Unul Dumnezeu


Pr. Sorin Benescu





Unul

Dumnezeu









Vol. II







Aici se inserează textul casetei CIP. Aici se inserează textul casetei CIP. Aici se inserează textul casetei CIP.




























DEDICAŢIE


Domnului General Bartolomeu Constantin Săvoiu,

cu dragoste şi recunoştinţă.





















Cuprins

Cuprins 5

Capitolul 21 - Virtutea, Nevăzutul, Neatinsul, Ființa 19

Capitolul 22 - Modelul, Avva, Cel ce Se sfărâmă 23

Capitolul 23 - Repaus, furtună, urmarea Lui 29

Capitolul 24 - Mulţumitul, automăritul, încrezutul, ambiţiosul 34

Capitolul 25 - La început, Unul, Pronia, Ființa 39

Capitolul 26 - Greul/uşorul, calm și agitație, calitățile liderului 46

Capitolul 27 - Călătorul bun, oratorul, legarea-închiderea, puterea exemplului 52

Capitolul 28 - Despre puterea chipului, talanții, eruditul smerit, armonia, lumina 59

Capitolul 29 - Reforma societății, stăpânirea lumii, cumpătarea 65

Capitolul 30 - Forța, războaiele, răul ca un bumerang 70

Capitolul 31 - Armele, forța, victoria, pacea 78

Capitolul 32 - Etern şi nenumit; despre oprire, despre limită 83

Capitolul 33 - Cunoaşterea, victoria, perseverența, puterea harului 90

Capitolul 34 - Omniprezenţa, infinitul, detaşarea 96

Capitolul 35 - Rugăciunea lui Iisus, pacea, transcendentul 100

Capitolul 36 - Contracția-dilatația, slab-tare; a dărui; despre arme 102

Capitolul 37 - Dumnezeu inactiv; oprirea; regele-supuşii; simplitatea 107

Capitolul 38 - Publicitatea, contemplația - non-acțiunea, propaganda, profunzimea 112

Capitolul 39 - Echilibrul, demnităţile 119

Capitolul 40 - Treimea creatoare; cum urcăm 125

ADDENDA 128

Dumnezeu 128

Eternitatea 131

Golul - nimicul 135

Golul în filozofia lui Democrit 139

Golul la Epicur 140

Credinţa 142

Evitarea conflictului 144

Numele lui Dumnezeu 146

YHWH 148

Elohim 152

El 153

Șadai și ‘Elyon 155

Adonai și Ba'al 156

Ẓeba'ot 157

Literatura rabinică 158

Numele 158

Ehyeh-Asher-Ehyeh 160

Cele șapte Nume 162

Utilizarea cabalistică 165

Numele Divine în scris 167

Dumnezeul cel imperfect 169

Asceza 175

Operațiile principale ale gândirii 179

Analiza 179

Sinteza 179

Comparația 179

Generalizarea 179

Abstractizarea 180

Concretizarea 180

Înțelegerea 181

Sofismele 182

Argumentul forței 182

Argumentul mulțimii (ad populum) 184

Apelul la autoritate 186

Autoritatea anonimă 187

Atacul la persoană 187

Apelul la ignoranță 188

Concluzie irelevantă 188

Apelul la clemență 189

Apelul la consecințe (ad consequentiam) 189

Evitarea sofismelor 190

Panta alunecoasă 190

Limbajul prejudecat 191

Falsa analogie 191

Amprenta 193

Războiul nevăzut în Vechiul Testament 195

Radicalizarea 201

Timp şi eternitate 203

Dumnezeu Cel necuprins 205

Atotprezenţa 207

Isihasm 209

Cele 7 tipuri de inteligență 211

Inteligența lingvistică 211

Inteligența logico-matematică 211

Inteligența spațială 212

Inteligența muzicală 212

Inteligența chinestezică 212

Inteligența intrapersonală 213

Inteligența interpersonală 213

Tulburarea bipolară şi iluminarea 214

Arta de a spune nu 218

Propaganda 221

Statul 226

Statul de drept 229

Viziunea liberală despre stat 229

Viziunea anarhistă despre stat 230

Viziunea de stânga despre stat 231

Viziunea conservatoare despre stat 232

Viziunea naționalistă despre stat 233

Moartea 234

Bibliografie electronică 237

Bibliografie 254











MULŢUMIRI

Mulțumesc soției mele, Dana,

pentru ajutorul acordat la tehnoredactare și corectare, pentru susținerea fără de care cartea

nu ar fi putut să vadă lumina tiparului.






























Motto: „... şi că nu este alt Dumnezeu decât Unul singur.” (1Cor. 8.4)



Capitolul 21 - Virtutea, Nevăzutul, Neatinsul, Ființa1


Virtutea urmează lui Hristos2, Unicul Fiu al lui Dumnezeu. Formele prin care orice virtute se vădeşte pe acest pământ nu sunt decât împreună lucrări ale Cuvântului cu omul.


Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.” (1Cor. 12.6)


Unul Dumnezeu nu se poate vedea sau atinge.

Deși nevăzut și de neatins, nu e străin de forme3: Cauza - Creatorul tuturor formelor, mai presus de orice formă!

Nevăzut4 și de neatins, are totuși consistență.

Subtil și ascuns, are totuși esență.

Ființa Sa este eternă, dintotdeauna a existat,

Ca izvor creator al tuturor ființelor.


Iar Împăratului veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzutului, singurului Dumnezeu, fie cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin! (1Tim. 1.17)


Cum putem afla tainele creației?

Prin Unul5 Dumnezeu.

Iată cum Îi este Ființa6: nelimitată şi de neconceput!

În Sine este o inefabilă enigmă.


Că mulţi oameni mari şi slăviţi sunt, dar tainele se descopăr celor smeriţi. Că mare este puterea Domnului şi El este preaslăvit de cei smeriţi. (Ecclesiasticul 3.19)


Această Ființă este adevărul ultim. În El Însuşi se găseşte mărturia definitivă a eternităţii7 şi a Adevărului Ultim. Din vremurile arhaice ale lumii, până în zilele noastre, numele Domnului nu s-a stins şi nu se va stinge niciodată. Cuvântul este poarta prin care vin în lume toate fiinţele şi se îndreaptă către lumină. Cum ştim totul despre ivirea tuturor fiinţelor? Ştim aceasta prin Iisus Hristos, Cuvântul Tatӑlui, cu puterea Duhului celui Sfânt.


De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului. (Ps. 112.3)


Capitolul 22 - Modelul, Avva, Cel ce Se sfărâmă8

Ce-i plecat, El poate ridica.

Ceea ce este strâmb, El poate îndrepta.

Gol9 nu există, El umple totul mereu şi mereu.

Cel înțelept urmează pe Unul Dumnezeu, astfel că Fiul este Modelul de urmat.


Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. (Luca 3.5)


Avva10 nu este mândru11, de aceea străluceşte. Nu se preamărește pe sine, el este apreciat. Nu se laudă, de aceea acumulează merit. Nu se pune mai presus de toți12, dar este privit cu respect. Nu este la concurență cu nimeni, de aceea nimeni nu-i poate râvni locul.

Cel integru este cel care călătorește13 cu Unul Dumnezeu.14


Că Domnul Savaot va avea ziua Lui, se va ridica împotriva a tot ceea ce este mândru şi semeţ şi-l va pogorî. (Isaia 2.12)


Iată pentru ce duhovnicul nu se încrede decât în Treimea Cea Una şi caută să fie model15 desăvârşit în lume. E umil şi totuşi străluceşte. Nu este niciodată egoist şi i se dă multă stimă. Nu se laudă şi are extraordinar de mult har. Nu este orgolios şi de aceea suportă şi durează îndelung16.


Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. (Ps. 19.8)


Străvechea maximă: „Sfărâmatul17 se reface întreg18, nu este o vorbă zadarnică - vorba din bătrâni că „părticica devine întreg” nu e în van19, căci orice împlinire deplină prin ea se înțelege20.


Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii... Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi... Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. (Rom. 13.10, In. 15.13, Luca 22.19)


Atunci când omul a devenit „întreg21, „desăvârşit22, se reîntoarce la Suprema sa obârşie: Cuvântul23.


Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.” (Ps. 145.4)

Capitolul 23 - Repaus, furtună, urmarea Lui24


Vorbiţi puţin, rămâneţi în repaus25. O furtună” nu dăinuie mai mult de o dimineaţă; o „ploaie” potopitoare nu ţine mai mult de o zi. Dacă Cerul şi Pământul nu le pot face să dureze mai mult, cum ar putea omul să facă să dureze mereu tristeţea, cum ar putea el să rămână mereu în agitaţie?


Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea, că pe mulţi i-a omorât întristarea şi nu este folos întru ea... Căutaţi binele şi nu răul, ca să fiţi vii şi aşa Domnul Dumnezeu Savaot va fi cu voi precum ziceţi că este. (Ecclesiasticul 30.23,24, Amos 5.14)


Cel ce urmează constant calea lui Dumnezeu se uneşte în final cu Dumnezeu. Cel ce urmează mereu virtutea se uneşte până la urmă cu Hristos. Cel ce urmează îndârjit Răul se uneşte într-un jalnic sfârşit cu Răul. Cel ce se uneşte cu sine însuşi26 e primit de Dumnezeu; cel ce se uneşte27 cu virtutea este unit în Hristos; pe cel ce se uneşte cu Răul28, Răul îl primeşte şi, cu cât mai apropiat se face, cu atât mai mult suferă.29


Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. (In. 8.12)

A avea doar puţină credinţă30, înseamnă a nu avea credinţă?


Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. (2Cor. 13.5)

Vântul, furtuna trec, ca tot ce e în natură31 - așa și omul trece.32

Dar cel ce-L caută pe Unul se unește cu Dumnezeu. Cel ce urmează Virtutea se unește cu Hristos, Care rămâne în veac.33


De Domnul Dumnezeul tău să te temi, numai Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi cu numele Lui să te juri. (Deut. 10.20)


Capitolul 24 - Mulţumitul, automăritul, încrezutul, ambiţiosul34


În vârful picioarelor nu se poate sta neclintit35. Cu picioarele încrucişate nu se poate merge36.


Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. (Efes. 6.15)


Atribuindu-şi valoare, nimeni nu străluceşte37. Mulţumitul de sine38 ce stagnează39 nu este stimat. Prin laudă de sine40, nimeni nu acumulează merite. Cine se preamărește nu este apreciat. Cel încrezut nu este respectat.


Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă. (2Cor. 10.17,18)

Satisfăcând ambiţia41, se scurtează traiul.


Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,... (Rom. 2.5)


Cel ce urmează pe Hristos îi evită42 pe aceștia toți.


Iar El i-a zis: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu. (Luca 9.60)

Capitolul 25 - La început, Unul, Pronia, Ființa43


Înainte44 de existența Cerului și a Pământului,

Era Cuvântul fără început și fără de sfârșit.

Neschimbat45, Tatăl exista prin Sine Însuși.

Acesta umplea46 totul, era nesfârșit.47

Poate fi considerat ca sursa48 universului49, Creatorul.


La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.(In. 1.1)


Pe Unul nu-L pot numi50, silit să-I dau un nume,

Îl numesc Dumnezeu, Îl cred ca fiind Suprem.

Suprem înseamnă fără de sfârșit,

Fără de sfârșit se poate afla oriunde.

Este atât departe cât și aproape.

Este Cel Atotputernic.51


Că El este Cel care a întocmit munţii şi a făurit vîntul şi descoperă omului gândurile sale; El a făcut zorile şi întunericul şi calcă peste înălţimile pământului. Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui!


Omul urmează legile52 pământului,

Pământul pe cele ale universului,

Universul urmează Proniei lui Dumnezeu,

Care este complet53 în Sine: Sf. Treime.


Căutaţi pe Cel care a făcut Orionul şi Pleiadele, pe Cel care preface dimineaţa în întuneric adânc şi întunecă ziua ca noaptea, pe Cel care cheamă apa mării şi o varsă peste fata pământului. Domnul este numele Lui!” (Amos 5.8)


Înainte de Cer şi Pământ există Ființa Absolută. (O Ființă fără formă, ca fiind mai presus de orice formă!). Este un calm profund, imaterial, ce emană din ea. Ea singură există şi rămâne fără schimbări. Pătrunde pretutindeni şi este fără nici o mărginire. Din Puterea54 Sa îşi trag obârşia Cerul şi Pământul.


« Iar Domnul a făcut cerul cu puterea Sa, a întărit lumea cu înţelepciunea Sa şi cu priceperea Sa a întins cerurile... Eu am făcut pământul şi pe om şi vieţuitoarele cele de pe faţa pământului cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu cel puternic şi l-am dat cui am vrut.... Că aşa zice Domnul către mine: Privesc liniştit din locaşul Meu, întocmai ca adierea fierbinte a verii la lumina soarelui, ca norul de rouă în zăduful secerişului. » (Ier. 10.12, 27.5, Isaia 18.4)


Nu-I ştiu numele; I se spune Suprema Ființă: Unul. Dumnezeu. Nevoit să-I atribui însuşiri, L-aş numi MARE.55 Mare fiind, L-aş numi de NEÎNCHIPUIT.56 De neînchipuit fiind, L-aş numi INACCESIBIL.57 Inaccesibil fiind, L-aş numi OMNIPREZENT.58


« Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta. Şi am zis:

Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu.

Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei. » (Ps. 138.7-12)


Capitolul 26 - Greul/uşorul, calm și agitație, calitățile liderului59


Greul ascezei60 este rădăcina uşorului vieții ce va să vină61: ceea ce este ușor este deasupra greului.


Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste,...” (Luca 21.34)


Calmul62 este deasupra agitației63: calmul este stăpânul mişcării.


Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi!” (Exod 14.14)


De aceea credinciosul îşi păstrează totdeauna seriozitatea; el totdeauna îşi păstrează calmul64: înțeleptul se eliberează de griji65 și de agitație. În mijlocul lumii fremătând, el rămâne în repaos.66


Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1.8)


Conducătorul nu trebuie să fie superficial67 sau frivol.68 Ce ruşine că regii, căpeteniile, se conduc pe sine în mod uşuratic! Superficialitatea nu are bază solidă, superficialitatea îi pierde pe sfetnici.


Fericită eşti tu, ţară, care ai rege un fecior de neam mare şi căpeteniile tale mănâncă la vreme, ca toţi oamenii, şi nu se dau la băutură.” (Ecclesiastul 10.17)


Agitaţia69 îi pierde şi pe regi, graba70 face să se piardă controlul.


Doamne, revarsă pacea peste noi, căci toate lucrurile noastre, pentru noi le-ai făcut!” (Isaia 26.12)


Capitolul 27 - Călătorul bun, oratorul, legarea-închiderea, puterea exemplului71


Bunul72 călător nu lasă urme.73


Căci călători suntem noi înaintea Ta şi pribegi, ca toţi părinţii noştri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ şi nimic nu este statornic.” (1Cron. 29.15)


Oratorul74 bun nu se pierde în discuții.75


Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,...” (1Tim. 6.4)


Cel ce evaluează76 lucrurile nu se pierde77 în calcule.78


Să nu faceţi nedreptate la judecată, la măsură, la cântărit şi la măsurătoare. Cântarul vostru să fie drept, greutăţile drepte, efa dreaptă şi hinul drept. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-am scos din pământul Egiptului.” (Lev. 19.35,36)


Ușii79 încuiate bine nu-i trebuiesc mai multe încuietori, paznicul80 bun nu se foloseşte de încuietori şi totuşi nu se poate deschide ceea ce el a închis.81 Legând ceva bine cu o funie, alte funii nu mai sunt necesare82; Cel ce ştie să lege nu se foloseşte de funii, dar nu se poate desface ceea ce El a legat.


Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Mat. 18.18)


Avva îi ajută83 pe toți, chiar şi numai prin prezența sa. Toate lucrurile din jurul său sunt la locul lor. În felul acesta, avva e ajutor şi sprijin pentru toţi oamenii care îşi doresc să fie îndrumaţi.84 El este ajutor şi sprijin pentru toate făpturile care au nevoie, fără a dispreţui pe vreunul. Se poate spune că mintea lui e de două ori luminată.


Dacă fratele tău va sărăci şi va ajunge la strâmtorare înaintea ta, ajută-l, fie străin, fie băştinaş, ca să trăiască cu tine.” (Lev. 25.35)


Cel ce e bun învață pe cel rău prin exemplul bun,85 cel ce e rău învață pe cel bun prin exemplul rău. Cei ce nu prețuiesc pe Hristos și-a Lui învățătură trăiesc himere, se înşeală amarnic, deși poate au o educație aleasă.


Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă,...” (Tit 2.7)


Cel ce nu cinsteşte86 pe Învățătorul87 său şi cel ce nu iubeşte unealta de care se foloseşte, cu toate că se poate numi pe sine însuşi „ucenic”, este de fapt adâncit în eroare. Acest adevăr este tot atât de însemnat pe cât este de adânc.


Cel care primeşte cuvântul învăţăturii să facă parte învăţătorului său din toate bunurile.” (Gal. 6.6)


Înțeleptul e profund,88 fin, în tot ce face.


Ca ploaia să curgă învăţătura mea şi graiurile mele să se coboare ca roua, ca bura pe verdeaţă şi ca ploaia repede pe iarbă.” (Deut. 32.2)


Capitolul 28 - Despre puterea chipului, talanții, eruditul smerit, armonia, lumina89


Cel care ştie ce mare este forţa şi valoarea chipului divin din el şi ştie totuşi să rămână smerit90, este demn să intre în Împărăţie. Lumina veşnică nu-l va părăsi şi va deveni asemenea unui copil91: pur.92


Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?” (Ps. 26.1)


Cel ce-şi cunoaşte talanții şi ştie să rămână în umbră93 este model94 pentru împărăţie.


Că înalt este Domnul şi spre cele smerite priveşte şi pe cele înalte de departe le cunoaşte.” (Ps. 137.6)


Cel ce se știe erudit și-și ține simplitatea este exemplul95 bun.

Cel ce atinge gloria96 și rămâne modest are virtutea smereniei. Cel ce cunoaşte gloria şi ştie să rămână umil97 este demn să intre în Împărăţie.


Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi decât să împarţi prada cu cei mândri.” (Pilde 16.19)


Astfel, dragostea,98 care e veşnică, va deveni nemărginită99 în tine şi te vei întoarce în simplitatea dintru început. Adunând har peste har, vei reveni la sursa de unde toate au ieșit: Cuvântul.


Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.” (Col. 3.14)


Hristos, Cuvântul Cel dintru început,100fărâmiţându-Se”,101 a dat viaţă atâtor vase102 - tuturor fiinţelor103 din lume.


Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte.” (In. 5.21)


Fratele care are pe Cuvântul este cel mai bun avvă. Cârmuirea104 sa plină de dragoste este foarte largă şi nu vatămă pe nimeni:

Cel sfânt e astfel într-o continuă armonie,

Se scaldă în lumină, se află în repaos.

Fiind în repaos105 iconic „atinge” infinitul, se învăluie în lumină.


