţa, homosexualitatea, iobăgia, corupţia, antisemitismul și altele asemenea din Evul Mediu sau din ani 30 sunt perpetuate și astăzi.

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. (Rom. 5.8)

Clerul monahal este în general analfabet funcţional și fanatic. Dar nu e valabil la toţi... Multe din titlurile obţinute de călugări în învăţământul teologic ortodox sunt obţinute nemeritat şi discriminatoriu faţă de ceilalţi, pentru că sunt favorizaţi şi promovaţi indiferent de cât ştiu, indiferent de ce gândesc. De aceea, se ajunge la situaţii când Biserica practică o teroare de catifea coordonată de la centru.

Dar Domnul este plin de zel pentru ţara Sa şi Se îndură de poporul Său. (Ioil 2.18)

Dumnezeu reuşeşte să mă surprindă în fiecare zi!

Şi îl cunoşteau că el era cel care şedea pentru milostenie, la Poarta Frumoasă a templului, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru ceea ce i s-a întâmplat. (Fapte 3.10)

Unii sunt buni doar în post. Când se termină postul nu durează mult și revin la răutăţi! Nu e bine! Trebuie să practicăm continuu virtuţile, indiferent ce mâncăm!

Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu. (Rom. 14.6)

În Biserică, la Apostol sau la Sf. Evanghelie, fiecare aude un cuvânt pentru sine în mod personal. Aproape ca la Cincizecime.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate... (2Tim. 3.16)

Gândurile încleştează uneori mintea, mai să pleznească. Atunci e bine să aştepţi liniştit să treacă furtuna. Va trece cu siguranţă.

Şi s-a lăsat pe lac o furtună de vânt, şi corabia se umplea de apă şi erau în primejdie... Iar El, sculându-Se, a certat vântul şi valul apei şi ele au încetat şi s-a făcut linişte. (Luca 8.23-24)

Nimeni nu ştie să chivernisească mai bine ca Dumnezeu banii familiei.

Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. (Luca 5.5-6)

Taina e mai mare decat ritualul. Ea începe înainte de ritual şi continuă şi după. Ritualul este apogeul, urmat apoi de adâncire, impropiere. Tainele au existat şi înainte de a fi înfiinţat ritualul! Dar ritualul cheamă Duhul Sfânt.

Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. (Efes 5.32)

Luminile care împodobesc bradul de Crăciun ne amintesc de pomii raiului.

Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. (Fac. 2.9)

Actul de a dărui este fundamental creaţiei. Are rădăcini în inima Dumnezeirii, căci Tatăl se dăruieşte total Fiului și Duhului, iar Fiul tot prin dăruire creează. De aceea suntem profund tulburaţi când primim și atât de bucuroşi când dăruim. A dărui este caracteristic Tatălui...

...Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (In. 15.26)

Există forţe care împing Biserica sau pe ierarhii ei către naţionalism și antisemitism, către practicarea iobăgiei spirituale, ca să o izoleze și să o scoată din marea politică, să o facă indezirabilă și nefrecventabilă decât de un segment de populaţie needucat. De multe ori, în Biserică, educaţia a rămas la nivelul Evului Mediu. Întoarcerea la rădăcini poate fi extrem de benefică.

Iudaismul este o formă de creştinism. Și invers: creştinismul este o formă de iudaism. Depinde cum priveşti.

Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, şi părtaş te-ai făcut rădăcinii şi grăsimii măslinului... (Rom. 11.17)

În general, cei cu funcții superioare nu agreează harismele, căci ei deţin puterea administrativă, iar harismele scapă organizării bisericeşti. Acestea sunt exclusiv daruri ale Divinităţii, iar Dumnezeu dă darul după raţiuni divine, care deranjează de cele mai multe ori voinţa sau planul omenesc. Harismele sunt cuiul lui Pepelea în zidul Bisericii. Ar fi mai bine să existe mai multe Biserici ortodoxe pe acelaşi teritoriu, căci ar exista concurenţă şi s-ar elimina multe abuzuri25. În societăţile occidentale, acest lucru există deja ! De asemenea, tandemul Stat - Biserică este un concept din Evul Mediu și e depăşit. Nu este o gândire democratică.

Iar lui Dumnezeu mulţumire pentru darul Său cel negrăit. (2Cor. 9.15)

Unii credincioşi se bagă în sufletul preotului și îl tulbură pe acesta, dar participarea la rugăciunile Bisericii îi vindecă sigur pe ambii.

Oare toţi au darurile vindecărilor? Oare toţi vorbesc în limbi? Oare toţi pot să tălmăcească? (1Cor. 12.30)

Sf. Liturghie este ezoterismul public suprem. Principiul reprezentării face posibil acest lucru.

Lăuda-Te-voi, Doamne, în adunare mare, întru popor numeros Te voi lăuda. (Ps. 34.17)

În Duminica dinaintea Naşterii, Sf. Evanghelie care pomeneşte neamul Mântuitorului poate ar trebui să se citească și în ebraică sau în mai multe limbi, ca la a doua Înviere din Săptămâna luminată.

Pe El noi Îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om, întru toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe tot omul, desăvârşit, în Hristos Iisus. (Col. 1.28)

Se spune că la sfârşit poporul evreu va veni în Biserică; de-a lungul istoriei, mulţi s-au străduit să îi atragă la creştinism. Dar eu cred că va fi invers. Evreii vor vrea să intre, iar cei din Biserică nu vor dori să îi primească. Deja se întâmplă.

Dar şi aceia, de nu vor stărui în necredinţă, vor fi altoiţi; căci puternic este Dumnezeu să-i altoiască iarăşi. (Rom. 11.23)

Biserica este una pentru că Dumnezeu este Unul. Iar evreii sunt în Biserică. Nu există afară din Biserică, pentru că nu există în afara lui Dumnezeu. El le cuprinde pe toate.

Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască... (Fapte 17.30)

Postul alungă depresia.

El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. (Marcu 9.29)

Credincioşii cred că în altar sunt oameni sfinţi, dar nu este întotdeauna aşa. Există călugări / preoţi care urăsc și au antipatii puternice, se dedau la blesteme și înjurături și chiar la lovituri. Nu întotdeauna veţi găsi înţelegere, ci mai degrabă veţi primi sarcini și pedepse grele. Dar nu peste tot este aşa. Nu judecaţi după înfăţişare sau după barbă!

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi. (Mat. 23.13)

Uneori, tulburarea cuprinde sufletul ca un gol în inimă, ca nişte mustrări de conştiinţă; gândurile pleacă și vine depresia cu un gând de sinucidere, din cauza unui sentiment puternic de vinovăţie. Atunci, nici rugăciunea nu mai poţi să o spui în gând. Starea este prezentă și la nivel energetic. Paradoxal, au plecat toate greutăţile și toate gândurile. Dracul acesta îi alungă pe toţi și eşti parcă trezit deodată și foarte prezent, doar gândul sinuciderii dă un gol imens. Atunci, trebuie să ai răbdare să plece. Chiar dacă revine, cu timpul o să te detaşezi de el și o să îl vezi de la distanţă și o să îl simţi de la distanţă și vei putea să păstrezi rugăciunea și să îl alungi. Spovedania ajută.

Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! " (Ps. 3.2)

Cu cât te apropii de epicleză, simţi o putere care ţine mintea și o odihneşte.

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. (Mar. 11.28)

Dacă aveţi îndoieli referitor la credinţă, să nu vă speriaţi, sunt normale. Dacă aveţi gânduri care vă tulbură sau vă înspăimântă, să ştiţi că e normal. Mergeţi înainte.

Iar dreptul din credinţă va fi viu; şi de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el. (Evr. 10.38)

Dacă cineva de altă credinţă vă întreabă ce să facă ca să se mântuiască, să îi răspundeţi: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În momente de acest fel, înţelegem cum s-au simţit apostolii.

Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? (Mat. 19.16)

În Biserică suntem cu toţii oaspeţi. Şi în lume la fel. Nimic nu este al nostru. De fapt, nu suntem proprietari pe nimic. Nici credinţa nu e a noastră, ci a apostolilor. Dacii aveau alte credinţe... Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem de toate și pentru toate...

Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale. (Ps. 9.1)

În Biserică, nivelurile de înţelegere sunt multe și diferite și asta complică, mai ales că pe funcţii nu sunt întotdeauna cei de pe niveluri înalte ale înțelegerii și mai sunt și interese, antipatii, etc.

De unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos... (Efes. 3.4)

La călugărie, aspirantul promite că va renunţa la propria voinţă. Dar asta nu înseamnă că nu va mai avea voinţă, ci că o va înăbuşi, o va refula. Ea se va face simţită în altă parte sau va răbufni periodic, când presiunea va atinge o limită. Acest lucru se vede în practică.

Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. (Filipeni 1.15)

Biserica e un fel de patul lui Procust. Statele în care ortodoxia este majoritară sunt slab dezvoltate economic; pentru economie, ortodoxia este un dezastru, căci înăbuşă libera iniţiativă. Ortodoxia este o binecuvântare în plan spiritual, filosofic și un progres. Însă în plan economic este o piatră de moară, din cauză că promovează ascultarea, totul se face cu binecuvâtarea celui mai mare, adică în cenzură, căci cel mai mare este un NU întrupat! Ortodoxia este conservatoare! Diaconul Coresi a tipărit cu protestanţii, nu cu ortodocşii ! Nu ar trebui să fie aşa…

Noi surpăm iscodirile minţii, şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos... (2Cor. 10.4-5)

După ultimele cercetări, se pare că unii nu au fost chiar așa de eretici și nici alții așa de sfinți pe cât vor unii să ne învețe. Oricum, credinţa de astăzi le-o datorăm și unora și altora!

Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu. (1Cor. 2.5)

Odată creată, orice structură ierarhică se transformă într-o structură de putere. Apoi, corupţia se face prezentă. Urmează rigiditatea și rezistenţa la schimbare. Apoi fanatismul.

Credinţa pe care o ai, s-o ai pentru tine însuţi, înaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă! (Rom. 14.22)

Rugăciunea este ca un sărut. Delicat sau pasional, nevinovat sau pătimaş. Dar și invers: sărutul este o rugăciune. Și Dumnezeu e prezent.

Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Vă îmbrăţişează pe voi toate Bisericile lui Hristos. (Rom. 16.16)

Talmudul ne spune să nu dispreţuim binecuvântarea unui om simplu, căci și Dumnezeu primeşte binecuvântări de la oameni. Mai mult, nu se cade să dispreţuim pe nimeni, oricât de mic ar fi acesta26.

Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit. (Ps. 118.163)

Tot din Talmud aflăm că este bine să aşteptăm să treacă furia și apoi să intervenim, caci și Moise a aşteptat să treacă Domnul și apoi a văzut spatele Lui27.

Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o vei vedea! (Exod 33.23)

Cel mai greu de integrat în Biserică sunt intelectualii. Poate din cauză că sunt rebeli și vor libertate de gândire. De 2000 de ani se încearcă și nu s-a reuşit și nu cred că se va reuşi prea curând. Dar evreii pot să facă acest lucru. Cei mai mari sfinţi au fost intelectuali. Paradoxal.

De n-ar fi fost legea Ta gândirea mea, atunci aş fi pierit intru necazul meu. (Ps. 118.92)

Masoneria este elita intelectuală a Bisericii. Sau ar putea fi.

Mai mult decât învăţătorii mei am priceput, că la mărturiile Tale gândirea mea este. (Ps. 118.99)

Talmudul ne învaţă că se cuvine să îl respectăm pe profesorul sau preotul bătrân care nu mai poate învăţa din considerente mai presus de voinţa sa, pentru învăţătura pe care a avut-o. Căci, conform tradiţiei, atât tablele Legii întregi cât și cele sparte au fost puse în Cortul mărturiei. Acest lucru astăzi nu este politic corect28.

Cel care primeşte cuvântul învăţăturii să facă parte învăţătorului său din toate bunurile. (Gal. 6.6)

Shema creștină : Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul !

Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. (Deut. 6.4)

Nu toți putem să fim sfinți, dar toți putem să fim ceea ce evreii numesc mensch – o persoană, un membru al societății care duce o viață morală; un om decent. Talmudul ne spune că existăm pentru că așa a ales Dumnezeu: a ales să creeze lumea. O lume incompletă, neterminată, poate defectă. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a-i fi partener la completarea acesteia. La îmbunătățirea ei. Omul este chemat la terminarea operei divine, el care este făcut după chipul Lui. Chemare simplă, dar și imens de complexă. Maimonide ne îndeamnă să mergem întotdeauna în căile Domnului, așa cum ni s-a menit la botez când am fost unși29.

Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale mă învaţă. (Ps. 24.4)

Filocalia este Talmudul creştin, iar Talmudul este Filocalia ebraica a Vechiului Testament. Acesta învață : După cum Dumnezeu e bun și tu să fii bun, după cum Dumnezeu e milostiv și tu să fii milostiv, după cum Dumnezeu e sfânt și tu să fii sfânt30. Pentru Maimonide, calea de mijloc este calea Domnului: încearcă să duci o viață simplă; nu-ți dori decât ce îi trebuie trupului, fără de care nu poți trăi, nu fi obsedat de munca ta, adu-ți aminte că scopul muncii este să îți procure cele necesare vieții. Calea echilibrului. Răspunsul nostru să fie măsurat mereu, până când devine o parte din noi. În hasidism, omul este văzut într-un mod mai dinamic. Se cere de la noi nu echilibrul cât mai perfect, ci soluția potrivită la fiecare problemă particulară în parte. După cum citim în Ecleziastul :

Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.

Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.

Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.

Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.

Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.

Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.

Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.

Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace. (Ecclesiastul 3.1-8)

Avem tendința să eliminăm opțiunile... acționăm în schimb după o rutină din trecut. Obiectivul însă este să fim treji și să vedem clar, să fim conștienți și să evităm confuziile, după cum descrie Isaia:

Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar! (Isaia 5.20)

Ortodocşii, clerul ortodox nu este pregătit pentru o societate multiculturală. Cel puţin cei din ţară. Pentru că sunt şcoliţi și trăiţi într-o societate monocoloră, cu majoritate ortodoxă confortabilă. Ei nu au răspunsuri. Protestanţii și catolicii s-au confruntat cu situaţii și încearcă răspunsuri. De cele mai multe ori, se răspunde cu ură și război interconfesional sau izolare. Mai ales când sunt dezvăluite aspecte jenante. Este o greşeală. Credem că deschiderea și dialogul onest ar fi soluţii mult mai benefice. Paranoia și obsesia apărării credinţei proprii trebuie depăşite. Ortodoxia are resurse suficiente... P.F. Teoctist a avut dreptate să se întrebe în ‘89 dacă suntem pregătiţi.

Ca nu cumva, când macedonenii vor veni împreună cu mine şi vă vor găsi nepregătiţi, să fim ruşinaţi noi, ca să nu zicem voi, în această laudă încrezătoare. (2Cor. 9.4)

În Pirkei Avot (Învățăturile Părinților) 2:16, o celebră Mișna ne spune în numele lui Rabi Tarfon că ”Nu tu trebuie să termini treaba, însă nici nu ești liber să te dezici de ea.” Nici Moise nu a terminat, căci nu a intrat în Canaan, deşi se pare că a ştiut dinainte destinul lui, atunci când a vorbit cu Dumnezeu.

Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. (In. 4.37)

Creativitatea este o trăsătură fundamentală a omului. Faptul de a fi om implică creativitate. Căci suntem după chipul Lui, al Tatălui. Talantul acesta nu se îngroapă, căci ne dezumanizăm!

Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. (Mat. 25.28)

Unii au transformat Tainele în instrumente ale terorii sau ale şantajului. Incorect. Ele sunt instrumente ale iubirii divine.

Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele. (Ps. 108.4)

Stabilitatea este bună, dar apelul la stabilitate, fie politică, fie economică sau socială, nu trebuie să fie masca care ascunde de fapt dictatura sau autoritarismul sau oligarhia, în detrimentul democraţiei. În democraţie, se presupune că domneşte și se spune adevărul și se face dreptate. De aceea, vorbim despre libertatea de exprimare și de libertate în general.

Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate... (Isaia 61.1)

Esenţa Bisericii creştine este fundamental evreiască. Toţi creştinii sunt evrei pentru că sunt tăiaţi împrejur prin Botez.

Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. (Rom. 2.29)

În general, creştinii nu sunt pregătiţi să dialogheze interconfesional. Nu că nu ar putea. Dar sunt promovaţi fanaticii, iar intelectualii sunt marginalizaţi.

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. (Mat. 5.11)

Principiul reprezentării este fundamental pentru mântuire. Căci pe Sf. Disc, la Sf. Liturghie, principiul este prezent. Toată Proscomidia are sens prin acest principiu.

Acum însă, Arhiereul nostru a dobândit o slujire cu atât mai osebită, cu cât este şi Mijlocitorul unui testament mai bun, ca unul care este întemeiat pe mai bune făgăduinţe. (Evr. 8.6)

Fanaticii sunt puţin credincioşi pentru că diferenţele de opinie îi afectează, sunt dependenţi de ceilalţi, au nevoie de certificări de la alţii, nu sunt convinşi în adâncul sufletului; au senzaţia că li se dărâmă eşafodajul interior când aud sau citesc altceva, ceva care e diferit. Li se pare că se întinează. Specific începătorilor. Aceştia transformă credinţa în ideologie. Un fel de religie versiune light. Simplă. Simplistă. Pe înţelesul celor slabi. Dar religia este un lucru complex, greu... chiar dacă la prima vedere nu pare a fi.

Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. (1Tes. 5.14)

Ezoterismul se fereşte de cuvântul religie, iar religia se fereşte ca dracul de tămâie de ezoterism. De fapt, și unii și alţii vorbesc de acelaşi lucru: despre Dumnezeu. Sau, în termenii lui Eliade, despre sacru și profan. Şi unii și alţii caută cu disperare mântuirea. Toţi Îl vor pe El. Toţi vor să se unească cu El mistic, respectiv esoteric. Şi între timp, se urăsc unii pe alţii.

Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc... (Mat. 5.44)

Cheia distrugerii UE este exacerbarea naţionalismului.

Sunt ei evrei? Sunt şi eu. Sunt ei israeliţi? Israelit sunt şi eu. Sunt ei sămânţa lui Avraam? Sunt şi eu. (2Cor. 11.22)

Trei feluri de intuneric

Există trei feluri de întuneric, ultimele trei urgii abătute de către Dumnezeu asupra Egiptului având ca temă ideea de întuneric:

  1. întunericul produs de lăcustele care ”au acoperit fața pământului” (Exod 10.13-15),

  2. întunericul de trei zile (Exod 10.22-24) și

  3. întunericul disperării și fricii produse în societatea egipteană de moartea întâilor născuți (Exod 12.29-33).

De ce? Pentru că existau oameni nelegiuiți printre evreii acelei generații, care nu aveau nicio dorință să părăsească Egiptul, și aceștia au murit în timpul urgiei întunericului, pentru ca egiptenii să nu le vadă pieirea. Evreii au căutat [în casele egiptenilor] în timpul acestei urgii și au văzut unde își ascundeau egiptenii valorile. Așa că atunci când au părăsit Egiptul le-au cerut egiptenilor [vase de argint și aur] iar egiptenii au spus: ”Nu avem [nimic să vă dăm].” ; dar evreii le-au răspuns: ”Am văzut că aveți în casele voastre, în cutare și cutare loc.” Mentalitatea de sclav trebuia de asemenea învinsă. Una dintre modalitățile prin care stăpânii rămân stăpâni și sclavii rămân sclavi este că prima categorie deține puterea, în timp ce a doua nu o are. Pentru a-i transforma pe evrei din sclavi în oameni liberi, Dumnezeu a făcut apel la un proces de inversare a identităților. Până atunci, egiptenii dețineau toată puterea, toată bogăția și toată informația. Acum, odată cu ieșirea din Egipt, aceste componente sunt transferate către evrei, în cadrul urgiei întunericului. Faptul că evreii puteau veni acum la egipteni și le puteau ordona: ”Dați-ne valorile!” reprezenta o parte din transfer, corespunzător cu ceea ce făcuseră egiptenii în toți anii de sclavie. Cealaltă parte era faptul că evreii puteau face acum chiar și mai mult: le puteau arăta egiptenilor că nu au nicio șansă să ascundă respectivele valori, că ei (evreii) știau deja unde se află. Senzația de neputință în a-și proteja proprietatea, ceva obișnuit în timpul robiei, fusese astfel transmutată de la evrei către egipteni. Prin intermediul acestui transfer, acestei inversări de roluri, egiptenii deveniseră sclavii neputincioși și umili, iar evreii deveniseră stăpânii puternici și atotștiutori.

Şi şi-a întins Moise mâna sa spre cer şi s-a făcut întuneric beznă trei zile în tot pământul Egiptului... (Exod 10.22)

Când faci binele, practici virtutea, te simţi împlinit, bucuros, fericit. Ne ducem la Biserică ca să ne facem pe noi înşine Templu al Virtuţii-Hristos și ca să săpăm temniţe adânci viciului, să punem lanţuri păcatului.

Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. (In. 6.57)

Legile noahide

Copiii lui Noe au fost însărcinați să stabilească legi şi să instaureze interdicţii31 :

  1. blestemarea lui Dumnezeu,

  2. idolatria,

  3. sexualitatea ilicită,

  4. vărsarea de sânge,

  5. jaful și

  6. mâncarea de carne de la un animal viu.

Legile :

  1. Stabiliți legi.

  2. Nu îl blestema pe Dumnezeu.

  3. Nu practica idolatria.

  4. Nu te angaja în sexualitate ilicită.

  5. Nu participa la vărsarea de sânge.

  6. Nu jefui.

  7. Nu mânca animal viu.

Interdicția împotriva idolatriei se referă în mod special la închinarea idolatră și nu la credințe. În generațiile ulterioare, evreii au trebuit să stabilească dacă culturile religioase predominante în care trăiau erau idolatrice. Întrucât Islamul este strict monoteist, musulmanii au fost întotdeauna considerați noahizi. Ulterior, încă din Evul Mediu, evreii au recunoscut că doctrina creștină a Trinității nu este aceeași cu idolatria și creştinii erau şi ei noahizi.

Interdicția împotriva furtului include răpirea, înșelarea unui angajat sau angajator și o varietate de acte similare.

Interdicția împotriva sexualității ilicite include șase interdicții particulare, derivate dintr-un singur verset.

Noahidilor le este interzis să angajeze șase relații sexuale ilicite:

  1. cu mama,

  2. cu soția tatălui său,

  3. cu soția altui bărbat,

  4. cu sora sa de aceeași mamă,

  5. într-o uniune homosexuală de sex masculin și

  6. cu un animal,

așa cum spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.... ” aceasta se referă la soția tatălui său; „Și mama sa…” se referă la mamă; „Și se va uni cu soția sa…” și nu de soția altuia; „Soție…” și nu o uniune homosexuală; „Și vor fi amândoi un trup ” (Gen. 2.24), excluzând animalele…32

Conform filosofului medieval și codificatorului Maimonides, sistemul juridic pe care noahizii trebuia să îl înființeze se referă în special la stabilirea de pedepse pentru încălcarea celorlalte șase legi Noahide33.

Autoritățile ulterioare, inclusiv rabinul Moses Sofer (1763-1839), susțin că Maimonide nu a exclus ceea ce a inclus Nahmanides, ci că Maimonide a considerat că toate aceste legi trebuie să fie incluse sub interdicția „furtului”. Rabinul Naftali Tzvi Yehudah Berlin (1817 -1893) afirmă că abordarea lui Nahmanides impune ne-evreilor să legifereze aceste aspecte, dar detaliile și formularea legislației sunt lăsate la latitudinea lor. Legile noahide au o asemănare izbitoare cu o tradiție rabinică separată, care descrie poruncile care ar fi fost derivate logic chiar dacă Dumnezeu nu le-ar fi inclus în Tora:

Ci legile Mele să le pliniţi şi aşezămintele Mele să le păziţi, umblând după cum poruncesc ele, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. (Lev. 18:4).

Acestea sunt articolele incluse în Tora care, dacă nu ar fi fost scrise, ar fi trebuit să fie scrise, cum ar fi interdicțiile împotriva jafului, sexualitatea ilicită, idolatria, blestemul asupra lui Dumnezeu și vărsarea de sânge34.

Suprapunerea aici a cinci din cele șapte legi noahide indică faptul că acestea ar fi putut fi înțelese ca un fel de moralitate universală, naturală. Așa le-au înțeles unii filosofi moderni, precum Hermann Cohen.

Șase articole de lege au fost cerute lui Adam, anume cele referitoare la:

  1. idolatrie,

  2. blasfemie,

  3. vărsare de sânge,

  4. sexualitate interzisă,

  5. furt și

  6. legi.

Dumnezeu a adăugat lui Noe legea de a nu mânca din carnea unui animal viu35.

Asocierea acestor legi cu Adam implică faptul că acestea au fost stabilite ca parte a creației lumii naturale.

Noe însă a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu. Iată viaţa lui Noe: Noe era om drept şi neprihănit între oamenii timpului său şi mergea pe calea Domnului. (Fac. 6.8,9)

Ziua pomilor

Când Dumnezeu l-a condus pe Adam în jurul Grădinii Edenului, Dumnezeu a spus: „Privește lucrările Mele. Vezi cât de frumoase sunt, cât de desăvârşite! De dragul tău le-am creat pe toate. Să nu stricați și nici să distrugeți lumea Mea - pentru că, dacă o faceți, nu va fi nimeni care să o repare după voi36.

În cele mai vechi timpuri, o anumită dată din calendar îi ajuta pe fermierii evrei să stabilească exact când să-și aducă la Templu producția de fructe din copacii plantați recent, ca ofrandă a primelor roade. După aceasta, toate fructele produse de acești copaci puteau fi consumate sau vândute, după dorință.

Acest obicei ar fi putut să dispară cu ușurință după distrugerea celui de-al doilea templu, în anul 70, deoarece nu mai exista obiceiul jertfei de fructe sau preoți ai Templului care să le primească. Cu toate acestea, cabaliștii (misticii) din Tzfat (orașul Safed) din Israel din secolul al XVI-lea au creat un nou ritual, pentru a sărbători Bishvat, numită Sărbătoarea fructelor37.

Societatea se construiește multicultural și multietnic. Noi trebuie să fim pregătiți, deschiși și capabili de mai multă iubire și nu de mai multă ură! Nu trebuie să ne izolăm într-un fel de ghetou, ci trebuie să dialogăm cu toţi şi cu toate!

Umblaţi cu înţelepciune faţă de cei ce sunt afară (de Biserică), preţuind vremea. (Col. 4.5)

Cinstea și corectitudinea sunt flori rare. Preotul care practică aceste virtuți are parte nu de apreciere, ci mai degrabă de asuprire. Din partea superiorilor. Deşertăciune…

Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? (Ps. 4.2)

Dumnezeu ne vorbeşte prin gura aproapelui, în special prin gura duhovnicului. Uneori acest lucru se întâmplă când te aştepţi mai puţin şi te surprinde !

Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu şi, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate. (Luca 5.26)

Răul ne este exterior. Binele e în noi, deci e mai aproape, e în firea noastră.

Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! (Isaia 1.17)

Dacă ești antisemit, nu te poți împărtăși. Căci Hristos este evreu, deci semit.

Iar Pilat a scris şi titlu şi l-a pus deasupra Crucii. Şi era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor! (In. 19.19)

Aseret Hadibrot, Cele Zece Spuse sau Cele Zece Porunci

O tradiție veche și încetățenită afirmă că primele două dintre Cele Zece Porunci au fost rostite de către Dumnezeu direct către evrei, în timp ce ultimele opt au fost transmise prin intermediul lui Moise.

Vorbește tu cu noi și vom asculta; dar să nu vorbească Dumnezeu, ca să nu murim. (Exod 20.19)

Yehuda Loew ben Bețalel are însă o altă abordare, pe care o susține şi tradiția: evreii au auzit toate cele Zece Porunci direct din gura lui Dumnezeu, însă nu le-au înțeles la prima audiere. Conform acestei interpretări, poruncile au fost rostite toate într-un singur cuvânt, într-un fel de formă comprimată, asemenea unei ”pastile audio”, o realizare imposibilă oricui altcuiva în afară de Dumnezeu Însuși. Acel cuvânt, oricare ar fi fost el, a fost atât de puternic încât evreii s-au temut să îl audă și nimeni nu l-a înțeles. Nimeni în afară de Moise.

Noi, creștinii, spre exemplu, alegem ca moment determinant pentru religia creștină cel al învierii lui Iisus, la trei zile după moarte. Toți evreii au fost martori la Revelație, pe Sinai, altfel spus toți sunt ”speciali”. Toți au fost la Sinai, auzindu-L pe Dumnezeu.

Pentru ca un contract social sau religios să fie perfect valabil, pentru ca o revelație să aibă valoare și să poată constitui baza unei credințe, toți trebuie să fie prezenți. Toți trebuie să cunoască termenii contractuali și cuvintele care sunt rostite.

Avem momentul de final al Cărții Deuteronomului, când în versetele 29:13-14, Moise spune următoarele: ”Nu doar cu voi pecetluiesc acest legământ, ci cu toți cei care sunt aici, care stau azi înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, și cu toți cei care nu sunt astăzi cu noi.

Dintre religiile monoteiste, creștinismul și iudaismul posedă această noțiune de democratizare a spiritualității. Revelația nu aparține unui singur om. Cu toții au auzit-o, cu toții au primit-o. E adevărat, Moise a fost singurul care a înțeles-o pe moment, deoarece el era cel mai aproape spiritual de Dumnezeu. Noi, toți ceilalți, am avut nevoie de o recapitulare, am avut nevoie ca mesajul lui Dumnezeu să ne fie ”decodificat”. Acest lucru ni se pare valabil şi pentru creştinism. Este adevărat că martorii Învierii sunt stâlpii credinţei noastre, dar nu a fost un singur om, ci mai mulţi! Şi evreii se bazează pe mărturia înaintaşilor! Iar mărturia lor este şi pentru noi.

Tot ce avem de făcut acum este să ne reamintim și să ne vedem pe noi înșine, cu ochii minții și spiritualității, la picioarele muntelui, cu ochii ațintiți către focul de pe înălțimi, gata să-L ascultăm din nou rostind: ”Eu sunt Domnul, Dumnezeului tău.

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. (In. 1.14)

Dacă te împotrivești unui gând, atunci va veni mai abitir, va deveni obsesie și te va chinui continuu prin mustrări de conștiință.

Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea? Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte... (Ps. 12.3-4)

Evreii au conștiința apartenenței la aceeași familie. Noi nu avem asta. Sau am uitat. Ne duşmănim unii pe alţii… Dar nu toţi! Unii se sfinţesc!

Ca să vă aduceţi aminte de cuvintele cele mai înainte grăite de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorului, dată prin apostolii voştri. (2Petru 3.2)

Binecuvântarea este, de multe ori, o putere administrativă și deci cam lumească. Dacă am avea convingeri puternice, atunci conștința nu ar avea nevoie de recunoaștere sau de confirmări din partea altei persoane. Suntem cu toți în același Templu / Biserică. Nu putem să ieșim afară, nu avem cum; ar însemna să ieșim din condiția de creat. Și asta numai Hristos a făcut.

Nimeni nu s-a suit la cer decat numai Cel care a-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este în cer. (In. 3.13)

Înnoirea Bisericii

Motto : ...pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoieşte întru noi, cei ce ne rugăm Ţie!

Va exista întotdeauna un centru de iniţiativă a înnoirii, de unde va porni şi o periferie care va fi forţată să intre în logica dictată de la centru. Procesul nu trebuie să fie evoluţie normală în centru, iar la periferie revoluţie violentă şi resentiment. Iar în ortodoxie centrul poate fi oriunde, căci pe Dumnezeu nu Îl poţi închide în principii politice!

Opţiunea între evoluţia prin altoi şi revoluţia prin aruncarea la coş aparţine Bisericii în curs de înnoire. Depinde de Biserica respectivă dacă are resurse interne pentru a fi capabilă să distingă între tradiţiile care merită abandonate şi cele care merită păstrate. În acest caz, chiar impusă din afară, înnoirea nu apare ca o problemă exterioară, ci mai mult ca una interioară. Dacă acea dreaptă socoteală lipseşte, Biserica respectivă va cădea inevitabil în logica înnoirii prin aruncare la coş şi vor apărea dispute interminabile şi sterile între tradiţionalişti şi înnoitori, care principial nu se pot soluţiona raţional şi, în consecinţă, vor apărea resentimente şi tensiuni. Noile achiziţii vor fi privite cu suspiciune, iar procesul va fi privit ca nelegitim, el va fi privit ca un viol efectuat de străini asupra specificului ortodox. Cel mai probabil, Biserica în cauză va răspunde la tensiuni prin mentalitate de ghetou, naţionalism, fundamentalism, izolaţionism.

