Pr. Sorin Benescu






Unul

Dumnezeu

















Aici se inserează textul casetei CIP. Aici se inserează textul casetei CIP. Aici se inserează textul casetei CIP.





























DEDICAŢIE


Copiilor mei,

Pavel, Andrei, Ioan, Matei, Maria, Teodora, Ecaterina, Irina şi Petru.

Dumnezeu să îi binecuvȃnteze.





















Cuprins

Cuprins 5

Capitolul 1 19

Capitolul 2 21

Capitolul 3 23

Capitolul 4 25

Capitolul 5 26

Capitolul 6 27

Capitolul 7 29

Capitolul 8 30

Capitolul 9 31

Capitolul 10 32

Capitolul 11 34

Capitolul 12 34

Capitolul 13 35

Capitolul 14 37

Capitolul 15 39

Capitolul 16 41

Capitolul 17 43

Capitolul 18 44

Capitolul 19 46

Capitolul 20 47

Psalm 48

Psalmul călugărului 49

Capitolul 21 - Virtutea, Nevăzutul, Neatinsul, Ființa 50

Capitolul 22 - Modelul, Avva, Cel ce Se sfărâmă 51

Capitolul 23 - Repaus, furtună, urmarea Lui 52

Capitolul 24 - Mulţumitul, automăritul, încrezutul, ambiţiosul 54

Capitolul 25 - La început, Unul, Pronia, Ființa 55

Capitolul 26 - Greul/uşorul, calm și agitație, calitățile liderului 57

Capitolul 27 - Călătorul bun, oratorul, legarea-închiderea, puterea exemplului 58

Capitolul 28 - Despre puterea chipului, talanții, eruditul smerit, armonia, lumina 60

Capitolul 29 - Reforma societății, stăpânirea lumii, cumpătarea 61

Capitolul 30 - Forța, războaiele, răul ca un bumerang 63

Capitolul 31 - Armele, forța, victoria, pacea 64

Capitolul 32 - Etern şi nenumit; despre oprire, despre limită 66

Capitolul 33 - Cunoaşterea, victoria, perseverența, puterea harului 67

Capitolul 34 - Omniprezenţa, infinitul, detaşarea 69

Capitolul 35 - Rugăciunea lui Iisus, pacea, transcendentul 70

Capitolul 36 - Contracția-dilatația, slab-tare; a dărui; despre arme 71

Capitolul 37 - Dumnezeu inactiv; oprirea; regele-supuşii; simplitatea 72

Capitolul 38 - Publicitatea, contemplația - non-acțiunea, propaganda, profunzimea 74

Capitolul 39 - Echilibrul, demnităţile 76

Capitolul 40 - Treimea creatoare; cum urcăm 77

Capitolul 41 - prețuirea, ignoranți, cunoașterea 78

Capitolul 42 - începuturi, obișnuiți, taină 80

Capitolul 43 - acțiunea, cuvântul tainic, ignoranţi, violenţi 81

Capitolul 44 - cele slabe, instrui, fericirea, la timp 83

Capitolul 45 - nenorocire, însemnat, perfecțiunea, mișcare 84

Capitolul 46 - mulțumire, căile, lăcomia, dorinţe 86

Capitolul 47 - cunoaştere, fereastră, călător 88

Capitolul 48 - studiu, echilibru, non-acţiune-oprire în gest 89

Capitolul 49 - bunătate, încredere, înţeleptul 90

Capitolul 50 - întoarcerea, repaos, arme 92

Capitolul 51 - ambianţa, commonwealth, nepătimirea 93

Capitolul 52 - cauza, rațiunile divine, lumina 94

Capitolul 53 - căile, însemnat, bogat 96

Capitolul 54 - virtutea, judeci, credința 97

Capitolul 55 - veșnicie, tăcerea 99

Capitolul 56 - oprirea, îngeri 100

Capitolul 57 - legi, dorințe, drept 101

Capitolul 58 - cumpătarea, flexibil 102

Capitolul 59 - pilda, ignoranţi 103

Capitolul 60 - a pleca, tact 104

Capitolul 61 105

Capitolul 62 106

Capitolul 63 107

Capitolul 64 108

Capitolul 65 109

Capitolul 66 110

Capitolul 67 111

Capitolul 68 112

Capitolul 69 112

Capitolul 70 113

Capitolul 71 114

Capitolul 72 114

Capitolul 73 115

Capitolul 74 115

Capitolul 75 116

Capitolul 76 117

Capitolul 77 117

Capitolul 78 118

Capitolul 79 119

Capitolul 80 120

Capitolul 81 121

ADDENDA 123

Dumnezeu 123

Eternitatea 124

Golul - nimicul 126

Golul în filozofia lui Democrit 128

Golul la Epicur 129

Credinţa 130

Evitarea conflictului 131

Numele lui Dumnezeu 131

YHWH 133

Elohim 135

El 136

Șadai și ‘Elyon 137

Adonai și Ba'al 138

Ẓeba'ot 138

Literatura rabinică 139

Numele 139

Ehyeh-Asher-Ehyeh 140

Cele șapte Nume 142

Utilizarea cabalistică 143

Numele Divine în scris 144

Dumnezeul cel imperfect 145

Asceza 148

Operațiile principale ale gândirii 150

Analiza 150

Sinteza 150

Comparația 150

Generalizarea 150

Abstractizarea 150

Concretizarea 151

Înțelegerea 151

Sofismele 151

Argumentul forței 151

Argumentul mulțimii (ad populum) 152

Apelul la autoritate 153

Autoritatea anonimă 153

Atacul la persoană 154

Apelul la ignoranță 154

Concluzie irelevantă 154

Apelul la clemență 155

Apelul la consecințe (ad consequentiam) 155

Evitarea sofismelor 155

Panta alunecoasă 156

Limbajul prejudecat 156

Falsa analogie 156

Amprenta 157

Războiul nevăzut în Vechiul Testament 158

Radicalizarea 161

Timp şi eternitate 162

Dumnezeu Cel necuprins 163

Atotprezenţa 165

Isihasm 165

Cele 7 tipuri de inteligență 166

Inteligența lingvistică 166

Inteligența logico-matematică 167

Inteligența spațială 167

Inteligența muzicală 167

Inteligența chinestezică 167

Inteligența intrapersonală 167

Inteligența interpersonală 167

Tulburarea bipolară şi iluminarea 168

Arta de a spune nu 169

Propaganda 170

Statul 173

Statul de drept 174

Viziunea liberală despre stat 175

Viziunea anarhistă despre stat 175

Viziunea de stânga despre stat 176

Viziunea conservatoare despre stat 176

Viziunea naționalistă despre stat 177

Moartea 177

Bibliografie 179

Bibliografie electronică 183

Note finale 194











MULŢUMIRI

Mulțumesc soției mele, Dana,

pentru ajutorul acordat la tehnoredactare și corectare, pentru susținerea fără de care cartea

nu ar fi putut să vadă lumina tiparului.


























Capitolul 11

Unul2 Dumnezeu care poate fi numit3 nu este Unul Cel Ultim.


Şi a întrebat şi Iacov, zicând: Spune-mi şi Tu numele Tău! Iar Acela a zis: Pentru ce întrebi de numele Meu? El e minunat! Şi l-a binecuvântat acolo.” (Fac. 32.29)


Unul care poate fi numit4 nu este Unul Cel Veșnic.


Mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.” (Efes. 1.21)


Numele dat Unului5 nu poate fi Numele Veşnic6.

Zis-a iarăşi Moise către Dumnezeu: Iată, eu mă voi duce la fiii lui Israel şi le voi zice: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi... Dar de-mi vor zice: Cum Îl cheamă, ce să le spun?

Atunci Dumnezeu a răspuns lui Moise: Eu sunt Cel ce sunt. Apoi i-a zis: Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi!" (Exod 3.13,14)


Fără nume este Făcătorul Cerului și al Pământului7.

Şi a zis Manoe către îngerul Domnului: Cum îţi este numele? Ca să te mărim, când se va împlini cuvântul tău. Zis-a îngerul către el: La ce mă întrebi tu de numele meu? Că el este minunat.” (Jud. 13.17,18)


Dând Unului un nume, El este Cel Ce creează toate lucrurile, creează nenumăratele fiinţe, lucruri şi energii8.

La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul... Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor.” (Fac. 1.1, 2.1)


Cine n-are dorinţe9 vede esenţa10 lucrurilor, Îl vede11 pe Unul12.

Eu eram în cetatea Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o vedenie: ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se în jos din cer, şi a venit până la mine. Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut dobitoacele cele cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările cerului. Şi am auzit un glas, care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă.” (Fapte 11.5-7)


Cine are dorinţe vede doar manifestarea lucrurilor.

Dacă adâncului Tainei i-am da glas și tâlcuire, totdeauna fără patimă să fim găsiți; dar dacă poftele mereu în noi vor fi, marginile ei sunt tot ce vom vedea13.


Să nu pofteşti femeia aproapelui tău şi să nu doreşti casa aproapelui tău, nici ţarina lui, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici asinul lui, nici orice dobitoc al lui, nici nimic din cele ce sunt ale aproapelui tău!” (Deut. 5.21)

Cele două Persoane au aceeaşi obârşie14, şi au nume deosebite15: Fiul şi Sf. Duh.


Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut; şi iarăşi: Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu?” (Evr. 1.5) „...Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” (In. 15.26)


Această identitate a obârşiei este un abis de adâncime şi mister16, ea este adâncul adâncimilor şi poarta înţelegerii tuturor esenţelor. Tatăl este Cel prin a Cărui binecuvântare totul ia fiinţă.


Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere. (Mat. 11.27)

Capitolul 217


Când frumosul este cunoscut ca frumos18, atunci nu este cunoscut şi urâtul, ca urât.


Sârguieşte către Cel Preaînalt şi te întoarce de la nedreptate şi te scârbeşte foarte de lucrul urât.” (Ecclesiasticul 17.21)


Toţi oamenii, sub cer, cunosc frumosul ca frumos19, iar obârşia urâtului20 este în căderea lui Lucifer21.

Lumina care luminează în sfeşnicul cel sfânt, aşa este un chip frumos pe un trup bine împlinit.” (Ecclesiasticul 26.19)


Când Binele este cunoscut ca Bine, atunci răul nu este cunoscut. Toţi oamenii cunosc binele ca bine, iar obârşia răului22 este în căderea lui Lucifer.

Urâţi răul şi iubiţi binele şi hotărâţi judecata cea dreaptă la porţi, poate că Domnul Dumnezeu Savaot Se va milostivi de cei rămaşi...” (Amos 5.15)


Fiecare lucru şi opusul său nu se nasc îngemănate. Greul şi uşorul nu se nasc unul pe altul, lungul şi scurtul nu se opun unul altuia, înaltul nu produce adâncul23.

Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor sta ape. ” (Ps. 103.7)


Vocea se sprijină pe sunet24 - sunetul şi glasul se acordă reciproc25.

La glasul Lui freamătă apele în ceruri şi El ridică nori de la marginile pământului; făureşte fulgerele în mijlocul ploii şi scoate vânturile din vistieriile Sale.” (Ier. 51.16)


Începutul are totdeauna un sfârşit? Tu, Doamne, ești fără de început26 și fără de sfârșit27.

La tot lucrul desăvârşit am văzut sfârşit, dar porunca Ta este fără de sfârşit.” (Ps. 118.96)


Iată de ce sfântul practică rugăciunea28 și nu acţiunea29.

El instruieşte prin pildă30 vie, nu doar cu vorbe.


Luaţi, fraţilor, pildă de suferinţă şi de îndelungă răbdare pe proorocii care au grăit în numele Domnului.” (Iacov 5.10)


Lucrurile, făpturile, în lume sunt toate într-o stare relativă31. Pe toate fiinţele care se nasc în lume şi care îşi pun nădejdea în El, nici nu le uită32, nici nu le îndepărtează. El le dă nădejde şi astfel le face vrednice fără a Şi le însuşi”33.

Iar Domnul a făcut cerul cu puterea Sa, a întărit lumea cu înţelepciunea Sa şi cu priceperea Sa a întins cerurile... În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut... Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat...” (Ier. 10.12, In. 1.10, 3.16)


Înțeleptul le ajută34 să se dezvolte şi nu se bizuie35 pe ele. Aşa câştigă el sfințenie, dar rămâne mai presus de merite. Rămânând mai presus de ele, nici harismele nu îl părăsesc niciodată, datorită detaşării36 sale izvorâte din înţelepciune.

Zicând: Amin! Binecuvântarea şi slava şi înţelepciunea şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria fie Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin!... Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.” (Apoc. 7.12, Iacov 3.17)


Sfântul, ştiind aceasta, îşi arată preferinţa pentru bine37, pentru Hristos ca Fiu38 al Celui Prea Înalt, prin Care toate s-au făcut. Priveşte totul cu egală39 consideraţie.

Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut.” (Apoc. 4.11)

Capitolul 340


Calea să îi împiedici pe oameni41 să ajungă la rivalități42 este să nu lauzi excesiv și să nu folosești oameni cu « îndemânări » deosebite în poziții nepotrivite. Dacă conducătorul se manifestă cu modestie, nu arată poziţii de putere, oamenii nu se vor confrunta.

Nu preaslăviţi decât pe oamenii cu adevărat aleşi şi poporul nu va lupta pentru măriri deşarte43.

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;... Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine... ” (In. 14.6, Ps. 1.1)


Dacă liderul nu pune preţ pe lucruri44, oamenii nu vor fura.

Să nu lauzi lucrurile care sunt greu de procurat este calea sigură să îi împiedici să devină hoți.

Nu preţuiţi ceea ce este greu de câştigat, dar efemer, şi poporul nu va fura.


Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor... Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.(Apoc. 9.21, 1Cor. 6.10)


Dacă liderul nu arată45 lucruri care pot fi dorite, oamenii nu-şi vor strica inimile.

Nu le arătaţi nimic din ce le-ar îmboldi excesiv dorinţa, şi inima nu li se va tulbura. Să nu le arăți ce este posibil să fie râvnit este calea să le împiedici mintea să se tulbure.


Că pentru aceea ai dat frica Ta în inimile noastre, ca să chemăm numele Tău şi să Te lăudăm întru înstrăinarea noastră că am abătut de la inima noastră toată nedreptatea părinţilor noştri, care au păcătuit înaintea Ta.” (Baruh 3.7)


Conducătorul sfânt şi înţelept conduce astfel oamenii: Ţinându-le inimile pure, dându-le mâncare duhovnicească, necreȃndu-le ambiţii şi întărindu-le sănătatea sufletească.

Înțelepciunea politică”, în exercițiul cârmuirii, golește mințile, umple burțile, slăbește voințele și întărește oasele46.

Conducătorul înţelept îndrumează bine pe poporul său, şi cârmuirea omului priceput este cu bună rânduială. După cum este judecătorul poporului, aşa sunt şi slujitorii lui şi cum este mai-marele cetăţii, aşa sunt toţi cei ce locuiesc în ea.” (Ecclesiasticul 10.1,2)


Astfel, sfântul îi împiedică să cunoască răul47, dorind mereu binele, cei cu gânduri48 rele nu pot acţiona. El conduce subtil, toţi trăiesc astfel în pace.

Deci, iată principalele sfaturi ale înţelepciunii:

  1. golirea inimii de pofte, umplerea cu Hristos, potolirea patimilor, amplificarea iubirii pure, sporirea puterilor sufletelui.

  2. să caute să aducă mereu poporul dincolo de ştiinţă, dincolo de dorinţe, către nepieritoarea Înțelepciune.

  3. să împiedice pe cei ce ştiu, care sunt geniali, să lucreze exclusiv din vanitate.

De procedează aşa constant, fără să acţioneze, « poporul lui Israel » va fi bine cârmuit.


Şi nu este încă alt popor pe pământ ca poporul Tău Israel, pe care l-a călăuzit Dumnezeu, ca să-l răscumpere Sieşi de popor, să-şi facă nume mare şi strălucit, izgonind popoarele de la faţa poporului Tău, pe care l-ai izbăvit din Egipt. Tu ai făcut pe poporul Tău, Israel, poporul Tău pe veci şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.” (1Cron. 17.21,22)

Capitolul 449


Unul50 este Plinul, Creatorul, acţiunea Sa este fără de sfârşit. Este adânc, este originea51 tuturor lucrurilor, veşnic rămâne fără capăt, nu a fost creat, este Treimea Creatoare. Este un abis esenţial52 unde se poate vedea izvorul tuturor energiilor şi fiinţelor lumii.


Că şi Cel ce sfinţeşte, şi cei ce se sfinţesc, dintru Unul sunt toţi; din care pricină nu se ruşinează să-i numească pe ei fraţi,...” (Evr. 2.11)


Cuvântul Îşi îmblânzeşte duritatea, nu se desface din haos53, Își temperează strălucirea, aproape că se identifică54 celor mai mici atomi.


Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.” (Filip. 2.7,8)


O! Neprihănire! Fiinţarea55 Sa este veşnică. Știu al cui Fiu este: al Tatălui. El este mai dintr-un început56 decât însăşi lumea, Domnul Cerurilor.


La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.” (In. 1.1-3)

Capitolul 557


Cerul58 şi Pământul nu au vreo preferinţă pentru o făptură, le consideră pe toate ca ceva egal, natura n-are preferinţe, dar omul este cununa creației.

Aşa zice Domnul: Cerul este scaunul Meu şi pământul aşternut picioarelor Mele! Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi şi ce loc de odihnă pentru Mine?... Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire şi fără înfruntare...” (Isaia 66.1, Iacov 1.5)


Tot aşa, sfântul n-are preferinţe pentru nimeni, pentru el, toţi sunt priviţi în egală măsură, nu preferă59 pe nimeni.


Iar voi puneţi ochii pe cel care poartă haină strălucită şi-i ziceţi: Tu şezi bine aici, pe când săracului îi ziceţi: Tu stai acolo, în picioare, sau: Şezi jos, la picioarele mele, n-aţi făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul şi altul şi nu v-aţi făcut judecători cu socoteli viclene?” (Iacov 2.3,4)

Universul60 este nesfârşit, în el se găseşte toată creația văzută. Dumnezeu a creat mişcarea61 armonioasă perpetuă împreună cu care creează toate fiinţele, lucrurile şi stările. Cu cât se mişcă mai mult, cu atât mai mult este produs.


O, Israele! Cât este de mare templul lui Dumnezeu şi cȃt de întins locul stăpânirii Lui! Mare este şi nu are sfârşit, înalt şi nemăsurat!” (Baruh 3.24,25)


A vorbi mult despre Unul fără să-L cunoşti nu duce decât la oboseală. Mai bine să se descopere62 El şi să se păstreze calea de mijloc, căci aceasta permite cunoașterea efectivă a Lui, unirea cu Unul; mai bine se păstrează Unul în minte, căci prea multă63 vorbă duce la oboseală.

Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i descopere.” (Luca 10.22)

Capitolul 664


Lumina65 primă nepătrunsă nu moare niciodată66.

Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.” (Fac. 1.3)


Se poate numi Mama67 Tainică a lucrurilor şi a fiinţelor, Mama Cosmică68. Această Mamă Tainică este poarta prin care toate fiinţele vin în existenţă. Este rădăcina Cerului, a locuitorilor Cerului şi rădăcină a Pământului, a locuitorilor Pământului.


Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră.” (Gal. 4.25)


Unul fiinţează69 mereu, însuşirea-I Creatoare şi Atotputernică lucrează mereu fără trudă.


Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.” (In. 5.17)



Capitolul 770


Cerul se întinde la nesfârşit, Universul dăinuieşte etern71 pentru că nu există prin sine, ci prin Unul72. Și totuși așteptăm Cer nou și Pământ nou!


Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.” (Apoc. 21.1,2)


Astfel şi sfântul stând la urmă73, ajunge în frunte; el îşi depăşeşte în totalitate personalitatea prin renunțare-dăruire-unire74 cu Unul, şi, prin aceasta chiar îi dă valoare.


Şi iată, sunt unii de pe urmă care vor fi întâi, şi sunt alţii întâi care vor fi pe urmă.” (Luca 13.30)


Îşi transcende trupul75 şi chiar prin aceasta îl ocroteşte. El caută să nu aibă dorinţe, pofte76, şi, prin aceasta, chiar mai repede ajunge la Adevărul ultim: Unul, care este de fapt ţelul77 dorinţelor sale.

Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele?” (Iacov 4.12)


Se neglijează78 pe sine însuşi, şi ajunge să fie ocrotit de El. Nu trăieşte pentru sine, trăieşte astfel din plin.


Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie;” (Luca 9.23)

Capitolul 879


Virtutea este fluidă ca apa. Dragostea80 este asemenea apei: apa pătrunde subtil peste tot; tot astfel virtutea biruieşte fără efort. Apa şi virtutea dăruiesc detaşate binefacerile lor tuturor fiinţelor şi lucrează fără luptă. Ambele se menţin în locurile pe care omul ignorant le dispreţuieşte: locuri joase, ranguri modeste81.

Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului,...” (Apoc. 22.1)


Unul Dumnezeu este la fel82. Cel care-L caută83 îşi găseşte locul.

Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.” (Iacov 1.17)


Simţămintele84 creează o inimă adâncă85.

O apă adâncă este sfatul în inima omului,... Dintru adâncuri am strigat către Tine; Doamne! Doamne, auzi glasul meu!” (Pilde 20.5, Ps. 129.1)


În inima86 omului Virtutea este plinătatea beatifică87.

Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu,...” (Ps. 17.1)


În binefacere, Virtutea este fermecătoarea omenie. În vorbă, este sinceritate: vorba onestă creează încredere. În administraţie, este conducerea bună, cel ce conduce se cade să respecte regulile. În activitate, este puterea realizatoare. În acţiune, este timpul, stăruinţa,88 clipa cea mai prielnică - timpul aşează lucrurile.


Şi va zice: "Numai în Domnul este dreptatea şi virtutea! Către Dânsul vor veni şi înfruntaţi vor fi cei ce sunt întărâtaţi împotriva Lui.” (Isaia 45.24)


Singură Dragostea lucrează fără luptă, astfel nu-şi face duşmani, prietenia89 aduce bune relaţii cu toţi.


Rămâneţi întru dragostea frăţească.” (Evr. 13.1)

Capitolul 990


Este mai bine să lași vasul gol pe jumătate, decât să încerci să îl cari când e plin91.


Ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste,... Şi nimeni să nu întreacă măsura şi să nu nedreptăţească pe fratele său...” (1Tes. 4.4,6)


Întinderea prea tare a corzii92 creează prea mare tensiune, mânuirea şi ascuţirea fără încetare a uneltei o face în final nefolositoare. Ascuţirea prea deasă a uneltei o face curând de nefolosit93.


Domnul nu lasă să piară de foame sufletul celui drept; însă el respinge lăcomia celor fără de lege.(Pilde 10.3)


Căutarea avidă a bogăţiilor94 nu are valoarea inestimabilă a moderaţiei. Un palat plin cu aur şi pietre nestemate expune la pierderea totului, căci adunarea bogăţiilor într-un loc, curând face locul nesigur. Mai mult, a avea onoruri, bogăţie şi a fi mândru de ele înseamnă a chema nenorocirea - a fi mândru de bogăţii şi onoruri este cauza căderii în dizgraţie.


Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi argint.” (Ps. 118.72)


Dimpotrivă, dacă se adună merite nepieritoare - fapte bune - rămâne renumele chiar şi atunci când corpul fizic piere. Sfântul se retrage după îndeplinirea faptei95.

Un nume (bun) este mai de preţ decât bogăţia; cinstea este mai preţioasă decât argintul şi decât aurul.” (Pilde 22.1)


Aceasta este Calea Supremă a unirii cu Unul, cu Dumnezeu, care conduce la libertate96 şi înţelepciune, calea practicării virtuţii, a smereniei, a iubirii.


El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale,...” (Col. 1.13)

Capitolul 1097


Omul a primit un suflet etern98. Putem oare să ne unim99 sufletul de Unul, să nu ne abatem de la Unul?


În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (Ps. 41.1,2)


Păstrându-şi unitatea100 supremă a fiinţei prin lipirea101 de Unul, prin Cuvântul, omul va fi nemuritor şi fericit, va scăpa de iluzia nimicirii totale şi va fi plin de candoare şi puritate, asemenea copilului. Liberându-şi spiritul de o deşartă cercetare intelectuală, îl va putea păstra sănătos. (Putem oare învăța să avem acces la totul prin puterea Unului (Dumnezeu) ?)

Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.” (Ps. 62.8)


Iubind oamenii şi urmărind permanent binele, va putea exercita contemplația Unului, Non-Acţiunea102. (Putem oare iubi și conduce oamenii cu subtilitatea Non-acțiunii?)


Astfel, iubindu-, eram bucuroşi să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar şi sufletele noastre pentru că ne-aţi devenit iubiţi.” (1Tes. 2.8)

Porţile Cerului se deschid şi se închid atunci când trebuie, la fel şi sfântul înfăptuieşte totul în armonie, potrivit împrejurărilor şi rămâne la momentul necesar în repaus103. Scăldat în lumină şi putere, el va putea părea neştiutor pentru cel incapabil să intuiască adevărata sa natură. El creează premisele înţelepciunii în toate sufletele şi le hrăneşte104 pe cele pregătite. Le conduce105 şi nu se poartă cu ele ca un stăpân. (Putem conduce fără a apăsa?)


Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger... Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Fapte 6.15, 7.55,56)


Face bine detaşat, fără speranţa răsplatei106. (Putem să ne eliberăm de dorința de a poseda107? Putem face bine fără a dori ceva în schimb?)


Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.” (Luca 6.32)


Domneşte asupra oamenilor cu dragoste fără să-i stăpânească. (Putem oare iubi și conduce oamenii cu subtilitate108, cu credință, fără acțiune-impunere, doar prin cuvânt?) Aceasta este adevărata virtute a sfântului lui Hristos.


Dumnezeul lui Israel a vorbit. Tăria lui Israel mi-a zis: Cel ce domneşte între oameni cu dreptate.” (2Regi 23.3)

Capitolul 11109


Treizeci de spiţe se unesc în butucul roţilor, însă centrul îngăduie folosirea. Argila este modelată în formă de oală, dar interiorul face posibilă folosirea. Pereţii sunt străbătuţi de uşi şi ferestre, înlăuntrul îngăduie folosirea casei. Tot astfel fiinţa constituie natura lucrurilor, dar Cuvântul (prin logoii-cuvintele) permite folosirea lor110.

Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi,... Doamne, iubit-am bunăcuviinţa casei Tale şi locul locaşului slavei Tale.” (Pilde 9.1, Ps. 25.8)

Capitolul 12111


Cele cinci culori formează” ochii omului, cele cinci sunete îl delectează. Cele cinci arome îi suprasolicită gustul. Întrecerea şi vânătoarea tulbură mult inima. Goana după bogăţie vatămă adesea sănătatea, obiectele rare și ciudate, bogățiile căutate, schimbă în rău purtarea112 oamenilor. Prin urmare, omul trebuie să se preocupe de viaţa sa esenţială, interioară-exterioară, de butucul roții și nu de spițe, nu de simţuri. El, omul cu dreapta socoteală, le părăseşte pe acestea şi se îndreaptă spre Acela care cu adevărat merită113.

Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple.” (Efes. 4.10)

Capitolul 13114


Gloria115 şi ruşinea sunt nedespărţite de teamă. Onoarea şi nenorocirea sunt nedespărţite de personalitate. Faima este un lucru demn de dispreţuit, căci atunci când o ai te cuprinde teama să nu o pierzi; tot astfel eşti cuprins de nelinişte când nu o ai. De aceea se spune că gloria şi ruşinea sunt nedespărţite de teamă. Dizgrația116 înseamnă să te afli într-o poziție umilă după plăcerile favorurilor. Atât câștigarea favorurilor, cât și pierderea lor duce la angoasă.


Cel care se teme de Domnul n-are teamă de nimic; el nu tremură, căci Dumnezeu este nădejdea lui.” (Ecclesiasticul 34.14)


Gândul bun sau gândul rău, dualitate există tot timpul în mintea încordată. Cum pot gândul bun sau cel rău să existe în mintea încordată? Este pentru că avem un Ego117. Dacă am renunța118 la Ego, (mental), și încordarea minții s-ar diminua.


Căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?" Noi însă avem gândul lui Hristos.” (1Cor. 2.16)


Astfel că cel care îi consideră pe alții ca și cum ar fi el însuși este demn de a conduce119. Celui care-i iubește pe alții cum se iubește pe el însuși, i se poate acorda încredere.

Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său,...” (Apoc. 1.5)

Capitolul 14120


Privind către Unul, nu se vede121, se numeşte Invizibil122.

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” (In. 1.18)


Ascultându-L, este vocea tăcerii123 ce nu se aude şi de aceea se numeşte mai presus de grai: încercând să-L ascultăm, nu poate fi auzit124.


Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.” (Ps. 138.6)


Pipăit, deşi etern, nu se simte şi de aceea se numeşte Imaterial125. Dorind să-L simțim, nu poate fi atins. Aceste trei însuşiri sunt mistere de nepătruns pentru cel fără credință; Unul Dumnezeu nu poate fi astfel perceput; Tatăl126 întocmeşte Unitatea Divină.

Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (In. 4.24)


Mai presus127 de Unul nu este, dedesubt128 nu este.


Dumnezeu nu este El oare mai presus de ceruri? Priveşte în sus spre stele cât de sus sunt ele!” (Iov 22.12)


Întâlnind pe Unul nu-I poți vedea începutul129, urmând pe Unul nu-I poți vedea sfârșitul130.

Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul.” (Apoc. 22.13)


Infinitul131 și Eternul nu se pot explica132.

Are ca esență Treimea, nu poate fi perceput cu simțurile.


Că Tu eşti Domnul Cel Preaînalt peste tot pământul; înălţatu-Te-ai foarte, mai presus decât toţi dumnezeii.” (Ps. 96.10)


E atotpătrunzător, veşnic şi fără nume. El aduce toate lucrurile la fiinţă. Este Forma fără de formă133, fără de chip ca fiind mai presus de chip și de orice formă.


Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;” (Filip. 2.9)


Unul este Taină134 de nepătruns chiar și pentru cel plin de Înţelepciune.


Şi eu, fraţilor, când am venit la voi şi v-am vestit taina lui Dumnezeu, n-am venit ca iscusit cuvântător sau ca înţelept.” (1Cor. 2.1)


Nu I se vede135 nici faţa, nici spatele; este infinit.


Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit... Nu ştii tu, sau n-ai aflat tu că Domnul este Dumnezeu veşnic, Care a făcut marginile pământului, Care nu oboseşte şi nici nu Îşi sleieşte puterea? Că înţelepciunea Lui este nemărginit de adâncă?” (Ps. 144.3, Isaia 40.28)


Numai întemeiaţi pe eternul şi străvechiul Unul putem astăzi să ne desăvârşim viaţa. Cel ce cunoaşte această străveche Taină este orientat pe Suprema Cărare: Duhul136.

Nu eşti Tu, oare, din străvechile vremuri, Domnul Dumnezeul meu, Sfântul meu? Tu, Care nu poţi muri! Tu, Doamne, ai rânduit acest popor spre dreptate şi pe stâncă Tu l-ai întărit, ca să săvârşească drepte rânduieli.” (Avacum 1.12)


A trăi prezentul ca oglindă137 a trecutului, aceasta nu înseamnă neapărat a fi pe Căile Lui.


Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale;” (Iacov 1.23)

Capitolul 15138


Părinții din vechime erau subtili, adânci şi pătrunzători. În trecut, cei care urmau lui Hristos, Unul Dumnezeu, erau așa profunzi, cu greu puteau fi înțeleși. Înţelepciunea lor era aşa de adâncă încât nu putea fi cunoscută139.

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa... Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.” (Evr. 13.7, Col. 3.16)


Ei erau prudenţi precum cel ce străbate iarna un fluviu, prevăzători precum cel ce se teme de vecinii săi, gravi precum se cuvine să fii înaintea străinilor, modeşti ca gheaţa care se topeşte, simpli ca lemnul în lucru, goi ca o vale armonioasă, nepătrunşi ca o apă tulbure140.

În sfârşit, fiţi toţi într-un gând, împreună-pătimitori, iubitori de fraţi, milostivi, smeriţi... Fiţi, între voi, iubitori de străini, fără cârtire.” (1Petru 3.8, 4.9)


Ucenicii lor erau asemenea: prudenți, ca unii care trec un râu iarna; erau înceți în a lua decizii141, ca unii care se temeau că ceea ce este spus se răstălmăcește; erau modești ca și cum nu li s-ar fi cuvenit nimic; se mișcau așa uşor ca gheața ce se topește, erau așa de simpli și naturali ca lemnul din pădure; erau gata de a primi ca o vale deschisă, erau prietenoși ca apele care se amestecă. Astăzi este greu a-i prezenta şi înţelege.


Şi aceasta să ştii că, în zilele din urmă,... vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu,...” (2Tim. 3.1-4)


Cine deci ar putea astăzi să-şi purifice sufletul întocmai ca o apă tulbure142 lăsată să se limpezească? Cine ar putea să însufleţească un mort, redându-i mişcarea? Doar Hristos a înviat pe fiica mai-marelui sinagogii!


Şi apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talita kumi, care se tâlcuieşte: Fiică, ţie zic, scoală-te! Şi îndată s-a sculat copila şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s-au mirat îndată cu uimire mare.” (Marcu 5.41,42)


Cel ce şi-a însuşit cu adevărat harul nu are dorinţe.143 El este despuiat de toate şi nu caută cu ostentaţie să fie desăvârşit.


Întru care şi noi toţi am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram fiii mâniei ca şi ceilalţi... Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare,...” (Efes. 2.3, 4.22)

Capitolul 16144


Fiţi cu totul fără de patimi, fără de dorinţe, şi menţineţi-vă într-o pace145 beatifică profundă.

De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov 4.1)


Fiind fără de patimi, se atinge liniștea146.


Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.” (Gal. 5.24)


Toate sufletele se nasc şi apoi se reîntâlnesc147 în Hristos, Dumnezeul dumnezeilor.


Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,...” (Evr. 9.27)


Pentru tot sufletul ce capată existență, este un timp de absorbție148 în veșnicie.

Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12.20)


După o viguroasă înflorire, orice fiinţă revine în cele din urmă repede la obârşia149 sa. Această întoarcere la obîrşie este repaosul150 suprem.


Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă voi arăta feţei lui Dumnezeu?” (Ps. 41.2)


Întoarcerea la origini este liniștea, repaosul este condiția veacului151 ce va să vie. Întoarcerea la origini este eternitatea, repaosul absolut este întoarcerea la viaţa eternă152. Cel ce știe aceasta este iluminat. Cel ce cunoaşte pe veşnicul Dumnezeu, Treimea cea de o ființă și nedespărțită, îşi înalţă în nesfârşit sufletul.


Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (In. 17.3)


Prin înaintarea153 în Bine devine sfânt, numai astfel poate să devină sfânt întru toate, şi, fiindcă devine asemănător locuitorilor cerului, atinge” pe Hristos şi, participând la Dumnezeu, există în veşnicie.


Eu sunt Dumnezeu din veşnicie şi de aici încolo Eu sunt! Nimeni nu poate să iasă de sub puterea Mea şi ceea ce fac Eu, cine poate strica?” (Isaia 43.13)


Deși corpul îmbătrânește, sufletul nu moare niciodată154.

Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă... Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul.” (2Cor. 5.4,8)


Cel ce nu știe155 are parte de suferință.

Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Mat. 22.29)


Cunoscând eternul Unul, sufletul se lipește156 de Unul cu totul.


Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.” (1Cor. 6.17)

Capitolul 17157


În timpurile străvechi, poporul abia ştia de regi158. Mai târziu ajunse a-i iubi şi a-i servi. Apoi a ajuns a se teme de ei. În sfârşit, veni o vreme când îi dispreţui.


...De aceea pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare!... Ascultă glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei... să le spui şi să le arăţi drepturile regelui, care va domni peste ei... pe fiii voştri îi va lua şi-i va pune la carele sale şi va face din ei călăreţii săi şi vor fugi pe lângă carele lui... Fetele voastre le va lua, ca să facă miresme, să gătească mâncare şi să coacă pâine... ţarinile, viile şi grădinile de măslini cele mai bune ale voastre le va lua şi le va da slugilor sale...” (1Regi 8.5-14)


Cei mai buni conducători159 trec neobservați. Alții pot fi iubiți și lăudați, de alții oamenii se tem, alții sunt urâți.


Un conducător prin dreptate face să propăşească ţara, iar cel ce pune dări grele o ruinează.” (Pilde 29.4)


Când este puţină încredere, nu se mai obţine simpatia160 care face să se amplifice încrederea.

Şi aceasta este încrederea pe care o avem către El, că, dacă cerem ceva după voinţa Lui, El ne ascultă.” (1In. 5.14)


Regii autentici161 erau gravi şi măsuraţi la vorbă. Mulţumită lor, supuşii imperiului câştigau merite, bucurii şi foloase.


Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire.” (Pilde 12.18)

Atunci când lipsește încrederea conducătorilor în oameni162, nici oamenii nu pot avea încredere în conducători.


Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie!” (2Cor. 7.4)


Cuvintele sunt totdeauna mai prejos de fapte163.

Ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul... Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.” (Efes. 6.8, Ecclesiastul 12.14)

Capitolul 18164


Când oamenii pierdură cunoştinţa165 despre Marele Dumnezeu, atunci se evidenţiară predominant166 bunăstarea şi justiţia167.

Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut... Atunci vei pricepe temerea de Domnul şi vei dobândi cunoştinţa de Dumnezeu, Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea;” (Ps. 118.66, Pilde 2.5,6)


Atunci când Unul Dumnezeu este pierdut, apar multitudinea de reguli și legi168.

Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt... Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.” (Ps. 9.20, 11.8)


Când apărură prudenţa şi isteţimea, din ele rezultă o mare ipocrizie169.

Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.” (Luca 6.42)


Când Ego-ul170 (egocentrismul) se manifestă în oameni171, se dă naștere la multă ipocrizie172.

Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie,...” (2Tim. 3.2)


Când perfecta armonie dătătoare de fericire nu mai domni în familie173, începu să se vorbească tot mai des despre iubirea filială şi de îngăduinţa părintească - când relațiile de familie slăbesc, se face mult caz de aceste legături.


Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ţa, cum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău, ca să trăieşti ani mulţi şi să-ţi fie bine în pământul acela, pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă ţie.” (Deut. 5.16)


Fiind cu Unul Dumnezeu, lucrurile sunt în echilibru, fără Dumnezeu apar toate diferențele. Când Marele Dumnezeu a încetat să fie respectat, bunăvoința și dreptatea L-au înlocuit; pe urmă au apărut cunoașterea, înțelepciunea, odată cu ele și viclenia, apoi a venit o mare ipocrizie174.

Deci, de veţi asculta glasul Meu şi de veţi păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veţi fi popor ales că al Meu este tot pământul; îmi veţi fi împărăţie preoţească şi neam sfânt! Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel." (Exod 19.5,6)


Atunci când ţările căzură în dezordinea războiului175, au apărut slujitorii credincioşi şi aparent devotaţi poporului. Când armonia nu a mai prevalat, fiii și-au aflat manifestările; când ordinea și armonia s-au destrămat, au apărut slujitorii loiali176.

Că nu în mulţimea oştirii stă biruinţa războiului, ci din cer este puterea.” (1Macab. 3.19)

Capitolul 19177


Mergând cu Dumnezeu și abandonând învățătura drăcească, renunțând la judecarea178 aproapelui, problemele izvorâte din morală vor dispărea.

Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se ţine de cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după dreapta credinţă, acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene, gâlcevi necurmate ale oamenilor stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia.” (1Tim. 6.3-5)


Părăsiţi justiţia voastră nebunească, corupția, ce nu are aproape nimic comun cu adevărata dreptate, lăsaţi la o parte înţelepciunea voastră neautentică179 şi poporul va trage sute de foloase. Lăsaţi să se amplifice milostenia, cedaţi autenticului în locul datoriei formale şi poporul va reveni la adevărata dragoste filială şi iubire părintească!


Ei nu ştiu să lucreze cu dreptate, zice Domnul, strâng comori din silnicie şi din jaf în palatele lor.” (Amos 3.10)


Lepădaţi abilitatea, născocirile măestrite, lăsaţi la o parte ambiţia, uneltirile pentru câștiguri, şi nu vor mai fi nici hoţi, nici tâlhari! Renunţaţi, voi care conduceţi, la aceste trei lucruri care nu sunt decât iluzie şi care şi-au dovedit din plin neajunsurile! Alăturaţi-vă cu tărie şi credinţă virtuţilor creștinești care sunt fireşti. Arătaţi-vă simplitatea, păziţi neprihănirea dintru început, părăsiţi interesul personal, înfrânaţi-vă constant dorinţele180.

Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr.” (Efes. 5.9)


Dreptatea adevărată apare natural, e în legea veșnică181; nu trebuie abandonată, trebuie precizată în legi și reguli.


Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este.” (1In. 3.7)


Abandonând profitul182 și lucrurile scumpe183, societatea va scăpa de hoți și tâlhari. Renunţând la aceste lucruri184, se obțin simplitatea, naturalețea și abundența. Vederile simple185, drumurile drepte și adevărate ar evita multe pofte și scopuri egoiste.


Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe,...” (1Petru 3.3)

Capitolul 20186


Renunţând la cauza durerii, durerea încetează. Abandonează căutarea și vei fi eliberat de griji187.


Doamne, când s-au înmulţit durerile mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu.” (Ps. 93.19)


Dacă alții se tem de ceva, este oare îndreptățit să ne temem188 și noi? Ceea ce produce frica189 oamenilor este într-adevăr de temut; dar cât de largă și fără de sfârșit este seria întrebărilor care se cer discutate!


Pentru ce, Doamne, ne-ai lăsat să rătăcim departe de căile Tale şi ne-ai învârtoşat inimile noastre ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale.” (Isaia 63.17)


Lăsaţi cercetarea speculativă, sterilă, dialectica, dezbaterile scolastice190 asemenea turnirurilor cavalerești și autonomizarea, şi veţi fi gradat eliberaţi de toate neliniştile. Deosebirea dintre « desigur » şi « poate că » este destul de mică. Dar între o faptă bună şi una rea deosebirea este foarte mare. Vai! Greu e să nu-ţi fie frică de ceea ce se tem oamenii !


Păziţi-vă! Nu vă asemănaţi cu cei de alt neam şi teama să nu vă cuprindă înaintea acestor dumnezei,...” (Ep. Ier. 1.4)


Suntem într-un pustiu fără iubire, sterp şi aparent fără de sfârşit191; totuşi oamenii se zoresc bucuroşi - ca şi cum s-ar urca primăvara pe culmi!


O, de mi-ar da cineva un adăpost de călători în pustiu, aş părăsi pe poporul meu şi m-aş duce de la ei, căci cu toţii sunt nişte desfrânaţi şi ceată de defăimători!” (Ier. 9.2)


Psalm


Numai eu sunt sfios. Eu singur par nepăsător și nemișcat192. Dorinţele mele n-au încolţit încă. Sunt ca un copilaş care n-a zâmbit încă mamei sale. Rătăcesc la întâmplare, ca un pripăşit care nu ştie încotro s-o apuce. Toţi ceilalţi au prisos, eu singur sunt despuiat de toate. Sunt o minte simplă şi ştiu doar că nu ştiu nimic, doar pe Iisus. Oamenii sunt luminaţi, numai eu trăiesc în beznă; ei sunt toţi isteţi, numai eu sunt spiritul greoi. Sunt agitat ca oceanul, umblu fără oprire. Fiecare are un lucru; eu singur sunt incapabil să mai posed ceva. Sunt deosebit de toţi ceilalţi oameni prin modul meu de a fi. Da, dar mă odihnesc în preajma preaslăvitei Maicii Domnului şi a Împăratului Universului, Hristos Domnul.


Şi am zis: Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca să zbor şi să mă odihnesc?” (Ps. 54.6)


Psalmul călugărului


Oamenii lumii vor continua să se căsătorească, să facă sărbători și petreceri.

Urmând Unului Dumnezeu eu sunt fără de dorinți193, ca un prunc care nu știe nici măcar să se bucure.

Fără certitudini, fără nimic al meu.

Oamenii lumii194 doresc să aibă lucruri, eu n-am nimic, pot fi numit nebun.

Alți oameni par că știu multe, eu par simplu și nu atrag pe nimeni.

Pentru alți oameni deosebirile sunt clare, numai eu văd totul ca întreg.

Par fără țel, ca valul mării dus, bătut de vânt, par că ajung niciunde.

Sunt diferit195 de alții pentru că sunt cu Unul Dumnezeu.


De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul.” (2Cor. 6.17,18)

Capitolul 21 - Virtutea, Nevăzutul, Neatinsul, Ființa196


Virtutea urmează lui Hristos197, Unicul Fiu al lui Dumnezeu. Formele prin care orice virtute se vădeşte pe acest pământ nu sunt decât împreună lucrări ale Cuvântului cu omul.


Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.” (1Cor. 12.6)


Unul Dumnezeu nu se poate vedea sau atinge.

Deși nevăzut și de neatins, nu e străin de forme198: Cauza - Creatorul tuturor formelor, mai presus de orice formă!

Nevăzut199 și de neatins, are totuși consistență.

Subtil și ascuns, are totuși esență.

Ființa Sa este eternă, dintotdeauna a existat,

Ca izvor creator al tuturor ființelor.


Iar Împăratului veacurilor, Celui nestricăcios, nevăzutului, singurului Dumnezeu, fie cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin! (1Tim. 1.17)


Cum putem afla tainele creației?

Prin Unul200 Dumnezeu.

Iată cum Îi este Ființa201: nelimitată şi de neconceput!

În Sine este o inefabilă enigmă.


Că mulţi oameni mari şi slăviţi sunt, dar tainele se descopăr celor smeriţi. Că mare este puterea Domnului şi El este preaslăvit de cei smeriţi. (Ecclesiasticul 3.19)


Această Ființă este adevărul ultim. În El Însuşi se găseşte mărturia definitivă a eternităţii202 şi a Adevărului Ultim. Din vremurile arhaice ale lumii, până în zilele noastre, numele Domnului nu s-a stins şi nu se va stinge niciodată. Cuvântul este poarta prin care vin în lume toate fiinţele şi se îndreaptă către lumină. Cum ştim totul despre ivirea tuturor fiinţelor? Ştim aceasta prin Iisus Hristos, Cuvântul Tatӑlui, cu puterea Duhului celui Sfânt.


De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului. (Ps. 112.3)

Capitolul 22 - Modelul, Avva, Cel ce Se sfărâmă203

Ce-i plecat, El poate ridica.

Ceea ce este strâmb, El poate îndrepta.

Gol204 nu există, El umple totul mereu şi mereu.

Cel înțelept urmează pe Unul Dumnezeu, astfel că Fiul este Modelul de urmat.


Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede. (Luca 3.5)


Avva205 nu este mândru206, de aceea străluceşte. Nu se preamărește pe sine, el este apreciat. Nu se laudă, de aceea acumulează merit. Nu se pune mai presus de toți207, dar este privit cu respect. Nu este la concurență cu nimeni, de aceea nimeni nu-i poate râvni locul.

Cel integru este cel care călătorește208 cu Unul Dumnezeu.209


Că Domnul Savaot va avea ziua Lui, se va ridica împotriva a tot ceea ce este mândru şi semeţ şi-l va pogorî. (Isaia 2.12)


Iată pentru ce duhovnicul nu se încrede decât în Treimea Cea Una şi caută să fie model210 desăvârşit în lume. E umil şi totuşi străluceşte. Nu este niciodată egoist şi i se dă multă stimă. Nu se laudă şi are extraordinar de mult har. Nu este orgolios şi de aceea suportă şi durează îndelung211.


Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. (Ps. 19.8)


Străvechea maximă: „Sfărâmatul212 se reface întreg213, nu este o vorbă zadarnică - vorba din bătrâni că „părticica devine întreg” nu e în van214, căci orice împlinire deplină prin ea se înțelege215.


Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii... Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi... Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. (Rom. 13.10, In. 15.13, Luca 22.19)


Atunci când omul a devenit „întreg216, „desăvârşit217, se reîntoarce la Suprema sa obârşie: Cuvântul218.


Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.” (Ps. 145.4)

Capitolul 23 - Repaus, furtună, urmarea Lui219


Vorbiţi puţin, rămâneţi în repaus220. O furtună” nu dăinuie mai mult de o dimineaţă; o „ploaie” potopitoare nu ţine mai mult de o zi. Dacă Cerul şi Pământul nu le pot face să dureze mai mult, cum ar putea omul să facă să dureze mereu tristeţea, cum ar putea el să rămână mereu în agitaţie?


Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea, că pe mulţi i-a omorât întristarea şi nu este folos întru ea... Căutaţi binele şi nu răul, ca să fiţi vii şi aşa Domnul Dumnezeu Savaot va fi cu voi precum ziceţi că este. (Ecclesiasticul 30.23,24, Amos 5.14)


Cel ce urmează constant calea lui Dumnezeu se uneşte în final cu Dumnezeu. Cel ce urmează mereu virtutea se uneşte până la urmă cu Hristos. Cel ce urmează îndârjit Răul se uneşte într-un jalnic sfârşit cu Răul. Cel ce se uneşte cu sine însuşi221 e primit de Dumnezeu; cel ce se uneşte222 cu virtutea este unit în Hristos; pe cel ce se uneşte cu Răul223, Răul îl primeşte şi, cu cât mai apropiat se face, cu atât mai mult suferă.224


Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. (In. 8.12)

A avea doar puţină credinţă225, înseamnă a nu avea credinţă?


Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici. (2Cor. 13.5)

Vântul, furtuna trec, ca tot ce e în natură226 - așa și omul trece.227

Dar cel ce-L caută pe Unul se unește cu Dumnezeu. Cel ce urmează Virtutea se unește cu Hristos, Care rămâne în veac.228


De Domnul Dumnezeul tău să te temi, numai Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi cu numele Lui să te juri. (Deut. 10.20)

Capitolul 24 - Mulţumitul, automăritul, încrezutul, ambiţiosul229


În vârful picioarelor nu se poate sta neclintit230. Cu picioarele încrucişate nu se poate merge231.


Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. (Efes. 6.15)


Atribuindu-şi valoare, nimeni nu străluceşte232. Mulţumitul de sine233 ce stagnează234 nu este stimat. Prin laudă de sine235, nimeni nu acumulează merite. Cine se preamărește nu este apreciat. Cel încrezut nu este respectat.


Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă. (2Cor. 10.17,18)

Satisfăcând ambiţia236, se scurtează traiul.


Dar după învârtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,... (Rom. 2.5)


Cel ce urmează pe Hristos îi evită237 pe aceștia toți.


Iar El i-a zis: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu. (Luca 9.60)

Capitolul 25 - La început, Unul, Pronia, Ființa238


Înainte239 de existența Cerului și a Pământului,

Era Cuvântul fără început și fără de sfârșit.

Neschimbat240, Tatăl exista prin Sine Însuși.

Acesta umplea241 totul, era nesfârșit.242

Poate fi considerat ca sursa243 universului244, Creatorul.


La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.(In. 1.1)


Pe Unul nu-L pot numi245, silit să-I dau un nume,

Îl numesc Dumnezeu, Îl cred ca fiind Suprem.

Suprem înseamnă fără de sfârșit,

Fără de sfârșit se poate afla oriunde.

Este atât departe cât și aproape.

Este Cel Atotputernic.246


Că El este Cel care a întocmit munţii şi a făurit vîntul şi descoperă omului gândurile sale; El a făcut zorile şi întunericul şi calcă peste înălţimile pământului. Domnul Dumnezeu Savaot este numele Lui!


Omul urmează legile247 pământului,

Pământul pe cele ale universului,

Universul urmează Proniei lui Dumnezeu,

Care este complet248 în Sine: Sf. Treime.


Căutaţi pe Cel care a făcut Orionul şi Pleiadele, pe Cel care preface dimineaţa în întuneric adânc şi întunecă ziua ca noaptea, pe Cel care cheamă apa mării şi o varsă peste fata pământului. Domnul este numele Lui!” (Amos 5.8)


Înainte de Cer şi Pământ există Ființa Absolută. (O Ființă fără formă, ca fiind mai presus de orice formă!). Este un calm profund, imaterial, ce emană din ea. Ea singură există şi rămâne fără schimbări. Pătrunde pretutindeni şi este fără nici o mărginire. Din Puterea249 Sa îşi trag obârşia Cerul şi Pământul.


« Iar Domnul a făcut cerul cu puterea Sa, a întărit lumea cu înţelepciunea Sa şi cu priceperea Sa a întins cerurile... Eu am făcut pământul şi pe om şi vieţuitoarele cele de pe faţa pământului cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu cel puternic şi l-am dat cui am vrut.... Că aşa zice Domnul către mine: Privesc liniştit din locaşul Meu, întocmai ca adierea fierbinte a verii la lumina soarelui, ca norul de rouă în zăduful secerişului. » (Ier. 10.12, 27.5, Isaia 18.4)


Nu-I ştiu numele; I se spune Suprema Ființă: Unul. Dumnezeu. Nevoit să-I atribui însuşiri, L-aş numi MARE.250 Mare fiind, L-aş numi de NEÎNCHIPUIT.251 De neînchipuit fiind, L-aş numi INACCESIBIL.252 Inaccesibil fiind, L-aş numi OMNIPREZENT.253


« Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta. Şi am zis:

Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu.

Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei. » (Ps. 138.7-12)


Capitolul 26 - Greul/uşorul, calm și agitație, calitățile liderului254


Greul ascezei255 este rădăcina uşorului vieții ce va să vină256: ceea ce este ușor este deasupra greului.


Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste,...” (Luca 21.34)


Calmul257 este deasupra agitației258: calmul este stăpânul mişcării.


Domnul are să Se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi!” (Exod 14.14)


De aceea credinciosul îşi păstrează totdeauna seriozitatea; el totdeauna îşi păstrează calmul259: înțeleptul se eliberează de griji260 și de agitație. În mijlocul lumii fremătând, el rămâne în repaos.261


Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1.8)


Conducătorul nu trebuie să fie superficial262 sau frivol.263 Ce ruşine că regii, căpeteniile, se conduc pe sine în mod uşuratic! Superficialitatea nu are bază solidă, superficialitatea îi pierde pe sfetnici.


Fericită eşti tu, ţară, care ai rege un fecior de neam mare şi căpeteniile tale mănâncă la vreme, ca toţi oamenii, şi nu se dau la băutură.” (Ecclesiastul 10.17)


Agitaţia264 îi pierde şi pe regi, graba265 face să se piardă controlul.


Doamne, revarsă pacea peste noi, căci toate lucrurile noastre, pentru noi le-ai făcut!” (Isaia 26.12)

Capitolul 27 - Călătorul bun, oratorul, legarea-închiderea, puterea exemplului266


Bunul267 călător nu lasă urme.268


Căci călători suntem noi înaintea Ta şi pribegi, ca toţi părinţii noştri; ca umbra sunt zilele noastre pe pământ şi nimic nu este statornic.” (1Cron. 29.15)


Oratorul269 bun nu se pierde în discuții.270


Acela e un îngâmfat, care nu ştie nimic, suferind de boala discuţiilor şi a certurilor de cuvinte, din care pornesc: ceartă, pizmă, defăimări, bănuieli viclene,...” (1Tim. 6.4)


Cel ce evaluează271 lucrurile nu se pierde272 în calcule.273


Să nu faceţi nedreptate la judecată, la măsură, la cântărit şi la măsurătoare. Cântarul vostru să fie drept, greutăţile drepte, efa dreaptă şi hinul drept. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-am scos din pământul Egiptului.” (Lev. 19.35,36)


Ușii274 încuiate bine nu-i trebuiesc mai multe încuietori, paznicul275 bun nu se foloseşte de încuietori şi totuşi nu se poate deschide ceea ce el a închis.276 Legând ceva bine cu o funie, alte funii nu mai sunt necesare277; Cel ce ştie să lege nu se foloseşte de funii, dar nu se poate desface ceea ce El a legat.


Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Mat. 18.18)


Avva îi ajută278 pe toți, chiar şi numai prin prezența sa. Toate lucrurile din jurul său sunt la locul lor. În felul acesta, avva e ajutor şi sprijin pentru toţi oamenii care îşi doresc să fie îndrumaţi.279 El este ajutor şi sprijin pentru toate făpturile care au nevoie, fără a dispreţui pe vreunul. Se poate spune că mintea lui e de două ori luminată.


Dacă fratele tău va sărăci şi va ajunge la strâmtorare înaintea ta, ajută-l, fie străin, fie băştinaş, ca să trăiască cu tine.” (Lev. 25.35)


Cel ce e bun învață pe cel rău prin exemplul bun,280 cel ce e rău învață pe cel bun prin exemplul rău. Cei ce nu prețuiesc pe Hristos și-a Lui învățătură trăiesc himere, se înşeală amarnic, deși poate au o educație aleasă.


Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune, dovedind în învăţătură neschimbare, cuviinţă,...” (Tit 2.7)


Cel ce nu cinsteşte281 pe Învățătorul282 său şi cel ce nu iubeşte unealta de care se foloseşte, cu toate că se poate numi pe sine însuşi „ucenic”, este de fapt adâncit în eroare. Acest adevăr este tot atât de însemnat pe cât este de adânc.


Cel care primeşte cuvântul învăţăturii să facă parte învăţătorului său din toate bunurile.” (Gal. 6.6)


Înțeleptul e profund,283 fin, în tot ce face.


Ca ploaia să curgă învăţătura mea şi graiurile mele să se coboare ca roua, ca bura pe verdeaţă şi ca ploaia repede pe iarbă.” (Deut. 32.2)

Capitolul 28 - Despre puterea chipului, talanții, eruditul smerit, armonia, lumina284


Cel care ştie ce mare este forţa şi valoarea chipului divin din el şi ştie totuşi să rămână smerit285, este demn să intre în Împărăţie. Lumina veşnică nu-l va părăsi şi va deveni asemenea unui copil286: pur.287


Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?” (Ps. 26.1)


Cel ce-şi cunoaşte talanții şi ştie să rămână în umbră288 este model289 pentru împărăţie.


Că înalt este Domnul şi spre cele smerite priveşte şi pe cele înalte de departe le cunoaşte.” (Ps. 137.6)


Cel ce se știe erudit și-și ține simplitatea este exemplul290 bun.

Cel ce atinge gloria291 și rămâne modest are virtutea smereniei. Cel ce cunoaşte gloria şi ştie să rămână umil292 este demn să intre în Împărăţie.


Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi decât să împarţi prada cu cei mândri.” (Pilde 16.19)


Astfel, dragostea,293 care e veşnică, va deveni nemărginită294 în tine şi te vei întoarce în simplitatea dintru început. Adunând har peste har, vei reveni la sursa de unde toate au ieșit: Cuvântul.


Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.” (Col. 3.14)


Hristos, Cuvântul Cel dintru început,295fărâmiţându-Se”,296 a dat viaţă atâtor vase297 - tuturor fiinţelor298 din lume.


Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte.” (In. 5.21)


Fratele care are pe Cuvântul este cel mai bun avvă. Cârmuirea299 sa plină de dragoste este foarte largă şi nu vatămă pe nimeni:

Cel sfânt e astfel într-o continuă armonie,

Se scaldă în lumină, se află în repaos.

Fiind în repaos300 iconic „atinge” infinitul, se învăluie în lumină.


«Şi a plecat Ahab să mănânce şi să bea; iar Ilie s-a suit în vârful Carmelului şi s-a aplecat la pământ până a atins genunchii cu faţa sa. Şi a zis ucenicului său: Du-te şi te uită spre mare! Şi s-a dus el şi s-a uitat şi a zis: Nu văd nimic! El i-a zis: Du-te şi fă aceasta de şapte ori”.» (3Regi 18.42,43)

Capitolul 29 - Reforma societății, stăpânirea lumii, cumpătarea301


Când un om fără putere infinită vrea să reformeze societatea şi să o desăvârşească, este evident că nu va reuşi niciodată. Cel care dorește să stăpânească lumea, dându-i amprenta302 sa, poate reuși? Căci lumea este în mişcare, se schimbă permanent.303

Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră.” (1In. 5.4)


Cosmosul304 este asemenea unui Disc;305 fără Hristos306, nu are rost jertfa. De încearcă să-l şlefuiască, îl strică; de vrea să-L însuşească, Îl pierde.


Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (In. 15.5)


Printre fiinţe, într-adevăr unele merg în frunte şi altele le urmează, unele sunt puternice, altele slabe, unele înaintează, altele se opresc. La drum, unii-s în față, alții-n spate, unii respiră greu, alții ușor, unii sunt tari, alții mai slabi, unii umblă în car, alții pe jos.307 Iată pentru ce, când conduce, înţeleptul lasă la o parte luxul, orgoliul şi vanitatea celui îmbătat de puterea efemeră.


Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!” (Apoc. 3.17)


Cel credincios păstrează pe Iisus, în inima sa;308 în armonie nu exagerează,309 nici nu lenevește, nici cu trupul, nici cu mintea.


Că în El se va veseli inima noastră şi în numele cel sfânt al Lui am nădăjduit... Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele; iar cu oamenii cei care fac fărădelege nu mă voi însoţi cu aleşii lor.” (Ps. 32.20, 140.4)

Capitolul 30 - Forța, războaiele, răul ca un bumerang310


Preotul ce se lipește311 de Unul nu recurge la forță pentru a cuceri sufletele. Căci știe că-n atac ripostă va primi.


Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” (Mat. 26.52)


De urmează lui Hristos, cel ce sfătuieşte312 nu va trebui să recurgă la agresivitate313 pentru a se impune.314


Lăuda-Te-vor pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate!” (Ps. 66.3)


Răul315 făcut altora316 întotdeauna se va întoarce.317


Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. Să se întoarcă nedreptatea lui pe capul lui şi pe creştetul lui silnicia lui să se coboare.” (Ps. 7.15,16)


În pământurile pe unde au trecut armatele318 cresc spinii şi pălămida; după războaie319 îndelungi, urmează ani de mari lipsuri, urmează distrugeri mari, boli și foamete.


Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.” (Mat. 24.7)


Cel luminat320 nu recurge la forță pentru a-și crea glorie. Își conduce treburile fără a supăra sau jigni pe nimeni. El nu recurge la luptă decât forțat, pentru a se apăra, iar lupta e spirituală.


Înţelepciunea este mai de preţ decât armele de luptă; dar o singură greşeală nimiceşte mult bine.” (Ecclesiastul 9.18)


Liderul bun ştie să învingă, dar ştie şi să se oprească şi să fie cumpătat în victorie.321 Ştie să învingă322, fără să se fălească;323 nu e încrezut şi nu caută să-şi satisfacă ambiţia324, nu e aspru inutil. Astfel, el nu tulbură armonia325 emoțională.


În mâna Domnului este izbânda omului şi Domnul este Cel Care pune mărirea Sa pe fruntea stăpânitorului.” (Ecclesiasticul 10.5)


Cel ce folosește forța326 nu este pe Căile lui Dumnezeu327, iar cel ce nu este pe Cărare328 va pieri. Oamenii îmbătrânesc; ajunşi la deplinătatea forţelor, abuzează329 în mod prostesc de ele. Aceasta nu înseamnă a urma calea împărătească.330 Cine nu urmează lui Hristos, nu-L are ca model, suferă şi în cele din urmă piere jalnic.


Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.” (Ps. 72.26)

Capitolul 31 - Armele, forța, victoria, pacea331


Armele aduc nenorociri. Cel ce urmează lui Hristos le detestă. Armele cele mai bune aduc nefericire. Toate fiinţele se tem de ele, de aceea cel care urmează lui Hristos nu le preţuieşte, arma lui este rugăciunea332, arma lui este Numele333 Iisus.


Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii,...” (2Cor. 10.4)


Credinciosul nu folosește forța334 decât constrâns de necesitate. Chiar și atunci o folosește cu reținere.335


Mai puternic este un înţelept decât un voinic şi cel priceput decât unul plin de putere.” (Pilde 24.5)


Avva nu se gândeşte decât să menţină pacea şi armonia. El cinsteşte viaţa. Cel ce face război cinsteşte moartea. Armele nu sunt mijloace de fericire, ele nu sunt uneltele înţelepciunii sau ale înţeleptului; acesta nu le foloseşte nici silit. El are în vedere în primul rând calmul, fericirea şi contemplaţia-repausul. El nu se bucură de victorie, căci ar însemna să se bucure de paguba semenilor; cel căruia i se împuținează oamenii nu reuşeşte să conducă bine.


Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.(Iacov 3.17)


Cel ce se bucură de răul altora nu este cu Dumnezeu. Victoria336 nu este celebrare, ci funeralii - cel ce învinge este pe locul ce l-ar avea la funeralii. Cel ce necăjește pe oameni ar trebui să plângă.


Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce se bucură de necazurile mele; să se îmbrace cu ruşine şi ocară cei ce se laudă împotriva mea... Căci Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii.” (Ps. 34.25, Cartea înţelepciunii lui Solomon 1.13)


Credinciosul, chiar și când învinge, nu se bucură de victoria337 lui. Intră în bătălie338 mâhnit că trebuie s-o facă.


Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri.” (Luca 10.20)

Capitolul 32 - Etern şi nenumit; despre oprire, despre limită339


Dumnezeu este etern340 şi nu poate fi numit.


Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!” (Ps. 8.9)


Căile341 Lui, lumea întreagă nu le poate cuprinde.342


Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui.” (Ps. 24.11)


Dacă un rege ar putea să şi le însuşească,343 toate fiinţele ar veni să i se supună. În Hristos, Cerul şi pământul s-au unit344 şi-L sprijinesc cu duioşia şi puterea lor. La sfârșit, poporul Lui se va linişti.


Domnul tărie poporului Său va da, Domnul va binecuvânta pe poporul Său cu pace.” (Ps. 28.11)


Cel ce ştie să se oprească345 atunci când trebuie346 nu este în primejdie să se piardă.


Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui îşi păzeşte sufletul lui de primejdie.” (Pilde 21.23)


Unul Dumnezeu este mai presus pentru a fi definit.347 Manifestându-Se, abia atunci, capătă un nume.


Să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit.” (Ps. 148.5)


Dumnezeu întrepătrunde348 permanent tot universul. Toate fiinţele vin la existență prin Cuvântul349 şi apoi se întorc350 la Dumnezeu, ca râurile în fluvii şi oceane.


Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El cuprinde toate şi ştie orice şoaptă.” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 1.7)


Când avva urmează lui Hristos, este urmat onest de ucenici și pacea va dăinui în obște. Credinciosul care cunoaște pe Dumnezeu351 își știe limitele,352 cel ce-și cunoaște limitele este pe cărările mântuirii.353


Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.” (Col. 3.15)


Dumnezeu întrepătrunde354 totul, toate ființele se întorc la Dumnezeu; cel credincios, știind aceasta, preaslăvește355 pe Dumnezeu în tot ce face.


Dacă vrei să spui: Iată n-am ştiut nimic!, oare Cel ce cântăreşte inimile nu pătrunde cu privirea şi Cel ce veghează peste sufletul tău nu ştie şi nu va răsplăti omului după faptele lui?” (Pilde 24.12)

Capitolul 33 - Cunoaşterea, victoria, perseverența, puterea harului356


Cel ce-i cunoaşte357 cât de cât pe alţii se poate numi inteligent;358 cel ce se cunoaşte pe sine este cu adevărat iluminat şi înţelept. Cel ce cunoaşte pe Hristos s-a întâlnit cu El, a ajuns la liman și e pe calea desăvârșirii neîncetate.


Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele” (Ps. 138. 23)


Să-i cunoşti pe alții este înțelepciune,359

Să te cunoşti pe tine însuţi este iluminare.360

Să-L cunoşti pe Unul este îndumnezeire.


Că a Te cunoaşte pe Tine este dreptate desăvârşită şi a şti puterea Ta este rădăcina nemuririi.” (Cartea înţelepciunii lui Solomon 15.3)


Cel ce poate să-i învingă pe alţii este tare, cel ce s-a învins pe sine361 este cu adevărat mereu puternic. Să învingi un adversar este tărie, să te învingi pe tine însuţi este cu adevărat putere.


Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru.” (Rom. 6.11)


Cel ce cunoaşte îndestularea362 e foarte bogat. Cel ce este energic are un scop363 în viaţă. Cel ce nu se depărtează de firea364 sa trăieşte mult.


Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune.(Ecclesiastul 11.9)


Mulțumit365 cu ce are, înțeleptul este bogat; cel perseverent366 îşi atinge scopul. Cel care nu-și pierde țelul367 se menține.


Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică,...” (1Tim. 1.5)


Chiar și după moartea fizică, puterea368 harului Celui Sfânt produce efecte asupra trupului şi sufletului sfântului. Astfel, el trăiește în eternitate,369 nu cunoaște stricăciunea.370


Întru pomenire veşnică va fi dreptul; de vorbire de rău nu se va teme... Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra şi-l va scoate din mâna potrivnicilor săi.” (Ps. 111.6, Cartea înţelepciunii lui Solomon 2.18)

Capitolul 34 - Omniprezenţa, infinitul, detaşarea371


Dumnezeu cuprinde372 tot universul, toate își au izvorul în Cuvântul.


Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.” (Ps. 35.9)


Dumnezeu, ca un ocean, se întinde la stânga şi la dreapta şi în tot universul. Prin puterea Sa nesfârşită vin în existenţă toate fiinţele; El le oferă toată libertatea,373 fără să le domine. Nu respinge pe nimeni și nimic.

Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple.” (Efes. 4.10)


Cel care umblă pe cărările mântuirii e credincios, dar nu-și însușește laude. E generos, dar nu profită de recunoștința altora. Fără patimi - dorințe -, trece nebăgat în seamă. Înfăptuiește lucruri bune,374 dar nu-și atribuie merite.375


Nu urma dorinţelor şi tăriei tale, ca să umbli în poftele inimii tale... Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia, precum şi Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos.” (Ecclesiasticul 5.2, Efes. 4.32)


Smerindu-Se,376 Înțelepciunea377 este cu adevărat măreață; fiind detaşat,378 vei putea face lucruri mari.


Tăria mea şi mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu şi-L voi preaînălţa!” (Exod. 15.2)

Capitolul 35 - Rugăciunea lui Iisus, pacea, transcendentul379


Păstrează în inima ta permanent rugăciunea lui Iisus380 şi lumea va veni dornică de înţelepciune la tine. Ea va veni spontan şi va profita de bunătatea Lui pentru a atinge astfel pacea, fericirea şi liniştea ca pe o haină a Lui.


Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut.” (Ps. 118.66)


În Unul sunt armonia, sănătatea, pacea și fericirea.381 Cel ce gustă din dulceața382-I, va vrea să rămână.


Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care nădăjduieşte în El.” (Ps. 33.8)


Dar Unul este cu mult mai profund, transcende gustul, nu poate fi văzut, auzit, simțit sau cuprins.383 Privit, nu se poate vedea, ascultat, nu se poate auzi; puterea Sa este nesfârşită. Tatăl - Treime este Supremul, Atotputernic pentru credinciosul înţelept.


În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.” (Apoc. 1.16)

Capitolul 36 - Contracția-dilatația, slab-tare; a dărui; despre arme384


Când un lucru se contractă, e sigur că era dilatat.385 Ceva se contractă pentru că era dilatat. Și invers: ceva se dilată pentru că era comprimat.386


Tu mă ridici deasupra vântului şi mă pui pe el călare şi apoi mă nimiceşti cu iureşul furtunii.” (Iov 30.22)


Ceva slăbește pentru că era tare. Când devine slab,387 e sigur că a avut forţă. Și invers e valabil. Ceva se înalță pentru că era jos.388 Când se depreciază, înseamnă că era înălţat. Când se despovărează, înseamnă că era covârşit.


S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;” (Filip. 2.8,9)


Cineva primește pentru că a dat: dăruind vei dobândi.389


Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate.(Luca 11.41)


Toate acestea sunt totodată şi clare şi tainice.390 Slabul391 învinge tarele, moalele392 biruie393 asprul.


Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!” (1Cor. 4.10)


Peştele să nu încerce niciodată să iasă394 din apă.395


Din uşa cortului adunării să nu ieşiţi, ca să nu muriţi, căci aveţi pe voi mirul de ungere al Domnului! Şi s-a făcut drept cuvântul lui Moise.” (Lev. 10.7)


Prin simplitate396 se aduce pacea, încrederea aduce armonie.397 În societate, armele398 trebuie restricționate poporului. Liderul înțelept nu face uz de forță.


Învaţă unde este înţelepciunea, unde este tăria, unde este puterea înţelegerii, pentru a cunoaşte de asemenea, unde este lungimea zilelor şi viaţa, unde este lumina ochilor şi pacea!” (Baruh 3.14)

Capitolul 37 - Dumnezeu inactiv; oprirea; regele-supuşii; simplitatea399


Dumnezeu pare inactiv,400 dar totul este îndeplinit.


Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte... Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.” (1Cor. 12.11, In. 15.1)


Sfântul reflectă etern non-acţiunea - oprirea în odihna Sf. Duh.401


Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale.” (Evr. 4.10)


Dacă liderii ar urma pe Hristos, lumea s-ar îndrepta prin ea însăși? Nu. De aceea este nevoie de un sistem de justiţie.402 Dacă regele şi supuşii săi ar practica virtuțile creștine, toate fiinţele ar ajunge la ţinta lor rapid şi cu uşurinţă? Nu.


Iar dacă vă veţi îndrepta cu totul căile şi faptele voastre, dacă veţi face judecată cu dreptate între om şi pârâşul lui, dacă nu veţi strâmtora pe străin, pe orfan şi pe văduvă, nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi nu veţi merge după alţi dumnezei spre pieirea voastră,... ” (Ier. 7.5,6)


Unul-Treime403 pare că reflectă etern non-acţiunea404 şi totuşi, nimic nu rămâne nefăcut.405


El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate... Şi acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru, noi suntem lutul şi Tu olarul, toţi lucrul mâinilor Tale suntem!” (Col. 1.17, Isaia 64.7)


Căutând soluții la multele probleme, simplitatea este de urmat. Simplitatea evită înmulțirea poftelor.406 Dorințele puține aduc liniștea. Fără multe pofte, sufletul se armonizează prin har.407 Lipsa/absenţa dorinţelor înseamnă fericire, pace.

Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.” (Mat. 23.13)


Întâlnirea cu Hristos aduce nepătimirea.408 Astfel, sfântul se va îndrepta către Hristos şi spre sine însuşi şi prin chipul divin din el va putea „atinge” Absolutul.


O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!” (Gal. 4.19)

Capitolul 38 - Publicitatea, contemplația - non-acțiunea, propaganda, profunzimea409


Credinciosul care nu-și afișează410 virtutea - acela este virtuos. Credincioșii avansați nu au promovare lumească, ei au virtute. Cei ce ţin la virtutea lor nu vor publicitate.


Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Mat. 6.24)


Viața creștină superioară corespunde Non-Acţiunii, contemplării,411 ea nu are intenţii. Reclama nu acţionează decât cu intenţia ascunsă de a fi apreciată şi recunoscută. Bunătatea superioară acţionează întotdeauna fără intenţii. Omul încrezut își afișează virtutea și de aceea este slab.


Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura.” (Ps. 15.11)


Oamenii credincioși nu au merite lumești, ei au virtuți creștinești. Cei ce ţin la smerenia lor nu caută reclamă.412


Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.” (Mat. 6.2)


Dragostea413 adevărată nu are intenţii. Propaganda414 nu acţionează decât cu intenţia ascunsă de a fi apreciată şi recunoscută.


Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor.” (Mat. 6.5)


Bunătatea Înțelepciunii este în Sine,415 astfel că, treptat, oamenii Îl urmează.416


Dar Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei... Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”(Luca 7.35, In. 8.12)


Urmând Unului Dumnezeu apare și iubirea.417 Când iubirea dispare, apare bunăvoința,418 când bunăvoința dispare, apare compasiunea,419 când compasiunea dispare, urmează regulile. Prin reguli, sinceritatea și încrederea dispar. Astfel apar apoi confuzia și distorsiunea evenimentelor, dezinformarea.


Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere,...” (Filip. 1.9)


Avva vede și adâncul,420 nu numai suprafața.421 Vede fructul potențial în floare. Astfel, prin harul divin, vede esența, perenul,422 în locul manifestărilor trecătoare.423


Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.” (2Cor. 4.18)


Când omenirea a pierdut raiul, nu a mai avut decât virtutea nădejdii. Apoi a redescoperit bunătatea; pierzând bunătatea, a găsit dreptatea; pierzând dreptatea, a stabilit în final statul,424 ierarhiile lumești, ceremoniile lumești.


Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el;” (1In. 2.15)


Cunoaşterea eronată este aparenţa Cărării Împărăției şi începutul prostiei. Creștinul adevărat preţuieşte ceea ce este de seamă şi nu ceea ce este uşuratic; el are în vedere fructul,425 nu floarea;426 pe aceasta o nesocoteşte şi se uită la rod.427


Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.” (Efes. 4.25)

Capitolul 39 - Echilibrul, demnităţile428


Dintru început, Creația primi unitatea:429 Cerul avu neprihănirea; Pământul - stabilitatea; Sufletul omului - cunoaşterea; Golul nu se inventase, era plinătatea Duhului; Fiinţele pământeşti avură naşterea.


Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!... Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Gen. 1.22, 28)


Fără430 Unul Dumnezeu, omul se depărtează de Cer,431 fără Unul Dumnezeu își pierde stabilitatea pe Pământ.432


Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine.” (Ps. 72.26)


Când echilibrul dispare, sufletul se cere și omul dispare.433 Sau, când sufletul se cere, echilibrul dispare și omul moare.434


Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12.20)


Creștinul vede totul într-un echilibru, este modest, nu intervine brutal. El lasă pe Dumnezeu să Se manifeste; unindu-se cu Dumnezeu cel Unul, sfântul intră în liniște,435 pace, armonie.436


Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri.” (Ps. 21.33)


Calitatea de a fi demn se reazemă pe ceea ce este obişnuit, mărirea pe ceea ce este considerat mai jos. Împăraţii se numesc ei înşişi „slugi nevrednice”, oameni fără însemnătate. Astfel, ei arată că rangurile nu izvorăsc din ei înşişi, ci că sunt întemeiate pe cei de jos:437 într-adevăr, un car fără roţi nu mai e car. Împăratul nu trebuie să fie nici suprapreţuit ca diamantul, nici nebăgat în seamă ca piatra.


Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu.” (Luca 20.25)

Capitolul 40 - Treimea creatoare; cum urcăm438


Condiţia mersului către Dumnezeu: întoarcerea la origini439 - Cuvântul. Modul de acţiune: fără forţare neadecvată, multă rugăciune.


Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu.(Apoc. 19.13)


Toate sunt create de Fiinţa Divină - Treimea cea nedespărțită. Fiinţa omului, la rândul ei, provine din cuvânt-logos. 440


Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut.” (Apoc. 4.11)

Capitolul 41441 - prețuirea, ignoranți, cunoașterea

Oamenii superiori, când aud vorbindu-se despre Dumnezeu, Îl respectă și pun în practică poruncile; oamenii de jos, uneori urmează, alteori nesocotesc; cei inferiori şi proşti însă iau în râs credința.

Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Şi a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci. (Exod 34.28)


Nu întotdeauna prețuirea442 omului este identică cu prețuirea lui Dumnezeu:

Văzând însă Domnul Dumnezeu că Lia era dispreţuită, a deschis pântecele ei, iar Rahila fu stearpă. (Fac. 29.31)


Când înțeleptul aude despre Unul Dumnezeu, nu întârzie să-L urmeze. Cel mediocru, când urmează, când se lasă. Ignorantul443 când aude de Unul Dumnezeu se amuză prostește.

Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? (Pilde 1.22)


Cei ignoranți fac haz de cel iluminat, consideră sfatul bun fără utilitate, credința creștină le pare neînsemnată, ceea ce-i simplu li se pare fără consistență.

Iarăşi, vă scriu poruncă nouă, ceea ce adevărat întru El şi întru voi, pentru că întunericul se duce şi lumina cea adevărată începe să răsară. (1In. 2.8)


Universul nu se oprește într-un punct.

Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale. (Evr. 4.10)


Cunoașterea444 necesită timp de a se acumula.

Ca voi să umblaţi cu vrednicie întru Domnul, plăcuţi Lui în toate, aducând roadă în orice lucru bun şi sporind în cunoaşterea lui Dumnezeu. (Col. 1.10)

Unul Dumnezeu nu poate fi cuprins.

Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. (In. 1.5)


Hristos aduce împlinire celui ce-L urmează pentru a se perfecționa, pentru a se sfinți.

Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul. (1Cor. 15.58)


Cel înțelept pare gol ca o vale. Virtutea pură pare a fi fără miez. Hristos dă insă consistenţă virtuţii.

Apoi a zis Faraon către Iosif: De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit toate acestea, nu se află om mai înţelept şi mai priceput decât tine. (Fac. 41.39)

Capitolul 42445 - începuturi, obișnuiți, taină

Oamenii obișnuiți446 sunt dependenți, înțeleptul este mulțumit cu sine însuși. Asta îl face independent.

De la tot înţeleptul să ceri sfat şi sfatul folositor să nu-l dispreţuieşti. (Tobit 4.18)


Trăind prin Hristos, credinciosul însuși se aliniază armoniei Unului Dumnezeu.

...prin înnoirea Duhului Sfânt, pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru... (Tit 3.5-6)


Dumnezeu susţine şi conduce toate fiinţele către desăvârşire, şi fără ajutorul Său atotputernic, nimic durabil şi valoros nu se poate realiza.

Cât de mari sunt minunile Lui şi cât de puternice sunt faptele cele peste fire! Împărăţia Lui este împărăţie veşnică şi stăpânirea Lui ţine din neam în neam! (Daniel 3.33)

Unul Dumnezeu a cuvântat la începuturi.447 Acea cuvântare a devenit cauza. Așa au apărut toate lucrurile.

Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină. (Fac. 1.3)


Energia necreată a Duhului, Duhul însuşi le-a pus în mișcare. Armonia astfel s-a stabilit.

Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea. (Fac. 1.31)


Dumnezeu este o taină448 deplină. Nu se poate numi.

Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră… (1Cor. 2.7)


Este ca un vas mare ce nu poate fi cuprins. E un glas puternic pe care, ignoranţi rămânând, nu-l putem auzi.

Când Domnul va striga puternic din Sion şi din Ierusalim va slobozi glasul Său, jalnice vor fi păşunile păstorilor şi uscat va fi vârful Carmelului… (Amos 1.2)


E un chip a cărui formă nu o putem vedea.

Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale… (Evr. 1.3)


Contrariile au apărut după cădere.

Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Fac. 2.17)

Capitolul 43449 - acțiunea, cuvântul tainic, ignoranţi, violenţi

Non-acțiunea este superioară acțiunii.450

Să nu tragi cu cei păcătoşi sufletul meu, şi cu cei ce lucrează nedreptate să nu mă pierzi… (Ps. 27.3)


Dumnezeu e Unul. Tatăl naște pe Fiul;

Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? (In. 14.9)


Tatăl purcede pe Sf. Duh.

Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (In. 15.26)


Treimea a alcătuit toate fiinţele lumii. Fiinţele toate izvorăsc din cuvântul tainic451 şi imuabil pentru a se îndrepta ulterior spre lumină şi odihnă.

Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul. (In. 15.1)


Duhul este real, El produce armonia lor.

După aceea domnia lui Iosafat a fost în linişte, pentru că Dumnezeu i-a dat odihnă din toate părţile. (2Cron. 20.30)


Oamenii ignoranţi se tem să fie slugi nevrednice, fără însemnătate. Şi totuşi astfel se consideră cei cu adevărat mari. Cel umilit se va înălţa. Cel ce caută faimă, urmărind plin de ambiţie să se înalţe, va fi coborât.452

Aduceţi-vă aminte ce v-a poruncit Moise, sluga Domnului, când v-a zis: Domnul Dumnezeul vostru v-a liniştit şi v-a dat pământul acesta. (Cartea lui Iosua Navi 1.13)


Cei care sunt violenţi453 nu vor avea în final o moarte fericită.

Păzeşte nerăutatea şi caută dreptatea, că urmaşi are omul făcător de pace. (Ps. 37)


Puțini sunt în lume care pot instrui fără cuvinte. Aceasta este calea înțeleptului. Calea sfântului.

De la tot înţeleptul să ceri sfat şi sfatul folositor să nu-l dispreţuieşti. (Tobit 4.18)


Observând curgerea lucrurilor, binele va depăși răul, ceea ce n-a venit încă, dar s-a apropiat, împărăția cerurilor, va înlocui ceea ce este.

Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Mat. 7.21)

Capitolul 44454 - cele slabe, instrui, fericirea, la timp

În lume lucrurile cele mai slabe domină pe cele mai puternice.455

Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; (1Cor. 1.27)


Duhul întrepătrunde ceea ce pare de nepătruns; în felul acesta acţiunea Lui este hotărâtoare.

Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. (1Cor. 2.10)


Puţini oameni în lume pot instrui fără a vorbi, pot folosi fără a lucra456.

Ci a căutat pe Dumnezeul tatălui său şi a lucrat după poruncile Lui, iar nu după faptele Israeliţilor. (2Cron. 17.4)


Între glorie și sănătate ce este mai important?

Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 7.10)


Între bogăție și fericire ce este mai prețios?457

Ci a nădăjduit în mulţimea bogăţiei sale şi s-a întărit întru deşertăciunea sa. (Ps. 51.6)


A alerga după câștiguri e pierdere sigură.

Este câte un om care este stingher şi care nu are nici copil, nici frate şi totuşi lucrul nu-l mai sfârşeşte şi ochii lui nu se mai satură de bogăţie. Dar vine o vreme când zice: "Pentru cine m-am trudit şi am lipsit sufletul meu de traiul cel bun?" Şi aceasta este deşertăciune şi rea îndeletnicire. (Ecclesiastul 4.8)


Dacă fericirea ar veni cu bogăția, ar fi mulți oameni fericiți, dar ei nu sunt.

Cine iubeşte banii nu se va sătura de bani, iar cel ce iubeşte bogăţia nu va avea parte de rodul ei. Şi aceasta este deşertăciune! (Ecclesiastul 5.9)


Cel mulțumit cu ce are, evită înjosirea.

Spre mic şi spre mare, fii voitor de bine. Fie că ai puţin sau mult, fii mulţumit şi nu vei fi socotit ca un străin. (Ecclesiasticul 29.26)


Cel ce știe să se oprească la timp, nu intră în pericol.458 Astfel înțeleptul supraviețuiește, dăinuiește.

Cel ce voieşte să iubească viaţa şi să vadă zile bune să-şi oprească limba de la rău şi buzele sale să nu grăiască vicleşug; (1Petru 3.10)

Capitolul 45459 - nenorocire, însemnat, perfecțiunea, mișcare

Ce vi se pare mai însemnat, mărirea sau persoana voastră?460

Tăria mea şi mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preaslăvi, Dumnezeul părintelui meu şi-L voi preaînălţa! (Exod 15.2)


Ce vi se pare mai de preţ, bogăţiile sau persoana voastră?

Iar arhiereul a arătat că bogăţiile sunt pentru văduve şi pentru săraci… (2Macab. 3.10)


Care este cea mai mare nenorocire, a câştiga sau a pierde? Cel care are dorinţe, va suferi, cel care are bogăţii, va pierde. Mulţumindu-te cu puţin, se înlătură nefericirea.461

Dobândirea înţelepciunii este mai bună decât aurul, iar câştigarea priceperii este mai de preţ decât argintul. (Pilde 16.16)


Stând în rezervă se înlătură primejdia. Acţionând mereu astfel, viaţa se prelungeşte după voie.

Şi cel care iubeşte primejdia va cădea într-însa. (Ecclesiasticul 3.25)


Perfecțiunea nu are capăt, oricât ar fi de-naltă,

ceva mai poate fi adăugat. Folosu-i e astfel din ce în ce mai bun.

Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veşnică, întru Hristos Iisus, El însuşi, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiţi. (1Petru 5.10)


Nemărginirea desăvârşirii omeneşti oricât ar fi de mare, ceva mai poate fi adăugat. Și folosința-i din ce în ce mai multă.

Sunt oare desăvârşit? Eu singur nu mă cunosc pe mine şi viaţa mea o dispreţuiesc. (Iov 9.21)


Ceva oricât de drept ar fi, mai poate fi-ndreptat. Măiestria de a face ceva, poate încă să crească.

Că nu poate desăvârşirea să fie întru oameni; că nu este nemuritor fiul omului. (Ecclesiasticul 17.25)


Oratoria maestrului poate fi încă mai bună.

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele. (Ps. 21.1)


Ce este în mișcare poate fi îmbunătățit.462

Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece. (1Cor. 7.31)


Doar Cel nemișcat este complet în toate, El e suportul, modelul a orice, El conduce totul.463

Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare. (Iacov 1.17)

Capitolul 46464 - mulțumire, căile, lăcomia, dorinţe

Când oamenii urmează căile lui Dumnezeu, caii comunității sunt pe ogor la muncă. Când oamenii nu urmează pe Unul Dumnezeu, caii comunității sunt pregătiți de luptă. Câmpul rămâne astfel nelucrat.465

Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui. (Ps. 24.11)


Când înţeleptul a devenit desăvârşit şi se simte încă nedesăvârşit, el lucrează neîncetat la desăvârşirea sa şi apoi o păstrează nealterată. Când înţeleptul este plin de har şi tot se mai simte lipsit, el lucrează astfel neîncetat să câştige dar şi astfel îşi păstrează şi îşi îmbogăţeşte fiinţa.

Înţeleptul se teme şi se fereşte de rău, iar cel fără de minte îşi iese din fire şi se simte la adăpost. (Pilde 14.16)


Ceea ce este foarte drept tot mai este îndoit. Ştiinţa cea mai înaltă este încă prostie. Elocinţa cea mai strălucită este încă gângăveală. Mişcarea biruie frigul; repausul învinge căldura, calmul triumfă asupra pasiunilor. Omul virtuos şi calm este un model admirabil.

Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. (1Petru 3.4)


Nu este eroare mai mare, decât dorințele deșarte.

Domnul, cunoaşte gândurile oamenilor, că sunt deşarte. (Ps. 93.11)


Nu este mai mare suferință decât lipsa de mulțumire.466

Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire. (Efes. 5.4)


Nu este mai mare calamitate decât lăcomia.467

Căpeteniile lui în sânul lui sunt ca nişte lupi care sfâşie prada; ei varsă sânge şi ucid sufletele, ca să-şi sature lăcomia. (Iez. 22.27)


Căci celui ce-și limitează dorințele, nimic nu îi lipsește. Ogoru-i cultivat, e mulțumit cu tot ce are.

Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. (1Cor. 8.8)


Când ţara urmează învățătura lui Hristos, caii servesc agricultura. Când ţara o părăseşte, caii merg la oaste.

Învaţă-mă bunătatea, învăţătura şi cunoştinţa, că în poruncile Tale am crezut. (Ps. 118.66)


Greşeala cea mai mare este de a avea dorinţe.468

Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte. (Iacov 1.14,15)


Nenorocirea cea mai mare este de a nu cunoaşte măsura.

Şi nimeni să nu întreacă măsura şi să nu nedreptăţească pe fratele său, în această privinţă, căci Domnul este răzbunător pentru toate acestea, după cum v-am şi spus mai înainte şi v-am dat mărturie. (1Tes. 4.6)


Crima cea mai mare: intenţia de cucerire. Cel ce ştie să se mulţumească cu puţin este întotdeauna împăcat cu soarta sa. Cel sărac în dorinţe este bogat în mulţumire.

Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor. (Ps. 36.16)

Capitolul 47469 - cunoaştere, fereastră, călător

Fără a-ţi părăsi camera se poate cunoaşte universul. Cunoașterea trebuie să vină din interior.

Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Mat. 6.6)


Fără să priveşti deloc pe fereastră se poate zări esenţa cerului. Mintea omului poate lua forme variate.

Cercetat-ai inima mea, noaptea ai cercetat-o; cu foc m-ai lămurit, dar nu s-a aflat întru mine nedreptate. (Ps. 16.3)


Cu cât mergem mai departe, realizăm cât de puţin cunoaştem. Înţeleptul cunoaşte fără să călătorească470, înţelege aparent fără să privească, îndeplineşte eficient aparent fără să acţioneze.471

Cunoaşte dar astăzi şi ţine minte că Domnul Dumnezeul tău este Dumnezeu sus în cer şi jos pe pământ şi nu mai este altul afară de El. (Deut. 4.39)


Fără a merge-n lume, lumea se poate cunoaște. Fără a privi pe fereastră, cerul spiritual poate fi cunoscut.

În soare şi-a pus locaşul Său; şi El este ca un mire ce iese din cămara sa. (Ps. 18.5)


Cu cât ne depărtăm mai mult, cu atât cunoaștem mai puțin.472

Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. (Luca 15.13)

Capitolul 48473 - studiu, echilibru, non-acţiune-oprire în gest

Cel care se dedă studiului474 se întinde din zi în zi.

Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale mă învaţă. (Ps. 24.4)


Acela care se consacră lui Hristos se calmează de la o zi la alta. Se calmează şi tot se mai calmează; până când ajunge să nu mai acţioneze deloc, Hristos trăiește în el.

Har vouă şi pace, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos. (2Tes. 1.2)


Prin non-acţiune-oprire în gest de rugăciune nu există nimic care să nu se facă. Mai ales prin nefacere - oprire se câştigă rugăciunea. Acela care, în ignoranţă fiind, vrea să facă, nu poate câştiga mântuirea-pacea.475

Iar în luna a şaptea, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, s-a oprit corabia pe Munţii Ararat. (Fac. 8.4)


Mergând cu Unul-Treime virtuțile se acumulează, mergând cu Unul-Treime patimile se împuținează. Prin împuținare se ajunge la iluminare, la obârșie.

Tu eşti lumina mea, Doamne! Doamne, luminează întunericul meu! (2Regi 22.29)


În Dumnezeu lucrurile sunt deja în echilibru.

Acțiunea nu este astfel necesară.476

Ajutorul meu eşti, ţie-Ţi voi cânta, că Tu, Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti, Dumnezeul meu, mila mea. (Ps. 58.21)


Prin mișcare lucrurile sunt scoase din starea lor firească. E necesar efort pentru a le echilibra.477

Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin curăţia ei. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 7.24)

Capitolul 49478 - bunătate, încredere, înţeleptul

A fi bun faţă de cei buni şi îngăduitor faţă de cei care nu sunt buni, încă nu înseamnă să deţii adevărata bunătate.479

Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc… (Mat. 5.44)


Înțeleptul este bun și cu cei buni și cu cei răi.

Căci virtutea-i este bunătatea.

Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. (Mat. 5.45)


Înțeleptul nu are ego(-centrism), se identifică – neamestecat, neîmpărțit, nedespărțit, neschimbat - cu Hristos.

Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului. (Ps. 72.27)


Este onest cu cei onești și cu cei neonești.

Căci virtutea-i este onestitatea.

Domnul este drept în mijlocul ei şi nu face nici o strâmbătate; în fiecare dimineaţă El dă la lumină dreptatea; El nu lipseşte niciodată şi nici nu cunoaşte nedreptatea. (Sofonie 3.5)


A avea deplină încredere în oamenii de încredere şi a avea încredere în cei care nu sunt demni de încredere înseamnă să deţii adevărata încredere?480

Ci noi, în noi înşine, ne-am socotit ca osândiţi la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu, Cel ce înviază pe cei morţi(2Cor. 1.9)


El tratează pe toți cu aceeași imparțialitate. Trăiește simplu și în armonie. Pe toți îi privește precum mama pe copii. În inima lui încape întreaga lume.

Te voi aduna pe tine, Iacove tot, voi strânge laolaltă ceea ce a mai rămas din Israel! Îl voi aduna ca pe oile ce sunt în mare primejdie, ca pe o turmă în mijlocul unei nenorociri. (Miheia 2.12)

Existenţa şi modul de comportare ale înţeleptului inspiră frică aproape tuturor oamenilor ignoranţi din lume.

La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut de ocară şi vecinilor mei foarte, şi frică cunoscuţilor mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine. (Ps. 30.11)


Către cel înţelept poporul îşi întoarce privirea şi îşi orientează urechile; înţeleptul, la rândul său, tratează poporul481 ca pe propriul său copil iubit.

Voi locui în mijlocul fiilor lui Israel şi nu voi părăsi pe poporul Meu Israel. (3Regi 6.13)

Capitolul 50482 - întoarcerea, repaos, arme

Venind în lume este ieșirea din Dumnezeu, prin creație-cuvântare;483 la moarte este întoarcerea la Dumnezeu, în repaos. A ieşi din Dumnezeu înseamnă a fi creat, adică a trăi, a veni din neființă la ființă, în manifestare. A intra în Dumnezeu înseamnă a trăi, a trece de la manifestare - a face, la a fi - odihna.

Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea. (Ps. 94.12)


Înțeleptul știind aceasta nu tulbură armonia. Așteaptă să înțeleagă ce se arată a urma, arătându-se lumina este pe calea Domnului. Toate pericolele sunt astfel evitate. El așteaptă astfel tot timpul în repaos, priveghind. Deși trăiește-n lume, e cu Dumnezeu, moartea-i nu-i decât o continuare.

Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stăpânul le va afla priveghind. Adevărat zic vouă că se va încinge şi le va pune la masă şi, apropiindu-se le va sluji. (Luca 12.37)


Unii iubesc prea mult viaţa şi mor totuşi tineri pentru că în mod prostesc abuzează de sănătatea lor.484 Îl admir şi îl respect pe acela care cunoaşte arta de a se cruţa şi stăpîni în tot ceea ce face, cel cumpătat.

Decât numai păzeşte-te şi îţi fereşte cu îngrijire sufletul tău, ca să nu uiţi acele lucruri pe care le-au văzut ochii tăi şi să nu-ţi iasă ele de la inimă în toate zilele vieţii tale; să le spui fiilor şi fiilor feciorilor tăi. (Deut. 4.9)


El485 nu are nevoie să poarte nici armură şi nici arme chiar şi atunci când intră în mijlocul armatelor adverse. La El, rinocerii nu găsesc un loc pe care să-L străpungă cu cornul. La El, tigrul nu găseşte un loc unde să-L zgârîie. La El, arma nu descoperă un loc pe care să-L rănească.

Dumnezeu este stânca mea cea de scăpare, Scutul meu şi puterea cea mântuitoare, Adăpostul meu cel tare şi scăparea mea! Mântuitorul meu, din necaz m-ai izbăvit! (2Regi 22.3)

Capitolul 51486 - ambianţa, commonwealth, nepătimirea

Unul Dumnezeu crează toate lucrurile şi ființele, Sf. Duh le întreține în viață. Dumnezeu crează, Sf. Duh conservă.

Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieţii mele. (Iov 33.4)


Materia furnizează un corp. Ambianţa îl finisează. Astfel, toate fiinţele lumii adoră pe Dumnezeu şi onorează virtutea.

Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere… (Efes. 1.17)


Armonia487, commonwealth-ul, se întreține urmând legile lui Dumnezeu.488

Plecând spre El inima noastră, să umblăm pe toate căile Lui şi să păzim poruncile, rânduielile şi legile Lui, pe care le-a poruncit părinţilor noştri; (3Regi 8.58)


Dumnezeu este Acela Care crează, Harul este acela care conservă, făcându-le să se mărească şi să

crească, ajutându-le să se împlinească şi să se maturizeze, oferindu-le posibilitatea de a se hrăni, protejându-le.