«Şi a plecat Ahab să mănânce şi să bea; iar Ilie s-a suit în vârful Carmelului şi s-a aplecat la pământ până a atins genunchii cu faţa sa. Şi a zis ucenicului său: Du-te şi te uită spre mare! Şi s-a dus el şi s-a uitat şi a zis: Nu văd nimic! El i-a zis: Du-te şi fă aceasta de şapte ori”.» (3Regi 18.42,43)


Capitolul 29 - Reforma societății, stăpânirea lumii, cumpătarea106


Când un om fără putere infinită vrea să reformeze societatea şi să o desăvârşească, este evident că nu va reuşi niciodată. Cel care dorește să stăpânească lumea, dându-i amprenta107 sa, poate reuși? Căci lumea este în mişcare, se schimbă permanent.108

Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră.” (1In. 5.4)


Cosmosul109 este asemenea unui Disc;110 fără Hristos111, nu are rost jertfa. De încearcă să-l şlefuiască, îl strică; de vrea să-L însuşească, Îl pierde.


Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (In. 15.5)


Printre fiinţe, într-adevăr unele merg în frunte şi altele le urmează, unele sunt puternice, altele slabe, unele înaintează, altele se opresc. La drum, unii-s în față, alții-n spate, unii respiră greu, alții ușor, unii sunt tari, alții mai slabi, unii umblă în car, alții pe jos.112 Iată pentru ce, când conduce, înţeleptul lasă la o parte luxul, orgoliul şi vanitatea celui îmbătat de puterea efemeră.


Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!” (Apoc. 3.17)


Cel credincios păstrează pe Iisus, în inima sa;113 în armonie nu exagerează,114 nici nu lenevește, nici cu trupul, nici cu mintea.


Că în El se va veseli inima noastră şi în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit... Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.” (Ps. 32.20, 140.4)

Capitolul 30 - Forța, războaiele, răul ca un bumerang115


Preotul ce se lipește116 de Unul nu recurge la forță pentru a cuceri sufletele. Căci știe că-n atac ripostă va primi.


Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” (Mat. 26.52)


De urmează lui Hristos, cel ce sfătuieşte117 nu va trebui să recurgă la agresivitate118 pentru a se impune.119


Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate!” (Ps. 66.3)


Răul120 făcut altora121 întotdeauna se va întoarce.122


Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare.” (Ps. 7.15,16)


În pământurile pe unde au trecut armatele123 cresc spinii şi pălămida; după războaie124 îndelungi, urmează ani de mari lipsuri, urmează distrugeri mari, boli și foamete.


Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.” (Mat. 24.7)


Cel luminat125 nu recurge la forță pentru a-și crea glorie. Își conduce treburile fără a supăra sau jigni pe nimeni. El nu recurge la luptă decât forțat, pentru a se apăra, iar lupta e spirituală.


Înţelepciunea este mai de preţ decât armele de luptă; dar o singură greşeală nimiceşte mult bine.” (Ecclesiastul 9.18)


Liderul bun ştie să învingă, dar ştie şi să se oprească şi să fie cumpătat în victorie.126 Ştie să învingă127, fără să se fălească;128 nu e încrezut şi nu caută să-şi satisfacă ambiţia129, nu e aspru inutil. Astfel, el nu tulbură armonia130 emoțională.


În mâna Domnului este izbânda omului şi Domnul este Cel Care pune mărirea Sa pe fruntea stăpânitorului.” (Ecclesiasticul 10.5)


Cel ce folosește forța131 nu este pe Căile lui Dumnezeu132, iar cel ce nu este pe Cărare133 va pieri. Oamenii îmbătrânesc; ajunşi la deplinătatea forţelor, abuzează134 în mod prostesc de ele. Aceasta nu înseamnă a urma calea împărătească.135 Cine nu urmează lui Hristos, nu-L are ca model, suferă şi în cele din urmă piere jalnic.


Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.” (Ps. 72.26)

Capitolul 31 - Armele, forța, victoria, pacea136


Armele aduc nenorociri. Cel ce urmează lui Hristos le detestă. Armele cele mai bune aduc nefericire. Toate fiinţele se tem de ele, de aceea cel care urmează lui Hristos nu le preţuieşte, arma lui este rugăciunea137, arma lui este Numele138 Iisus.


Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii,...” (2Cor. 10.4)


Credinciosul nu folosește forța139 decât constrâns de necesitate. Chiar și atunci o folosește cu reținere.140


Mai puternic este un înţelept decât un voinic şi cel priceput decât unul plin de putere.” (Pilde 24.5)


Avva nu se gândeşte decât să menţină pacea şi armonia. El cinsteşte viaţa. Cel ce face război cinsteşte moartea. Armele nu sunt mijloace de fericire, ele nu sunt uneltele înţelepciunii sau ale înţeleptului; acesta nu le foloseşte nici silit. El are în vedere în primul rând calmul, fericirea şi contemplaţia-repausul. El nu se bucură de victorie, căci ar însemna să se bucure de paguba semenilor; cel căruia i se împuținează oamenii nu reuşeşte să conducă bine.


Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.(Iacov 3.17)


Cel ce se bucură de răul altora nu este cu Dumnezeu. Victoria141 nu este celebrare, ci funeralii - cel ce învinge este pe locul ce l-ar avea la funeralii. Cel ce necăjește pe oameni ar trebui să plângă.


Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce se bucură de necazurile mele; să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se laudă împotriva mea... Căci Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii.” (Ps. 34.25, Cartea înţelepciunii lui Solomon 1.13)


Credinciosul, chiar și când învinge, nu se bucură de victoria142 lui. Intră în bătălie143 mâhnit că trebuie s-o facă.


Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.” (Luca 10.20)

Capitolul 32 - Etern şi nenumit; despre oprire, despre limită144


Dumnezeu este etern145 şi nu poate fi numit.


Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!” (Ps. 8.9)


Căile146 Lui, lumea întreagă nu le poate cuprinde.147


Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui.” (Ps. 24.11)


Dacă un rege ar putea să şi le însuşească,148 toate fiinţele ar veni să i se supună. În Hristos, Cerul şi pământul s-au unit149 şi-L sprijinesc cu duioşia şi puterea lor. La sfârșit, poporul Lui se va linişti.


Domnul tărie poporului Său va da, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace.” (Ps. 28.11)


Cel ce ştie să se oprească150 atunci când trebuie151 nu este în primejdie să se piardă.


Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui îşi păzeşte sufletul lui de primejdie.” (Pilde 21.23)


Unul Dumnezeu este mai presus pentru a fi definit.152 Manifestându-Se, abia atunci, capătă un nume.


Să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit.” (Ps. 148.5)


Dumnezeu întrepătrunde153 permanent tot universul. Toate fiinţele vin la existență prin Cuvântul154 şi apoi se întorc155 la Dumnezeu, ca râurile în fluvii şi oceane.


Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El cuprinde toate şi ştie orice şoaptă.” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 1.7)


Când avva urmează lui Hristos, este urmat onest de ucenici și pacea va dăinui în obște. Credinciosul care cunoaște pe Dumnezeu156 își știe limitele,157 cel ce-și cunoaște limitele este pe cărările mântuirii.158


Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.” (Col. 3.15)


Dumnezeu întrepătrunde159 totul, toate ființele se întorc la Dumnezeu; cel credincios, știind aceasta, preaslăvește160 pe Dumnezeu în tot ce face.


Dacă vrei să spui: Iată n-am ştiut nimic!, oare Cel ce cântăreşte inimile nu pătrunde cu privirea şi Cel ce veghează peste sufletul tău nu ştie şi nu va răsplăti omului după faptele lui?” (Pilde 24.12)

Capitolul 33 - Cunoaşterea, victoria, perseverența, puterea harului161


Cel ce-i cunoaşte162 cât de cât pe alţii se poate numi inteligent;163 cel ce se cunoaşte pe sine este cu adevărat iluminat şi înţelept. Cel ce cunoaşte pe Hristos s-a întâlnit cu El, a ajuns la liman și e pe calea desăvârșirii neîncetate.


Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele” (Ps. 138. 23)


Să-i cunoşti pe alții este înțelepciune,164

Să te cunoşti pe tine însuţi este iluminare.165

Să-L cunoşti pe Unul este îndumnezeire.


Că a Te cunoaşte pe Tine este dreptate desăvârşită şi a şti puterea Ta este rădăcina nemuririi.” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 15.3)


Cel ce poate să-i învingă pe alţii este tare, cel ce s-a învins pe sine166 este cu adevărat mereu puternic. Să învingi un adversar este tărie, să te învingi pe tine însuţi este cu adevărat putere.


Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Rom. 6.11)


Cel ce cunoaşte îndestularea167 e foarte bogat. Cel ce este energic are un scop168 în viaţă. Cel ce nu se depărtează de firea169 sa trăieşte mult.


Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune.(Ecclesiastul 11.9)


Mulțumit170 cu ce are, înțeleptul este bogat; cel perseverent171 îşi atinge scopul. Cel care nu-și pierde țelul172 se menține.


Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,...” (1Tim. 1.5)


Chiar și după moartea fizică, puterea173 harului Celui Sfânt produce efecte asupra trupului şi sufletului sfântului. Astfel, el trăiește în eternitate,174 nu cunoaște stricăciunea.175


Întru pomenire veşnică va fi dreptul; de vorbire de rău nu se va teme... Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor săi.” (Ps. 111.6, Cartea înţelepciunii lui Solomon 2.18)



Capitolul 34 - Omniprezenţa, infinitul, detaşarea176


Dumnezeu cuprinde177 tot universul, toate își au izvorul în Cuvântul.


Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.” (Ps. 35.9)


Dumnezeu, ca un ocean, se întinde la stânga şi la dreapta şi în tot universul. Prin puterea Sa nesfârşită vin în existenţă toate fiinţele; El le oferă toată libertatea,178 fără să le domine. Nu respinge pe nimeni și nimic.

Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple.” (Efes. 4.10)


Cel care umblă pe cărările mântuirii e credincios, dar nu-și însușește laude. E generos, dar nu profită de recunoștința altora. Fără patimi - dorințe -, trece nebăgat în seamă. Înfăptuiește lucruri bune,179 dar nu-și atribuie merite.180


Nu urma dorinţelor şi tăriei tale, ca să umbli în poftele inimii tale... Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.” (Ecclesiasticul 5.2, Efes. 4.32)


Smerindu-Se,181 Înțelepciunea182 este cu adevărat măreață; fiind detaşat,183 vei putea face lucruri mari.


Tăria mea şi mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu şi-L voi preaînălţa!” (Exod. 15.2)





Capitolul 35 - Rugăciunea lui Iisus, pacea, transcendentul184


Păstrează în inima ta permanent rugăciunea lui Iisus185 şi lumea va veni dornică de înţelepciune la tine. Ea va veni spontan şi va profita de bunătatea Lui pentru a atinge astfel pacea, fericirea şi liniştea ca pe o haină a Lui.


Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.” (Ps. 118.66)


În Unul sunt armonia, sănătatea, pacea și fericirea.186 Cel ce gustă din dulceața187-I, va vrea să rămână.


Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.” (Ps. 33.8)


Dar Unul este cu mult mai profund, transcende gustul, nu poate fi văzut, auzit, simțit sau cuprins.188 Privit, nu se poate vedea, ascultat, nu se poate auzi; puterea Sa este nesfârşită. Tatăl - Treime este Supremul, Atotputernic pentru credinciosul înţelept.


În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.” (Apoc. 1.16)

Capitolul 36 - Contracția-dilatația, slab-tare; a dărui; despre arme189


Când un lucru se contractă, e sigur că era dilatat.190 Ceva se contractă pentru că era dilatat. Și invers: ceva se dilată pentru că era comprimat.191


Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi mă nimiceşti cu iureşul furtunii.” (Iov 30.22)


Ceva slăbește pentru că era tare. Când devine slab,192 e sigur că a avut forţă. Și invers e valabil. Ceva se înalță pentru că era jos.193 Când se depreciază, înseamnă că era înălţat. Când se despovărează, înseamnă că era covârşit.


S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;” (Filip. 2.8,9)


Cineva primește pentru că a dat: dăruind vei dobândi.194


Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate.(Luca 11.41)


Toate acestea sunt totodată şi clare şi tainice.195 Slabul196 învinge tarele, moalele197 biruie198 asprul.


Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!” (1Cor. 4.10)


Peştele să nu încerce niciodată să iasă199 din apă.200


Din uşa cortului adunării să nu ieşiţi, ca să nu muriţi, căci aveţi pe voi mirul de ungere al Domnului! Şi s-a făcut drept cuvântul lui Moise.” (Lev. 10.7)


Prin simplitate201 se aduce pacea, încrederea aduce armonie.202 În societate, armele203 trebuie restricționate poporului. Liderul înțelept nu face uz de forță.


Învaţă unde este înţelepciunea, unde este tăria, unde este puterea înţelegerii, pentru a cunoaşte de asemenea, unde este lungimea zilelor şi viaţa, unde este lumina ochilor şi pacea!” (Baruh 3.14)

Capitolul 37 - Dumnezeu inactiv; oprirea; regele-supuşii; simplitatea204


Dumnezeu pare inactiv,205 dar totul este îndeplinit.


Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte... Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.” (1Cor. 12.11, In. 15.1)


Sfântul reflectă etern non-acţiunea - oprirea în odihna Sf. Duh.206


Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale.” (Evr. 4.10)


Dacă liderii ar urma pe Hristos, lumea s-ar îndrepta prin ea însăși? Nu. De aceea este nevoie de un sistem de justiţie.207 Dacă regele şi supuşii săi ar practica virtuțile creștine, toate fiinţele ar ajunge la ţinta lor rapid şi cu uşurinţă? Nu.


Iar dacă vă veţi îndrepta cu totul căile şi faptele voastre, dacă veţi face judecată cu dreptate între om şi pârâşul lui, dacă nu veţi strâmtora pe străin, pe orfan şi pe văduvă, nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi nu veţi merge după alţi dumnezei spre pieirea voastră,... ” (Ier. 7.5,6)


Unul-Treime208 pare că reflectă etern non-acţiunea209 şi totuşi, nimic nu rămâne nefăcut.210


El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate... Şi acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul şi Tu olarul, toţi lucrul mâinilor Tale suntem!” (Col. 1.17, Isaia 64.7)


Căutând soluții la multele probleme, simplitatea este de urmat. Simplitatea evită înmulțirea poftelor.211 Dorințele puține aduc liniștea. Fără multe pofte, sufletul se armonizează prin har.212 Lipsa/absenţa dorinţelor înseamnă fericire, pace.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.” (Mat. 23.13)


Întâlnirea cu Hristos aduce nepătimirea.213 Astfel, sfântul se va îndrepta către Hristos şi spre sine însuşi şi prin chipul divin din el va putea „atinge” Absolutul.


O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!” (Gal. 4.19)



Capitolul 38 - Publicitatea, contemplația - non-acțiunea, propaganda, profunzimea214


Credinciosul care nu-și afișează215 virtutea - acela este virtuos. Credincioșii avansați nu au promovare lumească, ei au virtute. Cei ce ţin la virtutea lor nu vor publicitate.


Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Mat. 6.24)


Viața creștină superioară corespunde Non-Acţiunii, contemplării,216 ea nu are intenţii. Reclama nu acţionează decât cu intenţia ascunsă de a fi apreciată şi recunoscută. Bunătatea superioară acţionează întotdeauna fără intenţii. Omul încrezut își afișează virtutea și de aceea este slab.


Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura.” (Ps. 15.11)


Oamenii credincioși nu au merite lumești, ei au virtuți creștinești. Cei ce ţin la smerenia lor nu caută reclamă.217


Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.” (Mat. 6.2)


Dragostea218 adevărată nu are intenţii. Propaganda219 nu acţionează decât cu intenţia ascunsă de a fi apreciată şi recunoscută.


Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.” (Mat. 6.5)


Bunătatea Înțelepciunii este în Sine,220 astfel că, treptat, oamenii Îl urmează.221


Dar Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei... Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”(Luca 7.35, In. 8.12)


Urmând Unului Dumnezeu apare și iubirea.222 Când iubirea dispare, apare bunăvoința,223 când bunăvoința dispare, apare compasiunea,224 când compasiunea dispare, urmează regulile. Prin reguli, sinceritatea și încrederea dispar. Astfel apar apoi confuzia și distorsiunea evenimentelor, dezinformarea.


Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere,...” (Filip. 1.9)


Avva vede și adâncul,225 nu numai suprafața.226 Vede fructul potențial în floare. Astfel, prin harul divin, vede esența, perenul,227 în locul manifestărilor trecătoare.228


Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.” (2Cor. 4.18)


Când omenirea a pierdut raiul, nu a mai avut decât virtutea nădejdii. Apoi a redescoperit bunătatea; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea; pierzând dreptatea, a stabilit în final statul,229 ierarhiile lumești, ceremoniile lumești.


Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;” (1In. 2.15)


Cunoaşterea eronată este aparenţa Cărării Împărăției şi începutul prostiei. Creștinul adevărat preţuieşte ceea ce este de seamă şi nu ceea ce este uşuratic; el are în vedere fructul,230 nu floarea;231 pe aceasta o nesocoteşte şi se uită la rod.232


Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.” (Efes. 4.25)


Capitolul 39 - Echilibrul, demnităţile233


Dintru început, Creația primi unitatea:234 Cerul avu neprihănirea; Pământul - stabilitatea; Sufletul omului - cunoaşterea; Golul nu se inventase, era plinătatea Duhului; Fiinţele pământeşti avură naşterea.


Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!... Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Gen. 1.22, 28)


Fără235 Unul Dumnezeu, omul se depărtează de Cer,236 fără Unul Dumnezeu își pierde stabilitatea pe Pământ.237


Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.” (Ps. 72.26)


Când echilibrul dispare, sufletul se cere și omul dispare.238 Sau, când sufletul se cere, echilibrul dispare și omul moare.239


Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12.20)


Creștinul vede totul într-un echilibru, este modest, nu intervine brutal. El lasă pe Dumnezeu să Se manifeste; unindu-se cu Dumnezeu cel Unul, sfântul intră în liniște,240 pace, armonie.241


Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri.” (Ps. 21.33)


Calitatea de a fi demn se reazemă pe ceea ce este obişnuit, mărirea pe ceea ce este considerat mai jos. Împăraţii se numesc ei înşişi „slugi nevrednice”, oameni fără însemnătate. Astfel, ei arată că rangurile nu izvorăsc din ei înşişi, ci că sunt întemeiate pe cei de jos:242 într-adevăr, un car fără roţi nu mai e car. Împăratul nu trebuie să fie nici suprapreţuit ca diamantul, nici nebăgat în seamă ca piatra.


Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.” (Luca 20.25)


Capitolul 40 - Treimea creatoare; cum urcăm243


Condiţia mersului către Dumnezeu: întoarcerea la origini244 - Cuvântul. Modul de acţiune: fără forţare neadecvată, multă rugăciune.


Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.(Apoc. 19.13)


Toate sunt create de Fiinţa Divină - Treimea cea nedespărțită. Fiinţa omului, la rândul ei, provine din cuvânt-logos. 245


Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut.” (Apoc. 4.11)


ADDENDA

Dumnezeu246

Multă vreme populația regatelor Israel și Iuda L-a venerat pe YHWH, ca pe un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecții din partea acestuia, fără a nega însă existența divinităților țărilor vecine. Această practică se numește „monolatrie”, evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeități. Astfel, Biblia ne spune247 că:

  1. regele David a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”), adică „Baal știe248 și că

  2. Saul, și el, a avut un fiu numit Eșbaal249, adică „omul lui Baal”.

Biblia250 îl citează pe Moise, spunând: „Cine e ca Tine între dumnezei, Doamne?”. Psalmii251 reiau ideea: „Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne”. Tot în Psalmi252, despre Dumnezeu ni se spune că stă de vorbă într-o adunare de dumnezei. El judecă în mijlocul dumnezeilor” sau „alți dumnezei se închină Lui253. Aceeași idee a „zeului nostru printre alți zei” este reluată și-n Exod254, unde Ietro, socrul lui Moise, declară: „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii”.255 La babilonieni, zeul Marduk întruchipează din ce în ce mai mulți zei256. Acest fenomen de unificare a panteonului național are corespondență și în religia Egiptului, deși nici babilonienii, nici egiptenii nu au atins monoteismul iudaic. Există și alte, destul de numeroase, instanțe în care Biblia (Vechiul Testament) trădează politeismul, care însă nu sunt neapărat atȃt evidente în textele traduse pe cât sunt în cel original ebraic.257 Dovezi arheologice vin să sprijine textul biblic, demonstrând că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulți dumnezei în afară de YHWH, precum Baal, Așera (soția lui YHWH), Milkon și Kemos. Panteonul evreiesc era ierarhic, în el intrând și kerubimi (sau heruvimi),258 ființe fantastice cu aripi de acvilă, cunoscute și de către alte populații canaaneene, serafimi (șerpi înaripați), etc.