Cheia succesului procesului de înnoire stă în discernământ, adică în virtutea dreptei socoteli. Aceasta trebuie să gestioneze bine raportul dintre nou şi vechi în interiorul tradiţiei proprii, pentru ca înnoirea să fie considerată urmarea legitimă a unui proces intern, deci prin altoi. Ne trebuie un echilibru, pentru a ne feri atât de cei care înghit orice este occidental, numiţi de obicei snobi, cât şi faţă de cei care sunt adepţi fanatici ai unei izolări bezmetice, care doresc să se zidească în peştera unui trecut de invenţie38.

Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. (1In. 4.1)

Cretinii creştini educaţi sau fanaticii educaţi

Nietzsche a folosit pe la 1889 o sintagmă vitriolantă : idioţi savanţi, pentru a-i desemna pe savanţii care erau alergici la idei generale, cretini educaţi. Îi întâlnim, din păcate, şi în Biserică. Mai ales printre cei care au convingeri politice situate la extremă: înguşti orgolioşi care vor să se zăvorască într-o peşteră. Patapievici îi numeşte calfe proaste, Malraux - intelectuali lipsiţi de cultură.

Gradul de civilizaţie duhovnicească a unei Biserici este direct proporţional cu nivelul de cultură religioasă a credincioşilor ei şi Biserica care are doar cultură religioasă generală este imatură şi de mâna a doua.

Uneori, suntem acuzaţi că ne credem prea deştepţi, prea le ştim noi pe toate. Acuzaţia ni se pare nedreaptă; nu e vorba că suntem noi deştepţi sau ne credem în acest fel, căci nu suntem foarte deştepţi (nici foarte proşti nu suntem), ci se pare că ceilalţi sunt mult prea proşti (citeşte invidioşi)39.

Numai de departe vei vedea pământul pe care Eu îl dau fiilor lui Israel, dar de intrat nu vei intra în pământul acela. (Deut. 32.52)

Activistul canonist habotnic

Dacă în scenariul Bisericii apare o disfuncţionalitate, atunci el devine activ important. Atunci aflăm ce ştie el să facă cel mai bine: intimidează activ: ameninţă, devine o sugestie a terorii, cheamă la ordine, pune problema. El este agentul corectei puneri a problemei. Este un paznic al hotarului, readuce lucrurile în matca lor, sancţionează orice transcendere, este un profesionist al ţarcului40.

Iar Domnul va judeca pe poporul Său şi Se va milostivi asupra robilor Săi, când va vedea că a slăbit tăria lor şi că nu se mai află nici robi, nici slobozi. (Deut. 32.36)

Când cineva îți invadează spațiul personal, fie chiar și din greșeală, memoria ta înregistrează și ții minte, chiar poți să ai fixații, mustrări de conștiință.

Cel ce pune la hotarele tale pace şi cu fruntea grâului te-a săturat... (Ps. 147.3)

Subiectele religioase sunt provocatoare, te implică, te zgândăresc, te obligă să iei atitudine, nu poți să rămâi neutru. Talentul este apreciat de oricine, este universal. Religiosul este altfel.

Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de mânie; Domnul Se răzbună pe potrivnicii Lui şi ţine mânie pe vrăjmaşii Lui. (Naum 1.2)

Lumina nu poate fi revelată decât în ​​cel mai mare întuneric? În fața întunericului, toți suntem invitați să flexăm puterea conștiinței noastre într-un mod pe care nu l-am făcut niciodată, pentru a asista la schimbarea pe care o putem propune alegând iubirea în locul fricii, comuniunea în locul acuzațiilor și pacea în locul panicii.

Voi trimite pace pe pământul vostru şi nimeni nu vă va tulbura; voi goni fiarele sălbatice şi sabia nu va trece prin pământul vostru. (Lev. 26.6)

8 motive să ții Duminica

  1. Duminica a înviat Domnul.

  2. Pentru conexiunea cu ceilalți: oportunități uimitoare de odihnă și reînnoire individuală, este foarte mult o experiență comunitară, mai ales pentru cei care merg la Biserică.

  3. Pentru a experimenta reînnoirea personală: o ocazie de a ignora dispozitivele și de a experimenta regăsirea de sine. Oamenii care sărbătoresc Duminica mărturisesc că îi ajută să devină oameni mai buni, că fac loc pentru o gândire mai creativă și că este o oportunitate de a se simți reîmprospătați, înainte de a intra într-o altă săptămână de muncă.

  4. Pentru întoarcerea la lumea naturii: noi ne odihnim cel puţin o dată pe săptămână și profităm de ocazie pentru a ne minuna de frumuseţea lumii. După cum a spus rabinul Arthur Waskow, Duminica este „un timp mai degrabă pentru a trăi în armonie, decât pentru a atinge stăpânirea” asupra naturii. La urma urmei, dacă Dumnezeu a fost impresionat de creație, cu atât mai mult ar trebui să fim şi noi de ea…

  5. Să încetezi să te simți ca un sclav al muncii tale: oprește toată munca și să reaminteşte-ţi că nu suntem sclavi ai traiului nostru.

  6. Pentru a opri căutarea scopului vieții: după cum a remarcat Rabinul Gunther Plaut, scopul vieții era demult simplu și clar: supraviețuirea. În epoca premodernă, simpla asigurare a adăpostului, a mâncării și a îmbrăcămintei adecvate erau o realizare de care eram mândri. În lumea occidentală modernă, când aceste lucruri sunt mai uşor de realizat (deși suntem conștienți de faptul că ele sunt încă dificile pentru mulți), a devenit mai puțin clar care ar trebui să fie provocarea și scopul major al vieții - și de multe ori ne impropriem unele vagi noțiuni de „succes”, „fericire” și „împlinire”. Shabbatul duminical oferă o ocazie de detaşare faţă de încercarea frenetică de a atinge aceste obiective amorfe şi a încerca doar să fim, să existăm.

  7. Pentru că este provocator : deconectare, mâncare, mese minunate, statul în familie și în comunitate - aceste lucruri necesită disciplină și pregătire. De asemenea, calmarea minţii, o pauză de la tot ce este lumea exterioară. Este nevoie şi de efort pentru a învăța rugăciunile și a ne ruga.

  8. Pentru că este o poruncă - respectarea Duminicii este despre îndeplinirea cuvintelor lui Dumnezeu și conformarea cu standardele care i-au legat pe creștini de-a lungul mileniilor.

Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. (Fapte 2.42)

Principiile - ele sunt veșnice, numai formele trebuie să evolueze

Se cuvine să îi luăm ca îndrumători pe marii oameni din trecut, dar nu înseamnă că trebuie să ne conformăm în amănunt învățăturilor lor. Ceea ce trebuie să păstrăm sunt principiile. Cât despre forme, care urmează legea vieții, ele pot și chiar trebuie să se schimbe, să evolueze. Multe neînțelegeri provin din înțelegerea greșită a acestei legi. Dorind să elimine niște forme pe care le consideră depășite, unii elimină și principiile. Iar alții păstrează vechile forme fiindcă le confundă cu principiile. Rezultatul: cei care elimină principiile nu mai au nici o busolă să se orienteze. Cât despre cei care se agață de forme, ei se sclerozează. Veți întreba: „Care sunt aceste principii ce trebuie păstrate?” Toate cele care pun accentul pe întâietatea spiritului, adică bunătatea, generozitatea, iubirea, puritatea, sacrificiul... Nu contează formele în care sunt exprimate, există deplină libertate de alegere. Dar nu suntem liberi să înlăturăm aceste principii, care sunt veșnice.

Ca ploaia să curgă învăţătura mea şi graiurile mele să se coboare ca roua, ca bura pe verdeaţă şi ca ploaia repede pe iarbă. (Deut. 32.2)

Meditaţia sau rugăciunea

Trebuie să rezervăm o oră sau mai mult în fiecare zi pentru a vorbi singuri cu Dumnezeu, oriunde ne-am afla, într-o cameră sau pe un câmp. Meditaţia constă în conversație cu Dumnezeu. Orice om își poate revărsa cuvintele înaintea Tatălui său. Aceasta poate include plângeri, scuze sau cuvinte care caută har, acceptare și împăcare. Trebuie să implorăm și să cerem ca Dumnezeu să se apropie și să ne permită să-I slujim în duh şi adevăr. Conversația cu Dumnezeu ar trebui să fie în limbajul de zi cu zi, pe care îl folosește fiecare în mod normal. Ebraica sau greaca poate fi limba preferată pentru rugăciune, dar este dificil pentru o persoană să se exprime astfel. Mai mult, dacă cineva nu este obișnuit să vorbească o limbă străină, inima nu este atrasă după cuvinte. Prin urmare, atunci când cineva își folosește limba maternă, poate să exprime tot ce este în inimă și să-i vorbească lui Dumnezeu. Conversația cu Dumnezeu poate consta în regrete și pocăință. Poate consta în rugăciuni de a fi vrednici de a ne apropia de Dumnezeu încă din acea zi. Fiecare ar trebui să vorbească lui Dumnezeu în funcție de propriul nivel.

Fiecare trebuie să aibă grijă să se obișnuiască să petreacă cel puțin o oră pe zi într-o astfel de meditație. În restul zilei, va fi apoi într-o stare de bucurie și extaz.

Indiferent ce simţi că lipsește în relația cu Dumnezeu, poţi conversa cu Dumnezeu și poţi cere ajutor. Acest lucru este adevărat, chiar dacă cineva este complet străin de orice relație cu Dumnezeu.

Rugatu-m-am feţei Tale, din toată inima mea, miluieşte-mă după cuvântul Tău. (Ps. 118.58)

5 modalități de a deveni un prieten mai bun

  1. Ieşi din zona ta de confort pentru a împărtăși, chiar și atunci când este dificil.

  2. Încurajează-i să crească.

  3. Ajută-i să se conecteze la Lumină.

  4. Fă-ți timp pentru a aprecia binecuvântările pe care fiecare prieten le aduce în viața ta.

  5. Crede în ei

A ne iubi cu adevărat pe noi înșine înseamnă a înțelege că suntem ființe divine; a-l iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este cheia care deblochează cea mai mare dintre comori: împlinirea pe care Tatăl încearcă să ne-o ofere.

Măsura cu care ne comportăm față de ceilalți va defini felul în care se vor comporta față de noi ceilalţi; dacă suntem prezenți atunci când alții au nevoie, atunci vom fi auziți când vom avea nevoie.

Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii. (Mat. 7.12)

Măreția spirituală

Măreția spirituală este definită mai mult prin ceea ce facem cu tot ce am învățat și mai puțin cu ceea ce știm. Este un comportament care ne face spirituali, nu credincioși. Toți sunt credincioși. Cu cât este mai ridicat nivelul duhovnicesc, cu atât este mai mare capacitatea și responsabilitatea de a continua dialogul. Imposibilitatea de a susţine un dialog civilizat trădează carenţe spirituale, lipsă de convingere în propriile valori.

Una dintre instrucțiunile pe care Moise le dă fiilor lui Aaron este să ia cenușa rămasă după jertfele făcute pe altar și să o mute într-un loc din afara Cortului. Aceasta pare o cerere ciudată! Nadav și Avihu erau considerați a fi niște conștiințe extrem de ridicate. Dintre toți oamenii din altar, de ce li se cere să îndeplinească sarcina de a scoate gunoiul? Pare o slujbă pentru un slujitor din rândul clerului inferior, nu pentru un mare preot. Cu siguranță, fiii lui Aaron au de învățat și de făcut lucruri spirituale mai importante. Este exact invers. Cu cât atingem nivelul spiritual mai mare, cu atât suntem obligați să lucrăm - să folosim lopata, să mergem în murdărie, să fim slujitorii comunității noastre și ai omenirii.

O persoană plină de compasiune nu este considerată așa pentru că vorbește despre compasiune, ci mai degrabă pentru că empatizează cu ceilalţi, este alături de ei. O persoană grijulie nu învață despre bunătate, ci o exprimă şi o arată în toate formele. O ființă spirituală nu predică oamenilor despre spiritualitate, ci mai degrabă o întruchipează. Cu cât este mai ridicat nivelul de înălțare spirituală, cu atât este mai mare capacitatea și responsabilitatea de a continua dialogul.

Întru pomenire veşnică va fi dreptul; de vorbire de rău nu se va teme. (Ps. 111.6)

Maica Domnului este Evreica care ne soleşte mântuirea, iar Hristos este Evreul de pe cruce Care ne-a înfiat pe noi și ne mijlocește mântuirea la Tatăl.

Cine este Cel ce osândeşte? Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte pentru noi! (Rom. 8.34)

Ce face o civilizație?

Actul de a avea grijă de alții este o parte fundamentală a creștinismului - este și ceea ce definește civilizația umană. Să examinăm modul în care această credință antropologică se aplică momentelor extraordinare în care trăim și cât de mare este nevoia de grijă a lumii.

Obiectivul guvernării a trecut de la profit la grija oamenilor. Aparent peste noapte. S-ar putea să fie o idee nouă pentru unii că sănătatea unei națiuni se bazează cu adevărat pe sănătatea oamenilor săi, dar acesta este un principiu antic susținut de tot felul de studii sociologice și antropologice. Rasa umană a supraviețuit, a prosperat și a evoluat doar datorită modului în care oamenii - chiar și cei antici - s-au îngrijit unul de celălalt. Mai ales de cei care sunt în nevoie.

Prima dovadă a civilizației a fost un os dintr-o coapsă umană cu o fractură vindecată, găsită într-un sit arheologic vechi de 15.000 de ani. Un os rupt care s-a vindecat? Ce legătură are asta cu civilizația?

Pentru ca o persoană primitivă să supraviețuiască unui os de femur rupt, trebuie să fi fost îngrijită timp îndelungat pentru ca osul să se vindece complet. Aceasta înseamnă că alții trebuie să fi oferit adăpost, protecție, mâncare și băutură pe o perioadă îndelungată de timp, pentru ca acest tip de vindecare să fie posibilă. Prima indicație a civilizației umane este „grija în timp îndelungat”. Și nu doar grija de un oarecare, ci grija de un om cu un os care este rupt și care este în nevoie – lucru evidențiat de acel os fracturat al coapsei care a fost vindecat. Ne amintim că suntem la fel de puternici ca și cei mai slabi dintre noi. Suntem la fel de sănătoși ca și cei mai bolnavi dintre noi și că, având grijă de cei nevoiași, ne consolidăm în procesul vieţii. Nu există separare, la nivel spiritual, între oameni. Toți suntem născuți interconectați. Ideea de separare vine de la ego, cunoscută ca dorința de a primi doar pentru sine. Experimentăm acest ciclu negativ de fiecare dată când alegem să împărtășim, să iubim, să oferim și să oferim bunătate în moduri radicale.

Umanitatea noastră este legată de comunitatea în care suntem cu toții și în care împărtășim o responsabilitate reciprocă. Împărtășim responsabilitatea de a face lumea un loc mai bun, indiferent de divinitatea la care ne rugăm sau de lucrurile în care credem. Este extrem de important să înțelegem cât de esențială este comunitatea noastră, pentru fiecare dintre noi. Și nu doar atunci când ne aflăm într-o criză globală.

Când o persoană se simte exclusă sau neîngrijită, întreaga țesătură a comunității începe să se dezvăluie. Începem să blamăm, să ne împărțim și să ne izolăm. Acest lucru creează o iluzie de separare și, înainte de a o recunoaște, am spus un cuvânt neobișnuit cuiva sau pe la spatele cuiva, atunci când într-adevăr acest lucru nu era necesar. Am întreprins o acțiune neobișnuită. Am creat haos și durere. Vestea bună este că primul pas către reparare este incredibil de simplu, este la îndemână și gratuit și toți îl putem face oricând.

Grija fiecăruia pentru celălalt. Oferiți această îngrijire, chiar și atunci când nu doriți, oferiți-o atunci când întâmpinaţi rezistenţă sau chiar când vă este frică. Aveți grijă de cei pe care îi judecați ca egoişti, aveți grijă de cei pe care îi iubiți, aveți grijă de toată lumea atunci când aveți ocazia să faceți acest lucru. Nu ne face doar amabili sau generoși; ne face civilizați.

Observați cum în fiecare zi vi se oferă oportunități de a avea grijă de ceilalți și observați cât de des vă îndepărtați de această șansă. Să ne întrebăm cu toții cum putem oferi și împărtăși mai mult. Cum putem permite timpului să redefinească modul în care ne raportăm între noi? Ce ne poate învăța această experiență? Ce moduri de manifestare se cade a fi lăsate în urmă și cu ce moduri noi de relaționare putem continua?

Cum ne putem îngriji unul de celălalt la fel de intens în vremuri grele, ca şi în bucurie și prosperitate? Acesta este tipul de lume în care vrem să trăim. Ce înseamnă pentru fiecare îngrijirea radicală? Cum puteți oferi mai multă atenție celor din comunitate în aceste timpuri?

Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve, să aibă grija lor, ca Biserica să nu fie împovărată, ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve. (1Tim. 5.16)

Paștele

De Paște, ne conectăm la energia Vieții, ne reînnoim și ne recaștigăm libertatea, ieșim din restricțiile vechilor noastre filme. În prima noapte de Paște, lumea este eliberată de lanțurile destinului. În această noapte, slujba de Înviere, mâncarea specifică și participarea la anumite meditații și cântări spirituale, ne permit să accesăm ajutorul cosmic al Mântuitorului Hristos, care ne poate schimba și înlocui filmul cu unul mai bun, devenim mai drepți, mai buni ca ființe umane. Paștele ne eliberează mințile de gândirea limitată și se sparg zidurile pe care le-am construit, permițându-ne să ne conectăm la Lumină și la ceilalți.

Tatăl se dezvăluie în totalitate și îmbrățișează total umanitatea cu Lumina spirituală a Învierii lui Hristos. Aceasta este odihna de Paște. După cum se spune în Haggadah: „În noaptea aceea voi trece prin țara Egiptului. Eu, și nu un înger; Eu, și nu un serafim; Eu, și nu un reprezentant. Eu sunt Dumnezeu. Eu, și niciun altul.” Experimentăm, după cum ne spune Scriptura, revelația deplină a Luminii, eliberarea de dorințele noastre egoiste deoarece Egiptul nostru, dorința noastră de a primi pentru sine, singur, este îndepărtată de la noi. Hristos ne dăruiește tuturor Lumina Sa. A Tatălui și a Fiului și a Sf. Duh.

Paștele este unic prin faptul că se diferențiază de alte momente de comuniune, deoarece ne oferă o transformare completă. Ne oferă capacitatea de a ne deconecta complet de ego-ul nostru și, prin urmare, de negativitate, în toate formele sale. Negativitatea nu este doar o dispoziție proastă sau o acțiune pe care o regretăm. Este tot ceea ce nu ne ridică; tot ceea ce creează separare între noi și ceilalți; tot ceea ce creează separare între noi și Tatăl. În această zi ni se oferă o fereastră în timp în care, prin conștiința noastră, putem repara conexiunea noastră cu Lumina Tatălui, eliberând întunericul și haosul și pășind într-o nouă energie de pozitivitate și binecuvântare.

Putem și avem menirea de a fi în ziua de Paști o persoană complet diferită.

Lumina este atât de nefiresc de abundentă în prima zi de Paști, încât orice negativitate pe care am acumulat-o pe parcursul anului este dizolvată. Consecințele tuturor cuvintelor și acțiunilor noastre negative din ultimul an au șansa de a fi șterse. Totul depinde de cât de consecvent putem duce conștiința bucuriei pe parcursul zilei și, deși aceasta pare o sarcină ușoară, nu este.

O modalitate de a crea această legătură este prin conștiința bucuriei. Mai simplu, acordând conștientizarea, perspectiva și sentimentele noastre la vibrația fericirii și bucuriei - indiferent de situația fiecăruia- este modul în care ne conectăm la energia Învierii lui Hristos. Revenirea continuă la această conștiință în cele 24 de ore este o prioritate.

Calitatea conexiunii noastre va fi egală cu calitatea transformării noastre. Acum există o mulțime de voci sceptice în propriile noastre capete, care se întreabă dacă într-adevăr putem elimina negativitatea în totalitate din experiența noastră. Este posibil să transcendem cu adevărat ego-ul și să trăim într-o stare de conștiință fericită? Răspunsul la acest scepticism se găsește într-un citat din Rav Berg; „Dacă credeți că ceea ce faceți nu este important, atunci nu este important.”

Acesta este un alt mod de a spune că conștiința este și va fi întotdeauna mai puternică decât ego-ul. Când transcendem ego-ul, eliberăm negativismul și ne aşezăm în orice conștiință am alege. Aceasta este libertatea disponibilă în timpul Paștelui41.

Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor. (Apoc. 7.17)

Lumina

Nu există acțiune mică și Lumina este la fel pretutindeni. Etichetarea de „mai mic decât” sau „mai mare decât” creează separare și provine din ego. Deși este posibil să înțelegem instrumentele spirituale, la sfârșitul zilei, habar nu avem de ce facem lucrurile pe care le facem. Hristos face, iar El știe să ne rezolve mai bine decât ne cunoaștem noi pe noi înșine.

Exemplul ofrandelor de jertfă, ale căror părți au fost arse toată noaptea și, prin urmare, au devenit cenușă. Se spune că primul lucru pe care-l făcea preotul dimineața era să ia acea cenușă arsă și să o pună din nou în mijlocul altarului. E foarte interesant; care este scopul de a lua cenușa sacrificiilor deja arse și de a le pune înapoi pe altar?

Atunci când înțelegem cu adevărat că Lumina Tatălui este peste tot, atunci realizăm că nu există nici o distincție între diferitele situații în care ne regăsim, deoarece toate situațiile sunt sub Lumină. Orice diferență pe care o facem în mintea noastră este datorită ego-ului şi dacă suntem în stare să ne îndepărtăm ego-ul și toate lucrurile de care suntem atașaţi, atunci vedem că nimic nu este departe de Tatăl; nu există nimic care să nu fie complet și în întregime al Domnului în egală măsură.

Dumnezeu poate avea de fapt un plan sau un gând diferit pentru viaţa cuiva. De ce? Pentru că El știe să ne rezolve mai bine decât știm să ne remediem noi înșine. Poate că există o pâine într-o țară îndepărtată care are firimituri de care individul are nevoie. Poate că Tatăl știe că pentru îndreptarea sa, acea persoană trebuie să mănânce o anumită bucată de pâine, în acel oraș, la acea vreme. Călătorim undeva sau suntem puși într-o anumită situație, pentru că Tatăl vede că avem nevoie de ceva de acolo pentru sufletul nostru. Există o afirmație conform căreia călătoriile unei persoane, viața unei persoane, sunt pregătite de Dumnezeu.

De ce se întâmplă ceva? Nu avem nici o idee și trebuie să acceptăm asta. Lumina este în egală măsură în orice și nu există nimic care să fie departe de Tatăl. Jertfa acceptată nu a fost mai mare decât cenușa arsă. Toate sunt Lumină. Putem să-L rugăm: „Permite-mi să-mi trăiesc cu adevărat viața înțelegând că nu ştiu. Că știu că oriunde merg, tot ceea ce fac și tot ce mi se întâmplă este al Tău.” Dacă suntem într-adevăr capabili să ajungem la această conștiință, nu se poate întâmpla nimic care să ne supere, nu se poate întâmpla nimic care să ne dezamăgească, deoarece știm întotdeauna că toate sunt de la Domnul.

Este atât de ușor să greșești interpretarea libertății ca fiind capacitatea de a face orice ne dorim. Spiritual vorbind, libertatea este forța de a ne abține de la a face ceea ce nu vrem.

Sărbătoarea Paștelui este perioada în care Dumnezeu Însuși i-a scos pe israeliți din Egipt, iar pe creștini din idolatrie la Lumina Sa, îndepărtându-i de robie. Deși noi înșine nu putem fi în stare de „sclavie” fizică, cu toții avem în viața noastră cel puțin un lucru de care suntem legați. Am putea fi înrobiți de alcool, droguri sau am avea alte forme de dependență, în timp ce alții ar putea fi robiţi de putere, de control sau de avere, sau chiar de blamarea altor persoane. Nimeni dintre noi, atâta timp cât suntem în această lume, nu este complet imun la păcăleala laturii întunecate, acea forță care încearcă să ne mențină subjugați, astfel încât să rămânem blocați, incapabili să mergem înainte și să experimentăm potențialul sufletului nostru și plenitudinea Luminii.

Israeliții doreau să se întoarcă la viața lor de sclavie dintr-un singur motiv: era calea mai ușoară. Este atât de confortabil să ne încadrăm în vechile noastre tipare, să permitem ego-ului să caute atenție chiar de dragul atenției, încercând să manipulăm situații sau să luăm un pic mai mult din momente în care știm că trebuie să oferim cel mai mult. În această săptămână, a Paştilor, suntem chemați să ne îndepărtăm de acele comportamente care nu servesc legătura noastră cu Hristos și să pășim într-un nou mod de a fi. Să căutăm oportunitățile de a crea noi modele asemănătoare cu Lumina Învierii, schimbând acele plăceri pe termen scurt, născute din ego, cu împlinirea pe termen lung, care nu poate fi generată decȃt devenind o forță creatoare.

A fi cu adevărat liber înseamnă a fi un tată la propriu, a merge pe calea spirituală și a face ceva de care vor beneficia cel mai mult toți cei din jurul nostru, nu numai noi înșine.

Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate. (Isaia 61.1)

Cuvântul deşert

Există persoane care în discursuri publice amintesc de păcate pentru care vine mânia lui Dumnezeu asupra noastră; pare un fel de mișto la adresa lui Dumnezeu, căci, de fapt, nu există nicio pocăință și nicio urmă de intenție de îndreptare, doar cuvinte deșarte; după ce trece criza, încep iar răutățile sau poate că nedreptățile nici nu au încetat. Se pare că COVID- 19 a fost un mesaj divin foarte puternic: opriți-vă! Am uitat principiul fundamental al Sabatului / Duminicii: bucuria! Am uitat să ne bucurăm! Am uitat să iubim! Am uitat să ne bucurăm unul de altul, de creația Lui! Vrem doar să profităm, să stăpânim! Există duminică / sabat, există an sabatic! 2 luni la 10/20 ani nu e 1 an sabatic la 7 ani. Mai trebuie și odihnă. Să oprim din răutățile noastre! Să ne rugăm mai mult, să ne îndreptăm privirea către Domnul, către Tatăl.

Alergăm cu toți după avere ca nebunii. Culmea este că unii se roagă: Doamne, lasă-ne să alergăm, nu ne mai putem opri!

Oprire în gest iconic! Potop virusologic! Legi noahidice!

De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? (Mat. 6.25)

Fricile noastre cele de toate zilele

Scopul muncii noastre spirituale este să ne apropiem de Tatăl. Când facem lucrurile de dragul aprobării, nu ne gândim la ce vrea Hristos. Căutăm sentimentul bun pe care ni-l dă aprobarea. Cu alte cuvinte, ne gândim la noi înșine, nu la Hristos. La fel, atunci când primim aprobare, aceasta ne orbește, ne abate de la munca pe care trebuie să o facem și ne slăbește dorința de a ne schimba.

Să ne întrebăm: „De ce mă tem?”

Nu trebuie să ne mai comparăm cu ceilalți.

Aprobarea de la alții poate aduce plăcere pe termen scurt, dar învățarea iubirii de noi înșine va crea împlinire pe termen lung.

Căutăm aprobare pentru că ne este frică. Ne îngrijorează că oamenii nu ne plac sau că nu suntem suficient de buni. Ne temem că nu vom găsi niciodată dragoste sau că vom fi singuri pentru totdeauna. Ne putem confrunta chiar cu nesiguranțe zilnice, păstrând credințe false că suntem sau nu talentaţi, neatractivi sau incapabili. Pentru a remedia acest lucru, căutăm cea mai rapidă soluție - care este în general să îi determinăm pe ceilalți să ne valideze, fie că este vorba de un compliment sau un „like” pe rețelele de socializare. Căutăm ca validarea externă să ne demonstreze că vocea negativă din capul nostru este greșită. Problema cu aceasta este că nu va fi niciodată suficient pentru noi. Vom avea nevoie permanent de tot mai multe validări din partea celorlalți.

Deși nu ne putem controla întotdeauna temerile sau gândurile negative, le putem recunoaște și putem face eforturi pentru a lupta împotriva lor. Toată frica provine dintr-o lipsă de credință în Dumnezeu. Dacă am avea credință totală și necondiționată că Hristos dorește ceea ce este mai bun pentru noi și ne va oferi exact ceea ce avem nevoie, atunci când avem nevoie, nu ar mai fi loc de teamă! Prin munca noastră spirituală, putem trezi în noi din ce în ce mai multă credință în Iisus. Când ne concentrăm pe acest lucru, frica se disipează și la fel și nevoia de aprobare.

Eul nostru este o monedă cu două fețe: pe de o parte, ne face să credem că suntem mai buni decât alții, iar pe de altă parte, ne spune că suntem atât de răi! Eul nostru ne face să ne comparăm constant cu cei din jurul nostru, doar pentru a vedea cum ne măsurăm. Eul nostru vrea, de asemenea, ca oamenii să ne vadă într-un anumit fel: amuzanți, de succes, talentați. Când nu ne simțim așa, ne determină să solicităm aprobarea de la ceilalți. Dar fiecare persoană este într-o călătorie spirituală unică.

Lucrurile care sunt dificile pentru unii vin foarte ușor pentru alții. Aceasta nu se datorează faptului că o persoană este „mai bună” decât alta, ci pentru că sufletul lor trebuie să se concentreze pe diferite domenii pentru a crește.

Când simți că te compari cu altcineva, nu uita că luptele și provocările cu care te confrunți sunt concepute personal pentru tine de Însuși Dumnezeu.

Când primim validare externă, ne simțim bine! Acesta este motivul pentru care este atât de ușor să devii dependent de ea. Cu toate acestea, pe termen lung, creează o lipsă, un gol mai mare în noi. Nu mai avem abilitatea de a ne simți bine cu noi înșine, fără aprobarea celorlalți. Devine mai greu să ne judecăm propria creștere, fără să ni se spună că facem o treabă bună. Și ne îndepărtează atenția de la lucrurile pe care trebuie să le lucrăm cu adevărat pentru a găsi o împlinire de durată.

A învăța să ne iubim pe noi înșine nu este ușor. De fapt, este o viață de muncă! Dar să iubești sinele cuiva este în sensul cel mai profund al termenului de a iubi pe Hristos, întrucât suntem toți creațiile lui Dumnezeu. Adevărata împlinire durabilă provine din apropierea de Tatăl și o modalitate prin care putem face asta este să învățăm să ne iubim pe noi înșine și pe ceilalți, necondiționat. Aceasta este ceea ce relevă Lumina lui Hristos în viața noastră și în lume.

Este o linie de demarcaţie dificilă între dorința de a ne îmbunătăți pe noi înșine și dorința aprobării din partea celorlalți. La urma urmei, profesorii și prietenii ne ajută, ne îndrumă și ne susțin. Avem nevoie de alți oameni care să ne ajute în lucrarea noastră spirituală, dar, în cele din urmă, depinde de noi să aprofundăm înțelegerea înțelepciunii, să ne transformăm în ființe mai dezinteresate și să ne dezvoltăm relația cu Tatăl. Singura aprobare de care avem cu adevărat nevoie este de la Dumnezeu42.

Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut peste mine; (Ps. 54.4)

Cărările mântuirii

Singura cale de a ajunge la Mântuire este prin asumarea și schimbarea întunericului. Calea crucii.

Alef, א care reprezintă Lumina Tatălui, adăugat la cuvântul Goleh, גולה exil, rezultă cuvântul Gelulah, גאולה - Mântuire.

Majoritatea avem momente de întuneric în viața noastră, prin care vrem să trecem rapid și sperăm să revenim repede la lumină. Dar pentru ca Lumina adevărată să vină, trebuie să putem transforma întunericul, să experimentăm Lumina în întuneric, pe cruce, pentru că întâi experimentăm întunericul și apoi venim la Lumină; energia întunericului se transformă și devine lumină. Prin urmare43, problema este dacă suntem capabili să injectăm Alef, א, Lumina Tatălui, în întuneric, dacă îmbrățișăm întunericul știind că este energia care trebuie transformată, atunci începem de fapt să ne bucurăm de acele vremuri ale întunericului, deoarece fiecare moment al acestei încercări este un moment de Lumină și energie de care avem nevoie pentru a beneficia de totalitatea binecuvântărilor revărsate asupra noastră.

Există o secțiune în Zohar, în Tetzaveh, unde Rav Shimon citează un verset din Cartea lui Daniel: „Tatăl dezvăluie ceea ce este adânc și ascuns... Tatăl știe ce este în întuneric... dacă nu experimentaţi întunericul care este transformat, energia din întunericul care este transformat... nu veți cunoaşte niciodată Lumina...” Dacă suntem conectați la Lumina Tatălui, vom afla ce este în întuneric.

Diferența dintre întuneric și Lumină este doar injecția Luminii Tatălui. Și atunci când suntem capabili să aducem Lumina lui Hristos în orice situație întunecoasă, avem binecuvântări mai mari decât ne putem imagina vreodată. Prin urmare, unul dintre marile daruri ale Paştelui este că vrem să învățăm, să știm, să avem cu adevărat conștiința a ceea ce este în acele provocări și în întunericul acela : mormântul lui Hristos.