Iar Dumnezeul a tot harul, Care v-a chemat la slava Sa cea veşnică, întru Hristos Iisus, El însuşi, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va duce la desăvârşire, vă va întări, vă va împuternici, vă va face neclintiţi. (1Petru 5.10)


A produce fără să-ţi însuşeşti, a acţiona fără să aştepţi nimic în schimb, a ghida cu dragoste fără să constrângi, iată virtuți pe care le atingem prin harul Sf. Duh.489

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii. (In. 13.35)


Așa și înțeleptul, seamănă virtutea în tot ce face, nimic nu-și însușește (alipește inima), e astfel pe cărarea nepătimirii.490

Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea. (Iacov 3.18)

Capitolul 52491 - cauza, rațiunile divine, lumina

Dumnezeu este cauza a totul.492

La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul... La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. (Fac. 1.1, In. 1.1)


Cunoscând cauza se pot cunoaște manifestările.

Şi după aceasta, ai arătat puterea Ta cea mare, când l-ai înecat în fundul mării, în timp ce gonea el după poporul Tău cu care şi cu mulţime de gloate; iar pe cei care au crezut întru Tine, Cel care stăpâneşti peste toată făptura, întregi i-ai trecut, care, cunoscând lucrul mâinilor Tale, Te-au lăudat pe Tine Cel Atotţiitor. (3Macab. 2.7)


Fiind în mijlocul manifestărilor putem privi la sursă.

Şi iarăşi altă Scriptură zice: Vor privi la Acela pe care L-au împuns. (In. 19.37)


Fiţi tăcuţi, nu bârfitori, închideţi poarta simţurilor şi până la moarte veţi fi plini de bucurie şi nu vi se va întâmpla nici un rău. Căci, deschizându-vă poarta simţurilor şi permiţând dorinţelor, patimilor, să vă copleşească şi să vă stăpânească până la moarte, nu veţi fi mântuiţi.

Întru care şi noi toţi am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram fiii mâniei ca şi ceilalţi. (Efes. 2.3)


Vederea lucrurilor subtile, a rațiunilor divine din creație, a cuvintelor creatoare, înseamnă a fi iluminat.493

Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină. (Fac. 1.3)


Umilinţa păstrată este tărie!

Înaintea prăbuşirii vine trufia inimii, iar înaintea măririi merge umilinţa. (Pilde 18.12)


Călăuziţi de strălucirea Treimii, întoarceţi-vă la eterna lumină.

Atunci s-a ridicat slava Domnului de pe heruvimi spre pragul templului şi templul s-a umplut de nori, iar curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului. (Iez. 10.4)


Evitaţi nenorocirea, nesocotind personalitatea egocentristă. Alăturaţi-vă de pe acum cu hotărâre eternului Dumnezeu Cel în Treime lăudat!

Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile Lui şi glasul Lui să-l ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi. (Deut. 13.4)


Astfel sfinții trăiesc în armonie, nu se expun, astfel se protejează. Prin expunere se creează mulțimea de probleme.

Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului. (Evr. 11.38)


Contemplând494 rațiunile divine, esența lucrurilor, știu ce se va întâmpla; prin sensibilitate își manifestă tăria, prin introspecție sunt mereu în armonie, în pace cu Dumnezeu, cu toți și cu toate.495

Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. (2Cor. 12.9)

Capitolul 53496 - căile, însemnat, bogat

Cunoscând pe Unul în Treime Dumnezeu pot vorbi despre El.

Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis. (In. 8.18)


De-ar fi să dau un sfat aș spune să mergeți pe căile Domnului.497

Căile Domnului sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului e lămurit prin foc. Şi scut este El tuturor celor ce nădăjduiesc în El; (2Regi. 22.31)


Mă tem mult să par însemnat.498

Atunci apostolii şi preoţii, cu toată Biserica, au hotărât să aleagă bărbaţi dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, cu Pavel şi cu Barnaba: pe Iuda cel numit Barsaba, şi pe Sila, bărbaţi cu vază între fraţi. (Fapte 15.22)


Marele drum drept este foarte cunoscut de marii Înţelepţi, Sf. Părinți, însă mulţimea preferă potecile rătăcitoare ale erorii şi suferinţei.

Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Care îi scosese din pământul Egiptului şi s-au întors la alţi dumnezei, către dumnezeii popoarelor dimprejurul lor şi au început să se închine acelora şi au mâniat pe Domnul; (Jud. 2.12)


Palat bogat: ţărână necultivată, grânare goale. Veşmânt luxos: sabie ascuţită, mâncare multă, bogăţii îngrămădite - indică adeseori furt şi fală.499 Desigur, toate acestea nu înseamnă a păşi pe Marele Drum, calea smereniei, calea Domnului. Deși calea-i ușoară, fiind ignoranți, mulți oameni preferă căile laterale.

Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele... Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău... (Luca 12.18-20)


În loc să folosească resursele pentru viață, unii conducători cheltuiesc pentru înarmare. Când conducătorii sunt iresponsabili, poporul suferă, țara e împovărată.

şi te-am pus conducător peste poporul Meu Israel. Tu însă ai întrecut în răutate pe toţi care au fost înaintea ta, căci te-ai dus şi ţi-ai făcut alţi dumnezei şi chipuri turnate, ca să Mă întărâţi la mânie, iar pe Mine M-ai aruncat înapoia ta. Pentru aceasta voi aduce necazuri... (3Regi 14.7-10)

Capitolul 54500 - virtutea, judeci, credința

Celui cu virtutea bine înrădăcinată în fiinţă nu îi va fi teamă că-i va fi smulsă.

Asemenea este unui om care, zidindu-şi casă, a săpat, a adâncit şi i-a pus temelia pe piatră, şi venind apele mari şi puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. (Luca 6.48)


Cel identificat puternic cu virtutea nu o poate pierde. El va fi preamărit de toţi urmaşii săi.

Că Eu sunt Domnul, Care iubesc dreptatea ţi urăsc răpirile nedrepte. Eu le voi da cu credincioşie plata lor şi legământ veşnic cu ei voi încheia. Cu nume mare va fi neamul lor între neamuri şi urmaşii lor printre popoare. Toţi cei ce ii vor vedea vor da mărturie că ei sunt un neam binecuvântat de Domnul. (Isaia 61.8,9)


Cultivând mereu pe Hristos în inimă, aceasta va deveni sinceră.

Aproape este Domnul de cei umiliţi la inimă şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui. (Ps. 33.17)


Cultivând-o în familie, virtutea va spori mult. Cultivând-o în sat, ea se va răspândi. Cultivând-o în toată lumea, credința va deveni universală.

Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor. (Ps. 18.3,4)


Înțeleptul își sădește cu grijă cuvintele, își construiește solid casa; astfel că grija și lucrul bine făcut rămân o pildă pentru generațiile care vin.

Atunci m-am încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului. (Ecclesiastul 2.13)


Prin practica rugăciunii, credinciosul urmează lui Hristos, izvorul virtuții. Practicată de o familie rugăciunea aduce abundență. Practicată de o comunitate de oameni rugăciunea aduce înflorire. Practicată de o țară întreagă, credința devine exemplu pentru alte țări. Practicată de întreaga lume propovăduirea devine universală.

Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului. (Ps. 21.31)


Observându-te cu detaşare şi luciditate, te judeci singur.501 Observând doar pe alţii, judeci numai pe alţii.

Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, eşti fără cuvânt de răspuns, căci, în ceea ce judeci pe altul, pe tine însuţi te osândeşti, căci acelaşi lucruri faci şi tu care judeci. (Rom. 2.1)


Dacă un om urmează credința, este un exemplu pentru familia lui. Când o familie urmează credința, este un exemplu pentru comunitate. Când o comunitate practică credința, este un exemplu pentru țară. Când o țară practică credința, este un exemplu pentru întreaga lume. Se poate proba aceasta prin simpla observație.

Mi-a zis: Puţin lucru este să fii sluga Mea ca să aduci la loc seminţiile lui Iacov şi să întorci pe cei ce-au scăpat dintre ai lui Israel. Te voi face Lumina popoarelor ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului! (Isaia 49.6)

Capitolul 55502 - veșnicie, tăcerea

Cel care crede în Unul Dumnezeu pare un copil; pare că nu are forță și tărie, dar strânsoarea lui e fermă; pare că nu are energie, dar mișcarea-i e plină de elan; pare că nu are nimic de spus, dar vorba-i vine totdeauna la timp; e mereu în pace, fiind în pace se aliniază cu harul etern, aliniindu-se cu harul este mereu în lumină.

Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. (Ps. 35.9)


Omul plin de har este pur ca un copil ce nu se teme nici de fiarele sălbatice, nici de şerpi. Oasele îi sunt moi, nervii îi sunt slabi şi totuşi strângerea sa este puternică. Poate să se roage o noapte întreagă fără să obosească, căci este armonizat cu slujba. A cunoaşte pacea înseamnă a cunoaşte ce este etern.

Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti. (Ps. 22.4)


Cunoaşterea veșniciei503 este Lumina absolută, dătătoare de putere şi înţelepciune.

Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. (Ps. 23.9)


A căuta doar prelungirea vieţii nu este suprema fericire. Tăria este dată de energia necreată, însă când te întăreşti nu devii în final rigid, îmbătrâneşti în exterior, întinerești în interior. Aceasta înseamnă a urma Dumnezeului nostru.

Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, - al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu - şi numele Meu cel nou. (Apoc. 3.12)


Cel ce nu practică consecvent rugăciunea - piere repede în suferinţă. Cel ce ştie cu adevărat a se ruga, nu vorbeşte. Cel ce mereu vorbeşte, nu ştie.

Cel care vorbeşte bine este temut în cetate, şi flecarul este urât. (Ecclesiasticul 9.18)


A tăcea504 lăuntric, înseamnă a închide poarta simţurilor şi a-L asculta pe El, Cuvântul. A înceta activitatea, a te desface de toate legăturile chinuitoare, a-ţi stăpâni perfect flacăra duhului şi a te “identifica” cu Hristos, înseamnă a atinge Unitatea. Atunci consideri de fapt ca fiind egale onoarea şi disgraţia, câştigul şi pierderea, bunătatea şi injuriile. Aceasta este atitudinea corectă a celui cu adevărat iluminat.

Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu… (Rom. 7.22)

Capitolul 56505 - oprirea, îngeri

Cel ce este drept poate guverna, cel ce este viclean, poate face războiul; însă cel ce practică non-acţiunea – oprirea – privegherea506 va obţine împărăţia cerurilor.

Doamne, izbăveşte sufletul meu de buzele nedrepte şi de limba vicleană. (Ps. 119.2)


Nu întotdeauna cel ce știe vorbește şi cel ce vorbește știe.

El scoate din întuneric lucrurile ascunse şi aduce la lumină ceea ce era acoperit de umbră. (Iov 12.22)


Închizând ochii, neascultând, nemirosind, neatingând, negustând se închid simțurile. Dar o lume a îngerilor se deschide în interiorul minții. Astfel sfântul nu este preocupat de prieteni sau dușmani, de glorie sau disgrație. Ajunge la sfințenie urmând Unului Fiu al lui Dumnezeu: Iisus Hristos.507

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. (Ps. 102.1) beny

Capitolul 57508 - legi, dorințe, drept

O țară este dreaptă prin legi drepte. Prea multe legi înmulțesc fărădelegile.

Păziţi legile Mele şi le pliniţi, că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte. (Lev. 20.8)


Un război se câștigă printr-o tactică avansată. Pregătirea prea mare de război aduce războiul.

Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării. (Apoc. 20.8)


Printr-o voință puternică, o dorință este îndeplinită. Propagarea dorințelor aduce conflictul între oameni.

De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. (Iacov 4.1,2)


Când administraţia este îngăduitoare, poporul se îmbogăţeşte. Când administraţia este hrăpăreaţă, poporul este lipsit de toate.

Ochiul lacomului nu se satură cu partea sa şi nedreptatea celui rău usucă sufletul. (Ecclesiasticul 14.9)


Binele este, răul este absenţa binelui.

Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. (Fac. 2.9)


Dacă cârmuitorul nu este drept, oamenii drepţi devin înşelători, cei virtuoşi făţarnici. Poporul este ţinut în întuneric multă vreme după aceea.

Iar ţinta poruncii este dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică… (1Tim. 1.5)


Înţeleptul este totdeauna corect, el nu vatămă pe nimeni; este drept fără a căuta excesiv să îndrepte, este luminat dar nu răspândeşte oricui luminile sale. Atunci când cel care se află în faţa sa este pregătit, el îl va ajuta cu bunăvoinţă.

Căci Tu, Doamne, cu cel bun Te arăţi bun, Cu omul drept Te porţi cu dreptate… (2Regi 22.26)


Trăiți în simplitatea curăţiei și oamenii vor trăi în armonie!

De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului. (1Cor. 5.8)

Capitolul 58509 - cumpătarea, flexibil

Pentru a guverna oamenii şi a sluji cerul, virtutea cea mai folositoare este cumpătarea. Fiţi totdeauna cumpătaţi. Având astfel îndeajuns înțelepciune, biruiţi toate. Puterea lui Hristos nu are margini şi veţi fi fii ai Împărăţiei. Cel care cunoaşte pe Hristos – Împăratul cerului și al pământului, va dăinui veşnic ca o plantă cu rădăcinile înfipte adânc şi tulpina puternică.

Cu Dumnezeu vom birui şi El va nimici pe cei ce ne necăjesc pe noi. (Ps. 59.13)


Când conducătorii nu pun prea multe restricții oamenii sunt mulțumiți. Când conducătorii pun prea multe restricții oamenii sunt nemulțumiți. Cumpătarea este cea mai bună.

Pe judecători să nu-i grăieşti de rău şi pe căpetenia poporului tău să nu o huleşti! (Exod. 22.28)


Înțeleptul este cumpătat. Se dă exemplu pe el însuși prin pildă vie. Nu-și impune voința, de aceea e urmat, e precis în acțiune, de aceea rezultatele sunt cele așteptate, exigent cu el, dar flexibil cu ceilalți, mulțumit în ce face, e remarcat oricând de oameni.

Bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui. (Ps. 146.11)

Capitolul 59510 - pilda, ignoranţi

Pentru a conduce o țară, moderația este necesară. Înțeleptul e vrednic să conducă pentru că urmează Unului Dumnezeu.

Că a Domnului este împărăţia şi El stăpâneşte peste neamuri. (Ps. 21.33)


Înțeleptul fiind moderat este pe căile Lui, are virtute în tot ce face. Poate astfel să pună o bază solidă prin pilda vie pe care o dă. Poate să conducă și o țară.

Spune-voi numele Tău fraţilor mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda… (Ps. 21.24)


Nici spiritul înţeleptului nu-i va mai tulbura pe cei ignoranţi şi răi, virtutea sa îmbinându-se de minune cu cea a îngerilor.

Oamenii răi nu pricep nimic din ceea ce e drept, iar cei ce caută pe Domnul înţeleg tot. (Pilde 28.5)


De guvernezi având pe Hristos, spiritele rele nu-şi vor manifesta puterea lor, netulburând.

Ci tu, o, necredinciosule şi mai nelegiuit decât toţi oamenii, nu te mări tulburându-te în deşert şi semeţindu-te… (2Macab. 7.34)

Capitolul 60511 - a pleca, tact

O împărăţie mare trebuie să coboare pentru primirea ţărilor mici, întocmai ca fluviul cel culegător de ape. O ţară mică trebuie să se plece pentru a fi ocrotită sub o mare împărăţie. Astfel una va câştiga în întindere, cealaltă în puterea de a guverna oamenii.

Şi se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie, vor fi cutremure pe alocuri şi foamete şi tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor. (Marcu 13.8)


Tot aşa, cei mari trebuie să se plece atunci când este necesar.

Izgonindu-mă acum m-au înconjurat, ochii lor şi-au aţintit ca să mă plece la pământ. (Ps. 16.11)


O țară se conduce cu mult tact. Când țara este condusă cu înțelepciune forțele răului nu au putere. Oamenii nu mai întrețin astfel forțele malefice.

Şi a dat Dumnezeu lui Solomon înţelepciune şi pricepere foarte mare şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării. (3Regi 4.29)


Înțeleptul și oamenii din jurul lui își întrețin reciproc atitudinea pozitivă. În tot ce fac, Hristos se arată, astfel că lumea avansează continuu.

Eu, înţelepciunea, locuiesc împreună cu prevederea şi stăpânesc ştiinţa şi buna-chibzuială. (Pilde 8.12)

Capitolul 61512

Dumnezeu cuprinde toate lucrurile.513 El este comoara omului bun şi ocrotirea celui neştiutor şi pur.

Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El cuprinde toate şi ştie orice şoaptă. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 1.7)

Vorbele bune sunt de mare preţ; faptele bune însă înalţă şi mai mult pe om. Nu trebuie să fie respins cu dispreţ nimeni pe nedrept. Este frumos să ai pietre scumpe, decoraţii şi să te urci în trăsuri. Dar mult mai bine este să înaintezi cu umilinţă spre Domnul.

Nu trece cu vederea vorbele înţelepţilor, ci la pildele lor opreşte-te, căci de la ei vei lua învăţătura şi îndemânarea de a sluji celor mai mari. (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 8.8)

Străbunii cunoşteau înainte de toate Cărarea Atotputernicului Dumnezeu. Pentru că poate fi aflată fără cercetări îndelungi şi pentru că prin ea, chiar şi cel mai vinovat poate fi mântuit de păcatele şi durerile sale. Cărarea Atotputernicului Dumnezeu este cea mai de preţ comoară, cărarea mântuirii.

Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare. (Ps. 118.162)

O țară întinsă are mare putere de atracție. Acolo mulți se întâlnesc; e ca principiul feminin care atrage, supunându-se.

Iar regele Ptolomeu, supunând cetăţile cele de pe lângă mare, până la Seleucia cea de lângă mare, cugeta asupra lui Alexandru planuri rele. (Cartea întâi a macabeilor 11.8)

Cel care se supune conduce cu subtilitate. Tot astfel, dacă o țară mare nu-și arată mândria și puterea, cucerește țările mici fără lupte. Dacă o țară mică se supune, se întregește astfel cu o țară mare. Astfel că țara mare – Uniunea Europeană - are mai mulți oameni, iar țara mică are mai mult spațiu. Câștigul este astfel reciproc.

Domnul a zdrobit toiagul celor fără de lege, sceptrul răilor apăsători! Iată pe cel care lovea popoarele fără încetare cu mânia lui şi care în întărâtarea lui punea neamurile sub stăpânirea lui, supunându-le fără cruţare! (Isaia 14.5,6)

Capitolul 62514

Unul Dumnezeu este Dumnezeul luminii. Pentru oamenii buni este o comoară, cei răi fug de ea.

Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei. (In. 12.36)

Se pot câștiga oamenii cu vorbe frumoase, se poate câștiga respectul prin fapte frumoase. Dar Unul Dumnezeu este mai presus de bine. Cel care-L vede se scaldă în lumină.515

Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. (1 Tes. 5.5)

A practica Non-Acţiunea-Contemplația, a fi preocupat doar de înţelepciune, a gusta ceea ce este fără gust, a socoti mare ceea ce este rar şi valoros, a răsplăti ocara prin binefaceri, aceasta este duhovnicia - Cărarea Dumnezeului Treime.

Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreună împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit. (Ps. 30.13)

Înţeleptul începe lucrurile grele mai întâi prin cele uşoare, lucrurile mari mai întâi prin cele mici; căci tot ce este azi mare sau greu a fost cândva, odinioară, mic şi uşor. El nu caută cu tot dinadinsul să facă lucruri mari, de aceea, fiind detaşat, le poate face.

Stăpânul tuturor nu Se va ruşina de nici un obraz, nici nu Se va sfii de vreo mărire, căci şi pe cel mic şi pe cel mare El i-a făcut şi pronia Lui e la fel pentru toţi. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 6.7)

Cel ce promite cu uşurinţă, rar îşi ţine cuvântul. Cel ce calculează suspicios şi temător cuvântul, uşor va întâmpina greutăţile. El cumpăneşte dinainte greutăţile şi, datorită faptului că acţionează plin de îndrăzneală, le va învinge.

Este câte unul care tace şi se află înţelept, şi este câte unul care se face urât pentru vorba cea multă. (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 20.4)

Ȋn alegerea unui conducător, nu bogăția sau experiența sunt necesare, ci gradul lui de competență.516

Un conducător prin dreptate face să propăşească ţara, iar cel ce pune dări grele o ruinează. (Pildele lui Solomon 29.4)

De ce cei din vechime prețuiau pe aceia care erau cu Dumnezeu? Pentru că erau iubiți de popor.

Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă. (Ps. 30.25)

Capitolul 63517

Acțiunile bune nu se fac în grabă, munca bună nu necesită epuizare.

Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. (Ps. 62.4)

Este uşor de păstrat ceea ce stă liniştit. Este uşor să prevezi ceea ce n-a început, atunci când eşti înţelept. Este uşor de sfărâmat ceea ce este încă slab. Este uşor de împrăştiat ceea ce este încă mic. Zdrobiţi deci răul înainte de a exista, opriţi dezordinea înainte de a izbucni.

Să dărâmaţi jertfelnicele lor, să stricaţi stâlpii lor, să arderi cu foc copacii lor, să sfărâmaţi idolii dumnezeilor lor şi să ştergeţi numele lor din locurile acelea. (Deut. 12.3)

În curgerea timpului, ce este mic crește, ce este în urmă ajunge în frunte. Cel mai mare copac a răsărit dintr-un sâmbure mic, un turn cu nouă caturi s-a înălţat de la un pumn de pământ. O călătorie de mii de leghe a început cu un pas. Cel ce lucrează, uneori va da greş, cel ce ia, adesea va pierde. Marile călătorii încep cu un pas timid, marile realizări au începuturi modeste. De aceea, înţeleptul nu se teme de nereuşită;518 nelegându-se de nimic, nu are ce pierde. Omul obişnuit, dimpotrivă, dă greş în ajunul izbânzii, pentru că nu este la fel de prevăzător la sfârşitul acţiunii ca la începutul ei. Înţeleptul, fiind pe deplin detaşat, nu urmăreşte decât lipsa de patimi. El dispreţuieşte bunurile greu de obţinut, se străduieşte să nu cerceteze excesiv, nu lasă mintea să speculeze steril şi se fereşte de greşelile pe care toţi oamenii comuni şi neştiutori le săvârşesc. El nu vrea decât, detaşat şi plin de dragoste, să ajute toate fiinţele să progreseze după propria lor fire, de aceea nu îndrăzneşte să lucreze altfel. El vede perspectiva lucrurilor în pași timizi, începuturi modeste. De aceea, urmând pe Unul, el întreprinde totul cu multă cumpătare; astfel că tot ce face e solid, durează; îndeplinește totul fără grabă și eforturi.

Cel încet la mânie e mai de preţ decât un viteaz, iar cel ce îşi stăpâneşte duhul este mai preţuit decât cuceritorul unei cetăţi. (Pildele lui Solomon 16.32)

Capitolul 64519

Problemele pot fi evitate chiar înainte de a începe; armonia este astfel menținută înainte să apară confuzia. Închizând ușa, nimeni nu poate intra.

Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Mat. 6.6)

Un copac mare a fost la început o mlădiță mică, o mare călătorie de mii de kilometri începe cu un pas.

Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă. (In. 15.2)

Înțeleptul nu insistă să câștige, nu aleargă după glorie sau competiții. Astfel, nu poate pierde nimic. Este exemplul de înfăptuire a lucrurilor fără efort.

Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii. (Pildele lui Solomon 1.19)

Străbunii urmau cărarea bisericii nu numai pentru a lumina poporul, ci şi pentru a se conduce pe ei înșiși simplu şi firesc.

Aşadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? - Numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău; (Deut. 10.12)

Poporul este greu de guvernat când este excesiv de învăţat.

Şi a zis Domnul: "De aceea poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni. (Isaia 29.13)

Capitolul 65520

Pentru ce fluviile şi mările primesc tributul tuturor apelor? Ȋndeosebi pentru că pot să se menţină sub nivelul lor. Tot astfel, înţeleptul care aspiră să fie deasupra oamenilor vorbeşte de el însuşi ca şi când ar fi mai prejos de ei; voind să-i călăuzească, el stă adeseori în urma lor. Astfel, poporul este deasupra lui şi el totuşi nu-i simte povara; este înaintea lui şi el totuşi nu suferă. Toţi îl preamăresc atunci şi i se supun. El se pleacă şi, fiind prin modestia sa mai prejos de oameni, nu-şi face duşmani.

Uscatu-s-a ca un vas de lut tăria mea, şi limba mea s-a lipit de cerul gurii mele şi în ţărâna morţii m-ai coborât. (Ps. 21.16)

Sfinții din vechime îi învățau pe oameni viața simplă; fără viață simplă multe cunoștiințe sunt nefolositoare.

Pentru ca să cunoască toate popoarele că Domnul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El! (3 Regi 8.60)

Ȋnșelând poporul, conducătorul face ca și poporul să umble după înșelătorii, astfel că înșelăciunea îi stăpânește pe toți. Știind acestea, se pot evita multe rele.

Dar fiii lui Israel au făcut iarăşi rele înaintea ochilor Domnului şi au slujit baalilor şi astartelor şi dumnezeilor Amoreilor, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Amoniţilor, dumnezeilor Moabiţilor şi dumnezeilor Filistenilor, iar pe Domnul L-au părăsit şi nu L-au slujit. (Jud. 10.6)

Capitolul 66521

Toată lumea spune că învăţătura creștină este mare, dar nu e potrivită firii omeneşti. Eu consider însă că tocmai pentru aceasta ea este mare. Cât priveşte celelalte învăţături ce par fireşti, de mult s-a văzut într-adevăr micimea lor.