Eternitatea259


Ȋn limbajul comun, eternitatea este fie un timp infinit, fie o perioadă de timp lungă, neprecizată. Cu toate acestea, în filosofia clasică, veșnicia este definită ca ceea ce există în afara timpului, în timp ce sempitern este conceptul care corespunde definiției colocviale pentru eternitate, având ca înţeles veşnicia, calitatea de a fi nepieritor. Veșnicia este un concept important în multe religii, unde Dumnezeu sau zeii se spune că sunt veșnici. Unii, cum ar fi Aristotel, ar spune același lucru despre cosmosul material în ceea ce privește veșnicia atât în trecut, cât și în viitor, și la fel ca formele platonice eterne, neschimbabilitatea ar fi considerată esențială. Metafizica eternităţii studiază acea eternitate care există în mod necesar în afară (independent) de spațiu și timp. O altă întrebare importantă este dacă „informația” sau Forma este separabilă de minte și materie. Cosmosul nu are început, a susținut Aristotel. În metafizica lui Aristotel, eternitatea este nemișcatul care mişcă (Dumnezeu), înțeles ca gradientul sinergiei totale („produce mișcarea de a fi iubit”). Boețiu a definit eternitatea ca „deținerea vieții veşnice simultan completă și perfectă”. Veșnicia este adesea simbolizată prin imaginea unui șarpe care-şi înghite propria coadă, cunoscut sub numele de Ouroboros (sau uroboros). Cercul este, de asemenea, utilizat în mod obișnuit ca un simbol pentru eternitate, de asemenea avem simbolul matematic al infinitului, cifra opt culcată. Un alt termen prin care se exprimă noțiunea de eternitate este cuvântul eon.260 Cu toate că termenul eon poate fi utilizat cu referire la o perioadă de un miliard de ani261, utilizarea sa mai frecventă este pentru orice perioadă de timp lungă, nedeterminată. Eon se poate referi, de asemenea, la cei patru eoni de pe scara de timp geologică, care alcătuiesc istoria Pământului262. În Biblie, traducerea cuvântului eon provine din cuvântul ebraic Olam și cuvântul grecesc aion. Aceste cuvinte au o semnificație similară și unele traduceri folosesc cuvintele „veac” sau „vecii vecilor”. Alte versiuni le traduc prin indicarea eternității: etern, veșnic, etc. Cu toate acestea, există excepții în toate traducerile majore, cum ar fi Matei 28.20: „Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”, în care cuvântul „veacului” este o traducere a cuvântului eon. Ȋn acest verset, traducȃnd eon prin etern, ar rezulta expresia contradictorie „sfârșitul eternitǎții”, astfel încât se pune întrebarea dacă ar trebui să fie vreodată tradus astfel. Promotorii Apocatastazei universale subliniază faptul că acest lucru are implicații semnificative în problema iadului. Iată o comparaţie a versetului Matei 25.46 în diferite traduceri bine cunoscute în engleză:

Platon a folosit cuvântul eon pentru a desemna lumea eternă a ideilor, pe care el a prezumat-o a fi fost „înaintea” lumii sensibile, așa cum a demonstrat în celebra „Parabola peșterii” / „Peștera lui Platon din opera sa Republica. Ideea creștină a „vieții veșnice” provine de la cuvântul ce desemnează viață, zoe, și de la o formă de eon, ceea ce ar putea însemna viața în următorul eon, Împărăția lui Dumnezeu, sau Împărăția Cerurilor, la fel de mult ca și de la cuvântul nemurire, ca în Ioan 3.16: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Conform doctrinei creștine a Mântuirii universale, scripturile Noului Testament în greacă folosesc cuvântul „eon” pentru a desemna o perioadă lungă de timp (probabil 1000 de ani) și cuvântul „eonian” pentru „în timpul unei perioade lungi de timp”; astfel, a existat un timp înainte de eoni, iar perioada „eoniană” este finită. După moartea fiecărui om, el este judecat dacă e demn de viața „eoniană” sau de pedeapsa „eoniană”. Astfel, după perioada eonilor, toate pedepsele vor înceta și moartea este învinsă, iar Dumnezeu devine totul în toți263. Acest lucru contrastează cu credința creștină convențională în viața veșnică și pedeapsa veșnică. Tradiția ocultă a templerilor orientali264 vorbește de un „eon magic”, care poate dura mult mai puțin timp, probabil mai puțin de 2000 de ani. Eon poate fi, de asemenea, un nume arhaic pentru ființe atotputernice, cum ar fi zeii.


Golul - nimicul265

Nihilismul266 este o poziție filozofică care susține că a fi267 nu are

Nihiliștii afirmă, în general, că:

Termenul de nihilism mai este folosit uneori ca semnificând o stare de disperare față de inutilitatea existenței. Un atac asupra unei anumite idei, mișcări sau grup poate fi etichetat ca nihilism269; însă acesta este și o poziție filozofică care poate fi adoptată deschis de o persoană.270 Nihilismul este, de asemenea, o caracteristică atribuită unor perioade:

Scepticismul diferă de nihilism prin faptul că nu respinge pretențiile de adevăr în totalitate272; scepticismul nu ajunge neapărat la vreo concluzie în ce privește realitatea conceptelor morale și nici nu este preocupat atât de profund cu întrebări despre însemnătatea unei existențe incognoscibile. În domeniul eticii, nihilist sau nihilistic este adesea întrebuințat ca un termen ce desemnează excepţia, cu semnificația de refuz total al tuturor sistemelor de:

Nihilistul moral este cel ce crede că niciunul din aceste „drepturi” la putere nu este valid.274 Nihilismul nu numai că demite valorile morale existente, ci respinge moralitatea cu totul.275

Nihilismul este un „oaspete neliniştitor”: „Dumnezeu a murit! Dumnezeu a murit! Bisericile vor deveni criptele lui Dumnezeu”. Conceptul de nihilism este foarte complex. El vizează în primul rând anumite ideologii ale secolului al XIX-lea, având ca obiect

Pentru Nietzsche, valorile civilizaţiei occidentale, reprezentate de tradiţia platonician-creştină, nu trebuie doar criticate, ci şi substituite, întrucât ar fi expresia unui nihilism profund. O trăsătură specifică tuturor nihilismelor particulare o reprezintă anihilarea a tot ceea ce asigură supravieţuirea lumii în care trăim, nu numai reducerea până la anihilare a unui sistem cultural dat.

Dualismul religios reprezintă o formă cu totul specială de nihilism, mai ales dualismul care socoteşte trupul sau lumea în întregul ei ca pe ceva esenţialmente rău, corupt, decăzut. Este vorba de o formă de „nihilism religios” care pendulează undeva între „aproape nimic” şi un „nimic absolut”; există un nihilism prezent în dualismul din

Moartea lui Dumnezeu278 este un fapt împlinit pentru oamenii care preferă o persoană prezentă unei noțiuni abstracte, o relație directă unei certitudini intelectuale. Aceștia refuză să identifice realitatea lui Dumnezeu cu necesitatea Primei Cauze279 sau cu Valoarea Supremă280. Paradoxal, ei cutează toate acestea deoarece au o concepție despre Dumnezeu mai pătrunsă de sensul divinului decât concepția presupusă de schemele intelectuale ale metafizicii și ale eticii occidentale etc.

Golul în filozofia lui Democrit281

Democrit este un filozof grec important, descendent al unei familii bogate din Abdera, Tracia. Democrit a călătorit mult282, apoi a revenit în cetatea natală, unde a devenit celebru prin vastitatea și enciclopedismul cunoștințelor sale. Democrit a preluat teoria atomistă a lui Leucip, dascălul său, dezvoltând-o într-un adevărat sistem filosofic, conform căruia la baza lumii se află :

Pentru Democrit, atomii sunt particule

din combinarea lor, iau naștere toate lucrurile care alcătuiesc universul285. Democrit a formulat teza lumilor infinite, spre deosebire de alți filosofi care credeau într-o lume unică, având pământul în centru. Democrit a fost primul care a afirmat că forța motrice a istoriei omenirii este nevoia286, adică necesitățile oamenilor. El a propus şi ideea dezvoltării ascendente a societății omenești. Poziția lui Democrit era antiteza mitului despre epoca de aur și decăderea permanentă a umanității.

Gândirea lui Democrit, cel mai de seamă filosof materialist al lumii antice, a exercitat o puternică influență de la Epicur și Lucrețiu până la Francis Bacon, Galileo Galilei și Leibniz.

Golul la Epicur287

Ideea centrală a filozofiei lui Epicur este ideea democriteană că în realitate nu există decât

că „nimic nu se poate naște din nimic, nici chiar prin voința zeilor”. Pentru Epicur, a fost necesară teoria că nu există decât atomi și spațiul gol288 fiindcă a fost silit, ca și Democrit, de aceeași necesitate : să ajungă la un substrat constant al tuturor lucrurilor și al tuturor schimbărilor din lume. Ideea lui Epicur este că atât o creație absolută, cât și o distrugere absolută a lumii, sunt la fel de imposibile; schimbările calitative se prezintă mereu ca fiind o asemenea producere sau dispariție absolută a opozițiilor și de aceea atomii, ca elemente ultime ale realității, nu pot poseda decât caracteristici deosebitoare cantitative și nu și calitative. Împărțirea fiecărui lucru compus duce, în ultimă analiză, la anumite părticele, ce nu mai pot fi împărțite, așadar la atomi, ce constituie substratul neschimbat al tuturor lucrurilor. Atomii trebuie să fie

fiindcă în caz contrar, dacă împărțirea ar continua la nesfârşit, atunci la sfârșit s-ar nărui totul în neant și apoi din acest neant s-ar produce iarăși toate lucrurile, ceea ce este cu neputință, după Epicur.

Credinţa289

În creștinism, credința cauzează schimbarea, deoarece caută o mai bună înțelegere a lui Dumnezeu. Credința nu este fideism sau simpla ascultare faţă de un set de reguli sau declarații. Creștinii trebuie să înțeleagă în ceea ce ei au credință. Fără a înțelege, nu pot avea o credință adevărată; înțelegerea este construită pe fundația comunității credincioșilor, pe scripturi și pe tradiții, dar și pe experiențele personale ale credinciosului. În traducerile în engleză ale Noului Testament, cuvântul „credință” corespunde în general lui πίστις substantiv din greacă (pistis) sau verbului grecesc πιστεύω (pisteuo), ceea ce înseamnă „a avea încredere, fidelitate, a fi de încredere, a asigura”.

Ȋn iudaism, credința în sine nu este un concept religios. Singura dată când credinţa în Dumnezeu este menționată în cele 24 de cărți ale Bibliei evreiești este în versetul 10 din Cartea lui Isaia, capitolul 43. În acest verset, porunca de a cunoaște pe Dumnezeu este urmată de poruncile de a crede și de a înțelege, ceea ce denotă o ierarhie a importanței. Cu toate acestea, iudaismul recunoaște valoarea pozitivă a emunah290 și statutul negativ al apikorus (eretic), dar credința nu este la fel de accentuată sau centrală cum este în alte religii, în special creștinismul și islamul. Ar putea fi un mijloc necesar pentru ca cineva să devină un evreu religios practicant, dar accentul este pus pe cunoaștere adevărată, profeție adevărată și practică, mai degrabă decât pe credința însăși. Foarte rar, termenul desemnează o învățătură care trebuie să fie crezută. Iudaismul nu are nevoie de un termen pentru a-L identifica în mod explicit pe Dumnezeu291. Mai degrabă, este vorba de a onora o idee (personală) despre Dumnezeu, concept susținut de numeroasele principii citate în Talmud; Dumnezeu este definit mai ales prin ceea ce nu este. Astfel, nu există nicio formulare de principii iudaice ale credinței, care sunt obligatorii pentru toți evreii. În scripturile evreiești, încrederea în Dumnezeu - emunah - se referă la modul în care acționează Dumnezeu față de poporul său și modul în care acesta trebuie să-I răspundă; ea este înrădăcinată în legământul veșnic stabilit în Tora, în special în Deuteronom 7.9.



Evitarea conflictului292

Evitarea se poate dovedi chiar utilă şi este în anumite situaţii necesară, dar uneori poate duce la escaladarea conflictului sau la degenerarea lui în ceva mult mai greu de ţinut sub control. Putem vorbi despre opt tipuri de evitare care pot fi combinate şi folosite cu succes dacă situaţia o permite :

  1. Evitarea agresivă293,

  2. Evitarea pasiv-agresivă294,

  3. Evitarea pasivă295,

  4. Evitarea prin renunţare296,

  5. Evitarea prin surogat297,

  6. Evitarea prin negare298,

  7. Evitarea prin rezolvarea prematură a problemei299,

  8. Evitarea prin capitulare300.



Numele lui Dumnezeu301

Diferite tradiții au liste de multe nume date lui Dumnezeu, dintre care multe enumeră diferitele calități ale Ființei Supreme. Cuvântul „Dumnezeu este utilizat de mai multe religii ca un substantiv sau ca un nume pentru a se referi la diferite divinități. Echivalenți mai vechi, pentru cuvântul „Dumnezeu” includ proto-semiticul El, ebraicul biblic Elohim, în arabă ‘Ilah (Alah sau Dumnezeu) și în aramaica biblică Elah (Dumnezeu). Ȋn multe dintre aceste limbi, numele personal al lui Dumnezeu poate fi dedus din atribute sau din omonime. De exemplu, în iudaism, tetragrama este uneori legată de Ehyeh (voi fi) din ebraica veche. Legătura dintre diferitele teorii și interpretările date numelui „Unului Dumnezeu”, folosit pentru a desemna Ființa Supremă, din care derivă toate celelalte atribute divine, a fost un subiect de dispută ecumenică între cercetătorii occidentali și cei orientali timp de peste două secole. În teologia creștină, cuvântul trebuie să fie unul personal și un nume propriu-zis al lui Dumnezeu; prin urmare, nu poate fi considerat o simplă metaforă. Pe de altă parte, numele lui Dumnezeu într-o altă tradiție sunt exprimate uneori prin simboluri. S-a pus întrebarea dacă numele divine folosite de diferite religii sunt echivalente… Dumnezeu302 este de asemenea cunoscut sub numele de El Shaddai. Acest nume este de obicei tradus ca „Dumnezeul cel Atotputernic”, cu toate acestea, derivarea cuvântului „Shaddai” nu este cunoscută... Cel mai important dintre Numele lui Dumnezeu este Numele din patru consoane reprezentate de literele ebraice Yod-Heh-Vav-Heh (YHVH). Este adesea menționat ca Numele inefabil, Numele nespus sau Numele deosebit. Lingvistic, acesta este legat de rădăcina ebraică Heh-Yod-Heh (a fi), și reflectă faptul că existența lui Dumnezeu este veșnică. La fel ca alte nume proprii ebraice, numele lui Dumnezeu303 este mai mult decât un substantiv propriu, un titlu distinctiv. El semnifică concepția ebraică asupra naturii divine sau a caracterului divin și relația lui Dumnezeu cu poporul Său. El reprezintă Divinitatea așa cum Ea se face cunoscută credincioșilor și reprezintă toate acele atribute care au legătură cu relația dintre ei și care sunt revelate prin lucrarea Sa față de ei. O nouă manifestare a interesului sau a providenței Sale poate da naștere la un nume nou. Astfel că un nume vechi poate dobândi, de asemenea, un conținut nou și o semnificație nouă rezultate din experierea acestei relații sacre, nouă și variată...

Astfel, prin urmare, poate fi ușor de înțeles modul în care numele divin este adesea înţeles ca fiind echivalent cu prezența sau puterea Sa sau cu Slava divină. În Ex. 23.20-23 se promite că îngerul lui YHWH va conduce și va da victorie poporului Său, care, în schimb, trebuie să dea dovadă de ascultare și respect, căci Domnul spune: „Numele meu este în el. Credinciosul israelit nu va avea pe buze numele unui alt zeu, unul fals304. A menționa numelui lui YHWH înseamnă a afirma încrederea în puterea Lui și în ajutorul prezent și eficient al Lui. Numele provoacă emoție, dragoste, bucurie și laudă305. Acest nume este, prin urmare, într-o legătură specială cu altarul sau cu Templul, locul unde sălășluiește numele Lui306, sau „locul pe care Domnul Dumnezeul tău îl va alege, din toate triburile voastre, să așeze acolo Numele Lui307. Templul este „locul numelui Domnului oștirilor, muntele Sionului308. Într-unul sau două pasaje destul de târzii, „numele” este folosit în mod absolut, fără îndoială, ca un echivalent pentru „numele YHWH309.

YHWH

Dintre numele lui Dumnezeu din Vechiul Testament, cel care apare cel mai frecvent (de 6823 de ori) este așa-numitul Tetragrammaton, YHWH, numele personal, distinctiv, al Dumnezeului lui Israel. Acest nume este frecvent reprezentat în traducerile moderne prin forma „Iehova”, care, cu toate acestea, se pare că este o imposibilitate filologică. Această formă a apărut prin încercarea de a pronunța consoanele numelui cu vocalele din Adonai (= „Domn”), pe care masoreții le-au introdus în text, astfel că Adonai urma să fie citit ca un „Keri perpetuum” în loc de YHWH. Atunci când numele Adonai în sine îl precede, pentru a se evita repetarea acestui nume, YHWH este scris de masoreți cu vocalele din Elohim, caz în care se citeşte Elohim în loc de YHWH. Ca urmare a acestei vocalizări masoretice, versiunile autorizate și revizuite din limba engleză310 traduc YHWH prin cuvântul „Domnul”, în majoritatea cazurilor.