Nu există nicio diferență între timpul întunericului și timpul Luminii mari, cu excepția literei Alef - א Dacă putem simți și experimenta acea conștiință, păstrând-o în minte nu doar în timpul Paştelui, ci pentru tot restul anului, atunci de câte ori întâlnim o provocare și știm cu certitudine că este Lumina Tatălui, putem transforma Goleh, גולה - întuneric, în Geulah, גאולה Mântuire, cea mai mare binecuvântare. Și de Paşte, dacă ne dorim, fiecare dintre noi poate începe acest proces44.

Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum. (1In. 2.9)

Rezistență spirituală

Nu este nimic imposibil sub soare. Tot ce este imposibil doar așteaptă să se întample.

Aaron, Înaltpreasfințitul, sosește pentru a începe inițierea și totuși energia nu este prezentă. Lumina nu coboară. Structura nu se trezeşte. Imediat, Aaron acceptă responsabilitatea faptului. Până la urmă, el a fost cel care a permis crearea viţelului de aur. Aaron susține că este propria sa vină că Lumina nu vine și începe să se îndoiască dacă este menit să fie Înalt Preot. Moise îl consolează și îl inspiră pe Aaron. Împreună, ei decid să se roage mai mult. Se roagă împreună. Plâng împreună. Se înclină în smerenie. Și iată, Lumina coboară și Cortul devine o forță vie, un far de Lumină care va permite israeliților să-și refacă legătura cu Dumnezeu.

Morala: Nu renunţa. Doar pentru că se pare că ceva nu se întâmplă imediat, nu înseamnă că a fost menit să nu aibă loc niciodată. Când ai făcut tot ce trebuia și tot nu reușești, încearcă din nou. Pune un pic mai mult efort. Străduieşte-te puțin mai mult. Această tenacitate a spiritului este esența acestei povești, cât și energia săptămânii dinainte de Înviere. Există mereu o forță împrejurul nostru, care ne va testa, împingându-ne să facem față provocărilor care par de cele mai multe ori imposibile. Nu renunța, continuă! Nu vei ști niciodată de ce eşti în stare, dacă nu încerci. Stăruința este una dintre cele mai mari calități spirituale. Este ceea ce ne ajută să trecem testele și ne permite să continuăm să atingem potențialul sufletului nostru. Nu ideile grozave și nici talentul cel mai mare fac din ceva un succes, ci o mare perseverență.

Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. (Fapte 6.4)

Lumina lui Hristos

Multă lume se întreabă dacă lumina pe care o primesc credincioșii de Paște este lumina lui Hristos. Nu este. Este lumină materială a unui foc aprins de la o candelă. Altfel, am fi panteiști. Și creștinismul nu e panteism. Dar simbolizează lumina spirituală a lui Hristos, lumina învierii. Tatăl este experimentat ca Lumină. Dar în nici într-un caz ca lumină materială. Ci ca lumină spirituală. Iar noi nu avem alt simbol mai apropiat. Noi facem diferență între materie și spirit. Sunt diferite. Dar ne folosim de simbol. Lumina învierii, pe care o mărturisim noi, creștinii, este lumina Tatălui, care este divină și care dă mărturie despre divinitatea lui Hristos. Aceasta este simbolizată de lumina materială a lumânării. Odată cu simbolul, se transmite tainic energia divină pe care noi o numim har. Aceasta depinde și de credința primitorului.

Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. (1In. 1.5)

7 propoziţii care să ne ajute să ne menținem perseverența spirituală…

  1. Greșelile ne pot încerca hotărârea, dar sunt cu adevărat oportunități de a învăța și de a crește.

  2. Nu este nimic imposibil sub soare. Pentru că tot ce este imposibil abia așteaptă să fie făcut.

  3. Stăruinţa pe calea noastră spirituală este crucială pentru atingerea adevăratului nostru potențial în viață.

  4. Construirea certitudinilor noastre ne întărește capacitatea de a face față provocărilor.

  5. Nu trebuie să lăsăm frica să ne distragă de la obiectivele noastre, ci mai degrabă să o vedem ca pe un ghid care confirmă că suntem pe calea cea bună.

  6. Cu perseverență în fața îndoielilor, depășim negativitatea și îndoielile de sine.

  7. Când avem impulsul de a manifesta ceea ce este încă într-o stare de potențial, putem primi tot ceea ce suntem meniți să primim. Gândirea precede manifestarea.

Greșelile ne învață să ne asumăm responsabilitatea45.

Chiar dacă aparent nu găsim nicio greşeală proprie în ceea ce s-a întâmplat, asumarea responsabilității ne scoate din mentalitatea victimei și ne menține bine ancoraţi în scaunul șoferului, unde putem rămâne proactivi și cu forță creativă. Pur și simplu nu putem învăța lecțiile pe care Domnul încearcă să ni le predea atunci când suntem blocați în modul victimă. Asumarea responsabilității este atât de puternică pentru că înseamnă că putem opri sentimentul că lumea lucrează împotriva noastră și să începem să ne concentrăm pe soluții.

Cu toții facem greșeli. De aceea, Dumnezeu a pus gumă de șters pe creioane. Nu suntem meniți să fim perfecți. O greșeală poate fi o lovitură pentru ego, readucându-ne la starea de smerenie. Ne poate arăta la ce trebuie să mai lucrăm și ne reamintește că mai avem un drum lung de parcurs.

Deși greșelile noastre ne pot menține smeriți, este ușor să cădem în deznădejde din cauza lor. Uneori am făcut greșeli după greșeli, chiar și după mai mulţi ani. Și, în vreme ce nu putem schimba lucrurile pe care le-am făcut în trecut, măcar le putem folosi pentru a învăța cum să înaintăm. Fiecare greșeală și fiecare lecție pe care o învățăm ne ajută să ne dezvoltăm în versiuni mai bune ale noastre.

Greșelile pot fi uneori un semn că intențiile noastre nu sunt la locul potrivit. Adesea se întâmplă aceasta atunci când suntem leneși, neatenți sau necomunicativi. Când trișăm la un test și suntem prinși, aflăm consecințele nepregătirii și încălcării regulilor. Ne arată importanţa integrității în cadrul acțiunilor noastre.

Este important să ne întrebăm dacă conștiința noastră este așezată într-o direcție bună. Conștiința este totul. Ne influențează toate acțiunile și alegerile pe care le facem pe parcursul zilei. Când nu acționăm dintr-un spaţiu al dezinteresului și al integrității, acțiunile noastre pot contribui la mici erori, care în final devin probleme mai mari de-a lungul timpului.

Suntem mai capabili să înțelegem când altcineva face o greșeală. Știm cum este să fii nepăsător sau nepregătit, așa că ne putem pune în locul celuilalt. Greșelile noastre din trecut ne pot ajuta să empatizăm cu experienţa altuia și, de asemenea, să oferim sfaturi pe baza a ceea ce am învățat din propriile noastre încercări. Uneori, nu înțelegem de ce lucrurile merg prost, dar să nu uităm că Tatăl are un cuvânt de spus în toate, chiar și în greșelile noastre. Fiecare greșeală, dacă nu o repetăm, ne poate duce la ceva mai bun; o versiune mai bună a noastră, o versiune mai bună a vieții noastre și o versiune mai bună a lumii.

Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. (Gal. 6.1)

Darul schimbării de conștiință46

La început, îngerii, după ce au fost hrăniți de Avraam, îi spun că se va întâmpla o mare minune: el și soția sa Sarah, care trecuseră cu mult de vremea când omul poate naște copii și care încercaseră întrega lor viață să aibă prunci, vor avea unul. Textul ne spune că atunci când Sarah a auzit asta, a râs și Dumnezeu se supără și spune: „De ce Sarah râde de Mine? Există ceva ce Eu, Dumnezeu, nu pot face? Apoi textul ne spune că Sarah a refuzat să recunoască.

Știm că, pentru ca orice Lumină să fie dezvăluită, trebuie să existe un vas credincios. O credință, însă, nu este doar o dorință adevărată; este, de asemenea, certitudinea că ceva poate sau se va întâmpla. Există o diferență foarte mare între a dori să se întâmple ceva și a avea conștiința că se poate.

Nu Tatăl este supărat în această poveste, ci mai degrabă Tatăl îi spune lui Sarah: „Înțelegi că nu ai vasul/credința pentru asta, dar pentru că ceri acest dar al unei schimbări de conștiință, Îți voi da”. Domnul face o schimbare de conștiință în Sarah, astfel încât să poată crede cu adevărat în posibilitatea de a avea un copil. Apoi, ea este capabilă să ceară și să aibă un vas în care să primească acea binecuvântare.

Pur și simplu, ea era sinceră în conștiința ei, spunând Domnului: „Știu că poți să o faci și știu că vrei să o faci. Dar trebuie să fiu sinceră și să privesc în interior și să văd că nu am vas/credință pentru minune, nu am nici o conștiință care să mărturisească această posibilitate pentru mine." Sarah știa că, oricât de mult dorea Tatăl să-i ofere acea binecuvântare, cât timp încă nu avea o conștiință reală, minunea nu se putea întâmpla. Așa că ea îi cere Domnului să o ajute, să-și schimbe conștiința și, prin aceste cuvinte, Tatăl potenţează schimbarea în conștiința Sarei. El îi dă darul unei schimbări de conștiință, pană când ajunge la în punctul de a spune, pentru prima dată în viața ei: cred că pot avea un copil; aceasta este tot ce avea nevoie, pentru că după ce a ajuns la această înțelegere, a avut vasul/credința. S-a rugat și a atras Lumina binecuvântării nașterii unui copil pentru ea și pentru Avraam.

Acest lucru este incredibil de important: dorind ceva de la sine, poate chiar dorind-o mai mult decât orice în viața noastră, nu înseamnă nimic dacă nu avem vasul adevăratei certitudini că a avea, sau a se întâmpla, este posibil. Sarah este conștientă de această realitate și, prin urmare, îi cere Domnului să îi ofere cadoul unei noi conștiințe. Iar Tatăl o face. Apoi, ea are vasul și este în stare să se roage pentru ea și să rămână însărcinată.

Avem cu adevărat certitudinea că este de fapt posibil? Dacă suntem sinceri cu noi înșine, răspunsul este nu. Și asta este în regulă; Sarah știa și era cinstită. Ea a spus: „Chiar dacă o doresc mai mult decât orice, nu am certitudinea că este o posibilitate în realitatea mea”. Și pentru că a avut acea adevărată înțelegere și a cerut acel dar de la Domnul, El i-a dat și i-a schimbat conștiința.

De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea. (Mc. 11.24)

Cu toții dorim minuni, dar mai degrabă, trebuie să înțelegem că dorința nu înseamnă nimic dacă nu avem conștiința că ceea ce dorim este de fapt posibil. Trebuie să știm că dacă nu avem această conștiință, nu avem acel vas și nu putem ajunge acolo singuri. Dar putem spune: Nu am, Doamne, Te rog să-mi dai conștiința necesară. Apoi, voi ști că mă pot ruga pentru dorința mea și o voi primi. Binecuvântările tuturor minunilor pe care le dorim sunt gata. Singurul lucru care trebuie să se schimbe este conștiința noastră că se poate întâmpla cu adevărat. Și odată ce înțelegem că nu avem acea conștiință, atunci o putem cere și o primim. Apoi, când o primim, minunile se întâmplă, la fel ca minunea nașterii unui copil primită de Sarah.

Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor. (Apoc. 20.12)

Libertatea iudeo-creștină 47

Moise nu a spus niciodată „Lasă pe poporul Meu să plece”, pentru că Dumnezeu nu îi cere să spună asta. În schimb, Dumnezeu îl poruncește lui Moise să-i spună lui Faraon: „Domnul, Dumnezeul Evreilor, m-a trimis să spun: Să meargă poporul Meu ca să se închine Mie în pustie”.

Fără reguli, viața este mai distractivă, s-ar putea spune. Într-o perioadă de tip Școala altfel, profesorul le permite elevilor să exploreze acest lucru: o zi fără reguli la școală. Se dovedește a fi o zi destul de neplăcută pentru toți elevii și ei sunt fericiți să revină la rutinele lor normale - reguli și toate celelalte.

Tablele celor Zece Porunci sunt primele reguli date în pustie, primele granițe ale libertății. Tora ne spune că tablele erau lucrarea lui Dumnezeu. Mai precis „scrierea a fost scrisul lui Dumnezeu, gravat pe table”.

Rabinii ne sugerează să nu citim charut (gravate”), ci mai degrabă cheirut („libertate”). Libertatea lui Dumnezeu, spun ei, este gravată pe tăblițe. Și care este libertatea lui Dumnezeu? Că nimeni nu este cu adevărat liber, cu excepția celui ocupat cu studiul Torei.

Concepția iudeo-creștină despre libertate nu este una sălbatică. Nu este un loc nelimitat, să faci orice vrei. Mai degrabă, Exodul din Egipt definește pentru noi un alt fel de libertate.

Dacă luăm în serios narațiunea Exodului și fericirile predicate de Mantuitorul, am fost eliberați pentru a-L sluji pe Dumnezeu, așa că am putea lua în considerare cum să facem asta. Slujirea lui Dumnezeu înseamnă, printre altele, că ne aliniem opțiunile și comportamentul cu dreptatea, supunându-ne voluntar propriile dorințe unui bine mai mare.

Libertatea înseamnă asumarea liberă a unui angajament și a legăturilor care pun în evidență umanitatea individului în lumina lui Hristos. Care sunt acele legături pe care fiecare dintre noi le poate face, care să scoată la iveală umanitatea noastră și să dea sens vieții noastre?

Împreună, ieșim din Egiptul patimilor în noaptea de Paște împreună cu Hristos cel înviat. Dacă o facem cu intențiile potrivite și cu gândirea potrivită, călătoriile noastre spre eliberare ne pot arăta frumusețea unei libertăți cu limite - libertatea de relație, credință și slujire delimitată de ceva mai mare decât noi înșine.

Nu tot aşa va fi între voi, ci care între voi va vrea să fie mare să fie slujitorul vostru. (Mat. 20.26)

Inima-conștiința

Cele mai sfinte acțiuni sunt cele care vin din inimă. Mare sau mică, fiecare gest are puterea de a ridica întreaga umanitate atunci când este făcut cu dragoste.

Dacă acțiunile au consecințe (și știm că au), acele consecințe nu sunt doar rezultatul acțiunilor noastre, ci și rezultatul locului unde era inima noastră când am făcut acele acte. Acest lucru este valabil chiar și pentru acte aparent neînsemnate.

Aceasta este o lecție care ar trebui să ne ofere atât un sentiment de inspirație, cât și o responsabilitate, pentru a ști că putem dezvălui Lumina în fiecare acțiune pe care o întreprindem! Când conștiința din spatele acțiunilor noastre este una de partajare, bunătate, grijă, apreciere și certitudine, creăm literalmente un câmp de forță de energie pozitivă în jurul nostru. Hai să facem tot ce putem din iubire !

Cel mai mult și cel mai important: dăruiește dragoste. Dăruiește liber și dăruiește repede. Căci în tine există o capacitate nelimitată de iubire și e o atât de mare lipsă de dragoste în lumea de azi48.

Marea nu poate stinge dragostea, nici râurile s-o potolească; de-ar da cineva pentru iubire toate comorile casei sale, cu dispreţ ar fi respins acela. (Cântarea Cântărilor 8.7)

Conștința și importanța ei 49

În tot ceea ce facem, conștiința va fi factorul determinant al rezultatului final. Conștiința afectează totul. Să facem tot ce putem, pornind din iubire.

Tatăl este izvorul nesfârșit de Lumină50, dragoste și a toate lucrurile pozitive. Când avem un gând bun, cum ar fi un gând de apreciere sau de împărtășire, ne aliniem mintea la Tatăl și asta ne aduce și mai aproape de El. Pe măsură ce trezim gânduri din ce în ce mai mari de siguranță, iubire și apreciere, acestea ne întăresc legătura cu Hristos. Aceasta este ceea ce atrage Lumina în viețile noastre. Și acțiunile și cuvintele au această capacitate, dar ele pălesc în comparație cu puterea gândurilor noastre.

Binecuvântările nu pot locui decât într-un loc plin de bucurie. Acest lucru ne spune că un cadru de spirit pozitiv ne permite să primim toate binecuvântările pe care Tatăl ni le pregătește.

Gândurile noastre sunt instrumentul cel puternic pe care îl avem la dispoziție pentru a ne apropia de Tatăl și pentru a atrage Lumina în viața noastră. Însă cunoașterea puterii gândurilor nu este suficientă - trebuie să dedicăm timp transformării active a modului în care gândim. Să ne rugăm!

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. (In. 15.13)

Înțelepciune pentru experiențe neplăcute51

Cum trebuie să reacționăm când structurile familiare ale vieții noastre se dezintegrează în fața ochilor? Când ne confruntăm cu frica și confuzia? Când emoțiile noastre se încadrează între alertă și apatie, îngrijorare și amorțeală?

Iată o abordare în trei planuri:

Atunci când lucrurile se transformă în ceea ce nu ne așteptăm, prima noastră reacție este adesea rezistența. Prima noastră sarcină în întâlnirea unor astfel de realități este hachna’ah - ceea ce înseamnă a ceda sau a depune. Suntem chemați să renunţăm la speranțele, așteptările și visele pe care le-am avut pentru acest moment și să ne adaptăm la ceea ce este. Acest act de cedare relaxează tensiunea și suferința cauzate de negarea sau evitarea realității. După cum spune scriitorul Byron Katie, „Ori de câte ori lupt cu realitatea, pierd

Odată ce renunțăm la acele obiective, putem trece la al doilea pas: havdalah. Prin havdalah, suntem chemați să cercetăm natura exactă a locului în care ne aflăm, să distingem faptul de ficțiune, pentru a acționa cu înțelepciune. Trebuie să ne implicăm curiozitatea pentru a ne găsi drumul și a învăța despre noul nostru normal.

Aceasta seamănă cu mersul într-o cameră întunecată. Inițial, vedem doar întuneric nediferențiat. Dar, odată ce ochii se obișnuiesc cu întunericul, începem să discernem diferite contururi, umbre, nuanțe de gri și negru și poate chiar un pic de lumină care intră pe sub ușă. Putem înțelege complexitatea noii noastre realități și vom vedea scântei de lumină și bunătate în ea. Aceasta este o practică pe care o putem încerca în fiecare zi, întrebându-ne pe noi înșine: Unde erau scânteile de lumină în zilele mele? A existat un moment în care am putut să aduc lumină cuiva?

Există întotdeauna surprize și oportunități de creștere. Numim acest aspect al experienței nedorite hamtakah - îndulcirea. Când suntem deschiși la ceea ce este și suntem curioși despre ce putem găsi și deveni, vom observa lucruri noi în creștere - chiar dacă sunt mici și subtile ca primii muguri fragili de pe copaci.

Există speranța că nu vom ieși neschimbaţi din traumă (individuală și/sau colectivă). Pe plan personal, sper că vom deveni mai răbdători, mai flexibili și mai compătimitori cu noi înşine și cu ceilalți. Ca societate, poate că vom recunoaște interdependența noastră și vom acționa mai îndrăzneț pentru a avea grijă de cei mai vulnerabili dintre noi. Sperăm că vom aprecia și susține eroii vieții de zi cu zi - cei care lucrează în supermarket-uri, curăță coridoarele spitalului, fac servicii de livrare și, bineînțeles, asigură asistență medicală.

Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială. (Pilde 8.12)

În afară52

Lepra este un simbol prin care înțelegem toate bolile, negativitatea și întunericul care vine la o persoană. „Atunci când o persoană are lepră, individul este menit să stea în afara taberei”. Ce înseamnă asta pentru noi?

Această realitate există pentru noi toți, stăm cu toții în afară. Atunci când o persoană este în măsură să ajungă la punctul cel mai interior, cel mai profund al conexiunii, el experimentează totalitatea Luminii lui Hristos, a Tatălui, în fiecare acțiune pe care o face. Ceea ce înseamnă că, dacă cineva nu se află în punctul cel mai interior, este „așezat la exterior” și nu se bucură de această conexiune totală. Când un individ acționează în moduri negative, gânduri, cuvinte și acțiuni, el face o barieră în jurul său, care îl separă de Lumină și, prin urmare, renunţă la a putea simți, accesa, desena, manifesta Lumina lui Hristos; el, ca atare, se menține „în afară”. Motivul pentru care nu simțim Lumina, împlinire și bucurie, este pentru că am creat acest câmp de forță sau coajă în jurul nostru care nu ne permite să ne apropiem de Cuvântul care se află în Scripturi. De aceea, pentru fiecare individ, nivelul de emoție, conexiune și bucurie care este experimentat este diferit. Se datorează faptului că prin acțiunile noastre negative și egoiste, am creat un zid, un concept al ceea ce se numește badad yeshev, șezând în afara luminii celei mai interioare a Tatălui. Toți suntem meniți să simțim Lumina interminabilă a Învierii lui Hristos în orice act pe care îl facem. De fiecare dată când împărţim ceva cu ceilalţi, de exemplu, simțim Lumina interminabilă în acea acțiune.

În izolarea noastră ajungem dintr-un singur motiv: pentru că prin acțiunile noastre de egoism, de dorință de a primi pentru Sinele Singur, am construit această barieră în jurul nostru și a acelei Lumini și, prin urmare, putem atinge doar puțin din acea Lumină. Nu vedem Lumina interminabilă care se află acolo. Fiecare avem capacitatea, puterea să rupem acea barieră, să intrăm în interior, să începem cu adevărat să degustăm, să începem să ne conectăm cu adevărat la Lumina nesfârșită care se află în fiecare cuvânt citit din Scripturi și în orice conexiune pe care o facem... și din cauza asta, fiind cu adevărat capabil să ne conectăm și să primim Lumina nesfârșită care ne așteaptă.

Lashon hara - discurs negativ, rău - este cea mai rea formă de întuneric existent. Vorbirea malefică este cel mai frecvent înțeleasă ca vorbind negativ despre altcineva, ceea ce este cel mai evident, cel mai prost nivel de hara lashon. Cu toate acestea, există numeroase moduri de a vorbi lashon hara; uneori, vorbim despre noi înșine în moduri negative, iar alteori spunem lucruri cu mânie. Să reînnoim aprecierea pentru puterea cuvintelor noastre. Putem cere de la Domnul să ne arate cu claritate căderea spirituală imensă care va rezulta dacă ne permitem să ne implicăm într-un discurs negativ.

Întru pomenire veşnică va fi dreptul; de vorbire de rău nu se va teme. (Ps. 111.6)

Ideea de polaritate: acolo unde există cel mai mare întuneric, există și cel mai mare potențial de lumină53.

Modificările minuscule reprezintă o schimbare semnificativă.

Schimbarea este necesară pentru creștere și vindecare. Schimbarea nu este ușoară; creșterea nu este confortabilă. Dar ambele sunt necesare dacă vrem un scop în viață, bucurie și împlinire. Mai presus de toate, să fim amabili cu noi și cu ceilalți.

Nicio provocare nu e prea mare și nimic care să ne oprească. Este timpul ca toți să trecem dincolo de natura noastră, să ne mutăm perspectiva de la limitat la nelimitat și să rezolvăm probleme cu o conștiință reînnoită. Cu toții avem șansa de a reinventa status quo-ul54.

Şi Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit lepra lui. (Mat. 8.3)


Regula de aur - iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți55

Suntem meniți să evoluăm mereu, să schimbăm și să creștem. Nu mai suntem cu siguranță persoana de acum zece ani și, ca atare, să ne cunoaștem pe noi înșine este mai mult o călătorie decât o destinație.

În plus, a ne iubi cu adevărat pe noi înșine înseamnă a înțelege că suntem ființe divine. Cea mai puternică iubire de sine este o uimire și o atenție totală pentru faptul că, în centrul nostru, purtăm o scânteie a Tatălui, lodgii, care nu poate fi niciodată zgâlțâită, ternă sau sfâșiată. Cu un profund respect pentru Lumina din noi înșine și pentru ceilalți, putem începe să iubim.

Ne descoperim din ce în ce mai mult când încetăm să ne mai concentrăm asupra noastră și începem să ne fixăm intenția asupra modului în care putem împărtăși Lumina cu alții. Mintea poate deveni atât de grea cu griji, îndoieli și anxietăți, încât uneori se poate simți în imposibilitatea de a învinge gândurile negative. Cu toate acestea, în momentul în care ne ocupăm cu iubirea aproapelui - găsind modalități autentice de a împărtăși mai mult, de a da mai multă grijă şi atenţie, de a merge mai departe un kilometru suplimentar - reușim să ieșim din temnițele gândurilor cu totul.

Iubindu-l pe aproapele nostru este modul în care ne descoperim propria divinitate și, la rândul nostru, conexiunea noastră cu Lumina lui Hristos. A-ți iubi aproapele ca pe tine însuți este cheia care descuie cea mai mare dintre comori: bunul împlinirii, pe care Tatăl încearcă doar să ni-l ofere.

El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. (Mat. 22.37-40)

Pentru un sistem de gândire pozitiv trebuie să ne recalibrăm creierul56

O mare parte din urcușul nostru spirituală constă în atingerea unui anumit nivel de conștiință:

  1. Faceți-vă timp pentru a vă conecta cu Tatăl în fiecare zi.

  2. Construiți tot mai multă încredere în Dumnezeu.

Tatăl este o sursă nesfârșită de bunătate, așa că atunci când ne gândim la împărtășire, dăruire, iubire și apreciere, gândim la fel ca Dumnezeu. Procedând astfel, ne apropiem de Hristos. Având gândul simplu „Îmi conectez conștiința cu Lumina nesfârșită a Învierii”, ne refacem din nou conștiința și suntem capabili să manifestăm o Lumină-iubire incredibilă.

Să ne umplem mintea cu gânduri pozitive, mai ales când avem o zi proastă. Chiar dacă nu putem îndeplini toate intențiile și planurile bune la care ne gândim, gândurile singure sunt o forță puternică care ne poate ridica sufletele. Pe măsură ce avem acele gânduri bune, ne atașăm mintea de Tatăl și Lumina poate începe să strălucească.

Gândurile negative pe care continuăm să le avem limitează literalmente fluxul de Lumină și har, astfel încât orice binecuvântare menită să intre în viața noastră nu îşi va găsi drumul până la noi. Fiecare dintre noi merită binecuvântări pe care trebuie să le avem și sunt gata să intre în viața noastră, dar numai rămânând pozitivi putem beneficia de ele.

A avea credință în Tatăl înseamnă a înțelege și a crede că El ne oferă provocările, obstacolele și instrumentele de care avem nevoie pentru a atinge un nivel spiritual mai înalt. Adesea, doar percepția noastră este cea care trebuie să se schimbe. Ne putem îndoi, ne întrebăm și ne temem, deoarece nu vedem imaginea mai mare. Încrederea în Domnul ne permite să vedem lumea într-un mod diferit și să apreciem binecuvântările din jurul nostru. Lucrurile despre care credem că sunt negative în viața noastră ne vor conduce la ceva mai bun, la un nivel spiritual superior, dacă avem credință și facem efortul spiritual de care avem nevoie pentru a învăța din experiențe.

Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. (Rom. 12.2)

Iubindu-i pe alții așa cum ne iubim pe noi înșine57

Cei mai mulți dintre noi credem că știm ce înseamnă, dar cel mai probabil suntem departe de a trăi aceste cuvinte. Problema este că orice facem pe lângă această iubire nu este un aspect al adevăratei lucrări spirituale. Trebuie să înțelegem58, că toate celelalte acțiuni, instrumente, porunci și învățături sunt doar cu un singur scop: ca fiecare dintre noi individual, iar lumea în mod colectiv, să ajungă la o stare de a-l iubi pe celălalt, ca pe noi înșine. Studiile din Tora sunt comentarii, explicații și înțelegeri ale acestei învățături și fie ne aduc la starea acestor trei cuvinte, fie nu.

Credem că a ajunge la starea finală de a avea grijă și de a-i iubi pe ceilalți așa cum facem cu noi înșine înseamnă să avem grijă de tot ceea ce avem nevoie noi și, apoi, să avem grijă și de nevoile altcuiva. Dar nu asta spune acest verset; aceasta nu spune: „Iubește și pe aproapele tău”. Spune să iubești ca pe tine însuți. Înseamnă să ne împărtășim și să avem grijă de celălalt în fiecare aspect, în felul în care avem grijă de noi înșine. Înseamnă să îi urmărim mereu pe cei din jurul nostru și să le îndeplinim nevoile și dorințele înainte de a satisface propriile noastre nevoi. De exemplu, dacă suntem pe cale să mâncăm dimineața, înainte ca lingura să ne intre în gură, mai întâi ne uităm să vedem dacă există altcineva în lume care nu are ce mânca și să alergăm să ne asigurăm că fiecare se îndestulează. Abia atunci putem să ne întoarcem acasă și să mancăm.

Mereu să avem grijă ca nevoile celorlalți să fie asigurate înaintea celor ale noastre și, în al doilea rând, dacă nu există decât un singur mod de a ne îndeplini fie propriile noastre nevoi, fie pe ale altora, trebuie să avem grijă de cele ale aproapelui în primul rând, chiar dacă înseamnă să ne lăsăm fără nimic. Așadar, trebuie să ne întrebăm de câte ori, în ultimul an, sau chiar în viața noastră, am făcut o acțiune în care era nevoie de ceva și altcineva avea nevoie la fel de mult ca noi, și mai întâi am dăruit.

Străduindu-ne pentru a da mai întâi cuiva care are nevoie de ceea ce avem noi nevoie trebuie să devină o parte consecventă a vieții noastre. Și când înțelegem cu adevărat acest lucru, aceasta este una dintre acele învățături care pot schimba cu adevărat nu doar perspectiva noastră, ci și modul în care trăim în fiecare zi.

Că mila şi adevărul iubeşte Domnul; Dumnezeu har şi slavă va da. Dumnezeu nu va lipsi de bunătăţi pe cei ce umblă întru nerăutate. Doamne al puterilor, fericit este omul cel ce nădăjduieşte întru Tine. (Ps. 83.12,13)

Mizeria din conştiinţă

Când conștiința noastră este la locul potrivit, experimentăm cele mai înalte expresii ale noastre, ale altora și ale întregii lumi. Avem capacitatea de a aduce binecuvântări, vindecare, iubire necondiționată și libertate. Simțim un sentiment de împlinire și avem un scop, un sentiment de bucurie copleșitoare și recunoștință. Indiferent de ceea ce se întâmplă, situațional, în jurul nostru, putem crea aceste stări profund pozitive cu puterea conștiinței noastre.

Conștiința guvernează tot ceea ce se întâmplă în lume și în viețile noastre. Modul în care alegem să observăm orice lucru dat este calea prin care vom experimenta apoi realitatea. Ne creăm realitatea interioară prin conștiința noastră.

Cu cât poți face alegeri mai pozitive pe parcursul zilei, cu atât vei petrece mai mult timp în conștiința pozitivității. Cu cât poți avea mai multă conștiință pozitivă, cu atât mai multă bucurie, recunoștință, abundență și binecuvântări vor veni asupra ta. Înainte de a înţelege, viața ta s-a schimbat deja complet. Și tot ce a fost nevoie a fost acel gând pozitiv.

Este nevoie de practică, dar este o practică în care merită să ne dedicăm, mai ales că gândurile noastre sunt cele care ne creează realitatea interioară. Și ce modalitate mai bună de a ne petrece timpul decât de a exersa alegerea gândurilor care se simt pline de speranță, înălțător și vesel, în locul gândurilor care perpetuează frica, anxietatea și stresul. Iar viața ne va oferi oportunități nesfârșite de a exersa.

Nu avem menirea de a trece prin viață fără nicio provocare, luptă sau efort, însă nici nu trebuie să suferim. Suntem meniți să transformăm și ne transformăm prin lupta împotriva naturii noastre ; astfel creștem către o versiune mai bună a noastră.

Când încercăm să plecăm din locul interior dezordonat, îl putem folosi ca pe o răscruce, pentru a alege altceva. Putem curăța mizeria minții, luând câteva momente pentru a ne pune conștiința întru bunătate, deschidere și milă.

Nu va trece mult înainte de a percepe, în întregime și cu adevărat, că Binele este peste tot. Nu trebuie decât să strălucim lumina conștiinței noastre asupra Lui59.

Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conştiinţa mea în Duhul Sfânt... (Rom. 9.1)


Fiecare persoană este o lume în sine60

Fiecare pasaj al Bibliei conține înțelepciune și energie, pe care le putem folosi în viața noastră în fiecare generație. Nu există niciun cuvânt de prisos, nici chiar o literă în plus în întreaga Biblie. Fiecare dintre noi trebuie să creeze Sfântul Templu în sine însuși, făcând totul din iubire. Trebuie înțeles principiul spiritual al unității - totul și fiecare persoană este interconectată - și atunci putem începe să vedem că ceea ce facem pentru altul, facem în esență pentru noi înșine și pentru lume.

Sufletul are o singură dorință, neclintită și care nu se schimbă niciodată: a împărtăși. A împărți.