Dar pe când mergeam eu şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, deodată o lumină puternică din cer m-a învăluit ca un fulger. (Fapte 22.6)

Un credincios are în el trei comori:

- blândeţea, care îi îngăduie să facă adeseori lucruri măreţe;

- umilinţa, mulţumită căreia poate oricând deveni primul;

- cumpătarea, care-i permite să fie retras şi totuşi să se găsescă în faţă.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. (1 Cor. 13.4)

Din cauza pervertirii oamenilor,522 astăzi se caută mai ales curajul, nu blândeţea, ambiţia, iar nu cumpătarea. Azi se urmăreşte cel mai adesea a fi mereu în faţă, nu a fi modest şi retras. Totuşi, blândeţea este biruitoare atât în atac, cât şi în apărare. Dumnezeu a dat omului blândeţea spre mântuire şi iluminare. Blândeţea este o comoară nepreţuită.

Întâi, trebuie să ştiţi că, în zilele cele de apoi, vor veni, cu batjocură, batjocoritori care vor umbla după poftele lor… (2 Petru 3.3)

Un râu curge către părțile cele mai joase ale văii, astfel este stăpânul văii. Pentru a-i câștiga pe oameni, aceştia trebuie serviți, pentru a-i conduce pe oameni, ei trebuie urmați. Astfel, când înțeleptul îi conduce pe oameni, ei nu se simt apăsați; când înțeleptul stă în fața oamenilor, ei nu se simt confruntați. Astfel, înțeleptul este pildă vie, iar cei din preajma lui se simt ocrotiți.

Capitolul 67523

Un comandant bun nu este violent. Un luptător bun nu este mânios. Cel ce ştie să învingă nu se războieşte. Cel ce ştie să conducă oamenii este foarte umil. Iată ce înseamnă a acţiona fără luptă şi a şti să te foloseşti cu înţelepciune şi dragoste de oameni. În felul acesta, înţeleptul uneşte acţiunea sa cu voinţa Atotputernicului. Iată înţelepciunea străveche.

Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire. (1 Tim. 2.8)

Cei ce urmează lui Hristos Dumnezeu au trei calități esențiale:

  1. Compasiunea, prin care se dobândește curajul,

  2. Prudența, prin care se dobândește puterea,

  3. Modestia, prin care se dobândește influența.

Dar oamenii obișnuiesc să premărească pe erou. Vor să dobândească putere prin lipsa de prudență, să-și crească influența prin afișarea mândriei. Doar cel plin de compasiune este cu adevărat curajos, doar cel prudent are cu adevărat putere, doar cel modest poate influența cu adevărat oamenii. El este astfel cu Dumnezeu.

Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, paşnic, nepoftitor de câştig urât,… (Tit 1.7)

Capitolul 68524

Un mare războinic zicea: "Prefer să fiu oaspete decât gazdă, prefer să fac un pas mic înapoi, decât unul mare înainte".

M-am ţinut cu pasul meu după pasul Lui, am păzit calea Lui şi nu m-am abătut din ea. (Iov 23.11)

Compasiunea este cea mai bună apărare. Un luptător eficient nu e fricos, nu-și arată agresivitatea. Cuceritorul eficient nu se implică în lupte grele, un adevărat conducător nu-i plin de autoritate. Cel fără frică și agresivitate atrage pe alții, cuceritorul nu stăpânește prin violență. Conducătorul nu ajunge în frunte prin autoritate. Fiind în armonie, în pace, totul se poate înfăptui. Poţi apuca sabia fără să o foloseşti şi să înaintezi binevoitor către duşman, fără să lupţi. Nu este mai mare greşeală decât a ataca cu nesocotinţă, căci astfel se poate pierde totul. Adeseori, când două oşti se luptă cu arme egale, omul cel mai milos este cel care obţine victoria.

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. (Rom. 5.8)

Capitolul 69525

E mai ușor a da înapoi zece metri decât a avansa unul. Disputele pot fi câștigate prin simpla așteptare; în loc de înaintare agresivă, se poate merge înapoi și se poate aștepta. Învăţătura creștină, care izvorăşte din Înţelepciunea lui Dumnezeu526, este uşor de înţeles, uşor de urmat şi totuşi nimeni care nu este credincios nu o înţelege, nimeni în afara celui care crede nu o aplică. Cuvintele, simple în aparenţă, au o obârşie străveche şi acţiunile izvorăsc din legea veșnică supremă. Cei ce o înţeleg sunt rari; doar aceia care realizează pe deplin adevărul dogmelor preţuiesc învățătura căci, pentru necredincioși, omul înţelept pare sărac, pentru că ţine ascunsă în suflet comoara sa etern nepieritoare.

Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi bărbatul care a dobândit pricepere… (Pildele lui Solomon 3.13)

Bătăliile pot fi cucerite fără a afișa putere, fără înarmare agresivă. Nu subestima adversarul, nici pe cei hotărâți în luptă.

Agresivitatea pare a câștiga, dar în cele din urmă cel cu compasiune e biruitor.

Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi… (Pildele lui Solomon 9.1)

Capitolul 70527

A şti că nu ştii este un merit; a nu şti şi a te complace în această stare penibilă este o slăbiciune; a simţi această slăbiciune înseamnă a face un pas către depăşire.

Iată începutul înţelepciunii: Agoniseşte înţelepciunea şi cu preţul a tot ce ai, capătă priceperea. (Pildele lui Solomon 4.7)

Puțini sunt în lume cei ce-l urmează pe Hristos, Care se manifestă cu multă simplitate. Omul obișnuit înțelege greu divinitatea lui Hristos, deși lucrările Lui sunt evidente. Slăvind pe Hristos, ne facem părtași înțelepciunii Lui.

Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui… (Rom. 6.5)

Sfântul n-are haine scumpe, poate părea fără însemnătate, dar comoara sa este în inimă. Sfântul, prin depăşirea limitelor sale comune, nu are slăbiciuni; el îşi simte slăbiciunea şi, trecând dincolo, ajunge astfel să nu le mai aibă.

Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe… (1 Petru 3.3)

Capitolul 71528

Să-ţi cunoşti limitele este înțelepciune,529 opusul este ignoranță. Înțeleptul își cunoaște limitele, astfel că știe oricând cât poate face.

Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge. (Ps. 138.6)

Nu consideraţi că locuinţa voastră este prea strâmtă şi credinţa voastră prea modestă. Cel smerit se cunoaşte întocmai aşa cum este şi nu caută să pară altfel; nu se supraestimează, nu se subestimează.

Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale. (Ps. 118.125)

Capitolul 72530

Cel care îşi arată mereu, ostentativ şi plin de mândrie, curajul, prin îndrăzneală va pieri. Cel care are curajul de a se stăpâni mereu va fi fericit.

Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine. (Pildele lui Solomon 1.7)

Înțeleptul nu intervine fără a fi chemat, nu se amestecă în treburile altora, decât pentru a se apăra. Deși se cunoaște bine pe sine însuși, el nu face caz de propria-i personalitate, se respectă pe sine însuși, dar nu așteaptă de la alții respect.

Şi de cele străine fereşte pe robul Tău; de nu mă vor stăpâni, atunci fără prihană voi fi şi mă voi curăţi de păcat mare. (Ps. 18.14)

Cum am putea şti care este voia Domnului? Înţeleptul se hotărăşte greu să acţioneze; înainte de acţiona, el intuieşte voinţa Domnului. El urmează astfel totdeauna Calea Cerului, mai mereu acţionează fără luptă şi astfel învinge totul. El lasă lucrurile să treacă atunci când știe că nu au nici o legătură cu el, se implică astfel numai în ce este semnificativ. El nu vorbeşte şi totuşi se face ascultat. Nu cheamă, dar toate sufletele aleargă parcă fermecate spre el. Pare domol, dar este foarte iscusit. Urzeala harului este rară, dar cel care nu este înţelept nu o poate țese.

Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. (Efes. 5.17)

Capitolul 73531

Dacă poporul nu se teme de moarte, nu poate fi guvernat cu ameninţarea morţii. Dacă se teme de ea, se pot executa vinovaţii, dar cine are îndrăzneala să o facă? Există un Judecător Suprem, Domnul, El singur dă această pedeapsă. Cel care vrea să-L înlocuiască este ca şi un neîndemânatic care ar vrea să cioplească nişte statui cu securea - atunci el se răneşte uşor.

Căci cunoaştem pe Cel ce a zis: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti". Şi iarăşi: "Domnul va judeca pe poporul Său". (Evr. 10.30)

Un viteaz care nu se stăpânește fie ucide, fie e ucis. Un viteaz care se stăpânește trăiește și nu vatămă pe nimeni. Cerul îl protejează pe cel ce nu vatămă, căci nici Unul Dumnezeu nu se opune, nu silește; când vorbește I se răspunde, când cere, I se îndeplinesc dorințele, când dorește să întreprindă ceva, totul se înfăptuiește. În vastitatea Sa, Dumnezeu pare că-i gol, dar e Plinătate, nimic nu scapă din legile-I dumnezeieşti.

Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu. (Efes. 3.19)

Capitolul 74532

Justiția nu se poate baza pe amenințarea cu moartea, căci pentru cei cărora nu le e frică de moarte ar fi întru totul ineficientă. Când asuprirea aduce moartea la orice pas, cui îi mai e frica de moarte? Ȋntr-o astfel de țară, judecătorii sunt inutili.

Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte. (Ps. 10.7)

Poporul este înfometat când împăratul risipeşte tezaurul. Poporul este greu de cârmuit dacă împăratul nu dă dovadă de înţelepciune. Poporul uneori ajunge să nu se teamă de moarte, pentru că are multe de suferit în viaţă; de aceea, disperat, el nu se mai teme de moarte.

Atunci Domnul Dumnezeul tău va întoarce toate blestemele acestea asupra vrăjmaşilor tăi şi a celor ce te-au urât şi te-au prigonit. (Deut. 30.7)

Cel ce nu se zbate să trăiască cu orice preţ, este mai înţelept decât cel ce pune viaţa aceasta mai presus de toate.

Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. (Mat. 16.25)

Capitolul 75533

Când se naşte, omul este mlădios şi slab; când moare, este tare, rigid. Tinerele mlădiţe ale plantelor sunt moi şi mlădioase; lemnul mort este tare şi uscat. Puterea şi rigiditatea însoţesc moartea; frăgezimea şi mlădierea însoţesc viaţa. Cel ce se sprijină doar pe propria lui putere nu va repurta mereu victoria. Când copacul a devenit foarte puternic, este tăiat. Cel care este socotit mare şi puternic este adeseori mult mai prejos decât acela care este mlădios şi slab.

Şi când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Şi El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului. (Apoc. 1.18,19)

Când conducătorii devin lacomi,534 exploatând poporul, poporul flămânzește. Când conducătorii își urmăresc doar interesele proprii, oamenii devin răzvrătiți. Când conducătorii ucid fără motiv, oamenilor nu le mai este frică de moarte și se răscoală.

Omul lacom aţâţă cearta, iar cel ce nădăjduieşte în Domnul va fi îndestulat. (Pildele lui Solomon 18.25)

Capitolul 76535

Omul se naște plăpând și sensibil, la moarte e tare și înțepenit. Mlădițele tinere sunt flexibile și fragede. Când planta se usucă, se întăresc și mor. Ce-i tare, înțepenit, exprimă moartea, ce-i slab, plăpând, sensibil, e semn al vieții.

Cunoscute mi-ai făcut căile vieţii; umplea-mă-vei de veselie cu faţa Ta, şi la dreapta Ta de frumuseţi veşnice mă vei sătura. (Ps. 15.11)

Așa cum pomul tare nu se poate îndoi şi, bătut puternic de un vânt, se rupe, tot astfel, ce-i inflexibil se-ndreaptă către moarte. Ce-i tare și înțepenit cade la pământ, iar ce e ușor, mlădios, e dus de vânt departe.

Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. (Ps. 50.18)

Capitolul 77536

Calea cerului este asemănătoare arcaşului care, întinzându-şi arcul, coboară ceea ce este înălţat şi ridică ceea ce este jos. Cerul ia de la cei care au prea mult, pentru a da celor care nu au îndeajuns. Însă omul pervers şi rău ia chiar de la sărac, pentru a-şi spori prisosul. Cine, având prisos, vrea să-l pună plin de detaşare în slujba lumii? Numai acela care, plin de înţelepciune, păşeşte pe cărarea sfințeniei. Înţeleptul acţionează prompt, fără speranţa răsplătirii; el lucrează totdeauna detaşat şi bucuros, fără să râvnească plată.

Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. (Mat. 25.29)

Providența537 divină e ca un arc întins, partea-i de sus se coboară, cea de jos se ridică. Diminuează ce este în exces, crește ce este puțin. Milostenia ia de unde este prea mult și pune acolo unde este prea puțin. Avariția oamenilor este de a lua de la cei ce au puțin și de a da celor ce au prea mult. Cum s-ar putea astfel mulțumi lumea?

Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; (Mat. 25.35)

Creștinul înțelept știe că nu posedă nimic cu adevărat. El dă surplusul lumii, fără să aștepte ceva în schimb. Lucrează fără a-și însuși meritele și este pildă vie.

Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? (1 Cor. 6.19)

Capitolul 78538

Nu este nimic mai flexibil ca apa, deși-i slabă. În timp, ea poate pătrunde piatra cea mai tare. Ȋn timp, ușorul învinge greul, iar ceea ce-i slab doboară ce e tare. Deși aceste lucruri sunt cunoscute de toți, puțini sunt pregătiți să le aplice. Astfel că cel ce e modest e cel mai potrivit ca să conducă. Cel ce rezolvă problemele altora este adevăratul conducător.

Ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; (1 Cor. 1.27)

Nimic pe pământ nu este mai moale, mai slab decât apa; şi totuşi, cu câtă uşurinţă sfarmă ea tot ce este tare şi dur! Cel slab şi tenace învinge pe cel puternic; ceea ce este moale, până la urmă, biruie ceea ce este dur. Toată lumea cunoaşte această realitate, însă aproape nimeni nu o bagă în seamă. Iată pentru ce înţeleptul zice: cel ce ştie să rabde învinuirile nedrepte ale semenilor săi este un adevărat stăpân; cel ce îndură plin de compasiune blestemele nemeritate este un adevărat rege.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte… Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. (1 Cor. 13.4,7)

Adevărul pare adeseori contrar firii, pentru cei obişnuiţi în minciună. Pentru foarte mulţi ignoranţi, adevărul este cea mai formidabilă minciună.

Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! (Exod 20.16)

Capitolul 79539

După o ură mare, va rămâne întotdeauna o ură mică, tocmai de aceea înţeleptul rămâne calm, egal şi plin de dragoste ; el nu aşteaptă nimic de la alţii.

Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. (In. 15.18)

Omul virtuos nu se gândeşte decât la ceea ce are de înfăptuit, omul obişnuit se gândeşte mai mereu numai la profit.

Aceasta este soarta celor lacomi de câştig; lăcomia le aduce pierderea vieţii. (Pildele lui Solomon 1.19)

Harul nu are preferinţă pentru nimeni; el este însă fulgerător de partea omului virtuos şi înţelept.

Ei vor înţelege adevărul, ca unii care şi-au pus încrederea în Domnul; cei credincioşi vor petrece cu El în iubire, căci harul şi îndurarea sunt partea aleşilor Lui. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 3.9)

Când legile și regulile apasă pe capul oamenilor, ei au dorința firească să le încalce.

Păziţi legile Mele şi le pliniţi, că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte. (Lev. 20.8)

Cel drept își face datoria, deși n-așteaptă nimic de la nimeni. Este nepătimaș. Nu-și însușește ca proprii virtuțile, ci le atribuie lui Hristos. Întocmai ca El, nu-și impune voința, este astfel pe Calea către Dumnezeu.

Îndreaptă picioarele mele în cărările Tale, ca să nu şovăie paşii mei. (Ps. 16.5)

Capitolul 80540

Într-o comunitate mică cu câțiva oameni, a poseda lucruri care nu sunt utile nu are sens. A prețui viața simplă este mai important.

Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică. (Luca 12.33)

Pentru a cunoaște lumea, nu-i necesar a pleca. Se poate folosi lumina minții.

Înainte de toate s-a zidit înţelepciunea şi înţelegerea minţii este din veac. (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 1.4)

Pentru apărare, nu este nevoie să a arăţi armele, ele sunt ținute la păstrare, la nevoie. Pacea și liniștea să domnească, căci bunele relații cu vecinii sunt esențiale,

Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea. (Ps. 33.13)

Cel înțelept rămâne liber.

Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr. (In. 8.36)

Ȋnainte de toate, oamenii să revină la comportamentele lor fireşti şi să se iubească plini de dăruire şi abnegaţie. Astfel, ei ar găsi plăcută hrana obişnuită, elegant veşmântul simplu, paşnică şi sigură locuinţa lor, încântătoare desfătările patriarhale. Şi de ar fi aşa de aproape de regatul vecin, încât s-ar auzi cântec de cocoş şi lătrat de câini, cetațenii ar fi fericiţi și ar ajunge la adânci bătrâneţi şi ar muri fără să fi simţit nevoia de a ieşi din ţară.

Inima aşezată pe cugetul înţelegerii este ca podoaba cea făcută pe peretele neted. (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 22.18)

Capitolul 81541

Cuvântul sincer542 nu este ambiţios, cuvântul ambiţios nu este sincer. Omul gâlcevitor nu este virtuos, iar omul bun nu este gâlcevitor. Cel ce merge pe cărarea adevărului nu se consideră învăţat, ci înţelept; cel “învăţat” nu poate cunoaşte cărarea adevărului credinței. Înţeleptul nu îngrămădeşte niciodată comori. Cu cât cheltuieşte mai mult pentru alţii, cu atât câştigă mai mult pentru sine. Cu cât dă mai mult, cu atât se îmbogăţeşte mai mult. Cu cât dăruieşte mai mult, cu atât i se oferă mai mult. Aceasta este Calea Superioară a cerului, care răspândeşte binefacerile sale asupra tuturor celor care merită şi nu vatămă pe nimeni. Aceasta este calea superioară a jertfei, care acţionează întotdeauna fără luptă, prin jertfă.

Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul. (Ps. 4.5)

Credinciosul e onest, nu folosește vorbe goale, iar vorbăria goală nu este onestitate.

Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit. (Ps. 100.6)

Cei care par cultivați nu sunt neapărat iluminați.

Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum. Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el. (1 In. 2.9,10)

Cei bogați nu pot fi mulţumiți.

Şi Iisus, uitându-Se în jur, a zis către ucenicii Săi: Cât de greu vor intra bogaţii în împărăţia lui Dumnezeu! (Marcu 10.23)

Credinciosul nu trăiește pentru sine însuși. Făcând mult bine pentru alții, e mulțumit. Cu cât dă mai mult, cu atât primește mai mult; în jurul lui, totul se armonizează, pentru că e împreună cu Dumnezeu în virtute.

M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. (Gal. 2.20)



ADDENDA

Dumnezeu543

Multă vreme populația regatelor Israel și Iuda L-a venerat pe YHWH, ca pe un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecții din partea acestuia, fără a nega însă existența divinităților țărilor vecine. Această practică se numește „monolatrie”, evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeități. Astfel, Biblia ne spune544 că:

  1. regele David a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”), adică „Baal știe545 și că

  2. Saul, și el, a avut un fiu numit Eșbaal546, adică „omul lui Baal”.

Biblia547 îl citează pe Moise, spunând: „Cine e ca Tine între dumnezei, Doamne?”. Psalmii548 reiau ideea: „Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne”. Tot în Psalmi549, despre Dumnezeu ni se spune că stă de vorbă într-o adunare de dumnezei. El judecă în mijlocul dumnezeilor” sau „alți dumnezei se închină Lui550. Aceeași idee a „zeului nostru printre alți zei” este reluată și-n Exod551, unde Ietro, socrul lui Moise, declară: „Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toți dumnezeii”.552 La babilonieni, zeul Marduk întruchipează din ce în ce mai mulți zei553. Acest fenomen de unificare a panteonului național are corespondență și în religia Egiptului, deși nici babilonienii, nici egiptenii nu au atins monoteismul iudaic. Există și alte, destul de numeroase, instanțe în care Biblia (Vechiul Testament) trădează politeismul, care însă nu sunt neapărat atȃt evidente în textele traduse pe cât sunt în cel original ebraic.554 Dovezi arheologice vin să sprijine textul biblic, demonstrând că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulți dumnezei în afară de YHWH, precum Baal, Așera (soția lui YHWH), Milkon și Kemos. Panteonul evreiesc era ierarhic, în el intrând și kerubimi (sau heruvimi),555 ființe fantastice cu aripi de acvilă, cunoscute și de către alte populații canaaneene, serafimi (șerpi înaripați), etc.

Eternitatea556


Ȋn limbajul comun, eternitatea este fie un timp infinit, fie o perioadă de timp lungă, neprecizată. Cu toate acestea, în filosofia clasică, veșnicia este definită ca ceea ce există în afara timpului, în timp ce sempitern este conceptul care corespunde definiției colocviale pentru eternitate, având ca înţeles veşnicia, calitatea de a fi nepieritor. Veșnicia este un concept important în multe religii, unde Dumnezeu sau zeii se spune că sunt veșnici. Unii, cum ar fi Aristotel, ar spune același lucru despre cosmosul material în ceea ce privește veșnicia atât în trecut, cât și în viitor, și la fel ca formele platonice eterne, neschimbabilitatea ar fi considerată esențială. Metafizica eternităţii studiază acea eternitate care există în mod necesar în afară (independent) de spațiu și timp. O altă întrebare importantă este dacă „informația” sau Forma este separabilă de minte și materie. Cosmosul nu are început, a susținut Aristotel. În metafizica lui Aristotel, eternitatea este nemișcatul care mişcă (Dumnezeu), înțeles ca gradientul sinergiei totale („produce mișcarea de a fi iubit”). Boețiu a definit eternitatea ca „deținerea vieții veşnice simultan completă și perfectă”. Veșnicia este adesea simbolizată prin imaginea unui șarpe care-şi înghite propria coadă, cunoscut sub numele de Ouroboros (sau uroboros). Cercul este, de asemenea, utilizat în mod obișnuit ca un simbol pentru eternitate, de asemenea avem simbolul matematic al infinitului, cifra opt culcată. Un alt termen prin care se exprimă noțiunea de eternitate este cuvântul eon.557 Cu toate că termenul eon poate fi utilizat cu referire la o perioadă de un miliard de ani558, utilizarea sa mai frecventă este pentru orice perioadă de timp lungă, nedeterminată. Eon se poate referi, de asemenea, la cei patru eoni de pe scara de timp geologică, care alcătuiesc istoria Pământului559. În Biblie, traducerea cuvântului eon provine din cuvântul ebraic Olam și cuvântul grecesc aion. Aceste cuvinte au o semnificație similară și unele traduceri folosesc cuvintele „veac” sau „vecii vecilor”. Alte versiuni le traduc prin indicarea eternității: etern, veșnic, etc. Cu toate acestea, există excepții în toate traducerile majore, cum ar fi Matei 28.20: „Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”, în care cuvântul „veacului” este o traducere a cuvântului eon. Ȋn acest verset, traducȃnd eon prin etern, ar rezulta expresia contradictorie „sfârșitul eternitǎții”, astfel încât se pune întrebarea dacă ar trebui să fie vreodată tradus astfel. Promotorii Apocatastazei universale subliniază faptul că acest lucru are implicații semnificative în problema iadului. Iată o comparaţie a versetului Matei 25.46 în diferite traduceri bine cunoscute în engleză:

Platon a folosit cuvântul eon pentru a desemna lumea eternă a ideilor, pe care el a prezumat-o a fi fost „înaintea” lumii sensibile, așa cum a demonstrat în celebra „Parabola peșterii” / „Peștera lui Platon din opera sa Republica. Ideea creștină a „vieții veșnice” provine de la cuvântul ce desemnează viață, zoe, și de la o formă de eon, ceea ce ar putea însemna viața în următorul eon, Împărăția lui Dumnezeu, sau Împărăția Cerurilor, la fel de mult ca și de la cuvântul nemurire, ca în Ioan 3.16: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Conform doctrinei creștine a Mântuirii universale, scripturile Noului Testament în greacă folosesc cuvântul „eon” pentru a desemna o perioadă lungă de timp (probabil 1000 de ani) și cuvântul „eonian” pentru „în timpul unei perioade lungi de timp”; astfel, a existat un timp înainte de eoni, iar perioada „eoniană” este finită. După moartea fiecărui om, el este judecat dacă e demn de viața „eoniană” sau de pedeapsa „eoniană”. Astfel, după perioada eonilor, toate pedepsele vor înceta și moartea este învinsă, iar Dumnezeu devine totul în toți560. Acest lucru contrastează cu credința creștină convențională în viața veșnică și pedeapsa veșnică. Tradiția ocultă a templerilor orientali561 vorbește de un „eon magic”, care poate dura mult mai puțin timp, probabil mai puțin de 2000 de ani. Eon poate fi, de asemenea, un nume arhaic pentru ființe atotputernice, cum ar fi zeii.