Acest nume, potrivit cu Ex. 3. (E), s-a făcut cunoscut lui Moise într-o viziune la Horeb. Într-o narațiune paralelă311, se afirmă că numele nu era cunoscut patriarhilor. Acesta este utilizat de către unul dintre manuscrisele Genezei (J), dar rar și aproape deloc de celelalte. De asemenea, utilizarea acestuia este evitată de către unii autori de mai târziu. El nu apare în Ecclesiastul, iar în Daniel se găsește numai în cap. 9. Autorul Cronicilor prezintă o preferință pentru forma Elohim, iar în Ps. 42-83 Elohim apare mult mai frecvent decât YHWH, probabil fiind înlocuit în unele locuri, la fel ca în Ps. 53.312

În aparență, YHWH este imperfectul la persoana a treia singular, „Kal” al verbului „a fi”, ceea ce înseamnă, prin urmare, „El este”, sau „El va fi”, sau, poate, „El trăiește”, ideea originară a cuvântului fiind, probabil, „a sufla”, „a respira” și, prin urmare, „a trăi”. În acord cu această explicație este semnificația numelui dat în Ex. 3.14, unde Dumnezeu este reprezentat ca vorbind și, prin urmare, ca folosind prima persoană „Eu sunt”. Sensul ar fi, prin urmare, „Cel care este auto-existent, auto-suficient”, sau, mai concret, „Cel care trăiește”, concepția abstractă a existenței pure fiind străină de gândirea evreilor. Nu există nici o îndoială că ideea vieții a fost strâns legată de numele YHWH din cele mai vechi timpuri. El este Dumnezeul cel viu, în contrast cu zeii lipsiți de viață ai neamurilor și El este sursa și autorul vieții313. Pentru mintea ebraică, această concepție a lui Dumnezeu este atât de familiară încât apare într-o formulă comună a unui jurământ, „hai YHWH314.

În cazul în care explicația formei de mai sus o considerăm ca fiind adevărată, pronunția originală trebuie să fi fost Yahweh sau Yahaweh. Astfel, formele prescurtate Jah sau Yah se explică mai ușor, de asemenea și formele Jeho sau Yeho, și Jo sau Yo (prescurtările lor), care apar în combinație, în prima parte a numelor proprii compuse, ca și Yahu sau Yah, care apar în a doua parte a unor astfel de nume. Tot aici poate fi menționat, de asemenea, că din poezia samariteană din rimele cuvintelor care se încheie în Yahweh, ca și din Theodoret315, se poate afirma că samaritenii pronunțau cuvântul „Iαβέ”. Epifanie atribuie aceeași pronunție unei secte creștine timpurii. Clement din Alexandria, încă mai exact, pronunța „Iαουέ” sau „Iαουαί” iar Origen, ‘Iα. Aquila a scris numele în litere ebraice arhaice. În papirusurile evreo-egiptene magice, apare scris Ιαωουηε. Cel puțin până în secolul al treilea î.Hr., numele pare să fi fost privit de evrei ca un „nomen ineffabile”, pe baza unei interpretări oarecum extreme a Ex. 20.7 și Lev. 24.11316. Scris numai cu consoane, pronunția adevărată a fost uitată. Septuaginta, și după ea Noul Testament, traduce invariabil δκύριος („Domnul”).

În ultimul timp, au fost făcute diverse ipoteze, presupunând o posibilă origine străină a acestui nume. Unii îl derivă de la Cheniți, cu care Moise a locuit temporar, deoarece Sinaiul, vechea locuință a lui YHWH, era, în conformitate cu cea mai veche tradiție, în țara Cheniților. Au mai fost propuse o origine canaanită și una babiloniană, dar pe baze care sunt încă incerte. Au fost propuse diverse explicații cu privire la semnificația numelui, care diferă de cea prezentată mai sus:

Prima explicație, în conformitate cu Ex. 3.14, este preferată în general.

Elohim

Cel mai frecvent nume al lui Dumnezeu este Elohim, plural în formă, dar în mod obișnuit asociat cu un verb sau un adjectiv la singular. Acest lucru este interpretat ca fiind pluralul senioral sau de excelență, care exprimă o înaltă demnitate sau măreție sau este interpretat ca o mărturisire a Treimii creștine, încă din timpul Vechiului Testament.317 În etiopiană, Amlak318 este numele comun pentru Dumnezeu. La singular, Eloah, numele este relativ rar, apărând doar în poezia și proza târzie319. Același nume divin se găsește în arabă (Ilah) și în aramaică (Elah). Singularul este folosit în șase locuri pentru zeități păgâne320; la plural, de asemenea, de câteva ori, este folosit pentru zei sau chipuri321 sau pentru un singur zeu322. În majoritatea cazurilor, ambele sunt folosite ca nume al unicului Dumnezeu al lui Israel.

Sensul rădăcinii cuvântului este necunoscut. Teoria cea mai acceptată este că aceasta poate fi în legătură cu vechiul verb arab „alih323. Eloah, Elohim, ar fi, prin urmare, „Cel care inspiră teamă sau respect” sau „Cel în Care unul care se teme se refugiază324. Preponderența acestui nume în scrierile mai recente, în comparație cu numele ebraic național mai distinct YHWH, se poate explica datorită extinderii ideii de Dumnezeu la un Dumnezeu transcendent și universal.

El

Cuvântul El apare în asiriană (ilu) și feniciană, precum și în ebraică, ca un nume obișnuit al lui Dumnezeu. Acesta se găsește, de asemenea, în dialectele arabice sudice, în aramaică, în arabă, în etiopiană, precum și în ebraică, ca o componentă a numelor proprii. Este folosit atât la singular, cât și la plural, atât pentru alți dumnezei cât și pentru Dumnezeul lui Israel. Cu toate acestea, ca nume al lui Dumnezeu, este folosit mai ales în poezie și în discursul profetic, rar în proză; apoi, de obicei cu un epitet atașat, de exemplu „un Dumnezeu gelos”. Alte exemple de utilizare a acestuia, cu un atribut sau epitet atașat sunt:

Derivarea din rădăcina ebraică general acceptată a acestui nume, „a fi puternic”, este extrem de îndoielnică. O rădăcină similară din limba arabă a fost explicată ca însemnând „a fi în față”, „a fi în primul rând”, „a conduce”, „a guverna”, care ar da înțelesul de „lider”/„lord”. Dar faptul că „e” din El a fost inițial scurt, după cum se vede în numele proprii ca Elcana, Elihuşi în asirianul „ilu”, este o dovadă puternică împotriva acestui raționament. Ca și în cazul Elohim, este necesar să se admită că sensul original nu este cunoscut cu certitudine.

Șadai și ‘Elyon

Şi cuvântul Șadai, care apare împreună cu El, este utilizat în mod independent ca un nume al lui Dumnezeu, mai ales în Cartea lui Iov. Acesta este redat în mod obișnuit prin „Cel Atotputernic325. Rădăcina ebraică „șadad”, de la care se presupune a fi derivat, înseamnă „a copleși”, „a trata cu violență”, „a distruge”. Acest lucru ar da numelui Șadai sensul de „Devastator” sau „Distrugător”, care cu greu poate fi corect. Este posibil, totuși, că semnificația inițială a fost aceea de „a stăpâni” sau „rezistență copleșitoare”, iar acest sens persistă în numele divin. O altă ipoteză interesantă este că acesta ar putea proveni din asirianul „shadu326, un epitet atașat uneori la numele zeităților asiriene. Există, de asemenea, o explicație rabinică a cuvântului („Cel care este suficient”), iar termenul inițial poate să fi fost fără dublarea literei din mijloc. În conformitate cu Ex. 6.2,3, acesta este numele prin care Dumnezeu S-a făcut cunoscut lui Avraam, Isaac și Iacov.

Numele ‘Elyon apare împreună cu El, cu YHWH, cu Elohim și, de asemenea, singur, mai ales în pasajele poetice mai recente. Potrivit lui Philo Byblius327, fenicienii au folosit pentru Dumnezeu ceva ce pare a fi același nume, ‘Eλιον.

Adonai și Ba'al

Adonai apare ca nume a lui Dumnezeu, în afara utilizării lui de către masoreți ca un substituit pentru YHWH. La început, a fost probabil Adoni („Domnul meu”) sau Adonai („Domnul meu”, la plural senioral), iar mai târziu s-a asumat această formă, ca nume propriu, ca să se distingă de alte utilizări ale aceluiași cuvânt. Forma simplă Adon, cu și fără articol, apare de asemenea ca un nume divin. Numele Ba'al, aparent un echivalent pentru YHWH, apare ca un element component într-un număr de nume proprii compuse, cum ar fi Ierubaal, Ishbaal, Meribaal etc. Ȋn unele dintre aceste nume, probabil într-o vreme când numele Baal a fost discreditat (compromis),328 acesta pare să se fi înlocuit cu numele El sau Boșet pentru Baal 329.

Alte titulaturi folosite pentru Dumnezeul lui Israel, dar care cu greu pot fi considerate nume, sunt următoarele:

Ẓeba'ot
Numele YHWH și Elohim apar frecvent alături de cuvântul Ẓeba'ot („oştiri”), de ex. YHWH Elohe Ẓeba'ot („YHWH Dumnezeul oștirilor”) sau „Dumnezeul oștirilor”; sau, cel mai frecvent, „YHWH al oștirilor”. La acest din urmă nume se adaugă adesea prefixul Adonai, ceea ce duce la numele „Domnul YHWH al oștirilor”. Acest nume divin compus apare mai ales în literatura profetică și nu apare deloc în Pentateuh ori în Iosua sau Judecători. Sensul original al cuvântului Ẓeba'ot se găsește probabil în Sam. 17.45, unde „YHWH Ẓeba'ot” este interpretat ca semnificând „Dumnezeul armatelor lui Israel334. Cuvântul, în afară de această utilizare specială, înseamnă întotdeauna armate sau oștiri ale oamenilor, ca de exemplu, în Ex. 6.26, 7.4, 12.41, în timp ce la singular „Żaba” este folosit pentru a desemna oastea cerească. Este demn de remarcat, de asemenea, că numele YHWH Ẓeba'ot este de mai multe ori asociat direct cu Chivotul, care era simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul oștilor poporului Său335. Mai târziu, și mai ales în exprimarea profetică, sensul a fost transferat oștilor cerești, sau mai degrabă oștirile cerești au fost adăugate la oștirile pământești.336

Literatura rabinică

Rabinii, precum și cabaliștii, și-au menținut cu fermitate credința monoteistă. De aceea, ei au recunoscut doar un singur nume propriu pentru Divinitate, considerând celelalte nume ca denumiri sau titluri ce înseamnă divinitate, perfecțiune și putere, sau cuvinte care descriu actele Sale așa cum au fost observate și apreciate de către omenire în diferitele stadii ale dezvoltării ei. Cabaliștii compară acest lucru cu ipostaza celui care se uită la soare prin ochelari colorați diferit: acesta experimentează impresiile luminii produse asupra sa, dar nu afectează soarele.

Numele
Numele YHWH este considerat drept Numele propriu-zis; era cunoscut în primele lucrări rabinice pur și simplu ca și Numele; de asemenea, ca

Pronunțarea numelui se făcea doar de către preoți, în Templu, când se binecuvânta poporul341; în afara templului, se folosea numele „Adonai342. Marele preot menționa Numele de Yom Kippur de zece ori343. Rabban344 Iohanan spunea că înțelepții (bătrânii) ofereau ucenicilor lor cheia Numelui o singură dată, doar în anul Sabbatic. Înțelepții citau „Acesta este numele meu pentru totdeauna și aceasta este amintirea mea din neam în neam345. Aici cuvântul „le-'olam” (pentru totdeauna), este scris în mod defectuos, fiind fără „waw” pentru vocala „o”, ceea ce duce la pronunția „le-'allem346.

Restricția de a pronunța Numele propriu probabil are originea în eticheta orientală; în Est, nici măcar un profesor (învățător) nu era chemat pe nume. Ghehazi a fost pedepsit cu lepra pentru că l-a chemat pe nume pe Elisei, stăpânul lui347. După moartea marelui preot Simeon cel Drept, patruzeci de ani înainte de distrugerea Templului, preoții au încetat să pronunțe Numele348. De atunci, acest lucru a fost interzis. „Oricine rostește Numele pierde partea lui din lumea viitoare349. Hanania ben Ṭeradion a fost pedepsit pentru că i-a învățat pe ucenicii săi pronunțarea Numelui350. Se pare că majoritatea preoților din ultimele zile ale Templului erau nevrednici de aceasta onoare și foloseau o combinație de litere sau echivalente ale literelor care formau Numele. Astfel, Numele de Douăsprezece litere a fost înlocuit și, deşi transmis inițial fiecărui preot, odată cu creșterea numărului de preoți imorali, a fost revelat numai celor pioși, care „înghițeau” pronunțarea lui, în timp ce ceilalți preoți cântau. O altă combinație, Numele din Patruzeci și două de litere, a fost predat numai celor care erau recunoscuți ca având un caracter și un temperament bun, liniștit, și care erau în floarea vârstei351. Maimonide, în lucrarea sa „Moreh”, crede că aceste nume au fost, probabil, compuse din mai multe alte nume divine.

Ehyeh-Asher-Ehyeh
Numele incomunicabil a fost pronunțat „Adonai”, iar acolo unde Adonai și YHWH apăreau împreună, acesta din urmă era pronunțat „Elohim”. După distrugerea celui de al doilea Templu, nu s-a mai ştiut nimic despre pronunțarea Numelui. Cu toate acestea, comentatorii sunt de acord cu privire la interpretarea că acesta denotă existența eternă și veșnică a lui Dumnezeu și că este o noțiune compusă (adică „o Ființă din Trecut, Prezent și Viitor”). Numele Ehyeh denotă potența Lui în viitorul imediat și face parte din YHWH. Expresia „Ehyeh-Asher-Ehyeh352 este interpretat de către unele autorități: „voi fi pentru că voi fi”, folosind a doua parte ca o reflecție și care se referă la promisiunea lui Dumnezeu, „Eu voi fi [Ehyeh] cu tine353. Alte autorități susțin că întreaga frază formează un singur nume. Targumul Onḳelos lasă fraza netradusă, citată ca atare în Talmud354. Fraza „Eu sunt cel ce sunt” din versiunea canonică se bazează pe aceste considerente.

Numele Yah este compus din primele litere ale numelui YHWH. Există o diferență de opinie între specialişti dacă „Aleluia” este un cuvânt compus sau două cuvinte separate, care înseamnă „Lăudați pe Yah355. Numele Ho este considerat a fi partea de mijloc din YHWH și o formă prescurtată a Numelui356.

Elohim semnifică puterea multiplicată, adică Cel Atotputernic, și descrie pe Dumnezeu drept Creator al naturii. Jacob Asheri, autorul „Ṭurim”, în adnotările sale la Pentateuh, spune că valoarea numerică a literelor din „Elohim” este egală cu 86, la fel cu a celor din cuvântul „natură”. Elohim reprezintă forța „din-urilor” (legile fixe), în timp ce YHWH este modificarea legilor naturale împreună cu elementele din „rahamim” (mila și clemența) reflectate în progresul omenirii. În Zohar, R. Simeon spune că Numele Divin (YHWH) a fost menționat doar atunci când lumea a fost desăvârșită, și citează Gen. 2.4 (Hebr.) - „În ziua în care YHWH a făcut pământul și cerurile.” Cuvântul „asot” este interpretat ca „desăvârșit”, după Creație357. El face parte din Elohim, ceea ce înseamnă pur și simplu „putere” („puternic”). „Șadai” este tradus ca „Cel autosuficient” („she-dai hu lo”).

Sacralitatea numelor divine trebuia să fie recunoscută de către scribul profesionist care redacta Scripturile sau capitolele de pe filacterii și mezuzah. Înainte de a scrie oricare dintre numele divine, el se pregătea mental pentru a-l sfinți. Odată ce începea un nume, nu se oprea până când îl termina, nu trebuia să fie întrerupt în timp ce scria, nici măcar pentru a saluta un rege. În cazul în care se făcea o eroare de scriere, Numele nu putea fi șters, ci se încercuia cu o linie, pentru a arăta că este anulat, iar întreaga pagină trebuia pusă într-o geniză și se începea o nouă pagină.

Cele șapte Nume

Erau șapte nume divine care necesitau o atenție specială din partea scribului:

  1. El,

  2. Elohim,

  3. Adonai,

  4. YHWH,

  5. Ehyeh-Asher-Ehyeh,

  6. Shaddai și

  7. Ẓeba'ot.

Cu toate acestea, R. Jose considera Ẓeba'ot un nume comun358. R. Ismael susținea că și Elohim este comun359. Toate celelalte nume, cum ar fi Cel Milostiv, Cel Milos și Cel Credincios, reprezintă doar atribute care sunt comune, de asemenea, și ființelor umane360. Interdicția blasfemiei, pentru care era prevăzută pedeapsa capitală, se referea numai la Numele propriu - YHWH361. În multe dintre pasajele în care „elohim” apare în Biblie, el se referă la zeități păgâne sau, în unele cazuri, la bărbați puternici sau învățați362, la judecători363 sau la Israel364. Adonai, uneori, se referă la o persoană deosebită365. Nici chiar numele YHWH, utilizat abuziv în narațiunea lui Mica366, nu este un nume divin, potrivit cu decizia finală a specialiştilor367. O listă a tuturor numelor divine îndoielnice sau nesigure care se găsesc în Scripturi este dată în Soferim și în coduri.

Talmudul spune că Shalom368 este numele lui Dumnezeu, prin urmare, nimănui nu îi este permis să salute cu cuvântul „shalom” în locuri profane369. Numele Shelomoh370, se referă la Dumnezeul păcii, iar rabinii consideră Cântarea lui Solomon drept o dramatizare a iubirii lui Dumnezeu: „Pace” poporului Său Israel = „Shulamite”. „Regele regilor”, din Dan 2.37 se referă la Dumnezeu. „'Attik Yamin371 se referă la Unul Străvechi al universului372. Pronumele „Ani” (I) este un nume al lui Dumnezeu373. Primul verset din Ezechiel374 se referă la Dumnezeu375. Epigrama lui Hillel „Dacă Eu [sunt] aici totul este aici376, este interpretată ca referindu-se la Dumnezeu. Numele divine sunt numite în Talmud „Azkarot”, sau „Adkarata” în aramaică. Numele divine care apar prescurtate trebuiesc tăiate și îngropate în geniză377. Dumnezeu este numit, de asemenea, Ha-Geburah („Cel Maiestos378), dar, în general, Ha-Makom. („Cel Omniprezent”), însoțit de Baruk-hu („Lăudat să fie El”).

La început, se obișnuia utilizarea numele lui Dumnezeu în salutări personale, ca de exemplu „Domnul să fie cu tine”, sau „Domnul să te binecuvânteze379. Inchiziția grecească din Iudeea a interzis rostirea numelui lui Dumnezeu, dar atunci când Hasmoneii au învins, aceștia au decretat ca Numele să fie menționat chiar și în notițe și documente. Formula era: „În... , în anul marelui preot Iohanan, robul Dumnezeului Celui Prea Înalt”. Cu toate acestea, înțelepții s-au opus acestei inovații, deoarece credeau că Numele s-ar fi întinat atunci când notițele s-ar fi anulat și aruncat. În consecință, în a treia zi de Tishri următoare, se spune că rabinii au interzis menționarea Numelui lui Dumnezeu în documente380.

Utilizarea cabalistică

Ȋn sistemul lor cosmologic, cabaliștii au explicat semnificația numelor și au adăugat şi alte nume divine. Cel mai important nume este En Sof („Infinit” sau „Fără sfârșit”), care este mai presus de Sefirot. Numele din patruzeci și două de litere conține nume combinate (silabisit pe litere = 42 litere), care este numele lui Aẓilut („Ȋnsuflețire”). Cabaliștii au adăugat Numele din Patruzeci și cinci de litere ca fiind echivalent ca valoare cu YHWH ( =45). Numele este derivat din Prov. 30.4 - „Care este numele Lui?” Valoarea numerică a literelor (=„Care”) este 45381. Numele din șaptezeci și două de litere este derivat din trei versete din Exod (14.19-21), care încep cu „Wayyissa”, „Wayyabo”, „Wayyeṭ”, respectiv. Fiecare dintre versete conține 72 de litere, iar atunci când sunt combinate, ele formează mai multe nume.382

Şi Rashi, în comentariul său la Suk. 45a, menționează această schemă383. O combinație a Numelui din Șaptezeci-și-două de litere apărea în Urim și Tumim, constând din numele celor douăsprezece triburi (50 litere), al Patriarhilor (13 litere), și a „Shibṭe Yisrael” (triburile lui Israel ; 9 litere). Ȋn conformitate cu R. Iohanan, atunci când erau consultate Urim și Tumim, în orice chestiune, Numele divin lumina literele, care erau scoase în evidență; în conformitate cu Resh Laḳish, se forma o astfel de combinație încȃt să facă răspunsul inteligibil384. Ibn Ezra considera Numele din șaptezeci și două de litere ca echivalent în valoare cu numele YHWH citit cu numele literelor (= 72).