Acesta este motivul pentru care se simte atât de bine să împărtășească. Nu are sens logic ca, oferind ceva, să ne simţim mai bine decât atunci când primim și, totuși, este exact ceea ce se întâmplă. Mare atenție la acest paradox spiritual!

Dăruieşte milă. Dăruie dragoste. Dă bunătate. Împărtăşeşte un zâmbet. Haideţi să împărtăşim din Lumina noastră și să o lăsăm să lumineze şi întunericul altuia, în timp ce risipim întunericul propriu.

Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui. (Ps. 24.11)

O rugăciune pentru persoanele care luptă împotriva unei dependențe

Tată nostru cel ceresc, îți mulțumim Ție pentru toate câte ni le dai nouă. Ştim că toate piedicile cu care ne luptăm nu sunt imposibile de învins pentru Tine. Tu ești înainte de toate lucrurile și în Tine se țin toate împreună.

Această situație este grea pentru toți, dar mai ales pentru frații și surorile noastre care se luptă cu dependența. Ajută-i să înțeleagă că luptele lor nu le definesc identitatea sau valoarea.

Toți suntem fiii Tăi, chemați în numele Fiului Tău pentru a vesti faptele Tale mărețe. Arată-le că lanțurile lor au fost zdrobite.

Ajută-i să nu cadă în ispită, pentru a putea îmbrățișa plinătatea Ta de viață. Dă-le puterea Ta de a se apăra atunci când se simt copleșiți și trimite în viețile lor oameni care îi vor susține.

Protejează corpurile, inimile și mințile lor. Nu-i duce în ispită și izbăvește-i de cel rău.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh. Amin.

Rugaţi-vă neîncetat.(1Tes. 5.17)

Starea mentală corectă pentru rugăciune61

Credinciosul nu ar trebui să se ridice pentru a se ruga decât dacă este într-un cadru mental corespunzător. Cei cu adevărat pioși obișnuiau să aștepte un timp și apoi să se roage, pentru a-și îndrepta inimile spre Cel Atotputernic. În timp ce spuneau rugăciuni, chiar dacă regele îi saluta, nu trebuiau să-i răspundă și chiar dacă un șarpe era înfășurat în jurul călcâiului, nu ar fi trebuit să înceteze.

Talmudul din Ierusalim relatează o serie de metode inedite folosite de diferiți rabini pentru a-și pregăti mintea pentru rugăciune. Rabinul Hiyya medita asupra ierarhiei politice persane, pentru a-l ajuta să se concentreze. Rabinul Samuel număra păsări. Rabbi Bun bar Hiyya număra rânduri de cărămizi. Aceste din urmă abordări sunt izbitor de simple şi seamănă cu numărarea respirațiilor, ca mijloc de calmare a minții, o metodă folosită în meditația mindfulness, așa cum se practică astăzi. Maimonides recomanda curățarea gândurilor și un timp de aşteptare, înainte de a începe rugăciunea. Dar în lucrarea sa filosofică, Ghidul pentru cei nedumeriți, Maimonide propune un program și mai riguros pentru contemplarea mistică în timpul recitării rugăciunii și începutul rugăciunii zilnice.

Trebuie golită mintea de orice și apoi îndeplinită rugăciunea. Nu trebuie să existe doar intenția în timp ce se reciteşte primul vers și se spune prima binecuvântare. Când acest lucru a fost realizat corect și a fost practicat constant de ani de zile, trebuie provocată atenția la fiecare citire sau ascultare a Scripturii. Tot gândul, toată fiinţa trebuie să fie îndreptată în mod constant spre reflecția asupra a ceea ce se ascultă sau se citeşte ... (Ghidul pentru cei nedumeriți 3:51).

Contemplarea non-verbală se vrea a fi cea mai înaltă formă de închinare. În acest mod, conștientizarea religioasă interioară, autokenoza și concentrarea pe divinitate constituie scopul, mai degrabă decât respectarea unei aparenţe spirituale.

Cabaliștii au descris divinitatea ca înglobând zece aspecte sau trepte sau atribute, numite Sefirot. Întrucât Tora este concepută ca o revelație a propriei ființe a lui Dumnezeu, fiecare cuvânt sau frază, chiar și vocalele sale nescrise, semnifică o Sefiră. Această abordare dă loc interpretării versetelor din Tora ca șiruri complexe de Sefirot.

Gândirea cabalistică a extins semnificația ezoterică a cuvintelor Torei la liturghie. Fiecare cuvânt sau unitate de rugăciune simbolizează o Sefiră specifică. Kavanah este tehnica unirii inimii, minții și sufletului cu semnificațiile cosmice superioare ale textului de rugăciune.

În fiecare literă a Sf. Scripturi, spun cabaliștii, există lumi și suflete și divinitate. Acestea urcă și se leagă și se unesc între ele. Apoi, literele se leagă și se unesc între ele, devenind un cuvânt și se contopesc în adevărata unitate cu divinitatea. Sufletul trebuie integrat cu ele în fiecare mod posibil.

Întreaga lume materială, și cu atât mai mult cărțile Torei și ale rugăciunii, pulsează de energie divină și luminozitate dumnezeiască. Având în vedere spiritualitatea din fiecare literă a rugăciunii, oricine se poate sfinți și poate participa la refacerea unității realității fracturate pe care o experimentează. Extazul mistic este la îndemână!

Domnul este ajutorul şi apărătorul meu, în El a nădăjduit inima mea şi mi-a ajutat. (Ps. 27.9)

Conectați-vă la lumină! Hristos a înviat!62

Motivul pentru care ne aflăm în această lume și chiar al creării lumii noastre este acela de a ne permite să ne apropiem de Lumina Tatălui. În lumea noastră, totul este conceput pentru a ne oferi instrumentele de care avem nevoie pentru a realiza acest lucru. Când suntem conectați la Lumină, îndoielile noastre se risipesc. Grijile și temerile se estompează. Avem mai multă încredere în univers și ne simțim în pace. Există multe modalități de conectare la Lumina Învierii lui Hristos.

Poate cel mai puternic mod de a ne conecta la Lumină este prin a ajuta un semen să stabilească o legătură cu Lumina.

Să ne apropiem de Tatăl devenind ca El. Aceasta înseamnă să ne transformăm în ființe altruiste. A-i ajuta pe ceilalți să se conecteze la Lumină este una dintre cele mai înalte forme de milostenie. Făcând acest lucru, le oferim șansa de a experimenta puterea, împlinirea și binecuvântările interminabile ale Luminii. Nu există nici un cadou mai mare pe care să-l putem oferi cuiva! A ajuta pe altcineva să se uite spre Lumină nu înseamnă că ne impunem credințele asupra lui și nici că îi judecăm acțiunile sau stilul de viață. Este important să ne amintim că fiecare persoană are propria sa cale spirituală unică pe care merge. Nu putem forța pe nimeni să facă un efort spiritual și nu îl putem face pentru ei. Ceea ce putem face, însă, este să oferim sprijin pe parcursul călătoriei lor:

Lăsând pe cineva să știe că nu e singur în luptele lui, îi poate aminti că Tatăl este alături de noi mereu, chiar și în întuneric.

Voluntariatul la biserica locală, organizația spirituală sau caritatea, pot, de asemenea, să îi ajute mult pe ceilalți, pe calea lor spirituală. Când contribuim la o comunitate, oricât de mare sau mică, o facem mult mai puternică.

Cel mai bun mod de a-i inspira pe ceilalți spre o cale spirituală este să fim întruchiparea principiilor spirituale în care credem. Când ne străbatem propriul drum, oamenii văd influența pozitivă a Luminii în viața noastră. Ce modalitate mai bună de a arăta cuiva puterea lui Hristos?

Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. (Ps. 90.1)

Manifestați dorința într-un mod pozitiv63

Înainte de căderea lumii noastre, am experimentat Lumina nelimitată a Tatălui într-o simplitate perfectă. Cu toate acestea, după ce lumea s-a opacizat, Lumina s-a retras şi a fost nevoie de luptă şi urcuş spiritual, pentru a putea să o câștigăm, dar un rest al acelei Lumini interminabile a persistat. Rămăşiţa respectivă, Harul divin, se numește Reshimu.

Sursa tuturor speranțelor noastre vine dintr-o conexiune la acest Reshimu. Amintește sufletelor noastre de binecuvântările nesfârşite pe care le-am avut cândva și ne împinge să continuăm să ne străduim, spre o legătură mai profundă cu Lumina. Este ceea ce ne trezește dorința. Nu poate exista nicio dorință, mică sau mare, în Lumile Superioare sau în lumile inferioare, care nu provine din Reshimu.

Singurul mod în care o dorință este trezită este, se pare, dacă a existat o dată împlinirea acestei dorințe. Reshimu ne oferă un gust al Luminii, astfel încât să putem crește dorința de a ne restabili legătura cu Lumina nesfârșită. Dorința noastră nu este cauza care permite intrarea Luminii în viața noastră - Lumina este cauza dorinței noastre.

O mare parte a lumii este copleșită de dorințe egoiste de a îşi satisface ego-ul, de a distrugere alți oameni64. Vom manifesta dorința noastră într-un mod pozitiv? Din păcate, ceea ce se întâmplă deseori este că ignorăm trezirea și o folosim în mod negativ.

Lumina este ceea ce ne trezește dorința și atunci avem de ales: vom manifesta dorința noastră într-un mod pozitiv, pentru a înainta, sau într-un mod negativ?

Nu poți trăi cu două dorințe. Nu poți fi și egoist și altruist. Cu cât avem mai multe dorințe egoiste, cu atât ne diminuăm aspiraţia către Lumina Tatălui. Ceea ce sperăm să realizăm prin această învățătură este că, dacă dorim să ne atingem obiectivele spirituale, trebuie să ne străduim să ne trezim dorința care este înrădăcinată în Reshimu și să o folosim pentru adevăratul ei scop: să ne conectăm încă o dată la Lumina nesfârșită a perfecţiunii divine : Lumina lui Hristos.

Să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru... (Efes. 3.16)


Sublimați dorințele65

Există două moduri de a clasifica dorințele noastre:

  1. dorința de a primi doar pentru sine, care include orice dorință care este pur focalizată asupra sinelui

  2. dorința de a primi pentru a dărui.

Acesta din urmă se referă la orice aspiraţie pe care o avem, inclusiv să dăm ceva înapoi lumii.

Lumina Tatălui - noi o numim Har - are un mare dor de a se împărtăși, iar sufletele noastre sunt cuprinse de această lumină. Când ne înnobilăm dorința încât să vrem să primim pentru a împărtăși, ne aliniem la această energie. Ideea este să fii un dăruitor constant în tot ceea ce faci, fie lumesc, fie duhovnicesc. Cea mai importantă este conștiința din spatele dăruirii. Am fost concepuți pentru a merge împotriva naturii noastre, pentru a trece dincolo de zonele noastre de confort și pentru a trăi și a dărui în moduri extraordinare.

Nu trebuie să fii celebru sau exagerat de bogat pentru a dărui. Componenta crucială a oricărui donator este energia pe care cadoul o deține pentru el sau ea. Partajarea transformatoare nu este definită de bani sau timp, ci de a merge împotriva obiceiurilor și instinctelor noastre, pentru a ne atinge adevăratul scop.

Sublimarea dorinței noastre înseamnă transformarea modului în care împărtășim, oferirea împotriva nivelului nostru de confort și chiar oferirea atunci când dorim cel mai puțin. Creştinii practică acest tip de împărtășire, deoarece au ajuns să înțeleagă că cel mai sensibil mod de a ne sprijini propriile interese, de a ne găsi propria libertate și de a ne bucura de fericirea noastră este adesea nu să ne urmărim obiectivele direct, ci să căutăm modalități de a susține alte persoane, alte interese - pentru a-i ajuta pe ceilalți trebuie să te eliberezi de frică și durere și astfel contribui la fericirea lor.

Trebuie construită mai întâi dorința de a împărtăși în moduri radicale. Pentru a ne sălăşlui în această schimbare transformatoare, trebuie să începem cu paşi inconfortabili, care oferă un anumit nivel de provocare - care se opune confortului de zi cu zi. Creșterea reală are loc numai atunci când ne dăruim pe noi înșine în feluri care ne sunt incomode. Când ne construim dorințele în jurul modului în care putem oferi mai mult din noi înșine, ne ridicăm din dorința bazată pe ego către vieţuirea cu Hristos. Pentru că prin acest mijloc de împărtășire vom experimenta și mai multă bucurie și abundență în viața noastră, un sentiment de sine mai împlinit și sentimentul profund de recunoștință, care vine din iluminarea altora cu generozitatea noastră. Când dăm altora, ne dăm nouă înșine, iar lipsa dispare.

Spre lauda slavei harului Său, cu care ne-a dăruit pe noi prin Fiul Său cel iubit; (Efes. 1.6)

Foamea – anul al 7-lea66

Shmittah - al șaptelea an în care se presupune că nu se făcea nicio lucrare a pământului. Se putea lucra șase ani, dar în anul al șaptelea, era necesar un repaus.

În acele zile, aproape toată hrana provenea din ogoare; majoritatea oamenilor erau fermieri și vindeau surplusul altor persoane. În esență, dacă nu își lucrau câmpurile, nu aveau ce mânca. Tatăl le spune însă: chiar dacă așa îți câştigi traiul, nu poți lucra în al șaptelea an. Aceasta era o problemă pentru ei, pentru că dacă nu lucrau în al șaptelea an, cu siguranță nu aveau mâncare în al optulea an, iar mâncarea nu venea până în al nouălea an, deoarece trebuia muncit în tot timpul celui de-al optulea an... dar Domnul le spune să nu se îngrijoreze, pentru că în mod miraculos, vor avea mâncare. Raportat la zilele noastre, ar fi ca Hristos să vină la noi și să ne spună: orice ai face, oricum ţi-ai câştiga existenţa, încetează să lucrezi timp de trei ani... și vei avea în mod miraculos susținerea financiară necesară. Cine ar putea să facă asta!?

Se vorbește despre un concept67 numit emunah lemala min hada’at, asigurare / certitudine / siguranţă dincolo de logică. Când majoritatea oamenilor se gândesc la certitudine, ea are o anumită bază în realitate; cu toate acestea, emunah lemala min hada’at, siguranţa dincolo de logică, este atunci când toate indicațiile fizice îți spun un lucru și îți împingi certitudinea / credința în sens opus.

Credinţa dincolo de logică este atunci când toate indiciile realităţii fizice îți spun că nu se va întâmpla ceva și totuși îți trezești certitudinea că așa va fi. Acesta este tipul de siguranță pe care shmittah a fost menit să-l aducă. Prin intermediul ei, Tatăl cel ceresc ne spune că dacă vrem să ajungem la scopul pentru care sufletul nostru a venit în această lume și să ne ridicăm până acolo unde trebuie să fim, trebuie să facem în permanență acțiuni care ne împing către credinţă dincolo de logică.

Întregul scop al shmittah, întregul secret al acestei învățături nu este deloc despre pământ sau despre lucrarea pământului. Din punct de vedere fizic, nu vin bani sau alimente - afacerea este închisă, terenul nu este lucrat și, deci, logic, credem că nu va veni nimic din el și vom muri de foame. Prin urmare, Shmittah este vorba despre individ, noi, împingându-ne către această certitudine complet dincolo de logică, că traiul ne va fi asigurat.

Toți știm despre credinţă și importanța sa; dacă dorim să atragem Lumina Tatălui, trebuie să trezim în noi certitudinea / credința. O vedem ca pe un instrument printre toate lucrările spirituale pe care le facem. Facem milostenii, citim din Scriptură, ne rugăm, ne conectăm la Duminică prin Sf.Liturghie și avem credință. Dar asta nu e suficient. Singurul scop68 a tot ceea ce facem, singurul scop pentru care am ajuns în această lume, singurul scop al lucrării noastre spirituale, este un lucru: să creștem în credința noastră dincolo de logică69.

Nu există altă modalitate de a trece dincolo.

Există momente în care logica spune un lucru, dar omul spune: nu - îmi împing acum conștiința spre credinţa dincolo de logică. De ce? Pentru că acesta este singurul motiv al existenţei în această lume. Pot fi cea mai spirituală persoană din lume, dar dacă siguranța mea dincolo de logică nu crește, nu trec puntea, pentru a mă uni cu Lumina lui Hristos.

Tot ceea ce facem, toată lucrarea spirituală, tot studiul, toate acțiunile, toate slujbele pe care le realizăm, sunt pentru un singur scop - pentru a ne oferi puterea de a ne împinge către certitudine / credință dincolo de logică. Și, prin urmare, aceasta trebuie să fie ţelul complet și singular al lucrării noastre spirituale.

Merităm cu toții, putem să ne consolidăm credinţa aceasta dincolo de logică și să o dezvoltăm. Dar cel mai important, trebuie să ajungem să înțelegem cu adevărat că este totul. Trebuie să profităm de oportunități. Există un singur pod între satul cu probleme în care trăim și palatul regelui, Lumina lui Hristos - iar podul este dincolo de logică.

Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. (Evr. 11.1)

Reinventarea speranței70

Moise și Dumnezeu în tufișul arzător. Moise îl întreabă pe Dumnezeu ce nume ar trebui să folosească atunci când oamenii îl întreabă cine este El. Dumnezeu răspunde enigmatic: Ehyeh asher Ehyeh.

Traducerile consemnează acest lucru „Eu sunt ceea ce sunt (sau cine, sau asta).” Unii îl redau: „Eu sunt: ​​acela cine sunt” sau „Eu sunt Cel care este”. Acestea sunt posibile greșeli de traducere, profund semnificative. Expresia înseamnă, literalmente, „voi fi ceea ce voi fi”, sau mai fundamental, numele lui Dumnezeu aparține timpului viitor. Chemarea lui este către ceea ce nu este încă. Dacă nu vom înțelege acest lucru, vom rata ceea ce face unic creştinismul.

În literatură există multe tipuri de narațiuni, dar toate au un lucru în comun, ceea ce Frank Kermode a numit „posibilitatea unui sfârșit”. Se ajunge la sfârşit. Unele texte se termină cu „toți au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Numim aceste texte basme. Altele sfârșesc în moarte și înfrângere. Le numim tragedii. Există și alte tipuri, dar toate au un început și un sfârșit. Asta le face povești.

În naraţiunea biblică, există un început, dar nu şi un sfârșit. De exemplu, în Geneza, citim despre cele trei promisiuni făcute de Dumnezeu lui Avraam, despre copii, o țară și o influență asupra umanității, astfel încât „prin voi toate familiile pământului vor fi binecuvântate”. Deci există un sfârșit, dar este întotdeauna dincolo de orizontul vizibil. Povestea evreilor se încheie, ca şi viața lui Moise, cu o privire asupra țării încă neatinse, un viitor încă nerealizat. Cea a creştinilor se încheie similar, cu apocalipsa lui Ioan, un viitor posibil dincolo de orizontul lumii materiale pe care o cunoaştem empiric acum.

Esenţa creştinismului este o credință atât de fundamentală pentru civilizația occidentală, încât o luăm de bună, dar nu e de la sine înțeleasă. A fost contestată de multe ori, niciodată mai mult ca astăzi. Este credința în libertatea umană. Suntem ceea ce alegem să fim. Societatea este ceea ce alegem să o facem. Viitorul este deschis. Nu este nimic inevitabil în soarta omenirii.

Anticii credeau că destinul uman stă în stele sau în soarta oarbă, ceea ce grecii numeau ananke. Spinoza a susținut că viața noastră este guvernată de o necesitate naturală, iar Marx - că istoria e determinată de interese economice. Freud a susținut modelarea comportamentului uman de către inconștient. Neo-darwinienii spun că suntem guvernați de coduri genetice. Libertatea, în toate aceste teorii, este o iluzie.

Aceste păreri sunt contestate în capitolele de început ale Bibliei. Acolo, Dumnezeu este văzut ca dincolo de natură, creând natura printr-un act de voință liber și necauzat. Creând ființe umane după chipul Său, El ne-a oferit ceva din acea libertate. Din toate formele de viață create, numai noi suntem capabili să fim creativi. Narațiunea biblică este drama continuă a libertății omului.

Libertatea, aşa cum reiese din Geneză, este strâns legată de limbaj. Dumnezeu creează lumea cu ajutorul cuvintelor, iar primul său dar pentru omenire este darul vorbirii. Știm că alte forme de viață - primate, delfini, chiar albine - au forme de limbaj rudimentare. Dar există o formă unică pentru ființele umane. Tora semnalează acest lucru consemnând primul cuvânt pe care îl rostește Dumnezeu: Yehi, „Să fie”.

Ființele umane sunt singura formă de viață capabilă să folosească timpul viitor. Doar ființele care își pot imagina lumea altfel decât este ea sunt capabile de libertate. Și, dacă suntem liberi, viitorul este deschis, depinde de noi. Putem cunoaște începutul poveștii noastre, dar nu sfârșitul. De aceea, întrucât El este pe cale să-i ducă pe israeliți de la sclavie în libertate, Dumnezeu îi spune lui Moise că numele Lui este „Eu voi fi ceea ce voi fi”. Creştinismul, religia libertății, este credința în viitor.

Civilizația occidentală este produsul a două culturi: Grecia antică și Israelul antic. Grecii credeau în soartă: viitorul este determinat de trecut. Evreii credeau în libertate: nu există undecret rău” care să nu poată fi evitat. Grecii au dat lumii conceptul de tragedie. Evreii au dat ideea de speranță. Întregul iudaism este o colecţie de legi și narațiuni concepute pentru a sădi în oameni, familii, comunități și o națiune, obiceiuri care înving disperarea. Creştinismul şi iudaismul sunt vocea speranței în omenire.

Iudaismul şi creştinismul reprezintă o religie a detaliilor, dar se poate pierde din vedere esenţialul, dacă nu facem uneori pasul înapoi și nu privim imaginea în ansamblu. A fi creştin înseamnă a fi un purtător de speranță într-o lume amenințată de disperare. Fiecare ritual, fiecare mitzvah, fiecare silabă a poveștii iudeo-creştine, fiecare element al dreptului creştin sau evreiesc, este un protest împotriva fugii de realitate, resemnării sau acceptării oarbe a sorții. Creştinismul este o luptă susținută, cea mai mare cunoscută vreodată, împotriva lumii care este, în numele lumii care ar putea fi, ar trebui să fie, dar nu este încă. Nu există o vocație mai provocatoare. De-a lungul istoriei, când ființele umane au căutat speranța, au găsit-o în povestea evreiască. Iudeo-creştinismul este religia, iar Biserica şi Sinagoga sunt o casă a speranței.

Lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. (Luca 2.32)

Nu este nevoie de mișcare71

În Lumea fără de sfârșit ce va să vină, nu există nicio posibilitate de mișcare, pentru că unde ar merge Lumea fără sfârșit? Și, prin urmare, Lumea nesfârșită este numită pace sau odihnă, pentru că nu poate exista nicio mișcare și, prin urmare, Șabbat/Duminica este numită Ziua Odihnei sau a Păcii. Dorința de a primi doar pentru sine implică nevoia de a face ceva pentru a obţine fericire, împlinire și bucurie, deplasare, acţiune, mișcare.

Ce înseamnă mișcare? Înseamnă că ceva lipsește sufletului sau trupului și acea lipsă trebuie compensată printr-o formă de mișcare. Înseamnă că nu s-a produs legătura cu Lumina Tatălui, perfecțiunea completă, când nu se mai simte nevoia de nimic, decât de conexiunea cu Lumina lui Hristos. Pentru că Lumina este în interior, Lumina Tatălui este disponibilă în orice moment, și atunci într-adevăr s-a atins o stare cu adevărat spirituală și nu mai este nevoie de mișcare.

Atunci când cineva începe să trezească această conștiință, a cunoașterii că o legătură cu totalitatea Luminii Tatălui este disponibilă imediat pentru el, atunci el se desprinde de judecățile și negativitatea acestei lumi. Și, prin urmare, dacă dorim să fim parte din acele suflete unice, care nu numai că fac din prioritatea lor o legătură cu Lumina Învierii lui Hristos, ci dezvăluie acea Lumină în această lume, trebuie să ne asigurăm că înrădăcinăm în interiorul nostru această înțelegere că nu poate exista nicio mișcare, că nu există nimic de care avem nevoie sau de care are nevoie cineva, care se află în afara locului în care se află Lumina Învierii.

El va înlătura moartea pe vecie! Şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele şi ruşinea poporului Său o va îndepărta de pe pământ, căci Domnul a grăit! (Isaia 25.8)

Binecuvântări

La început de rugăciune:

Binecuvântat ești Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului şi al Pământului, Care ne-ai sfințit cu porunci și ne-ai poruncit să facem rugăciuni.

La aflarea unor veşti bune:

Binecuvântat ești Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului şi al Pământului, Care eşti bun și cauza a tot binele.

La aflarea unor veşti rele:

Binecuvântat ești Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului şi al Pământului, Care eşti adevăratul Judecător.

La vederea curcubeului:

Binecuvântat ești Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului şi al Pământului, Care îţi amintești legământul și eşti credincios acestuia și păstrezi promisiunile vii.

La spălarea pe mâini:

Binecuvântat ești Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului şi al Pământului, Care ne-ai sfințit cu porunci și ne-a poruncit să ne spălăm pe mâini.

La citirea Sf. Scripturi:

Binecuvântat ești Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului şi al Pământului, Care ne-ai sfințit cu porunci și ne-ai poruncit să studiem cuvintele Sf. Scripturi.

La vederea unui oficial:

Binecuvântat ești Tu, Doamne Dumnezeul nostru, Făcătorul cerului şi al Pământului, Care ai dat din slava Ta trupului și sângelui.

Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc... (Mat. 5.44)


Realitatea lumii și Realitatea conștiinței72

Conceptul de ființă este obiectul central al demersului filosofic. Prin termenul „a fi”, ne referim la o realitate care încapsulează orice fel de realitate și este prezentă în fiecare domeniu al cercetării filosofice. Vom cerceta diferitele aspecte ale ființei și relația dintre conștiință și lume. Există două modele generale prin care filosofii interpretează lumea:

Versiunile moniste ale realismului filosofic ignoră elemente importante a căror identificare și analiză subminează validitatea acestora. Versiunile dualiste ale realismului filosofic duc la contradicții și au lacune logice. Idealismul pare a fi o construcție intelectuală arbitrară, care poate fi respinsă atât din motive de substanță, cât și din motive logice. Cu toate acestea, idealismul are avantajul de a permite diferențieri filosofice, care evidențiază plasticitatea idealismului.

D-l Nicolas Laos încearcă să demonstreze că cele două modele nu se exclud reciproc. Sinteza dintre realism și idealism se bazează pe utilizarea noțiunii de „structură73 și, mai exact, pe continuitatea structurală dintre

Conceptele „activitatea inteligentă” și „dialectica inteligenței” elucidează un mod unic de a concepe sinteza dintre realism și idealism și evidențiază creativitatea conștiinței.

Una dintre cele mai importante probleme prezente în fiecare efort filosofic este analiza relației dintre conștiință și realitatea externă. Argumentele aduse cu privire la această problemă pot fi reduse la două „școli” filosofice generale și anume:

Premisa centrală a realismului filosofic este faptul că experiența oferă ființelor umane imagini74 ale unei realități care pare a fi externă conștiinței cuiva; rezultă în mod firesc că această realitate75 este cauza care generează setul de imagini parțiale care există în conștiința umană. Prin urmare, pe baza principiului cauzalității, există în mod necesar o realitate independentă de minte.

Teoriile filosofice realiste pot fi împărțite în două categorii:

Conform monismului, există o singură substanță sau principiu de bază ca temei al realității :

Pe de altă parte, conform dualismului, există două substanțe sau principii fundamentale, care se opun deseori reciproc.

Al doilea model cosmologic general la care se pot reduce relațiile dintre conștiință și realitatea externă este idealismul și s-a dezvoltat în principal în contextul Modernității. Spre deosebire de realism, idealismul nu face distincția între realitatea externă și conștiință. Argumentul de bază al idealiștilor este următorul: dacă substanța realității externe ar fi distinctă de substanța conștiinței, atunci nu am putea cunoaște realitatea externă. Idealismul prezintă lumea nu ca ceva reflectat în conștiință, ci ca o extensie și o proiecție a conștiinței în afara ei și ca conștiința însăși.

Filosofia greacă veche76

Teoriile monistice de tip spiritual au fost dezvoltate mult mai târziu în istoria filosofiei, ca varietăți extreme de teorii dualiste.

Două exemple caracteristice de realism dualist sunt

Platonismul este un tip paradigmatic de filosofie realistă: conform lui Platon, „ideea” cuprinde sau deține împreună calitățile esențiale comune diferitelor entități particulare. Platon susține că ideile nu sunt simple gânduri (abstractizări) în mintea ființelor umane sau chiar în mintea lui Dumnezeu; în platonism, chiar mintea divină este orientată spre idei, care există veșnic, și ele pot fi considerate energia (sau modul de a fi) al divinității.

Ideile platonice sunt arhetipurile originale, eterne și transcendente ale lucrurilor, existente anterior lucrurilor și în afară de ele și, astfel, neinfluențate de devenirea lumii manifeste. Pe de altă parte, așa cum susține Platon în primele sale cărți77, obiectele particulare pe care le percepem sunt copii imperfecte sau reflectări ale modelelor (ideilor) eterne. În acest moment, platonismul urmărește moștenirea filosofică a lui Parmenide. Potrivit lui Parmenides, nu există grade ontologice intermediare de ființă între ființă și non-ființă.78 Prin urmare, Parmenides susține că, din ființă, numai ființă poate veni, că nimic nu poate deveni altceva și că orice este a fost mereu și va fi întotdeauna, ceea ce înseamnă că poate exista o singură ființă eternă, autoexistentă, neschimbătoare și că lumea simțurilor, sensibilă la schimbare, este o iluzie.

În ultima perioadă a vieții sale, Platon79 a fost influențat de critica lui Aristotel. Ca urmare, Platon și-a recalibrat teza anterioară despre ireductibilitatea ideilor (adică ființe) și a fenomenelor (adică neființe) și a susținut că realitatea este compusă din ființe și neființe, precum și din aproape-ființe şi din aproape-neființe. După cum explică Brann, Kalkavage și Salem, în Sofistul lui Platon, ne-ființa nu mai este „de neconceput și de nespus, așa cum afirma părintele Parmenides”, ci este interpretată ca „Celălalt” și, astfel, încetează să mai fie simplul nimic și devine în schimb sursa diversității în lucruri și în gând. Parmenides a fost depăşit. Într-adevăr, în Sofistul lui Platon, Celălalt este Ne-ființa, înțeles pozitiv și este, de fapt, un ingredient necesar pentru gândire și vorbire, întrucât este suficient de negativ pentru a ajuta nu numai la diversitatea tipurilor, dar și pentru diferențele de demnitate ale acestora. O imagine sau o imitație, deoarece are o pondere în Ne-ființă, nu este doar originalul ei, ci și mai puțin din original. Este mai puțin autentic și poate cădea chiar mult în falsitate.

În cele din urmă, Platon afirmă existența unei serii de niveluri ontologice diferite, care au inspirat neoplatonismul. Neoplatonismul80 a formulat un argument religios și filosofic conform căruia există o serie de substanțe fundamentale, intermediare: ele sunt legate între ele,

și compun o ierarhie ontologică care pornește de la Unul, și anume, de la Ființa absolută și se termină în materie, și anume în ne-ființă.

Cele trei principii de bază ale metafizicii lui Plotinus sunt numite de el

  1. Unul81,

  2. Intelectul” și

  3. Sufletul”.

Unul este primul principiu absolut simplu al tuturor. Este atât „auto-cauzat”, cât și cauza pentru orice altceva din univers. Plotinus s-a inspirat din conceptul Unul din Republica lui Platon, unde este numit „Ideea Binelui” și din Parmenidele lui Platon, unde este obiectul unei serii de deducții. Datorită simplității și transcendenței sale absolute, Unul sau Bunul este de nedescris. Plotinus susține că nu putem decât să-l înțelegem indirect, deducând ceea ce nu este.

Universul este o emanație a lui Unul, o revărsare inevitabilă a puterii sau actualității infinite a Lui. Prima emanație a Unului este Intelectul. Această emanație este un sistem unificat al tuturor entităților eterne și imuabile pe care le susține sau cea care explică posibilitatea predicării inteligibile, și anume ideile platonice. Cu alte cuvinte, în prima etapă a emanației divine, Unul contemplă cosmosul ideal pur.

Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. (Fac. 1.31)

A doua etapă a emanației divine este Sufletul/Duhul, care este o imagine a Intelectului și mai puțin perfect decât originalul. În viața cea mai înaltă (și anume, în viața Intelectului), găsim cea mai înaltă formă de dorință, deoarece acea dorință este veșnic satisfăcută contemplând pe Unul prin întreaga gamă de idei care îi sunt interne.