Golul - nimicul562

Nihilismul563 este o poziție filozofică care susține că a fi564 nu are

Nihiliștii afirmă, în general, că:

Termenul de nihilism mai este folosit uneori ca semnificând o stare de disperare față de inutilitatea existenței. Un atac asupra unei anumite idei, mișcări sau grup poate fi etichetat ca nihilism566; însă acesta este și o poziție filozofică care poate fi adoptată deschis de o persoană.567 Nihilismul este, de asemenea, o caracteristică atribuită unor perioade:

Scepticismul diferă de nihilism prin faptul că nu respinge pretențiile de adevăr în totalitate569; scepticismul nu ajunge neapărat la vreo concluzie în ce privește realitatea conceptelor morale și nici nu este preocupat atât de profund cu întrebări despre însemnătatea unei existențe incognoscibile. În domeniul eticii, nihilist sau nihilistic este adesea întrebuințat ca un termen ce desemnează excepţia, cu semnificația de refuz total al tuturor sistemelor de:

Nihilistul moral este cel ce crede că niciunul din aceste „drepturi” la putere nu este valid.571 Nihilismul nu numai că demite valorile morale existente, ci respinge moralitatea cu totul.572

Nihilismul este un „oaspete neliniştitor”: „Dumnezeu a murit! Dumnezeu a murit! Bisericile vor deveni criptele lui Dumnezeu”. Conceptul de nihilism este foarte complex. El vizează în primul rând anumite ideologii ale secolului al XIX-lea, având ca obiect

Pentru Nietzsche, valorile civilizaţiei occidentale, reprezentate de tradiţia platonician-creştină, nu trebuie doar criticate, ci şi substituite, întrucât ar fi expresia unui nihilism profund. O trăsătură specifică tuturor nihilismelor particulare o reprezintă anihilarea a tot ceea ce asigură supravieţuirea lumii în care trăim, nu numai reducerea până la anihilare a unui sistem cultural dat.

Dualismul religios reprezintă o formă cu totul specială de nihilism, mai ales dualismul care socoteşte trupul sau lumea în întregul ei ca pe ceva esenţialmente rău, corupt, decăzut. Este vorba de o formă de „nihilism religios” care pendulează undeva între „aproape nimic” şi un „nimic absolut”; există un nihilism prezent în dualismul din

Moartea lui Dumnezeu575 este un fapt împlinit pentru oamenii care preferă o persoană prezentă unei noțiuni abstracte, o relație directă unei certitudini intelectuale. Aceștia refuză să identifice realitatea lui Dumnezeu cu necesitatea Primei Cauze576 sau cu Valoarea Supremă577. Paradoxal, ei cutează toate acestea deoarece au o concepție despre Dumnezeu mai pătrunsă de sensul divinului decât concepția presupusă de schemele intelectuale ale metafizicii și ale eticii occidentale etc.

Golul în filozofia lui Democrit578

Democrit este un filozof grec important, descendent al unei familii bogate din Abdera, Tracia. Democrit a călătorit mult579, apoi a revenit în cetatea natală, unde a devenit celebru prin vastitatea și enciclopedismul cunoștințelor sale. Democrit a preluat teoria atomistă a lui Leucip, dascălul său, dezvoltând-o într-un adevărat sistem filosofic, conform căruia la baza lumii se află :

Pentru Democrit, atomii sunt particule

din combinarea lor, iau naștere toate lucrurile care alcătuiesc universul582. Democrit a formulat teza lumilor infinite, spre deosebire de alți filosofi care credeau într-o lume unică, având pământul în centru. Democrit a fost primul care a afirmat că forța motrice a istoriei omenirii este nevoia583, adică necesitățile oamenilor. El a propus şi ideea dezvoltării ascendente a societății omenești. Poziția lui Democrit era antiteza mitului despre epoca de aur și decăderea permanentă a umanității.

Gândirea lui Democrit, cel mai de seamă filosof materialist al lumii antice, a exercitat o puternică influență de la Epicur și Lucrețiu până la Francis Bacon, Galileo Galilei și Leibniz.

Golul la Epicur584

Ideea centrală a filozofiei lui Epicur este ideea democriteană că în realitate nu există decât

că „nimic nu se poate naște din nimic, nici chiar prin voința zeilor”. Pentru Epicur, a fost necesară teoria că nu există decât atomi și spațiul gol585 fiindcă a fost silit, ca și Democrit, de aceeași necesitate : să ajungă la un substrat constant al tuturor lucrurilor și al tuturor schimbărilor din lume. Ideea lui Epicur este că atât o creație absolută, cât și o distrugere absolută a lumii, sunt la fel de imposibile; schimbările calitative se prezintă mereu ca fiind o asemenea producere sau dispariție absolută a opozițiilor și de aceea atomii, ca elemente ultime ale realității, nu pot poseda decât caracteristici deosebitoare cantitative și nu și calitative. Împărțirea fiecărui lucru compus duce, în ultimă analiză, la anumite părticele, ce nu mai pot fi împărțite, așadar la atomi, ce constituie substratul neschimbat al tuturor lucrurilor. Atomii trebuie să fie

fiindcă în caz contrar, dacă împărțirea ar continua la nesfârşit, atunci la sfârșit s-ar nărui totul în neant și apoi din acest neant s-ar produce iarăși toate lucrurile, ceea ce este cu neputință, după Epicur.

Credinţa586

În creștinism, credința cauzează schimbarea, deoarece caută o mai bună înțelegere a lui Dumnezeu. Credința nu este fideism sau simpla ascultare faţă de un set de reguli sau declarații. Creștinii trebuie să înțeleagă în ceea ce ei au credință. Fără a înțelege, nu pot avea o credință adevărată; înțelegerea este construită pe fundația comunității credincioșilor, pe scripturi și pe tradiții, dar și pe experiențele personale ale credinciosului. În traducerile în engleză ale Noului Testament, cuvântul „credință” corespunde în general lui πίστις substantiv din greacă (pistis) sau verbului grecesc πιστεύω (pisteuo), ceea ce înseamnă „a avea încredere, fidelitate, a fi de încredere, a asigura”.

Ȋn iudaism, credința în sine nu este un concept religios. Singura dată când credinţa în Dumnezeu este menționată în cele 24 de cărți ale Bibliei evreiești este în versetul 10 din Cartea lui Isaia, capitolul 43. În acest verset, porunca de a cunoaște pe Dumnezeu este urmată de poruncile de a crede și de a înțelege, ceea ce denotă o ierarhie a importanței. Cu toate acestea, iudaismul recunoaște valoarea pozitivă a emunah587 și statutul negativ al apikorus (eretic), dar credința nu este la fel de accentuată sau centrală cum este în alte religii, în special creștinismul și islamul. Ar putea fi un mijloc necesar pentru ca cineva să devină un evreu religios practicant, dar accentul este pus pe cunoaștere adevărată, profeție adevărată și practică, mai degrabă decât pe credința însăși. Foarte rar, termenul desemnează o învățătură care trebuie să fie crezută. Iudaismul nu are nevoie de un termen pentru a-L identifica în mod explicit pe Dumnezeu588. Mai degrabă, este vorba de a onora o idee (personală) despre Dumnezeu, concept susținut de numeroasele principii citate în Talmud; Dumnezeu este definit mai ales prin ceea ce nu este. Astfel, nu există nicio formulare de principii iudaice ale credinței, care sunt obligatorii pentru toți evreii. În scripturile evreiești, încrederea în Dumnezeu - emunah - se referă la modul în care acționează Dumnezeu față de poporul său și modul în care acesta trebuie să-I răspundă; ea este înrădăcinată în legământul veșnic stabilit în Tora, în special în Deuteronom 7.9.

Evitarea conflictului589

Evitarea se poate dovedi chiar utilă şi este în anumite situaţii necesară, dar uneori poate duce la escaladarea conflictului sau la degenerarea lui în ceva mult mai greu de ţinut sub control. Putem vorbi despre opt tipuri de evitare care pot fi combinate şi folosite cu succes dacă situaţia o permite :

  1. Evitarea agresivă590,

  2. Evitarea pasiv-agresivă591,

  3. Evitarea pasivă592,

  4. Evitarea prin renunţare593,

  5. Evitarea prin surogat594,

  6. Evitarea prin negare595,

  7. Evitarea prin rezolvarea prematură a problemei596,

  8. Evitarea prin capitulare597.

Numele lui Dumnezeu598

Diferite tradiții au liste de multe nume date lui Dumnezeu, dintre care multe enumeră diferitele calități ale Ființei Supreme. Cuvântul „Dumnezeu este utilizat de mai multe religii ca un substantiv sau ca un nume pentru a se referi la diferite divinități. Echivalenți mai vechi, pentru cuvântul „Dumnezeu” includ proto-semiticul El, ebraicul biblic Elohim, în arabă ‘Ilah (Alah sau Dumnezeu) și în aramaica biblică Elah (Dumnezeu). Ȋn multe dintre aceste limbi, numele personal al lui Dumnezeu poate fi dedus din atribute sau din omonime. De exemplu, în iudaism, tetragrama este uneori legată de Ehyeh (voi fi) din ebraica veche. Legătura dintre diferitele teorii și interpretările date numelui „Unului Dumnezeu”, folosit pentru a desemna Ființa Supremă, din care derivă toate celelalte atribute divine, a fost un subiect de dispută ecumenică între cercetătorii occidentali și cei orientali timp de peste două secole. În teologia creștină, cuvântul trebuie să fie unul personal și un nume propriu-zis al lui Dumnezeu; prin urmare, nu poate fi considerat o simplă metaforă. Pe de altă parte, numele lui Dumnezeu într-o altă tradiție sunt exprimate uneori prin simboluri. S-a pus întrebarea dacă numele divine folosite de diferite religii sunt echivalente… Dumnezeu599 este de asemenea cunoscut sub numele de El Shaddai. Acest nume este de obicei tradus ca „Dumnezeul cel Atotputernic”, cu toate acestea, derivarea cuvântului „Shaddai” nu este cunoscută... Cel mai important dintre Numele lui Dumnezeu este Numele din patru consoane reprezentate de literele ebraice Yod-Heh-Vav-Heh (YHVH). Este adesea menționat ca Numele inefabil, Numele nespus sau Numele deosebit. Lingvistic, acesta este legat de rădăcina ebraică Heh-Yod-Heh (a fi), și reflectă faptul că existența lui Dumnezeu este veșnică. La fel ca alte nume proprii ebraice, numele lui Dumnezeu600 este mai mult decât un substantiv propriu, un titlu distinctiv. El semnifică concepția ebraică asupra naturii divine sau a caracterului divin și relația lui Dumnezeu cu poporul Său. El reprezintă Divinitatea așa cum Ea se face cunoscută credincioșilor și reprezintă toate acele atribute care au legătură cu relația dintre ei și care sunt revelate prin lucrarea Sa față de ei. O nouă manifestare a interesului sau a providenței Sale poate da naștere la un nume nou. Astfel că un nume vechi poate dobândi, de asemenea, un conținut nou și o semnificație nouă rezultate din experierea acestei relații sacre, nouă și variată...

Astfel, prin urmare, poate fi ușor de înțeles modul în care numele divin este adesea înţeles ca fiind echivalent cu prezența sau puterea Sa sau cu Slava divină. În Ex. 23.20-23 se promite că îngerul lui YHWH va conduce și va da victorie poporului Său, care, în schimb, trebuie să dea dovadă de ascultare și respect, căci Domnul spune: „Numele meu este în el. Credinciosul israelit nu va avea pe buze numele unui alt zeu, unul fals601. A menționa numelui lui YHWH înseamnă a afirma încrederea în puterea Lui și în ajutorul prezent și eficient al Lui. Numele provoacă emoție, dragoste, bucurie și laudă602. Acest nume este, prin urmare, într-o legătură specială cu altarul sau cu Templul, locul unde sălășluiește numele Lui603, sau „locul pe care Domnul Dumnezeul tău îl va alege, din toate triburile voastre, să așeze acolo Numele Lui604. Templul este „locul numelui Domnului oștirilor, muntele Sionului605. Într-unul sau două pasaje destul de târzii, „numele” este folosit în mod absolut, fără îndoială, ca un echivalent pentru „numele YHWH606.

YHWH

Dintre numele lui Dumnezeu din Vechiul Testament, cel care apare cel mai frecvent (de 6823 de ori) este așa-numitul Tetragrammaton, YHWH, numele personal, distinctiv, al Dumnezeului lui Israel. Acest nume este frecvent reprezentat în traducerile moderne prin forma „Iehova”, care, cu toate acestea, se pare că este o imposibilitate filologică. Această formă a apărut prin încercarea de a pronunța consoanele numelui cu vocalele din Adonai (= „Domn”), pe care masoreții le-au introdus în text, astfel că Adonai urma să fie citit ca un „Keri perpetuum” în loc de YHWH. Atunci când numele Adonai în sine îl precede, pentru a se evita repetarea acestui nume, YHWH este scris de masoreți cu vocalele din Elohim, caz în care se citeşte Elohim în loc de YHWH. Ca urmare a acestei vocalizări masoretice, versiunile autorizate și revizuite din limba engleză607 traduc YHWH prin cuvântul „Domnul”, în majoritatea cazurilor.

Acest nume, potrivit cu Ex. 3. (E), s-a făcut cunoscut lui Moise într-o viziune la Horeb. Într-o narațiune paralelă608, se afirmă că numele nu era cunoscut patriarhilor. Acesta este utilizat de către unul dintre manuscrisele Genezei (J), dar rar și aproape deloc de celelalte. De asemenea, utilizarea acestuia este evitată de către unii autori de mai târziu. El nu apare în Ecclesiastul, iar în Daniel se găsește numai în cap. 9. Autorul Cronicilor prezintă o preferință pentru forma Elohim, iar în Ps. 42-83 Elohim apare mult mai frecvent decât YHWH, probabil fiind înlocuit în unele locuri, la fel ca în Ps. 53.609

În aparență, YHWH este imperfectul la persoana a treia singular, „Kal” al verbului „a fi”, ceea ce înseamnă, prin urmare, „El este”, sau „El va fi”, sau, poate, „El trăiește”, ideea originară a cuvântului fiind, probabil, „a sufla”, „a respira” și, prin urmare, „a trăi”. În acord cu această explicație este semnificația numelui dat în Ex. 3.14, unde Dumnezeu este reprezentat ca vorbind și, prin urmare, ca folosind prima persoană „Eu sunt”. Sensul ar fi, prin urmare, „Cel care este auto-existent, auto-suficient”, sau, mai concret, „Cel care trăiește”, concepția abstractă a existenței pure fiind străină de gândirea evreilor. Nu există nici o îndoială că ideea vieții a fost strâns legată de numele YHWH din cele mai vechi timpuri. El este Dumnezeul cel viu, în contrast cu zeii lipsiți de viață ai neamurilor și El este sursa și autorul vieții610. Pentru mintea ebraică, această concepție a lui Dumnezeu este atât de familiară încât apare într-o formulă comună a unui jurământ, „hai YHWH611.

În cazul în care explicația formei de mai sus o considerăm ca fiind adevărată, pronunția originală trebuie să fi fost Yahweh sau Yahaweh. Astfel, formele prescurtate Jah sau Yah se explică mai ușor, de asemenea și formele Jeho sau Yeho, și Jo sau Yo (prescurtările lor), care apar în combinație, în prima parte a numelor proprii compuse, ca și Yahu sau Yah, care apar în a doua parte a unor astfel de nume. Tot aici poate fi menționat, de asemenea, că din poezia samariteană din rimele cuvintelor care se încheie în Yahweh, ca și din Theodoret612, se poate afirma că samaritenii pronunțau cuvântul „Iαβέ”. Epifanie atribuie aceeași pronunție unei secte creștine timpurii. Clement din Alexandria, încă mai exact, pronunța „Iαουέ” sau „Iαουαί” iar Origen, ‘Iα. Aquila a scris numele în litere ebraice arhaice. În papirusurile evreo-egiptene magice, apare scris Ιαωουηε. Cel puțin până în secolul al treilea î.Hr., numele pare să fi fost privit de evrei ca un „nomen ineffabile”, pe baza unei interpretări oarecum extreme a Ex. 20.7 și Lev. 24.11613. Scris numai cu consoane, pronunția adevărată a fost uitată. Septuaginta, și după ea Noul Testament, traduce invariabil δκύριος („Domnul”).

În ultimul timp, au fost făcute diverse ipoteze, presupunând o posibilă origine străină a acestui nume. Unii îl derivă de la Cheniți, cu care Moise a locuit temporar, deoarece Sinaiul, vechea locuință a lui YHWH, era, în conformitate cu cea mai veche tradiție, în țara Cheniților. Au mai fost propuse o origine canaanită și una babiloniană, dar pe baze care sunt încă incerte. Au fost propuse diverse explicații cu privire la semnificația numelui, care diferă de cea prezentată mai sus:

Prima explicație, în conformitate cu Ex. 3.14, este preferată în general.

Elohim

Cel mai frecvent nume al lui Dumnezeu este Elohim, plural în formă, dar în mod obișnuit asociat cu un verb sau un adjectiv la singular. Acest lucru este interpretat ca fiind pluralul senioral sau de excelență, care exprimă o înaltă demnitate sau măreție sau este interpretat ca o mărturisire a Treimii creștine, încă din timpul Vechiului Testament.614 În etiopiană, Amlak615 este numele comun pentru Dumnezeu. La singular, Eloah, numele este relativ rar, apărând doar în poezia și proza târzie616. Același nume divin se găsește în arabă (Ilah) și în aramaică (Elah). Singularul este folosit în șase locuri pentru zeități păgâne617; la plural, de asemenea, de câteva ori, este folosit pentru zei sau chipuri618 sau pentru un singur zeu619. În majoritatea cazurilor, ambele sunt folosite ca nume al unicului Dumnezeu al lui Israel.

Sensul rădăcinii cuvântului este necunoscut. Teoria cea mai acceptată este că aceasta poate fi în legătură cu vechiul verb arab „alih620. Eloah, Elohim, ar fi, prin urmare, „Cel care inspiră teamă sau respect” sau „Cel în Care unul care se teme se refugiază621. Preponderența acestui nume în scrierile mai recente, în comparație cu numele ebraic național mai distinct YHWH, se poate explica datorită extinderii ideii de Dumnezeu la un Dumnezeu transcendent și universal.

El

Cuvântul El apare în asiriană (ilu) și feniciană, precum și în ebraică, ca un nume obișnuit al lui Dumnezeu. Acesta se găsește, de asemenea, în dialectele arabice sudice, în aramaică, în arabă, în etiopiană, precum și în ebraică, ca o componentă a numelor proprii. Este folosit atât la singular, cât și la plural, atât pentru alți dumnezei cât și pentru Dumnezeul lui Israel. Cu toate acestea, ca nume al lui Dumnezeu, este folosit mai ales în poezie și în discursul profetic, rar în proză; apoi, de obicei cu un epitet atașat, de exemplu „un Dumnezeu gelos”. Alte exemple de utilizare a acestuia, cu un atribut sau epitet atașat sunt:

Derivarea din rădăcina ebraică general acceptată a acestui nume, „a fi puternic”, este extrem de îndoielnică. O rădăcină similară din limba arabă a fost explicată ca însemnând „a fi în față”, „a fi în primul rând”, „a conduce”, „a guverna”, care ar da înțelesul de „lider”/„lord”. Dar faptul că „e” din El a fost inițial scurt, după cum se vede în numele proprii ca Elcana, Elihuşi în asirianul „ilu”, este o dovadă puternică împotriva acestui raționament. Ca și în cazul Elohim, este necesar să se admită că sensul original nu este cunoscut cu certitudine.

Șadai și ‘Elyon

Şi cuvântul Șadai, care apare împreună cu El, este utilizat în mod independent ca un nume al lui Dumnezeu, mai ales în Cartea lui Iov. Acesta este redat în mod obișnuit prin „Cel Atotputernic622. Rădăcina ebraică „șadad”, de la care se presupune a fi derivat, înseamnă „a copleși”, „a trata cu violență”, „a distruge”. Acest lucru ar da numelui Șadai sensul de „Devastator” sau „Distrugător”, care cu greu poate fi corect. Este posibil, totuși, că semnificația inițială a fost aceea de „a stăpâni” sau „rezistență copleșitoare”, iar acest sens persistă în numele divin. O altă ipoteză interesantă este că acesta ar putea proveni din asirianul „shadu623, un epitet atașat uneori la numele zeităților asiriene. Există, de asemenea, o explicație rabinică a cuvântului („Cel care este suficient”), iar termenul inițial poate să fi fost fără dublarea literei din mijloc. În conformitate cu Ex. 6.2,3, acesta este numele prin care Dumnezeu S-a făcut cunoscut lui Avraam, Isaac și Iacov.

Numele ‘Elyon apare împreună cu El, cu YHWH, cu Elohim și, de asemenea, singur, mai ales în pasajele poetice mai recente. Potrivit lui Philo Byblius624, fenicienii au folosit pentru Dumnezeu ceva ce pare a fi același nume, ‘Eλιον.

Adonai și Ba'al

Adonai apare ca nume a lui Dumnezeu, în afara utilizării lui de către masoreți ca un substituit pentru YHWH. La început, a fost probabil Adoni („Domnul meu”) sau Adonai („Domnul meu”, la plural senioral), iar mai târziu s-a asumat această formă, ca nume propriu, ca să se distingă de alte utilizări ale aceluiași cuvânt. Forma simplă Adon, cu și fără articol, apare de asemenea ca un nume divin. Numele Ba'al, aparent un echivalent pentru YHWH, apare ca un element component într-un număr de nume proprii compuse, cum ar fi Ierubaal, Ishbaal, Meribaal etc. Ȋn unele dintre aceste nume, probabil într-o vreme când numele Baal a fost discreditat (compromis),625 acesta pare să se fi înlocuit cu numele El sau Boșet pentru Baal 626.

Alte titulaturi folosite pentru Dumnezeul lui Israel, dar care cu greu pot fi considerate nume, sunt următoarele:

Ẓeba'ot
Numele YHWH și Elohim apar frecvent alături de cuvântul Ẓeba'ot („oştiri”), de ex. YHWH Elohe Ẓeba'ot („YHWH Dumnezeul oștirilor”) sau „Dumnezeul oștirilor”; sau, cel mai frecvent, „YHWH al oștirilor”. La acest din urmă nume se adaugă adesea prefixul Adonai, ceea ce duce la numele „Domnul YHWH al oștirilor”. Acest nume divin compus apare mai ales în literatura profetică și nu apare deloc în Pentateuh ori în Iosua sau Judecători. Sensul original al cuvântului Ẓeba'ot se găsește probabil în Sam. 17.45, unde „YHWH Ẓeba'ot” este interpretat ca semnificând „Dumnezeul armatelor lui Israel631. Cuvântul, în afară de această utilizare specială, înseamnă întotdeauna armate sau oștiri ale oamenilor, ca de exemplu, în Ex. 6.26, 7.4, 12.41, în timp ce la singular „Żaba” este folosit pentru a desemna oastea cerească. Este demn de remarcat, de asemenea, că numele YHWH Ẓeba'ot este de mai multe ori asociat direct cu Chivotul, care era simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul oștilor poporului Său632. Mai târziu, și mai ales în exprimarea profetică, sensul a fost transferat oștilor cerești, sau mai degrabă oștirile cerești au fost adăugate la oștirile pământești.633

Literatura rabinică

Rabinii, precum și cabaliștii, și-au menținut cu fermitate credința monoteistă. De aceea, ei au recunoscut doar un singur nume propriu pentru Divinitate, considerând celelalte nume ca denumiri sau titluri ce înseamnă divinitate, perfecțiune și putere, sau cuvinte care descriu actele Sale așa cum au fost observate și apreciate de către omenire în diferitele stadii ale dezvoltării ei. Cabaliștii compară acest lucru cu ipostaza celui care se uită la soare prin ochelari colorați diferit: acesta experimentează impresiile luminii produse asupra sa, dar nu afectează soarele.

Numele
Numele YHWH este considerat drept Numele propriu-zis; era cunoscut în primele lucrări rabinice pur și simplu ca și Numele; de asemenea, ca

Pronunțarea numelui se făcea doar de către preoți, în Templu, când se binecuvânta poporul638; în afara templului, se folosea numele „Adonai639. Marele preot menționa Numele de Yom Kippur de zece ori640. Rabban641 Iohanan spunea că înțelepții (bătrânii) ofereau ucenicilor lor cheia Numelui o singură dată, doar în anul Sabbatic. Înțelepții citau „Acesta este numele meu pentru totdeauna și aceasta este amintirea mea din neam în neam642. Aici cuvântul „le-'olam” (pentru totdeauna), este scris în mod defectuos, fiind fără „waw” pentru vocala „o”, ceea ce duce la pronunția „le-'allem643.