Numele divine ale lui Dumnezeu, spun Hagadiștii, au fost folosite pentru a face minuni de către cei care cunoșteau combinațiile lor. Regele David, făcând săpături pentru Templu și constatând că groapa se ridica, a cerut permisiunea de a opri ridicarea, care amenința să distrugă lumea, prin inscripționarea numele lui Dumnezeu pe un ciob pe care îl aruncă în groapă. Ministrul său Ahitofel, care cunoştea bine Legea,385 i-a dat permisiunea. Manipularea literelor sacre ce formează numele divine a fost mijlocul folosit pentru a crea lumea386. Printr-o metodă similară, se crede că unii talmudiști ar fi creat animale vii387, iar în vremurile de mai târziu, că alții au reușit prin aceleași mijloace să creeze Golemul.

Numele Divine în scris

Venerând sacralitatea Numelor lui Dumnezeu și dorind a manifesta respect pentru ele, cărturarii făceau o pauză înainte de a le copia. Textul Scripturilor era, desigur, lăsat neschimbat; dar în Targumim numele YHWH a fost înlocuit cu două „yod-uri” cu un „waw” peste ele, astfel încȃt literele sunt egale în valoare cu YHWH (26). În comentariile lor, autorii au substituit Elohim cu Elokim și YHWH cu Ydwd. În comentariul lui Ḳimḥi la Profeți388, editorul își cere scuze pentru schimbarea lui „he” din YHWH într-un „dalet” și a lui „he” din Elohim la un „kof”, „pentru cinstea și respectul datorat Numelui Lui, și pentru că copiile, uneori, pot fi pierdute și sunt pasibile de utilizare necorespunzătoare”. În literatura ebraică, în general, și în scrierile ebraice, numele lui Dumnezeu este reprezentat prin litera „he” sau „dalet”, cu un accent deasupra. Ȋn general, autorii de lucrări teologice ebraice îşi încep prezentările cu patru cuvinte ale căror litere inițiale formează numele YHWH.


Dumnezeul cel imperfect389

Este Dumnezeu perfect? De multe ori, filozofii descriu „teismul” ca fiind credința într-o Ființă perfectă - o Ființă ale Cărei atribute se spune că le-ar include pe toate, Dumnezeu fiind astfel atotputernic, atotcunoscător, imuabil, perfect bun, perfect simplu și în mod necesar existent (printre altele). Și astăzi, acest punct de vedere este comun în rândul laicilor.

Un Dumnezeu care este perfect puternic nu poate fi, în același timp, perfect bun.

Există două probleme celebre în legătură cu această viziune despre Dumnezeu. Prima este faptul că este imposibilă coerența în raționament. De exemplu, pare puțin probabil ca Dumnezeu să fie și atotputernic și perfect bun (atotbun), din moment ce lumea este plină (în mod evident) de nedreptăți strigătoare la cer. În mod similar, este greu de înțeles cum Își poate exercita Dumnezeu puterea infinită pentru a genera alterare și schimbare în toate lucrurile, dacă El este imuabil, nemișcat. Și există mai multe astfel de contradicții.390

A doua problemă este că, în timp ce acest punct de vedere „teist” despre Dumnezeu se presupune a fi o descriere a Dumnezeului Bibliei, este greu totuși de găsit vreo dovadă că profeții și învățații care au scris Biblia ebraică (sau „Vechiul Testament”) au crezut într-un astfel de Dumnezeu. Dumnezeul Scripturilor ebraice nu este descris ca imuabil, ci își schimbă în mod repetat opțiunile în privința diferitelor lucruri (de ex., El regretă că a făcut pe om). El nu este Atotștiutor, din moment ce este surprins în repetate rânduri391 de anumite întȃmplări. El nu este nici Atotputernic, deoarece392 El nu-l poate controla pe Israel și nu îl poate determina să-I facă voia. Și aşa mai departe.

Filosofii au încercat de-a lungul mai multor secole să împace perfecțiunile presupuse ale lui Dumnezeu, potrivindu-le împreună într-o concepție coerentă și apoi încercând a obține potrivirea cu Biblia. Acum este în mod rezonabil clar că acest lucru nu se poate face. De fapt, o parte din motivul pentru care criticii lui Dumnezeu, precum Richard Dawkins și Sam Harris, au atâta influență este insistența lor pe faptul că doctrina perfecțiunii lui Dumnezeu nu are nici un sens și că Ființa astfel idealizată nu seamănă deloc cu Dumnezeul biblic.

Și atunci? Au câștigat ateii? Nu, dar se pare ca a venit timpul de regândi lucrurile în tabăra teistă.

Este într-adevăr necesar să spunem că Dumnezeu este o „Ființă perfectă” sau imperfectă, sau nu contează acest lucru? Autorii Bibliei evită pe bună dreptate să afirme aşa ceva. În mod normal, atunci când spunem că ceva este „perfect”, înseamnă că a atins cel mai bun echilibru între principiile care-l definesc.

Încercarea de a-L gândi pe Dumnezeu drept o Ființă perfectă este greșită și din alt motiv, acela că nu se poate afirma că ceva ce nu este complet vizibil / palpabil este perfect, iar relatările biblice despre întâlnirile noastre cu Dumnezeu subliniază faptul că toate punctele de vedere ale omului despre Dumnezeu sunt parțiale și fragmentare în acest fel. Chiar și Moise, cel mai mare dintre profeți, se spune că nu a putut să vadă fața lui Dumnezeu, dar a putut vedea doar o parte din spatele lui Dumnezeu în timp ce Acesta trecea. Altă dată, Dumnezeu răspunde la cererea lui Moise de a cunoaște numele Său (adică, natura Lui), spunându-i „ehi'eh asher ehi'eh” - „Eu sunt Cel ce sunt / Eu voi fi ceea ce voi fi”. În cele mai multe Biblii în limba engleza, aceasta se traduce prin „Eu sunt Cel ce sunt”, după Septuaginta, care a căutat să aducă textul biblic în conformitate cu tradiția greacă393, care identifica pe Dumnezeu cu Ființa perfectă. Dar, în originalul ebraic, textul spune aproape exact opusul: ebraicul „Eu voi fi ceea ce voi fi” este la timpul imperfect, ceea ce ne sugerează un Dumnezeu care este incomplet și în schimbare. În experierea lui Dumnezeu, ființele umane întrevăd un colț sau o margine a ceva prea mare pentru a fi cuprins, o „venire-întru-ființă” când Dumnezeu se apropie, și nimic mai mult. Credința că orice minte umană poate înțelege suficient pe Dumnezeu pentru a recunoaște perfecțiuni în El s-ar fi considerat de autorii Bibliei ca o prețiozitate păgână. Așa că, dacă atunci când profeții și învățații care au scris Biblia ebraică fac referire la Dumnezeu nu este vorba despre un pachet de „perfecțiuni”, atunci despre ce este vorba? După cum scrie Donald Harman Akenson, Dumnezeul Scripturii ebraice este menit să fie o „personificare a ceea ce este, a realității”, așa cum o experientăm. Schimbările bruște ale lui Dumnezeu, de la acțiune la aparentă indiferență și răzgândire, cererile Sale capricioase față de ființele umane din fața Lui, răspunsurile Lui devastatoare la diferite fapte și nelegiuiri ale omenirii - toate acestea reflectă greutățile atât de des prezente în viața majorității ființelor umane. Cu siguranță, Dumnezeul biblic poate să se manifeste la fel de bine, brusc și uimitor, cu generozitate, așa cum a făcut-o față de Israel la Marea Roșie. Și este înfățișat, în cele din urmă, ca fiind credincios și drept. Dar acestea nu sunt „perfecțiunile” unui Dumnezeu conceput ca o ființă perfectă. Ele nu există în caracterul Său „în mod necesar”. Din contră, speranța că Dumnezeu este credincios și drept este subiectul credinței vechiului Israel: în ciuda realității adeseori crude și dure a experienței noastre de zi cu zi, sperăm că există totuși o dreptate și o credință care guvernează lumea noastră, într-un sfârşit.

Cu alte cuvinte, vechii evrei au descoperit un Dumnezeu mai realist decât Cel din tradiția gândirii grecești. Dar filozofii au avut tendința să se orienteze clar spre o astfel de viziune, fără îndoială, de teamă că un Dumnezeu imperfect nu va atrage loialitatea omenirii. În schimb, ei au preferat să ne vorbească despre un Dumnezeu care constă dintr-o serie de idealizări zdrobitoare - idealizări care cu greu au legătură cu lumea în care trăim. Astăzi, cum teismul pierde teren rapid în toată Europa și, de asemenea, în rândul americanilor, am putea să reconsiderăm anumite puncte de vedere. Cu siguranță, o concepție mai plauzibilă despre Dumnezeu nu ar face rău, consideră d-l Yoram Hazony.

Opinia noastră diferă de cea a d-lui Hazony, am relatat-o mai sus pentru un exerciţiu de credinţă sau de filozofie. Cel mai simplu argument pe care putem să-l aducem aici, în sprijinul nostru, este faptul că nu suntem de acord cu introducerea logicii binare atunci când judecăm Divinitatea, nici să-L coborâm pe Dumnezeu la nivelul de înţelegere uman. Părintele Ghelasie Gheorghe a exprimat acest lucru foarte bine când a spus: „cine vrea să aibă Trăirea pur Creştină, trebuie să-şi însuşească Logica Trinitară Creştină doar din Afirmaţii fără negaţii... Trăirea Creştină începe de la Supra-Logica şi Supraconştiinţa Credinţei-Primirii Directe a Lui Hristos Dumnezeu.”394

Asceza395

Asceza396 este un stil de viață caracterizat de abținere de la unele plăceri lumești, viață austeră, impusă benevol. Ȋn limbajul religios, asceza este un ansamblu de exerciții fizice și spirituale, purificatoare, efectuate de călugări. Asceza este practica abstinenţei397 pentru intrarea în Împărăţia Cerurilor. Ea este adesea asociată exclusiv cu monahismul, cu toate că toţi credincioşii sunt datori să practice forme mai uşoare prin regimul de rugăciune, post şi pocăinţă al Bisericii. Libertinajul este opusul ascezei. Se poate face diferența între asceza individuală și cea colectivă.398

Tipuri de asceze:

S-a observat că asceza sexuală comportă anumite riscuri în ce privește sănătatea sau oricum ea provoacă efecte biologice deranjante. Astfel, de la începutul sec. al V-lea, Sf. Augustin, deja la o vârstă respectabilă pe atunci, scrie405 despre cum se ruga fierbinte la Dumnezeu ca să-l libereze de jena poluțiilor nocturne; Luther, un dușman declarat al celibatului, remarca406 și el dificultățile când spunea că atunci când îl apucau dorințele sexuale, sfântul Ieronim se bătea cu cărămida-n piept, deși bietul nu reușea să-și scoată doar cu-atât fetele din inimă. Alți asceți, precum Francisc407 și Benedict408 se chinuiau și ei, fiecare cum găsea de cuviință, ca să-și potolească natura din ei.

Bernadino Ramazzini, medic italian, observa și el năpasta blestemată care lovește atât de des măicuțele în mânăstiri409. „Năpasta” de care vorbea medicul era cancerul de sân, de ovare și uterin, la care călugărițele sunt mult mai expuse decât populația generală, la fel ca toate femeile care își refuză naturala procreație410.

Dacă la femei asceza se lasă cu risc de moarte, la bărbați ea poate fi sursă de comportamente aberante, gen pedofilie în mânăstiri, așa cum descria încă din secolul al XI-lea Petru Damian411. Istoricii explică faptul că obiceiul închinării copiilor412, practică prin care în Evul Mediu și în epoca premodernă un copil de 5 (și mai târziu 12 ani) era dat unei mânăstiri pentru a fi crescut și format călugăr/călugăriță, nu făcea decât să complice endemica homosexualitate de circumstanță din mânăstiri413 cu pedofilia. Denis Diderot414 descrie și el consecințele nefaste415 ale călugăriei pentru femei, cea mai banală fiind, din nou, homosexualitatea, autorul considerând că la acestea „corpul vorbește în locul lor, căci nu-i putem lega limba, acesta exprimând majestuos partea revendicată de carnea care suntem și pe care n-o putem adormi”.


Operațiile principale ale gândirii416

Operațiile principale ale gândirii sunt:

  • comparația,

  • sinteza,

  • generalizarea,

  • abstractizarea,

  • analiza și

  • concretizarea.

Analiza

Este operația de desfacere mentală a obiectului studiului în părțile lui componente.417

Sinteza

Este operația opusă analizei; constă în unirea în plan mental a părților, astfel încât rezultă întregul.418

Comparația

Este operația care constă din stabilirea deosebirilor și asemănărilor dintre un obiect și alte obiecte.419

Generalizarea

Este operația prin care se desprind însușirile comune.420

Abstractizarea

Este operația prin care se lasă la o parte însușirile particulare, individuale, ale obiectelelor, astfel încât să poată fi reținute doar însușirile desprinse prin operația de generalizare; se ajunge să se rețină în plan mental doar însușirea comună.421

Concretizarea

Este operația prin care, pe baza însușirilor abstracte ale obiectelor, se procedează la reconstituirea mentală a concretului.422

Înțelegerea

Procesul de gândire este un proces de înțelegere. Spunând înțelegere, avem în vedere surprinderea legăturilor.423 Fenomenul înțelegerii este o permanență a gândirii în acțiune.424 Modul de a fi al gândirii conștiente este înțelegerea. Ea este acea modalitate a gândirii care este, cu necesitate, conștientă; se înscrie, la nivel general, ca o trăsătură sau o funcție a conștiinței. Înțelegerea este modul prin care se realizează orice act de conștientizare. Condițiile ei sunt:



Sofismele425

Argumentul forței

Crede ce-ți spun sau dacă nu…

Argumentum ad baculum este numele latin al argumentului care apelează mai degrabă la forță decât la dovezi sau rațiune.426 Evreii care își mărturiseau deschis credința în Iisus erau amenințați de conducătorii religioși cu excomunicarea, iar mai târziu creștinii au fost persecutați și martirizați. Un exemplu din Fapte 4.16-19:

Biserica creștină de mai târziu427 și-a impus și ea dogmele cu ajutorul forței. Inchiziția428 este un exemplu bine cunoscut. Şi unii lideri de astăzi își controlează membrii prin intimidare sau pedepse. Unele organizații extremiste încearcă să se facă ascultate prin terorism.

Lucrurile se petrec așa și în relațiile de zi cu zi dintre copii.429 În absența rațiunii și adevărului, forța brută predomină. Ȋn domeniul penal, lucrurile sunt foarte evidente : infractorii de orice fel rămân fără argumente în concurență cinstită sub tutela legii și decid să obțină ce doresc prin intimidare, amenințare sau forță. Violența începe acolo unde se termină argumentele! Acest fals logic este săvârșit de obicei de cei care au eșuat să-i convingă pe alții prin alte mijloace și cărora nu le rămâne decât forța sau amenințarea pentru a obține acceptarea poziției lor.

Argumentul mulțimii (ad populum)

Acest sofism implică apelarea la „popor” mai degrabă decât la rațiune. Acordul este câștigat nu prin oferirea de argumente valide, ci prin stârnirea sentimentelor mulțimii. În epoca modernă, cei ce se ocupă de reclame fac mereu acest tip de apel, la fel şi demagogii, propagandiștii, politicienii. Definiţia acestui argument ar fi : dacă „oricine” crede sau face un lucru, sau adeziunea este „majoritară”, acel lucru trebuie să fie corect.430 Și inversul este valabil: minoritatea nu are întotdeauna dreptate, numai pentru că gândește diferit. Astfel că numărul celor care cred un anumit lucru nu este relevant pentru adevărul sau falsitatea lui. Singurele lucruri relevante sunt dovezile.

Popularitatea sofismului ad populum poate fi atribuită spiritului de turmă. Oamenii au tendința să se strângă în jurul a ceea ce este confortabil și familiar. În sufletul lor stă nevoia de a fi „ca ceilalți” și aceasta îi face să accepte tirania culturii și a convenționalului.431

Argintarul Demetrius s-a folosit de sofismul ad populum când a încercat să apere cultul Dianei efesenilor în fața amenințării creștinismului432. Argumentul lui care trebuia să justifice persecuția a fost că ea „este cinstită în toată Asia și în toată lumea”.

Vechiul Testament conține de asemenea exemple relevante ale acestui fals logic, care apelează mai degrabă la numărul mare al adepților decât la rațiune.433 Dacă toată lumea vorbește la unison, dar contrazice adevărul, acesta nu este alterat. A fi impresionat de numere sau popularitate mai mult decât de adevăr înseamnă a gândi ilogic.434 Un alt exemplu este cel cu profetul Ilie, care s-a plâns că „a rămas numai el singur435.

În căutarea adevărului, ajungem uneori pe cărări solitare. Am putea trăi sentimente de îngrijorare sau am putea cădea în mândrie. Când judecăm sau căutăm adevărul, să nu ne lăsăm afectați nici de popularitate, nici de nepopularitate.

Apelul la autoritate

Acest argument (ad verecundiam) presupune în mod greșit că există o legătură între valoarea de adevăr a unei afirmații și autoritatea persoanei sau grupului care o face.436 Dar nicio propoziție nu este adevărată numai pentru că autorul ei are succes sau este talentat.437 Personalitatea este irelevantă pentru adevăr. Apelul la autoritate este cu atât mai nepotrivit, dacă

Autoritatea anonimă

Atunci când autoritatea citată este anonimă este imposibil să se confirme dacă este vorba despre un expert.438

Pentru că nu cunoaștem sursa informației nu avem nicio cale de a-i evalua veridicitatea.

Atacul la persoană

Acest argument (ad hominem) face apel la lipsa de credibilitate a unui om și este astfel inversul apelului la autoritate. El atacă persoana, nu argumentul.439 Propoziția trebuie respinsă din cauză că este opinia cuiva cu reputație proastă. Atacul la persoană este folosit frecvent în propaganda politică.

În toate variantele lui, sofismul ad hominem ne cere să adoptăm o poziție față de valoarea de adevăr a unei concluzii, pentru simplul motiv că cineva crede contrariul.440 Caracterul sau circumstanțele cuiva n-au nimic de-a face cu adevărul sau falsitatea afirmațiilor.

Apelul la ignoranță

Apelul la ignoranță (ad ignoratiam) ne propune să acceptăm adevărul sau falsul unei propoziții pentru că niciun oponent nu a dovedit sau nu poate dovedi contrariul.441 Exemple:

Absența dovezilor împotriva unei afirmații nu este un argument suficient pentru ca aceasta să fie adevărată.442

Concluzie irelevantă

Sofismul concluziei irelevante (ignoratio elenchi) încearcă să stabilească adevărul unei propoziții, oferind un argument care în realitate sprijină o concluzie complet diferită. Acest „raționament” urmărește să abată auditoriul de la subiectul care este cu adevărat în discuție.