Din punct de vedere creştin, cele două emanații sunt simultane şi diferite, numite prin cuvintele naştere şi purcedere, respectiv pentru Intelect/Cuvântul/Rațiunea şi Duhul Sfânt, cu precizările necesare respectării dogmei creștine. Acest lucru îl întâlnim şi în Kabalah: Kether, Chohmah/Înțelepciunea, Binah/Duhul.

Sufletul lui Plotin este un nivel de ființă inferior, mai mic, deoarece este principiul dorinței pentru obiecte care sunt externe agentului dorinței. „Unul” este paradigmatic ceea ce este Intelectul, iar Intelectul este paradigmatic ceea ce este Sufletul. Astfel, există două faze ale existenței Sufletului: în prima, este îndreptată către Intelect și, prin urmare, acționează ca arhetip al Lui și contemplă ideile; în al doilea, este îndreptat către lumea senzorială și, prin urmare, este destinat să aducă ordine în materie.

În Enneade, Plotinus susține că materia trebuie identificată cu răul și privarea de orice formă sau inteligibilitate. Cu toate acestea, potrivit lui Plotinus, materia nu este rea în sine, ci materia este rea numai atunci când împiedică revenirea umanității la Unul. Cu alte cuvinte, Plotinus susține că materia este rea atunci când este considerată un obiectiv sau un scop, un pol opus Unului.

Mai mult, Proclus, aplicând părerile sale despre locul materiei în ierarhia metafizică și purtând demonstrații lungi, precum cele ale lui Timaeus, până ajunge la concluzie, susține că materia nu este neființa absolută, ci are un grad de a fi. În special, Proclus argumentează după cum urmează: având în vedere că organismele sunt formate din limită și nelimită, rezultă în mod natural că materia este nelimitată, iar forma este o limită. De aceea, așa cum susține Proclus, Dumnezeu fundamentează orice nelimită, şi este evident că Dumnezeu fundamentează și materia, care este ultima nelimitată.

Din perspectiva lui Proclus, Dumnezeu este „prima și inefabila cauză a materiei” și, „peste tot sensibilul există prin analogie cu cauzele inteligibile... ca de pildă, nelimitatul care este aici jos82 derivă din Primul Nelimitat”.83 Din acest motiv, materia este într-o măsură bună și infinită, cu cât ea este mai obscură și fără formă.

Dionisie Areopagitul a pus un veşmânt creștin pe gândirea lui Proclus, susține d-l Nicolas Laos.

În general, în cadrul neoplatonismului, dualismul lui Platon este transformat într-un tip de spiritualism teoretic, întrucât Unul, sau ideea de Bun, este considerat a fi Ființa absolută, în timp ce materia, ca atare, nu are nici formă, nici calitate, putere sau unitate și este considerată chiar și de Plotin, ca neființă absolută, până când Proclus a afirmat valorea și bunătatea ambelor materii:

Aristotelianismul este un realism dualist, deoarece se bazează pe egalitatea dintre două elemente care sunt legate între ele, și anume:

Toate obiectele sunt compuse dintr-un anumit material aranjat într-un anumit mod. Materialul din care sunt compuse este materia lor și modul în care este aranjat este forma lor. Potrivit lui Aristotel, toate obiectele au

Forma unui lucru face ca un lucru să fie ceea ce este.86

În timp ce Platon afirmă separarea formei unui lucru de lucrul în sine, Aristotel susține că fiecare formă este eternă, ca „ideea” platonică, dar, în loc să fie în afara materiei, este în materie; ele coexistă. În special, forma este modul în care materia există. Astfel, potrivit lui Aristotel, realitatea însăși se formează în interiorul lumii simțurilor prin materie și prin manifestarea unui factor spiritual, în mod specific, formă (sau specie). În cadrul aristotelianismului, când spunem că un obiect își schimbă forma, nu înseamnă că forma în sine se schimbă, deoarece nici o formă (specie), ca atare, nu se poate schimba într-o altă formă. Schimbarea are loc atunci când aranjarea materiei se schimbă, și anume, când își asumă forme diferite. Cu alte cuvinte, forma originală a materiei nu se schimbă într-o altă formă, ci o nouă formă a modelelor se reconturează. În mod intim legat de distincția dintre formă și materie este distincția dintre „actualitate” și „potențialitate”. În special, Aristotel identifică actualitatea cu forma, identificând materia cu potențialitatea.

Potențialitatea este acea stare de a fi în care programul existenței unei ființe nu a fost încă finalizat și poate fi doar la etapa inițială formativă, dar este deja orientată ferm către un scop specific.

Actualitatea este acea stare de ființă în care a fost finalizat programul de existență al unei ființe, iar finalizarea acestuia determină atât ființa corespunzătoare în sine, cât și comportamentul ființei corespunzătoare.87 Mai mult, Aristotel distinge între

Teoria aristotelică a formei și materiei a jucat un rol decisiv în confruntarea filosofică medievală între realismul filosofic și nominalism. În anii 268–70 d.Hr., Porfirie, elevul sirian al lui Plotinus, a scris Introducere la Categoriile lui Aristotel (Isagoge). Traducere latină a acestui text, făcută de Boethius (secolul al VI-lea d.Hr.), a devenit un manual medieval standard în școlile europene și universități. Când scria comentariile sale la Introducerea lui Porfirie, Boethius a tratat problema universalilor. Prin termenul „universali”, ne referim la calități generale, caracteristici, proprietăți, tipuri sau relații generale sau abstracte89

  1. care pot fi predicate ale indivizilor sau ale lucrurilor particulare, sau

  2. pot fi partajate / deținute în comun de către indivizi sau lucruri particulare sau

  3. indivizii, respectiv lucrurile pot participa la aceste calități.

Următoarea frază din versiunea latină a lui Boethius din Introducerea lui Porfirie a stârnit o controversă continuă în filosofia medievală: Genurile și speciile subzistă sau sunt doar gânduri care există doar în înțelegere; dacă subzistă, sunt corporale sau incorporale; sunt ele separate de lucrurile sensibile sau doar în și dintre ele? Cele două poziții filosofice majore („școli”) care au apărut în contextul controversei filosofice medievale menționate anterior au fost

Realiştii filosofici medievali : conceptele generale ale lui Aristotel (universaliile) au fost interpretate ca idei platonice, şi anume, ca entităţi total distincte de lumea materială şi au interpretat ideile lui Platon ca substanţe logice, ceea ce era absurd. Astfel, realiştii filosofici medievali au înzestrat abstracţiile de gen cu autonomie ontologică.90

Din perspectiva filosofiei platonice originale, cunoașterea ideilor de către ființa umană este în cele din urmă o experiență mistică, constând în participarea persoanei la energiile divine (idei) și nu doar la rezultatul raționamentului silogistic corect. Prin urmare, legătura intimă cu epistemologia platonică este iubirea platonică, și anume, o unire mistică, o experiență filosofică pură.

Pe de altă parte, filosofii medievali realiști au interpretat ideile platonice ca substanțe logice, stabilind astfel și proclamând o închinare a rațiunii (gândire rațională) și dând naștere la sisteme sociale și concepții despre lume care sunt opresive tocmai pentru că sunt sisteme închise logic, în sensul că sunt responsabile numai de raționalitatea intrinsecă a sistemului.91

Pe de altă parte, Platon, refuzând să-și identifice conceptul de lume a ideilor, eternă, independentă de minte, cu lumea logicii și conceptualizând ideile ca energii divine, mai degrabă decât ca substanțe logice, naște o epistemologie, o teorie morală și o teorie socială care, în loc să fie bazată pe opresiunea care provine din necesitățile logice și „vicariile” lor, se bazează pe o intuiție luminată, care stă la baza unirii mistice dintre umanitate și Binele în sine sub forma participării umanității la lumea ideilor (modul de a fi al divinității).92

Plotinus93 susține că mintea (nous) nu participă pur și simplu la esența cosmosului și nu este pur și simplu legată de esența cosmosului, ci94 constituie esența cosmosului, ceea ce implică o conștiință activă și creatoare.95

Cu toate acestea, silogismul plotinian anterior nu duce la individualismul intelectual al lui Augustin, deoarece Plotin susține că mintea (chintesența ființei umane) este esențial divină și, prin urmare, subiectul nu poate deveni ontologic autonom, și anume, nu poate fi individualizat ontologic96. În conformitate cu Ennead III a lui Plotinus, Dumnezeu (Unul absolut) este spirit pur și creează sufletul (al doilea nivel al emanației divine); sufletul este

Sufletul produce materie98, (care este o impotență și o privare absolută) pentru a acționa asupra ei și, astfel, a forma lumea.

Potrivit lui Plotinus, lumea în sine nu este nici bună, nici rea; este bună în măsura în care participă la a fi și este rea în măsura în care participă la materie. Înainte de Plotinus, Platon, în Sofistul său, argumentase deja că ființa și non-ființa sunt termenii extremi ai unei serii ontologice, ai căror termeni intermediari sunt non-ființa ființei şi ființa non-fiinţei. Prin urmare, vederea adevărului este obținută prin senzațiile lumii, iar noțiunea greacă antică de frumusețe semnifică triumful spiritului, și anume, triumful ideilor asupra amorfiei (lipsa formei) non-ființei.99

Din perspectiva Părinților mistici ai Bisericii grecești, care s-au bazat filosofic pe Platon și Neoplatonism, articulând astfel o interpretare a Evangheliei lui Hristos care era diferită de teologia care predomina în Occidentul medieval, cunoașterea lui Dumnezeu constă în participarea umanității la modul lui Dumnezeu de a fi și, prin urmare, într-o experiență metafizică fundamentată pe eliberarea de orice necesitate (logică și naturală). Pe de altă parte, pentru Occidentul scolastic, cunoașterea lui Dumnezeu este analogă cunoașterii ființei umane, în sensul unei experiențe interioare care provine din voința umană, care formează și reformează continuu conținutul conștiinței.100

Înainte de neoplatonism, Aristotel, în lucrarea sa Despre suflet, a subliniat că psihologia greacă antică este o teorie a dobândirii de cunoștințe prin simțuri. În plus, în Timaeus al lui Platon (45d), sufletul, ca și corpul, este caracterizat prin „acea senzație pe care astăzi o numim „vedere / văzător101. Platon susține că cogniția este bazată pe o senzație mentală particulară, în sensul că mintea nu reproduce un obiect extern printr-un proces de vizualizare sau conceptualizare și nici nu creează modele mentale ale unui obiect extern, ci participă la ideea transcendentă a unui obiect extern și, prin urmare, cunoaște un obiect extern datorită experienței luminii unei idei corespunzătoare.

Ca urmare a acestei relații între cunoaștere și lumina ideii, filosofia lui Platon este opusă oricărei forme de subiectivism intelectual. În schimb, distincția lui Augustin între suflet și corp implică următoarele: adevărul rațional este reflectat în spiritul uman, dar voința personală a lui Dumnezeu poate fi cunoscută doar prin analogie cu voința personală a ființei umane. Din acest motiv, Augustin poate fi privit ca părintele subiectivismului intelectual.

Distincția radicală între lumea senzuală și cea supersensibilă a jucat un rol dominant și în opera lui Boethius, filosof şi demnitar al statului roman. Opera lui Boethius a exercitat o influență foarte importantă asupra întregii gândiri occidentale medievale, deoarece, până în secolul al XIII-lea, cărțile lui Boethius au constituit singura legătură intelectuală semnificativă între filosofia greacă și lumea latină. Cu toate acestea, această legătură a fost condiționată de mentalitățile lumii latine și de sfera învățământului latin.

Scopul principal al învățământului latin a fost puterea retorică și, prin urmare, perfecțiunea silogistică. În Occidentul medieval, căutarea puterii retorice a dus la substituirea preocupărilor metafizice cu raționalitatea. Astfel, în vestul medieval, termenul grecesc logos a fost înlocuit de termenul latin ratio, iar Boethius a propus o interpretare platonică a logicii lui Aristotel. Atât Boethius cât și Augustin au interpretat conceptele generale ale lui Aristotel (universalile) ca fiind ideile platonice și au interpretat ideile lui Platon ca substanțe logice. Cauza acestei confuzii a gândirii occidentale medievale a fost faptul că savanții latini care erau preocupați de probleme metafizice au ignorat faptul că, din perspectiva filosofiei grecești antice, problema „substanței” nu a fost niciodată un joc de putere intelectuală sau retorică.

Logica lui Aristotel este preocupată în primul rând de potențialul rațiunii umane de a înțelege și de a exprima o realitate spirituală externă (raționalitatea cosmosului) și nu de sistemele abstracte ale logicii formale. Spre deosebire de termenul grecesc „logos”, care se referă la o înțelegere experiențială a adevărului prin participare / împărtășire (în greacă, „methexis”), termenul latin „ratio” înseamnă capacitatea individuală de a ajunge în mod silogistic la o înțelegere exhaustivă a adevărului.

Perioada formativă a scolasticismului, care începe cu secolul al nouălea și se încheie cu secolul al XII-lea, a fost fondată pe operele lui Augustin și Boethius. Ca o concluzie, din argumentele menționate mai sus, rezultă că această perioadă este marcată de o încercare de a ajunge la o cunoaștere exhaustivă, cuprinzătoare a lui Dumnezeu în conformitate cu metodologia și criteriile sufletului uman (minte și sentiment). Această încercare a pus o amprentă de neșters asupra întregii gândiri occidentale medievale și a determinat cursul scolasticismului.

Calea filosofică dominantă pe care Occidentul a urmat-o în această etapă a scolasticismului este o formă de realism filosofic, potrivit căruia, așa cum am argumentat deja, concepțiile generale (universale) ale lui Aristotel au fost concepute, în mod platonic, ca substanțe reale ale lucrurilor și ca existente înainte de lucruri : universalia sunt realia ante rem.

În secolul al IX-lea, primul savant occidental care a studiat metodic Părinții Bisericii Grecești a fost John Scottus Eriugena, care a tradus o colecție de scrieri ale lui Dionisie Areopagitul, tratatul lui Grigore de Nyssa, Despre făurirea omului, și Ambigua lui Maxim Mărturisitorul în latină. În studiile lui Eriugena despre relația dintre credință și rațiune, prima are prioritate asupra celei de-a doua, dar Eriugena nu subestimează semnificația rațiunii.

Mai mult, în gândirea lui Eriugena, credința urmărește calea filosofiei și, pentru Eriugena, filosofia oferă o formă catafatică de cunoaștere care stă la baza teologiei apofatice (mistice). Eriugena a susținut formula augustiniană „crede, ut intelligas102 și, inspirat de neoplatonism, a creat un sistem de realism filosofic în care conceptele generale (universalile) sunt substanțe și creează și determină fiecare altă entitate.

Pentru Eriugena, cosmosul (universul) este Dumnezeu care a dat formă Lui Însuși, o desfășurare parțială a naturii divine și o teofanie pură. Din perspectiva logicii lui Eriugen, Dumnezeu este universalul absolut supraesențial și indefinibil, dar El este totuși parte a Naturii și, prin urmare, în contextul logicii lui Eriugen, inițial, individul este dedus din general și, în sfârșit, într-un mod neoplatonic, individul este absorbit din nou în general. Eriugen susține că realul este raționalul, iar raționalul este realul.

Teza despre autonomia ontologică a universalilor (conceptele generale) și tendința filosofilor occidentali medievali de a identifica realitatea cu intelectul caracterizează opera lui Anselm (1033-1109), arhiepiscopul de Canterbury, cel care a fost cel mai important susținător al realismului filosofic103 în timpul etapei formative a scolasticismului. Urmărind moștenirea lui Augustin și Boethius, Anselm a încercat să ofere dovezi logice pentru existența lui Dumnezeu. În Proslogium, Anselm și-a articulat așa-numita dovadă ontologică a lui Dumnezeu, care constă în deducerea existenței lui Dumnezeu din conceptul de Dumnezeu, arătând că însuși conceptul despre Dumnezeu implică existența Lui. Conform silogismelor lui Anselm, conceptul de Dumnezeu este noțiunea faţă de care nu se poate gândi nimic mai mare și, prin urmare, dacă Dumnezeu nu ar exista, acest concept nu ar fi conceptul celui mai mare lucru care poate fi gândit, deoarece nu ar fi avut existenţă.

Cu toate acestea, călugărul benedictin Gaunilo (sau Gaunillon), în cartea sa publicată anonim Împotriva raționamentului în Proslogiumul lui Anselm, a dezvăluit eroarea din argumentul lui Anselm: capacitatea minții umane de a construi existența lui Dumnezeu prin logică, susține Gaunilo, este aceeași cu care omul poate construi existența oricărui alt lucru, adică în măsura în care este gândit. De exemplu, prin modul de gândire al lui Anselm, s-ar putea dovedi existența unei insule perfecte: definiția unei insule perfecte ca fiind cea mai perfectă insulă imaginabilă este suficientă, prin modul de gândire al lui Anselm, pentru a demonstra că există o insulă perfectă.

În secolul al XI-lea, logica lui Anselm a devenit o cauză importantă a incertitudinii intelectuale, deoarece filosoful și teologul francez Roscellinus, un contemporan al lui Anselm, a susținut că conținutul logicii lui Anselm este format din nume, nu din entități reale. Astfel, Roscellinus a fondat nominalismul. Potrivit lui, ideile sunt pur și simplu cuvinte - flatus vocis - sau nume, nu substanțe. Prin urmare, pentru Roscellinus, genul și specia nu au o unitate substanțială, iar unirea indivizilor din gen sau din specie este o simplă fabricare a limbajului sau lucrarea gândirii; numai indivizii sunt reali. Nominalismul a deschis un drum către știința pozitivă.

Cu toate acestea, în secolul al XII-lea, Peter Abelard, un filosof, teolog și logician francez, a prezentat o nouă teorie, cunoscută sub numele de conceptualism, care este o poziție intermediară între realismul / esențialismul filosofic104 și nominalism105. Potrivit lui Abelard, universalile nu sunt nici substanțe, nici simple cuvinte, ci sunt produse ale abstractizării intelectuale. Abelard susține că, prin abstractizare, mintea poate separa forma de materie, dar forma nu subzistă în afara minții, deoarece este predicatul unei clase de lucruri.

Abelard se opune esențialismului, argumentând că nu putem predica un obiect al obiectului, dar putem predica un universal al multor lucruri și, prin urmare, un universal nu poate fi ontologic autonom106. De exemplu, conceptul de ființă umană nu există în lume, dar există doar prin și în interiorul ființelor. Prin urmare, cunoașterea este derivată atât din conceptualizare, cât și din percepția simțului. În plus, Abelard se opune nominalismului, argumentând că universalul este un cuvânt doar în raport cu obiectele cărora le este predicat și, prin urmare, universalele nu sunt simple cuvinte, ci predicate conceptuale.

Ca răspuns la spiritul în creștere al științei pozitive și la conceptualismul lui Abelard, care abordează problema cunoașterii independent de teologie, Bernard de Clairvaux (1090–1153), un abate francez și principalul fondator al ordinului cistercian, a admis importanța dialecticii și a științei, dar a subliniat profunzimea smereniei și a iubirii lui Hristos și, astfel, a devenit fondatorul misticismului occidental medieval. În lucrarea sa Despre iubirea lui Dumnezeu, Bernard de Clairvaux susține că viziunea sa despre o uniune în iubire cu Dumnezeu presupune libertatea unui corp muritor și, prin urmare, constă într-un fenomen psihologic de „divinizare”, care se datorează unei stări mentale extatice.

Prin termenul „extaz”, ne referim la o stare de conștiință în care subiectul este implicat în totalitate într-un singur obiect al conștientizării, în timp ce, într-o stare obișnuită de conștiință, subiectul este conștient și de alte obiecte. Prin urmare, extazul este o stare de conștiință modificată, caracterizată prin conștientizarea diminuată sau minimă a altor obiecte. De exemplu, concepția lui Bernard de Clairvaux despre unirea iubitoare cu Dumnezeu implică încetarea conștientizării corpului fizic.

În secolele al XII-lea și al XIV-lea, Occidentul a cunoscut o perioadă de înflorire filosofică și teologică107, ca urmare a influenței pe care filosofii arabi și evrei au exercitat-o asupra Occidentului latin în acea perioadă și pentru că în aceeași perioadă, Vestul Latin a luat contact cu scrierile originale ale lui Aristotel. Cu toate acestea, trebuie subliniat că tratatele arabilor asupra lui Aristotel, care exercitau o influență foarte puternică asupra gândirii occidentale medievale, se bazau pe abordări neoplatonice particulare care au predominat în rândul arabilor. Sub califatul abasid, operele lui Platon, Plotinus și Aristotel au fost traduse în arabă și au influențat filosofia în întreaga lume islamică. Neoplatonismul a înflorit în special printre filosofii persani ai secolului al X-lea și la curtea fatimidă a Egiptului în secolul al XI-lea. În plus, încă din epoca elenistică, influența neoplatonismului asupra iudaismului a fost atât de puternică, încât mulți savanți evrei antici și medievali au articulat o sinteză între neoplatonism și religia evreiască108.

În decursul secolelor al XII-lea și al XIII-lea, Occidentul a continuat să aibă cunoștințe fragmentate despre filosofia greacă și despre scrierile mistice ale părinților bisericești și depindea de traduceri incorecte ale vocabularului filosofic și teologic grecesc, dar, în acest fel, scolasticii au reușit să creeze o identitate filosofică și teologică occidentală particulară, care a deschis drumul spre Renaștere. În această perioadă a istoriei culturale a Occidentului, liderul realismului / esențialismului filosofic a fost Thomas Aquinas (1224–1274)109, iar liderul nominalismului a fost William de Ockham (c.1280/5–c.1349)110.

În Scriptum super libros Sententiarum şi Summa Theologiae, Thomas Aquinas susține că adevărul este unul singur și că sufletul, ca specie separată și ca entelehie111 a trupului, unește domeniile senzualului și inteligibilului într-un întreg natural unificat112. Potrivit lui Thomas Aquinas, sufletul este creația inteligibilă supremă, ne plus ultra, a lui Dumnezeu, dar este nemuritor, imaterial și capabil să înțeleagă realitatea inteligibilă. Cu toate acestea, susține Thomas Aquinas, sufletul este legat de corp și, prin urmare, sufletul nu înțelege în mod direct inteligențele, ci doar indirect, prin rațiune (ratio), ceea ce duce la concepția universalului în interiorul individualului.

Pentru Thomas Aquinas, sufletul înțelege esențele lucrurilor prin concepția speciei corespunzătoare și înțelege proprietățile accidentale ale lucrurilor prin speciile lor sensibile sau prin reprezentările senzitive. Dar, din punctul de vedere al lui Thomas Aquinas, speciile sensibile nu sunt nici emanații platonice / neoplatonice, nici idolii lui Democrit113.

Thomas Aquinas susține că entitățile imateriale114 există în corpurile materiale, astfel încât înțelegerea obiectelor de către mintea umană nu este determinată extern de reprezentările lor, ci este determinată de principiul interior al înțelegerii, în mod specific, prin rațiune. Odată cu epistemologia lui Thomas Aquinas, gândirea rațională, ca un organ exact al cunoașterii, repudiază teoria greacă veche a ideilor115, deoarece aceasta nu este o teorie raționalistă a cunoașterii, ci este o metodă de curățire spirituală.

Spre deosebire de vechea teorie greacă a ideilor, epistemologia lui Thomas Aquinas a deschis calea către tradiția modernă a adevărului rațional individual (subiectivism), care a fost fondată în secolul al XVII-lea de Descartes. Teoria antică greacă a adevărului116, duce la o înțelegere holistică a societății, în timp ce raționalismul susține că adevărul poate fi găsit prin analiză sau calcul și, în final, identifică adevărul cu siguranța de sine a ego-ului.

Conform lui Thomas Aquinas, universalul nu există ca atare117, ci există doar într-o manieră individualizată în cadrul corpurilor materiale, datorită diferențierii cantitative a materiei. Din această perspectivă, cunoașterea umană își are originea în simțuri, iar integrarea ei este determinată de rațiune. În contextul filosofiei lui Thomas Aquinas, rațiunea domnește asupra sufletului, iar puterea sa cognitivă, care duce la cunoașterea lui Dumnezeu, este cel mai important atu al ființei umane.

Astfel, Thomas Aquinas susține că intelectul, sau capacitatea de a raționa, este superior voinței118 și, în plus, intelectul este superior libertății119. Se observă o formă latentă a umanismului raționalist care a devenit explicit în Occident în contextul modernității.

Nominalismul lui William of Ockham și esențialismul lui Thomas Aquinas pot fi considerate cele două fețe ale aceleiași monede, și anume ale umanismului raționalist occidental. Nominalismul lui William de Ockham începe cu argumente sceptice - percepția simțită nu este o sursă sigură de cunoștințe și universalele / speciile inteligibile nu există în afara minții, adică, nu sunt inerente în lucruri. Potrivit lui William of Ockham, a presupune universali independenți de minte, așa cum o fac esențialiștii / filosofii realiști, înseamnă a face entități din abstractizări și, prin urmare, este o dublare inutilă a universului. Acest principiu este cunoscut sub numele de „Briciul lui Ockham”, deoarece elimină universurile inutile.

În Summa totius logicae, William of Ockham susține că există numai particular și el poate fi cunoscut independent de concepte abstracte, prin activități psihologice simple, adică prin reprezentare. Prin urmare, știința este preocupată în întregime de adevăruri evidente prin sine (tautologii) și de adevăruri cunoscute prin experiență. Dacă cineva crede în autonomia ontologică a conceptelor generale, atunci universaliile120 funcționează ca nişte constrângeri necesare asupra realității particularului / individualului și, de asemenea, asupra libertății lui Dumnezeu.

Astfel, pentru a salva libertatea lui Dumnezeu și a umanității de universalii, William of Ockham propune abandonarea completă a ideilor generale și le reduce la reprezentări psihologice, adică la expresii ale propriilor stări interioare121. Nominalismul lui William de Ockham este prima legitimare ontologică a individului ca „subiect122 și prima legitimare ontologică a autonomiei individului față de autoritatea mulțimii.

Sistemul filosofic și teologic al lui Aquinas constă, susține d-l Nicolas Laos, într-o ierarhie rațională de raționamente silogistice, în care gradul de generalitate este echivalat cu gradul de realitate, iar conceptul cel mai general corespunde divinității. Cu alte cuvinte, sistemul filosofic și teologic al lui Aquinas este un tip de raționalism religios.

Drept urmare, pentru Thomas Aquinas, societatea constă (sau cel puțin, ar trebui să constea) într-o ierarhie de autorități, care este imaginea ierarhiei raționale menționate mai sus, de raționamente silogistice, iar Papa este autoritatea care poate explica și impune voința universalului suprem sau înțelepciunea divină. Potrivit lui Thomas, esența politicii constă în ghidarea deliberată prin intermediul rațiunii umane a voinței umanității către acțiunile sociale. Mai mult, Thomas susține că statul are o valoare pozitivă în sine, pe motiv că este o expresie a providenței lui Dumnezeu și a voinței Lui pentru omenire și asigură pacea.

Pe de altă parte, treptat, subiectul occidental medieval și-a dat seama că cea mai eficientă cale de a lupta împotriva absolutismului papal constă în combaterea realismului filosofic al scolasticii.

Burghezia a decis, începând cu secolul al XI-lea, să declanșeze un atac asupra fundamentelor filosofice ale papalității, mai exact, asupra realismului filosofic al teologilor papali. Burghezia înțelege societatea nu ca expresie sau ca imagine a unui universal, ci ca asociere de indivizi. Prin urmare, ei sunt cei care susțin nominalismul.

William de Ockham susține că suveranitatea derivă de la popor, care are puterea naturală de a legifera și institui conducătorii. Umanismul individualist care provine din nominalismul lui William de Ockham este un tip de umanism mai radical decât cel care provine din realismul esențialist / filosofic al lui Thomas Aquinas, deoarece nominalismul lui William of Ockham poate justifica un potențial egoism neîngrădit, fie la nivelul ființei umane individuale, fie la nivelul națiunii - naționalism.

Logica este în mod inerent autoritară, din moment ce „mai generalul“ guvernează peste „mai puțin generalul.“ Mai mult decât atât, în contextul logicii, este imposibil ca mai puțin generalul să fie unit cu cei mai generali și, desigur, logica, cu regulile sale generale, impersonale, sufocă personalitatea și orice relații personale. Prin urmare, dacă cineva, la fel ca realiştii esențialiști / filosofii medievali, fuzionează metafizica și logica într-un sistem care tratează ideile platonice ca substanțe logice, dotând astfel concepte generale cu greutate metafizică și concepându-l pe Dumnezeu ca fiind cel mai abstract concept, atunci nu numai că Dumnezeu este „Ființa supremă” care exercită stăpânirea asupra oricărei ființe, dar și toate ființele și lucrurile care există în lume sunt legate între ele în conformitate logică cu regulile ierarhice necesare și coercitive. În acest caz, dezvoltarea unei relații personale între umanitate și zeitate este imposibilă, iar creștinismul care încearcă să se unească cu Dumnezeu este doar o caricatură.

Acesta este motivul pentru care, misticii în general și misticii ortodocși bizantini, în special, cunoscuți ca isihaşti, se opun vehement oricărui tip de raționalism religios, deci şi realismului scolastic esențialist / filosofic medieval. Pe de altă parte, revolta nominaliștilor împotriva realismului esențialist / filosofic nu reușește să abordeze problema relației umanității cu (mai precis participarea la) binele în sine, anulează fără discriminare semnificația ontologică a oricărui principiu care transcende individul și stă la baza egoismului123.

Conștiința este atât esența ființei umane124, cât și mijlocul prin care ființa umană își confirmă autonomia și prin care îşi justifică căutarea altor ființe pe care le întâlnește la nivelul conștiinței proprii.

Mijloacele prin care ființele conștiente comunică între ele se numesc simboluri. Simbolurile derivă din activități care exprimă tendința diferitelor ființe conștiente de a se întâlni și de a se înțelege reciproc. Cu alte cuvinte, simbolurile sunt obiecte care exprimă intenții și activități frecvent acceptate și sunt organizate în seturi care se numesc coduri125.

Elementele unui cod prin care ființele conștiente comunică între ele se numesc „semne”. Fiecare semn primește un sens126 care depinde de acceptarea sa de către toate ființele conștiente și de faptul că este un membru al codului stabilit. Fiecare cod, fiecare simbol și fiecare semn au o structură dinamică care le permite să fie adaptate funcțional la cerințele utilizatorilor lor.

În încercarea sa de a stabili corespondențe între semnificații și lucruri, conștiința urmează continuu două direcții:

Înclinația introversivă a conștiinței constă în coborârea conștiinței în profunzimea sinelui propriu pentru a atinge următoarele obiective:

În acest fel, o ființă umană devine mai profundă din punct de vedere psihologic și se evită pericolul unei entropii127 informaționale excesive128.

Cu toate acestea, tendința unei ființe de a-şi întări poziţia nu protejează ipso facto integrarea existențială a acestei ființe, deoarece, în general, integrarea existențială a unei ființe depinde nu numai de autonomia ființei date, ci și de schimbul de informații între ființa dată și alte ființe. Cineva iese în afară pentru a se întâlni cu alte ființe prin ego-ul social, prin schimbul de informații cu celelalte ființe, și astfel comunică cu alte ființe, pentru a conștientiza propria persoană. Dar, dacă conștiința persistă în intensificarea eului său interior (propriul său sine), atunci egoul interior inhibă manifestarea eului social; în acest caz, egoul social nu poate îmbogăți conștiința prin comunicarea cu alte ființe conștiente.

În încercarea sa de a înzestra lucrurile cu semnificație, ego-ul are nevoie de asistență de la alte ego-uri și cooperare cu ele. Existența simbolurilor și semnelor corespunde nevoii ego-ului de a fi completat cu alte egouri. Simbolurile și semnele vorbesc despre relația dintre ființele conștiente care participă la

Astfel, conștiința se confruntă cu două riscuri:

Suprainformarea intensifică ego-ul social și, prin creșterea entropiei informaționale, dă naștere unei ființe dezorientate. Subinformarea intensifică ego-ul interior și dă naștere unei ființe centrate pe ego.

Nominaliștii subestimează faptul că ego-ul trebuie completat cu alte ego-uri și ignoră faptul că, din perspectiva misticismului, energiile divine131 transcend individul, dar pot fi participate de către individ132 și, prin urmare, energiile divine îmbrățișează individul din interior și înzestrează individul cu universalitatea care caracterizează energiile divine în sine. Acesta este sensul unirii umanității cu divinitatea.

Evenimentul comuniunii personale între ființa umană și divinitate înfășoară particularul133 cu universalitate134 și îi permite să depășească contradicția dintre „individualitate” și „socialitate”. Astfel, în loc să fie solitar, individul uman este unit cu sursa semnificației ființelor și a lucrurilor care există în lume și, în acest fel, individul uman dezvoltă un spațiu interior infinit de mare135, dar fără a nega alteritatea existențială a celuilalt.