Restricția de a pronunța Numele propriu probabil are originea în eticheta orientală; în Est, nici măcar un profesor (învățător) nu era chemat pe nume. Ghehazi a fost pedepsit cu lepra pentru că l-a chemat pe nume pe Elisei, stăpânul lui644. După moartea marelui preot Simeon cel Drept, patruzeci de ani înainte de distrugerea Templului, preoții au încetat să pronunțe Numele645. De atunci, acest lucru a fost interzis. „Oricine rostește Numele pierde partea lui din lumea viitoare646. Hanania ben Ṭeradion a fost pedepsit pentru că i-a învățat pe ucenicii săi pronunțarea Numelui647. Se pare că majoritatea preoților din ultimele zile ale Templului erau nevrednici de aceasta onoare și foloseau o combinație de litere sau echivalente ale literelor care formau Numele. Astfel, Numele de Douăsprezece litere a fost înlocuit și, deşi transmis inițial fiecărui preot, odată cu creșterea numărului de preoți imorali, a fost revelat numai celor pioși, care „înghițeau” pronunțarea lui, în timp ce ceilalți preoți cântau. O altă combinație, Numele din Patruzeci și două de litere, a fost predat numai celor care erau recunoscuți ca având un caracter și un temperament bun, liniștit, și care erau în floarea vârstei648. Maimonide, în lucrarea sa „Moreh”, crede că aceste nume au fost, probabil, compuse din mai multe alte nume divine.

Ehyeh-Asher-Ehyeh
Numele incomunicabil a fost pronunțat „Adonai”, iar acolo unde Adonai și YHWH apăreau împreună, acesta din urmă era pronunțat „Elohim”. După distrugerea celui de al doilea Templu, nu s-a mai ştiut nimic despre pronunțarea Numelui. Cu toate acestea, comentatorii sunt de acord cu privire la interpretarea că acesta denotă existența eternă și veșnică a lui Dumnezeu și că este o noțiune compusă (adică „o Ființă din Trecut, Prezent și Viitor”). Numele Ehyeh denotă potența Lui în viitorul imediat și face parte din YHWH. Expresia „Ehyeh-Asher-Ehyeh649 este interpretat de către unele autorități: „voi fi pentru că voi fi”, folosind a doua parte ca o reflecție și care se referă la promisiunea lui Dumnezeu, „Eu voi fi [Ehyeh] cu tine650. Alte autorități susțin că întreaga frază formează un singur nume. Targumul Onḳelos lasă fraza netradusă, citată ca atare în Talmud651. Fraza „Eu sunt cel ce sunt” din versiunea canonică se bazează pe aceste considerente.

Numele Yah este compus din primele litere ale numelui YHWH. Există o diferență de opinie între specialişti dacă „Aleluia” este un cuvânt compus sau două cuvinte separate, care înseamnă „Lăudați pe Yah652. Numele Ho este considerat a fi partea de mijloc din YHWH și o formă prescurtată a Numelui653.

Elohim semnifică puterea multiplicată, adică Cel Atotputernic, și descrie pe Dumnezeu drept Creator al naturii. Jacob Asheri, autorul „Ṭurim”, în adnotările sale la Pentateuh, spune că valoarea numerică a literelor din „Elohim” este egală cu 86, la fel cu a celor din cuvântul „natură”. Elohim reprezintă forța „din-urilor” (legile fixe), în timp ce YHWH este modificarea legilor naturale împreună cu elementele din „rahamim” (mila și clemența) reflectate în progresul omenirii. În Zohar, R. Simeon spune că Numele Divin (YHWH) a fost menționat doar atunci când lumea a fost desăvârșită, și citează Gen. 2.4 (Hebr.) - „În ziua în care YHWH a făcut pământul și cerurile.” Cuvântul „asot” este interpretat ca „desăvârșit”, după Creație654. El face parte din Elohim, ceea ce înseamnă pur și simplu „putere” („puternic”). „Șadai” este tradus ca „Cel autosuficient” („she-dai hu lo”).

Sacralitatea numelor divine trebuia să fie recunoscută de către scribul profesionist care redacta Scripturile sau capitolele de pe filacterii și mezuzah. Înainte de a scrie oricare dintre numele divine, el se pregătea mental pentru a-l sfinți. Odată ce începea un nume, nu se oprea până când îl termina, nu trebuia să fie întrerupt în timp ce scria, nici măcar pentru a saluta un rege. În cazul în care se făcea o eroare de scriere, Numele nu putea fi șters, ci se încercuia cu o linie, pentru a arăta că este anulat, iar întreaga pagină trebuia pusă într-o geniză și se începea o nouă pagină.

Cele șapte Nume

Erau șapte nume divine care necesitau o atenție specială din partea scribului:

  1. El,

  2. Elohim,

  3. Adonai,

  4. YHWH,

  5. Ehyeh-Asher-Ehyeh,

  6. Shaddai și

  7. Ẓeba'ot.

Cu toate acestea, R. Jose considera Ẓeba'ot un nume comun655. R. Ismael susținea că și Elohim este comun656. Toate celelalte nume, cum ar fi Cel Milostiv, Cel Milos și Cel Credincios, reprezintă doar atribute care sunt comune, de asemenea, și ființelor umane657. Interdicția blasfemiei, pentru care era prevăzută pedeapsa capitală, se referea numai la Numele propriu - YHWH658. În multe dintre pasajele în care „elohim” apare în Biblie, el se referă la zeități păgâne sau, în unele cazuri, la bărbați puternici sau învățați659, la judecători660 sau la Israel661. Adonai, uneori, se referă la o persoană deosebită662. Nici chiar numele YHWH, utilizat abuziv în narațiunea lui Mica663, nu este un nume divin, potrivit cu decizia finală a specialiştilor664. O listă a tuturor numelor divine îndoielnice sau nesigure care se găsesc în Scripturi este dată în Soferim și în coduri.

Talmudul spune că Shalom665 este numele lui Dumnezeu, prin urmare, nimănui nu îi este permis să salute cu cuvântul „shalom” în locuri profane666. Numele Shelomoh667, se referă la Dumnezeul păcii, iar rabinii consideră Cântarea lui Solomon drept o dramatizare a iubirii lui Dumnezeu: „Pace” poporului Său Israel = „Shulamite”. „Regele regilor”, din Dan 2.37 se referă la Dumnezeu. „'Attik Yamin668 se referă la Unul Străvechi al universului669. Pronumele „Ani” (I) este un nume al lui Dumnezeu670. Primul verset din Ezechiel671 se referă la Dumnezeu672. Epigrama lui Hillel „Dacă Eu [sunt] aici totul este aici673, este interpretată ca referindu-se la Dumnezeu. Numele divine sunt numite în Talmud „Azkarot”, sau „Adkarata” în aramaică. Numele divine care apar prescurtate trebuiesc tăiate și îngropate în geniză674. Dumnezeu este numit, de asemenea, Ha-Geburah („Cel Maiestos675), dar, în general, Ha-Makom. („Cel Omniprezent”), însoțit de Baruk-hu („Lăudat să fie El”).

La început, se obișnuia utilizarea numele lui Dumnezeu în salutări personale, ca de exemplu „Domnul să fie cu tine”, sau „Domnul să te binecuvânteze676. Inchiziția grecească din Iudeea a interzis rostirea numelui lui Dumnezeu, dar atunci când Hasmoneii au învins, aceștia au decretat ca Numele să fie menționat chiar și în notițe și documente. Formula era: „În... , în anul marelui preot Iohanan, robul Dumnezeului Celui Prea Înalt”. Cu toate acestea, înțelepții s-au opus acestei inovații, deoarece credeau că Numele s-ar fi întinat atunci când notițele s-ar fi anulat și aruncat. În consecință, în a treia zi de Tishri următoare, se spune că rabinii au interzis menționarea Numelui lui Dumnezeu în documente677.

Utilizarea cabalistică

Ȋn sistemul lor cosmologic, cabaliștii au explicat semnificația numelor și au adăugat şi alte nume divine. Cel mai important nume este En Sof („Infinit” sau „Fără sfârșit”), care este mai presus de Sefirot. Numele din patruzeci și două de litere conține nume combinate (silabisit pe litere = 42 litere), care este numele lui Aẓilut („Ȋnsuflețire”). Cabaliștii au adăugat Numele din Patruzeci și cinci de litere ca fiind echivalent ca valoare cu YHWH ( =45). Numele este derivat din Prov. 30.4 - „Care este numele Lui?” Valoarea numerică a literelor (=„Care”) este 45678. Numele din șaptezeci și două de litere este derivat din trei versete din Exod (14.19-21), care încep cu „Wayyissa”, „Wayyabo”, „Wayyeṭ”, respectiv. Fiecare dintre versete conține 72 de litere, iar atunci când sunt combinate, ele formează mai multe nume.679

Şi Rashi, în comentariul său la Suk. 45a, menționează această schemă680. O combinație a Numelui din Șaptezeci-și-două de litere apărea în Urim și Tumim, constând din numele celor douăsprezece triburi (50 litere), al Patriarhilor (13 litere), și a „Shibṭe Yisrael” (triburile lui Israel ; 9 litere). Ȋn conformitate cu R. Iohanan, atunci când erau consultate Urim și Tumim, în orice chestiune, Numele divin lumina literele, care erau scoase în evidență; în conformitate cu Resh Laḳish, se forma o astfel de combinație încȃt să facă răspunsul inteligibil681. Ibn Ezra considera Numele din șaptezeci și două de litere ca echivalent în valoare cu numele YHWH citit cu numele literelor (= 72).

Numele divine ale lui Dumnezeu, spun Hagadiștii, au fost folosite pentru a face minuni de către cei care cunoșteau combinațiile lor. Regele David, făcând săpături pentru Templu și constatând că groapa se ridica, a cerut permisiunea de a opri ridicarea, care amenința să distrugă lumea, prin inscripționarea numele lui Dumnezeu pe un ciob pe care îl aruncă în groapă. Ministrul său Ahitofel, care cunoştea bine Legea,682 i-a dat permisiunea. Manipularea literelor sacre ce formează numele divine a fost mijlocul folosit pentru a crea lumea683. Printr-o metodă similară, se crede că unii talmudiști ar fi creat animale vii684, iar în vremurile de mai târziu, că alții au reușit prin aceleași mijloace să creeze Golemul.

Numele Divine în scris

Venerând sacralitatea Numelor lui Dumnezeu și dorind a manifesta respect pentru ele, cărturarii făceau o pauză înainte de a le copia. Textul Scripturilor era, desigur, lăsat neschimbat; dar în Targumim numele YHWH a fost înlocuit cu două „yod-uri” cu un „waw” peste ele, astfel încȃt literele sunt egale în valoare cu YHWH (26). În comentariile lor, autorii au substituit Elohim cu Elokim și YHWH cu Ydwd. În comentariul lui Ḳimḥi la Profeți685, editorul își cere scuze pentru schimbarea lui „he” din YHWH într-un „dalet” și a lui „he” din Elohim la un „kof”, „pentru cinstea și respectul datorat Numelui Lui, și pentru că copiile, uneori, pot fi pierdute și sunt pasibile de utilizare necorespunzătoare”. În literatura ebraică, în general, și în scrierile ebraice, numele lui Dumnezeu este reprezentat prin litera „he” sau „dalet”, cu un accent deasupra. Ȋn general, autorii de lucrări teologice ebraice îşi încep prezentările cu patru cuvinte ale căror litere inițiale formează numele YHWH.

Dumnezeul cel imperfect686

Este Dumnezeu perfect? De multe ori, filozofii descriu „teismul” ca fiind credința într-o Ființă perfectă - o Ființă ale Cărei atribute se spune că le-ar include pe toate, Dumnezeu fiind astfel atotputernic, atotcunoscător, imuabil, perfect bun, perfect simplu și în mod necesar existent (printre altele). Și astăzi, acest punct de vedere este comun în rândul laicilor.

Un Dumnezeu care este perfect puternic nu poate fi, în același timp, perfect bun.

Există două probleme celebre în legătură cu această viziune despre Dumnezeu. Prima este faptul că este imposibilă coerența în raționament. De exemplu, pare puțin probabil ca Dumnezeu să fie și atotputernic și perfect bun (atotbun), din moment ce lumea este plină (în mod evident) de nedreptăți strigătoare la cer. În mod similar, este greu de înțeles cum Își poate exercita Dumnezeu puterea infinită pentru a genera alterare și schimbare în toate lucrurile, dacă El este imuabil, nemișcat. Și există mai multe astfel de contradicții.687

A doua problemă este că, în timp ce acest punct de vedere „teist” despre Dumnezeu se presupune a fi o descriere a Dumnezeului Bibliei, este greu totuși de găsit vreo dovadă că profeții și învățații care au scris Biblia ebraică (sau „Vechiul Testament”) au crezut într-un astfel de Dumnezeu. Dumnezeul Scripturilor ebraice nu este descris ca imuabil, ci își schimbă în mod repetat opțiunile în privința diferitelor lucruri (de ex., El regretă că a făcut pe om). El nu este Atotștiutor, din moment ce este surprins în repetate rânduri688 de anumite întȃmplări. El nu este nici Atotputernic, deoarece689 El nu-l poate controla pe Israel și nu îl poate determina să-I facă voia. Și aşa mai departe.

Filosofii au încercat de-a lungul mai multor secole să împace perfecțiunile presupuse ale lui Dumnezeu, potrivindu-le împreună într-o concepție coerentă și apoi încercând a obține potrivirea cu Biblia. Acum este în mod rezonabil clar că acest lucru nu se poate face. De fapt, o parte din motivul pentru care criticii lui Dumnezeu, precum Richard Dawkins și Sam Harris, au atâta influență este insistența lor pe faptul că doctrina perfecțiunii lui Dumnezeu nu are nici un sens și că Ființa astfel idealizată nu seamănă deloc cu Dumnezeul biblic.

Și atunci? Au câștigat ateii? Nu, dar se pare ca a venit timpul de regândi lucrurile în tabăra teistă.

Este într-adevăr necesar să spunem că Dumnezeu este o „Ființă perfectă” sau imperfectă, sau nu contează acest lucru? Autorii Bibliei evită pe bună dreptate să afirme aşa ceva. În mod normal, atunci când spunem că ceva este „perfect”, înseamnă că a atins cel mai bun echilibru între principiile care-l definesc.

Încercarea de a-L gândi pe Dumnezeu drept o Ființă perfectă este greșită și din alt motiv, acela că nu se poate afirma că ceva ce nu este complet vizibil / palpabil este perfect, iar relatările biblice despre întâlnirile noastre cu Dumnezeu subliniază faptul că toate punctele de vedere ale omului despre Dumnezeu sunt parțiale și fragmentare în acest fel. Chiar și Moise, cel mai mare dintre profeți, se spune că nu a putut să vadă fața lui Dumnezeu, dar a putut vedea doar o parte din spatele lui Dumnezeu în timp ce Acesta trecea. Altă dată, Dumnezeu răspunde la cererea lui Moise de a cunoaște numele Său (adică, natura Lui), spunându-i „ehi'eh asher ehi'eh” - „Eu sunt Cel ce sunt / Eu voi fi ceea ce voi fi”. În cele mai multe Biblii în limba engleza, aceasta se traduce prin „Eu sunt Cel ce sunt”, după Septuaginta, care a căutat să aducă textul biblic în conformitate cu tradiția greacă690, care identifica pe Dumnezeu cu Ființa perfectă. Dar, în originalul ebraic, textul spune aproape exact opusul: ebraicul „Eu voi fi ceea ce voi fi” este la timpul imperfect, ceea ce ne sugerează un Dumnezeu care este incomplet și în schimbare. În experierea lui Dumnezeu, ființele umane întrevăd un colț sau o margine a ceva prea mare pentru a fi cuprins, o „venire-întru-ființă” când Dumnezeu se apropie, și nimic mai mult. Credința că orice minte umană poate înțelege suficient pe Dumnezeu pentru a recunoaște perfecțiuni în El s-ar fi considerat de autorii Bibliei ca o prețiozitate păgână. Așa că, dacă atunci când profeții și învățații care au scris Biblia ebraică fac referire la Dumnezeu nu este vorba despre un pachet de „perfecțiuni”, atunci despre ce este vorba? După cum scrie Donald Harman Akenson, Dumnezeul Scripturii ebraice este menit să fie o „personificare a ceea ce este, a realității”, așa cum o experientăm. Schimbările bruște ale lui Dumnezeu, de la acțiune la aparentă indiferență și răzgândire, cererile Sale capricioase față de ființele umane din fața Lui, răspunsurile Lui devastatoare la diferite fapte și nelegiuiri ale omenirii - toate acestea reflectă greutățile atât de des prezente în viața majorității ființelor umane. Cu siguranță, Dumnezeul biblic poate să se manifeste la fel de bine, brusc și uimitor, cu generozitate, așa cum a făcut-o față de Israel la Marea Roșie. Și este înfățișat, în cele din urmă, ca fiind credincios și drept. Dar acestea nu sunt „perfecțiunile” unui Dumnezeu conceput ca o ființă perfectă. Ele nu există în caracterul Său „în mod necesar”. Din contră, speranța că Dumnezeu este credincios și drept este subiectul credinței vechiului Israel: în ciuda realității adeseori crude și dure a experienței noastre de zi cu zi, sperăm că există totuși o dreptate și o credință care guvernează lumea noastră, într-un sfârşit.

Cu alte cuvinte, vechii evrei au descoperit un Dumnezeu mai realist decât Cel din tradiția gândirii grecești. Dar filozofii au avut tendința să se orienteze clar spre o astfel de viziune, fără îndoială, de teamă că un Dumnezeu imperfect nu va atrage loialitatea omenirii. În schimb, ei au preferat să ne vorbească despre un Dumnezeu care constă dintr-o serie de idealizări zdrobitoare - idealizări care cu greu au legătură cu lumea în care trăim. Astăzi, cum teismul pierde teren rapid în toată Europa și, de asemenea, în rândul americanilor, am putea să reconsiderăm anumite puncte de vedere. Cu siguranță, o concepție mai plauzibilă despre Dumnezeu nu ar face rău, consideră d-l Yoram Hazony.

Opinia noastră diferă de cea a d-lui Hazony, am relatat-o mai sus pentru un exerciţiu de credinţă sau de filozofie. Cel mai simplu argument pe care putem să-l aducem aici, în sprijinul nostru, este faptul că nu suntem de acord cu introducerea logicii binare atunci când judecăm Divinitatea, nici să-L coborâm pe Dumnezeu la nivelul de înţelegere uman. Părintele Ghelasie Gheorghe a exprimat acest lucru foarte bine când a spus: „cine vrea să aibă Trăirea pur Creştină, trebuie să-şi însuşească Logica Trinitară Creştină doar din Afirmaţii fără negaţii... Trăirea Creştină începe de la Supra-Logica şi Supraconştiinţa Credinţei-Primirii Directe a Lui Hristos Dumnezeu.”691

Asceza692

Asceza693 este un stil de viață caracterizat de abținere de la unele plăceri lumești, viață austeră, impusă benevol. Ȋn limbajul religios, asceza este un ansamblu de exerciții fizice și spirituale, purificatoare, efectuate de călugări. Asceza este practica abstinenţei694 pentru intrarea în Împărăţia Cerurilor. Ea este adesea asociată exclusiv cu monahismul, cu toate că toţi credincioşii sunt datori să practice forme mai uşoare prin regimul de rugăciune, post şi pocăinţă al Bisericii. Libertinajul este opusul ascezei. Se poate face diferența între asceza individuală și cea colectivă.695

Tipuri de asceze:

S-a observat că asceza sexuală comportă anumite riscuri în ce privește sănătatea sau oricum ea provoacă efecte biologice deranjante. Astfel, de la începutul sec. al V-lea, Sf. Augustin, deja la o vârstă respectabilă pe atunci, scrie702 despre cum se ruga fierbinte la Dumnezeu ca să-l libereze de jena poluțiilor nocturne; Luther, un dușman declarat al celibatului, remarca703 și el dificultățile când spunea că atunci când îl apucau dorințele sexuale, sfântul Ieronim se bătea cu cărămida-n piept, deși bietul nu reușea să-și scoată doar cu-atât fetele din inimă. Alți asceți, precum Francisc704 și Benedict705 se chinuiau și ei, fiecare cum găsea de cuviință, ca să-și potolească natura din ei.

Bernadino Ramazzini, medic italian, observa și el năpasta blestemată care lovește atât de des măicuțele în mânăstiri706. „Năpasta” de care vorbea medicul era cancerul de sân, de ovare și uterin, la care călugărițele sunt mult mai expuse decât populația generală, la fel ca toate femeile care își refuză naturala procreație707.

Dacă la femei asceza se lasă cu risc de moarte, la bărbați ea poate fi sursă de comportamente aberante, gen pedofilie în mânăstiri, așa cum descria încă din secolul al XI-lea Petru Damian708. Istoricii explică faptul că obiceiul închinării copiilor709, practică prin care în Evul Mediu și în epoca premodernă un copil de 5 (și mai târziu 12 ani) era dat unei mânăstiri pentru a fi crescut și format călugăr/călugăriță, nu făcea decât să complice endemica homosexualitate de circumstanță din mânăstiri710 cu pedofilia. Denis Diderot711 descrie și el consecințele nefaste712 ale călugăriei pentru femei, cea mai banală fiind, din nou, homosexualitatea, autorul considerând că la acestea „corpul vorbește în locul lor, căci nu-i putem lega limba, acesta exprimând majestuos partea revendicată de carnea care suntem și pe care n-o putem adormi”.

Operațiile principale ale gândirii713

Operațiile principale ale gândirii sunt:

  • comparația,

  • sinteza,

  • generalizarea,

  • abstractizarea,

  • analiza și

  • concretizarea.

Analiza

Este operația de desfacere mentală a obiectului studiului în părțile lui componente.714

Sinteza

Este operația opusă analizei; constă în unirea în plan mental a părților, astfel încât rezultă întregul.715

Comparația

Este operația care constă din stabilirea deosebirilor și asemănărilor dintre un obiect și alte obiecte.716

Generalizarea

Este operația prin care se desprind însușirile comune.717

Abstractizarea

Este operația prin care se lasă la o parte însușirile particulare, individuale, ale obiectelelor, astfel încât să poată fi reținute doar însușirile desprinse prin operația de generalizare; se ajunge să se rețină în plan mental doar însușirea comună.718

Concretizarea

Este operația prin care, pe baza însușirilor abstracte ale obiectelor, se procedează la reconstituirea mentală a concretului.719

Înțelegerea

Procesul de gândire este un proces de înțelegere. Spunând înțelegere, avem în vedere surprinderea legăturilor.720 Fenomenul înțelegerii este o permanență a gândirii în acțiune.721 Modul de a fi al gândirii conștiente este înțelegerea. Ea este acea modalitate a gândirii care este, cu necesitate, conștientă; se înscrie, la nivel general, ca o trăsătură sau o funcție a conștiinței. Înțelegerea este modul prin care se realizează orice act de conștientizare. Condițiile ei sunt:


Sofismele722

Argumentul forței

Crede ce-ți spun sau dacă nu…

Argumentum ad baculum este numele latin al argumentului care apelează mai degrabă la forță decât la dovezi sau rațiune.723 Evreii care își mărturiseau deschis credința în Iisus erau amenințați de conducătorii religioși cu excomunicarea, iar mai târziu creștinii au fost persecutați și martirizați. Un exemplu din Fapte 4.16-19:

Biserica creștină de mai târziu724 și-a impus și ea dogmele cu ajutorul forței. Inchiziția725 este un exemplu bine cunoscut. Şi unii lideri de astăzi își controlează membrii prin intimidare sau pedepse. Unele organizații extremiste încearcă să se facă ascultate prin terorism.

Lucrurile se petrec așa și în relațiile de zi cu zi dintre copii.726 În absența rațiunii și adevărului, forța brută predomină. Ȋn domeniul penal, lucrurile sunt foarte evidente : infractorii de orice fel rămân fără argumente în concurență cinstită sub tutela legii și decid să obțină ce doresc prin intimidare, amenințare sau forță. Violența începe acolo unde se termină argumentele! Acest fals logic este săvârșit de obicei de cei care au eșuat să-i convingă pe alții prin alte mijloace și cărora nu le rămâne decât forța sau amenințarea pentru a obține acceptarea poziției lor.

Argumentul mulțimii (ad populum)

Acest sofism implică apelarea la „popor” mai degrabă decât la rațiune. Acordul este câștigat nu prin oferirea de argumente valide, ci prin stârnirea sentimentelor mulțimii. În epoca modernă, cei ce se ocupă de reclame fac mereu acest tip de apel, la fel şi demagogii, propagandiștii, politicienii. Definiţia acestui argument ar fi : dacă „oricine” crede sau face un lucru, sau adeziunea este „majoritară”, acel lucru trebuie să fie corect.727 Și inversul este valabil: minoritatea nu are întotdeauna dreptate, numai pentru că gândește diferit. Astfel că numărul celor care cred un anumit lucru nu este relevant pentru adevărul sau falsitatea lui. Singurele lucruri relevante sunt dovezile.

Popularitatea sofismului ad populum poate fi atribuită spiritului de turmă. Oamenii au tendința să se strângă în jurul a ceea ce este confortabil și familiar. În sufletul lor stă nevoia de a fi „ca ceilalți<