Apelul la clemență

Apelul la clemență sau milă (ad misericordiam) încearcă să câștige acceptarea prin invocarea consecințelor nefaste pe care le va suferi autorul (sau alții) în caz contrar, consecințe care vor stârni milă.443 Exemple:

Concluzia trebuie acceptată din cauza stării demne de milă a subiectului.

Apelul la consecințe (ad consequentiam)

Este tratat de unii ca un sofism separat. Exemplu:

Consecințele nu sunt relevante pentru adevărul unei concluzii.

Evitarea sofismelor

Sofismele pot afecta serios capacitatea de a stabili adevărul. Ele sunt comise din greșeală în cursul procesului de gândire sau sunt folosite deliberat, în efortul de a-i manipula pe alții; nici unul dintre ele nu oferă motive legitime pentru adevărul concluziei lor. Dacă putem identifica câteva din cele mai obișnuite raționamente incorecte, probabilitatea de a le folosi noi înșine sau de a fi înșelați de alții este mai mică. Mintea logică trebuie să poată distinge între

Alte sofisme:

Panta alunecoasă

Pentru a demonstra că o propoziție este inacceptabilă, se arată că ea poate determina o avalanșă de evenimente inacceptabile.

Exemple:

N-ar trebui să joci. Odată ce începi, îți va fi greu să te mai oprești. Curând îți vei cheltui toți banii pe jocuri de noroc și apoi vei recurge la crimă, pentru a-ți suplimenta câștigul.

Dacă fac o excepție pentru tine, atunci va trebui să o fac pentru toți.

Sofismul pantei alunecoase folosește nelegitim condiționareadacă-atunci”.445

Limbajul prejudecat

Sofismul folosește termeni care stârnesc prejudecăți și orgolii, de exemplu măgulind sau subminând credibilitatea altora. Exemple:

Pentru dovedirea sofismului, trebuie identificați termenii care induc prejudecăți448 și trebuie arătat că dezacordul nu-l face pe nimeni „nerezonabil” sau „naiv”.

Falsa analogie

Sofismul face o analogie între două obiecte sau evenimente. Apoi argumentează că, deoarece primul are o proprietate P, trebuie s-o aibă și cel de-al doilea. Dar analogia eșuează dacă cele două obiecte sunt diferite prin chiar proprietatea P.


Amprenta

Cel mai mare rău cu putinţă, nazismul. Cel mai mare pericol, comunismul449

Fascismul, nazismul și comunismul au fost ideologii totalitare450, voluntariste, ale căror consecințe în victime umane nu suntem încă în stare să le evaluăm în adevăratele lor proporții. În „economia” regimurilor totalitare și a ideologiilor respective, conceptul de om nou a ocupat un loc semnificativ. Fiecare dintre aceste ideologii și-a dorit apariția unui om nou conceput în fel și chip ca fiind mai dezirabil decât omul vechi pe care-l doreau înlocuit. Duse cumva la extrem, trăsăturile portretului omului nou sunt anticipate și descrise de către Neceaev în Catehismul revoluționarului. Cert este că aceste ideologii și regimuri totalitare aveau în mentalitatea democrat-burgheză, individualistă și liberală, unul dintre principalele obstacole de înlăturat pentru realizarea utopicei societăți colectiviste a bunăstării și fericirii generale. Împotriva acestor mentalități, considerate învechite, au fost mobilizate ideologia, propaganda, cenzura și controlul mijloacelor de informare în masă, dublate bineînțeles de mijloacele poliției politice: intimidare, frică, reprimare, supraveghere, excludere, încarcerare și moarte. Acestea au fost totodată mijloacele privilegiate atât pentru obținerea omului nou cât și pentru acreditarea sau legitimarea ideologiei unice drept adevăr oficial al statului. Omul nou451 este rezultatul dresării prin preluarea forțată în proiect; omul nou este prostul prostit... Prostia nocivă, prostia care poate ajunge să afecteze catastrofal mulțimi de oameni, popoare întregi și omenirea toată, nu este banala prostie pe care o poți întâlni la colț de stradă, ci prostia ca încremenire în proiect. Prostia aceasta se poate lua, se poate transmite, ea poate fanatiza oameni, îi poate vrăji, în numele ei se poate tortura și ucide, din cauza ei se pot declanșa războaie. Prostia ca încremenire în proiect este prostia care face istorie și care explică bună parte din istoria noastră... Cu cât o societate oferă mai puține alternative, cu cât proiectele indivizilor decurg din cele câteva proiecte și norme oficial recunoscute, cu cât o societate lasă mai puțin loc pentru cultura îndoielii și pentru învățul dezvățului, cu atât prostia ca încremenire în proiect câștigă teren și scleroza acelei societăți este mai mare.



Războiul nevăzut în Vechiul Testament452

Primele referiri la activităţi de culegere de informaţii, realizate în mod organizat, se regăsesc în Biblie, mai precis în Vechiul Testament. O prezentare detaliată a primului serviciu de informaţii organizat de către Moise găsim în capitolul 13 din „Numerii” : acesta s-a confruntat cu o iminentă revoltă a israeliţilor, care doreau să se întoarcă în Egipt, nemulţumiţi de lipsurile cu care se confruntau. Sfătuit de Dumnezeu, Moise organizează ceea ce poate fi considerat a fi primul serviciu de informaţii: „Trimite din parte-ţi oameni ca să iscodească pământul Canaanului pe care am să-l dau Eu fiilor lui Israel, spre moştenire; câte un om de fiecare seminţie să trimiţi: însă aceştia să fie căpetenii între ei.453

Analizând mesajul, deducem că pentru activitatea de „iscodire au fost selectate „căpetenii, adică oameni cu abilităţi remarcabile, calităţi deosebite. Încă de atunci, pentru acest tip de activităţi nu era trimis orice fel de om.454 Biblia menţionează în continuare numele tuturor celor selectaţi.455 Lui Osea, fiul lui Navi, Moise i-a dat numele de Iosua, acesta fiind primul nume conspirativ acordat vreunui spion. Iosua va rămâne în istorie şi în Biblie cu numele cel nou, ca o recunoaştere indirectă a valorii muncii sale sub acoperire. După selectarea iscoadelor, Moise le face instructajul general cu privire la principalele categorii de informaţii necesare planurilor viitoare pentru poporul său. Aceste categorii sunt prioritare şi în prezent, pentru toate serviciile de intelligence:

Cele douăsprezece iscoade s-au întors după patruzeci de zile şi au prezentat informaţiile culese într-un loc ascuns, în peştera Cadeş din Pustiul Paran - prima menţionare a unui sediu conspirativ de derulare a activităţilor informativ-operative, acesta reprezentȃnd procesul de analiză şi valorificare a informaţiilor.460 Biblia relatează că nu toate informaţiile aduse de iscoade au fost pe placul conducătorilor obştei. O bună parte dintre iscoade au insistat să-şi impună propriul punct de vedere defetist, începând o campanie de propagandă/dezinformare în mediul conaţionalilor, prin care să determine renunţarea la cucerirea Canaanului. Aceştia au exacerbat calităţile populaţiei băştinaşe, semănând teamă în rândul populaţiei: „Şi au împrăştiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră...”. Caleb şi Iosua, confruntaţi cu o iminentă revoltă, iau atitudine şi prezintă informaţiile referitoare la Canaan aşa cum le obţinuseră ei, marcând astfel prima campanie de contrapropagandă. Meseria de iscoadă/spion s-a dovedit periculoasă încă din vremuri biblice, mai ales dacă este folosită strâmb.461 Singurii supravieţuitori ai „primului serviciu de informaţii” au fost

cei care şi-au făcut datoria cu credinţă şi corectitudine. Astfel, din cele mai vechi timpuri, sunt reliefate

la care se supun cei din domeniu. Apoi, Iosua, succesorul lui Moise, a ocupat Canaanul utilizând din plin metode şi operaţiuni specifice intelligence-ului modern. Cucerirea Ierihonului, unul din oraşele-cetăţi cheie ale Canaanului, a fost precedată de o operaţiune de spionaj clasică: „Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim doi tineri să iscodească ţara şi a zis: Duceţi-vă şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul”. Regele Ierihonului află de cele două iscoade şi dă ordin de prindere a lor : este menţionată prima operaţiune de contraspionaj. Pe parcursul versetelor din cap. 2 din Cartea lui Iosua Navi se relatează cum cei doi spioni găsesc sprijin în casa „desfrânatei” Rahav, care îi adăposteşte în secret şi îi ajută să evadeze din oraşul-cetate. Rahav cere garanţii de protecţie înainte de a-i conduce afară din oraş pe cei doi spioni.462 Ei acceptă şi îi lasă o funie roşie care să fie pusă în fereastra casei sale pentru a fi recunoscută şi ocolită la asediul Ierihonului - principiu al protecţiei surselor şi recompensării lor care este valabil şi în prezent. Funia roşie reprezintă primul semafor de comunicare. Citind cu atenţia Biblia, vom descoperi şi alte operaţiuni specifice intelligence-ului modern. Tot în Cartea lui Iosua Navi descoperim prima utilizare a filajului, când iscoade au stat la pândă şi au descoperit momentul propice (moment operativ) de atac al cetăţii Ai. Din Ierihon, Iosua a trimis oameni asupra cetăţii Ai, care e aproape de Bet-Aven, la răsărit de Betel, şi le-a zis: „Duceţi-vă de iscodiţi ţara!”.463

Biblia ne oferă de asemenea relatări despre femei israelite care şi-au folosit farmecele pentru derularea unor operaţiuni specifice. Vom exemplifica cu două personaje :

Cartea Iuditei prezintă modul în care evreii i-au cucerit pe asirieni, popor puternic şi greu de învins pe vremea aceea. Căpetenia oştilor lui Nabucodonosor era generalul Olofern, personaj important pentru moralul asirienilor. Văduva Iudita s-a infiltrat în tabăra acestuia, simulând trădarea neamului pentru a-şi salva viaţa, după care l-a sedus. Peste noapte, aceasta i-a tăiat capul şi, după ce a reuşit să fugă, l-a atârnat la poarta cetăţii Betulia, fapt care a dărâmat moralul soldaţilor. Astfel, prima operaţiune de infiltrare este finalizată cu o execuţie specifică serviciilor israeliene.

O altă evreică ce a reuşit o astfel de acțiune în tabăra duşmanilor a fost Iaela, care la rândul ei s-a infiltrat şi l-a cucerit pe generalul canaanit Sisera, pe care l-a executat cu acelaşi sânge rece ca predecesoara Iudita, bătându-i un ţăruş în cap.

La rândul lor, evreii au picat şi ei în capcana frumuseţii spioanelor. Celebră este povestea conducătorului Samson şi a Dalilei, frumoasa filistină care l-a ademenit şi l-a convins să-i spună secretul puterii sale. Răzbunarea acestuia după revenirea puterii odată cu creşterea părului arată cât de vechi este principiulochi pentru ochi”, valabil şi astăzi în serviciile secrete israeliene. Exemplele de mai sus, preluate din Vechiul Testament, dovedesc vechimea activităţii informative şi cât de importantă a fost ea în istoria poporului evreu.

Radicalizarea464

Specialiștii spun că radicalizarea unei persoane se face în patru etape: preradicalizarea, autoidentificarea, îndoctrinarea și stadiul acționar. Cei care ajung în ultima fază sunt pregătiți oricând să atace, fără remușcări.465 În cartea intitulată The insurgent archipelago (2009), profesorul britanic John Mackinlay dezvoltă un spectru posibil al transfigurării, recompune traseul schimbării la față. În opinia lui, procesul de radicalizare este unul gradual și traversează mai multe trepte:

Ostilitatea pasivă este generată de contextul social imediat și totodată alimentată de imaginile și știrile despre tragediile și injustiția pe care o suferă semenii de pe glob, trăiesc într-o societate unde libertatea de exprimare atacă simbolurile fundamentale ale identității lor. Apoi, vine un moment în care ostilitatea este internalizată, devine personală, frecventează rețele informale, online și offline, care le șlefuiesc și canalizează resentimentul către injustițiile percepute în contextul lor social imediat. La un moment dat, intervine o experiență care le schimbă viața și îi mobilizează, îi transformă psihologic, îi aduce de pragul de a deveni luptători angajați. Este momentul în care intră în atenția vânătorilor de astfel de talente și sunt asociați circuitului unei organizații teroriste formale. Mai devreme sau mai târziu, ei vor călători în zonele fierbinți ale terorismului pentru a deprinde know-how-ul direct de la sursă și pentru a trece un test al maturizării lor operaționale. Apoi revin „acasă”. Radicalizarea se poate obține ușor cu costuri minime. Un computer sau telefon cu acces la internet este suficient. Un individ care porneşte pe acest drum al radicalizării poate fi întors. Nu toţi radicalizaţii ajung terorişti, nu toţi ajung să pună bomba. În momentul în care sunt în prima, a doua, a treia etapă, ei pot fi întorşi. Ei se pot răzgândi din proprie iniţiativă, sub influenţa familiei, a anturajului, ca urmare a intervenţiei unei figuri de autoritate sau chiar a autorităţilor.

Timp şi eternitate466

Eternitatea dumnezeiască, ca dialog al iubirii eterne, poartă în ea posibilitatea timpului, iar timpul, posibilitatea împărtășirii de eternitate. Timpul este mediul prin care Dumnezeu conduce creația spre odihnă în eternitatea Sa. Sfinții Părinți mărturisesc că la eternitatea lui Dumnezeu participă deplin cel ce a devenit întreg al Lui și în acest caz și Dumnezeu devine întreg omului. Aceasta înseamnă o iubire totală între om și Dumnezeu. Pentru Biserică, veșnicia reprezintă capătul și scopul final al devenirii creației și mișcării timpului467, fixarea acestuia în eternitate prin depășirea timpului ce va avea loc odată cu a doua venire a lui Iisus Hristos. Veșnicia este „oprirea mișcării”, fixarea ei eternă prin depășirea timpului la sfârșitul acestuia. Spre deosebire de Origen, care susține că stabilitatea mișcării e dată odată cu aducerea în existență a lucrurilor, părinții răsăriteni spun că mișcarea temporală nu are sensul unui cerc, ca mișcare ciclică (care apare în unele religii naturale), fizică și biologică, ci pe acela de stabilitate în eternitate, a devenirii voite de Dumnezeu. Pentru sfinți, ca și pentru îngeri, veșnicia înseamnă „permanență în sfințenie”, după cum spune sfântul Vasile cel Mare. Mișcarea e limitată de substanța și caracterul lumii create, de timp și spațiu; de aceea, ceva nu poate fi în același timp veșnic și în devenire, și nici nu pot exista două realități infinite și fără început. Cu toate acestea, trebuie să fie afirmate împreună devenirea și veșnicia, aceasta fiind voită de Dumnezeu, dată fiind eternitatea rațiunii cosmosului sau creației în Dumnezeu. Distingem următoarele aspecte:


Dumnezeu Cel necuprins469

Dumnezeu e mai presus de spațiu, întrucât spațiul mărginește. Dar în același timp e prezent în tot spațiul, fără ca părțile spațiului să înscrie în El părți corespunzătoare. Dumnezeu e mai presus de spațiu, cum e mai presus de timp, fiind mai presus de un „când” și de un „unde”, precum e mai presus și de orice „cum”, pentru că toate acestea L-ar limita, L-ar determina, L-ar defini. El e mai presus de acestea, căci e mai presus de orice sistem de referințe, ca supraexistent, sau apofatic. Dar e în toate, în mod nespațial și netemporal, căci toate își primesc existența prin El. Cuvântul „dumnezeire” este polisemantic470 şi arată diferite adevăruri teologice. Sfântul Grigorie Palama face câteva analize hermeneutice, care se referă la etimologia şi la provenienţa acestui cuvânt :

Toate aceste explicaţii etimologice arată diferitele lucrări-energii ale lui Dumnezeu, adică lucrarea Lui proniatoare, luminătoare şi îndumnezeitoare şi, în acelaşi timp, arată caracterul neîmpărtăşibil al lui Dumnezeu, atunci când cuvântul „dumnezeire” este atribuit esenţei sau firii.

Atotprezenţa471

Atotprezenţa sau omniprezenţa lui Dumnezeu este atributul prin care se exprimă negativ independenţa Sa în raport cu spaţiul, iar pozitiv prezenţa Sa peste tot în cele mărginite. Dumnezeu ... înconjoară şi cuprinde toate, fără a putea fi înconjurat sau cuprins;... În înţeles pozitiv, atotprezenţa lui Dumnezeu înseamnă pretutindenitate, faptul că Dumnezeu umple tot spaţiul, subînţelegându-se că îl şi depăşeşte la infinit. De mă voi sui la cer, tu acolo eşti; de mă voi pogorî în iad, Tu acolo eşti! De voi zbura pe aripile zorilor şi mă voi muta la marginile mării, şi acolo mă va povăţui mâna Ta şi dreapta Ta mă va sprijini” (Ps. 138.6-9); „Au nu umplu Eu cerul şi pământul, zice Domnul?” (Ier. 23.24); Tu, Doamne, „toate le umpli, tuturor le eşti de faţă, nu cu vreo parte, ci deodată, întreg, tuturor” (Sf. Ioan Hrisostom). Atotprezenţa lui Dumnezeu este reală şi esenţială, adică nu numai prin energii, ca şi cum prin acestea s-ar acţiona de la distanţă de Fiinţă, lucrările dumnezeieşti nefiind niciodată despărţite de Dumnezeu Însuşi. Ea rămâne nepătrunsă de cugetarea omenească, deşi, pe temei de credinţă, cugetarea omenească poate afirma cu certitudine că prezenţa lui Dumnezeu este diferită ca mod, altfel în cer, în lumea spirituală îngerească, altfel pe pământ, în oameni buni şi drepţi şi păcătoşi, şi cu totul altfel în Iisus Hristos, în Biserică, în Sfintele Taine şi în special în dumnezeiasca Euharistie.

Isihasm472

Rugăciunea lui Iisus ...este o rugăciune scurtă, simplă, care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este „Doamne, miluieşte-mă” şi forma extinsă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul.” Este important să existe în propoziţie numele Iisus. Formele cele mai folosite la Muntele Athos sunt „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine” şi „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Rugăciunea aceasta este folosită îndeosebi în practica spirituală cunoscută sub numele de isihasm. Pentru ortodocşi, este una dintre cele mai profunde şi mistice rugăciuni, dar ea este şi foarte practică, deoarece prin scurtimea şi repetarea ei ordonează mintea şi o ţine mai uşor în rugăciune; este adesea repetată atât de mult cât poate fiecare, ca parte componentă a exerciţiului ascetic personal. În tradiţia ortodoxă, rugăciunea este spusă repetat, la început cu voce, mai târziu cu voce joasă sau în minte, adesea cu ajutorul unui şirag de mătănii. Poate fi însoţită de metanii şi de semnul crucii. În această formă, este utilizată ca mijloc de dobândire a căinţei şi ca mijloc de dobândire a smereniei; de aceea, adeseori este adăugat cuvântul „păcătosul”, deoarece atunci când omul stă la rugăciune în faţa lui Dumnezeu nu este alt păcătos în afara celui care se roagă. Monahii au adesea secvenţe lungi de rugăciune, spunând-o de mii de ori (minute sau ore în şir), noaptea, ca parte componentă a programului lor, şi cu ajutorul unui părinte duhovnicesc experimentat ca îndrumător; ultimul scop al practicantului este să-şi „interiorizeze” rugăciunea, astfel încât această să fie neîncetată, împlinind astfel cuvântul Sfântului Pavel din scrisoarea către Tesalonicieni: „rugaţi-vă neîncetat” (1Tes. 5.17).