Filosofia modernă a apărut ca un protest împotriva vechiului sistem scolastic și a făcut din rațiunea umană cea mai înaltă autoritate în căutarea cunoașterii, dar nu a reușit și nu a putut să se despartă de trecut. De fapt, fondatorul filosofiei moderne, René Descartes136, a formulat o teorie care aparține „școlii” realismului dualist. Realismul dualist al lui Descartes se bazează pe distincția dintre două concepte:

Descartes subliniază faptul că noi ne imaginăm că există corpuri în afara noastră și apoi își pune următoarea întrebare: cum putem ști că acestea există de fapt? El observă că avem diverse trăiri137, pofte și senzații, care se referă instinctiv la cauze trupești, dar adesea acestea ne înșeală și ne aduc în eroare.

Prin urmare, Descartes susține că existența corpurilor nu poate fi dovedită din existența unor astfel de experiențe. Totuși, Descartes își continuă argumentul după cum urmează: dacă Dumnezeu ar induce în noi o convingere adânc înrădăcinată în existența unei lumi externe, dar nu ar exista o astfel de lume, atunci Dumnezeu ar fi un înșelător; dar Dumnezeu este o ființă veridică; existența în mintea noastră a unor iluzii ale sensului nu dezaprobă bunătatea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne-a înzestrat cu puterea intelectului de a risipi și corecta orice amăgire. Prin urmare, Descartes concluzionează că senzațiile noastre sunt cauzate de corpuri, care există independent de gândirea noastră. Potrivit lui Descartes, un astfel de lucru independent se numește substanță.

Mai mult, Descartes pune următoarea întrebare: care este natura lucrurilor externe? El răspunde că ceea ce percepem în mod clar și distinct în corp este atributul corpului, care este o extensie. Prin termenul „extensie”, el desemnează un continuum spațial caracterizat prin trei dimensiuni: lungime, lățime și grosime. Conform realismului dualist al lui Descartes, atributul trupului este o extindere și, deci, corpurile sunt pasive138, în timp ce atributul minții este gândirea și, astfel, mintea este activă și liberă. Cu alte cuvinte, în contextul cartezianismului, aceste două substanțe (mintea și corpul) sunt absolut distincte.

În filosofia lui Descartes, corpurile există independent de gândirea noastră, dar singurul motiv pentru care credem în existența lor este o convingere profundă în existența unei lumi externe. Astfel, în cartezianism, adevărul este în cele din urmă supus cerințelor și limitelor conștiinței individuale139.

Unul dintre cei mai influenți studenți ai cartezianismului a fost Baruch Spinoza (1632–1677). În timp ce cartezianismul este un exemplu de realism dualist, filosofia lui Spinoza este un exemplu de realism monistic. În particular, după Spinoza,

nu stau în opoziție reciprocă, dar sunt interconectate din cauza unui proces de tranziție de la unul la celălalt. Spinoza, inspirat din neoplatonism și fizica modernă, unește substanța lui Dumnezeu cu substanța lumii naturale într-un mod care dă naștere unui model determinist al universului.

O altă varietate de realism monistic este materialismul. Potrivit lui Descartes, întreaga realitate este organizată într-un mod mecanic, dar ființa umană este o excepție de la această regulă, deoarece are suflet. Cu toate acestea, filosofia lui Descartes nu poate oferi argumente convingătoare pe baza cărora s-ar putea accepta că ființa umană este o entitate excepțională în universul mecanicist al cartesianismului142.

Mai mult, cercetarea biologică modernă a respins modelul mecanic care este inerent

Al doilea model cosmologic general la care se pot reduce relațiile dintre conștiință și realitatea externă este idealismul, iar filosoful realist modern Descartes a fost fondatorul neintenționat al idealismului modern. Principiul lui Descartes „cogito ergo sum144 implică faptul că conștiința este un fundament ontologic suficient al realităţii. Un alt fondator neintenționat al idealismului modern este filosoful empirist John Locke (1632–1704). În al său Eseu cu privire la înțelegerea umană, Locke se preocupă de descoperirea sursei din care izvorăște cunoașterea noastră și susține că, dacă este adevărat, așa cum au argumentat Descartes și alții, că avem o cunoaștere înnăscută a principiilor, atunci nu se poate explica de ce punem la îndoială validitatea lor. Cu alte cuvinte, Locke respinge doctrina carteziană a adevărului înnăscut, presupunând că mintea ar trebui să fie conștientă de principiile sale înnăscute, dacă acestea există145. În cazul filosofiei lui Descartes, idealismul, în sensul său modern, este intrinsec principiului său „cogito ergo sum” iar în cazul filosofiei lui Locke, elementul idealismului modern este intrinsec în încercarea sa de înlocuire a principiului „cogito ergo sum” al lui Descartes cu principiul „Mă întreb, așadar exist”. Potrivit lui Locke, cele două surse ale tuturor ideilor noastre sunt

George Berkeley148, urmând ideea de corp a lui Locke, a susținut că a exista înseamnă a fi perceput, mai exact, a fi în minte și, prin urmare, corpurile există doar atunci când există o minte care le percepe sau le cunoaște. Totuși, toate lucrurile pe care le percepem (ideile) sunt inactive și, astfel, ele nu pot fi cauza senzațiilor. Berkeley susține că, cauza senzațiilor este o substanță imaterială și activă numită spirit. Prin termenul „spirit”, Berkeley desemnează o ființă activă unificată, care, în măsura în care percepe idei, este numită „înțelegere” și, în măsura în care creează (adică, operează pe idei), este numită „voinţă. Deoarece toate ideile sunt pasive și inerte și întrucât spiritul este activ și creativ, nu poate exista nicio idee formată din spirit și, astfel, putem percepe doar efectele produse de spirit, dar nu și spiritul însuşi149.

David Hume (1711–1776) este de acord cu Descartes și Locke că o cunoaștere autentică trebuie să fie autoevidentă, dar susține că nu a găsit nicio cunoștință nicăieri150, care analizează propriile concepții. Potrivit lui Hume, elementele constitutive și fundamentale ale cunoașterii sunt

Prin termenul „impresie”, Hume numeşte o percepție vie, care aduce convingere sau credinţă pozitivă în existența unei realități obiective corespunzătoare151. Prin termenul „idee”, Hume numeşte o copie a unei impresii corespunzătoare, lăsată în urmă de impresia dată și, prin urmare, conform lui Hume, ideile sunt mai puțin vii decât percepțiile. În contextul filosofiei lui Hume, ideile sunt percepții slabe despre care suntem conștienți atunci când reflectăm asupra impresiilor și sunt copiate de memorie și imaginație. Conform „legii asocierii ideilor” a lui Hume, impresiile și ideile sunt legate între ele printr-o înclinație de a se chema reciproc152.

La nivel politic, filosofia lui Hume implică faptul că instituțiile sociale și politice ar trebui să fie înțelese ca dispozitive dezvoltate ca răspuns la condițiile umane emergente, și nu ca produse ale rațiunii. Prin urmare, teoria guvernării la Hume a fost în primul rând o teorie despre funcția guvernării; l-a interesat în primul rând cine era probabil să conducă bine și să ordoneze fidelitatea oamenilor și nu ​​cine avea dreptul moral să stăpânească153. Pragmatismul politic care este inerent idealismului lui Hume este o protecție împotriva ignoranței și împotriva sentimentelor ambivalente, dar, dacă știi ce faci și dacă sentimentele tale au o orientare clară, pragmatismul nu prea are sens și este sinonim cu abdicarea morală.

Immanuel Kant (1724-1804) a formulat o filosofie pe care a numit-o „critică”. Filosofia critică a lui Kant este un compromis între realism și idealism. Conform Criticii rațiunii pure a lui Kant, există două lumi diferite:

Trebuie subliniat faptul că refuzul lui Kant de a accepta în minte înțelegerea esenței lumii noumenale este un argument cognitiv și nu unul ontologic (deoarece, potrivit lui Kant, lumea noumenală există chiar dacă nu putem înțelege esența ei.)

În filosofia lui Kant, comunicarea dintre lumea noumenală156 și lumea fenomenală157 devine posibilă datorită teoriei schemelor. Prin termenul „schemă”, Kant se referă la un set de douăsprezece tipuri de judecăți sau reguli preexistente (a priori) sau reguli, care sunt conectate cu greu în mintea noastră și interacționează cu lumea noumenală, astfel ajutându-ne să creăm lumea fenomenală, care există în mintea noastră158.

În filosofia lui Kant, activitatea de sintetizare a minții159 este derivată din „imaginația transcendentală”, termen folosit de Kant în prima ediție a Criticii rațiunii pure. Potrivit lui Martin Heidegger, imaginația transcendentală este la Kant sursa comună necunoscută care unește sensul și înțelegerea. De asemenea, în filosofia lui Kant, imaginația transcendentală stă la baza conștiinței și o asigură împotriva schimbării și volatilității obiectelor fenomenale. Prin urmare, în virtutea imaginației transcendentale, care este în cele din urmă o variație a principiului cogito al lui Descartes, conștiința devine un ego pur și solid, care conectează percepțiile în funcție de propriile sale forme, adică în sensul său. Pe scurt: în filosofia lui Kant, imaginația formează spațiul și timpul, protejează unitatea ego-ului în raport cu multiplicitatea lumii fenomenale și, astfel, subiectul își impune categoriile de înțelegere asupra fenomenelor. Drept urmare, gândirea este derivată din imaginație și, prin urmare, în cele din urmă, suntem îndemnați logic să acceptăm arbitraritatea160 ca fundament al ego-ului161!

Kant a identificat cunoștințele autentice cu judecățile a priori sintetice, pe care a fondat distincția dintre noumenon și fenomen. Astfel, potrivit Kant, putem cunoaște doar produse ale minții noastre, iar lumea este unită structural cu eul gânditor. Mai mult, știința nu poate transmite decât cunoașterea fenomenelor și, prin urmare, realitatea și adevărul se separă reciproc. În afară de categoriile abstracte de înțelegere, singurul conținut solid al rațiunii pure a lui Kant este subiectul.

Din perspectiva filosofiei lui Kant, subiectul își derivă autonomia ontologică din rațiunea pură prin legea morală, care este un imperativ categoric, în sensul că el comandă necondiționat. Un imperativ categoric este o axiomă universală și, prin urmare, poate fi simultan o lege universală și o datorie individuală. Prin urmare, subiectul, a cărui moralitate individuală este de așa natură încât are autoritatea și valoarea unei legi universale, poate să lase deoparte problema ontologiei binelui universal și poate substitui rațiunea pură - interpretată drept conștiința datoriei - pentru binele universal, abandonând astfel moralitatea iubirii, care este derivată și întemeiată pe relația cu un bun universal. În a sa Critica rațiunii practice, Kant susține că relația dintre voința umană și lege corespunde relației dintre rațiunea practică și rațiunea pură162.

Potrivit lui Kant,

Voința este supusă rațiunii și, prin urmare, legii morale, astfel încât, în cele din urmă, voința legiferează propriile legi. Cu alte cuvinte, filosofia morală a lui Kant extrage datoria de dragul datoriei și identifică liberul arbitru cu iraționalitatea. Astfel, cu filosofia sa morală, Kant încearcă să adapteze imaginația transcendentală la legea morală. Dacă este stabilă și universală, „voinţa bună” nu poate fi un obiectiv subiectiv. Astfel, pentru a elibera „voinţa bună” de subiectivitatea rațiunii practice, Kant afirmă că umanitatea este un scop în sine164. Principiul umanităţii ca scop în sine şi ordinea politică corespunzătoare165 exprimă credinţa într-o autarhie ontologică a umanităţii, care în absenţa unui Logos transcendent, devine secularizată în conformitate cu poruncile rațiunii pure. Suveranitatea rațiunii pure presupune că telos-ul („sfârșitul”) istoriei este un obiectiv istoric (și nu unul transcendent) și, prin urmare, furnizează o „voință bună” care are un scop obiectiv care, la rându-i, este sursa imperativului categoric și determină ce poate face în mod legitim politica.

Suveranitatea rațiunii, pe care Kant o susține, este răsturnată atunci când telos-ul existenței este binele în sine transcendent, în mod special, unirea dintre umanitate și Dumnezeu, în sensul unirii omului cu iubirea sa166. Când telos-ul existenței este un bine în sine transcendent, calea care duce umanitatea la perfecțiune ontologică este libertatea. Pe de altă parte, Kant depinde de obiectivitatea legii morale, deoarece intenționează să-și întemeieze etica pietistică pe imperativul categoric. Pentru a depăși contradicția dintre subiectivitatea rațiunii practice și obiectivitatea imperativului categoric, raționalismul moral al lui Kant dă naștere unui subiect a cărui lume interioară este extrem de săracă, întrucât subiectul kantian este plin de un sentiment al datoriei care a înlocuit voinţa liberă. Kant susține că un act moral nu poate depinde de binele absolut167, și, prin urmare, Kant nu are altă opțiune decât să afirme că valoarea morală a actelor noastre este derivată din „voinţa bună”, în sensul că este determinată de imperativul categoric. Astfel, din punctul de vedere al lui Kant, statutul moral al unui act este determinat de bunătatea sfârșitului său, și nu de binele în sine168. Ca urmare a raționalismului moral al lui Kant, umanitatea își pierde libertatea spirituală și este supusă formalismului rațiunii pure.

Atunci când cineva este cu adevărat dezinteresat în iubire, voința sa bună față de iubirea sa169 nu este derivată din imperativul categoric, ci este o manifestare a liberului său arbitru și, de asemenea, este un mod de viață. Acesta este motivul pentru care Platon propune eros binele absolut170 ca epistemologie și ca filosofie morală. În mod similar, avem epistemologia și moralitatea teologilor creștini mistici medievali, care se bazează pe erosul lui Hristos, canalul întrupat al iubirii lui Dumnezeu în istorie.

Respectarea regulilor morale exterioare171 poate corecta comportamentul unui individ, dar nu poate oferi mântuire existențială. Suprimarea patimilor nu salvează sufletul, întrucât o patimă reprimată, cel mai probabil, se va muta și va reapărea ca o nouă patimă. Suprimarea patimilor prin legea morală seamănă cu vânătoarea de vrăjitoare, întrucât este un proces sisific. Sufletul poate fi salvat numai dacă cineva este conștient de obiectivul final care stă undeva la bază și ghidează patimile unui individ, și anume, numai dacă acesta se poate privi în adâncul sufletului. Prin urmare, mulți mistici subliniază purificarea de patimi. De fapt, patima purificată172 îi face pe oameni capabili să îndeplinească Noua Lege a lui Hristos, care este iubirea (conf. cu Marcu 12.28–31).

Georg Wilhelm Friedrich Hegel (1770-1831) a criticat doctrina lui Kant despre necunoscut, nu din perspectiva misticismului173, ci din perspectiva raționalismului modern. Hegel a propus un mod diferit de a ajunge la o sinteză a realismului și idealismului, alta decât filosofia lui Kant, dar, la fel ca și Kant, a respins metafizica antică și medievală. În conformitate cu Hegel, dacă necunoscutul este dincolo de orice fel de cunoaștere și dacă este dincolo de utilizarea conceptelor de înțelegere, atunci nu putem aplica conceptele de cauzalitate, realitate și existență. Cu alte cuvinte, Hegel susține că, dacă aplicăm conceptul de existență noumenonului și dacă această afirmație este adevărată, atunci cunoaștem noumenonul într-o oarecare măsură și, deci, cunoașterea acestuia nu este imposibilă. În plus, Hegel a susținut că nu putem și nu trebuie să ne ascundem în spatele argumentului că termenul noumenon este un concept limitativ pentru a evita responsabilitatea noastră de a cunoaște noumenonul. Pentru Hegel, a fi conștient de o condiție limitativă înseamnă a trece dincolo de ea174.

Critica lui Hegel față de Kant se bazează pe idealismul romantic al lui Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) și al lui Friedrich Wilhelm Joseph Schelling (1775-1854). Fichte susține că singura realitate este „ego-ul” (adică conștiința), care creează singur obiectele percepției sale și care se conștientizează pe sine. Schelling, a cărei filosofie este foarte similară celei a lui Fichte, susține că „ego-ul” și toate lucrurile care contrazic „ego-ul” sunt forme funcționale ale unei realități unice, pe care el a numit-o absolutul. Astfel, principiul „ego-ului” se opune recursului la lumea noumenală175.

Hegel susține că toată viața și mișcarea sunt bazate pe contradicție, care guvernează întreaga lume. Totul tinde să se schimbe și să treacă peste opusul său. Cu toate acestea, potrivit lui Hegel, opozițiile contrastează doar unul față de celălalt, și nu în ceea ce privește unitatea sau întregul din care fac parte. În filosofia lui Hegel, Dumnezeu este universul potențial, Ideea. Potrivit lui Hegel, a fi (lucrul în sine) este Ideea (rațiunea universală) care se îndepărtează departe de sine însăși; concret, ea dă naștere unei contradicții la sine, pentru ca, în cele din urmă, să se întoarcă la sine îmbogățită de aventura sa. În plus, prin termenul spirit sau minte (Geist), Hegel se referă la ideea realizată. Din perspectiva lui Hegel, spiritul este subiectul care, după exodul său din lumea interioară și aventura sa în lumea exterioară, a revenit la sine. Astfel, la nivel teologic, filosofia dialectică a lui Hegel presupune că Dumnezeu nu poate fi fără a crea lumea176, pentru că Dumnezeu nu poate fi fără să se cunoască pe Sine în creația Sa177. Dumnezeul lui Hegel nu este Dumnezeul biblic, care a creat lumea din nimic (ex nihilo), în conformitate cu propria Sa voință divină, dar Dumnezeul lui Hegel există într-o relație dialectică cu lumea naturală. La nivel istoric, subiectul hegelian există ca „națiune” și spiritul său ca „spirit al națiunii”.

Cu filosofia sa dialectică, Hegel a încercat să evite lumea noumenală necunoscută a lui Kant, întrucât Hegel a susținut că doctrina lui Kant despre ceea ce nu se știe este auto-contradictorie. Cu toate acestea, Hegel pare să ignore diferența dintre „cunoaștere” și „gândire”. Necunoscutul178 poate fi gândit și rămâne totuși necunoscut, deoarece nu este semnalat de sensibilitate. Mai mult, ceva poate fi un obiect al „credinței” fără a fi un obiect al „cunoașterii”. Cu alte cuvinte, pentru Kant, necunoscutul nu face parte din cognitiv, dar poate avea un sens emotiv, persuasiv sau imperativ. Astfel, doctrina lui Kant despre ceea ce nu se cunoaște nu este la fel de contradictorie în sine cum susține Hegel.

Hegel transcende subiectul („ego-ul” individual) din vechiul idealism german179, pentru a urca la un subiect superior cantitativ (mai larg) și, prin urmare, mai sigur spiritual, și anume subiectul istoric („națiunea”). În hegelianism, rațiunea (Logos) este conștiința de sine a spiritului și, astfel, ea constă în cunoașterea unui adevăr care este total determinat de logica devenirii istorice; potrivit lui Hegel, subiectul universal este istoria, iar spiritul este motivul istoriei. Prin urmare, în hegelianism, ființa umană este capabilă să cunoască adevărul istoric, dar, în contrast cu învățăturile creștinismului despre unirea dintre umanitate și spiritul divin, hegelianismul opune unirea dintre umanitate și noțiunea de spirit a lui Hegel180. Scopul metafizicii tradiționale și mai ales al creștinismului mistic este ca ființa umană să devină dumnezeu, dar, în filosofia lui Hegel, ființa umană nu poate deveni istoria în sine. În filosofia lui Hegel, ființa umană există înstrăinată de „spirit181 într-un cadru istoric determinist și, prin urmare, ființa umană, ca individ, nu este o ființă adevărată. În acest fel, viața ființei umane se reduce la un curs determinat de fenomene istorice, independent de experiențele interioare ale individului.

Existența înseamnă continuitatea ființei. Conștiința în sensul de conștiință a existenței are ca scop păstrarea existenței unei ființe în cei mai buni termeni posibili. Astfel, conștiința urmărește atât păstrarea existenței unei ființe, cât și îmbunătățirea condițiilor existențiale ale ființei date. Intenționalitatea conștiinței182 funcționează ca o tendință de a participa la lume183 și ca pură auto-cunoaștere. Aceste funcții se desfășoară pe patru niveluri diferite și anume:

Filosoful francez Henri-Louis Bergson (1859-1941) a încercat să depășească antiteza dintre realism și idealism, apelând la distincția dintre intuiție și intelect. Bergson susține că există două modalități prin care un obiect poate fi cunoscut: absolut și relativ. Potrivit lui Bergson, metoda cunoașterii unui obiect este denumită relativ analiză, iar metoda cunoașterii absolut a unui obiect se numește intuiție. Bergson numește intuiția „simpatie”, care constă în a ne pune în locul celorlalți. Intuiția bergsoniană constă în intrarea în obiectul conștiinței și, prin urmare, se deosebește de metoda analitică, care constă în împărțirea obiectului conștiinței în diferite părți, în conformitate cu punctul de vedere ales, și în traducerea acestor părți în simboluri, pentru a reconstitui un spectru al obiectului original. Această „intrare”, care dezvăluie sensul obiectului, pentru Bergson, ne oferă cunoștințe absolute.

Amestecul tri-sintetic de rațiune, intuiție și misticism, menționat mai sus, poate sta la baza depășirii antitezei dintre realism și idealism, din următorul motiv:

În concluzie, realitatea constă atât din

Această teză este coroborată și de știința modernă. În afară de obiectele reale asupra cărora știința naturală are cunoștințe directe, există (de exemplu, la nivel sub-atomic) comportamente care obligă fizica modernă să utilizeze concepte care sunt formulate într-o manieră subiectivă. De exemplu, ionii, fotonii, gravitonii, șirurile nu corespund niciunei forme de realitate incontestabilă; în schimb, ele sunt elemente ale sistemelor care au fost articulate în mod nominalist și sunt utilizate pentru formularea ipotezelor științifice. Mai mult, sinteza dintre realism și idealism a fost promovată de cibernetică. Termenul de cibernetică provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „arta direcției” și este vorba despre a avea un obiectiv și a lua măsuri pentru atingerea acestui obiectiv. Cibernetica, în calitate de concept social-științific, a fost folosită de Platon pentru a se referi la guvernare („cyber” este un cuvânt grec pentru guvernator). Norbert Wiener, un matematician talentat de la Harvard, a inventat termenul de „cibernetică” în jurul anului 1948 pentru a denumi studiul „mecanismelor teleologice”. Astfel, prin termenul de cibernetică, ne referim la studiul interdisciplinar al structurii sistemelor de reglementare. În cadrul ciberneticii, epistemologii se concentrează asupra observatorului pe lângă subiectul observat și evidențiază relația dinamică dintre individ și realitate. În general, realitatea independentă de conștiință diferă de realitatea conștiinței în ceea ce privește gradul de integrare și completare a acestora.

Adevărul iese din contactul dintre conștiință și realitate. Adevărul este consecința contactului dintre conștiință și realitate și implică libertatea de conștiință fundamentată ontologic și posibilitatea ca realitatea să poată fi reconstruită prin intenționalitatea conștiinței. Totuși, reconstrucția realității prin conștiință, în conformitate cu intenționalitatea acesteia din urmă, nu este rezultatul unei activități idealiste arbitrare, ci este rezultatul unui tip critic de activitate, care se întemeiază pe sinteza filosofică menționată între rațiune, intuiție și misticism. Termenul „activitate inteligentă” se referă la tipul critic de activitate care se bazează pe sinteza filosofică menționată între rațiune, intuiție și misticism.

În practică, activitatea inteligentă a umanității constă în următorul proces dialectic:

  1. Conștiința este unită cu sursa semnificațiilor ființelor și a lucrurilor care există în lume, și anume este pe deplin conștientă de teleologia realității și, prin urmare, are o viziune existențială clară și strategică și valori bine definite.

  2. Conștiința urmărește să acționeze asupra realității lumii și asupra ei înșiși, potrivit teleologiei sale, pentru a transcende starea stabilită a lumii și a ei înșiși și, astfel, pentru a îmbunătăți condițiile sale existențiale.

  3. Conștiința urmărește să acționeze asupra realității lumii și asupra ei înșiși, astfel încât să nu provoace turbulențe necontrolate, ceea ce ar putea pune în pericol continuitatea existenței.

  4. Când turbulența cauzată de acțiunea conștiinței asupra lumii și asupra ei însăși tinde să iasă de sub control, atunci conștiința încearcă să reducă efectele negative ale acțiunii sale, întreprinzând o acțiune nouă, care contrabalansează acțiunea sa anterioară, astfel descurajând atât eliminarea totală a stării anterioare a lumii / conștiinței, cât și apariția unei noi stări total necunoscute a lumii / conștiinței.

  5. Acțiunea conștiinței asupra realității lumii și a ei înșiși vizează formarea condițiilor necesare care să permită conștiinței să continue să acționeze asupra realității lumii și a ei înșiși în viitor.

Conform dialecticii inteligenței, istoria este o manifestare a potențialului ontologic al umanității. Umanitatea este în proces de confirmare din ce în ce mai intensă a prezenței sale în lume, devenind tot mai conștientă de prezența sa în lume. Cu toate acestea, datorită activității inteligente a umanității, continuitatea devenirii istorice nu este complet substituită de discontinuitatea cauzată de acțiunea conștiinței asupra lumii; în schimb, continuitatea devenirii istorice este reconstruită prin impunerea la timp a intenționalității conștiinței. În concluzie, în loc să fie învinși în lupta lor împotriva unei deveniri istorice cauzale, oamenii depășesc necesitatea naturală datorită libertății lor, care le permite să reconstruiască lumea prin acțiune inteligentă.

Aşteptarea

Așteptarea poate provoca dezamăgire și frustrare. În acele momente, riscăm să ne concentrăm atât de mult asupra propriilor circumstanțe, încât uităm că Dumnezeu este încă în control. Dacă Dumnezeu controlează tot, ne putem întreba, unde este El? De ce nu s-a schimbat nimic? Dar :

Dar credincios este Domnul, Care vă va întări şi vă va păzi de cel viclean. (2Tes. 3.3)

Evitarea simulării încălcării legii188

Conform acestui principiu rabinic, a face lucrurile corecte contează - și la fel aparențele.

Principiul rabinic marit ayin (literalmente: „aspectul ochiului”) susține că anumite acțiuni, deși ar trebui să fie permise din punct de vedere tehnic de lege, sunt totuși interzise, ​​deoarece par să încalce legea. Este un concept uneori complicat: deoarece o acțiune pare să încalce legea, ea devine clasificată drept încălcare.

Spre deosebire de alte legi evreiești, bine definite, categoria marit ayin este fluidă și depinde de contextul cultural. O acțiune ce pare a fi o încălcare într-un anumit context ar putea să nu mai pară a fi o încălcare într-un alt context.

Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. (2Cor. 11.14)



În unitate stă puterea189

Suntem creaţi separaţi, astfel încât să ne regăsim în unitate.

Suntem diferiți, astfel încât să putem alege armonia.

Suntem variabili, astfel încât să descoperim multe moduri în care suntem surprinzător la fel.

Cu toții suntem participanţi la forța divină cunoscută sub numele de Lumină. S-ar putea să părem fragmentați, cu toate acestea suntem toți conectați în adânc. La fel cum fiecare carte din Tora are un scop, la fel și fiecare persoană. Și acest scop este să ne ajutăm reciproc. Căci numai prin puterile noastre combinate - unirea tuturor scânteilor noastre divine - formăm suma întregului. Acesta este motivul pentru care

chiar și pentru ale căror căi sunt diferite de ale noastre, sunt atât de importante. Suntem meniți să fim diferiți; suntem meniți să fim variați și totuși să acționăm ca unul.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să devenim cei mai buni prieteni cu toată lumea. Trebuie doar să fim conștienți de valorile celuilalt, de valoarea din fiecare scânteie, unică în sine. Cu toții avem oameni care ne par antipatici - poate nici nu știm de ce, doar ceva la ei ne enervează. Ei bine, aceasta este o ocazie bună pentru a face ceva frumos pentru acei indivizi. Acestea pot părea lucruri mărunte, totuși, în interiorul micilor bunătăți construim poduri acolo unde erau odată ziduri. Astfel devenim mai uniți, mai inspirați și ne apropiem din ce în ce mai mult de o lume mai în paşnică.

Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos... (Rom. 15.5)

Avem tendința să considerăm religiile pachete de idei şi de practici care se exclud reciproc. Este propriu începătorilor, celor care rămân la suprafață, care nu se duc să pescuiască la adânc.

Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. (Luca 5.4)

O altă eroare de gândire este că Dumnezeu şi-ar arăta bunăvoința prin succesul pământesc. Cei care au succes sunt de la Dumnezeu, cei care au eşec sunt părăsiți de Dumnezeu sau nu au dreptate. Dar Hristos a fost răstignit. Adevărul este că toate sunt de la Dumnezeu şi nu ştim judecățile Lui.

Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. (2Cor. 5.18)

Biserica supraviețuieşte în timp prin credincioşii de rând, nu prin ierarhie.

Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri. (Fapte 10.45)

Legământul creştin nu înlocuieşte şi nu invalidează vechiul Legământ al evreilor, care are o valoare eternă.

Voi pune legământul Meu între Mine şi între tine şi urmaşii tăi, din neam în neam, să fie legământ veşnic, aşa că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi de după tine. (Gen. 17.7)

A lega credința de un Stat sau de o ordine socială este o eroare. Noi, creştinii, am uitat sau ignorăm foarte mult din istoria noastră, aşa că nu-i de mirare că ni se răspunde cu tăcere.

Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus... (Efes. 2.6)

Slujbele Bisericii aduc în lume linişte şi iubire. Oamenii au nevoie de aceste pauze de la răutate. Ei se adapă cu bunătate şi odihnă în timpul liturgic. Trebuie însă un pic de curaj să ne depăşim pe noi înşine, ca să venim la Iisus.

Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze. (In. 14.27)

Unitatea

Suntem separaţi, astfel încât să găsim unitate. Suntem diferiți, astfel încât să putem alege armonia. Suntem variabili, astfel încât să descoperim multe moduri în care suntem surprinzător la fel. Aceasta este o ocazie puternică pentru practicarea unității. Aceasta nu înseamnă că trebuie să devenim cei mai buni amici cu toata lumea. Trebuie doar să fim conștienți de valoarea celorlalți, a valorii din fiecare scânteie divină care este unică în sine.

Auzim adesea că lucrarea noastră spirituală în Biserică este menită să ne ajute să ne iubim unii pe alții și să găsim unitate. Pe internet vedem citate și memorii care spun lucruri de genul: „Numai iubirea poate cuceri ura.” Împărtășim aceste mesaje și credem că sunt adevărate. Dar cum le punem în practică? Cum arătăm cu adevărat că ne iubim?

Unitatea este atunci când depășim caracteristicile separației reciproce și alegem în schimb să ne conectăm la nivel sufletesc.

Faptul că suntem o lume împărțită este o oportunitate pentru noi de a face lucrarea spirituală necesară pentru a găsi unitatea. Înseamnă să avem răbdare, să ne restrângem natura reactivă și să învățăm să-i vedem pe ceilalți drept ceea ce sunt: ​​creații frumoase ale lui Dumnezeu. Cu cât practicăm mai des aceste comportamente, cu atât mai multă lumină dezvăluim și cu atât ea devine parte din însăși natura noastră.

Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (In. 17.21)

Singura noastră competiție este cu felul în care am fost ieri

Provocările și obstacolele din viața noastră ne trezesc și ne încurajează să fim mai puternici pe calea spiritualității. Provocările vieții ne determină să ne refacem tăria interioară, puterea, și ne ajută să ne reconectăm la Lumina Hristică din interior. Când continuăm să urcăm pe scara rulantă a vieții și facem un efort să ne gândim la ceilalți, arătându-le dragoste și grijă, ne ridicăm peste toate forțele și provocările negative.

Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. (In. 16.33)

Valorificarea stresului

Este posibil să nu putem elimina stresul în întregime din viața noastră, dar putem învăța să-l folosim în avantajul nostru. Viața noastră este agitată. Uneori, se simte că avem o listă to-do care nu se încheie niciodată și, cu cât realizăm mai multe, cu atât lista se măreşte. Este ușor să te simți copleșit.

Adesea auzim despre efectul negativ pe care stresul îl are asupra corpului și minții noastre. Și, deși este adevărat că stresul prelungit poate fi în detrimentul sănătății noastre, perioadele scurte de stres pot fi de fapt benefice, atunci când îl folosim pentru a deveni versiuni mai bune ale noastre înșine și pentru a realiza sarcini incredibile.

Experiența stresului ne învață cum să îi facem față. Cheia este să învățăm cum să îl transformăm în energie pozitivă, în loc să-l lăsăm să ne doboare sau să ne copleșească. Atunci când suntem presați, universul, Dumnezeu ne oferă energia de care avem nevoie pentru a urca la înălțimi mari și a îndeplini fapte grozave.

Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. (In. 14.12)

Inchiziția ortodoxă

Inchiziția spaniolă a creat reguli care au generat climatul unei supravegheri universale în societate, iar bârfa rea a fost acoperită sub masca dorinței de a face bine. Astfel, oamenii nu mai făceau progres, nu mai exista creativitate, nici inovație, doar bârfa şi răzbunarea. Vi se par cunoscute acestea? Denunțul oricărui lucru ce pare a fi în contradicție cu norma credinței e valabil şi astăzi, mai ales când e vorba de preot. Intoleranța e prezentă cu prososință şi astăzi. Duşmanul din interior din timpurile comuniste...

Ştiați că Aristotel şi Thomas Aquinas spuneau că o parte a omenirii a fost creată să fie sclavă şi să slujească la stăpâni? Astăzi e de neacceptat aşa ceva. Totul a fost posibil atunci datorită amestecului dintre politică şi religie: condamnații erau predați autorităților laice, pentru că scrupulele morale ale inchizitorilor cereau ca lor să nu li se permită să ardă oameni. Călugări care incitau la violență, sau priveau satisfăcuți la arderi pe rug, enoriaşi bătăuşi etc. Aceste lucruri mocnesc şi astăzi la baza oricărei societăți190.

Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. (1Tes. 5.15)

Fapte de bunătate iubitoare comune creştinismului şi iudaismului

Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi. (1Cor. 16.1)

Ascultarea duce la unitate

Actul de a asculta este cheia pentru deblocarea recompensei și a binecuvântării. În Deuteronom, pe măsură ce israeliții rătăcesc în pustie și se pregătesc să intre în țara lui Israel, Moise îi instruiește cu empatie, folosind același cuvânt. „Dacă asculți, dacă asculți cu adevărat”, spune Moise, „toate vor fi bune. Dacă nu, vor urma blestemele”.

Fericit este cel a cărui ascultare este pentru Mine. Adăugând propriul comentariu: „Ascultarea” înseamnă că cineva trebuie să fie întotdeauna pregătit să primească și să asculte îndeaproape cuvintele lui Dumnezeu. Vocea Cuvântului lui Dumnezeu este în orice, deoarece toate au fost create prin rostirea lui Dumnezeu.

Fiecare dintre noi, oricât de aparent diferiți suntem unul de altul, este creat de Dumnezeu. Shema191 ne cheamă nu doar să ascultăm, ci să ne amintim că, în ciuda diferențelor noastre, există o forță de conectare și transformare în univers, care ne animă și ne unește pe toți : Cuvântul.

Fiecare dintre noi are propria cale particulară, dar, în cele din urmă, toate duc în același loc. Începând cu ascultarea și terminând cu unitatea, Shema ne invită să ne adâncim capacitatea de a asculta - pe noi înșine, pe Dumnezeu și pe cei din jurul nostru, pentru a dezvolta o relație între noi și restul umanității. Zilnic să ne amintim să construim poduri și nu bariere, astfel încât să putem atinge - chiar dacă doar pentru scurte momente, la un moment dat - acel loc în care toți suntem una : Sf. Treime192.

Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. (In. 17.22,23)


A creşte193

Dacă spiritualitatea trebuie definită prin ridicarea deasupra realității fizice, atunci trebuie să învățăm mai întâi să ne ridicăm deasupra noastră. Munca spirituală este despre ridicarea deasupra egoismului și alegerea în schimb a altruismului. Este vorba despre ridicarea deasupra judecății și alegerea în schimb a milosteniei. Este vorba despre urcarea unei scări spre cea mai bună versiune a noastră, parcurgând câte o treaptă la un moment dat. Marele dar al fizicității este că ne oferă mijloacele de a face asta. De Paşte, stăm la masă, ca o modalitate de a atinge Duhul și de a obține o libertate spirituală totală. Folosim Biblia fizică, pentru a atinge Lumina nemuririi a Cuvântului Tatălui. Acest lucru nu este valabil numai de sărbători, ci în toate zilele. Dezvăluim cea mai mare Lumină prin acțiunile noastre fizice - de fiecare dată când ducem alimente unui vecin, când ne oferim voluntari la un adăpost local pentru cei fără adăpost, când trimitem un e-mail bun sau oferim un zâmbet unui străin.

Un stil de viață spiritual este unul care încorporează spiritul în fiecare fațetă a vieții noastre umane fizice. Prioritatea următoarelor zile este să ne îmbunătățim, să fim mai buni astăzi decât am fost ieri. Și în fiecare act de bunătate pe care îl acordăm altuia, ne înălţăm asupra celui care am fost doar cu câteva momente înainte!

Prin faptele simple de a face din această lume fizică un loc mai bun ne ridicăm deasupra versiunii noastre anterioare și sfințim lumea.

Nu putem avea o lume mai bună fără oameni mai buni în ea. Pacea va veni când oamenii vor iubi mai mult decât urăsc.

Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. (Lc. 6.35)


Rugăciune la culcare194

Ajută-ne, Doamne Iisuse, Păzitorul nostru, să ne culcăm în pace și apoi să ne sculăm la o viață reînnoită. Îngrădeşte-ne pe noi în adăpostul păcii Tale. Îndrumă-ne cu bunul tău sfat; de dragul Numelui tău, fii ajutorul nostru. Apără-ne și adăpostește-ne sub umbra aripilor Tale. Apără-ne împotriva dușmanilor, bolilor, războiului, foametei și întristării. Fereşte-ne de fapte rele. Pentru Tine, Doamne, veghează asupra noastră și izbăvește-ne. Căci Tu, Doamne, ești bun și milostiv. Păzește intrările şi ieşirile noastre şi arată-ne calea către viață și către pace.

Pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său... (Evr. 10.20)

Inchiziţia ortodoxă

Cultura persecuției, presupusa amenințare, căutarea țapilor ispăşitori, delictul de opinie, supravegherea şi investigarea comportamentului oamenilor înțelepți şi a intelectualilor a caracterizat Inchiziția. Aceste lucruri nu cumva mai sunt prezente şi astăzi, în anumite instituții?

Doamne, Tu mă aperi cu scutul Tău izbăvitor, Cu dreapta Ta mă sprijini şi înalţi cu bunătatea Ta... (2Regi 22.36)


Modalități de a vedea binele în orice195

Pe tot parcursul zilei, suntem bombardați cu mesaje negative, de la știri şi rețelele de socializare până la neplăcerile oamenilor cu care avem de-a face la serviciu. Nu este ușor să păstrăm o stare de spirit pozitivă atunci când ni se spune în mod constant că ar trebui să ne fie frică, să fim supărați sau furioşi. Cu toate acestea, Tradiția învață că o persoană dreaptă este cineva care vede Lumina în orice. Cum putem atinge acest nivel?

De obicei, în activitatea noastră spirituală, ne concentrăm pe acțiunile noastre de împărtășire și bunătate. Și, deși sunt lucruri importante, o mentalitate pozitivă este și mai vitală pentru transformarea noastră. Nu este o sarcină ușoară, dar cu sfaturile de mai sus și cu ajutorul Domnului, putem începe să vedem și să experimentăm Lumina în orice.

Problemele pe care le întâlnim nu sunt menite să ne rănească, ci să ne dea un brânci în direcția corectă. S-ar putea să fie dureros la început, dar putem avea încredere că ne învață lecții valoroase și ne transformă în versiuni mai bune ale noastre.

Cu cât înțelegem mai mult acest lucru, cu atât putem transforma modul în care gândim prin respingerea propriilor noastre gânduri negative. Data viitoare când avem gânduri de frică, furie, stres sau tristețe, să ne amintim că acestea sunt adevăratul dușman, nu circumstanțele care le-au provocat!

Când îl rugăm pe Tatăl să ne ajute să ne transformăm, El ascultă. Aceasta este o parte importantă a procesului zilnic. Iisus este întotdeauna alături de noi.

Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi. (In. 14.18)


Vedem ceea ce credem196

Natura umană judecă din impuls o persoană sau o situație, înainte de a analiza. Mai mult, uneori o facem înainte să ajungem chiar față în față cu ei. Ne gândim: „Acesta este bun” și „Acest lucru este rău”. Credem că ceea ce vedem este adevărul absolut, dar nu este așa. Ceea ce vedem este rezultatul a ceea ce credem a fi adevărat.

Un student își întâlneşte profesorul pentru prima dată. Profesorul îi toarnă o ceașcă de ceai și, după ce se umple, cana studentului începe să se reverse. Cu toate acestea, profesorul continuă să toarne. Elevul este surprins, pe bună dreptate! Se udă cu ceaiul, iar profesorul încă toarnă! "Ce faci?!" îl întreabă pe profesor.

"Ești ca această ceaşcă", spune profesorul înțelept. "Nu te pot învăța până nu te golești de tot ceea ce crezi că știi deja".

Uită ce crezi că știi. Fii deschis să vezi oamenii așa cum nu i-ai mai văzut niciodată. Fii dispus să încerci lucruri noi. Renunţă la idei preconcepute și intră în toate situațiile știind că acestea vor fi spre binele tău. Renunță la prejudecăți, la judecăți de valoare.

Când vom ști că există bine în toate lucrurile și în toți oamenii, vom experimenta întotdeauna ce are de oferit mai bun viața.

Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin! (Rm. 11.36)

Ridicarea deasupra iluziei197

Prigoană este şi acum în societate pentru cei care nu sunt pe gustul extremelor. Dar pentru preoți – cu atât mai mult, şi de aceea nu se vede. Inchiziție este şi acum, dar sub acoperire, latent. Amestec de religie, politică şi servicii secrete. Plus dispreț total față de lege şi față de statul de drept. Unii se cred mai presus de lege şi au şi motive. Antisemitismul e şi el cireaşa de pe tort.

Unii șefi practică sclavia: toți subalternii sunt sclavi sau iobagi. Nu au sau nu trebuie să aibă libertate de mişcare.

Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu. (1Petru 2.16)



Partea negativă198

Trimite din partea ta oameni ca să iscodească pământul Canaanului pe care am să-l dau Eu fiilor lui Israel spre moştenire; câte un om de fiecare seminţie să trimiţi; însă aceştia să fie toţi căpetenii între ei. (Num. 13.2)

Neputința de a vedea bunătatea și Lumina acolo unde toți ceilalți au văzut moartea, distrugerea și haosul au provocat pagube mari. Deoarece nu au putut să mențină această conștiință, Lumina Tatălui nu a putut fi dezvăluită și israeliții nu au putut intra în Țara lui Israel.

Căderea este un eșec al conștiinței de a vedea prin iluziile acestei lumi.

Care este scopul întregii noastre asceze spirituale? A slăbi Amalek, a slăbi Partea Negativă, a slăbi forțele haosului, morții și distrugerii din această lume. Și facem asta în același mod în care îi dăm putere. În măsura în care vedem durere și suferință în lume sau în noi înșine și spunem că este real și va rămâne, dăm putere forțelor negative. Aceasta nu înseamnă că nu suntem realişti în ceea ce vedem. Dar trebuie să vedem dincolo de acestea și spunem: "Da, văd întuneric cumplit; totuși, nu este real și nu rămâne. Nu cred. Nu îl accept. Nu îl accept. Nu-i dau putere”. Aceasta este treaba noastră: să slăbim răul. Singurul lucru absolut real este Lumina Sf. Treimi și când trezim gândul, conștiința și modul de a vedea, diminuăm puterea laturii negative199.

Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. (In. 12.46)

Schimbarea prin curiozitate200

Schimbarea, prin definiție, înseamnă a crea forma, natura, conținutul sau evoluția viitoare a ceva diferit de ceea ce este sau de ceea ce ar fi, dacă nu s-ar interveni asupra sa. Trebuie să fiți participanţi activi în schimbare. Iată câteva modalități de a acţiona, creând schimbări mici, dar profunde.

Definiți viziunea și gândiți la scară mică. Ce modificări de mică importanță puteți face începând de astăzi, care ar contribui la schimbare? În acest punct, nu există niciun lucru prea mic pentru a fi luat în seamă.

Când facem o schimbare, calea nu este liniară sau ordonată.

Pentru ca un copac să crească, prima etapă este plantarea unei semințe. După aceea, ne îngrijim de semințe și de sol, asigurându-ne că apa și lumina soarelui sunt suficiente. Pe măsură ce crește, ne adaptăm îngrijirea și urmărim planta pe măsură ce trece prin toate etapele, până devine un copac. Cu toate acestea, odată ce semințele sunt în sol, transformarea a început deja. Micile modificări sunt ca și semințele plantate. Odată ce au fost îngropate, schimbarea este deja în curs de desfășurare. Ceea ce ne face să avem grijă de solul schimbării noastre este curiozitatea. Ca și oamenii de știință, să fim curioși cum schimbarea ne afectează viața de zi cu zi. S-ar putea să descoperim că lucruri pe care nu le-am crezut niciodată că ar putea fi influenţate de acţiunile noastre se schimbă în mai bine.

Trăim într-o perioadă în care tot ce ne înconjoară se schimbă — de la sisteme și structuri globale la modul în care trăim viața noastră de zi cu zi și chiar ceea ce credem. Se poate simţi că schimbarea se învârte în jurul nostru. Deschiderea către progres, fără a fi nevoie să fie logic sau să fie organizat, este o mică schimbare în sine. A spune da transformarii personale în vremuri de incertitudine și teamă este un act de curaj și încredere. Iar aceste mici schimbări nu ne afecteaza doar pe noi, ci şi întreaga lume din jurul nostru. Nu trebuie să fim altceva decât personalitatea noastră autentică — dezordonată, neregulată, imperfectă — pentru a crea schimbări masive pentru noi și pentru alții.

Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba... (1Cor. 15.51)

Bucuria profundă201

Nu e vorba despre ce obținem în viață, ci despre ce facem cu talanții noştrii. Cum dăm înapoi lumii este ceea ce ne modelează viața, ne definește ca oameni și ne construieşte bucuria din interior.

Un om s-a rătăcit pe mare. El a continuat să caute și să caute țărmul, dar pământul nicăieri nu se vedea. În frica lui, el a strigat către Domnul: Doamne, dacă mă ajuți să găsesc drumul de întoarcere acasă, o să îmi dedic toată viața studiului. O să devin o persoană mai spirituală. O să dăruiesc din ale mele şi altora. O să dau bani săracilor și o să ajut pe cei înfometați.

Chiar atunci, în depărtare, el vede pământul înainte. Lacrimile de bucurie îi vin în ochi, iar el strigă către Tatăl: O, nu te mai osteni! Tocmai am găsit pământul!

Toți suntem cam așa.

Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: "Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale".

Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,

Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat,

Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru.

Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este. (Mt. 5.33-37)

Antitrust

Pe o piață religioasă liberă, pentru ca actorii să se comporte firesc, în cadrul aceleaşi doctrine, nu trebuie sa fie monopol, ci este nevoie de cel puțin doi actori care să facă oferte de servicii religioase. Acest lucru ajută şi dinamica relațiilor interne din organizație. Trebuie adăugată circulația liberă a ideilor, care trebuie garantată de o entitate laică neutră.

Orice monopol sau cartel duce la abuz de putere, atât în interiorul organizației, cât şi în exterior, pe piață : la abuz de poziție dominantă şi la politizare excesivă a fenomenului religios. Avem nevoie de o lege antitrust, care să asigure principiul concurenței loiale în domeniul religios.

Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică... (1Tim. 1.5)

Milostenia-principii202

Primul principiu este acela că omul este obligat moral să ofere persoanei sărace tot ceea ce are nevoie. Aceasta poate include mâncare, îmbrăcăminte, articole de uz casnic - chiar și cheltuieli de nuntă. Poate că flexibilitatea conceptului de „nevoie” este cea care duce la această cerință surprinzătoare: responsabilitatea unei comunități față de membrii săraci ai acesteia este proporțională cu nivelul material de viață de care se bucurau înainte de sărăcirea lor. Foştii înstăriți au dreptul la un nivel mai mare de sprijin decât cei obișnuiți cu un venit modest, spun rabinii. Această politică trebuie, desigur, să fie supusă unor orientări și limitări, pentru ca să fie practică și corectă.

Majoritatea autorităților legale rabinice susțin că omul este obligat să dea oricui și tuturor celor care „întind mâna” să ceară deopotrivă. Trebuie să acordăm cel puțin o mică contribuție fiecărui cerșetor, chiar dacă fondul comunității este epuizat.

Cerința legală de a da cuprinde chiar și pe săracii care sunt ei înșiși destinatari ai milosteniei - un indiciu clar că funcția instituției depășește domeniul economic, pentru a atinge sufletul și a influența valorile învățate prin practică.

Îngrijorarea pentru păstrarea demnității celor forțați de circumstanțe să ceară ajutor material altora - dorința de a împiedica ca o astfel de soartă să cadă pe semenii săi - este în centrul teoriei conform căreia cea mai înaltă formă de milostenie este aceea care permite fiecărei persoane adulte să fie autosuficiente din punct de vedere economic.

Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. (Mt. 19.21)


Metamorfosis203

Cel care poate să mănânce ceva amar, dar îl percepe ca fiind dulce, are capacitatea de a transforma întunericul în Lumină și știe că acest lucru este scopul vieții și, prin urmare, va fi conectat la Lumina lui Iisus.

Învățăm din aceasta că scopul real al lucrării noastre spirituale nu este acela de a atrage pur și simplu mai multă Lumină, ci de a deveni de fapt o persoană care are capacitatea de a transforma întunericul în Lumină, de a gusta ceea ce este amar la fel de dulce, precum cu laptele și mierea.

Fiecare emoție și dorință are o dualitate în ea. Chiar și gelozia are un aspect pozitiv, atunci când este folosită pentru a alimenta eforturile noastre de a câștiga ceea ce ne dorim.

Atunci când combinăm efortul cu răbdarea, permitem Luminii să fie dezvăluită, timpul divin intră în viața noastră204.

Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri. (Lc. 6.28)

Timpul aproapelui

Trebuie să acordăm timp aproapelui, să îl ascultăm, să vorbim cu el, indiferent de convingerile lui. Trebuie să renunțăm la aroganță. La acea aroganță care vine din credință, la obsesia apărării ortodoxiei. Nu putem continua izolați în ghetoul mental.

De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu. (Rm. 15.7)

Emoțiile

Bucuria, precum și mânia și tristețea, poate atinge niveluri ridicate; cu toate acestea, conștiința trează și conștientizarea ne sporesc conexiunea cu Lumina lui Hristos și ne ajută să găsim echilibrul dorit. Păstrând controlul emoțiilor noastre, ne ajutăm să descoperim cursul potrivit al faptelor noastre, atât cele întreprinse pentru noi înșine, cât și cele pentru lume.

Din cel mai mare întuneric putem dezvălui cea mai lumină. Trăim într-o generație care are o oportunitate mai mare decât marile personalități care au trăit înaintea noastră, deoarece din adâncul întunericului putem dezvălui cea mai strălucitoare lumină.

Nu există o soluție ușoară sau o soluție rapidă pentru sentimente precum durere, depresie, stres sau tristețe. Dacă ar fi existat, cineva ar fi descoperit-o cu mult timp în urmă și ar fi devenit milionar. Dimpotrivă, comportă o alegere continuă, reformularea gândurilor și a acțiunilor, pentru a ne conduce către un spațiu cât mai pozitiv. Fericirea nu este ceva care ni se întâmplă, ci este ceva care trebuie ales.

A fi optimist nu înseamnă a nu vedea greutățile întâmpinate. Înseamnă recunoașterea lor și alegerea de a le înfrunta cu credință și siguranță căvor fi depăşite205.

Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. (In. 16.33)

Negativitatea

Cu toată negativitatea din lumea de azi, pare logic să simțim o nevoie intensă de spiritualitate. Cu toate acestea, în același timp, eforturile noastre, atât în ​​studiu cât și în acțiune, au devenit mai dificile.

Numai noi o putem face.

Trăim într-o perioadă în care nu este ușor să reuşeşti să împărtășești cu altcineva.

Să transformăm dorința de a primi într-o dorință de a împărtăși, dar și să acționăm asupra acesteia - să ne străduim să studiem puțin mai mult, să împărtășim mai mult și să acționăm cu mai multă demnitate și bunătate umană față de semenii noștri206.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. (Mt. 5.7)

Toiagul cu muguri, flori şi fructe

Iar a doua zi a intrat Moise şi Aaron în Cortul Mărturiei și iată, toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, odrăslise, înmugurise, înflorise și făcuse migdale. — Numerii 17.8.

Atât mugurii, cât și florile și fructele au fost prezente în același timp pe toiag (care oricum nu ar fi trebuit să încolțească deloc și cu siguranță nu peste noapte).

Miracolul este un îndemn divin de a ne aminti în permanență că nu numai rezultatul unui proces contează, ci și procesul în sine

Este foarte ușor să ne concentrăm doar asupra finalului călătoriei și să pierdem complet din vedere drumul parcurs. Dumnezeu ne reamintește că ar trebui să reevaluăm poate însuși modul de estimare a acțiunilor noastre, să ne reorientăm către a recunoaște și a da credit — acolo unde se cuvine — întregului proces de ascensiune în spiritualitate.

Dacă ne lipsesc înțelepciunea și discernământul, nicio altă cerere adresată lui Dumnezeu nu contează cu adevărat. Să ne rugăm astfel:

Tu, Doamne, îi umpli pe oameni cu înțelepciune și înveți percepția umanității. Dă-ne cunoștință, perspectivă și înțelegere. Binecuvântat ești Tu, Cel Care dăruiești înțelepciunea.

Începem lista de cereri cu dorința de a cunoaște, de a percepe, de a înțelege și de a gândi, deoarece aceste capacități ne fac umani. Cu toate acestea, mințile noastre raționale sunt într-o încordare constantă cu dorințele noastre iraționale. Ne rugăm ca înțelepciunea să biruie în fiecare zi.

Emoțiile reflectă dorințele puternice. Ambele construiesc structuri care ne ajută să ne atingem potențialul în viață. Dorința și emoția, pe lângă conștiința potrivită, ne împing către scopul nostru, motivându-ne să ne străduim, să ne asumăm riscuri și să mergem împotriva naturii noastre. Să lucrăm la refacerea dorințelor noastre. Și atunci când vom alunga gândurile egoiste sau care se bazează pe frică, vom transforma întunericul în Lumină.

Toți suntem înzestrați cu o capacitate uriașă de dragoste, empatie și adevărată bunătate. Fiecare dintre noi poate folosi energia pentru a depăși frica și a atrage vindecarea spirituală în propria viață. Lucrează, luptă și fii activ, atât spiritual, cât și fizic, pentru a primi Lumina Învierii și binecuvântările sale extraordinare.

Cu toții avem ocazia să creștem și să recunoaștem puterea noastră internă și Lumina Lui. Acesta este un moment pentru a ne stabili obiective și pentru a ne parcurge calea către realizarea oricăror vise pe care le avem în vedere.

Potopul a distrus lumea nu datorită idolatriei, ci din cauza criminalității, corupției și jafului care ajunseseră la ordinea zilei în acele vremuri — a se vedea Geneza 6.5 și 6.11-12.

În ochii lui Dumnezeu, omenirea nu se putea reîntoarce la primitivism spiritual și ritualic. מעלים בקודש ואין מורדים — în sfințenie, drumul trebuie să fie numai ascendent.

Forțele naturale erau — în vremurile dinaintea Potopului — un simplu mijloc de apropiere față de Dumnezeu, ajungându-se în final la venerarea acelor forțe ca surogat al Divinității — tot la fel s-ar fi întâmplat și cu generația Exodului, dacă ea l-ar fi înlocuit pe Moise cu un idol de aur. 

Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apoc. 21.8)

Shabatul nostru

Shabatul nostru este Sf. Euharistie. Aici ne odihnim, aici ne oprim din cărat, din orice activități. Hristos este odihna noastră. În Lumina Lui, suntem în odihnă, adică în Shabat.

Un om poate încerca orice, dar nu poate excela decât în limitele/domeniile darurilor/talanților primiți de la Tatăl. Acceptarea acestei stări de fapt şi înmulțirea talanților înseamnă smerenie.

...îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. (1Petru 5.5)

Privind înapoi

Privind înapoi207 în viața noastră, putem vedea că evenimentele aparent negative au fost adesea cele mai bune lucruri care ni s-ar fi putut întâmpla la acea vreme. Chiar și circumstanțele pe care le vedem ca fiind negative sunt, de fapt, menite să ne conducă spre o stare de a fi superioară și spre un mod de viață mai bun.

Majoritatea problemelor noastre în viață provin din nesiguranțele noastre, iar nesiguranța finală este că nu reușim să vedem puterea nelimitată din noi. Încetăm a mai fi geloşi, supărați sau nervoşi atunci când înțelegem că nimic nu ne poate diminua valoarea. De asemenea, începem să ne înțelegem pe noi înșine și oamenii din jurul nostru într-un mod mai profund. Majoritatea problemelor cu care ne confruntăm în viață încep să apară atunci când nu ne recunoaștem valoarea de sine. Suntem geloşi pe alți oameni care au ceva ce credem că ne lipsește. Ne coborâm pe noi înșine când credem că este ceva în neregulă cu noi. Devenim defensivi atunci când oamenii ne evidențiază defectele, pentru că nu dorim să admitem că le avem sau nu dorim să facem față lucrurilor pe care trebuie să le îmbunătăţim. Dacă ne-am cunoaște cu adevărat valoarea de sine, nu am fi atât de afectați de aceste lucruri.

Fiecare are un scop special în această lume, iar o parte din acest sens este un proces de transformare. Acesta implică provocări unice pentru fiecare dintre noi. Deci de ce să comparăm călătoria noastră cu a altcuiva? Au propriul lor scop și propriile lor obstacole, fără nicio legătură cu a noastră. Lucrarea spirituală este să fii mai bun decât ai fost ieri, nu mai bun decât persoana de lângă tine.

Toată lumea are puncte forte și puncte slabe. Nu vă concentrați doar asupra punctelor slabe. Aveți încredere în faptul că aveți măreție în interiorul vostru. Există un motiv pentru care am fost binecuvântați cu aceste abilități. Sunt instrumente menite să ne ajute să ne atingem scopul nostru superior, final.

Amintiți-vă că greutățile noastre ne modelează conform planului Tatălui pentru noi. Fiecare are o scânteie a Logosului în el. Cu un puternic simț al valorii de sine, putem începe să vedem că toți suntem deopotrivă, prin aceea că toți suntem unici.

Să nu pofteşti femeia aproapelui tău şi să nu doreşti casa aproapelui tău, nici ţarina lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici asinul lui, nici orice dobitoc al lui, nici nimic din cele ce sunt ale aproapelui tău! (Deut. 5.21)

Totul ca binecuvântare

Cine vede totul208 ca pe o binecuvântare este cu adevărat binecuvântat. Când vezi Lumina în orice - mai ales când este cel mai dificil - întunericul nu te poate atinge. Există în viață situații care la început par îngrozitoare, dar care sfârșesc prin a fi cel mai bun lucru care s-ar fi putut întâmpla? Chiar și circumstanțele percepute ca fiind negative sunt de fapt menite să ne conducă spre o stare de a fi mai bună și spre un mod de viață superior. Când lucrurile nu merg conform planului, ai încredere că Dumnezeu te conduce către o destinație mai bună.

Să ne înălţăm conștiința și să conștientizăm energia spirituală și darurile care ne stau la dispoziţie prin citirea Sf. Scripturi. Astfel, ne putem conecta la Lumina revelată în fiecare săptămână și o putem folosi ca sprijin în lucrarea noastră spirituală continuă.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate... (2Tim. 3.16)

Ești exact acolo unde ești menit să fii

Ai încredere209 că ești exact acolo unde ești menit să fii.

Astăzi, pacea să fie în interiorul tău. Poți să ai încredere că ești exact acolo unde ești menit să fii. Să nu uiți de infinitele posibilități care se nasc în tine și în ceilalți. Poți să folosești darurile pe care le-ai primit și să transmiți dragostea care ți-a fost dată. Poți să te mulțumești cu tine însuți exact așa cum ești. Lasă conștientizarea acastui fapt să te pătrundă și dă sufletului tău libertatea de a cânta, a dansa, a lăuda și a iubi. Este aici pentru fiecare dintre noi.

Dacă, într-adevăr, împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi", bine faceţi. (Iacov 2.8)

Lucrarea noastră spirituală

Întreaga lucrare spirituală210 se ocupă conștient de două realități: perfecțiunea și imperfecțiunea; scopul nostru este combaterea imperfecțiunii, în timp ce suntem cu toții, în esență, deja perfecți., Esența noastră211 este aceeași și pură ca toate aspectele creației, ceea ce înseamnă că în fiecare ființă viețuitoare se află un aspect al Luminii care dorește cu adevărat să dea și să împărtășească la nesfârșit și necondiționat.

Deși uneori poate fi dificil, cu cât vom avea mai multă încredere că ne vom atinge scopul, cu atât ne vom apropia de acest lucru.

Putem alege să vedem binele în fiecare provocare. Astfel, creăm încredere în acest proces. Drepții (tzadikim) îl văd și rămân conectați la scopul lor prin fiecare eveniment.

Să stai şi să nu faci nimic este mai bine decât să faci o greşeală.

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa... (Gal. 5.22)



Sentimentele noastre212

Sentimentele noastre de confuzie, lipsă, îndoială și îngrijorare sunt semnale. Sunt alarme, care ne ajută să vedem că am pierdut calea cea dreaptă. Ele ne reamintesc să ne schimbăm perspectiva și să ne concentrăm conștiința pe ceea ce prețuim profund, pe recunoștința noastră, pe pace și bucurie. Când suntem aliniați la aceste stări pozitive de a fi, binecuvântările Domnului Iisus curg spre noi cu ușurință. Ironia este că, atunci când suntem într-o conștiință pozitivă, nu avem „nevoie” de nimic. Ne găsim împlinirea prin a da, nu prin a lua. Cu fiecare dorință și fiecare manifestare, ne modelăm viața și lumea din jurul nostru.

Şi aceasta este făgăduinţa pe care El ne-a făgăduit-o: Viaţa veşnică. (1In. 2.25)

Cuvintele213

Cuvintele au putere să zidească sau să dărâme. Folosiți-le cu grijă!

Vindecarea provine din pace sau din starea de a fi mulţumit în interior. Găsim pacea în inimile noastre, acolo unde se găsește siguranța noastră. Siguranța este starea de a ști că orice sau oricine este în viața noastră într-un moment este perfect pentru dezvoltarea noastră spirituală. În loc să fim mereu atenţi la mintea noastră, acolo unde este atât de mult zgomot, ne putem conecta inimile la dragostea lui Hristos și să îmbrățișăm pacea interioară.

A avea compasiune pentru noi înșine aduce pace. A ne ierta înseamnă că suntem dispuși să învățăm din greșelile noastre, astfel încât să putem evita repetarea lor în viitor. Vindecarea spirituală curge în viața noastră atunci când luptăm pentru ceea ce este corect, drept.

Căutați progresul, nu perfecțiunea.

Dacă apar conflicte, sufletele noastre primesc energie atunci când alegem să îi implicăm pe ceilalți într-o confruntare pașnică.

Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el. (1In. 2.10)

Pacea214

Pacea este starea de a fi mulţumit, echilibrat interior și este o combinație între minte-creier şi inima. Astăzi știm215, că cea mai mare neplăcere nu vine din cap, ci din inimă, de la emoție, de la neîmplinire.

Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea. Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale. (Col. 1.19-20)

Libertate216

Tipul de libertate cu adevărat important implică atenție, conștientizare, disciplină și efort și capacitatea a avea grijă cu adevărat de ceilalți oameni, jertfa pentru ei, peste tot, în fiecare zi. Aceasta este libertatea reală.

Când trăiești o viață de fericire și libertate adevărată, toate se întâmplă fără efort, vin de la sine. Este doar harul de a împărtăși, de a-i susţine şi înălţa pe ceilalți, de a iubi necondiționat și de a oferi - acesta este drumul către o libertate reală și de durată.

Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. (2Cor. 3.17)



Bibliografie


  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2008.

  2. Liturghier, Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, Editura Institutului Biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000.

  3. Triodul, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010.

  4. Cleopa, Ilie, Arhimandritul, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004.

  5. Pleşu, Andrei, MINIMA MORALIA Elemente pentru o etică a intervalului, Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ, 1988, p. 106.

  6. Gabriel Liiceanu, DESPRE LIMITĂ, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.

  7. Prof. univ. dr. Ana Stoica-Constantin, FUNDAMENTE TEORETICE ALE CONFLICTULUI, Curs, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Masterat Psihologia medierii conflictelor, Forma ID, Anul I, sem I, 2008-2009.

  8. Vladimir Tismăneanu, RAPORT FINAL, COMISIA PREZIDENŢIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA, Bucureşti, 2006.

  9. Patapievici, Horia Roman, Discernământul modernizării, Editura Humanitas, ISBN: 9789735023980.

  10. Liiceanu, Gabriel, Apel către lichele, Editura Humanitas, 2012.

  11. Toby Green, Inchiziția, o istorie a terorii în secolele al XV-lea - al XVIII-lea, Ed. Vidraşcu şi fiii, Bucureşti: Litera, 2019.