Cele 7 tipuri de inteligență473

Inteligența lingvistică

Reprezintă

Inteligența logico-matematică

Presupune capacitatea de

Inteligența spațială

Presupune capacitatea de

Inteligența muzicală

Reprezintă abilitatea de

Inteligența chinestezică

Implică utilizarea cu eficientă a mișcărilor corporale, abilitatea mentală de a coordona mișcările corpului, fizicul și mentalul aflându-se în strânsă legătură.478

Inteligența intrapersonală

Se referă la înțelegerea propriei persoane.479

Inteligența interpersonală

Se referă la înțelegerea celorlalți și te ajută să fii sociabil.480


Tulburarea bipolară şi iluminarea481

Sunt puțini aceia care știu că un episod maniacal bipolar include simptome ce au fost asociate de-a lungul istoriei cu trăirile de iluminare spirituală. Acest tip de episod poate lovi fie un călugăr Buddist482, fie un adolescent într-un centru comercial; ambele cazuri au aspecte ce sunt profund spirituale prin natura lor, mistice. Vom exemplifica câteva experiențe senzoriale care sunt comune atât persoanei care trece printr-o experiență de iluminare spirituală, cât și unei persoane care trece printr-un tip de pshihoză acută asociată adeseori în prezent cu Bipolaritate I. Principalul şi primul lucru lucru care se întâmplă într-o criză maniacală bipolară483 este senzația unui val puternic de energie în corp, datorită colapsului egoului și eliberării sufletului pentru prima oară. Subiectul are sentimentul că este una cu tot (cu toţi şi cu toate), acesta îşi simte corpul una cu toate celelalte lucruri: simte că el este tot și totul este el. Apoi are senzaţia că a accesat un nivel de realitate mult mai profund și împreună cu asta are un nivel mult mai adânc de înțelegere în ceea ce privește cine suntem și ce facem aici pe Pământ. Persoana care trăiește experiența va încerca să se exprime folosind metafore, deoarece experiența este indescriptibilă și imposibil de comunicat în termenii limbii normale pe care o vorbim. Simțurile se ascut :

Unii oameni sunt atemporali în aceste momente : au senzaţia că pot controla timpul.484 Alte simptome :

Se petrece de asemenea o eliberare de multe reprimări și una dintre cele mai mari este pierderea rușinii pentru propriul corp.486 Peste toate acestea, apare

Apare sentimentul488 existenței într-o lume intermediară, nici Rai – nici Pământ. De asemenea, persoana are

Mulți oameni cred că au murit în acest proces, există o reîntoarcere la originile propriei vieți.490 Pe măsură ce procesul se desfășoară, încep să se schimbe valorile. Sentimentele și integritatea personală devin mult mai importante decât au fost vreodată. În același timp, se lărgește și conștiința, fiind ridicată la un nivel social/global.491

De-a lungul istoriei, toate aceste experiențe senzoriale au fost într-un fel sau altul legate de diferite forme de iluminare. Aceste experiențe mistice senzoriale au fost asociate cu:

Aceste experiențe au fost recunoscute de un număr de psihologi și psihiatri,492 deci există o istorie a înțelegerii acestor experiențe la nivel psihologic. Pentru aceştia, iluminare înseamnă:


Arta de a spune nu493

Majoritatea oamenilor crede în mod fals că  a spune „nu”, înseamnă următoarele :

Dar ce afectează rezultatul este mai degrabă modalitatea cum spui nu”, decȃt faptul că spui „nu”. Fiecare are propriile sale priorități și nevoi, la fel cum le are toată lumea. A spune „nu” se referă la prețuirea și respectarea timpului și spațiului propriu. A spune nu este prerogativul oricăruia dintre noi.

Iată 7 moduri care pot ajuta în fiecare situație:

  1. Nu pot să îmi iau acest angajament pentru că am alte priorități în acest moment.”494

  2. Acum nu este un moment bun, pentru că sunt în mijlocul unui proiect. Mai bine vorbim mai târziu.”495

  3. Mi-ar plăcea să fac acest lucru, dar…”496

  4. Lasă-mă să mă gândesc la acest lucru și apoi te caut eu.497

  5. Acest lucru nu întâlnește nevoile mele, dar o să te am în vedere.”498

  6. Nu sunt cea mai bună persoană să te ajute cu acest lucru. De ce nu încerci la persoana X?”499

  7. Nu. Nu pot.”500


Propaganda501


Termenul „propagandă” își are originea în Congregația pentru Răspândirea Credinței502, organizaţie503 care avea scopul de

Începuturile propagandei se pierd însă în negura istoriei. Ȋmpăratul roman Augustus i-a comandat poetului Vergiliu să scrie Eneida cu scopul de a inocula sentimentul de mândrie pentru trecutul Romei și de a glorifica măreția ei, pentru a cultiva virtuțile romane tradiționale, precum loialitatea față de:

Astăzi, termenul are o conotație mai curând negativă, referindu-se la răspândirea deliberată a unor idei, zvonuri, informații, lucrări de artă, cu scopul de a dăuna altor mișcări, grupuri specifice, credințe, instituții sau guverne.505

Doctrina pentru operații psihologice a forțelor armate ale SUA din 2003, un document doctrinar militar, defineşte oficial” propaganda: Orice formă de comunicare în sprijinul unor obiective naționale în scopul influențării:

  1. opiniilor,

  2. emoțiilor,

  3. atitudinilor sau

  4. comportamentelor

oricărui grup de oameni, în beneficiul direct sau indirect al sponsorului acestei comunicări.

Aici, propaganda este clasificată în:

  1. Propagandă Neagră,506

  2. Propagandă Gri,507 și

  3. Propagandă Albă,508

Relația între noțiunile de „Propagandă” și „Relații publice” este una complexă și poate să fie structurată în diverse feluri, în funcție de interesele de moment și de concepția despre lume.509 În funcție de interese, propaganda poate fi opusul relațiilor publice :

sau poate fi o formă specială a relațiilor publice.510 Ambele noțiuni sunt strâns legate de noțiunile de:

Istoric vorbind, cenzura a fost pusă în relație cu propaganda, dar în ultima vreme,511 instanțele politico-militare ale SUA au aplicat cenzura și în legătură cu relațiile publice.

Propaganda reprezintă în esență o propagare sistematică a unei ideologii, doctrine sau idei, care reprezintă o valoare pentru vorbitor512. Cuvântul-cheie al definiției este „sistematic”, pentru că simpla expunere a unei ideologii sau doctrine nu reprezintă propagandă. Pentru a deveni propagandă, ideologia și doctrina trebuie să fie răspândite

Gustave Le Bon spunea că: Este mult mai ușor să sugestionezi o colectivitate decât un individ. Credința în puterea sa și lipsa de răspundere îi dau gloatei o intoleranță și un orgoliu excesive.513

Alexis de Tocqueville514 opina că: În general, concepțiile simple pun stăpânire pe spiritul poporului. O idee falsă, dar exprimată clar și precis, va avea întotdeauna o putere mai mare în lume decât o idee adevărată, dar complexă. Prin urmare, partidele - care sunt un fel de mici națiuni în sânul uneia mari - se grăbesc mereu să adopte ca simbol un nume sau un principiu, care adesea reprezintă foarte imperfect scopul pe care și-l propun, și mijloacele pe care le folosesc, dar fără de care nu ar putea nici să subziste, nici să acționeze.

Pentru ca propaganda să fie eficientă, ea trebuie să fie:

  1. continuă515,

  2. simfonică516,

  3. pe termen lung,

  4. partizană517,

  5. afirmativă, dar nu și documentată518.


Statul519

Înainte de existența statului era așa-numita stare naturală:520În starea naturală a omenirii, toţi indivizii deţin puterea executivă în raport cu legea naturii”… dorinţa de a-şi conserva viaţa a fost elementul principal care i-a determinat pe oameni să creeze această construcţie artificială care este statul… și pentru justiţie... caracterul artificial al acestei instituţii, intitulată de către Hobbes, Leviathan (nume al unui monstru marin din mitologia iudaică), rezultat al demersului raţional al celor care hotărăsc să convieţuiască împreună. Este practic o formă de contract social, deşi va mai trece aproximativ un secol până când Rosseau va fundamenta acest concept. Este în acelaşi timp o modalitate prin care omenirea părăseşte starea naturală. Multiplele definiţii date statului insistă, aproape fără excepţie, asupra capacităţii sale de a crea şi impune reguli, altfel denumită şi constrângere, ca fiind caracteristica fundamentală a acestuia… principală caracteristică este uniformitatea regulilor şi capacitatea de a le impune în cadrul unui anumit teritoriu.

Statul este organizația care deține monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere.521

Statul personifică din punct de vedere juridic națiunea și este titularul suveranității. Ȋncă din antichitate, se pot identifica discuții despre ce este, despre ce ar trebui să fie și în ce fel ar trebui să acționeze statul522; exprimarea unor teorii coerente despre stat pot fi întâlnite în discursul gânditorilor din Grecia antică. Timp de milenii a fost acceptată, oarecum apriori, ideea că

Din punct de vedere organizațional, statul este privit ca o sumă de instituții de guvernare și are cinci caracteristici principale:

  1. Statul este un ansamblu de instituții distinct de restul societății, care creează sfere publice și sfere private.

  2. Din punct de vedere al autorității, statul este o putere supremă și suverană, precum și legislativă într-un anumit teritoriu. Pentru a-și putea exercita aceste forme de manifestare a puterii, statul are monopolul asupra forței.

  3. Statul își exercită puterea printr-un aparat birocratic.

  4. Statul, ca entitate, se distinge de funcționarii care ocupă anumite funcții la un moment dat în aparatul său birocratic și, din acest punct de vedere, statul are suveranitate și asupra acestora.523

  5. Statul are puterea de a impune și de a colecta taxe de la populație.

Aceste caracteristici nu sunt prezente în toate statele524. De asemenea, trebuie menționat că prin definirile organizaționale nu este urmărită aprecierea legitimității statului sau a instituțiilor care îl compun, precum nici opinia indivizilor despre o eventuală legitimitate a statului.

Definirea funcțională subliniază ideea că statul este o sumă de instituții care îndeplinesc un anumit scop sau obiectiv.525 Există mai multe tipuri de stat, mai multe viziuni.

Statul de drept526

Prin stat de drept se înțelege un stat bazat pe o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridică. În statul de drept, statul este garantul libertăților și drepturilor individuale, el asigură securitatea internă și externă a cetățenilor prin instituții democratice. Instituția superioară este Constituția, căreia i se subsumează alte legi și norme. Constituția527 este o expresie a cetățenilor și reprezintă puterea populară. Conformitatea normelor inferioare cu cele superioare este asigurată prin mecanisme democratice de control.

Viziunea liberală despre stat

Libertatea individuală este ideea generală a liberalismului, din care decurge întreaga sa argumentare împotriva implicării statului în binele concret. Liberalismul susține că :

Statul poate asigura un climat bazat pe reguli formale, iar în acest climat individul trebuie să aibă posibilitatea să-și ducă la îndeplinire propriile dorințe și proiecții asupra viitorului său, în funcție de capacitățile și resursele deținute.

Viziunea anarhistă despre stat529

Ca doctrină și ca exercițiu teoretic, anarhismul este necesar, căci este răspunsul negativ la întrebarea: Trebuie să existe stat? - chiar dacă aplicarea lui în realitățile sociale este dificilă. Anarhiştii530 consideră că o dezordine rezultată din lipsa unei autorități politice este preferabilă unei puteri instituționalizate. Ca doctrină, anarhismul a apărut ca reacție împotriva teoriei statului minimal.531 Principalele direcții dinspre care au fost atacate teoriile care susțin statul sunt:

Bakunin subliniază caracterul constrângător al statului.533

Viziunea de stânga despre stat534

Karl Marx accentuează ideea anarhiștilor conform căreia statul este un instrument de luptă de clasă, el reprezentând interesele clasei aflate la guvernare și nu interesele cetățenilor.535 Marx susținea redistribuirea veniturilor, nevoia implicării statului în acțiuni care să compenseze lipsa de resurse a celor defavorizați. Spre deosebire de anarhism, marxismul proclama necesitatea existenței statului, dar cu o transformare a acestuia în reprezentant al majorității defavorizate și lipsite de resurse, toate acestea fiind necesare pentru a putea îndeplini egalitatea pe toate planurile: politică, juridică, socială, economică. Social-democrația ca doctrină reprezintă o evoluție a teoriilor de stânga din secolul al XIX-lea. Diferența majoră dintre teoriile social-democrate și cele marxiste rezidă din eliminarea utopiilor:

Doctrina social-democrată are ca principală caracteristică536 susținerea bunurilor publice, accentuând rolul pe care trebuie să îl aibă statul în sfera privată. Statul, în viziunea social-democraților, trebuie:

Viziunea conservatoare despre stat

Statul este o organizație politică formată din reprezentanți ai populației dintr-un anumit teritoriu, care sunt învestiți cu atribuții de putere.538Statul reprezintă ...suveranitatea unei populații numită națiune, așezată pe un teritoriu”, sau „autoritatea pe care o organizație publică o deține și care-i dă libera facultate, de organizare și de creare a dreptului pe teritoriul respective”. Statul este o putere organizată asupra unei populații, pe un anumit teritoriu.

Viziunea naționalistă despre stat

Mihai Eminescu definește astfel Statul național:

Cestiunea de căpetenie pentru istoria și continuitatea de dezvoltare a acestei țări este ca elementul românesc să rămâie cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de Stat, ca limba lui, înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, c-un cuvânt geniul lui să rămâie și pe viitor norma de dezvoltare a țării și să pătrundă pururea această dezvoltare”. … „Voim Statul național, nu Statul cosmopolit, nu America dunăreană. Voim ca stejarul stejari să producă, nu meri pădureți”.

Moartea539

Moartea (în latină mortem) reprezintă încetarea proceselor vitale la nivelul țesuturilor și organelor, stare în care sistemul nervos central prezintă leziuni ireversibile și reanimarea nu mai este posibilă, astfel că survine decesul, ca sfârșit al vieții, sau încetarea tuturor funcțiilor vitale. Când respirația, bătăile inimii și activitatea cerebrală se opresc, forța de viață încetează treptat să mai acționeze în celulele corpului. Moartea este opusul vieții. Moartea clinică, denumită și „moarte relativă”, este prima fază a decesului, constând în încetarea activității cardiace și a respirației, o stare în care reanimarea este uneori posibilă. O stare patologică a unui bolnav, caracterizată printr-un somn adânc și lung, în timpul căruia funcțiile vitale par să fie suspendate și pulsul și respirația devin abia perceptibile, se numește letargie sau „moarte aparentă”. Alte stări care pot precede morții se numesc agonie și comă.

În mitologie540, moartea este văzută diferit. În mitologia egipteană e recunoscută existența vieții după moarte, aceasta doar cu condiția reunirii după deces a celor trei elemente esențiale ale ființei umane: corpul, ba-ul (sufletul) și ka-ul (vitalitatea). Conform legendei, zeul cu cap de berbec Khnum modelează fiecare om înainte de naștere, pe roata lui de olar. El acordă fiecăruia trup, energie vitală (ka) și suflet (ba). Ba-ul și ka-ul sunt invizibile în timpul vieții, dar formează cu trupul un tot unitar. După moarte însă, sufletul (ba-ul) își ia zborul, având înfățișarea unei păsări cu cap de om. Vitalitatea (ka-ul) se materializează pe statuia mortului în două brațe ce se ridică deasupra capului, ca o scufie… În Orientul Mijlociu exista credința că morții sunt încă vii, moartea însemnând doar o separare a sufletului de trup… În Coran se spune că „fiecare suflet va gusta moartea” și că fuga de moarte este inutilă. Musulmanii cred că moartea vine ca o amorțeală („sakra”), pe care nu o poți învinge. Odată ce un om este mort și îngropat, perioada până la înviere i se va părea scurtă. Înaintea morții, este necesar ca o rudă sau un prieten să stea de veghe la creștetul muribundului și să îi repete: „Nu există alt zeu în afară de Allah”, până când muribundul va începe să repete aceste cuvinte… Religia budistă susține faptul că omul este captiv unui ciclu infinit moarte-renaștere în funcție de karma acumulată în timpul vieții. Așadar, pentru budiști există mai multe vieți, iar moartea nu este decât o etapă de trecere între ele. Faptele bune sau rele săvârșite de ei într-o viață anterioară constituie karma ce se oglindește în starea materială și virtuțile vieții actuale. Budiștii cred în reîncarnare, cred că trupul nu constituie decât vasul în care se dezvoltă sămânța sufletului. În filosofia indiană ciclul nesfârșit viață-moarte poartă numele „samsara”. În budism nu există suflet… Conform lui Herodot, părintele istoriei, geto-dacii se credeau nemuritori. Pentru ei, moartea nu era decât o cale de a merge la zeul lor suprem Zamolxes, zeul subpământean al vegetației și al fertilității. De aceea, moartea unui dac însemna pentru ei un prilej de bucurie, o sărbătoare. Dacii practicau incinerația pentru morții lor… etc.