Bibliografie electronică



  1. https://basilica.ro/sfintii-parinti-care-au-participat-la-sinodul-al-iv-lea-ecumenic-sunt-praznuiti-astazi-in-biserica-ortodoxa-romana/

  2. https://teologie.do.am/publ/liturghierul_online/randuiala_dumnezeiestii_proscomidii/58-1-0-3972

  3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Francmasonerie

  4. http://www.caslam.ro/cursuri.php

  5. https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/lui-dumnezeu-ii-este-foarte-placut-ceea-ce-se-face-cu-binecuvantare

  6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Scolastic%C4%83

  7. https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cea-mai-inalta-scoala-de-calugarie

  8. https://monoskop.org/images/2/29/Plesu_Andrei_Minima_moralia_1988.pdf.

  9. https://fra.europa.eu/ro/eu-charter/article/10-libertatea-de-gandire-de-constiinta-si-de-religie

  10. https://www.sefaria.org/Shabbat.2a.1-7?lang=bi

  11. https://ro.orthodoxwiki.org/Teritoriu_canonic

  12. http://www.avocatmurar.ro/concurenta-neloiala/

  13. https://kabbalah.com/en/articles/turning-exile-redemption/.

  14. https://kabbalah.com/en/articles/3-ways-to-stop-seeking-approval-from-other-people/.

  15. https://rethinklife.today/pesach-the-gift-of-freedom/.

  16. https://kabbalah.com/en/articles/5-spiritual-lessons-we-can-learn-from-our-mistakes/

  17. https://kabbalah.com/en/articles/the-gift-of-a-shift-in-consciousness/

  18. https://kabbalah.com/en/articles/positive-thoughts-part1

  19. https://kabbalah.com/en/articles/tazria-metzora-from-the-heart

  20. https://www.myjewishlearning.com/article/the-oft-misquoted-catchphrase-of-the-exodus/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-18399-262447

  21. https://kabbalah.com/en/articles/the-gift-of-a-shift-in-consciousness

  22. https://www.myjewishlearning.com/article/wisdom-for-unwelcome-experiences/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-18608-262447

  23. https://kabbalah.com/en/articles/sitting-outside-camp/

  24. https://kabbalah.com/en/articles/stepping-into-your-power/

  25. https://rethinklife.today/aquarius-change-the-world/

  26. https://rethinklife.today/taurus-healing-requires-change/

  27. https://kabbalah.com/en/articles/acharei-mot-kedoshim-the-secret-of-the-golden-rule/

  28. https://kabbalah.com/en/articles/positive-thoughts-part2/

  29. https://kabbalah.com/en/articles/loving-others-asweloveourselves/

  30. https://rethinklife.today/conscious-mess-to-consciousness/

  31. https://kabbalah.com/en/articles/building-bridge-certainty/

  32. https://www.myjewishlearning.com/article/how-the-jewish-people-invented-hope/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-19063-262447

  33. https://gnosticwarrior.com/relationship-between-world-and-consciousness.html?fbclid=IwAR0ahh7B9ovvibFtpJgoVSjLr30bK3yaWnrQGsyl2rO3u2cGEK0mjOWWonI

  34. https://kabbalah.com/en/articles/there-no-need-movement/

  35. https://www.myjewishlearning.com/article/marit-ayin-avoiding-the-appearance-of-violating-the-law/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-19287-262447

  36. https://kabbalah.com/en/articles/bamidbar-the-power-of-unity

  37. https://www.myjewishlearning.com/article/the-shema-how-listening-leads-to-oneness/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-19941-262447

  38. https://rethinklife.today/elevate-your-desire

  39. https://kabbalah.com/en/articles/choosing-how-to-manifest-our-desire

  40. https://kabbalah.com/en/articles/the-most-powerful-way-to-connect-to-the-light

  41. https://www.myjewishlearning.com/article/how-to-acquire-the-proper-mental-state-for-prayer/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-18949-262447

  42. https://kabbalah.com/en/articles/emor-the-desire-of-the-soul

  43. https://kabbalah.com/en/articles/behaalotcha-to-rise-above/

  44. https://www.myjewishlearning.com/article/hashkiveinu-seeking-comfort-and-protection-through-the-night/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-20057-262447

  45. https://kabbalah.com/en/articles/how-can-i-stay-positive-5-ways-to-see-the-good-in-everything/

  46. https://kabbalah.com/en/articles/what-we-believe-is-what-we-see/

  47. https://kabbalah.com/en/online-courses/lessons/rising-above-the-level-of-illusion/

  48. https://kabbalah.com/en/articles/diminishing-the-strength-of-the-negative-side/

  49. https://rethinklife.today/make-progress-not-perfection/

  50. https://kabbalah.com/en/articles/the-joy-of-giving/

  51. https://www.myjewishlearning.com/article/tzedakah-requirements/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-20342-262447

  52. https://kabbalah.com/en/articles/the-secret-of-milk-and-honey/

  53. https://kabbalah.com/en/collections/korach/

  54. https://kabbalah.com/en/articles/5-things-to-rememberindifficulttimes

  55. https://kabbalah.com/en/articles/why-does-it-feel-harder-than-ever-to-be-spiritual

  56. https://kabbalah.com/en/articles/the-power-of-self-worth2

  57. https://rethinklife.today/come-sit-with-me

  58. https://kabbalah.com/en/online-courses/lessons/ch-2-lesson-12-everything-is-pure

  59. https://rethinklife.today/what-would-my-mom-think

  60. https://kabbalah.com/en/articles

  61. https://kabbalah.com/en/articles/certainty-peace-and-spiritual-healing

  62. https://rethinklife.today/what-does-freedom-mean-to-you





1 Vezi http://www.caslam.ro/cursuri.php, accesat la data 17.03.2020, Constantin Aslam, Curs de estetică.

2 Vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Francmasonerie, accesat la data 17.03.2020: Francmasoneria (sau „masoneria“), ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărui membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, prin credința într-o „Putere Supremă“ spusă „Mare Arhitect al Universului“. Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub forma obediențelor autonome, „mari loje” sau „Mare Orient” (grupări de loji), ele însele compuse din „loji albastre” (zise și „ateliere”) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe). Numărul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală.

3 Vezi https://teologie.do.am/publ/liturghierul_online/ randuiala_dumnezeiestii_proscomidii/58-1-0-3972, accesat la data 17.03.2020, Proscomidia.

4 Vezi https://basilica.ro/sfintii-parinti-care-au-participat-la-sinodul-al-iv-lea-ecumenic-sunt-praznuiti-astazi-in-biserica-ortodoxa-romana/, accesat la data 17.03.2020.

5 Vezi http://www.schole.ro/files/schole_01_2010_art2_idrehe.pdf, accesat la data 17.03.2020.

6 Vezi https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/lui-dumnezeu-ii-este-foarte-placut-ceea-ce-se-face-cu-binecuvantare, accesat la data 17.03.2020.

7 Vezi Stăniloae, Dumitru, Pr. Prof. Dr., Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi cari arata cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, vol. 5, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1976, p. 260-261, Sf. Petru Damaschin, Cuvântul 24.

8Vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/Scolastic%C4%83, accesat la data 19.03.2020: Scolastică este o noțiune derivată din latină, schola însemnând școală, care desemnează acea tendință din filosofie și teologie care, începând din perioada tardivă a Evului Mediu, a încercat să explice și să facă înțelese fenomenele supranaturale ale revelației creștine cu ajutorul rațiunii umane și, mai ales, al filosofiei lui Aristotel. Acest curent care, de la mijlocul secolului al XI-lea până în secolul al XV-lea, a fost un element dominant în instituțiile de învățământ religios și în universitățile Europei, avea că scop principal alcătuirea unui sistem logic, în care să se reunească filosofia greacă și romană cu învățătura creștină. La început erau denumiți scolastici toți învățații din școlile monahale medievale, dar mai târziu termenul s-a limitat la profesorii de filosofie și teologie din universitățile epocii respective.

9 Vezi https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cea-mai-inalta-scoala-de-calugarie, accesat la data 19.03.2020 sau Arhimandritul Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 137-138.

10 Vezi https://monoskop.org/images/2/29/Plesu_Andrei_Minima_moralia _1988.pdf, p. 106 accesat la data 19.03.2020 sau Andrei Pleşu, MINIMA MORALIA Elemente pentru o etică a intervalului, Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ, 1988, p. 106.

11 Vezi https://fra.europa.eu/ro/eu-charter/article/10-libertatea-de-gandire-de-constiinta-si-de-religie, accesat la data 19.03.2020 : Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învățământului, practicilor și îndeplinirii riturilor.

12 Vezi Gabriel Liiceanu, DESPRE LIMITĂ, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 87, 100.

13 Shabat 2a:1-7.

14 Vezi Prof. univ. dr. Ana Stoica-Constantin, FUNDAMENTE TEORETICE ALE CONFLICTULUI, Curs, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Masterat Psihologia medierii conflictelor, Forma ID, Anul I, sem I, 2008-2009, p. 58.

15 De unde termenul de societăţii “individualiste”. Drepturile individuale sunt mai importante decât datoria oarbă faţă de naţiune, grup etnic, clan.

16 Daca cineva comite o greşeală socială ca adult, în cele mai multe cazuri nu ruşinea grupului este implicată, ci doar ruşinea personală şi (se speră), dorinţa de a îndrepta răul prin scuze sincere.

17 Oamenii le rezolvă şi îşi văd de treabă. Problemele de imagine în culturile cu context-scăzut nu sunt atât de importante ca în societăţile colectiviste. Pentru un vorbitor din societatea cu context-scăzut, nu este nicio ofensă când întâlneşte o contradicţie, iar comunicarea este mai puţin atent supravegheată decât în culturile colectiviste, unde umilirea trebuie evitată cu orice preţ.

18 Un alt criteriu pentru diferenţierea culturilor este distanţa de putere între membrii societăţii. Aceasta poate fi mică sau mare. O cultură cu distanţă mică a puterii crede că autoritatea este dobândită, puterea este distribuită în mod egal şi opiniile fiecăruia contează. Individul este înalt valorizat. Aceasta este cultura cu context-scăzut.

19 Coreea, China, Japonia, ţările din Orientul Mijlociu, ca Iranul sau Irakul şi ţările latino-americane.

20 Fiecare cuvânt este cu grijă ales şi se oferă multe expresii ale respectului şi curtoaziei. Acum devin importante tonul, exprimarea şi limbajul trupului.

21 Vezi Gabriel Liiceanu, DESPRE LIMITĂ, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 66.

22 Vezi Vladimir Tismăneanu, RAPORT FINAL, COMISIA PREZIDENŢIALĂ PENTRU ANALIZA DICTATURII COMUNISTE DIN ROMÂNIA, Bucureşti, 2006, p. 405.

23 Vezi http://metropotam.ro/La-zi/Art-Object-Fantana-sau-Pisoarul-lui-Duchamp-art0621295474/, accesat la data 13.06.2017.

24 Corolar: Putem să denumim pisoarul fântână, printr-un exerciţiu de limbaj; atunci putem să spunem la puţă ţeapă, iar lui Vlad Ţepeş Vlad Puţă.

25Vezi https://ro.orthodoxwiki.org/Teritoriu_canonic, accesat la data 26.03.2020: Teritoriul canonic al unei Biserici este, potrivit dreptului canonic, teritoriul geografic bine definit asupra căruia se întinde jurisdicția unei entități ecleziastice, fie aceasta o episcopie, o arhiepiscopie sau o biserică autocefală. În afara respectivului teritoriu, ierarhia respectivei entități bisericești nu are jurisdicție canonică. Acest principiu se bazează pe canonul 8 al Sinodului de la Niceea (325), care nu admite suprapunerea jurisdicțiilor episcopilor. Vezi şi http://www.avocatmurar.ro/concurenta-neloiala/, accesat la data 26.03.2020: Practici anticoncurențiale:

26 Berackot 7a.

27 Berackot 7a.

28 Berakhot 8a.

29 Vezi https://www.myjewishlearning.com/article/mentsch/?utm_source= MJL_Maropost&utm_campaign=MJL_Spirituality&utm_medium=email&mpweb=1161-16140-262447, accesat la data 14.01.2020.

30 Shabat 113b.

31Sanhedrin 56a; cf. Tosefta Avodah Zarah 8 : 4 și Geneza Rabbah 34: 8.

32 Maimonide, Legile Regilor, 9: 5.

33 Legile Regilor 9:14.

34 Sifra, Ahare Mot, secțiunea 140.

35 Maimonide, Legile Regilor 9: 1.

36 Eclesiastul Rabbah 7:13.

37 Vezi https://www.myjewishlearning.com/article/tu-bishvat-practices/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-16678-262447, accesat la data 27.03.2020.

38 Vezi Horia Roman Patapievici, Discernământul modernizării, Editura Humanitas, ISBN: 9789735023980, p. 95,96.

39 Vezi Horia Roman Patapievici, Discernământul modernizării, Editura Humanitas, ISBN: 9789735023980, p. 153-156.

40 Vezi Liiceanu, Gabriel, Apel către lichele, Editura Humanitas, 2012, p. 15-19.

41 Vezi https://rethinklife.today/pesach-the-gift-of-freedom/, accesat la data 04.04.2020.

42 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/3-ways-to-stop-seeking-approval-from-other-people/, accesat la data 07.04.2020.

43 Se întreabă Rav Ashlag.

44 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/turning-exile-redemption/, accesat la data 09.04.2020.

45 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/5-spiritual-lessons-we-can-learn-from-our-mistakes/ accesat la data 14.04.2020.

46 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/the-gift-of-a-shift-in-consciousness/, accesat la data 14.04.2020.

47 Vezi https://www.myjewishlearning.com/article/the-oft-misquoted-catchphrase-of-the-exodus/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-18399-262447, accesat la data 15.04.2020.

48 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/tazria-metzora-from-the-heart/, accesat la data 20.04.2020.

49 Idem.

50 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/positive-thoughts-part1/, accesat la data 20.04.2020.

51 Vezi https://www.myjewishlearning.com/article/wisdom-for-unwelcome-experiences/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-18608-262447, accesat la data 22.04.2020.

52 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/sitting-outside-camp/, accesat la data 23.04.2020.

53 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/stepping-into-your-power/ accesat la data 25.04.2020.

54 Vezi https://rethinklife.today/aquarius-change-the-world/, https://rethinklife.today/taurus-healing-requires-change/ accesate la data 25.04.2020.

55 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/acharei-mot-kedoshim-the-secret-of-the-golden-rule/, accesat la data 26.04.2020.

56 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/positive-thoughts-part2/, accesat la data 28.04.2020.

57 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/loving-others-asweloveourselves/, accesat la data 28.04.2020.

58 Explică Rav Ashlag.

59 Vezi https://rethinklife.today/conscious-mess-to-consciousness/, accesat la data 01.05.2020.

60 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/emor-the-desire-of-the-soul/, accesat la data 03.05.2020.

61 Vezi https://www.myjewishlearning.com/article/how-to-acquire-the-proper-mental-state-for-prayer/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-18949-262447, accesat la data 04.05.2020.

62 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/the-most-powerful-way-to-connect-to-the-light/, accesat la data 05.05.2020.

63 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/choosing-how-to-manifest-our-desire/, accesat la data 05.05.2020.

64 Cabaliștii afirmă că chiar și dorințele acestea își au rădăcina în Reshimu. Acest lucru este problematic din punct de vedere creștin. Întrebarea este: cum alegem să folosim Reshimu?

65 Vezi https://rethinklife.today/elevate-your-desire/, accesat la data 05.05.2020.

66 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/building-bridge-certainty/, accesat la data 14.05.2020.

67 Rav Ashlag vorbește despre acest concept.

68 Rav Ashlag ne învață.

69 El folosește o frumoasă parabolă care spune că este ca și cum am trăi într-un mic sat care este atacat tot timpul. Și putem vedea palatul regelui, Lumina Tatălui, de unde suntem. Dar între locul unde ne aflăm și palatul regelui există un ocean uriaș de furtună, cu valuri foarte mari. Unii încearcă să treacă oceanul, să vadă palatul regelui, dar toți se îneacă. Cu toate acestea, există doar un mic pod care duce din satul în care locuim spre palatul regelui; din lumea dorinței de a primi doar pentru Sine la lumea Luminii Tatălui. Și acel pod, spune Rav Ashlag, singurul pod care ne poate trece dincolo, este emunah lemala min hada’at, certitudinea dincolo de logică.

70 Vezi https://www.myjewishlearning.com/article/how-the-jewish-people-invented-hope/?utm_source=mjl_maropost&utm_campaign=MJL&utm_medium=email&mpweb=1161-19063-262447, accesat la data 06.05.2020.

71 Vezi https://kabbalah.com/en/articles/there-no-need-movement/, accesat la data 07.05.2020.

72 Vezi https://gnosticwarrior.com/relationship-between-world-and-consciousness.html?fbclid=IwAR0ahh7B9ovvibFtpJgoVSjLr30bK3yaWnrQGsyl2rO3u2cGEK0mjOWWonI, accesat la data 12.05.2020.

73 Se referă la legătura dintre „substanță” și „formă”.

74 indiferent dacă sunt legate sau nu au legătură între ele.

75 și anume realitatea lumii.

76 Care se întinde de la aproximativ 585 î.Hr. până la mijlocul secolului al V-lea î.Hr.

77 inclusiv faimoasa sa Republică.

78 Dacă ființa s-a manifestat, trebuie să fi venit fie din ființă, fie din non-ființă; dacă a venit din non-ființă, atunci a venit din nimic, ceea ce este absurd; dacă a venit de la a fi, atunci a venit de la sine, ceea ce echivalează cu a spune că este identică cu ea însăși și, prin urmare, a fost dintotdeauna.

79 În special în cărțile sale Timaeus, Critias, Philebus și Legi.

80 în principal prin operele lui Plotinus (cca. 204 / 5–70 d.Hr.), Proclus (412–85 d.Hr.) și Dionisie Areopagitul (unul dintre cei mai vechi părinți ai Bisericii).

81 Sau, echivalent, „Bunul”, și anume, binele în sine.

82 [„ex. materia brută”].

83 Proclus argumentează astfel: Primul Nelimitat, care este anterior existenței mixte (Ființa), este stabilit la vârful inteligibililor și de acolo își extinde iradierea până la ultimele lucruri, așa că, potrivit lui, Materia purcede de la Unul și Nelimitatul care este anterior Ființei.

84 și anume, un material din care sunt compuse.

85 și anume, sunt caracterizate printr-un anumit mod în care materia lor este aranjată.

86 De exemplu, forma ne permite să distingem între o vază și o sculptură.

87 De exemplu, atât timp cât un vas rămâne depozitat într-un dulap, acesta există potențial, dar, atunci când este utilizat în conformitate cu scopul pentru care a fost construit, acesta există de fapt.

88 De exemplu, Socrate este o substanță primară, în timp ce omul este o substanță secundară (omul este un predicat al lui Socrate).

89 De exemplu, a fi bărbat / femeie, solid / lichid / gaz sau o anumită culoare etc.

90 De fapt, raționaliștii filosofici medievali nu au reușit să înțeleagă că, departe de a fi identice cu conceptele (gândurile abstracte), ideile platonice sunt energia (sau modul de a fi a) divinității (binele în sine) și că, din acest motiv, Platon susține că cunoașterea ideilor de către ființa umană presupune nu numai responsabilitate logică, ci și curățare psihică. Problema curățării psihice a fost studiată metodic de Platon în cartea sa Phaedo. În Phaedo (74a-c), Platon a făcut prima prezentare a teoriei sale despre idei ca entități autonome și ca realitate arhetipală a ființelor. În plus, în Phaedo (65e – 66a), Platon studiază problema cunoașterii ideilor, unde susține că „cel care se pregătește cel mai atent pentru a înțelege adevărata esență a fiecărui lucru pe care îl examinează ar veni cel mai aproape de cunoașterea acesteia”, şi că acest lucru s-ar face cel mai perfect folosind „rațiune pură, absolută” și îndepărtându-se pe sine pe cât posibil, din ochi și urechi și, într-un cuvânt, din întregul său corp. În acest fel, Platon a integrat tradiția de curățare a Misterelor Orfice în filosofie. Potrivit lui Platon, sufletul suferă pentru că este amestecat cu corpul și cu poftele sale și poate fi vindecat prin curățenie psihică. Platon înțelege curățarea psihică drept „purificare și purgatoriu” (Platon, Cratylus, 405a) și, din acest punct de vedere, vorbește despre dobândirea „unei minți pure” (ibid, 396c) și despre „a face un om pur în trup și suflet” (ibid, 405b). Prin urmare, când Platon scrie că „expulzează soarta și lasă sufletul victimei măturat curat, gata pentru marea inițiere” (Platon, Republica, 560e), el vrea să spună că sufletul trebuie eliberat de patimile trupeşti. De asemenea, când scrie că „adevărații filosofi practică moartea”, întrucât „doresc să aibă sufletul separat de ei înşişi” (Platon, Phaedo, 67e), el vrea să spună că sufletul trebuie eliberat de simțuri, pentru că un suflet care este înrobit de simțuri nu poate simți adevărul (Platon, Phaedo, 114c).

91 Motivul pentru care papalitatea medievală a fost principala sursă de opresiune a fost faptul că, în contextul scolasticismului, teologii majori ai Papalității s-au abonat la varietatea de raționalism menționată, transformând Biserica Sf. Petru în cel mai mare păzitor și furnizor de raționalism în Evul Mediu. Într-adevăr, în Evul Mediu, realismul filosofic raționalist al școlilor (în special, „esențialismul”) a fost folosit de Vatican pentru a-și consolida puterea și autoritatea. Folosind diferitele forme de realism al scolasticilor ca instrument al diplomației culturale, Papa a reușit să-și impună plenitudo potestatis. Pe baza realismului filosofic al scolasticii, Papa s-ar putea comporta ca arhetipul său, și anume, ca și forma sa cea mai abstractă, adică ca Dumnezeu însuși. În general, argumentul potrivit căruia individul este semnificativ și valoros numai dacă și în măsura în care servește universalul implică faptul că autoritatea care reprezintă universalul are dreptul și datoria de a suprima individul pentru ca universalul să fie servit conform cu judecata autorității consacrate, care este (presupune a fi) imaginea exclusivă a universalului corespunzător. Natura opresivă și autoritară a realismului occidental medieval nu se datorează realismului în sine, și anume, nu se datorează însăși credinței într-o realitate independentă de minte, ci faptului că realismul occidental medieval a identificat ideile platonice cu substanțe logice, dotând astfel concepte logice cu substanță și, prin urmare, a echivalat nivelul realității cu nivelul generalitate (nivel de abstractizare).

92 Pentru a înțelege controversele dintre realismul filosofic și idealism în contextul filosofiei occidentale medievale și moderne, trebuie să avem în vedere că, încă din epoca lui Augustin (354-430), care era episcop de Hippo Regius (situat în provincia Africa), gândirea occidentală a fost orientată spre teza conform căreia certitudinea conștiinței de sine constituie baza adevărului. Astfel, după cum am argumentat deja, raționalismul este inerent formelor de realism filosofic din scolastica medievală şi aprobă teza scolasticii medievale conform căreia certitudinea conștiinței de sine, mai exact, a facultății raționale a sufletului, constituie baza adevărului. Acest lucru contravine formelor de realism filosofic ale lui Platon, ale lui Aristotel și ale neoplatoniștilor. Realismul platonic original se bazează în primul rând pe experiența mistică (participarea la o realitate transcendentă) și căutarea iluminării divine (mântuirea existențială), în timp ce „platonismulscolastic se bazează în primul rând pe abstracția logică și căutarea unei organizări raționale a vieții. Pornind de la distincția dintre lumile sensibile și cele inteligibile, Augustin afirmă că sufletul cunoaște corpurile doar printr-o experiență lăuntrică și nu prin relația sa cu ele și susține că mântuirea umanității constă în ridicarea sufletului în lumea inteligibilă. Gândirea lui Augustin semnalează o schimbare filosofică de la lumea naturală la suflet. Schimbarea menționată mai sus seamănă cu gândirea lui Plotinus, dar este ceva diferit.

93 În contradicție cu Phaedo a lui Platon şi cu Introducere la Categorii a lui Porfirie.

94 Deoarece, potrivit lui Plotinus, mintea conține dinamic o multiplicitate (formele) și o dualitate (cunoscător și cunoscut, sau intelect și inteligibil),

95 În conformitate cu textul lui Plotinus, „nu există nicio distincție între ființă și cunoaștere”, iar „cea mai adevărată viață este în virtutea inteligenței și este identică cu cea mai adevărată inteligență”. (Plotinus, Ennead III, 8).

96 Nu poate deveni un „subiect pur”.

97 Și, ca orice efect sau imagine, mai puțin perfect decât originalul.

98 Cel de-al treilea și cel mai scăzut nivel de emanație.

99 În schimb, Augustin susține că cunoașterea nu este în niciun fel derivată din simțuri, ci doar din capacitatea sufletului de a contempla adevăruri imateriale, morale și estetice în sine, și anume, fără a fi nevoie să fie în contact cu o realitate externă, mai exact, cu realitatea lumii.

100 Augustin înlocuiește senzația cu voința și susține că conștientizarea unui stimul extern este un rezultat al intenționalității sufletului, în timp ce neoplatonismul distinge mintea (nous) de suflet (sufletul fiind al doilea nivel al emanației divine) și, prin urmare, de asemenea, distinge un stimul extern per se de actul recunoașterii sale conștiente. Mai mult, potrivit neoplatonismului, sarcina sufletului este de a uni spiritul cu materia.

101 Adică, chiar dacă cogniția nu este întemeiată pe senzații trupești, nu este întemeiată nici pe reprezentări create de o minte subiectivă.

102credeți ca să înțelegeți”; Augustin, Sermones, 43, 9.

103 Mai exact esențialism.

104 Reprezentat de exemplu de Eriugena, Anselm etc.

105 Reprezentat de exemplu de Roscellinus.

106 Adică, nu este un lucru.

107 Cunoscută și ca perioada de înflorire a scolasticismului.

108 De exemplu, literatura cabalistică constă în principal într-o sinteză între misticismul evreiesc, neoplatonism, și vechea școală pitagoreică, de la care provin „Arborele vieții” și „Gematria” cabaliştilor.

109 Preot, filosof și teolog dominican italian.

110 Preot, filosof și teolog franciscan englez ; în 1328, Ockham a fost oficial excomunicat pentru că a părăsit Avignon (pentru Pisa) fără permisiune. În 1330, Ockham a călătorit la curtea imperială din Munchen, unde și-a petrecut restul vieții scriind despre probleme politice și ecleziaologice. Ludovic din Bavaria, Sfântul Împărat Roman, a oferit protecție grupului lui Ockham.

111 Perfecțiune.

112 Concluziile provin din ratio inferior de la Augustin și culminează cu ratio superior tot de la Augustin.

113 Adică proiecții ale corpurilor în sine, ghidați de ochii care privesc către suflet.

114 Adică substanțele distincte de speciile sensibile prin care sunt reprezentate.

115 Ca entități independente de conștiință.

116 Curățare spirituală și participarea la tărâmul extern al ideilor.

117 universal qua universal.

118 Întrucât voința unei ființe raționale este determinată de cunoașterea binelui.

119 Întrucât libertatea unei ființe raționale este bazată pe necesitatea rațiunii.

120 Chiar dacă, pentru William of Ockham, ele există doar ca și gânduri în minte.

121 Intelecţiuni, acte de voință, bucurie, întristare.

122 Adică un actor istoric plin de rațiune și voință și, mai precis, o ființă istorică capabilă să acționeze pe baza rațiunii și voinței.

123 Nominaliştii încearcă să protejeze şi să consolideze individualitatea fiinţei umane, dar victoria lor asupra scolasticilor esenţialişti este o victorie pirică, deoarece nominalismul dă naştere unui individ care nu este capabil să înţeleagă şi să aprecieze suficient funcţiile şi dinamica conștiinței sociale. Viața individuală a nominaliştilor în funcție de un complex de convenții lasă permanent rănită caracteristica socială a psihicului uman.

124 Și anume, este „eul”, sinele, eul superior, sinele inferior, cunoscutul.

125 Atunci când ființele conștiente acționează și se comportă conform codurilor comune, societatea de ființe conștiente este un continuu inter-subiectiv și conștient, deoarece există lucruri care au același sens pentru toate ființele conștiente. Pe măsură ce un cod devine mai complet și mai complex, poate crește eficiența și acuratețea comunicării între ființele conștiente, dar, pe de altă parte, poate îngreuna comunicarea între ființele conștiente.

126 O determinare conceptuală.

127 Grad de incertitudine, măsurat în biți, legat de mesajele pe care le emite o sursă(în teoria informației).

128 Prin asimilarea schimbului de informații între conștiința individului și celelalte ființe conștiente.

129 Care este asociat cu entropia informațională extrem de ridicată.

130 Care este asociat cu entropia informațională extrem de scăzută.

131 Denumite în mod colectiv „harul divin”.

132 În contextul iluminării divine a individului.

133 Mai precis individul uman.

134 Mai precis cu lumina slavei lui Dumnezeu.

135 Capabil să poarte umanitatea.

136 Forma latinizată: Renatus Cartesius, 1596-1650.

137 De exemplu, plăcere și durere.

138 Dumnezeu este prima cauză a mișcării din lume.

139 Chiar dacă Descartes dorește să demonstreze existența corpurilor independent de mintea noastră, el deschide neintenționat calea către autonomia idealistă a conștiinței individuale. În afară de această antinomie, o altă problemă cu cartezianismul este distincția dintre minte și corp. De fapt, neuroștiința modernă a arătat că există o relație dialectică între minte (conștiința) și creier (centrul sistemului nervos) și, astfel, extensia este și un atribut al minții.

140 Atributul esențial al minții

141 Atributul esențial al corpului.

142 Astfel, mulți filosofi mecanici post-cartezieni, precum Ernst Haeckel, Julien Offray de La Mettrie și Karl Vogt, au folosit modelul universului cartezian mecanicist pentru a apăra argumentul potrivit căruia ființa umană este o mașină-animală și că mintea nu este decât o excreție a creierului. O problemă epistemică majoră a acestui monism materialist din secolul al XVIII-lea este aceea că se bazează pe o viziune complet obiectivă a lumii, ignorând astfel fiecare aspect subiectiv al stărilor interioare ale conștiinței.

143 În special, în 2020, noile cercetări realizate de Sarah Berkemer și Shawn McGlynn și publicate în revista Biologie moleculară și evoluțiesugerează că înțelegerea vieții timpurii poate fi mai complicată decât se credea anterior.” Analizele lui Berkemer și McGlynn „confirmă alte lucrări care sugerează că din comparația ADN se poate concluziona doar o înțelegere limitată a stilului de viață al celor mai vechi celule” și că „la începutul istoriei, diferitele tipuri de gene s-au schimbat la intervale de timp diferite”, sugerând că mutațiile timpurii au fost mult mai mari decât în ​​prezent și au avut o contribuție semnificativă la „saltul genetic” ceea ce face ca o interpretare simplă a începutului „arborelui genealogic al vieții” să fie înșelătoare. În plus, în 2020, Antony Jose (profesor asociat de biologie celulară și genetică moleculară la Universitatea din Maryland), în două lucrări de cercetare pe care le-a publicat în Jurnalul Royal Society Interface și în jurnalul BioEssays, a respins opinia comună referitor la ereditate conform căreia „toate informațiile care trec de la o generație la alta sunt păstrate în ADN-ul organismului", și a susținut că „ADN-ul este doar lista ingredientelor, nu setul de instrucțiuni utilizate pentru a construi și menține un organism viu" și că instrucțiunile sunt „mult mai complicate și sunt depozitate în moleculele care reglează ADN-ul unei celule și alte sisteme de funcționare”. Spre deosebire de modelele mecanice vechi, Jose susține că, departe de a fi modelul vieții, ADN-ul este în cel mai bun caz o listă suprapusă cu ingrediente potențiale amestecate, care este utilizată diferit de diferite celule în momente diferite. De exemplu „gena pentru culoarea ochilor există în fiecare celulă a corpului, dar procesul care produce proteina care dă culoarea ochilor are loc numai în timpul unei etape specifice de dezvoltare și numai în celulele care constituie porțiunea colorată a ochilor. Aceste informații nu sunt stocate în ADN.”

144gândesc deci exist”.

145 Pentru că nu se poate spune că există ceva inconștient în minte.

146 Care furnizează minții calități sensibile.

147 Care furnizează minții idei ale propriilor sale operații, cum ar fi: percepția, credința, îndoiala, dorința etc.

148 Idealismul modern a fost dezvoltat sub diferite forme. Cea mai radicală formă de idealism este solipsismul, potrivit căruia numai conștiința proprie este sigur că există. Potrivit unei forme mai moderate de idealism, lumea simțurilor este un aspect senzual degradat al unei stări conștiente experimentate, care este singura realitate. O altă formă de idealism este cunoscută sub numele de imaterialism și a fost fondată de George Berkeley (1685-1753), care s-a inspirat din neoplatonism și a negat realitatea materiei.

149 Trebuie menționat că imaterialismul și realismul pot fi de acord cu privire la natura percepției în sine, dar, în mod normal, nu sunt de acord dacă există obiecte materiale independente de minte. Mai mult, în ceea ce privește teza lui Berkeley conform căreia „pentru ca lucrurile negândite să existe trebuie să fie