Bibliografie electronică


  1. http://basilica.ro/patriarhul-romaniei-la-catedrala-episcopala-din-deva/

  2. http://biserica.org/ro/compendium/articole/viatacrestina/2009/NOX/hristos-03.htm

  3. http://calincavaleru.ro/inteligenta-emotionala-lider/

  4. http://citateortodoxe.ro/autor/gheoghe-calciu-dumitreasa/slabiciunile-tinerilor-de-azi-lipsa-credintei-si-superficialitatea-morala-1344

  5. http://cuvintecelebre.ro/raul-facut-se-intoarce/

  6. http://cuvintecelebre.ro/subiecte/intelepciune/page/3/

  7. http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/inceput-fost-sfirsitul

  8. http://editura.kamala.ro/2014/03/a-trai-fara-graba/

  9. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:31991L0477

  10. http://geopolitics.ro/propaganda-si-impact-in-procesul-de-radicalizare-al-tinerilor-din-occident/

  11. http://ghelasiegheorghe.blogspot.ro/2010/05/ierom-ghelasie-gheorghe-viata-isihasta.html

  12. http://ghelasiegheorghe.blogspot.ro/2010/05/ierom-ghelasie-gheorghe-psalmul-fiintei.html

  13. http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/andrei-plesu-cateva-reflectii-asupra-prostiei-video/

  14. http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/despre-comunism-ideea-care-suceste-mintile-cu-andrei-plesu-gabriel-liiceanu-si-horia-roman-patapievici/

  15. http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/vladimir-tismaneanu-patologii-ale-veacului-xx-despre-somnambulismul-ideologic/

  16. http://jurnalspiritual.eu/cum-a-ramas-batranul-continent-fara-dumnezeu/

  17. http://jurnalspiritual.eu/rugaciunea-este-puternica-in-lupta-cu-demonii/

  18. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/legea/declaratia-universala-a-drepturilor-omului.php

  19. http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1907

  20. http://manastireasuruceni.md/sfaturi-duhovnicesti/simplitatea-ne-duce-direct-in-bratele-lui-dumnezeu.html

  21. http://molitfelnic.ro/randuiala-inmormantarii-mirenilor/

  22. http://munteleathos.com/Pagina/Afisare/Vedere_Duhovniceasca_Cuvantul_al_treisprezecelea

  23. http://opinionator.blogs.nytimes.com/2012/11/25/an-imperfect-god/?_r=0

  24. http://ot.ubbcluj.ro/sites/default/files/discipline/bel_valer/an4_dogm_curs.pdf

  25. http://patriarhia.ro/patriarhul-romaniei-la-hramul-istoric-al-bisericii-domnesti-de-la-curtea-veche-7951.html

  26. http://psiho-spiritualitate.blogspot.ro/2011/05/evolutia-spirituala.html

  27. http://psiho-spiritualitate.blogspot.ro/2013/01/asceza.html

  28. http://psihoterapieintegrativadiana.blogspot.ro/2013/02/temperamentul-caracterul-si-cele-4.html

  29. http://revista22.ro/52005/traseul-radicalizarii.html

  30. http://revistapolis.ro/omul-nou-calare-pe-poneiul-roz-cu-zvastica-the-new-man-riding-the-pink-pony-with-a-swastika/

  31. http://spiritualitatenoua.blogspot.ro/2009/08/pretuirea-de-sine.html

  32. http://suspans.ro/literatura/opinii/despre-inchizitie

  33. http://templulmasonic.blogspot.ro/2010/01/despre-rit-si-ritual.html

  34. http://universulspiritual.twilight-mania.com/t225-definire-de-sine-si-identitate-sociala

  35. http://vladherman.blogspot.ro/2013/06/de-ce-ii-cearta-pe-romani-parintele.html#.Vyy9RrBiOgo

  36. http://www.activenews.ro/cultura/Mircea-Cartarescu-marturisire-Eu-am-fost-crescut-fara-Dumnezeu.-Baietelul-meu-isi-spune-rugaciunea-seara-cu-mama-lui.-In-ochii-lui-frumosi-nu-exista-vreo-indoiala-129828

  37. http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/RTSA-24-6-RADU.pdf

  38. http://www.baptist-tm.ro/superficialitatea-boala-vremurilor-noastre/

  39. http://www.beyondintractability.org/essay/interpersonal-communication

  40. http://www.biserica.org/Publicatii/Rugaciuni/Liturghier/Rug_Inainte_Impartasire/

  41. http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/ex-lica/lit-30.htm

  42. http://www.buciumul.ro/2014/01/05/cuvant-teologic-al-parintelui-dumitru-staniloae-nasterea-lui-hristos-arata-iubirea-smerita-a-lui-dumnezeu/

  43. http://www.catholicfidelity.com/apologetics-topics/inquisition/the-holy-inquisition-myth-or-reality-by-dr-marian-horvat-ph-d/

  44. http://www.citatepedia.ro/index.php?id=13081

  45. http://www.citatepedia.ro/index.php?id=210312

  46. http://www.citatepedia.ro/index.php?id=56200

  47. http://www.citatepedia.ro/index.php?q=liniste+sufleteasca

  48. http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/dogmatica/insusirile-firii-dumnezeiesti-80039.html

  49. http://www.crestinortodox.ro/editoriale/asceza-transfigurare-70145.html

  50. http://www.crestinortodox.ro/editoriale/eternitate-timp-69995.html

  51. http://www.crestinortodox.ro/editoriale/raul-patimile-70186.html

  52. http://www.crestinortodox.ro/editoriale/supraspatialitatea-dumnezeu-participarea-creaturilor-70180.html

  53. http://www.crestinortodox.ro/paste/postul-pastelui/despre-infranare-parintele-dumitru-staniloae-71104.html

  54. http://www.crestinortodox.ro/religie/despre-sine-123668.html

  55. http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/filosofia-moderna/nihilismul-presupunere-absentei-necunoasterii-dumnezeu-71700.html

  56. http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-etica-religioasa/epictet-71748.html

  57. http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-etica-religioasa/epicur-filosofia-naturii-71742.html

  58. http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/suferinta-metafizica-suferintei-88733.html

  59. http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/iluminarea-68626.html

  60. http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/indrumatorul-duhovnicesc-ucenicul-la-sf-parinti-68488.html

  61. http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/intalnirea-dumnezeu-68621.html

  62. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/02/06/comori-duhovnicesti-de-mare-pret-din-invataturile-cuviosilor-din-gaza-6-februarie-sfantul-varsanufie-marele-batran-si-sfantul-ioan-prorocul/

  63. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/07/03/agapie-corbu-fanatism-conferinta-audio/

  64. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2015/05/30/pacea-lui-hristos-deosebirea-dintre-lucrarea-duhovniceasca-si-lucrarea-sangelui-virtuti-duhovnicesti-sufletesti-umilinta-duhului-sfantul-ignatie-briancianinov-scrisori-monahi/

  65. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2016/04/01/atintirea-mintii-spre-cele-de-sus-si-primirea-smerita-a-mustrarilor-raspunsuri-duhovnicesti-de-la-arhim-zaharia-zaharou-nu-ar-trebui-sa-ne-traim-starile-sufletesti-singuri-ci-ar-trebui-sa-le-imp/

  66. http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=ZGlzYw==

  67. http://www.dervent.ro/liturghia.php

  68. http://www.descopera.ro/stiinta/4804175-socantele-mistere-ale-timpului-calatoria-in-timp

  69. http://www.doxologia.ro/ceaslov/slujbe/pavecernita-mare

  70. http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/calatoria-duhovniceasca

  71. http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/chipul-asemanarea-lui-dumnezeu-om

  72. http://www.doxologia.ro/cuvinte-cheie/biserica-mama

  73. http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/bucuria-duhovniceasca-este-ca-o-stralucire-ca-o-iradiere-din-adanc

  74. http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/fanatismul-nu-este-credinta-ci-judecata-locul-lui-dumnezeu

  75. http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/grijile-mantuitoare

  76. http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/omul-intreg

  77. http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/parintele-duhovnicesc-ucenicul

  78. http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/rugaciunea-cea-mai-puternica-arma

  79. http://www.doxologia.ro/editorialistii-bisericii/numai-aproape-de-dumnezeu-sufletul-isi-afla-odihna

  80. http://www.doxologia.ro/filocalia/despre-tacere-liniste

  81. http://www.efemeride.ro/este-mania-bipolara-iluminare-spirituala-partea-i

  82. http://www.filocalia.ro/referate/45/Capete_despre_rugaciune/Calist_Patriarhul

  83. http://www.filocalia.ro/sfantul-despre/25/Smerenia_-_Mandria

  84. http://www.filocalia.ro/sfantul-despre/36/smerenia_-_mandria

  85. http://www.filocalia.ro/sfantul-despre/37/Smerenia_-_Mandria

  86. http://www.filocalia.ro/sfantul-despre/43/Mania_-_Blandetea

  87. http://www.filocalia.ro/sfantul-despre/50/Dragoste_-_Bunatate_-_Mila

  88. http://www.filocalia.ro/sfantul-despre/50/Dragoste_-_Bunatate_-_Mila

  89. http://www.filocalia.ro/sfantul-despre/62/Parintele_spiritual

  90. http://www.filocalia.ro/sfantul-despre/7/Imbuibarea_-_Infranarea

  91. http://www.filocalia.ro/sfantul-despre/71/Slava_desarta

  92. http://www.filocalia.ro/sfintii-despre/13/Scrieri/Evagrie_Ponticul

  93. http://www.filocalia.ro/sfintii-despre/43/Despre_dreapta_judecata,_despre_unirea_dumnezeiasca_si_viata_contemplativa/Calist_Catafygiotul

  94. http://www.gandul.info/international/efectele-razboiului-80-din-populatie-aruncata-in-saracie-iar-speranta-de-viata-scazuta-cu-20-de-ani-13973022

  95. http://www.hipo.ro/locuri-de-munca/vizualizareArticol/578/Proactivitatea

  96. http://www.humanitas.ro/humanitas/despre-ner%C4%83bdarea-de-a-fi-r%C4%83bd%C4%83tor

  97. http://www.ioanguradeaur.ro/177/despre-carmuirea-familiei/

  98. http://www.jewfaq.org/olamhaba.htm

  99. http://www.jewishencyclopedia.com/articles/11305-names-of-god

  100. http://www.kabbalah.info/ro/kabbalah-video-clips/kabbalah-revealed-full-series/cabala-revelata-12-diferenta-intre-cabala-si-religie

  101. http://www.kabbalah.info/ro/viata-iubire-&-familie/cabala-in-educatie/educatia-altruista-si-puterea-exemplului

  102. http://www.lideracademy.ro/resurse/noutati/139-inteligenta-emotionala

  103. http://www.loribalogh.ro/2012/12/cugetari-despre-ambitie-2/

  104. http://www.magisteriu.ro/predica-papei-la-ziua-familiei-2013/

  105. http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/rugaciune.htm

  106. http://www.noua-acropola.ro/a-triumfa-in-viata/

  107. http://www.noua-acropola.ro/dominarea-ma-niei-si-dezvoltarea-curajului/

  108. http://www.opr.ro/articole/7-moduri-simple-de-a-spune-nu

  109. http://www.opr.ro/articole/echilibru-psihic

  110. http://www.orthodoxie-saarbrucken.org/galeriafoto06.htm

  111. http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iubirea-lui-dumnezeu/21748-crucea-lui-hristos-axul-neclintit-al-iubirii

  112. http://www.pateric.ro/ce-este-rugaciunea-si-care-este-legatura-rugaciunii-lui-iisus-cu-rugaciunea-de-obste/

  113. http://www.pateric.ro/ii-rugaciunea-lui-iisus/

  114. http://www.patriarh.ro/Index/invatatura.php?capitol=305

  115. http://www.psih.uaic.ro/~aconstantin/romana/docs/Fundamente_teoretice_ale_conflictului_Curs_ID_ASC.pdf

  116. http://www.psih.uaic.ro/~sboncu/romana/Curs_psihologie_sociala/Curs31.pdf

  117. http://www.psychologies.ro/cunoaste-te-2/cum-sa-comunicam-cu-ceilalti-evitarea-conflictului-2140951

  118. http://www.psychologies.ro/cunoaste-te-2/dosar-linistea-ta-interioara-luptele-noastre-interioare-2-1518774

  119. http://www.rasfoiesc.com/hobby/diverse/Sofismul19.php

  120. http://www.resursecrestine.ro/cantece/62874/pe-urmele-tale

  121. http://www.resursecrestine.ro/schite/77156/arma-rugaciunii

  122. http://www.revistaioana.ro/psihologie-2/lauda-de-sine-nu-miroase-bine/

  123. http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/contratimp.php

  124. http://www.romlit.ro/frivolitatea_-_pcat_i_tentaie

  125. http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/TIPURILE-PSIHOLOGICE31446.php

  126. http://www.secretele.com/2015/03/multumirea-de-sine-iti-poate-schimba.html

  127. http://www.sfatmedical.ro/Semne_si_simptome/Agitatia

  128. http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_smerenie.htm

  129. http://www.sfaturiortodoxe.ro/vedere_duhovniceasca/despre_rugaciunea_mintii_rugaciunea_inimii_rugaciunea_niptica__cuvantul_al_zecelea.htm

  130. http://www.sinaxa.net/romanilor/2012/12/un-gand-pentru-ziua-de-azi-spitele-rotii-privite-ca-model-duhovnicesc/

  131. http://www.sorin-benescu.ro/Facerea-pentru-credinciosi-necredinciosi-21-vol1%281%29.html#__RefHeading___Toc449772691

  132. http://www.sri.ro/fisiere/publicatii/Intelligenceoctombrie2010.pdf

  133. http://www.sursazilei.ro/ips-irineu-pop-bistri%C5%A3eanul-invierea-domnului-este-u%C5%9F%C4%83-spre-eternitate/

  134. http://www.umfcv.ro/ccop-evitarea-conflictului-sau-angajarea-in-conflict

  135. http://www.unica.ro/vorbitul-public-oratorul-perfect-19182

  136. http://www.versuri.ro/versuri/ghedgk_nicoleta-nuca-linistea.html

  137. http://wwwhttp://www.dervent.ro/resurse/liturghia/index-D-19.html.dervent.ro/liturghia.php

  138. http://ziarullumina.ro/asceza-crestina-lupta-pentru-iubirea-autentica-36109.html

  139. http://ziarullumina.ro/bucuria-de-a-darui-18315.html

  140. http://ziarullumina.ro/calatorie-duhovniceasca-spre-Inviere-110339.html

  141. http://ziarullumina.ro/cosmosul-intreg-intra-in-biserica-prin-inima-omului-45776.html

  142. http://ziarullumina.ro/credinta-si-faptele-bune-roade-ale-harului-in-om-77273.html

  143. http://ziarullumina.ro/duhovnicesti-prin-rugaciune-faci-totul-pentru-dumnezeu-2089.html

  144. http://ziarullumina.ro/inerea-de-minte-a-raului-100209.html

  145. http://ziarullumina.ro/iubirea-nepartinitoare-izvorul-tuturor-faptelor-bune-108516.html

  146. http://ziarullumina.ro/lumanarea-in-traditia-bisericii-ortodoxe-85193.html

  147. http://ziarullumina.ro/mantuitorul-se-naste-ca-sa-uneasca-pamantul-cu-cerul-si-cerul-cu-pamantul-35649.html

  148. http://ziarullumina.ro/nihilismul-si-destinul-culturii-occidentale-36630.html

  149. http://ziarullumina.ro/puritatea-copiilor-trebuie-sa-devina-un-reper-al-intregii-societati-romanesti-67621.html

  150. http://ziarullumina.ro/raspunsuri-duhovnicesti-mandria-este-insasi-indrazneala-de-a-pacatui-2184.html

  151. http://ziarullumina.ro/raspunsuri-duhovnicesti-omniprezenta-lui-dumnezeu-26868.html

  152. http://ziarullumina.ro/rugaciunea-isihasta-nu-se-invata-ci-se-traieste-13835.html

  153. http://ziarullumina.ro/samarineanul-milostiv-chip-al-lui-hristos-si-al-omului-bun-37187.html

  154. http://ziarullumina.ro/smerenia-si-patima-mandriei-la-sfintii-parinti-15480.html

  155. http://ziarullumina.ro/starea-de-odihna-nevoia-de-somn-si-trezvie-69579.html

  156. http://ziarullumina.ro/timpul-si-vesnicia-in-viata-omului-23608.html

  157. http://ziarullumina.ro/unirea-cu-dumnezeu-si-rugaciunea-80695.html

  158. https://alexcaciuloiu.wordpress.com/2015/05/02/managementul-conflictelor-interpersonale/

  159. https://archive.org/details/cu31924063328268

  160. https://archive.org/details/Dumitru_Staniloae-Sfanta_Treime_sau_La_inceput_a_f

  161. https://archive.org/details/historyofinquisi01leah

  162. https://archive.org/details/religionisraelt00maygoog

  163. https://archive.org/details/studiesinhebrew01graygoog

  164. https://archive.org/stream/SfantulSimeonNoulTeolog-ImnurileimneleIubiriiDumnezeiesti/fantulSimeonNoulTeolog-ImnurileIubiriiDumnezeiesti_djvu.txt

  165. https://deveghepatriei.wordpress.com/2011/09/13/de-citit-cu-foarte-mare-atentie-mitropolitul-hristodoulos-paraskevaidis-razboiul-impotriva-satanei/

  166. https://en.wikipedia.org/wiki/Eternity

  167. https://en.wikipedia.org/wiki/Faith

  168. https://en.wikipedia.org/wiki/Names_of_God

  169. https://filedinpoveste.net/2013/11/18/ce-este-puritatea/

  170. https://lupulalb.wordpress.com/2011/04/09/legile-lui-zamolxe/

  171. https://monicanicolescu.ro/2011/11/04/proactiv-vs-reactiv/

  172. https://resurseumane1001.wordpress.com/2012/06/26/cele-7-tipuri-de-inteligenta/

  173. https://ro.orthodoxwiki.org/Evagrie_Ponticul

  174. https://ro.orthodoxwiki.org/P%C4%83catele_limbii

  175. https://ro.orthodoxwiki.org/Rug%C4%83ciunea_lui_Iisus

  176. https://ro.orthodoxwiki.org/Ve%C8%99nicie

  177. https://ro.wikipedia.org/wiki/Compasiune

  178. https://ro.wikipedia.org/wiki/Crea%C8%9Bionism

  179. https://ro.wikipedia.org/wiki/Democra%C8%9Bie

  180. https://ro.wikipedia.org/wiki/Dumnezeu

  181. https://ro.wikipedia.org/wiki/Fiin%C8%9B%C4%83_%28filozofie%29

  182. https://ro.wikipedia.org/wiki/Filozofia_greac%C4%83_clasic%C4%83

  183. https://ro.wikipedia.org/wiki/Laud%C4%83

  184. https://ro.wikipedia.org/wiki/Moarte

  185. https://ro.wikipedia.org/wiki/Moarte_%28mitologie%29

  186. https://ro.wikipedia.org/wiki/Nihilism

  187. https://ro.wikipedia.org/wiki/Propagand%C4%83

  188. https://ro.wikipedia.org/wiki/Stat

  189. https://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_M

  190. https://ro.wikipedia.org/wiki/Univers

  191. https://ro.wikiquote.org/wiki/Iosif_Stalin

  192. https://ro.wikiquote.org/wiki/Petre_%C8%9Au%C8%9Bea

  193. https://www.cdt-babes.ro/articole/imaginea-de-sine-stima-de-sine-si-increderea-in-sine.php

  194. https://www.francmasoneria.ro/grad-si-ierarhie

  195. https://www.francmasoneria.ro/loja-si-templul

  196. https://www.goodreads.com/author/quotes/243736.Gabriel_Liiceanu

  197. https://www.google.ro/search?q=scop+in+viata&ie=utf-8&oe=utf-8&gws_rd=cr&ei=oS6sV4PMC4PtUqCGv_gO#q=augustin+dumnezeu+cuprinde+tot+universul&start=60

  198. https://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/Judaism/name.html

  199. https://www.pemptousia.ro/2012/08/schimbarea-la-fata-a-lui-hristos-partea-i/

  200. https://www.pemptousia.ro/2013/02/o-isihie-nelinistita/












Bibliografie


  1. Branişte, Ene, pr. prof. dr., Liturgica specială - pentru facultăţile de teologie, Ed. Basilica, București, 2016.

  2. Culianu, Ioan Petru, Arborele Gnozei Mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern, Ediția a II-a, trad. Corina Popescu, Ed. Polirom, 2015.

  3. Culianu, Ioan Petru, Arborele gnozei: mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern, București, Nemira, 1999; Iași, Polirom, 2005.

  4. Culianu, Ioan Petru, Gnozele dualiste ale Occidentului, Ediția a III-a, trad. Tereza Culianu-Petrescu, Ed. Polirom, 2013.

  5. Culianu, Ioan Petru, Studii românești I. Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, Nemira, 2000; Polirom, 2006.

  6. Culianu, Ioan Petru, The Tree of Gnosis: Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism, San Francisco, HarperCollins, 1992.

  7. Driver, S., R., On the Tetragrammaton, in Studia Biblica, vol. i., Oxford, 1885.

  8. Driver, S., R., The Book of Genesis, Ed. Methuen, London, 1904.